Două cu EMag și ProfitShare

De la 1 iulie, vechiul sistem al Emag Profitshare prin care se puteau genera vouchere pentru banii obținuți din afiliere nu mai este valabil. Ceea ce e de porc din două motive:

Amazon poate

Motivul emis de EMag pentru a renunța la vouchere a fost că nu pot emite un voucher pe sume obținute din electronice pentru a fi cheltuit pe cărți pentru că sunt firme diferite și se încurcă banii și bla bla.

Amazon poate. Și are de vreo 100 de ori cifră de afaceri și magazine sub ei. Dacă ar fi să speculez un pic pe tema asta, aș spune că motivul a fost că îi jena să mute niște bani dintr-o parte în alta și ar fi vrut să plătească niște taxe pe ei.

Hârțogăraia

Nu mă înțelegeți greșit, nu am o problemă cu plătitul taxelor pe niște bani câștigați, înțeleg de ce trebuie făcut asta, am o problemă cu birocrația care vine la pachet cu asta. Cu cozi la Administrația Financiară și cu angajați sictiriți.

Și aleg să nu vreau să am de-a face cu asta, chiar dacă pierd niște bani. Până la noi ordine, mai puține linkuri afiliate (tocmai acum când intraseră amicii de la runningshop) și banii îi ținem acolo până se fac atât de mulți încât pot cumpăra cu ei 1% din emag și pe Pahomi la pachet.

Ca răspuns la asta, Altex dă un bonus de 10% la generarea voucherului.

don-jon

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

30 comentarii

  1. Da, renunţarea la vouchere nu are nici o explicaţie logică. Cel puţin nu cea pe care o oferă ei. Şi au de pierdut aici. Prin vouchere se asigurau că toţi acei bani vor fi cheltuiţi tot la ei, nu părăsesc firma. Acum însă doar o mică parte a banilor din Profitshare se vor întoarce în conturile lor.

    00
  2. Bravo!
    Eu mi-am mutat toate site-urile de afiliere la Altex. Nu converteste grozav, dar e mult mai ok.

    00
  3. Ca tot se vorbeste de eMAG, am vazut ca linkurile din newsletter sunt de forma profitshare? Alea anuleaza cumva clickurile de la un afiliat? Daca da, de ce?

    00
    • @acsel: alea au fost așa de cel puțin doi ani, din câte țin eu minte. și sunt așa pentru că ei fac campanii pentru newslettere, e aiurea sa alerge după abonați și să îți plătească ție un comision dacă cineva cumpără prin newsletter.

  4. Asa cum spunea Sakura – „Prin vouchere se asigurau că toţi acei bani vor fi cheltuiţi tot la ei, nu părăsesc firma.”
    Atunci singura explicatie logica ar fi ca nu mai au nevoie de afiliere.
    Or fi ajuns la concluzia ca gradul lor de notorietate a ajuns la un nivel in care reclama prin afiliere numai este necesara.
    Nu spun ca asa este, insa am mers pe ideea ca emag-ul a actionat in baza unei strategii clar definite.

    00
  5. Cum s-ar zice RIP Profitshare ;)

    00
  6. NOU
    #7

    + bonus de 10% ptr vouchere la Altex ;)

    00
  7. Eu credeam ca sunt singurul care plange dupa voucherele de la emag. Pana sa dispara am reusit sa-mi iau majoritatea electrocasnicelor mari plus alte obiecte mai mici pentru sotie. Totul la valoarea reala a muncii + bonus de 5 %. Acum 50 % din castig ajunge la statul roman. Poate urmeaza exemplul celor de la amazon si reintroduc voucherele:(

    00
  8. oricum se pot reintroduce voucherele , sunt sigur ca si flanco si ceilalti pot gnera la randul lor vouchere. Asa daca primesc bani in cont sunt tentat sa ii cheltuiesc automat pe alte lucruri. Sunt curios cu cat le scad vanzarile de la afiliati

    00
  9. @jerome amazon e mult mai cunoscut dar apreciaza afiliatii, nu cred ca emag-ul face greseala asta

    00
  10. @vali petcu: M-am gandit ca alearga dupa abonati la newsletter, dar dau deoparte afiliatii asa daca tot ce dai click in newsletter anuleaza cookie-ul de afiliat.

    Ma uitam ca am 200+ clickuri pe un link la un produs de mare interes in perioada asta si doar o comanda a prins si pana si aia sta in asteptare de vreo 10 zile. In alte vremuri era clicku si comanda. :)

    Ce tabara e ok pentru IT&C si ofera plata sub forma de voucher?

    00
    • @acsel: hai să zicem că ei cred că sunt două piețe diferite, de aceea le și separă.

      nu știu, probabil altex.

  11. ma intreb daca newsletterul de la amazon anuleaza la fel comisionul

    00
  12. Aha, deci e cum ziceam eu: o sa isi ia bocanci in gura. Din pacate bocancii sunt acum slapi de bebelusi …

    00
  13. Concret, pentru mine noul sistem înseamnă pierderi de 30% la o comandă.
    Din păcate nici suportul tehnic nu s-a îmbunătăţit. Joi mi-au anulat 2 comenzi făcute de persoane pe care le cunosc. Le-am dat mail tot joi să-i intreb de ce au fost anulate comenzile şi vineri am primit un mail în care mă anunţau că vor reveni cu un răspuns în cel mai scurt timp posibil. Mâine e miercuri.

    00
  14. Eu aveam niște comisioane micuțe în vechiul ProfitShare, mai avem la ei în așteptare aprox. 150 lei (știu, bani puțini, dar deh). A intrat ProfitShare 2.0, n-am făcut „trecerea” încă, iar comisioanele alea sunt tot în așteptare (văd suma care nu crește nici de-al dracu’, deși comanda respectivă a fost achitată de către cunoscutul meu de aproape 2 săptămâni).

    Eu vreau voucher ca să cheltui înapoi banii tot la eMag, nu vreau sa stau ca bou’ pe la Administrația Financiară să declar niște „mărunțiș”.

  15. NOU
    #17

    Din pacate nu sunt doar link-urile din newsletter ci si cele din campaniile ce ruleaza prin tot online-ul. In fapt mai toti afiliatii ne luptam cu mega afiliatul eMag. Imi pare rau ca s-a ajuns aici, imi pare rau ca au ales sa taca si sa faca. E business-ul lor si ei stiu cel mai bine ce fac, dar nu cred ca este corect fata de afiliati sa faci astfel de lucruri, cu atat mai putin cu cat nu mai este nici un alt magazin care sa procedeze la fel in Romania.
    Noroc ca 2parale au modificat intre timp termenii si conditiile ca deja erau si alti amatori de rescrierea cookie-urilor si puteam pune cruce pe marketing-ul afiliat.
    Un exemplu de rescrierea cookie-ului:
    Un afiliat are un site in care promoveaza un anume produs, ofera informatii interesante vizitatorului, iar la final acesta da click pe link-ul afiliat si are in browser cookie-ul afiliatului. Vizitatorul nostru insa e abonat si la newsletter-ul eMag pentru ca a vrut sa castige un laptop, tv, smartphone, etc. Vizitatorul nu a achizitionat in momentul in care a dat click pe link-ul afiliatului pentru ca asteapta ziua de salariu. Intre timp primeste newsletter-ele celor de la eMAG si rasfoind printre oferte vede una interesanta pentru un cu totul alt produs si da click, iar acum are cookie-ul de la eMAG si cand ia salariu face comanda pentru produsul din wishlist despre care a citit pe site-ul afiliatului, numai ca afiliatul nu castiga nimic si munceste pro-bono.
    Personal o sa trag concluziile finale despre Profitshare 2.0 la sfarsitul acestei luni si atunci voi lua o decizie cu privire la ce voi face in continuare.

    00
    • @Dragos Bunea: mă gândesc că oricând îți poți găsi un job și renunța. :)

      din nou, oamenii bagă bani pentru a strânge abonați la newsletter. e normal să le trimită ce linkuri vor ei. cum ar fi ca ei să iti interzică ție să trimiți newsletter abonaților tăi, strânși de tine?

      ps: lol, am văzut că a descoperit și imbeciluțul de postolachi ieri faza cu linkurile din newsletter. am râs.

  16. Eu am reuntat la 2 parale recent din cauza faptului ca mi-a impozitat 25% la stat ceea ce mi se pare foarte mult.La adsense nu platesc nici macar cei 10% impozit pe profit, nu platesc nimic.Primesc banii de 6 ani lunar prin western si aia e.

    00
  17. Cei de la profitshare.ro sub pretextul ca iti afiseaza comisioanele fara TVA iti mai trag si ei 5% din bani . Plus ca iti opresc si 25% impozitele la stat

    00
  18. Sa vezi ce misto e cand ai telefon in reteaua Digi si vrei sa iti activezi noul cont de profitshare 2.0 (adica nu primesti niciun mesaj si asta incerc de cel putin o saptamana)

    00
  19. @Papi si la Adsense trebuie platit impozit. Google nu plateste impozit pentru tine.

    00
  20. Oh boy,cred ca din cauza mesajelor de gen „vand voucher emag, primul venit , primul servit” v-au taiat astia macaroana.Numa’ zic.

    00
  21. Nici eu nu-s fericit cu lipsa voucherelor. Cred că nu erau foarte ok pentru ei deoarece emiteau voucher-ul la valoarea cu TVA a comisioanelor, plus 5% bonus, iar acel TVA este o pierdere.

    Totuși, aș fi fericit dacă ar emite vouchere la valoarea fără TVA, cu sau fără bonus. Tot e mai simplu decât să procesezi totul prin facturi și taxe.

    00
  22. NOU
    #25

    Legat de coada la administratia financiara, daca alegi impozitul final de 16% nu mai e nevoie de nici un drum si nici o declaratie.
    @Papi – zic ca nu-i bine sa te lauzi ca nu declari veniturile din adsense
    @Alin – la ce te referi cu aia 5%? Si impozitele la stat sunt obligati de lege sa le opreasca, nu o fac cei de la Conversion asa de capul lor.
    @raw – am ras.

    00
  23. @Dragos Bunea: pai si veniturile din vouchere vandute zici tu ca le declara cineva? :D Asa e si cu AdSense, dar da, nu e bine sa te lauzi cu d’astea. :)

    00
  24. Eu nu imi mai vad banii in cont, sper sa fie doar o eroare!

    00
  25. NOU
    #28

    @Darius – una e sa inacsezi bani de la o persoana fizica si una de la una juridica ;)

    00
  26. NOU
    #29

    E o greseala de strategie scoaterea voucherelor, poate dupa ce vor vedea efectele le vor introduce, dar raul a fost deja facut
    Noua platforma are mari probleme, nu cred ca este o platforma de afiliere care sa ajute afiliatul, poate sa il tepuiasca un pic
    1. Marea problema este ca se inregistreaza mai putine click-uri decat sunte in realitate am testat asta cu diferite tool-uri de short url ce ofera si statistici privind numarul de click-uri
    2. Daca din diferite erori de browser sau de procesare din partea profitshare a referer, sau poate nu se stocheaza cookie cum trebuie comisionul tau este pierdut, ei nu accepta decat click-uri in care le apare refer clar de la site-uri acceptate de ei. In 10-20% din cazuri google analytics nu poate identifica corect refererul ma indoiesc ca profitshare sunt mai buni in asta. Efectul este ca minim 20% din comenzi sunt anulate.

    Am facut un test la o aceeasi campanie pe un site dedicat, am trimis la emag 10 zile cateva sute de click-uri o singura comanda, apoi am modifica link-urile din site catre acelasi produs dar la un magazin din 2parale, rezultatul au fost 8 comenzi aprobate si plus vreo 3 in pending si 2 anulate, in plus in 2parale se inregistreaza cu 30-40% mai multe comisioane, site-ul are trafic constant de 2 ani pe nisa respectiva, numarul de click-uri reale nu variaza mai mult de 10%

    00
  27. @Nobody si de ce sa platesc eu impozit daca imi primesc banii prin western? :))

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.