Două cu haine: blugi și geci de puf

Mi-am luat câteva haine de la FashionUp, care s-au potrivit la mare fix. Toate mărimile, gen. Cât scria că e, atâta era. Sunt extrem de încântat de blugii ăștia.

Ștefan de la Zuga a venit într-o seară să îmi aducă bricegele Victorinox (apropo, câștigătorul n-a dat nici până acum semn) și, pe frigurile astea, el era într-o gecuță subțirică. M-am uitat dubios și mi-a zis că e o geacă de puf cum are la vânzare, grea de 300 de grame, dar care poate fi purtată până la -20 grade doar cu un tricou pe dedesubt. Aparent, gecile astea de puf noi sunt mult mai avansate tehnologic decât alea chinezești de 100 lei pe care le aveam toți acum niște ani. Dacă nu aveam geaca mea de muncitor, îmi luam și eu una din asta de puf.

 

geaca-goodyear

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

49 comentarii

  1. Nu sunt de acord cu ce spune amicul tău, dacă contează părerea mea :)
    La -20 de grade acea geacă este un element extrem de important dacă mai adaugă peste o geacă subțire de goretex. Atunci da, se poate lăuda că se plimbă fără probleme la -20 chiar și dacă bate vântul puternic.
    Ideea este simplă, nu materialul gros îți ține de cald, căldura este cel mai bine păstrată prin îmbrăcarea unor straturi (layers) care permit căldurii degajate de corpul uman să rămână între respectivele straturi.

    Pentru temperaturi foarte scăzute ai nevoie de cele trei straturi:
    1. Inner sau base – are rolul de a trage transpirația de pe piele către celelalte straturi (da, poți transpira serios și la -25 de grade).
    2.Mid layer sau stratul de mijloc – Aici eu personal utilizez geci de la dynafit dar există variante mai ieftine și foarte bune.
    3. Shell – stratul superior din material rezistent la vânt, umiditate etc. Acesta este de obicei cel mai scump strat.

    Da, știu, se poate spune că acesta este un echipament de ieșit pe munte, nu de mers în oraș. Ideea este ce faci în oraș? Ieși cu mașina până la supermarket să cumperi mâncare? Atunci nu ai nevoie de layers, pui pe tine o geacă și tremuri 2 minute până ajungi din parcare în magazin.
    A, vrei să ieși la plimbare în parc sau cu copilul la joacă prin zăpadă și să stai 3-4 ore afară? Atunci vorbim de ce am scris mai sus.

    00
  2. „… pe frigurile astea, el era într-o gecuță subțirică. M-am uitat dubios și mi-a zis că e o geacă de puf…”
    de la masina la poarta e o distanta enorma.

    00
  3. Meh… The North Face si celelalte in genul „sac de gunoi” sunt mai mult marketing decat calitate.

    Eu am dat 1300 de lei pe o geaca Jack Wolfskin 3 in 1 cu o captuseala detasabila umpluta cu puf de gasca. E ok pana in -5C daca te misti si nu stai mult afara.

    Daca vrei ceva pentru -10-20C, stat pe loc si stat toata ziua afara, trebuie sa cauti ceva la firme mai putin cunoscute dar specializate pe echipament montan sau echipament de protectie pentru lucru in frigidere comerciale, etc.

    Astea de la North Face, Salomon, etc. sunt bune de la casa pana la masina sau de la magazn pana la masina si arata decent, dar nu sunt de purtat pe ger.

    PS: Eu fiind un om foarte friguros, eram pregatit sa dau 1500$ pe o Canada Goose, dar nu se gasesc in Romania si se fac mai mult la comanda.

    00
    • hai mai.. adica astea ‘identic originale’ atit de ieftine nu sunt bune? strici lui ‘Ștefan de la Zuga’ afacerea.

      00
    • Evident, sunt doar două cazuri: fie mergi de la casă până la mașină, fie stai pe loc în frig o zi întreagă.

      Nu știu cum de au supraviețuit „The North Face și celelalte în genul” care fac echipament de iarnă pentru oameni care *se mișcă* atunci când ies afară.

      00
    • De aia in majoritatea documentarelor despre Everest sau K2, cam toata lumea pe acolo poarta echipament „The North Face”, inclusiv serpasii sau familiile lor.

      00
    • De acord cu Mihai. Acum 2 ierni am fost in Islanda, iarna asta in Norvegia, singurii cu „saci de gunoi” de la NorthFace/Salomon erau turisti. :)

      @Tano toata lumea prin filme bea coca cola si heineken si folosesc macbookuri sau ipaduri sau casti beats (sau folosesc exclusiv produse Sony daca filmul e produs de Sony Pictures). Se numeste product placement. :)

      00
  4. nu ma stiu nicicum cu hainele. caut de 2 ierni jeansi de’aia grosi cu captuseala. am avut o pereche dar s-au rupt prea tare si nu-i mai pot purta. zilele trecute am fost in polus cluj la toate: h&m, c&a, newyorker, reserved? si alte cateva nume care nu imi vin acum, majoritatea nici nu au auzit de asemenea blugi. goagal imi da doar rezultate pentru copii.. sau non rezultate.. magazinele online nu au niste filtre clare.. idei?

    00
    • Erau la lidl prin decembrie. Am vazut ca in unele magazine inca mai au nevanduti.

      00
    • uniqlo fac din aia plus a mai pus zoso un link acum ceva vreme spre pantaloni captusiti pe nush ce site din ro

      00
    • La Cato! Sunt un vis. De nota 20. Cei de la Lidl sunt praf. Nota 2. Din proprie experienta.

      00
    • da, la lidl au avut, la 60 lei , mi-am luat 2 perechi , pt ca retailerii mentionati de tine , intr-adevar nu au asa ceva …c&a mai au niste pescaresti captusiti …

      00
    • Eu am gasit la colin s…foarte smecheri foarte misto culoarea… n am luat pt ca i as purta 3 zile p an…prefer izmana thermal cu jens regular

      00
  5. @zoso: Sunt multe geci de puf in acel link dat de tine catre ZUGA. Il poti intreba pe „Ștefan de la Zuga” ce model purta sau macar firma (cea de 300g)? Multumesc.

    00
  6. Geaca cu tricou port iarna de vreo 10-15 ani
    Nu stiu ce noutate o fi asta dar pentru mine e ca si cum ai zice ca ai descoperit ca se poarta tricou vara.

    Iar despre geci iti recomand genul pentru „hiking”, sunt comode iar optiunile sunt limitate doar de pret. Adica poti avea cam orice pe ea.

    00
  7. Eu mi-am luat o geaca cu puf de la AlpinePro care cantareste doar 80 de grame. In ciuda faptului ca e usoara si nu foarte groasa tine caldura in interior bine de tot.

    00
  8. am eu geaca de puf, the north face, tot asa usoara de nici n-o simti, face toti banii…

    00
  9. Si io port geaca cu tricou si atat dintotdeauna. Columbia si The North Face. Scumpe, dar te doare la banana.

    00
  10. numa zic.

    00
  11. Merg pe incredere si imi comand si eu una. It’d better work as advertised :)

    00
  12. Dacă nu vrea câștigătorul briceagul, eu sunt pe aici :).

    00
  13. Recomand canada goose dacă chiar vrei să stai în tricou. Restul e fix-pix

    00
  14. si eu vreau briceag :D

    00
  15. Pantaloni buni de iarna, dubli sau cu captuseala se gasesc la Decathlon. Eu mi-am luat in vara cand erau la reducere si am dat pe 2 perechi approx 150 lei. Acum in sezon, dai atata doar pe o pereche.
    Gecile alea eftine de puf sunt niste mizerii. Pe langa puful de proasta calitate, materialul textil permite pufului sa iasa prin el si nu e bine, ramane pe scaunul de la masina, pe scaunul de la servici etc etc etc. Nu mai cumparati cacaturi eftine, nu exista lucru bun si eftin decat la promotii :).

    00
  16. Multe din hainele actuale arata auster – adica se vede pe ele ca se face rabat la calitate – in special la fash se foloseste un material de proasta calitate – din ala foarte moale. Nu numai ca nu e bun de nimic dar daca iei foc cu el arzi ca o tortza. De aceia subscriu si eu la hainele de munte de calitate gen Columbia sau The North Face, dar care nu au foarte multe inscriptii pe ele – sa meraga purtate si in oras… E cea mai buna solutie pentru iarna.

    Dar, ca idee generala, probabil ati observat si in mall-uri, rabatul major la calitate care se face la hainele comune (pentru tot poporul) indiciu clar de tara lumii a 3-a… De aceea, cei care au drum prin capitalele europene (tarile cu apa calda) au ocazia sa cumpere de pe acolo haine mai de calitate, evitand hainele comune care sunt vandute la pret nerusinat de mare in Romania.

    00
    • Mda ai dreptate.In ultimul timp au fost mii de cazuri de combustie spontana.Nu sunt specialist dar cred ca e de la „fash”-ul de proasta calitate.Cred ca s-au supraincalzit oamenii in el.Am vazut multe tortze alergand azi prin lumea a 3-a.Saracii.

      00
  17. Yo am gasit din asta la Oszer-ul din Cluj (p-ta de vechituri, pentru sudisti), am dat 50 lei pe ea, era usor purtata – adica arata…EXACT ca asta, noua :)…

    00
  18. si PS : am briceag d’ala…

    00
  19. ( ca sa fiu offtopic total ) Daca tot n-a dat niciun semn castigatorul nu mi-l dai mie ? :)) Ca sa nu se simta singur fratele lui cutit de carne pe care l-am achizitionat de Craciun

    00
  20. Eu sunt multumit de astea:

    Primaloft se comporta mai bine daca se uda (transpiratie sau ploaie), retine caldura si nu face ghemotoace cand se uda, se spala usor (cu detergent special) dar parca nu se compreseaza la fel de bine ca puful.

    00
  21. am o geaca luata din suedia din puf si oarecum subtire, dar pe frigul asta stau afara in bluza subtire si nu am nici cea mai mica problema. si a costat vreo 60 de euro

    00
  22. Arc’Teryx

    00
  23. Mulțumesc, da nu mulțumesc! Chestiile astea sunt magnet de gay fara prejudecăți. Prefer suba clasica straight.

    00
  24. Misto Goodyear-ul din poza.

    Si a mai zis cineva in comentarii, Uniqlo, sunt chinezesti, nu par chiar naturale, dar tin cald. Bine de tot. Si nici nu simti ca esti imbracat.

    00
  25. Bre, ce dracu’ sa faci cu pufoaica prin oras io n-am sa pricep. Sa para ca esti cocalari fervent? Sa faci tuica la ananghie?
    Dupa mintea mea creata pufoaica se pune pe sub Gore-Tex cand te apuca doru de uitat le stele 5-6 ore in miez de ianuarie turbat sau te prinde vaju’ pe creasta, nu s-o manjesti de shaworma la colt, ca-i pacat.
    Preturile insa sunt ok.

    00
  26. Eu am una de la Decathlon, Queechea sau cum s-o chema ca mi-e lene sa cast acum. Din aia cu captuseala din polar, detasabila. Stai in viscol fara nici o problema, face fata cu brio si la ger, dar in nici un caz doar cu tricou pe dedesupt. Sun cazuri cand trebuie sa stau cu orele in frig .

    00
  27. Eu am dat gecile piele îmblănite lu tata, cojocul Nenicului meu, stăteau degeaba în șifonier și acu am una de ski capabilă,dar intră frig în partea de jos la ea.
    Alaltăieri am ieșit cu izmene pt prima oară după 20 ani, ce bine a fost.

    00
  28. Vecinul meu Yuri baga o vodca si apoi iese la maieu, asa ca la ce mai e nevoie de geaca.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile