Două din documentarul Recorder despre Revoluție

Faceți-vă timp și urmăriți-l, e ceea ce trebuie. E mult peste toate părerile scremute apărute zilele astea pe tema Revoluției din 1989

Două secvențe bune am observat.

Prima e cu fostul prim ministru Văcăroiu, care nu voia privatizare pentru că nu voia ca România să fie piață de desfacere. Și Văcăroiu pretindea atunci că e economist. Păi, bos, piață de desfacere, dar dacă nu ai bani, cu ce cumperi ce vând străinii? Nu trebuie și ceva producție locală, cap de cretă?!

Și a doua e scurtă, de aceea trebuie să fiți pe fază. Emil Constantinescu. O rușine de președinte atunci. Un cunoscător al politicii și României azi. După 20 de ani, istoria arată altfel decât atunci când o trăiești.

La final, rămânem cu ce a zis Coposu: să nu privim în urmă, să privim către viitor.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

204 comentarii

  1. Merită menționată și seria Decembrie Roșu de pe TVR

    00
    • Documentarul de pe TVR are un pic de „bias”: vrea sa o dea in stilul „lovitura de stat”.
      Sa spui ca a fost „lovitura de stat” mi se pare un afront adus revolutionarilor. Adica, cumva totul era ok in Romania, dar au venit „agenturili” sa dea lovitura de stat?
      Nu, serios, care e duda cu faza asta? Pana si nepotii mei, tineri de 17 ani care n-au prins nici macar anii ’90, pana si ei sunt prinsi in ideea asta, ca a fost lovitura de stat.
      Bai, erau sa ma omoare la coada la paine!, copil fiind. La carne nu se duceau sa stea la coada femei si copii, ca era omor, aproape se batea lumea.
      Despre ce vorbim? Ce „lovitura de stat”?
      Eu i-am spus „abuz de incredere”. Atat pot sa accept, daca nu vreti sa-i spuneti revolutie. Accept maximum „abuz de incredere”, pentru ca poporul oricum voia sa moara Ceasca. Confiscarea revolutiei si abuz de incredere, in nici un caz „lovitura de stat”.
      Astept argumente.

      00
    • Cristi, eu zic ca nu e greu se inteles ca un eveniment poate sa aiba doua fațete complet diverse. Pentru cei din strada a fost si este Revolutie. Asta au facut ei, asta au trait. Pentru Iliescu, Voiculescu (e o lista mai lunga aici), Securitate si restul imputitilor care s au afisat in fata poporului la televizor, a fost o lovitura de stat.
      Macel nu s a dorit, mai degrabă ceva „de catifea”, dar rezultatul a fost atat de urat incat pana si Rusia s a întors cu spatele si s a facut ca nu l aude pe Iliescu strigand dupa brigăzi armate sovietice.
      Democratia a fost un accident, Iliescu a dorit o simpla uzurpare se tron.

      00
    • Recomand acest canal de youtube: https://www.youtube.com/user/mudavaflex
      Imagini de arhiva, fara comentarii. Va uitati, trageti singuri concluziile. Nu comenteaza nimeni in afara de cei filmati, nu va spune nimeni „cum a fost”, in afara de ce puteti vedea cu ochii vostri.
      Foarte interesant canalul.

      00
    • Eu ii inteleg p aia care zic ca a fost revolutie dar ii inteleg perfect si p aia care spun ca a fost revolutie de stat. Inclusiv faptul ca nu a mai murit nimeni din momentul in care s a anuntat ca ceausescu a murit arata si spune multe….

      00
    • @Cristi, să nu accepți după 30 de ani că a fost și o lovitură de stat mi se pare naiv. Dar naiv rău de tot.

      Să crezi că vrajnicii români l-au dat jos pe Ceaușescu…când omul putea ordona lejer armata să-i curețe pe toți dacă nu apărea Stănculescu să le dea ordinul să se oprească…

      Iar acești 7-8 oameni, Iliescu, Gelu Voican, și restul găștii, cum crezi tu că intri într-o instituție a statului, chiar și revoluție fiind, dai ordine, și instituțiile represive ale statului te ascultă? Tu crezi că așa, hop țop, te-ai trezit tu din mulțime, ai intrat în sediul PCR și faci legea? :))

      Hai să fim un pic realiști.

      Au fost oameni sinceri care au ieșit în stradă și au protestat. Absolut corect. Au fost revoluționari care merită titlul ăsta, și au fost și alții care au murit pentru acest ideal. Și nu negi cu nimic memoria lor prin faptul că a fost și lovitură de stat. Pentru că ei chiar au crezut în ce au protestat, au avut curajul acela nebun pentru care merită apreciați și lăudați, dar să nu ne amăgim că asta l-a făcut pe Ceaușescu să se urce în elicopter și să fugă. Hai să fim și serioși.

      Uită-te la revolta de la Brașov din 1987. Și în 1987 s-a strigat jos Ceaușescu, jos comunismul. Și nimic. Ceaușescu stătea relaxat în CC. Dacă nu exista sprijin extern în 89, fix la fel se termina. Cea a minerilor din 1977 a fost și mai gravă, au blocat ăia tot până a venit Ceaușescu din Neptun cu elicopterul, să le asculte doleanțele. După care Securitatea i-a rezolvat pe toți, unul câte unul. Fix așa era și Timișoara dacă strict o revoltă populară internă.

      Dar securitatea n-a intervenit la proteste, armata s-a făcut că plouă când și-au făcut apariția cei 10 ‘revoluționari’, întreg aparatul represiv care funcționase perfect zeci de ani, dintr-o dată s-a oprit de tot, parcă la comandă.

      E un eveniment complex, cu mai multe fațete, cu mai multe interese și puteri la mijloc.

      Acuma strict pe părere personală și subiectivă, meritul românilor real este că după ce Iliescu a dat-o și dreso cu comunismul științific, românii au zis stop joc, ‘nu mai vrem comuniști, nu mai vrem comunism’ și s-a schimbat total macazul.

      Da, Iliescu vroia doar o mică perestroika, cu același sistem, să mai avem 2-3 ziare în plus pe lângă Scânteia, și să avem un nou tătuc, în persoana lui. Ăsta era planul inițial al loviturii de stat.

      Și aici este meritul oamenilor din piață și din toată țara unde se scanda jos comunismul. N-au mai avut ce face, și au mers pe alegeri libere ca să potolească mulțimile. Aici da, a fost revoluție. Dar târziu.

      Toată propaganda asta masivă cu a fost revoluție din punctul zero, e propagată de Iliescu & co, pentru a legitimiza toate crimele, ‘teroriștii’ și porcăriile care le-au făcut în acele vremuri, pe ideea că a fost revoluție și a fost haos. Să nu se afle că de fapt a fost bine organizat, și au fost ordine care au fost date de cineva, și executate de altcineva. Și normal că gâdilă bine orgoliul românului că el singur, mare războinic al luminii l-a dat jos pe Ceaușescu.

      00
    • @manu144x, eu vad din prisma omului de strada. Din prisma vasluianului care a plecat la Bucuresti pe tren, pentru ca auzise ca trebuie donat sange (un prieten de-a lui tata).
      Omul ala era un… visator? Un… un ce? Un om care se saturase de comunism si de Ceausescu.
      „Lovitura de stat”… de obicei, cred eu, incepe armata, apoi poporul. Adica, semnul e dat de armata – vezi cum a fost la turci, cand a fugit Ergogan cateva zile. Aia e „lovitura de stat”. Sau atentatele impotriva lui Hitler, un fel de tentativa de lovitura de stat. Sau alea de prin America de Sud, sau America Centrala, cu implicarea CIA… acolo poporul are o treaba minuscula, aproape e inexistent in decizie.
      La noi a fost invers. La noi poporul a inceput, iar restul AU CONFISCAT ce a inceput poporul. Iliescu, Voican, Roman… erau niste caca fara popor. Faceau fix pix fara popor. Nu ei au pornit poporul importriva lui Ceasca, ci poporul „i-a ales” cumva, sau ei sau impus peste popor.
      Revolutia nu a fost lovitura de stat, a fost „abuz de incredere”, imi mentin opinia.

      Apoi, vrem nu vrem, trebuie sa acceptam ceva: NIMENI nu era pregatit sa conduca Romania. Nu stiam, poporul nu era competent, fusese spalat pe creier zeci de ani. In afara de „scoala de cadre”, comunismul a distrus potentialul conducator din romanul de rand.
      Hai sa judecam la rece: va rog, dati 10 nume de oameni care ar fi condus Romania.
      Sa nu uitam ce procent a luat Iliescu: peste 80%. Eram spalati rau pe creier.
      Cat a luat Ratiu, cat a luat Campeanu, ce s-a intamplat cu regele?
      Pana si azi, sunt unii ca prostul ala de mai jos, care regreta comunistii, va dati seama? AZI! Acum, dupa 30 de ani, sunt unii care regreta.
      Documentarul de pe TVR e fain. Fara sa-l vad, gandeam la fel ca unii care au favcut Revolutia. Fara sa le fi auzit opiniile, spuneam acelasi lucru. Revolutionari care nu au vruit din mandrie sa ia carnete si beneficii de revolutionari, revolutionari care au fost primii ce au spart sediile comuniste din provincie, apoi s-au retras, recunosc ca nu erau pregatiti sa conduca, nu stiau ce trebuie facut, cum trebuie facut.
      Orice revolutie se pregateste. Si cea pasoptista, 1848, s-a pregatit ani de zile, nu? Balcescu, francezi, discutii, ce facem dupa… CU CINE, in 1987?
      Asta e, vrem nu vrem, toti erau comunisti. Dizidenta fusese anihilata cu mult inainte de Revolutie – vezi cazul Ursu, care e unul mic, din marea masa.
      Romanii au fost tradati, asta da. Iliescu si compania merita spanzurati, asta da. Voican a meritat carja in cap, si injuraturile de ieri. Sustin, si as face la fel daca l-as vedea.
      Dar nu pentru „lovitura de stat”, ci pentru tradare. Au tradat poporul roman. Pedeapsa pentru asta, cu cu multe sute de ani in urma, era moartea.

      00
    • @manu144x Îmi plac cei care ii fac naivi pe alții ca nu împărtășesc aceeași opinie și apoi argumentează cu teorii cel puțin ciudate. Cea cu stanculescu care a oprit armata e o dezinformare. Serios citeste mai multe surse, ex revolutia cu piciorul in gips. In tm a fost scoasa armata in strada sa opreasca revolta, doar ca la un moment dat nu a mai putut. In 20 dec cred ca a fost un sfert din oras in strada, nu mai puteai opri asa ceva. Plus ca s-a extins: cugir, cluj, buc, arad etc. armata s-a luptat in 21 in bucuresti, dar in 22 cand au vazut cati vin in centru au renuntat. Eu chiar cred ca a fost o revolutie, e chiar definitia revolutiei inlocuirea organizarii economica, politica, sociala cu o alta organizare. Dupa 89 toate au fost diferite. Cum au preluat noii conducatori puterea mi se pare alta poveste, cineva trebuia s-o preia, dar hai sa nu taiem meritele celor care au iesit pana in 22 la ora 12:09. Iar cu agenturile straine as vrea sa vad o dovada, un nume, un martor care sa zica ceva verificabil, nu zvonuri. Teodorescu un sef de la securitate trimis la tm sa investigheze revolta nu a gasit nici o dovada straina, mortii se stiu toti, nici un strain -dar noi tragem concluzia ca strainii au facut asta. Da, suna logic totul

      00
    • Stiu ca bag cutitul in rana, dar amintiti-va ce s-a intamplat cand niste oameni care nu erau formati la „scoala de cadre” au vrut sa conduca Romania: Emil Constantinescu, un profesor univeristar, intelectual. Presedinte pus sa conduca o tara. Dezastru.
      Atat de pregatit era „poporul” sa conduca. Iar Constantinescu avusese 6 ani sa se pregateasca pentru a conduce o tara, nu era abia scapat de sub Ceausescu.

      TRADARE DE TARA, acesta ar fi verdictul meu in cazul Iliescu si compania. Am avut incredere in ei, ca popor, si ne-au tradat (eu nu, nu am votat PSD decat o singura data, sa nu iasa Vadim).

      Are cineva o explicatie cum de a luat Iliescu 80% la primele alegeri libere, cand tot romanul stia cine era, ca doar fusese persoana publica sub comunisti?
      Are cineva vreo explicatie cum de Moldova l-a dat pe Iliescu, si tot Moldova a fost rosie pana anul asta? (ca mi-e si rusine ca-s moldovean).
      Romanii si-au dorit comunisti? Romanii inca isi doresc comunisti?
      Habar n-avem sa conducem o tara, asta zic eu. Iar astia formati la scoala de cadre „Stefan Gheorghiu” au profitat de asta.

      00
    • amintiti-va ce s-a intamplat cand niste oameni care nu erau formati la “scoala de cadre” au vrut sa conduca Romania: Emil Constantinescu, un profesor univeristar, intelectual. Presedinte pus sa conduca o tara. Dezastru.

      daca citeai presa vremii, aflai că erau două părți ale poveștii. ăia care voiau să conducă și să facă lucruri bune, idealiști și fraieri, și ăia puși pe furat (berceanu, sârbu ăla de la FPS, toți vechii PDL-iști/PNL-iști acum retrași).

      Are cineva o explicatie cum de a luat Iliescu 80% la primele alegeri libere, cand tot romanul stia cine era, ca doar fusese persoana publica sub comunisti?

      nu. nu știau atunci. pentru că presa era în mare parte făcută și controlată tot de stat. era presă liberă, dar ca să o vinzi în teritoriu ghici cu cine trebuia să lucrezi. 90% dintre români nu a aflat cine e iliescu decât târziu, prin
      1995. e în documentar faza cu coposu, de care lumea credea că e străin, venit în țară ieri. apoi „vin moșierii să ne ia pământurile”. nema bani, nema putere mediatică.

    • Dovada vie a incompetentei este faptul ca Ilici e sarac. Se lauda ca e „sarac dar cinstit”.
      Si atunci? Cum de a facut tara varza? Ce a urmarit?
      Eu cred ca nimic special, era el varza, ca om. Incompetent.
      Din spuma de comunisti care erau in varful puterii, daca ii dam la o parte pe hoti, raman prostii. Unul nu era mai competent. Varful lor, Iliescu, nu a vrut sa fure, a vrut putere. Ce a facut cu ea? Nimic, a condus Romania ca un cur.
      Incapabili.
      Incapabili de patriotism, incapabili de gandire, incapabili de viziune…
      Urmariti documentarul TVR. E procesul de la Timisoara intr-un episod, unde sunt acuzati si audiati foste „cadre de nadejde a PCR”. Secretari de judet, gen, nu caca. Ascultati sa vedeti cum vorbesc, cat de articulati sunt. Aia conduceau judete! Adica, toata viata lor au avut meserii de „leader”, „manager”.
      :(
      –-
      Mi-aduc aminte de o faza cu Sergiu Nicolaescu, altul care s-a visat mare conducator, om care si-a dorit putere. i-a zis unul la un moment dat „Dom’le, aici nu esti pe platoul de filmare”. Gen sa-i vina mintea la cap, ca e treaba serioasa.

      00
    • Dovada vie a incompetentei este faptul ca Ilici e sarac. Se lauda ca e “sarac dar cinstit”.Si atunci? Cum de a facut tara varza? Ce a urmarit?

      ca și băsescu, iliescu a fost bolnav de putere. a vrut să tremure țara de frica lui. a vrut să stea cu bocancul pe grumazul națiunii. de aia nu l-au interesat așa mult banii. i-a lăsat pe alții să fure.
      ca o paralelă, așa a fost și constantinescu. el voia să facă chestii, ăia din jurul lui voiau să facă bani.

    • @cristi. Vezi filmu de la recorder dacă vrei sa vezi cum a câștigat Iliescu alegerile.

      00
    • @Cristi

      Mai greu dai de oameni cu care poți avea o dezbatere inteligentă așa că nu mă înțelege greșit, nu neg cu nimic meritele celor care au ieșit în stradă. Din contră, e ceva de lăudat, și ei sunt cei care ar trebui comemorați, nu gașca de comuniști Iliescu & co.

      Ce vreau să zic este că au fost revolte în românia și înainte de 89, și n-au avut succes, s-au oprit acolo. Și la Brașov dacă te uiți prin puținele poze disponibile, erau ditamai mulțimile, sute sau poate mii de oameni. Chiar n-a fost treabă ușoară. Și atunci au intrat în sediul de partid și au dat afară ce-au găsit pe-acolo, portocale, banane, salamuri, mezeluri. Fix același scenariu. Și atunci sunt 100% convins că a fost protest real. Dar aparatul represiv anti-revolte a funcționat perfect și totul a fost rezolvat.

      Legat de ce a fost în Timișoara, dacă au fost ‘încurajați’ de specialiști în a provoca revolte sau nu, asta ar trebui cercetat și văzut, nu știu ce să zic. Iar că pomenești de Teodorescu, sincer nu știu cât e de credibil personajul, dar și el a zis că e convins că a fost intervenție străină. Uită-te pe youtube la câte clipuri sunt cu el, în care au fost infiltrați printre oamenii care protestau legitim.

      Aici e controversa, ca să zic așa. Ce-a fost în prima sau a doua zi nu le-au putut opri din cauză că a ieșit tot orașul? Orașul a ieșit a doua sau a treia zi parcă. Atunci da, corect, a fost revoluție. Nimeni nu neagă asta. Oamenii au ieșit în stradă, au fost prea mulți, și armata n-a mai avut ce face, nu s-au dedat la genocid. Absolut corect. Și despre Tokes, care unii zic că a fost omul ungurilor, trebuie văzut, unii zic că avea dosar gros de tot, dar la fel, având spate, au vrut să-l relocheze doar, nu să-l aresteze. Dacă se dovedește adevărat, ne putem pune întrebări.

      Ceaușescu a fost trădat de toată lumea, pentru că toți doreau schimbare. Aici a fost norocul populației zic eu. Și securiștii voiau schimbare, și armata, și instituțiile, și toată lumea. Așa că au lăsat-o mai moale, s-au mai făcut că se stresează pe ici pe colo, dar în mare parte au trădat și ei când au văzut că Iliescu vine cu binecuvântarea tovarășului Gorbaciov. Și să nu uităm că Iliescu era un comunist cu vechime, cu orientări pro-moscova, și pe care rușii tare l-ar fi vrut la conducere, motiv pentru care Ceaușescu la expediat la Iași, dar nu l-a putut termina de tot, așa cum ar fi făcut cu un comunist de rând, fără spate moscovit.

      Aici mă bazez eu pe faptul că a fost un mix între revoluție și lovitură de stat. Să-i zicem cumva revoluție dirijată, controlată.

      Pentru că iau in calcul istoria și ce se știe despre fiecare din cei care au preluat puterea. Despre călătoriile lui Brucan în SUA, Londra, apoi Moscova, toate în 89. După care din senin apare la TV la putere, toți ascultă de el.

      Apoi generalul de armată care se știa că e GRU, și era suspendat din serviciu fix pe baza asta, pentru că la fel, având spate rusesc, Ceaușescu n-a putut să-i execute pur și simplu, a făcut rotație de cadre și i-a dat la o parte. După care în 89 e generalul armatei numit de Iliescu și preia controlul?

      E prea mare coincidența că toți cei care au preluat extrem de ușor puterea, erau suspectați de orientări moscovite. Să-mi zici tu mie că n-au avut ajutor…refuz să cred. Nimic nu e coincidență la nivelul ăla de lupte de putere.

      Și nu-i țin partea lui Ceaușescu. A fost un idiot și un nebun la care i s-a urcat puterea la cap. În Martie 89 când a anunțat încheierea plății datoriei, trebuia să demisioneze. Dacă făcea asta, azi era undeva la pensie poate, și avea statuie undeva în București. Să se fi retras, să zică gata băieți, până aici a fost mandatul meu, românia e goală de datorii, ruptă-n cur de săracă, dar fără datorii. Organizați alegeri interne, externe, faceți ce vreți, eu sunt om bătrân, bolnav, îmi văd de pensia mea într-un palat RAPPS în primăverii. Dar s-a încăpățânat și a meritat-o. Poate nu ucis, dar dat jos sigur a meritat.

      00
    • Unul din liderii revolutionarilor din Brasov: „Am fost niste nebuni. Acum pot s-o spun fara nici o retinere. Nici nu stiam ce facem atunci.”
      Demi Ioan, initiatorul marsului muncitorilor de la ICA Ghimbav.

      Cine e acest Demi Ioan? Am cautat pe net:
      „Întreg scandalul a pornit de la faptul că Demi, împreună cu alţi 12 revoluţionari care nu pot fi contestaţi, a semnat o petiţie prin care cerea comisiei parlamentare care aprobă calitatea de luptător cu rol determinant să verifice cu foarte mare atenţie dosarele a 41 de revoluţionari braşoveni.”

      „Demi şi semnatarii adresei nu contestă calitatea de revoluţionari a celor din listă, ci rolul lor determinant, însă la final se precizează că persoanelor din listă cu greu li se poate atribui titlul de Participant, în temeiul Ordonanţei de Guvern.”

      Adica, Demi Ioan nu vrea ca lumea sa se declare „revolutionar” aiurea, sa ia bani aiurea de la stat. Pentru acest lucru eu ii pun stampila de om onest.

      „Lovitura de stat”… oare? Unul din cei care au inceput Revolutia din Brasov e cel descris mai sus.

      1989 – Decembrie roşu: episodul 15 (@TVR1)
      https://youtu.be/hMi_7OzAHpA

      00
    • Tot la Brasov, unul din securistii DOVEDITI la Revolutie, banuiesc ca tot orasul stie de el.
      „Nicolae Paraschiv, secretarul Primăriei Brașov, a făcut un atac cerebral în urma controalelor procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, fiind internat în spital. Paraschiv nu este vreun om slab de înger, care să se piardă repede cu firea, ci un fost maior de securitate. Totuși, surse din interiorul Primăriei susțin că atacul cerebral este o chestiune oarecum inventată pentru a scăpa de un proces în care Paraschiv este pârât.
      Paraschiv este secretarul primăriei Brașov din 2001. Potrivit Brașovul Tău, acesta a ocupat funcția „folosindu-se de fals si uz de fals, functia de secretar la Primaria Brasov. Protejat de persoane sus-puse si considerat mana dreapta a primarului, Paraschiv nu se sinchiseste de Legea Administratiei Publice Locale care interzice celor care au facut politie politica sa fie functionari publici”.”

      Cam asta e cu „lovitura de stat”. Papagalul asta, in 2001 a inceput sa fie secretar de Primarie.
      Articolul e din 2016. 15 ani de secretariat la Primarie, unde SE STIE cine e! Banuiesc ca tot orasul a aflat cine e, nu?

      „Lovitura de stat”, in 1989?
      Nu, prostie. Pana si azi. Lumea e proasta.
      De ce nu face nimeni nimic la Brasov? 30 de ani de la Revolutie!
      Unde e mitingul zilnic ca JEGUL asta sa nu mai existe azi, sa nu se mai auda de el?

      00
    • Terminați cu prostiile gen ”armata numai avea ce să facă”. Pe minerii, care au distrus orașul, i-au oprit 2 oameni cu o pușcă cu alice la cotroceni. La protestele pentru OUG 13 cred că au fost mai mulți oameni decât la revoluție și i-au ținut jandarmii ca pe oi în țarc.

      00
    • M-am intors pentru o chestie: ieri si azi am stat toata ziua pe youtube, si am vazut numai filmari de la Revolutie, am citit comentarii.
      Cam 80% dintre cei care baga cu „lovitura de stat” sunt oameni care regreta comunismul. Amuzant?
      Comentarii de la diverse clipuri:
      * Bai omule dar tu ești plătit bine sa spui prostiile astea…pe timpul acela lucram în construcții și nu răbdăm de foame
      * Ce avere in tara va lasat in urma Nicolae in 24 de anii. Si ce ati reusiti sa faceti in ultimii 30 de ani..
      * Cred ca uitam ca de faptul ca nu doar pe Ceausescu l-am ucis ci si pe maresalul Ion Antonescu. Ambii au sacrificat multe pentru tara, au fost demni si patrioti.
      * Nu reusim sa vopsim cit a construit Ceausescu!! Un om care a iubit Romania!
      –-
      Pierd/em timpul, pe bune.
      Cativa care comentam pe-aici, pierdem timpul. O tara de idioti, care ar scanda in piata daca maine ar veni inapoi comunismul.
      Uite-asa castiga PSD de 30 de ani, pentru ca Romania e plina de prosti. Idioti cu sindromul Stockholm.

      Inchei cu acest diamant:
      https://www.youtube.com/watch?v=bjCKWCO7GfA&feature=youtu.be

      00
    • Dati-mi voie la ultimul comentariu, „sa pot pleca si eu acasa”.
      manu144x, nu faceam referire la tine cand am spus ca suntem o tara de prosti, ci la unu’ mai jos, care a „animat” acest articol. la comenatriile tale am dat like, si sunt un subiect foarte bun de dezbatere.
      Dar nostlagicul de mai jos nu este un caz singular, de asta nu trebuiesc sterse comentariile lui. YouTube, de exemplu, e pliiiin de nostalgici.
      Ultimul meu link, „diamantul neslefuit” de pe youtube, are 5,7 milioane de vizualizari, si 37.000 de likes. Doar 4,4 mii de dislikes.
      37 de mii de „unici” apreciaza mesajul clipului. Asta ne poate arata situatia sanatatii mintale a tarii.

      Ieri am fost sa ma plimb pe locurile Revolutiei. Am avut o bucurie mare, inocenta, ca nu mai traiesc in Romania acelor ani.
      Am fotografiat un cartonas de pe o coroana de flori pusa langa o cruce de erou: „Multumim pentru cei 30 de ani de libertate.”
      Ma credeti sau nu, mi-au dat lacrimile. Pentru ca aceasta LIBERTATE am uitat sa o apreciem. Nu mai cunoastem cum e sa NU ai libertate. Ce foame, ce frig? LIBERTATE.
      Azi mergem voluntar in frig, in excursii pe munte. Azi facem voluntar foame, ca suntem prea grasi… dar am putea prefera voluntar sa nu avem libertate?
      Aveam la Revolutie doar 12 ani, nu prea am prins lipsa de libertate. Dar traind dupa Revolutie am cunoscut excursiile in afara tarii, am cunoscut cartile neinterzise, am avut ocazia sa cunosc si sa lucrez liber cu oameni „din vest” – de la care am invatat suficient. Stiu ce inseamna libertate, si am puterea sa-mi imaginez aproape real ce-ar fi insemnat sa nu am. :(
      Oare cei ce aveau 22 de ani la Revolutie, 32 de ani… oare ei ce simt? Oare ce e in sufletul lor sa stie ca un sfert, o treime din viata lor pe Pamant a fost cum a fost?
      Noi, azi, condusi de incompetentii astia… noi ce vom simti cand si daca ne va fi bine peste 30 de ani? Ce vom simti, ce vom gandi despre perioada asta cand azi, peste jumatate din informatiile despre Romania (cu ce ne umplem noi creierul azi) sunt cu hoti, incompetenti, corupti, lepre?

      Cand fac stocuri de detergent si de hartie igienica imi dau seama ca m-au imbolnavit mintal comunistii. Au reusit sa bage in mine frica de foame. Oare cum ar fi fost daca ar fi reusit sa bage in mine si frica de libertate?
      Ăla, xxx ăla de mai jos… oare cati ani are? Ce vorbeste din el? Ignoranta, prostia, sau efectiv comunistii i-au spalat creierul in stilul sindromului Stockholm?

      00
    • Teodororescu în 90-91 la proces și în cartea lui scrisa tot pe atunci a zis ceva. Dupa vreo 10 ani după ce su aparut scenariile a început să-și schimbe și el opiniile – evident ca suna mai bine cum sărman securitate a fost cu poporul și l-a trădat pe Ceaușescu, doar ca această trădare nu se vede pana în 22.
      Zici de alte revolte. La Valea Jiului era o mișcare a minerilor care au primit ce au vrut și s-a terminat. Era vorba de pensii și condiții de munca. Poate s-a zis și jos Ceaușescu dar nu asta era cererea principala
      La Brașov, la fel, a pornit de la salarii, lumea a devastat consiliul județean dar apoi s-au speriat și au plecat acasă.
      La Timișoara a fost diferit. Motivul de start a fost ciudat, dar a crescut și a crescut ca un bulgare de zăpadă și nu a mai putut fi oprit.
      Ziceți ca l-au trădat pe Ceaușescu, nu cred asta, toți din juriului lui care dădeau ordine aveau de pierdut dacă pleca Ceaușescu. Și toți au căzut după aia. Miclea, Vlad, dascalescu, bobu etc. Și nu vad unde au trădat, au executat ordinele lui Ceaușescu. Bine după revoluție au zis ca le-au executat în scârbă, ca au vrut și ei schimbare, ca nu se mai putea etc.
      Un motiv de reușită a revoluției a fost și incompetenta, multi erau puși în diverse posturi pe pile, habar n-aveau ce sa facă, politia, armata erau pline de incompetenți – instructia era de forma. Armata nu era o unitate omogena care acționa perfect, era formata fin diferiți oameni, unii mai sova iau, altora le era frica etc. De exemplu stanculescu, mare șef și-a pus piciorul în ghips ca sa scape de sarcini. Daca un șef de armata face asa ceva ce te aștepți de la subalterni. Bine ca nu am avut un război atunci, probabil și Albania cu celebrele ei 2 tancuri ne-ar fi invadat

      00
    • @zoso Iliescu a fost și este sărac pentru că el merge pe ideea din economia comunistă, în care banii nu înseamnă nimic, ci puterea.

      Tehnic Ceaușescu era sărac, n-avea nimic, casa era primită de la stat, mașina de la stat, elicopter de la stat, etc. Toate astea există în contextul funcției.

      Iar Iliescu așa funcționa. Uită-te și azi, ca fost președinte primești casă de la stat, pază, transport, tot.

      Până la urmă ce îți mai trebuie toate dacă îți sunt asigurate gratis toate condițiile?

      Pe Iliescu îl doare dacă îi ridici privilegiile. Să vezi atunci durere. Să trebuiască să plătească chirie, întreținere, curent, bucătar, etc.

      00
  2. 30 de ani de la poate cea mai mare greseala a romaniei :(

    00
    • Nu erai născut acum 30 de ani, nu-i așa?

      00
    • pe bune acum, detaliază, te rog!

      00
    • ce a facut românia în ultimii 30 de ani? a dat drumul la granite.
      ce a facut românia în 30 de ani dinainte de 1989? a trecut de la un stat agrar la un stat industrial

      00
    • Nu-mi zice, toata lumea avea de lucru, salariu si apartament. Pt restul “se descurcau”.

      00
    • @xxx, de curiozitate, câți ani ai? și dacă ai sub 40 de ani, și, deci, nu ai cunoscut direct comunismul, câte cărți serioase despre comunism ai citit?

      00
    • @Xxx
      frig, foame, intuneric, soapte, bataie, durere, toate astea le-au trait majoritatea romanilor in comunism. Tu vii si spui ca a fost bine atunci? Esti cretin baiatu meu.

      00
    • stat induatrial comunist my friend. de ce crezi ca a picat tot cand a cazut cortina? produceam prost si scump comparativ cu alte state unde eficienta era regula prin care supravietuiau. pe blogul asta am citit ca inainte de 89 nici macar o minge rotunda nu am reusit sa facem, cam asta era nivelul.

      00
    • Nu v-ati dat seama de prima data ca xxx e troll?

      00
    • troleaza omu, hold your tits

      00
    • Eu sunt mai vechi, în 1989 eram student în ultimul an la Timișoara.
      Încerc să-i spun copilului meu de 11 ani cum era în epoca Ceaușescu, dar nu poate să înțeleagă. Nici adulții care nu au prins acea perioadă nu pot să o înțeleagă cu adevărat, așa cum nu pot eu cu adevărat să înțeleg războiul de care zicea bunicul din partea mamei (o singură dată l-am auzit povestind cu un bătrân camarad, niciodată nu a vrut să-mi povestească, cred că ura enorm acea perioadă).
      Scuze pentru offtopic, așa sunt moșii, o iau pe arătură cu poveștile).

      00
    • M-ați omorât cu asta cu troll-ul… Cum scrie unul un căcat, gata.. E troll. Nu e nici un troll.. E bătut în cap și atât.

      00
    • Eu am încercat sa ii explic unui american. Mintea lor nu e formata pentru a pricepe asa ceva. Pur și simplu nu procesa ce ii spuneam…

      00
    • Unul nu a reușit să spună o realizare a României din ultimii 30 de ani înafară de dat drumul la granițe. O ardeți cu legende urbane precum frig, foamete sau 5 milioane de pușcăriași, dar comparativ, ce a realizat România în ultimii 30 de ani și ce a realizat înainte de 1989?

      00
    • @Xxx
      Auzi la tine, legenda urbana. Pai eu am trăit-o. Și chiar dacă ai avea dreptate cu industrializarea (care oricum se făcea, ca în orice tara europeana, cu sau fără comunism + fusese începută cu mult înainte de comunism), problema la sfârșitul anilor 70 a fost cotitura pe care a luat-o industria și politicile economice. Era o industrie falimentara, care producea prost și pe stoc.iar sa plătești datoriile… Nimeni nu face asa ceva în felul în care a făcut-o România.
      Realizari în ultimii 30 de ani? Pai acum avem cea mai mare industrie și PIB, nu atunci. Chiar și autostrăzile alea putine, când s-au făcut marea lor parte, atunci sau după? Ceaușescu a facut lucruri inutile, ca casa poporului, canalul Dunăre Marea Neagra și Transfăgărășanul (ok, turistic, dar meritau sa moara atâția?).

      00
    • Și avem libertate. Cel mai important. Și contraceptive, idiotule :)
      Daca tu vrei sa fii oaie, Belarus e aproape.

      00
    • @xxx, „legende urbane precum frig, foamete…”. ți-am oferit prezumția de necunoaștere. am greșit. ești doar un imbecil incult și ticălos.

      00
    • Zanghe, la mine la Vaslui expresia era „s-a ovălit”. Dacă jucai prea mult fotbal, „se ovălea” mingea.
      Marea producție românească… cacat.
      Dacă e cineva interesat, sunt pagini de Facebook cu produse românești fabricate în comunism. Căutați și comparați cu ceea ce se fabrica afară, în aceeași perioada.

      00
    • Esti un imbecil. Romania a platit un pret enorm pentru ce a „realizat” atunci. Uita-te tampitule la poze sa vezi ce drumuri erau atunci, respiram aer infect din cauza petrochimiei de la pitesti, rufele puse la uscat erau gri dimineata din cauza poluarii, stateam la coada 4 ore in frig zilnic pentru un litru de lapte si 2 borcane de iaurt, alimentara era goala, pe rafturi erau doar cutii cu creveti vietnamezi, au fost momente cand am mancat ciorba de frunze de salcam, noaptea staream in frig si intuneric.. totul ca sa platim datoria externa la fmi.. datorie care vecinilor nostri cehi de exemplu le-a fost stearsa… sa nu mai vorbesti in viata ta pozitiv de perioada aia, este evident ca nu ai trait atunci

      00
    • Se supara cineva daca sterg comentariul dobitocului (si, implicit toate raspunsurile)?

    • lasa comentariul. pe bune, lasa-l. sa vedem si din astia…

      00
    • Ii poti sterge comentariile doar daca ai construit ceva industrie. Ca asa au facut comunistii, au eliminat comentatorii, dar macar au facut „ceva”.

      00
    • Ah, de ce nu ma mira retorica asta debila… Bine, baieti, distractie placuta intre voi.

    • Apropo: daca era plin de industrie si productie, cum de dracu’ romanul isi dorea marfa de afara. De ce Kent si nu Marasesti? Cum puii mei, nu „industie”?
      Stiti glume comuniste? Sunt pe youtube: „si-a luat Opel” (o gluma cu Toma Caragiu). Sau aia cu „va dati seama, a furat produsele din fabrica unde lucra. Sa-i dam o prima, ca apreciaza calitatea!”
      „Industrie”… cand eram copil era o legenda cu niste utilaje grele (de la CUG Iasi) cumparate de strainezi pentru… metal. Ei cumparau utilaje grele pentru a le topi, pentru a lua metalul… ca o fi legenda, ca nu, asta se auzea in oras.

      00
    • “Industrie”… cand eram copil era o legenda cu niste utilaje grele (de la CUG Iasi) cumparate de strainezi pentru… metal. Ei cumparau utilaje grele pentru a le topi, pentru a lua metalul… ca o fi legenda, ca nu, asta se auzea in oras.

      fă o paralelă recentă: gwm hover. mașină recentă cu motor mitsubishi vechi de 30 de ani. merge? da. e bun? cam nu prea, că motorul e depășit. unde se vinde? la săraci, în europa de est.

    • @somerule, de ce nu-ti vezi te articolele tale?

      @berenger, daca nu poti sa aduci argumente mai bine taci, ca nu esti mai inteligent decât un sapator de santuri de la tara.

      De ce legende urbane?! Pentru ca nu am întâlnit decât o singura persoana în realitate care sa se plânga de comunism si asta pentru ca si-a luat tat’su bataie de la securitate. Restul bocesc pe la tv/net sau din ce au vazut la tv/net. De frig nu s-a plâns nimeni iar foamea o făceau doar aia fara rude la tara sau antisocialii care nu puteau sa se trezeasca duminica dimineata sa ia trenul pâna în cel mai apropiat sat. Plângeti dupa portocale si banane de parca România n-ar fi avut fructe deloc. Unul nu a adus înca o realizare a industriei românesti dupa 1989 în timp ce înainte de asta ai portile de fier, ai centrala de la cernavoda, etc. Unii va plângeti de poluarea de atunci dar ati uitat când s-a spart barajul ala recent? Sau de rosia montana.

      Mnah, poate unele zone au dus-o mai rau dar majoritatea populatiei nu a dus-o asa de rau si ai destule sondaje care sa confirme asta.

      Si aduceti argumente baieti ca orice taran plecat la sapat de santuri prin uk poa’ sa înjure ;)

      00
    • „Unul nu a adus înca o realizare a industriei românesti dupa 1989”
      Zi tu intai niste realizari de dinainte de 1989.
      Iar ca sa-ti dovestesc ca esti prost, anul asta o echipa de ingineri romani a lucrat in Africa la instalarea unor centrale electrice. Au luat totul de la zero, de la teren, si au proiectat totul. Iar asta e doar un exemplu, unul singur, pe care il stiu accidental (un neam de-al meu, inginer energetician, a fost detasat la locatie, i-a „trainuit” pe africani despre ce se va intampla).
      Acum zi tu niste realizari. Da’ nu baga cacat, gen „metrou”, care era in Europa cu 100 de ani inainte. Nu, zi ceva PE BUNE, realizari!, nu normalitate. Ce exact aveam noi in Romania comunista, si nu aveau vecinii nostri? La nivel de om, inainte de la nivel de tara. Asta inseamna „realizari”.
      Eu zic ca munceam DEGEABA, ca prostii. Iar astea nu sunt „realizari”, sunt cacaturi. Cum danseaza coreenii din nord. Ei danseaza bine, dar DEGEABA, nu inseamna nimic.

      Suntem in primii 10 din lume la viteza internetului. E ok asta, e „realizare”?

      00
    • Boss, eu nu stiu cum era in vremea aia, dar cu siguranta n as vrea sa o traiesc..spunea cineva mai sus..contraceptive, mancare cu portia, sa pomenesc de medicina, medicamente si ce model de educatie era(in fapt, nu prea s a schimbat nimic nici acum, tot memoria ti o testeaza la examene, nu abilitatile) …. In ultimii 30 de ani noi ca popor am evoluat destul de mult vs 30 din ’60 in ’90. Da, sunt si alte motive (tehnologice etc) dar nu, nu vii tu sa mi spui mie ca n am dreptul la libera exprimare si caldura cu portia si nema posibilitati de orice fel. Date n slbz si n ai decat sa pleci la belarus si prin vietnam/asia sa mananci caini si sa te speli la lighean. Bine pa.

      00
    • Așa e, bă, cum zici tu. Nu s-a tăiat curentul, nu s-a tăiat căldura, nu s-a tăiat apa caldă, nu se dădeau alimente pe cartelă (alea puține și insuficiente care se dădeau), nu se trimiteau toate produsele de calitate la export, exista libertatea opiniei, presei, informației, de circulație, se respectau drepturile omului și accesul la măsuri de contracepție era facil. Și mai pot continua…

      În altă ordine de idei, consider că aceste comentarii nu au ce căuta aici. Dacă nu prin prisma faptului că sunt niște mizerii, măcar din respect pentru cei care au murit prin lagăre de reeducare, de muncă, împușcați la revoluție samd.

      00
    • Chiar nu îl înțeleg pe fluture cu stersul comentariilor. Nu știu de unde ii vine chestia asta. Înțeleg dacă e vorba de un atac urat la persoana, dar dacă cineva spune imbecilitati și noi i le atacam cu un milion de argumente, nu știu ce rost are sa ștergi imbecilitatea initiala

      00
    • @xxx, argumente la ce, că ești un cretin incult? am câte vrei (iar ceea ce-ți scriu în continuare sunt date factuale, nu opinii subiective).
      1. comunismul a fost un regim totalitar ce a ucis direct sute de milioane de oameni și a distrus viața a miliarde.
      2. în românia, a ucis direct sute de mii de oameni, a distrus viața altor milioane. să fi adus comunismul raiul pe pământ și asemea fapte nu ar fi scuzat asta. dar, de fapt,
      3. strict economic, comunismul a fost un eșec, nereușind decât să condamne populații întregi la sărăcie. cu o populație activă de 4 ori mai mică, românia are azi un pib de 5 ori mai mare ca al româniei comuniste.

      astfel încât, să cataloghezi ieșirea din comunism a româniei (ieșire așa cum a fost ea, schioapătă și întinsă de-a lungul a generații) drept o greșeală e exact ce-am spus (acum și cu argumente): neghiobie habarnistă a unui om trăit în pluș.

      00
    • desigur, ca asa se rezolva cu propaganda comunista, printr-o cenzura comunista. decat un scandal sanatos din care poate rasare si adevarul mai bine o liniste… linistitoare. stie tatucul mai bine ce e bine pentru noi. mai sunteti ma?

      xxx, ce argumente vrei ba baiatule in plus? am trait momentele alea. exact asa cum le descriu oamenii mai sus. frig, apa rece, 2 ore tv, media era exclusiv propaganda comunista, foame daca nu te „descurcai”, cozi nesfarsite la orice. cas a iti iei o masina te puneia pe lista si in cativa ani, zice cineva 1, eu am fost martor la 7. ca sa iti iei un cacat de televizor color era lista 1 an. si asta cu relatii la tovarasa suzana. ai ei si-au luat apartament cu credit pe 30 de ani si credit de avans ale caror rate erau mai mult de jumatate din venit. azi e parfum, atunci nu au avut de ales. pe tata l-au arestat cand cand s-a asezat in fata casei de comenzi (este ca habar nu ai ce e aia?) si a inceput sa noteze numerele masinilor care ieseau pentru ca lui nu ii raspundeau la telefon. a scapat usor pentru ca fiind administratorul blocului se intelegea cu sectoristul (este ca nici asta nu stii ce e?) si ala a semnat ca nu e pericol pentru sistem. eu personal faceam un ban usor (moneda de 5 lei din aluminiu… exista si moneda de 3 lei, cauta logica din asta) stand la coada cu diversi pentru ca branza se dadea la portie… eram copilul tuturor. vanzatoarea ma stia, si radea, dar le dadea. ma rog, cat avea, adica foarte putin. spatamana urmatoare o luam de la cap. ce faceam cu aia 5 lei? nimic. absolut nimic, pentru ca nu aveam ce. nici macar la cinema nu ma puteam duce pentru ca erau doar filme sovietice despre maretia sistemului.

      da, eram copil si bateam mingea ovala pe maidanul de vizavi. cas a intelegi performantele industriei romanesti, le faceam rotunde stand pe ele. curul unui copil aschilambic era mai precis decat utilajele fabricii.

      pe maicamea a perchezitionat0o militianul de craciun, pardon, mos gerila, pentu ca obtinuse prin pile si spaga un glob pamantesc. ce faci cu el? noroc cu diriginta postei unde lucra care a garantat ca nu e nimic subversiv la mijloc.dar erau cu ochii pe ea ca pe butelie.

      telefonul era cuplat (nici asta nu stii ce e). si cuplat si ascultat, pentru ca cuplajul era o armeanca mutata in romania inainte de ’40, ca copil. nici nu stia sa vorbeasca limba, dar era element destabilizator.

      covrigii pe ratie ii stii? trenurile erau exact la fel. in concediu cu bilet, da ba, ca sa te duci in concediu in statiune aveai nevoie de bilet, nu te plimbai creanga asa cum vroiai tu, aveai nevoie de aprobare ca sa te duci la mamaia, am ajuns prea tarziu, ca trenul… si vanzatoarea din alimentara nu ne-a putut oferi decat niste covrigi de ieri (si astia pentru ca cineva renuntase la ei) pentru ca absolut totul era pe cartela si noi nu eram trecuti pe lista. de maine.

      la mine in casa era o traditie duminica dimineata. ne uitam la gimnastica aerobica. pe bulgari. pe bloc bunica-miu a facut antena care sa prinda bulgarii si a tras instalatie
      paralela generala in bloc sa ii prinda toata lumea. dracu stie cum a scapat neremarcata.

      tot bunicamiu, pensionar, era benzinarul blocului. avea cheile de la masnile tuturor vecinilor si le muta una cate una la coada de un kilometru la benzinarie. dura zile intregi. asta cand era benzina. cand nu mai era, le incuia si le lasa pur si simplu acolo, in strada pentru ca oricum nu trecea nici dracu pe strada.

      dupa revolutie toata lumea si-a cumparat toate cacaturile si rebuturile sh din occident care rebuturi intolerabile fiind erau net superioare la orice se producea in romania. de la masini la televizoare.

      si intrebarea aia care ii lasa masca pe toti. daca era asa bine in romania, de ce pula mea toti romanii vroiau sa plece si nic un francez/englez/german/ american/ japonez, sau la dracu ruandez sau filipinez nu vroiau sa vina?

      mai vrei argumente? ca scriu o carte cat 20 de biblii.

      00
    • @xxx, a, și din ce scrii reiese clar că nici nu ai trăit comunismul, nici nu ai depus minimul efort să faci o informare serioasă despre el. ai o opinie construită pe nimic, practic, și ai tupeul s-o enunți cu nonșalanță. c-așa-i tipul tău de om, „prostul care nu-i fudul, parcă nu-i prost destul.”

      00
    • @berenger, mai behai mult?

      00
    • @xxx, să pun la punct imbecili siniștri ca tine e o „distracție” perpetuă (din păcate, pentru că sunteți mulți)

      00
    • @berenger … eu zic sa-ti pastrezi limbajul acolo unde-l folosesti mai des… în familie ;)

      00
    • @xxx, m-a păzit soarta să am în familie posesori ai unui singur neuron, așa cum mândru ești tu!

      00
    • 1. eu am stat în frig. în apartamentul nostru de 3 camere era încălzită o singură cameră, a noastră-a copiilor, cu un radiator electric. și chiar și așa, îmi amintesc că stăteam cu un pulover și o bluză ”de trening”, bluză sport, de bumbac gros. și ciorapi de lână, d-aia făcuți de bunică-mea, în 4 andrele. rar am mai simțit nevoia de atunci de ciorapi de lână. la școală scriam cu mănuși în mâini și hainele de afară pe noi.
      2. am făcut foamea. deși aveam bunicii la țară care mai trimiteau una-alta. încă vreo câțiva ani după revoluție am păstrat obiceiul de a-i spune mamei când ajungeam acasă ”mamă, am văzut x la alimentară”, x care deja se găsea oricând. nu știu de ce îmi amintesc că i-am zis o dată că am văzut oțet. oțet, bă, oțet! simțeam nevoia să-i zic maică-mi că au băgat oțet la alimentară.
      3. am stat la cozi pt hârtie igienică și vată. gagică-ta nici n-o să înțeleagă la ce mă refer. întreb-o pe maică-ta.
      4. tata n-a luat bătaie. doar a fost amenințat. cred că a durat vreo 15 ani până ne-a povestit cum a fost chemat la miliție pt ceva ce spusese și la plecare i-au zis ”tovarășu’ B, ia uitați-vă după ușa aia”, era o ditai bâta. era în toamna lu’ ’89, la ce gură slobodă are taică-meu probabil s-ar fi ajuns și la bătaie. o generație mai în spate, niște veri d-ai bunicului au mâncat bătaie și au făcut pușcărie politică.
      nu am luat nimic de la televizor.

      00
    • @berenger … comportamentul te cam contrazice dar mnah, pe internet suntem mari si tari în gura si în realitate … parca ti-am mai spus. Plm, tre’ sa ma las de certat cu toata prostimea pe net

      00
    • Vad ca te-ai intors sa comentezi, sa raspunzi la comentarii. Dar nu ai zis nimic.
      ZI REALIZARI ALE INDUSTRIEI ROMANESTI COMUNISTE!, inainte de a raspunde fara sens.
      „Unul nu a adus înca o realizare a industriei românesti dupa 1989″… zi tu niste realizari comuniste, de dinainte de ’89. Uimeste-ne!
      Incep eu: condensatoare din plastic, cu picioare din… noi credeam ca sunt din nemetale, ca nu se puteau cositori. Pana lipeai un condensator, iesea pinul (piciorusul) din el. Ajunsesem sa le pilim cu pila, pentru a incerca sa le cositorim. Si asa, nu scapam fara lipituri reci. Condensatoare comuniste, fabicate in Romania.
      Tranzistori 2N3055, fabricati in Romania. Sunt tranzistori de putere. Pentru a face un amplificator, trebuia sa ai la dispozitie o sacosa de tranzistori la sortat, pentru a gasi doi cu parametri la fel. Asta era „productie de serie” la Uzinele „Electronica”, una din perlele si mandria industriei romanesti.
      Cumparam boxe facute la „Tehnoton” Iasi, scoteam difuzoarele si le bagam in cutii facute de noi. De ce? Pentru ca, citeam in carti si ne dadeam seama ca nu respectasera volumul unor incinte. UZINA! „Productie romaneasca”!
      Televizor TOPCOLOR101, fabricat la „Electronica” Bucuresti. Mandria Romaniei, televizor color! Selectorul aluneca in banda, adica, prindea postul, dupa 20 de minute incepea sa nu-l mai prinda. Reglai iar, dupa 20 de minute iar aluneca din banda…
      –-
      „Unul nu a adus înca o realizare a industriei românesti dupa 1989”.
      baga-mi-as piciorul in industria de cacat romaneasca.
      Vezi, Fluture, de ce trebuie sa existe unul din asta? Sa ne provoace la amintiri, sa ramana scris aici chestii, amintiri adunate de fiecare dintre noi. Ca un fel de marturie colectiva.
      –-
      Despre ce industrii sa mai caut? Textile? Ce PRODUCEAM pe bune? Lasa carbune si petrol, alea-s resurse naturale, nu trebuia decat sa sapam, aproape necalificat.
      Stii ce inseamna „ROMBAC”, avioanele RomBac? Licenta de la „BAC” (British Aircraft Corporation). Dacia e „Renault”… si tot asa. Camioane: „1971 joint-venture between the German company MAN and the Romanian government.” Camioanele ROMAN, erau RO-MAN. OltCIT, „Citroenul oltenesc”, si tot asa.
      Zi niste realizari reale, care implicau CREIER, si sa fie treaba romaneasca 100%.

      „Realizari” romanesti notabile sunt spionaj industrial, dar eram suficient de prosti incat sa nu putem copia bine. Comunistii faceau filme despre cum strainii incercau sa ne fure creierul si realizarile. Un cacat, de fapt era invers. Noi incecam sa-i furam.

      Am avut un unchi profesdor universitar la Poli Bucuresti. Mergea des in Franta, romanii colaborau cu francezii pe cercetare energetica. Romania e o „piata” bogata in fulgere si trasnete, in Romania se faceau experiemente cu impact international, despre efectele acestor fenomene pe retelele electrice.
      Unchiul mergea anual in Franta, pentru schimb de experienta.
      La inceputul anilor ’80, s-a bagat Leana sa decida ea. Au sistat plecarile, intre 80 si 90 unchiul a plecat maximum de doua ori, in loc de 10 ori.
      Mi-a spus: „Dupa ’90, cand ne-am intalnit iar cu fostii parteneri si prieteni, deja eram mult separati in gandire. Pentru ca noi, zece ani ne-am ocupat de economie, cum sa economisim curent, cum sa gasim solutii sa economisim curent, iar ei, francezii, s-au ocupat de dezvoltare, sa gaseasca solutii eficiente de PRODUCERE a curentului electric. Dupa 10 ani, diferentele de cercetare erau foarte mari.”

      „Unul nu a adus înca o realizare a industriei românesti dupa 1989”.
      Da-ne peste nas cu ce faceam inainte de ’89. Explica tu cum eram perfecti, competenti la nivel international sau local, in tara.
      Pentru ca, eu vad ca in tara eram cei mai fomisti, goi si salbaticiti din Europa, iar pe plan international am fost si suntem fix pielea p… .
      Sunt zeci de ore de imagini de arhiva, uita-te in ochii oamenilor, citeste-le expresiile fetelor. Apoi cauta imagini de arhiva din alte tari europene, si vezi ce expresii au strainii pe chip.
      ORBULE.

      00
    • ai observat că tu ești singurul deștept pe aici și toți restul sunt proști?

      00
    • Expresia „chinezarie” poate fi aplicata oricand la produsele romanesti fabricate in comunism, comparativ cu ce facea vestul, in acelasi timp.
      Ce mai, cred ca eram mai prosti decat chinezii, produceam mai prost.
      Uneori, copil fiind, ma intrebam daca sunt retard, ca nimic nu mergea, parca stricam totul. Credeam ca sunt prostalau, de nimic nu-mi iese, totul cadea, totul se desfacea, totul se strica… Cum dracu’!? :(
      Aazi citesc experientele altor oameni cu produsele romanesti, si imi dau seama ca nu eu eram problema. Buba nu era la mine, ca toti aveau aceleasi probleme.
      Amintirile colective, adunate de peste tot din tara, sunt importante. Si la voi se strica fierul de calcat pentru ca…? Si la voi nu mergea aragazul pentru ca…? Si la voi…
      Se observa un trend. Se observa ca foarte-foarte multe produse erau „gata stricate” cand le cumparai.
      Sunt glume pe net, cu instalatorul si geamgiul care vine sa repare blocul nou. „Glume” facute in comunism! Stii, cand esti pe bune pasionat de Romania, si esti REALIST, nu nostalgic tampit, incepi sa vezi multe.
      „Artificii care nu se aprind nici puse pe aragaz” – Toma Caragiu, gluma de Revelion
      Cam asta e cu „realizarile” industriei romanesti. Nu puteam face niste artificii mai serioase, nu puteam face o „Gumela” pe care sa o poti mesteca, nu puteam face chibrituri care sa se aprinda.
      Toata lumea mergea la munca… si faceau un cacat, munceau degeaba.

      00
    • realizari in comunism: „Nea Marin si blocurile din Bucuresti” Astea-s glume, cica, nu?
      Atentie, in comunism facute, aparute pe TV!
      https://www.youtube.com/watch?v=UH_OKhjWug0

      00
    • Fac pariu că @Xxx are peste 45 ani (să nu zic 55), numai p-ăștia îi roade nostalgia după vremurile alea (nu pe toți, doar pe unii care au dus-o relativ decent atunci). Doar că, dacă ești nostalgic după vremurile alea ori ai fost cumva în sistem ori folosești selectiv memoria uitând toate nenorocirile aduse de comuniști. Nu mai dezvolt aici dar există o explicație psihologică pentru această nostalgie a vremurilor trecute.

      00
    • Și ia zi, xxx, câți copii ar mai fi murit în orfelinate dacă nu cădea comunismul? Ești un monstru. Punct.

      00
    • @Fluture, lasă-i comentariul, și răspunsurile.
      omul are dreptul la propria opinie, noi avem dreptul să-l contrazicem.
      avem inclusiv dreptul să ne porcăim unii pe alții.
      și nimeni n-o să dea cu subsemnatul la miliție sau securitate pentru ceea ce a scos din taste.

      00
    • Deci voi numiti asta „discutie”? Un dobitoc se pisa pe niste morti si voi considerati ca opinia lui e importanta si merita dezbatuta.

      O sa-mi aduc aminte când o sa mai am opinii, sa vin cu titluri de Antena 3, ca sa aveti si voi ce discuta/dezbate. Tare nevorbiti trebuie sa fiti ca sa discutati cu un imbecil.

    • Cel care n-a fost in stare sa pastreze un post de spalator de wc-uri in franta zice de altii ca’s prosti. Si mai amuzant e ca nimeni nu-l mai angajeaza in toata tara aia, dar in continuare zice de altii ca’s prosti. Plm, de ce nu-ti vezi de scris cv-uri si de articolele tale?

      00
    • @Xxx dute dracu de idiot sinistru cu binele tau din era comunista. Dute dracu!

      00
    • @Fluture, opinia lu’ xxx e un kk pansat și omul e idiot, dar expunând opinia o putem combate și-l putem lua virtual la șuturi că se pișă pe morți.
      poate citesc și alții cărora le-au spus părinții/bunicii că era mai bine și poate se mai dumiresc că nu era mai bine și mai ales de ce nu era mai bine.

      00
    • A, iti repet: daca vrei sa vorbesti despre cum au fost lucrurile, nu ai nevoie sa te uiti la Antena 3 ca poti sa combati un idiot care a aruncat o petarda acolo. Dezbaterea/aducerea aminte nu implica automat un debil care s-o inceapa.

      In fine, daca voi aveti nevoie de asta…

    • @Fluture ”voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!”

      00
    • Bai, A, am suficiente texte in care apar libertatea (de miscare, de idei etc). Dar faptul ca un idiot are o opinie nu inseamna ca o sa-mi dau sângele ca acel IDIOT (repet, IDIOT) sa-si spuna sau sa-si sustina opinia. E ca si cum as sta de vorba cu unul si ar incepe discutia/dezbaterea/intro cu „Fluture, ma-ta e curva. Acum hai sa-ti spun ce cred eu despre bozoni si cum functioneaza CERN-ul”.
      Ma simt penibil ca am ajuns sa raspund pâna aici… ma asteptam sa ne intelegem cam de la primul comentariu.

      “The amount of energy necessary to refute bullshit is an order of magnitude bigger than to produce it.”

    • „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“

      00
    • De frig nu s-a plâns nimeni iar foamea o făceau doar aia fara rude la tara..
      @ Xxx si unde trebuia sa te plângi ?
      Mie mi-au crăpat caloriferele în casa de frig, țurțuri se făcuse pe ei, abia așteptam sa plec la munca sa ma încălzesc, am cumpărat de la cineva o soba metalica și am spart un perete pentru hogeag, si furam cărbune la o secție din fabrica, mai aducea si mama niște cutii de ambalaj când avea de unde si toți stăteam în bucătărie. M-a oprit și miliția odată credeau ca cine știe ce am în sac, m-au lăsat în pace când a văzut ce e.
      Toți si-au spart pereții și și-au pus sobe de frig, burlanele alea care erau prin poze crezi ca erau de aiurea ?

      00
    • @Xxx este ca tata, zicea ca se ducea 50km pe bicicleta sa „cumpere” un sac de paine pentru ca in zona nu gasea dar tot parca plange perioada aia din pricina ca „se gaseau” locuri de munca peste tot

      00
    • „Marea industrie romaneasca”. Cea mai tare casa de discuri romaneasca de dinainte de Revolutie: Electrecord. Nici nu cred ca aveam alta. So, spuma industriei de inregistrari din Romania, nu?
      Puneti castile si ascultati piesa asta (Valeriu Sterian – Antirăzboinică): https://www.youtube.com/watch?v=TXohxBtQxjU
      E de pe pagina oficiala Electrecord, din cate imi dau seama.

      Am fost printre primii care a facut „radioul scolii”. Aveam pick-up, viniluri, casetofoane, statii. Nu stiu de ce, parca discurile romanesti erau naspa. Cum restul muzicii straineze era pe casete, credeam ca problema cu vinilurile era de la pick-up.
      Nu, nu era de la pick-up, era de la Electrecord.
      Poate si de la pick-up, ca era facut la Tehnoton Iasi, dar si Electrecord… puneti castile si ascultati mostre de calitate. Apoi cautati niste inregistrari de la Decca, Deutsche Grammophon, EMI, Philips.
      Baga-mi-as piciorul in „industria romaneasca”, eram niste idioti incompetenti.

      00
  3. Sunt nascut in 86, nu am prins „epoca de aur”. Insa, pot sa observ cateva lucruri :

    1. Tot ce s-a construit inainte de 89 a fost distrus, am devenit piata de desfacere. Noroc cu metroul care s-a facut inainte, la fel si cu calea ferata. Plus gluma pe care o numim autostrada.

    2. Romanii nu vor face niciodata nimic, fara sa stea cineva cu biciul pe ei. Vad lucrul asta oriunde ma uit in jur.

    00
    • Ia de aici niste amintiri de la unu’ care s-a nascut in ’77 si al carui parinti lucrau la ICS Alimentara(intreprinderea de stat care detinea toate magazinele alimentare), deci oarecum un „privilegiat”:
      – magazinele erau in cea mai mare parte goale – gaseai doar creveti vietnamezi si borcane cu muraturi
      – lipseau produse de baza: carne, lapte, oua, etc. Parintii mei aflau inaintea oamenilor obisnuiti unde „se baga carne”, si cumva aveam acces mai rapid la aceste produse pe care azi le gasim oriunde fara nici un efort.. ceilalti se trezeau la 4 dimineata sa se aseze la coada… in unele zone alimentele se dadeau pe cartela
      – eu, un privilegiat, am vazut banane 1 singura data inainte de 89
      – benzina era rationalizata – am stat ore intregi la cozi cu ai mei.. pe langa asta, nu toata lumea avea masina.. pt un jeg de Dacie 1300/1310(renault 12 model 1969) asteptai 1 an de zile… in copilarie jucam fotbal in parcare – acu nu gasesc 1 loc sa imi las masina
      – cafeaua, tigarile Kent si BT erau valuta forte – pentru ca nu se gaseau in magazine!!!
      – programul TV era 2h/zi, cu realizarile comunismului. Filmele, muzica se gaseau, daca se gaseau, doar in piata neagra, cu greu…
      – curentul se oprea 1-2h aproape zilnic.. apa calda era gen 2h/saptamana
      – presiunea la gaze era atat de mica incat bunica-mea se treazea la 4 dimineata ca sa poata gati

      Iar asta cu piata de desfacere e un non-sens. Ca sa fii piata de desfacere trebuie sa ai bani ca sa poti cumpara produse. Practic ii acuzi pe aia ca vor ca noi sa fim prosperi?!?!?!? Culmea este ca un privilegiat pe vremea aia traia mai prost decat un om obisnuit in ziua de azi.. In 1989, dupa 40 de ani de pace, fara cataclisme majore, oamenii practic faceau foamea.. cam asta e eficienta economica a socialismului…

      00
    • S-a construit și după ’89, dar nu s-a prezentat la tv. ca fiind „mărețe realizări”. E drept, nu s-au mai construit blocuri „gri”, dar lumea arată altfel, munca arată altfel, orașele și satele arată altfel. Sigur că există și acum sate neelectrificate așa cum sunt și sate depopulate. Asta e altă discuție.

      Industrializarea comuniștilor a fost făcută cu forța și contra naturii. Era nevoie de modernizarea țării, dar Ceaușescu era obsedat de industria grea și a neglijat industria ușoară (bunuri de consum), nevoile populației. Marile combinate construite cu redundanță foloseau multă materie primă importată (minereuri, petrol etc.) și foloseau tehnologie depășită pentru că nu voiau să cumpere din Vest (era mai scumpă). Astfel se producea cu bani mulți (import materii prime și energie) bunuri de calitate proastă (lipsa tehnologiei avansate) care implicit erau ieftine și nu puteau fi vândute decât în Africa și în Asia de Sud -Est, sub prețul de producție. Pentru a compensa pierderile se exportau alimente, poate și energie, iar românii stăteau la cozi pentru un iaurt, pentru rația de alimente de bază (excepție București), aveau apă caldă doar seara vreo două ore, curentul se întrerupea frecvent, nu aveau voie nici să se plângă. Era un stat totalitar conform definiției, cu tot ce implică asta, inclusiv încercarea de modificare a conștiinței, crearea „omului nou”. Sunt multe de vorbit pe tema asta, dar în esență, deși ideologia era marxism-leninismul, practicile erau asemănătoare nazismului. Era un model socio-politic nord-coreean, cu un puternic cult al personalității, odios după părerea mea. Odios este și faptul că mulți nostalgici ai comunismului transmit informații greșite tinerilor generații, iar aceștia cred că e ok să conduci o țară prin abuzuri, intoleranță, intoxicare. Nu m-ar mira dacă viitoarele generații vor circula cu teslele pe un bulevard numit Nicolae Ceaușescu, pentru că istoria se rescrie cu rigoare.

      Da, nerealizările de după ’89 sunt evidente, dar asta din cauza modelului de tranziție ales, adică „terapia de șoc” impusă din afară. Oferta externă de instituții era mai mare decât nevoia societății, dar s-a acceptat și impus. Privatizările s-au făcut înaintea legislației aferente și mulți securiști au profitat de asta. Existau modele alternative, dar Occidentul și instituțiile financiar-bancare mondiale se temeau să nu rămânem în aria de influență rusească. Eu cred că exista și a treia cale, poate și a patra, prin reforme succesive bine calculate și nu înainte de adoptarea legislației potrivite.

      În concluzie, s-a cam sărit din lac în puț, dar asta nu înseamnă că regimul ceaușist nu trebuia înlăturat prin orice metode, chiar și prin lovitură de stat. Ce a urmat a fost sub așteptări pentru mulți, dar mergem mai departe. Un poet cubanez a descris cum nu se putea mai bine cele două sisteme, comunismul și capitalismul, astfel:

      „Singurul avantaj al capitalismului, pentru omul de rând, este că atunci când sistemul îți dă un șut în fund, te lasă să țipi, să te vaieți.”

      00
    • Iata la ce ma refer prin piata de desfacere.

      In orice supermarket intri, gasesti preponderent brand-uri straine. Campaniile recente din ultimii ani cu produse romanesti autentice, din hypermarket-uri, mi se pare o gluma trista, inca o palma data romanilor.

      La fel sta treaba daca vorbim de imbracaminte sau incaltaminte.

      Cum sa nu fim piata de desfacere ? Nu generalizez, pentru ca nu toate orasele au puterea de cumparare a celor mari, insa hai sa ne uitam cum gem mall-urile de oameni de sarbatori si nu numai. Sa spun si de black friday ?

      Hai sa ne uitam cata mancare arunca romanii, comparativ cu alte natii. Inteleg ca majoritatea n-au avut. Exemplele tale vorbesc de la sine. Insa, daca si dupa 30 de ani cheltuim doar pentru ca putem … este lipsa de educatie si evolutie.

      00
    • In orice supermarket intri, gasesti preponderent brand-uri straine.

      da, pentru că manufactura e grea și trebuie să se apuce cineva de ea. afaceriștii români din ultimii 30 de ani vor îmbogățire rapidă. abia în ultimii 10 ani s-au mai deschis fabrici și ateliere.

    • Deci daca ai bani sa cumperi de mancare din supermarket inseamna ca esti prosper? Bai dar voi chiar ati inceput sa va pricepeti in a prezenta mizeria ca fiind un succes.
      Ca sa transformi o zona in piata de desfacere evident ca trebuie sa si oferi populatiei din zona aia resurse ca sa fie piata de desfacere. Dar atat. Asta ni se ofera noua, romanilor. Resurse exact atat cat sa continuam sa fim o piata de desfacere. Si cand zic piata de desfacere nu ma gandesc doar la produse pe care noi sa dam bani, ci inclusiv suntem piata de desfacere pentru vehicule ce ne ofera bani virtuali pentru a putea cumpara. Ca noi am depasit demult capacitatea de a le cumpara porcariile altora cu banii nostri, acum tot ei vi sa ne imprumute bani ca sa le cumparam rahaturile. Pentru ca trebuie cumva sa fim si tinuti captivi in toata povestea asta. Daca am avea banii nostri poate ne-ar veni idei sa incepem sa ne producem noi aici una alta, nu sa le cumparam mizeriile lor.
      Deci da, la 30 de ani de la comunism suntem bine de tot. Toti zic ca in comunism era totul fake, ca productivitatea era proasta si aia care era facea lucruri aiurea inutile. Atunci sa ne si explice specialistii care zic asta de unde mama dracu erau bani sa se faca tot ce se facea? Bani proprii, nu imprumutati ca acum. De unde? Cum de noi acum cand avem impresia ca duduim de productivitate suntem imprumutati pana in gat si ca tara si ca indivizi? Unde e productivitatea aia, mai oameni buni? Unde sunt banii aia? Ca in toti astia 30 de ani s-au facut doar niste rahaturi nesemnificative ca proiecte mari de infrastructura.
      Si legat de faptul ca fabricile din comunism lucrau pe stoc si inutil. Oricine lucreaza intr-o corporatie ce produce orice stie cat se arunca. Stie cate sute de mii si milioane de euro se arunca anual din ce se produce. Nu ca ar fi ceva in neregula cu produsele, nu. Se produce excedentar aiurea si apoi pur si simplu se arunca. Da…suna incredibil cand habar n-ai ce inseamna realitatea.
      Deci vreau sa ii aud pe apostolii economiei de piata si a democratiei care ar fi beneficiile. Ca iti poti umple cosu in supermarket cu jumate din salariu? Ca ti se permite sa iti faci un credit pe viata pentru un rahat de apartament? Ca ai un job de rahat la care mergi in scarba doar ca sa ai bani luna viitoare sa mananci si sa achiti creditul? Ah si sa nu uitam de saptamana sau maxim cele 2 saptamani la mare pe an. Da, ba, au meritat toate pentru astea. Super. Suntem clar pe castig. Doar ca daca maine decid corporatiile straine sa se tireze din romania…suntem in moarte clinica in secunda 2. Cu alte cuvinte, ne-am amanetat viitorul si viata pentru alea 2 saptamani la mare, pe care le avem atata timp cat o sa ne permita corporatiile.

      00
    • Toti zic ca in comunism era totul fake, ca productivitatea era proasta si aia care era facea lucruri aiurea inutile. Atunci sa ne si explice specialistii care zic asta de unde mama dracu erau bani sa se faca tot ce se facea?

      nu ai nevoie de specialisti ca să afli asta. poți găsi cu o căutare pe google. regimul stabilește cursul de schimb. vindem tractoare pe dolari la cursul 1 leu egal 1 dolar.

      Deci vreau sa ii aud pe apostolii economiei de piata si a democratiei care ar fi beneficiile.

      comentariul ăsta e un beneficiu. faptul că poți gândi liber e un beneficiu. accesul la cărți. accesul la informație. întreabă-ți părinții câtă informație dețineau în anii 80. ce știau despre revolta de la brașov din 87. ce știau despre orice se întâmplă în țară. câte ziare existau. câte ore de program tv. oprește curentul după 8pm. oprește apa caldă. întreabă-ți părinții cât de greu era să schimbi serviciul.

    • Am dat like pentru „Romanii nu vor face niciodata nimic, fara sa stea cineva cu biciul pe ei.” Corect. Dar doar biciul. Atat. Nu foame. Nu frig. Nu igrasie. Biciul, da. DAR SA SE VADA PENTRU CE. SA SIMTA romanul pentru ce, SA BENEFICIEZE de acest „bici”.
      In rest, da, ai dreptate.

      00
    • „Au plecat romanii din tara si muncesc ca sclavii afara”, o vorba spusa de multi nostalgici. Adica „sta cineva cu biciul pe ei”, dar afara.
      De ce nu se intorc?
      Reflectati la asta. Nu munca, cred, a fost „spaima” comunismului. Uite, ca MILIOANE de romani muncesc afara. Aia de afara nu ne cunosc, alora nu le pasa de noi. Si totusi, romanii prefera strainatatea. De ce?
      Unul dintre cele mai curate cartiere din Torino se numeste Crocetta. E cumva „mica Romanie”, ca vedeam numai masini cu numere romanesti (asa ii inteleg pe italieni care vor prin lege ca romanii sa-si inmatriculeze masinile in Italia. :) ). Repet: unul dintre cele mai curate cartiere din Torino este un cartier in care locuiesc predominant romani. In piata aproape poti vorbi in romana…

      00
    • mai adaug eu ceva la comentariul lui Gioni.
      tatal meu era inspector financiar pe judet. Pe judet, nu pe oras, activitatea lui era de control economic pe tot judetul.
      Venea sa stea la coada la butelii. Cum adica „venea”? Adica, noi copiii stateam dimineata, iar cand nu mai puteam, veneau parintii sa ne inlocuiasca. Era „gasca de copii”, si „gasca de parinti”. faceam cu schimbul, tot blocul.
      Azi cu ce se ocupa un inspector financiar la o multinationala?

      00
    • Ca sclavii au muncit și ar fi muncit în România. În afara tocmai asta e, ca nu mai sunt sclavi. Nu zic de nu știu ce caz de muncitori ținuți cu forța la nu știu ce ferma din sudul Italiei, zic în general.

      00
    • Și ce s-a distrus dupa ’89 s-a distrus pentru ca era făcut prost și ineficient. Ma bucur foarte mult ca fabricile alea poluante nu mai exista. S-a descurcat lumea și fără ele (ca și asa, ăla e argumentul nostalgicilor când le spui de lipsurile dinainte de revoluție :”se descurca” lumea. Na s-a descurcat si după).
      Eu vad ca s-au asfaltat o groaza de străzi la mine în oraș după’ 89, orașul arata mult mai bine decât atunci. În judet e plin de drumuri care atunci erau de pământ sau semi-asfaltate/cimentate. Autostrăzi s-au făcut, asa puține, în mare parte după’ 89.
      Cea mai mare problema de după ’89 mi se pare cum au tratat infrastructura feroviara. E singurul domeniu în care îți dau dreptate. Nu ca ar fi fost strălucită înainte, trenurile ajunsesera incredibil de jegoase înainte de’ 90 (lasă cum arătau în filmele românești, nu aia era realitatea), dar erau mai dese și mai rapide. Partea buna e ca se lucrează și la asta, chiar dacă ar trebui de câteva ori mai intens.

      00
    • @s … fabrici se închid si în vest, tot sub pretextul “eficientei”, de ajunge lumea disperata/nostalgica sa voteze orice rahat precum trump/brexit/salvini/etc

      00
    • Nu e pretext, e realitate. Dacă nu merita, le închizi. Noi a trebuit sa închidem multe deodată, pt ca erau mult mai proaste decât în vest.

      00
    • Ce ușor se rușinează unii de faptul că s-au născut și sunt români. Față de perioada ceaușistă s-a trecut acum în extrema cealaltă. Și e oarecum trist fiindcă mulți români au avut posibilitatea să călătorească și să lucreze în lume, să poată face comparație din toate punctele de vedere.
      Dar din păcate e greu cu logica pentru mulți contemporani. Văd la mulți o infantilitate în gândire (care pare să nu aibă legătură cu vârsta), e o regresie la nivel de societate, zici că lumea se prostește pe zi ce trece.
      În plus, pe modelul conducătorilor pe care-i avem, majoritatea a împrumutat obrăznicia și mojicia, nimeni nu mai are decența de a-și recunoaște limitele, toți se cred atotștiutori, nu mai știu să dialogheze și își jignesc interlocutorii de fiecare dată când au păreri divergente. Nu mai există respect pentru cel de lângă noi. Stilul ăsta seamănă mai degrabă cu lupta pentru supraviețuire din junglă, unde cel mai puternic învinge.. adică mult mai aproape de animalic și mai puțin de umanitate, unde și indivizii mai slabi au o șansă.
      Valabil și pentru unii moderatori de pe bloguri, altfel persoane inteligente, deseori cu opinii foarte interesante, gen Eftimie și Fluture.

      00
    • Gabi, nu vrei tu sa ma lasi? La fiecare comentariu trebuie sa ai tu ceva impotriva moderarii, impotriva lui Eftimie, Fluture etc. Get a life.

    • Minți privilegiatule! Daca ai tai lucrau unde spui tu ca lucrau, minti cu nerusinare. Referitor la PIB, poate ne uitam si la datoria externa. E de 5 ori mai mare ca cea din 84, in termeni reali. Si o sa trebuiasca platita.

      00
    • Dorian doar atât te rog.

      Să explici plauzibil de ce azi cu 3 ori mai puțini angajați avem exporturi de 10 ori mai mari?

      Te-ai gândit oare că poate toată industria aia glorioasă era un mare balon de săpun? Te rog, nu fii ca muncitorii ăia simpli care erau mândrii de tractoarele lor de 2 lei și li se părea tehnologie incredibilă, pentru că altceva nu văzuseră și nici nu aveau unde să vadă?

      Gândește-te din perspectiva asta. Dacă nu ai ieșit toată viața din țară, toate uzinele alea gigant ți se par glorioase.

      Dacă muncitorii dădeau o tură prin niște uzine germane din vremea aia, să vadă oameni curați, utilaje curate, roboți, automatizări, ce mai credeau de uzinele lor?

      Dacă toți românii aveau acces la mărcile străine de mașini, mai erau oare așa mândrii de Dacia?

      Normal că ești subiectiv când nu ai termeni de comparație…și toți cred că industria românească era state of the art…

      Asta se întâmplă și azi, când votanții PSD aduși cu autobuzele declară ( tot la recorder parcă) că ei nu au ieșit din țară în viața lor, și mulți nici macar din județ, poate chiar din sat. Cum vezi viața?

      00
    • @fluture: Hai ca in ciuda faptului ca s-a luat pe sfarsit si de voi, acum chiar a zis o chestie interesanta si destul de reala. Defapt cam in concordanta cu multe din ideile postarilor tale.

      Nu stiu daca-i regres si nu cred ca se intampla doar la noi dar am uitat ca oameni sa ne respectam si sa ne ascultam parerile unii altora. Cat despre atotstiutori, ii vedem oriunde, chiar si in diverse functii.. Judecatori care stiu ei mai bine decat legea, CNA-isti care „pentru ei reprezenta un interes public” sa asculte vocea sarmanei de la Caracal, si bine-nteles, noi toti, comentatorii. Care de multe ori deja suntem experti in relatii, in legislatie si-n economie. Probabil unii au gasit si solutia pentru eradicarea saraciei pe Pamant. Pacat ca a ramas doar undeva ingropata-n miile de comentarii de pe-un blog sau forum aleator.
      Draci, chiar si eu, acum in comentariul asta fac putin pe atotstiutorul si nesimtitul, nu? Ca stiu eu (detinatorul adevarului absolut pentru mine) cat de proasta e lumea. Si nu cred ca la asta esti imun nici tu, nici Eftimie…

      00
    • @Cosmin – De când am acces pe blogul asta, cam 18 luni, am vazut si citit o gramada de comentarii. Nu neaparat din interes, ci pentru ca ele apar simplu in „back-end”-ul blogului si poti urmari mult mai usor decât sa intri pe posturi. Si acum, dupa 18 luni, sunt siderat sa vad oameni care pot fi coerenti la un comentariu si apoi TOTAL IDIOTI la urmatorul. La tine e greu sa vezi, ca tu nu poti urmari comentariile userului X. Eu dau click pe el si vad tot ce a compus pâna acum, la toate celalte posturi. Si sunt pur si simplu siderat.
      Asa ca, unii care mai zic „o chestie interesanta” devin repede nerelevanti in raport cu atitudinea lor generala. Si am si eu mecanisme de aparare. Nu mai intru in discutie cu ei, tocmai pentru motivul asta. Sunt genul cu care ai bea o bere sa pui lumea la cale, dar dupa a doua bere te invit intr-un club de manele „ca e mai proprice pentru discutii despre monomeri”.

    • @nimeni
      Nu fi tantalau. Știi cum se plătește un împrumut (obligațiune de stat)? Când ajunge la scadenta se face o noua emisiune de obligațiuni din care se plătește cea ajunsa la scadenta. Nu se plătește cum a plătit Ceaușescu. Statele plătesc din banii lor cel mult dobânda. Care, din cauza schimbării condițiilor, poate fi mai mare la noul împrumut comparativ cu cel ajuns la scadenta. Asa a întrat în rahat Grecia, ca investitorii le-au cerut o dobânda foarte mare ca să-i împrumute din nou. De ce? Pentru ca finanțele publice ale tarii (deficitul tot mai mare) arătau ca o sa aibă nevoie de împrumuturi (și deci cheltuieli cu dobânzile) mult mai mari decât doar pentru rambursarea împrumuturilor vechi. Și, pentru ca asa funcționează piețele astea, fără păsuire, un investitor cere dobânda mai mare tocmai pt ca anticipează ca și altul o sa o ceara mai mare, ca să-și acopere o eventuala pierdere ulterioara, când tara nu-și va mai putea plăti dobânzile.
      Si atunci practic tara nu-și mai permite sa se împrumute și apar pasuitorii gen FMI, care cer o dobânda mai mica decât creditorii privați. De aia ne-am. Mai împrumutat și noi de la FMI din când în când. Privații ne împrumută la costuri prea mari.
      Acuma și Ceaușescu ar fi putut primi împrumuturi după ce nu a mai făcut plăti de dobânzi, dar, decât sa accepte condițiile lor mai soft, ne-a încărcat pe noi toți cu sacrificiile mult mai mari ale plății totale a unei datorii suverane. Oameni si-au irosit ani din viata pt ca Ceaușescu a fost prea mândru sa accepte condiții impuse de străini. Iar situația inițială, în care nu am mai făcut plăti în contul împrumuturilor, a fost tot din vina lui Ceaușescu. Care în loc sa și-o asume, ne-a pasat-o noua.
      Datoriile României nu sunt foarte mari și asta pentru ca „banca” nu ne împrumută mai mult, pentru ca vede ca e riscant. Din nou revenind la Grecia, acolo investitorii au lăsat garda jos și le-au dat mult și ieftin, luând calitatea de membru a eurozonei ca garanție a bonitatii. Pana când s-a văzut ca nu e 100% asa.

      00
    • Romanii nu vor face niciodată nimic, fără sa stea cineva cu biciul pe ei…
      @Dorian, in cl a 11-a ne-au trimis la canal, făcut infecție la picioare de la atâta stat în apa, operație de la care am sechele si acum si cam asa s-a pus biciul pe noi, si neplătiți, nu mai zic ce grozavii erau acolo si ce oameni erau adusi cu forta.
      Sa ma fut in realizările astea pe care le tot lăudați atât

      00
    • @John… „Atunci sa ne si explice specialistii care zic asta de unde mama dracu erau bani sa se faca tot ce se facea?” pe bune?!? tot ce a construit ceausescu a construit pe datorie. datorie pe care a platit-o sacrificand populatia, nu din surplus. ca surplus nu exista.

      ah, datoria respectiva a decis-o singur, fara sa intrebe pe nimeni, fara sa spuna nimanui. ca era la ma-sa in ograda. si a platit-o la fel. doar dupa ani de frig, foame, neajunsurio si chin, ale populatiei, nu ale lui, s-a laudat la televizor ca EL a platit datoria.

      si cu banii ce a facut? a construit tehnologie depasita la momentul ala, nu acum. atunci!

      00
    • Frumoasa faza cu Mercedes, au trecut 30 de ani si tot oi am ramas.

      Treaba cu uzinele de dinainte de 89 mi se pare bullshit. Ce sa produca ? Chestii de care nu are nimeni nevoie. Dar noi nu ne vindem tara, pentru ca stim mai bine.

      In rest … uitati-va la mesteri, muncitori cu ziua, etc. Face cineva treaba fara sa stai cu ochii pe el ? Intrebati-va rudele care stau la tara cat de greu gasesc oameni sa munceasca.

      00
  4. Corect, sa privim spre viitor și să încercăm să deducem cam cum va evolua țărișoara noastră:
    https://www.g4media.ro/csat-a-avizat-favorabil-propunerile-de-buget-pe-2020-pentru-institutiile-din-aparare-si-securitate-toate-serviciile-secrete-cu-exceptie-sie-primesc-mai-multi-bani-decat-anul-trecut.html
    https://www.g4media.ro/breaking-ministerul-finantelor-a-publicat-proiectul-de-buget-pentru-2020.html
    https://www.g4media.ro/serviciile-secrete-politia-si-armata-tot-mai-opace-doua-proiecte-ale-guvernului-le-scapa-de-obligatii-de-raportare.html
    Cam ce putem deduce de aici?
    Intr-o luna de zile PNL a reușit să îmi schimbe imaginea Vioricai Dancila. În bine! În curând nici măcar Olguța Vasilescu nu o sa mi se para chiar atât de isterică. În ritmul asta o sa ajung nostalgic după Liviu Dragnea precum sunt unii după Ceaușescu.

    00
    • Cu cât aplomb ne spui tu că în curând o să-i regreți pe Veo, Olguța sau Dragnea, ca și cum memoria colectivă n-ar fi oricum precum cea a unei amibe. O noutate ar fi fost dacă afirmai că peste 5 ani o să ți se pară cel puțin la fel de ticăloși ca acum.

      00
  5. RT trolling

    00
  6. Constantinescu nu a fost o rusine de presedinte, atat a putut sa faca in conditiile in care aparatul de stat era 100% comunist. A fost primul presedinte anticomunist din Romania!

    00
  7. cacatul ala bolnav de vacaroiu mai traieste?

    00
    • Pe vremea lui Paharoiu, a fost interpelat in parlament ceva legat de productivitatea intreprinderilor de stat. A replicat ca a crescut productia pe stoc. Asta ca sa va dati seama ce economist nemaipomenit era

      00
    • Văcăroiu ne întorcea încet la perioada de dinainte de revoluție dacă nu câștiga CDR în ’96.

      00
    • are pe lună pensie cât câștigi tu in 6 luni. om muncitor.

  8. Sunt 30 de ani de la caderea comunismului, care a durat 45.
    Sunt curios cand incatam sa mai putem da vina pe o perioada care e binisor intrata in istorie? Ca parca si documentarul asta vine asa, cu un aer de scuza.
    Ce s-a intamplat din 91 incoace nu are decat un singur vinovat: Societatea romaneasca. Cu inertie, cu teama, cu „ca sa caut eu acolo”.

    Ma uitam la ce zice Esca de miscarea de la Universitatii. Ceva asemanator am auzit si eu de la ai mei de 10 august: „Ce cauti tu acolo, sa te omoare?”. Am 30 si bine de ani, sa fim intelesi. Ai mei aveau tot atat la revolutie, si studii superioare.

    Tin minte fata maica-mii cand i-am spus ca „am mai stat in duba de cateva ori pana la varsta asta, e ok”. Atunci aflase, ca altfel „baiatul ei e cuminte, da sarumana…de-astea”.

    Societatea lui „nu te pune rau”, „nu se stie cand o sa ai nevoie”, „are spate, boss”.

    Daca ei n-au invatat nimic, nu pot sa am pretentii de la altii, si pana nu se ajunge la masa critica de oameni carora sa le creasca coaiele, o sa facem documentare si peste 15 ani.

    Si nu e greu sa-ti creasca coaiele, dar cere munca si e un stil de viata:

    1…..
    A) Poti sa ai coaie daca-ti faci treaba bine si esti competitiv pe piata muncii. Daca stau altii dupa tine sa te angajeze

    B) Nu poti sa ai coaie daca toate viata „ai fost bagat pe pile de un var” si iti faci treaba in doru lelii.

    2…..
    A) Poti sa ai coaie daca mai lasi shaorma, bagi o sala, niste cardio, si inveti dracului sa dai un pumn. Schimba atitudinea ta si increderea in tine si ca prin minune te asculta cocalarul in metrou cand ii zici sa-si puna casti ca sa asculte maneaua aia.

    B) Nu poti sa ai coaie daca ai bratul cat batul de chibrit si iti versi bojocii daca alergi pe scari.
    Pentru firile mai sensibile, inclusiv Socrate baga sala si Pankration. E ok, nu scade din IQ.

    3….
    A) Poti sa ai coaie daca mai citesti cate ceva. Daca ai parerile tale si poti sustine un punct de vedere cu argumente logice.
    Sa nu te sperii de vorbitul in public si cand iti pune cineva un microfon in fata sa te bucuri ca te aude mai multa lume.

    B) Nu poti sa ai coaie daca orice crezi „e auzit de la TV” si te sperie si interactiunea cu unul de pe strada daca te intreaba unde e buda publica.

    In concluzie:

    Poti sa ai coaie daca-ti cunosti drepturile si ai capacitatea sa ti le ceri.

    Nu trebuie din prima sa candidezi la alegeri in aceeasi saptamana in care ai meci cu McGregor. Intai returnezi un produs, pe urma mancarea la restaurant, explici la sedinta de bloc de ce vrei factura la deratizare…usor asa, de incalzire.

    Nu toti pot sa motiveze mase de oameni, e ok. Singur nu poti elimina clanuri mafiote.

    Ba da’ cumva administratorul de bloc nu e Ana Pauker si nici cocalarul cu pantalonii pe glezne nu e din clanul Camataru. Crede-ma ca daca „are spate” o sa faca aia misto de el ca si-a furat-o in metrou de la un nene cu cravata.

    Altfel asteptam documentarul Recorder din 2035.

    00
    • Man, desi te numesti „Habarnam”, cam ai habar:
      „Ce s-a intamplat din 91 incoace nu are decat un singur vinovat: Societatea romaneasca. Cu inertie, cu teama, cu “ca sa caut eu acolo”.”
      Ai o bere de la mine, pentru acest comentariu. Ce mai, hai sa facem un club de duminica, sa vorbim despre asta. Duminica de duminica, live poate, pe youtube.
      Cata dreptate!
      Eu am pierdut de mult speranta in societatea romaneasca. :( Unde e tipul cu „biciul”, ca si lui i-am dat like. Trebuie un bici mare. Iar pentru ca nu se poate fizic, trebuie unul verbal. Dar des, societatea romaneasca trebuie biciuita des.

      00
    • Aferim bre.
      Nu zic nu, o fi bun si youtube-ul la ceva, doar ca are un dezavantaj:
      Pe-aici oamenilor le vine al naibii de la’ndemana „ad hominem”-ul si n-au exercitiul discutatului de idei.

      De-aia cand iti arati fizionomia ba apare una pe care-ai udat-o la radacina si n-ai mai stricat un telefon, ba un vecin care te-a vazut cand ai dat cu sutul unui pui de pisica, ba o baba careia nu i-ai dar sarumana….si brusc iti invalideaza opiniile, chiar daca ele sunt despre teoria stringurilor.

      Asa ca deocamdata e bine ca fiecare sa-si vada de-ale lui, dupa metoda lu’ mos Gandhi, aia cu schimbarea.

      Restul e pentru cand mai crestem.

      00
  9. Locuiam în Călărași înainte de 1989. Căldura era inexistentă, caloriferele erau de decor, iar apa caldă se dădea de două ori pe săptămână, câte 2 ore. Eu locuiam la parter și vă rog să vă închipuiți că vecinii din doua apartamente de la etajul 3 veneau la mine să facă baie, la ei nu mai urca apa caldă.
    Circula un banc în acea vreme: „La semnalul următor va fi apă caldă. Pic! Pic! Pic! A fost apă calda!”.

    00
    • Inainte de 89 un prieten lucra la MAT Craiova. Povestea cum a venit reprezentantul cehilor sa spuna ca tractoarele produse de noi erau mari, scumpe, consumau mult si se stricau des. Si sa spuna ca nu vor mai semna un alt contract. Cehul a fost dus la bauta si la curve, intr-un tur de forta de vreo trei zile, la capatul carora a semnat contractul

      00
    • vecinii din doua apartamente de la etajul 3 veneau la mine să facă baie, la ei nu mai urca apa caldă.

      vecinii de la 7 in sus erau prieteni cu tot blocul, din aceleași motive. aveam veri care veneau iarna să facă baie, venea toată familia, umpleam o cadă, făceau baie toți în aceeași apă. de aia nu înțeleg nostalgia după regimul ăla.

    • @George.s In sud oamenii nu erau prea harnici atunci nu sunt nici acum, dar sunt foarte buni la smecherii acum (si atunci) asa ca ce se intimpla atuncti era normal, referitor la apa calda. Da, nu era libertate de expresie sau libera circulatie, nu sunt aici sa regret perioada comunista (primii mei 18 ani i-am petrecut in comunism, si a fost greu). Dar daca ce este acum numiti voi capitalism insemana ca ati facut scoala degeaba (sau a fost platita diploma). Comunismul nu s-a terminat in Romania, nu inca !!!!

      @vali daca ce zici e gluma sau subiect de film mai pot sa cred. Eu am avut apa calda in fiecare zi si era mincare mult mai sanatoasa si gustoasa decat e acum. N-am stat niciodata la coada…Diferenta este ca atunci toti te ascultau ce vorbesti si nu puteai sa zici tot, acum poti sa zici orice ca nimeni nu mai asculta, de fapt diferenta este ca lesa este mai lunga acum….

      Povestea cu disapora este un mare rahat…De aceea am plecat din Romania si nu am vrut in Europa ca disapora e formata din smecheri care vreau sa profite si de romania si de tara gazda, daca se poate sa nu plateasca taxe nici afara nici in tara, ca doar ei se descurca.

      „Stiu ca sunt prost. Dar cand ma uit in jur, prind curaj” Ion Creanga

      00
    • @vali daca ce zici e gluma sau subiect de film mai pot sa cred. Eu am avut apa calda in fiecare zi si era mincare mult mai sanatoasa si gustoasa decat e acum. N-am stat niciodata la coada

      alt cartier, alt etaj, alți părinți. nu e film. unii aveau curent două ore pe zi. la noi se oprea la ora 8. mâncare cu rația. jucării cu rația. haine cu rația. mâncare gustoasă? probabil ai uitat cum era.

    • Eu nu-mi amintesc apă caldă (realmente caldă-fierbintr) la robinet până când am venit în București la studii în anul 2000.
      Înainte de ’89 încălzea mama în mașina de spălat, Albalux 9, avea posibilitatea doar pt încălzire și o tranfera în cadă, după aia a cumpărat tata boiler.

      00
  10. Am citit pe Hotnews un articol cu 7-8 tineri ce erau întrebați 3-4 chestii despre comunisti. E interesant de vazut cum percep ei prin ochii profesorilor lor ce a fost comunismul. E fix ca in mitul peșterii cand încerci sa-i explici cuiva o realitate pe care doar unii o stiu iar cei cărora le explici nu au cum sa inteleaga si doar isi imaginează chestii trecând prin filtrul realității care îi înconjoară. Idioți cu „Ceausescu ” a fost bun pt țară ar trebui să facă o vizită în Spania sa vada cum arata o tara care in 1945 era mai distrusa de razboi si mai slab dezvoltata decat Romania. Ar face bine să meargă în Grecia sa vada cum cei mai leneși, corupti și comunisti europeni au dus-o sub jugul capitalismului. Si sa se întrebe dacă ala a făcut sau daca altii ar fi făcut mult mai mult. Ca asta e schepsisul. O întreagă tara se scremea sa faca un cacat de masina ce se putea vinde doar in tara si nu reușeau să mențină producția de la an la an iar acum Dacia vinde 300000 de mașini la export.

    00
    • Sper ca nu ai uitat de China ;)

      00
    • Si amuzant cum zici de Spania sau Grecia, tari care au trecut prin dictaturi mai urâte decât cea comunista

      00
    • Nu au fost mai urate decât dictatura comunista de la noi (care, de fapt, nu era comunista, era un hibrid comunist-fascist) . Și dictatura lui Franco s-a priceput la economie și industrializare, fata de falimentarii de la noi.

      00
    • @Xxx
      Si vii cu industrializarea românească care s-a făcut înainte de ’89…pai numai pentru cât s-a poluat în tara asta trebuia împușcat Ceaușescu. Copșa Mică, Mediaș, Tg. Mureș, Zlatna, Făgăraș, Baia Mare, Suceava, Slatina și multe, multe altele. A distrus părți din delta Dunării, balta mare a Brăilei, lacul Brates…
      Cultural a distrus atâtea centre de
      orașe… Habar nu ai ce criminali susții.

      00
    • @s … iar industrializarea în vest s-a facut, în acea perioada, cu gândul la sanatatea cetateanului si la încalzirea globala, nu?!

      00
    • „Cacatul ala de masina” nu se vindea doar in tara, dimpotriva, tocmai din cauza exportului nu ajungea la cei din tara. RDG, nordul Africii si America de Sud erau zone unde „cacatul ala de masina” se exporta masiv. Prima masina a familiei mele, Dacia 1310, a fost cumparata in 1984, dupa cinci ani de asteptare. A ajuns in fata blocului cu o eticheta stampilata pe interiorul capotei pe care scria RDG. Ca or fi refuzat-o aia sau ca insemna altceva, nu stiu, dar a fost dusa la casat in urma cu trei ani.

      00
    • Ce amuzant e prostu’ asta cu China lui. 1,386 miliarde de chinezi, si se bat cu 0,320 de miliarde de americani, sunt cam la fel. Chinezii fiind cu UN MILIARD mai multi.
      „Sper ca nu ai uitat de China”.
      Nu, n-am uitat:
      https://www.youtube.com/watch?v=XopSDJq6w8E
      https://www.youtube.com/watch?v=Ie6zd3Rwu4c
      https://www.youtube.com/watch?v=1at10Nykyeo

      00
    • @Xxx
      Da, mai mult decât la noi. Mult mai mult. Si asta și pentru ca acolo oamenii puteau face scandal.

      00
    • @ Cristi… chinezii recent îsi bat pla de americani si britanici. I-a facut pe cei de la nba sa-si ceara scuze public.
      – chinezii nu au ~20% din populatie plecata la munca “afara”.
      Asa ca da, hai sa râdem de chinezi

      00
    • Evident că se exporta către țări comuniste (RDG) și țări prietene din nordul Africii și America de Sud.

      Afirmația lui Septimiu e aiurea. Dacia 1300, la momentul lansări din 1969 (aproape concomitent cu Renault 12 de la care lua licența) era o mașină modernă cu performanțe bune. Repet, la momentul lansării. Totodată, mașinile care se bazau pe KIT-uri importate din Franța aveau o calitate superioară celor produse în totalitate în România.

      În 1979, după ce a expirat licența pentru Renault 12 și nu s-a mai cumpărat alta pentru modelul nou Renault 18, s-a lansat 1310, o variantă restilizată și îmbunătățită, dar clar inferioară Renault-ului. În 1986, când s-a lansat Renault 21, Dacia 1310/1410 era complet depășită tehnologic…

      Ca idee, Dacia 2000, folosită de nomenclaturiști, se baza și ea pe KIT-uri de Renault 20 cumpărate de la francezi.

      00
    • @xxx
      Da, în perioada aia, începând din anii 50, s-a făcut și cu gândul la sănătatea cetățeanului. Tot de dinainte de ’90 s-au interzis, la inițiativa occidentului, substanțele care distrugeau stratul de ozon, a apărut benzina fără plumb, s-a redus consumul de cărbune…

      00
    • @S, prin unele țări s-a interzis azbestul în construcții și dtt-ul (cred că ăsta era acronimul) de când era bunica fată și bunicul o curta. la noi se foloseau cu spor până mai ieri-alalteieri.
      nu te contrazic, doar te susțin.

      00
    • Septimiu, de unde sa știe ? nu e nevoie sa se ducă in Grecia, eu as pune obligatoriu în școli câte o vizita la muzeul memorial Sighetu Marmației și sa dea lucrări de acolo.
      O generație întreagă a fost rasă de comuniști și nu se preda asa ceva la scoală, parca e ceva tabu.

      00
    • @stefan

      Dacia 2000 nu era un kit, ci era efectiv toată mașina, importată pe piese și asamblată la Pitești :)

      Doar sigla de pe volan era diferită.

      Cică datorită faptului că era destinată exclusiv oamenilor din foarte înalte funcții, era și o chestiune de securitate să verifice ei piesele. Trist. Întreaga industrie românească nu a contribuit nici cu un șurub la mașina aia…

      00
    • @xxx: Daca locuiai in China nu scriai acum aici. E simplu. Ceva de comentat?

      In rest, te-ai uitat la documentar cum e cu industria pentru locuri de munca? Cate orase fantoma si autostrazi necirculate are China? Exact..

      00
    • dacia 1300 era o masina depasita la momentul lansarii. renault mai avea in diverse stadii de dezvoltare inca minim 2 3 modele cand ne-a vandut noua minunea. si dupa aia in 20 de ani mareata scoala inginereasca romana a reusit sa schimbe forma farurilor si mai tarziu sa alezeze cilindrii. schimband in acelasi timp intreaga dinamica a motorului si facandu-l muuult mai putin fiabil. atat se putea.

      acum niste ani, nu mai stiu cati, dar oricum bine dupa revolutie, am fost in tabara in maramures. am ajuns si la sighetul marmatiei.din toata gasca, inclusiv profesori si ce mai era am fost SINGURUL care a vrut sa viziteze muzeul. si am facut-o. memorialul IUIU maniu. da ba, in 200x, asa scria mare pe poarta muzeului… memorialul IUIU maniu.

      00
  11. Da, am văzut documemtarul… încă o dovadă că suntem o adunătură de oi placide, de proști primitivi… și să nu îmi spună cineva că generațiile de acum nu mai sunt așa…trăiesc, lucrez, printre cei născuți după revoluție și constat că bagajul genetic este deplorabil… fără coloana vertebrală, fără caracter, fără empatie, fără bun simț…doar tupeu grețos pentru a avea cât mai mult cașcaval pentru excursii cât mai ‘exotice’, pentru poze pe ‘social media’…

    00
    • Și eu după ce m-am uitat am ajuns la concluzia opusă.

      Oamenii ăia au fost manipulați extrem de profesionist. Îi înțeleg de ce au făcut ce au făcut.

      Nu ne vindem țara: Securiștii au devenit intermediari dintre export și întreprinderile interne. Venind din sistem, au manipulat și mințit pentru că ei deveneau milionari din marfă produsă ieftin de fraierii români, și exportată pe valută. Dacă veneau investitorii străini în Romania, dădeau salarii, etc, cum mai făceau milioane securiștii? :) Trist.

      Aialaltă cu Coposu, ce manipulați erau că nu știau nimeni că omul ăla a stat în închisoare și nu în străinătate. Dar dacă nu știau? De unde informare în zilele alea? Azi e ușor după ce pui linkuri, dar atunci?

      În schimb am un pic mai mult respect pentru Petre Roman. Pare mai luminat decât îl țineam minte. Omul pare că a încercat să facă niște chestii atunci, a vrut să aducă investitori, a înțeles că aveam nevoie mare de investiții în ‘glorioasele’ fabrici românești.

      Azi mi se pare că e ușor să judecăm când avem acces la atâta informație. Atunci însă era altceva…

      00
  12. In ultimii 30 de ani Romania si-a pierdut cea mai mare si valoroasa resursa naturala: FORTA DE MUNCA

    Nu gaze, nu petrol, nu cupru, aur etc… alea oricum sunt limitate.

    00
  13. Mulțumesc d-le. Petcu

    00
  14. Nemții trăiau în deșert. Fizic. Nu apă. Nu budă. Nu curent. Nu pâine. Nu lemne. Nu tată. Nu mamă. Nimic.
    Jumate la comuniști, jumate la capitaliști. Idiotul care vine cu Ceaușescu, să crape după ce face comparația.

    Am crescut în comunism. Ziua când am pus mâna pe batatorul de covoare din cablu de sârmă izolat și l-am făcut praf de fizicul colegului informator a fost o zi mishteaux chit că dupa aia am fugit doi ani la vecinii de peste gârlă. Nu m-am dat niciodata dizident sau victimă a regimului, de luat am luat bastoane la talpi pe fază de bancuri gen „n avem paine, n avem sare dar avem canal la mare, pe care se plimbă cu barcuta, ceaușescu cu lenuța” și oda lu’ ceausescu: „oooo da-l in pizda ma sii”. Yea. Am mancat bataie pentru așa ceva. Copil, neh… problema e că taica meu a facut dupa aia naveta la Frata. Ani de zile. Maică mea… doamna inginer a cam belit pwla, a ajuns muncitoare la bandă. Vreo 4-5 ani..

    Am facut greseala s o salut pe Doina Cornea. Am stat două ore într-un aro albastru, ținând palmele întinse ca sa mă plezneasca cu bastonul. Aveam 13 ani în morții ma sii. Doar c am salutat o pe cipilica, cum ii ziceam unii… Bă, am salutat o, înțelegeți? Atât.

    Nu…nu m-am mai intalnit cu ăia de la care am mâncat bataie. Dar și azi, dupa 30-32-33 de ani… dacă m-aș întâlni cu vreunul pe stradă, l-aș ucide.

    Nu, nu mă uit neapărat în trecut. Dar țin cont de el.

    Cui i e dor de comunism pe aici? Sa l fwt in gură.

    00
    • cred ca sunt doua feluri de „nostalgici” d’astia care meritat f’tuti in gura
      – aia peste 40 de ani, care au avut ocazia sa inteleaga despre ce e vorba, si care merita tot dispretul nostru. aia care mai si dau din gura obrazic merita un bocanc in nas pentru ca nu au decenta sa-si consume ticalosia in privat.
      – aia sub 30-35 de ani care pur si simplu nu inteleg despre ce e vorba.
      ma uitam la ce s-a scris pe aici si m-a pocnit revelatia ca un pustan de azi pur si simplu nu isi poate imagina un magazin (supermarketul ar fi echivalentul de azi) GOL. pur si simplu niste rafturi lungi si goale. sau cozi de 1-200 de persoane la paine. sau mersul la coada iarna la 4-5 dimineata, pe ger, pentru iaurt. plm, iaurt!
      iar cuvantul „creveti” cred ca le suna cumva interesant.
      nu ba, nu erau creveti! erau niste saracii care se prajeau si se transformau in pufuleti uleiosi cu gust vag de crevete (oricum nu stia nici dracu ce gust are crevetele).

      00
    • cozi de cel puțin juma’ de oră (aia pt pâine) până la câteva (5-6, așa) ore (aia pt carne) sau zile (pentru benzină) pt absolut orice: pâine, carne, lapte, hârtie iginică, detergent, haine, făină, ulei, o ciocolată, orice. pt 99,99% din cumpărăturile pe care azi le avem în sacoșă am fi stat la minim 2 cozi.

      00
    • La hârtie igienică și dero nu era coadă. Cel puțin la Cluj.
      Hartie igienica atât de prost făcută încât mai avea aschii de lemn. Dero „tim” la cutie albastră, niciuna din cutii nu era închisă, curgea detergent din ele…
      Becuri … se dădeau două de persoană, becuri de 45 sau 60 de wati, odată la câteva luni aduceau la magazin … bateriile le puneam pe sobă … lanternă chinezească Tiger … când se ardea becul intrai în fibrilatii fiindcă nici de alea nu erau.
      Acuma… zâmbesc gandindu-ma la vremurile alea. Dar era nasol…

      00
    • poate am exagerat nițel, nu-mi amintesc de coadă la detergent, dar la hârtie iginică sigur am stat la coadă. :)
      da, aia cu așchii de lemn în ea.

      00
    • Cel mai badass comentariu pe care l-am văzut aici pe blog e al lui RAIDER.

      00
  15. in fiecare sfarsit de an aceleasi discutii obositoare, de cati ani mai e nevoie ca oamenii sa lase trecutul in trecut si sa-si vada de viitor? important e ce faci tu mai departe ca ce a trecut nu mai poti schimba

    00
    • pt că n-ai cum să nu ții seama de trecut. ne înfluențează sănătatea, mentalitatea, amintirile. tot.
      trecutul este parte din noi. ca o tumoare care a cuprins tot și nu poate fi extirpată. trebuie să trăim cu ea.
      dar ca să putem trăi trebuie să-l acceptăm, să-l înțelegem și să-l cunoaștem cu adevărat.

      00
    • e bine să nu uităm trecutul, dar e mai bine să avem soluții pentru prezent care să se vadă în viitor.

    • „Cine isi uita trecutul, e condamnat sa il repete”

      00
  16. Multe vorbe aiurea, multe exagerari, multe kkturi. In ambele sensuri. Si de bine si de rau. Asta auzi si vezi acum despre perioada de pana-n 89. Numai cine a trait efectiv atunci stie cum a fost cu adevarat. Unii regreta, altii nu. Si atunci ca si acum erau unii mai descurcareti si altii care si-o luau la cioc din diverse motive.

    00
  17. A) Poti sa ai coaie daca-ti faci treaba bine si esti competitiv pe piata muncii. Daca stau altii dupa tine sa te angajeze

    Perfect de acord cu tine. Asa e, numai ca spune asta si capitalistilor burtosi, si multinationalelor venite dupa ’90, care viseaza sa angajeze numai tineri pana in 35 de ani, indferent de calificare dar cat mai ieftin, si care discrimineaza sistematic si permanent specialistii si/sau cei peste varsta mentionata. Degeaba le ai ca de taur, degeaba esti doxa de carte daca astia te indeamna sistematic sa vezi cand e urmatorul avion spre Germania, Canada, State, etc. Evident, pentru mirificul ITM problema asta nu exista. Ei termina la 4.

    00
    • A trebuit o data sa ma duc sa fac o incarcare dintr-o fabrica de-a noastra. Eu nu lucrez cu asa ceva, nu am treaba, era o semi-favoare din care am ciugulit si eu ceva.. nu conteaza ..

      Idea e ca am fost acolo ca orice alt sofer, asteptand la poarta sa mi se spuna unde sa merg dupa ce in sfarsit cine stie dupa ce am venit ca aparent secolul tehnologiei e tot ca sa-nvartim hartii.
      Si in timp ce asteptam acolo ca tot omu’, fumam o tigara si mai schimbam o gluma cu un gardian observ ca am ramas singura masina afara dar tot mai suntem 10 persoane pe acolo si devin mai atent la ce vorbesc ceilalti. Aparent oamenii erau fosti lucratori, vreo 5 din rasa aia ce-o injuram toti, toti erau fara masina personala la o fabrica ce-i doi kilometri in afara celui mai apropiat orasel. Toti din localatiati limitrofe. Si pana sa ma si dumiresc ce mai cauta ei acolo primeste barierista sefa un telefon, isi da si ea ochii peste cap si apoi incepe sa aleaga doi din aia zece si le zice celorlalti „sa incerce si maine”, ca acum nu sunt bani sa fie si ei platiti. Ei isi asteptau salariile (aparent de pe ultimile 2 luni).
      Nu mai zic de discutiile rezultate si de faptul ca pana si barierista intr-un fel ii intelegea, intr-un fel ii trata ca o gasca de inumani.. Ca oricum nu tinea de ea si oricum pitipoanca ce probabil a uitat de ei si nu s-a asigurat ca are bani in birou si pentru oamenii astia nu a trebuit sa dea ochii cu ei. Ea era sus, la caldurica, astepta si ea sictirita sa se faca 5 sa se urce si ea in autobuz, normal..
      Si nu se pune problema ca n-ar fi avut multinationala asta bani sa-i plateasca, ca n-au luat toti impreuna cat a costat cursa mea (nu cat am luat eu, intamplarea face ca stiu exact fiecare ban dat si cat s-a luat pe parcurs) si e vorba de firma aia unde acum cativa ani o secretara a trimis 40 de milioane de euro unui hot ce-a trimis un simplu mail. Hai ca 10 salarii minime e o nimica toata. Si da, toata treaba s-ar fi rezolvat daca aveau toti carduri, dar astea sunt legi ce trebuiesc impuse ca altfel tot aia ce asteapta prin fata fabricii vor zbiera ca nu vor sa piarda 3 lei din salar ca bancomatul nu da bancnote mai mici de 10 lei.

      Ideea e ca de multe ori nu patronii te fut (ca ghici ce, multinationalele astea au tendinta sa ia tot ce prind, spre deosebire de magazinul tau de cartier care n-o sa ia un tigan sau un batran – si ii inteleg de ce), tot ceilalti muncitori, platiti ca tine, sictiriti ca tine. Si de multe ori te futi singur in alegerile facute. Asta ne-a invatat comunismul si tot asa functionam de atunci. Si mereu e altcineva de vina.

      00
  18. Ieri seara discutam cu cumnatu-meu si cu un prieten despre cum o duceam acum 30 de ani. Toti trei suntem peste 45. Imi aduc aminte cum facuse rost taica-meu de o baterie de tractor si faceam lectiile la un bec legat la bateria aia. Nu era curent electric, nu era caldura. Maica-mea aprindea toate ochiurile de la aragaz si tineam usile deschise, sa ajunga caldura si in sufragerie. La 20.00 „venea” curentul electric, uneori si apa calaie. Pentru spalat incalzeam niste oale imense pe aragaz si ne spalam cu apa aia in cada. Curentul electric se furniza doar doua ore pe seara. Mancarea era mizera, cumparata dupa 4-5 ore de stat la coada. Painea era pe cartela, dar se lua dupa coada minim de o ora. Nu stateai la coada, insemna ca tii la silueta :-)
    Ce idioti astia care il ling in cur si mort pe Ceasca …

    00
    • Dar, presupun (nu de alta, dar eu sunt cu 14 ani mai tanar), toti din jurul tau o duceau la fel, deci aveati si voi. Castele erau separate deci in bula voastra n-aveati opulenta langa voi sa stiti ce pierdeti si pentru o chestie simpla, cum ar fi curent 24/24 ati fi fost mai bucurosi decat sunteti acum ca ti-ai luat frigider cu dispensor de gheata. Pentru o portocala in vremea aia zambeai 3 zile si acu’ ai de ales intre soiuri si te miri de ce nu au gustul ala ce-l simteai atunci.

      De asta lumea „regreta”. Cu toate lipsurile, ei tot isi amintesc ca aveau. Nu ce si cat, nu-si aminteste nimeni ca jumate de banana era neagra, ci ce satisfactie aveau cand mancau jumatatea buna de 3 ori pe an. Ce bucurie ca aveau o ruda ce-a munci afara si avea de unde cumpara cafea, etc.. Acum toatea astea le are si-un boschetar dar sunt irelevante.

      00
    • Dar stiam ce au privilegiatii, ca nu traiau in nori printre zei. Stiam de restaurantul partidului, unde nu aveam voie sa mancam. Taica-meu mai facea meditatii, nu ne-am procopsit, ca ii cheltuia cu doua maini, dar. Cand unii din parintii copiilor meditati aduceau vreo pasare de la tara in loc de bani, atunci chiar era sarbatoare. Tu nu tii minte, ca erai prea mic, dar nu am cuvinte sa descriu calitatea carnii din comertul socialist (atunci cand reuseam sa o cumparam dupa 5 ore de stat la coada). Se mai obtinea carne din soteuri (pentru cine mai tine minte). Mergeai in alt oras la restaurant si intrebai „aveti ceva cu carne?” Raspuns invariabil „nu”. Aveau in schimb peste si creveti vietnamezi.
      La un moment dat taica-meu medita odrasla unuia mare din PCR din Craiova. Intr-o zi de iarna, asta l-a chemat pe taica-meu la sedinta Comitetului de Dezapezire, sa ii spuna dupa sedinta cum merge odrasla la chimie. Sedinta avea loc la crama de la Minerva la ciorba de burta (pentru tovarasii conducatori se servea asa ceva). Tovarasii conducatori au bagat in ei, au barfit si la sfarsit primul secretar a intrebat „Deci va este clar ce aveti de facut?” Aia au zis cu totii ca da si s-au carat. De fapt nu discutasera nimic. Apropo de zapada, imi aduc aminte cum mergeam iarna pe scara autobuzelor, tinandu-ma cu o mana de bara, vreo 4-5 oameni atarnati in afara autobuzului si la unele curbe ne dadeam cu totii jos sa impingem autobuzul (gheata de pe drum facuse sleauri si autobuzul nu putea sa inainteze)
      Am ajuns sa inteleg ca unii regreta acele vremuri, dar, de fapt isi regreta tineretea. Securistii si secretarii de partid nu regreta nimic, ca ei s-au invartit foarte bine dupa 89

      00
  19. Discutiile despre comunism si revolutie sunt exact ca discutiile lui Al Bundy, care a marcat 4 eseuri in liceu. Prezentul e sumbru, viitorul si mai negru insa noi ne agitam cu privire la trecut.

    00
    • E bun prezentul

      00
    • @S – prezentul nu e bun deloc, sa o luam punctual.
      1. Romania pierde tineri de multi ani si aia e resursa cea mai importanta.
      2.Clasa politica nu are viziune si nu o intereseaza absolut nimic mai mult decat sa stea pe scaun cat mai mult ca sa fure cat mai mult.
      3. Climatul legislativ e instabil si asta duce la lipsa investiilor
      4. Educatia e in urma cu 30 de ani, nu produce oameni adaptati prezentului
      5. Coruptia e la cote uriase, practic omniprezenta
      6. Romania incepe sa fie in urma Europei de Est, nu doar in urma Europei de vest, incet incet ne depasesc Ungaria, Polonia, Cehia si probabil si Bulgaria
      Si tot asa…

      00
    • La punctul 6 e foarte amuzant. Când nu au fost tarile astea peste noi economic, social și cultural (minus Bulgaria, care nu e peste noi decât în unele domenii). tocmai, în ultimii 10 ani am redus mult diferența fata de ele. Auzi, ne depășește Cehia :))) asta e gluma zilei. CEHIA! CE SURPRIZA!
      La celalalt puncte, e loc de îmbunătățire, dar asta nu înseamnă că nu e bine. Fata de ce a fost oricând în istoria tarii asteia. Si contează tendința, care e de mai bine în absolut toate domeniile. Acuma ca e ca melcul în unele și mai rapida în altele, e altceva.

      00
    • ” incet incet ne depasesc Ungaria, Polonia, Cehia si probabil si Bulgaria”
      Ha ha ha. Cum ma, „incet incet”? Ia, baga o tura prin supwermarketuri sa citesti etichete. Ca eu citesc.
      Am granule de soia din Cehia, si orez productie Bulgaria.
      Cum „incet incet”? Suntem pa, taticu’, gata, am fost depasiti demult!
      Iar peste 10-15 ani se va vedea si mai bine.
      „Granarul Europei”… am citit niste stiri pe Euronews, chiar luna asta. Ucraina e denumita de ei „Granarul Europei”. Tare, nu?

      00
    • prezentul nu este bun, dar este infinit superior trecutului.

      00
    • Acum am văzut ca am depășit Croația la pib/locuitor. Bine, asta și pentru ca se pare ca chiar nu se pricep la multe conducătorii lor. În afara de turism, nu înțeleg cum sa nu atragi mai mulți investitori asa aproape de vest cum sunt ei.

      00
  20. Securistii de atunci conduc si acum. Doar ca s-au desteptat un pic intre timp. Si-au dat seama ca daca lasi prostilor impresia ca sunt liberi si le arunci si un pic de „apa calda”, nu te mai impusca de Craciun.

    00
  21. Ba, cel mai simplu argument care demonteaza orice statuie a comunismului e lipsa dreptului la libera circulatie, de ce ? pentru ca erau incapabili si daca ar fi putut compara oamenii cu altceva atunci si-ar fi dat seama ca nu eram miezu.

    00
    • și libertatea opiniei.
      voi, ăștia de peste 40 de ani d-aia, încercați să vă imaginați acestă discuție atunci.

      00
    • Nu am 40, dar știu ca în primul trimestru din ’89 nu puteam comenta nimic de tabloul din clasa al lui Ceaușescu, iar în trimestrul doi ne certam în gura mare pe politicienii de atunci.

      00
    • Aveam vreo 7-8 ani, cum nu prea erau poze de actori, eu m-am apucat sa-i fac dosar lui Ceausescu, ca si asa avea ala poza pe toate cartile/gardurile/peretii. Cand a aflat maica-mea, s-a speriat ingrozitor si nu mai stia cum sa ma ia sa renunt la idee.

      00
  22. Trei lucruri ar fi de spus:
    1. cei ucisi la 1989, cat si cei omorati si morti in inchisori si deportare in timpul comunismului, nu vor mai reveni niciodata la viata
    2. ranile si distrugerile provocate de comunisti nu se vor mai vindeca niciodata
    3. situatia Romaniei nu se va imbunatati nici peste 100 ani. Am fost, suntem si vom ramane la coada Europei. Vom urma acelasi traseu pe care l-am inceput din 1944 de la Ialta cand s-a decis ca trebuie sa ramanem sub sfera sovietica.

    Ne agitam, discutam, ne facem nervi….degeaba. Eu unul am evitat sa port discutii despre revolutie in facultate chiar si la mine in familie si pe forumuri. Tin TV-ul inchis fiindca n-are rost, mai bine imi savurez putinele libertati si drepturi pe care le-am dobandit dupa revolutia transformata in lovitura de stat si ma uit la un film sau ma joc ceva, sau ma plimb cu gandul cum as putea sa emigrez mai repede din aceasta tara.
    Poate ca ar trebui sa mai discutam in momentul cand monstrii de Iliescu si Voican vor capata statutul de condamnati cu suspendare macar. Pana atunci e doar gargara…..

    00
  23. Da, bun documentarul!
    nu m-a făcut decât să rămân cu un gust amar gândindu-mă că sunt cu 30 de ani mai bătrân și pot să-mi amintesc clar absolut toate momentele prezentate!

    00
  24. Pe la minutul 30 i-am dat share unui prieten de aceeasi varsta cu mine (40) pe whatsapp.

    M-a intrebat: „Ma ajuta cu ceva daca ma uit la asta”?
    – Cred ca da, am zis.
    -Cu ce ? …o sa imi para rau.o sa imi para bine..o sa stiu ce am de facut in continuare?O sa ii dea lu tata inapoi banii de la FNI?”.

    Si nu am stiut ce sa-i raspund si am dat cu seen cum se spune mai modern.

    Documentarul este foarte frumos filmat, montat, ii felicit pe cei de la Recorder. Dar e ca si cum as revedea filmul unei batai de joc (sau tranzitii) in care subiect am fost toti subiecti si partasi: eu, familia mea si milioane de romani in ultimii 30 de ani.

    Ce sa invat? Ca am fost parte acolo: am dat spaga sapun FA la profesoara, tata a luat spaga,eu am vandut CD-uri la colt de strada. Tata a fost prea prudent sa se duca in turcia dar unchiul meu lucra la fabrica de oxigen si incarca noaptea tuburi. pe nashpa. Crima perfecta: nu se consuma nimic. Aer. Oxigen pentru sudura si CO2 pentru sifoane. Bani tati. BANI. Pierduti la Caritas.

    Am fost trasi pe sfoara sau atat au putut cei care ne-au condus, votati de parintii mei si mai tarziu de mine (doar nu era sa iasa Vadim!).

    Probabil generatiilor mai tinere le va fi mai de folos vizionarea.Sau nu.

    00
    • tata e prof de mate, le demonstra colegilor de facultate că nu e posibil logic, economic și în niciun fel să primești de 8 ori (sau cât era) suma depusă după 3 luni. ”ce știi tu, N, ești un amărât de profesor”. săptămânal pleca autocarul gol multele sute de km până la Cluj, cu toate locurile plătite în regim de excursie, punea șoferul banii pt toți.
      cu calculele lui a reușit să obțină de la maică-mea o amânare ”dacă B (văr-su) primește banii, punem și noi”. B nu și-a mai văzut banii.

      00
    • Ei, s-a putut primi suma de 8 ori mai mare după 3 luni, cât timp intrarile de bani au fost îndeajuns de mari.

      00
    • colegilor de cancelarie am vrut să zic. :)

      00
  25. Constantinescu sau Motanis ? Care e mai varza?

    00
  26. Diferenta intre comunism si democratie este ca in zilele noastre nu ne impiedica nimeni sa avem tara care o dorim. Ia incercati fiecare la lucru, acasa, in societate sa va faceti treaba cum puteti voi mai bine si in 5 ani avem alta Romanie. Dar majoritatea dati doar din gura si asteptati sa va curete altii rahatul. Fara ordine si disciplina nu iesim din mocirla fratilor.

    00
    • ia incearca sa-i faci unui cunoscut (sau necunoscut) observatie ca de ce pipaie painile in loc sa foloseasca clestele, de ce taie banda continua sau de ce nu se spala pe maini dupa ce foloseste toaleta, sa vezi ce ti-o iei.

      Si astea sunt lucruri simple.

      00
  27. Cine vrea sa stie despre revolutie sa citeasca la marius mioc. Restul au in mare parte rol de dezinformatori, voit sau nevoit.

    00
  28. bun documentarul, mi-a adus aminte de puscaria nationala in care mi-am trait copilaria, puscaria in care aveam apa calda doar 2 ore pe zi, seara, de la 21:00 – 21:30 până pe la 22:30, duminica era până pe la 23:00, pușcăria în care dacă nu-ți făceai rost de stilou chinezesc, n-aveai cu ce să scrii, că stilourile flaro începeau să curgă după primele 2 fraze scrise, pixurile flaro erau deja uscate, ascuțitorile nu ascuțeau nimic, creioanele aveau deja mina ruptă în ele și le ascuțeai cu cuțitul
    acum vreo câțiva ani o psiholoagă m-a rugat la o ședință să-i povestesc un moment fericit din copilăria mea, i-am spus că singurele momente în care simțeam că mă transport într-o altă lume erau alea când citeam, fiindcă nu mai simțeam nimic din ce mă înconjura, cititul a fost drogul meu, aia s-a uitat cu atâta scârbă la mine că am renunțat să mai discut vreodată cu cineva despre cât de apăsătoare am perceput eu atmosfera din copilărie, cică cea mai fericită perioadă din viața unui copil. eu mi-o amintesc amară, amară când trebuia să mă spăl cu apă înghețată pe dinți și pe față dimineața înainte să ies din casă către școala la fel de înghețată ca apartamentul nostru igrasios în care am dezvoltat rezistență la penicilină din cauza mucegaiurilor, în care am căpătat sensibilitate și alergii la plămâni, în care am făcut astm bronșic și pneumonie
    mi-e o scârbă cumplită de ăia care insistă că pe vremea aia se trăia mai bine ca acum.
    era atât de frig în case, încât ajunsesem să fie expertă la scris discursuri pentru tovarășul, așa ne selectau în școală să participăm la evenimentele de protocol ale partidului, alea în care ne duceau la sala palatului să-l aplaudăm pe întâiul bărbat pentru vreo filmare. acolo, în sala palatului, la discursurile alea, a fost singurul loc din copilărie unde am pus mâna pe calorifere fierbinți, era cald și preferam să stau țeapănă pe scaun și să aplaud, doar ca să simt cum e luxul căldurii, plus că ne dădeau brifcor și ciocolată rom, clasicul rom în care-ți rupeai dinții și pe care acum nu mai pot să-l văd în fața ochilor oricât ar încerca să-l cosmetizeze în reclame. nu-i înțeleg pe-ăia care mănâncă mizeria aia de ciocolată și de ce ai vrea să-ți amintești gustul ăla de zahăr nedizolvat cu cacao și ”rom”.
    nu pot uita cum înainte cu vreo săptămână de revoluție am visat că eram la ceaușescu la discurs, că-i duceam flori (în realitate nu aș fi avut cum să fac asta fiindcă nu aveam suficient pedigree, cum avea ponta, de exemplu) și că i-am turnat o „poezie” care l-a făcut să exclame că sunt foarte talentată dar că se grăbește să plece și că vrea să mă ia cu el, la care leana i-a zis că n-au timp de asta, că se grăbeau. când m-am trezit mi-am zis: gata, ai luat-o razna, ai început să visezi CC-ul că e cald și-aici e frig, mintea ta e pa de-acuma. la câteva zile i-am văzut morți la televizor. la revoluție am scăpat ieftin, profesionistul în salopetă neagră de pe acoperișul casei vecine s-a mulțumit să tragă în zidul casei, nu prin geamuri, i s-o fi făcut milă că eram copii, ideea e că am trăit, dar tot nu pot să aud pocnitorile de revelion fără să tresar, chiar și-acum. zic că au murit la timp, nu-i regret, nu regret nimic din ce a fost, nici măcar nu vreau să-mi mai amintesc, doar că astea nu le poți uita. tot nu înțeleg cum poți să trăiești într-un lagăr și să regreți că nu mai ești acolo.

    00
    • „tot nu înțeleg cum poți să trăiești într-un lagăr și să regreți că nu mai ești acolo.”

      In orice lagar, pe langa detinuti exista gardieni care o duc foarte bine.

      Iimi aduc aminte de o carte exceptionala: Changi (James Clavell). Este povestea unor detinuti dintr-un lagar de concentrare japonez(?) in al 2-lea razboi mondial. Nasol: batai, malarie, lipsa de mancare, medicamente, apa, executii, etc.

      Cativa baieti descurcareti care faceau mic trafic cu gardienii si erau jmecherii lagarului. Un soldat cu o capacitate de adaptare fantastica ajunsese mai jmecher ca toti superiorii lui ierarhici (colonei, etc). Cred ca i se spunea KING.

      Se termina razboiul, sunt eliberati din lagar si KING ramane ca prostul in fata lagarului redus din nou la rangul de soldat.
      Se restabileste ordinea fireasca si KING trebuie sa stea drepti din nou in fata oamenilor carora le vanduse carne de sobolan botezata in carne de iepure.

      Unii au dus-o foarte pana acum 30 de ani. Putini au reusit sa se adapteze, sa parvina, sa se adapteze vremurilor noi.

      Imagineaza-ti socul unui gestionar la aprozar care pana in 89 o ducea mai bine ca un profesor.
      Dupa care BOOM, toata puterea lui s-a evaporat. Brusc lumea nu trebuia sa mai stea la coada in fata lui.

      Asa e viata. Welcome to paradize. https://youtu.be/AewP_ZelObo?list=PLEm_S9mM9h3TAlFDIRkMJdp_t77dwnoXS

      00
    • .. vanzatoarea-sefa de alimentara care nu a vrut doamne-fereste sa-mi dea vreodata 2 paini (noi aveam dreptul la 1.5 paini), care dosea marfa pentru sectorist si informatorul cartierului, si care in cele din urma a ajuns vanzatoare simpla in piata la taraba, in frig si canicula.

      I-a priit la taraba, a slabit :P

      Multi s-au vazut mici Dumnezei, si au abuzat de altii cat au putut.

      00
    • foarte buna analogia cu king rat, cartea am citit-o inainte de revo, filmul l-am vazut dupa, continuarea povestii o vedem in viata noastra de dupa 89, ce face regele șobolan când imperiul lui se destramă? simplu, rămâne rege șobolan, la noi toți își doresc să rămână în continuare regii șobolanilor, fiecare e un mic rege pe tarlaua lui, în casa aia din noile ghetto-uri botezate pompos „rezidențiale”, toți sunt fraieri, el e deștept, puțini au reușit să treacă peste impotența guvernelor de a găsi soluții falimentului moral și economic și peste încrâncenarea șobolanilor de a păstra sistemul cu orice preț, mă rog, nici nu e ușor

      hash, eu știu fostă șefă de magazin la unirea, muncită de un patron ca un hoț de cai (trebuie să recunosc că rânjeam un pic în sinea mea când o vedeam că circulă ca tramvaiul de frica pierderii jobului la particular, pleca dimineața la 6, se întorcea noaptea la 22:00, bărba-su a vrut s-o părăsească la un moment dat), colegii ei o urau pentru cât de slugarnică era) ajunsă acum bugetară printr-un minister, de unde scuipă cu grație pe fraierii care muncesc la patron, șobolanii, tot șobolani

      00
  29. Dacă chiar sunteți curioși să aflați cum a fost la revoluție aici veți putea citi nu ce spun unii despre revoluție, nici ce spun ceilalți, nici ce s-a întâmplat în birourile închise, ci exact ce am văzut și am simțit eu în acele zile:
    Ce puteți fi siguri este că nu sunt interesat în nici un fel și ceea ce spun că s-a întâmplat, chiar dacă nu spun foarte multe, sigur s-a întâmplat exact așa.

    https://infotimisoara.ro/inainte-de-15-decembrie-1989/
    https://infotimisoara.ro/15-decembrie-1989-inceputul/
    https://infotimisoara.ro/16-decembrie-1989-linistea-de-dinaintea-furtunii/
    https://infotimisoara.ro/17-decembrie-1989-climax/
    https://infotimisoara.ro/18-decembrie-1989-ziua-cea-mai-trista/
    https://infotimisoara.ro/20-decembrie-1989-renasterea/
    https://infotimisoara.ro/21-decembrie-1989-intalnire-de-gradul-iii/
    https://infotimisoara.ro/22-decembrie-1989-sfarsitul-unei-epoci/

    Astăzi va mai apare un episod cu 23 decembrie și probabil mâine unul în care îmi dau cu părerea despre diferite chestii.

    00
  30. O realizare romaneasca inainte de 89, era lampa PL500. Era atat de buna incat se vindea in magazinele satesti alaturi de bomboane si alte cacaturi. Orice copil stia sa o schimbe, dar trebuia musai sa cumperi minim doua ca sa nu fii nevoit sa mai faci un drum in caz ca prima era rebut.

    00
    • Urat, sa fiu sincer.. Intreg textul poate fi rezumat prin: „A fost partinitor ca nu a aratat ce am vrut eu si a lasat sa vorbeasca cine n-am vrut eu”.

      Ma asteptam la mai mult de la el, in special fiindca documentarul atinge un subiect evitat de multi: Nu am avut oameni care sa ne conduca si ne-au condus hotii populisti chiar si atunci cand intentia a existat. Da, noi stim cumva ca asa e, am avut timp sa ne convingem, dar „tineretul” la care face el referire chiar nu stie. Chiar nici nu-si imagineaza cum e sa fi 10 ani o tara efectiv necondusa (ca pana la urma asa am fost noi) chiar si in ciuda unora cu bune intentii. Nici nu-si imagineaza ca a fost o perioada in care oamenii ce s-au imbogatit peste noapte au condus nestingheriti orice urma a societatii.
      Si cel mai important, nu-si imagineaza cum lumea poate iesi in strada pentru propriul regres. Nu mai stiu de perioada in care „pai toti voiau sa-i renoveze casa maica-mi”.
      Si e important pentru ei sa retina ca o decizie proasta poate sa-ti futa tara 10 ani de atunci incolo.

      Ca in rest, de cat de muisti au fost Petre Roman si Iliescu, despre aia vorbeste toata lumea.

      00
  31. NOU
    #203

    „finantat printr-un grant al …. SUA”
    Aici nu inteleg, ce sa finanteze si pentru ce sa ai nevoie de finantare ?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube