Două comentarii despre relansări economice, inflație și imobiliare

Economia românească e așa cum e pentru că birocrație și rea-voință. Două comentarii bune de la cititori.

manu144x 15 August 2021 la ora 11:57 am

De ce nu o zici și pe cea mai subtilă dar la fel de reală:

Imobiliarele sunt cea mai sigură investiție în România pentru că încă avem o economie de 2 bani.

Mulți ‘daci liberi’ au dreptate la o chestie: dpdv economic suntem o colonie. Nu avem companii mari 100% românești decât foarte puține sau ale foștilor securiști de comert exterior.

Iar dacă omul să zicem acumulează niște capital, că o face aici că e în diasporă, e extrem de riscant să deschidă ceva aici, pentru că totul e imprevizibil, subiectiv, mâine iei amendă pentru ceva ce azi ți-a zis omul că e 100% ok.

Bursa la fel, nu inspiră încredere și pe bună dreptate, deși în ultimul timp s-au mai maturizat lucrurile tot nu sunt comparabil cu bursele mature internaționale.

Titlurile de stat sunt o glumă, băncile primesc dobândă mai mare pe euro când împrumută statul, dar la populație se dau titluri în lei la jumate din inflație. Adică vorba aia, s-a-ntâlnit hoțu’ cu prostu’.

Așa că banii se scurg spre bet

 

Jesus 15 August 2021 la ora 8:01 am

Am citit cu atentie comentarii mai mult sau mai putin pertinente. Eu nu vad nimic bun si am 3 motive mari si late:

1. Taxele. Taxele sunt enorme impiedicand acumularea de capital. Atentie nu ma refer doar la taxele statului ci la toate taxele indirecte in a face business. Chiar autorul scria despre companiile de tehmologie care castiga din promovare mai mult ca proprietarii afacerilor. Deci daca ai o afacere platesti taxe statului si taxe promovare care eu le asimilez tot unor taxe institutionale. Unii inteleg exact acest lucru. Nu mai detaliez

2. Inflatia. Strang de 4 ani bani pentru o hala noua si utilaje noi. Inflatia si helicopter money imi transforma totul intr-o fata morgana. Eu strang bani dar viteza cu care strang este mai mica decat inflatia. O sa spuneti sa ma imprumut. Ar insemna inca un risc in firma intr-o perioada cu turbulente. Deci eu si altii ca mine nu facem hala rezulta joburi si bani la buget mai putini. Run rate please. Fara salarii mari si joburi multe rezulta si consum mai mic si deci clienti mai putini pentru mine.

3. Impozitul global si mai ales diferite forme de subventie. Germania are un pachet de relansare de 20% din PIB. Romania de 5% si aia ganditi cum sunt ganditi. Chiar daca ajutoarele de stat sunt ilegale si sunt subiectul unor acorduri internationale, in practica fiecare stat modern are tot felul de scheme de subventii ascunse pentru firmele din acele state gen subventii relocare productie, subventii dezvoltare piete externe, subventii retehnologizare. Este imposibil sa fii competitiv in asemenea conditii. Nu imi place ideea de subventie dar cand concurentul meu din Germania primeste bani gratis pentru utilaje si dezvoltare si eu trebuie sa strang euro cu euro ani de zile si aia mancati de inflatie, devine un joc imposibil.

De aceea sunt un pic pesimist si cred ca jocul acesta avanatajeaza doar marile companii iar restul suntem toti pierzatori. Chiar si cei care isi considera joburile safe pentru ca lucreaza pentru acele companii.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

119 comentarii

  1. legat de imobiliare: e plina Croatia si Grecia de investitori in imobiliare care traiesc la linia de plutire sau sub ea. Toti si-au zis acum zeci de ani facem pensiune, hotel mic sau apartamente de inchiriat si traim din chiri. Well, daca vorbesti cu ei si analizezi ce isi permit intr-un an de zile constati ca o familie de bugetari din Romania o duce (mult) mai bine ca ei. Si atentie ei au 8-9 luni/ an vara si turism.

    Dar hey, hai sa investim in imobiliare :)

    11
    • bun dar care e diferenta de calitate a vietii intre casuta la malul marii si blocul fie si de pe dorobanti sau chiar vilisoara din pipera?

      00
    • Diferenta de calitate a vietii e masiv in favoarea apartamentului sau vilei din pipera.

      Ma rog, depinde ce intelegi prin „calitate a vietii” – cacatul in hazna si dusul cu programare de cateva ore nu mi se par tocmai de dorit.

      00
    • O familie de bugetari romani o duce mult mai bine decat media europeana – salarii la media europeana sau peste si cheltuieli sub medie (in principal chiriile/ratele mai mici in Romania decat in restul UE cu exceptia Bulgariei).
      Dar, bugetarii o duc mai bine decat media nu doar in Romania ci surpriza si in Canada, UK sau oroare in US.

      10
    • Ca fapt divers, eu platesc impozit pe venitul din salariu de 40%, pe langa contributiile sociale, in timp ce in Romania impozitul pe venit e de 10%.

      ca fapt divers, in Romania statul ia 50% din ce încasezi ca angajat, sub forma de diferite taxe. Dar e bine că tu știi că în Romania taxele sunt 10%

      00
    • Fata de Croatia si Grecia investitiile imobiliare ale romanilor nu sunt in zone turistice si in Bucuresti, Cluj, Iasi etc si se bazeaza pe chirie si pe apreciere in timp — apreciere care e discutabila cand incepe sa cada peretii de la rezidentzuri.

      10
    • unde amstat eu la pensiuni si nu de 5 stele, mai doua asa si juamte nu se caca nimeni la hazna si conditiile erau mia mult decat decente si da faceai 5 minute pana la plaja si dus cand voiai, nu stiu in ce bombe ai fost matale da mai incearca…
      Si da calitatea vietii e mai buna decat sa ma stresez in capitala cu nebuni in trafic si poluare si sa ajung la rezidentialul de la porumb cu vedere la baia vecinului

      10
    • Lol, doar nu crezi ca au canalizare pe insulitele alea, „la pensiune”. Sunt fose septice si haznale.

      Poti sa faci 5 minute pana la plaja, si cand iti rupi un picior cheama salvamarii sa te duca pana la feribot si apoi inca 2 ore pana ajungi la un spital mai dotat.

      Nu mai vorbesc de lipsa serviciilor sociale – un teatru, un cinema, opera, sau a infrastructurii terestre. De internet de calitate nici nu mai vorbim.

      Uneori imi pun problema daca voi ganditi cu adevarat, corporatristii pizdii.

      20
    • Chestia asta am vazut-o in 2016 in Crikvenica. Era 1 august si statiunea era moarta. Foarte multe vile inchise. Cazari erau in zone departate de plaja, vile mai noi. Alea de dupa razboiul civil, multe erau inchise. O familie de maghiari din Ungaria erau socati ca nu gaseau cazare. Nu isi puteau imagjna asa ceva. Au gasit ceva dar printr-o agentie locala, la pret mult mai mare fata de ce stiau ei.

      00
    • Daca faci acuma o tura prin judetul Hunedoara, jumatate din localitati sunt sparte si se baga apa si canalizare. In secolul 21, cu bani de la UE, ajunge si apa curenta in case la oamenii aia. Deci chestia cu haznaua si fosa septica e la ordinea zilei in Romania, si nu doar in zonele uitate de lume, ci si in orasele mari (asa zisele „la porumb”).
      Calitatea vietii e apreciata de fiecare dupa propriile nevoi, aspiratii, nivel de educatie etc. Unii sunt fericiti daca traiesc pe varf de munte, altii daca au cluburi si baruri in apropiere. Pentru unii e important sa aiba scoli, locuri de joaca, terenuri de sport; pentru altii conteaza mai mult un spital sau o baza de tratament si nu-i intereseaza de ex. daca au internet sau nu. Etc.
      Sunt putine locuri in lume unde sa ai si liniste, natura, peisaj, dar si beneficiile unui centru cultural, medical, universitar, eventual si marea la doi pasi de partia de schi. Iar pe alea nu si le permite oricine.

      10
    • @ Sabotor ca fapt si mai divers, ai dovedit inca o data, (a cata oara? ) ca esti analfabet functional:
      – ce zice Daniel V „Ca fapt divers, eu platesc impozit pe venitul din salariu de 40%, pe langa contributiile sociale, in timp ce in Romania impozitul pe venit e de 10%.”

      – ce aberezi tu: „ca fapt divers, in Romania statul ia 50% din ce încasezi ca angajat, sub forma de diferite taxe. Dar e bine că tu știi că în Romania taxele sunt 10%”

      El nu spune niciunde ca toate taxele( adica impozitul pe venit care este 10% , asigurari.sociale 25%, asigurari sănătate sunt10, total 45% nu 50% cat aberezi tu) din Romania sunt de 10% ci ca plateste 40% impozit pe venit in loc de 10% cat e in Romania, insa atat ai reusit tu sa pricepi. Nu le ai cu cifrele cumetre.

      04
  2. Romania are printre cele mai reduse taxe din Europa. Multe firme nu platesc nici impozit pe profit, nici TVA iar contributiile sociale sunt platite la minimul pe economie pentru aproape jumatate din salariatii tarii.
    Moare ceva in mine de fiecare data cand aud din astea cu impozite mari. Veniti sa faceti business in Vest daca nu va convin taxele din Romania si mai vorbim dupa.
    Romania e campioana la firme pe pierdere cu patroni cu vile si masini scumpe, pana la punctul la care a ajuns Comisia Europeana sa ne traga de urechi in PNRR ca nu facem nimic sa colectam mai multe taxe de la ele.

    10
    • Si cele mai mari impozite si contributii pe munca.

      10
    • Fals, contributiile sociale sunt la acelasi nivel cu restul tarilor din Europa Centrala si de Est si sub cele din Vest. Ca fapt divers, eu platesc impozit pe venitul din salariu de 40%, pe langa contributiile sociale, in timp ce in Romania impozitul pe venit e de 10%.

      02
    • Aici sunt spagile mari in schimb, si conditiile de a avea un business curat sunt imposibile. Iar taxele din Romania, desi sunt mici, sunt taxa de protectie, nimic altceva. Nu primesti nimic la schimb pentru banii aia, doar birocratie intortocheata.
      Daca era asa un paradis fiscal Romania probabil si Google si Microsoft ar fi fost aici, nu in Irlanda.
      Nu mai zic cat de mici sunt taxele pe care le platesc angajatii. Parca era un articol pus acum ceva zile : https://m.zf.ro/opinii/dragos-damian-ceo-terapia-un-tabel-cat-un-milion-de-promisiuni-de-20206800.
      Deci zi asa, cunosti si tu pe „cineva” sau ai afaceri cu statu?

      00
    • Taxarea va implica relocarea lor.

      Asta este o matră binecunoscută: nimeni n-a venit pentru noi că suntem frumoși, au venit pentru că se merită economic.

      00
    • Romanii in ciuda evidentei ar fi, tot sunt nemultumiti, si oricum selecteaza din sistemele din Vest doar ce le convine. Impozitele si taxele sunt mici in Romania, dar poate ca multi nu au notiuni elementare de economie.

      01
    • Multe firme nu platesc nici impozit pe profit – asaaa
      nici TVA – ca sunt neplatitoare de TVA, ceea ce nu e neaparat un avantaj.
      Schemele nu se fac de neplatitori de TVA se fac de platitori cu deduceri, da ce sa stie un prost cu pareri de asta.

      Hai ca m-ai antrenat sa iti scriu mai pe lung.

      00
    • @DanielV văd că ai blog de economie. Explică, te rog, ce e greșit în tabelul din articolul de pe zf postat de @Bogdanul, care arată că românii rămân cu cei mai puțini bani din salariu, după taxare.

      00
    • DanielV e exemplu de rumegatoare care din pozitia agatat la jug in vest ne da lectii.

      Daniel nu a deschis in viata lui o afacere, da a vazut el un articol comparativ cu impozitele si mai stie ca in romania rata de coletare e mica.

      Daniel cand o sa vina in romania sa isi deschida o pensiune cu banii stransi din mutat roabe de moloz sau cod prin vest va afla ca:
      1. onrc ii da cu dosarul de infiintare e cap ca daniel e un prost si nu intelege formularistica aia simpla, nici macar sa faca un opis nu e in stare, asa ca va decarta 1500 lei la un baiat amabil aflat in apropiere sa il ajute cu actele;
      2. fericit ca si-a infiintat firma daniel se duce la contabil, face contract cu omul si fuguta la notar sa ii faca contabilului procura sa ii depuna declaratii. vrea nu vrea daniel pana e gata sandramaua lui statul tot ii cere decl 100 trimestrial.
      3. Daniel se apuca sa caute teren pentru sandrama, sau are deja de la bunici. Fain frumos, afla ca nu e facuta dezbaterea la mostenire. Daniel se apuca sa stranga rude sa mearga la notar.
      4. Daniel rezolva cu rudele, cu terenul, se bucura ca a scapat ieftin cu notarul, ca nu e de trecut in intravilan terenul si merge fericit la primarie sa vada ce ii trebuie pentru constructie. Primarul e baiat bun, mai sunt si veri, ii da un arhitect cu echipa cu tot, are ala si proiectant la final se ocupa ei de tot dosarul. Daniel avea pusi niste bani deoparte pentru asta, cam 10% din economii. Afla ca nu e suficient, ca sunt 20%. Ce sa faci arhitectul asta rezolva rapid tot, varul ii recomanda sa ii dea cat cere.
      5. Din cand in cand mai vine omul pe la Daniel sa mai ceara cate o atentie, hai pana la un prieten la mediu, pana la DSV, terminam rapid cu actele.
      6. In sfarsit e gata de proiectul, pretul estimat de Daniel e cu 50% sub cat a iesit in deviz. Ce sa faci, asta e viata. Se apuca oamenii de munca, seful de santier e om serios, ii cere lui Daniel 50 de lei pe zi sa le dea la oameni tigari. Dupa prima saptamana aia 50 devin 100.
      7. Cam la 12 luni termina si Daniel constructia, mai are niste retusuri de facut, greu sa gasesti forta de munca serioasa da se gandeste el ca rezolva cu angajatii, cu angajatii face si curatentia.
      8. Angajeaza vreo 5 oameni din sat: unu a facut bucatarie prin italia, 2 au fost ospatari, 1 femeie la curatenie, 1 fata la receptie. 2000 la SSM/PSI sa ii faca dosarele, 200 lei pe luna sa ii le semneze. 1000 la medicul din sat sa ii faca medicina muncii.
      9. Se apuca de curatentie cu ei si se trezeste cu prima plangere la ITM, cum sa faca ospatarul curat? Vine ITM si ii explica ca e prost si data viitoare sa puna in fisa de post si „orice alte sarcini ale superiorilor directi” da intamplator il intreaba si de ce nu a anuntat la AJOFM ca avea posturi vacante si de ce nu are oameni calificati pe post. Decarteaza daniel 200 de euro si scapa de amenda.
      10. Vin si ce de la DSV, baieti buni, a fost pe la ei cu o atentie. Acum pe teren sunt foarte meticulosi, trag cu degetul peste hota si hop Daniel nu a sters praful bine, lasa 200 euro de control si la ei.
      11. A trecut un an jumate si daniel aproape ca si-a implinit visul. Pensiunea e gata echipa e aproape formata. La fix ii vine si D112, taxele la stat 5000 de lei. Daniel credea ca e smecher a vorbit cu oamenii ca le da minim pe economie si diferenta la negru. 5000 nu e mult, dar cand nu produci nimic nici putin nu e.
      12. Stresul isi spune cuvantul, Daniel se certa cu angajatii si bucatarul isi baga picioarele vorbeste cu ruda medic si intra in medical. Contabilul il anunta ca sanse sa vada banii de la stat pe medicalul asta nu prea are, csf… trece la cost of doing business.
      13. Trece si prima aprovizionare, de primul client. Clintul pleaca si el cu un televizor din pensiune. Daniel cheama politia, aia se uita prin incinta si ii lasa o amenda de 5000 de lei ca nu are evaluare de risc si nici sistem de securitate. Politistul ii lasa si o carte de vizita la plecare, are el un var cu firma de paza si cu 10000 lei il rezolva.
      14. Daniel inchide primul an pe pierdere, are o amarata de micro si e inca la impozit pe venit. Nu ar mai intra in economii, se gandeste la niste fonduri dar afla cu stupoare ca intre furturi/pierderi si decizii mai putin intelepte banca nici nu se uita la el si de fonduri nu se poate atinge.
      Strange jucariile si se cara iar in vest, dar macar Romania ramane cu „printre cele mai reduse taxe din Europa”, cost of doing business in romania e asa mic, cum sa nu investesti? Pai pe unde plimba el roaba plateste „impozit pe venitul din salariu de 40%,

      10
    • Eu am avut LTD in UK deschis pe cand inca nu eram acolo, de la distanta. Tot ce tine de administrare, de interactiunea cu institutii, paradis. In romania n-am curaj sa infiintez un SRL, doar sa-l infiintez, nu sa mai fac ceva.

      10
    • DanielV ai cumva o afacere? Taxele si impozitele sunt mai multe decat cele pe care le-ai enumerat tu. Mai sunt taxe si impozite locale, mai sunt fel si fel de surprize de care afli zilnic. Problema cea mare stii care e? Ca eu ma chinui sa fiu in legalitate si vecinu face totul la negru. Eu nu pot concura cu pretul pe care il ofera el, pentru ca platesc taxe. Iar romanul stii ce zice? „Nu-mi trebuie factura, nu se poate pret mai mic fara?”. Cand ii spun nu, se duce la vecinu. Iar cand vine controlul, la cine crezi ca vine? La mine sau la vecinu?

      00
    • Baieti, eu zic sa va potoliti un pic ca va faceti de ras. Am facut 6 ani consultanta fiscala in Romania iar acum fac consultanta fiscala in UK.
      Am lucrat 3 ani si jumatate pe taxare internationala si cunosc foarte bine sistemele de impozitare atat din Est cat si din Vest.
      Nu vorbesc din auzite cand scriu lucrurile astea ci din experienta la prima mana. Am lucrat pt clienti de la PFA la companii cu cifre de afaceri de miliarde de euro.
      Dar e bine ca stie Gigel cu micro intreprindere mai bine fiscalitate decat mine

      00
    • Daca taxele sunt la fel de mari acolo cum sunt aici, cum reusesti sa iti permiti sa traiesti decent din ce-ti ramane? :))))

      00
    • @ubercool e simplu sa iti dai seama ce e gresit in tabelul ala daca stii unde sa te uiti. Hai sa te ajut: daca aduni netul si taxele in cazul Romaniei cat iti da? 1000, nu?
      Dar daca aduni netul si taxele in cazul altor tari cat iti da? Tot 1000? Nope, iti da mai mult, pt ca domnul CEO a vrut sa faca o mica manipulare si sa se planga.
      Daca vrei sa compari vezi cat reprezinta netul din total costuri, nu din 1000.
      Ca sa nu mai spun ca acel tabel e incorect si prin faptul ca nu tine cont de faptul ca alte tari au impozit progresiv, nu cota unica asa cum are Romania. De aia tabele de genul ala nu au sens.

      00
    • eu prima oara am zis ca esti random gigel cu pareri, cum plm sa zici: „Am facut 6 ani consultanta fiscala in Romania iar acum fac consultanta fiscala in UK”

      cand primele tale observatii au fost:
      „Multe firme nu platesc nici impozit pe profit” ” nici TVA ”

      coaie nu ai pic de rusine sa fii asa de prost in domeniu si sa te recomanzi consultant fiscal?

      sa mori tu ca „Multe firme nu platesc nici impozit pe profit” cum le zice la firmele alea boss?
      ” nici TVA” adica nu deduc TVA boss ca de platit il platesc ca fraierii, vai de steaua ta.

      Consultantul pulii, mai faci si breasla de ras.

      00
    • @cristi
      Daca ai un competitor care face evaziune il raportezi la ANAF nu te plangi pe internet de taxele mari. Gigel comite o ilegalitate iar tu zici ca solutia e sa poata face toata lumea ilegalitatea? Nimeni nu plateste taxe de placere, sunt un rau necesar, altfel din ce vrei sa functioneze societatea in care traiesti?

      00
    • Daniel, eu zic sa scoti un pic capul din hartii, da esti mare si tare consultant, dar pe partea cealalta nu ai SRL-ul tau si desi aici e un paradis tu esti in UK.
      Mai uite un exemplu : https://m.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cum-ajuns-romanca-cea-mai-bogata-femeie-portugalia-1_60c262025163ec4271f617fd/index.html
      Te rog sa observi cata diplomatie are doamna si cat de frumos inlocuieste coruptia si spaga cu „haos”.
      Stim si noi, Romania e paradis, doar ca e mult „haos” in ea.

      00
    • Baieti, eu zic sa va potoliti un pic ca va faceti de ras. Am facut 6 ani consultanta fiscala in Romania iar acum fac consultanta fiscala in UK.
      Am lucrat 3 ani si jumatate pe taxare internationala si cunosc foarte bine sistemele de impozitare atat din Est cat si din Vest.
      Nu vorbesc din auzite cand scriu lucrurile astea ci din experienta la prima mana. Am lucrat pt clienti de la PFA la companii cu cifre de afaceri de miliarde de euro.
      Dar e bine ca stie Gigel cu micro intreprindere mai bine fiscalitate decat mine

      E absurd sa te lauzi ca faci consultanta fiscala in timp ce alegi sa spui, vai, ce bine e in Romania, ca platesti doar 10% impozit pe profit, alegand sa ignori (sau poate chiar nu stii) ca de fapt (inca o data, ca lasasem reply la comentariul gresit) 50% din salariu se duce la stat, iar din cei 50% care-ti raman, statul ia inca 20% sub forma de TVA, rezultand de fapt ca din ce produce un angajat, statul in Romania ia 60%. Dar hei, tu cica faci consultanta financiara.

      00
    • 42-43% taxe totale pentru salarii in plaja de 3000-6000 de euro net anual. Sa ma anunti si pe mine in ce tara din Europa mai e nivelul asta de taxare.

      00
    • @silicon_v
      cam peste tot in Europa e asa, parte din taxe insa sunt „ascunse” in super brut, cum era si in Romania pana acu ceva ani.

      01
    • @DanielV

      Deci spuneti ca platiti 40% impozit pe venit si contributii sociale egale cu cele din Romania. Sa presupunem ca platiti acel impozit pe suma ce ramane dupa plata contributiilor.

      Ar fi la un salariu de 10000 lei, cost pentru firma de 10225,

      10000 – 1000 (CASS) – 2500 (CAS) – 2600 (imp pe venit) (sau 4000 daca imp pe venit se aplica la tot salariul)= 3900 (sau 2500)

      Deci in jur de 3900/10225= 38% sau 2500/10225=24% din costurile angajatorului cu munca ramaneti in mana?

      In Romania ar fi in jur de 57%.
      Dar in UK se aplica cota aceea la toata lumea, nu este progresiv? Cat ar fi procentul pentru un salariu minim sau mediu?

      00
    • @alxzen: Tu ești optimist cu doar 200€ șpagă la DSV & Co.

    • @sfatuitorul HMRC ul britanic e printre autoritatile fiscale cele mai ok din Europa. Olanda e similara dintre cele mari, dar majoritatea sunt relativ similare cu ANAFul romanesc.
      Si nici la ANAF nu e peste tot la fel, sunt anumite parti din ANAF foarte ok si altele unde e jale. Dar repet, ANAF in interactiunea cu contribuabilii nu e foarte diferit de fiscul din Polonia, Cehia, Ungaria sau alte tari din jurul Romaniei.
      Unde ANAF are mari probleme e la colectarea taxelor si impozitelor, dar acolo e discutie lunga si dureroasa.

      00
    • in situatia mea ipotetica e var cu primarul :)). Nu dau cifrele reale dar ce am scris eu acolo nu sunt fabulatii sunt situatii intalnite de-a lungul anilor.

      00
    • @Daniel: hahahhaha, se vede ca nu ai habar de viata reala. Institutiile nu isi fac treaba. Am sunat la politie pentru ca un nesimtit imi ocupa locul de parcare PROPRIETATE PRIVATA. Stii ce raspuns am primit? „Pai si noi cu ce sa va ajutam?”. Cica nu exista in lege posiblitatea de a sanctiona pe cineva care iti ocupa abuziv proprietatea privata. Legea prevede amenda 20 000 de lei pentru cei care fac turism fara autorizatie. Stii ce raspuns am primit de la ministerul economiei si turismului? N-avem suficienti oameni care sa verifice. De la ANAF stii ce mi-au raspuns? Ca e complicat sa demonstreze si sunt ocupati cu pesti mai mari. Asa ca lasa-ma cu reclamatii la institutii ca ai gresit tara.

      00
    • @tyrion
      Calculul e destul de complicat pe partea de salarizare in UK pt ca legislatia e mai generoasa la partea de deduceri si ai cote de impozitare diferentiate (progresiv) unde conteaza foarte mult pragurile pt fiecare impozit.
      Daca vrei exemple de brut vs net cauta pe Google „uk salary calculator” si vezi acolo. Ai grija totusi ca ei cand calculeaza si negociaza salarii o fac la nivel anual nu lunar. Deci calculul trebuie facut pe sistem 3k brut pe luna inseamna 36k anual. In calculator pui 36k, nu 3k, altfel valorile afisate nu vor avea sens.

      00
    • @Sabotor
      E gratis google, dai un search si vezi cat sunt impozitele pe salarii in Franta sau UK. Apropo, in Franta si UK cota standard de TVA e 20%, in Romania e 19%. In Ungaria e 27%. Majoritatea tarilor UE au cota standard de TVA mai mare decat a Romaniei.
      Majoritatea au cotele de impozitare a salariilor mai mare decat in Romania iar la contributii sociale sunt la nivel cu noi.
      Ce e diferit la altii e ca au cota progresiva de impozitare, unde cei care lucreaza pe minim nu platesc la fel se mult ca altii care castiga mai bine. Dar cand vorbesti despre impozitare progresiva in Romania sare lumea de cur in sus si striga Socialism! Comunism! si alte isme.

      00
    • Ce e deosebit la ei este ca din taxe si impozite li se face viata mai usoara si mai frumoasa. De aia nu chiraie nici norvegienii si nici suedezii sau canadienii de impozite si taxe foarte mari. De aia te-ai dus si tu in UK, ca aia din taxe si impozite au facut sa mearga niste lucruri si sa fie mai bine pentru aia de la care iau taxe.
      La noi se colecteaza taxe de la unii (de obicei cei care nu dau spagi sau nu au „pe cineva” sau alte conditii „speciale”) sa se dea celorlalti. Din ce ramane (adica nimic) se imbunatatesc conditiile de viata pentru platitorii de taxe (se fac scoli, parcuri, infrastructura, transport in comun, servicii medicale si asistenta sociala).
      Deci pe hartie in Romania e paradis fiscal, in realitate e paradisul hotilor.
      Iar aberatia pe care ai spus-o atunci cand ai zis sa reclami pe cei ce nu platesc sau fac alte infractiuni, mi-a dovedit ca esti total rupt de realitate.

      00
    • @Sabotor
      E gratis google, dai un search si vezi cat sunt impozitele pe salarii in Franta sau UK. Apropo, in Franta si UK cota standard de TVA e 20%, in Romania e 19%. In Ungaria e 27%. Majoritatea tarilor UE au cota standard de TVA mai mare decat a Romaniei.
      Majoritatea au cotele de impozitare a salariilor mai mare decat in Romania iar la contributii sociale sunt la nivel cu noi.
      Ce e diferit la altii e ca au cota progresiva de impozitare, unde cei care lucreaza pe minim nu platesc la fel se mult ca altii care castiga mai bine. Dar cand vorbesti despre impozitare progresiva in Romania sare lumea de cur in sus si striga Socialism! Comunism! si alte isme.

      Amuzant cum dupa ce ai zis ca-n Romania e misto pentru ca impozitul e doar 10%, alegi in continuare sa ignori ca in Romania de fapt statul ia 60% aratand cu degetul spre alte tari care au TVA mai mare decat Romania (cu cateva procente!!; doar 6 tari din EU au TVA mai mare de 23%) si trimitandu-ma tot pe mine pe google, ca deh, e gratis.

      Domnul consultant financiar, trenul gandurilor dumneavoastra este ceva gen „nu-mi plac merele rosii pentru ca cerul e albastru cand e senin”.

      00
    • @DanielV

      Am calculat pe The Salary Calculator si se pare ca v-ati inselat cu privire la nivelul de taxare in Romania vs UK.

      La un salariu mediu in UK de 38600, iese 29910 salariu in mana. Daca adaug la baza salariului Employer National Insurance de 13.8%, iese 5230 + 38600 = 43830 cheltuieli totale angajator. Deci 29910/43830= 68 % din costurile totale ale angajatorului raman in mana angajatului, fata de 57%, pentru un om cu salariu mediu in UK fata de Romania.

      Nota bene, nu am adaugat nicio deducere pentru UK, iar la Romania la nivelul salariului mediu, nu se acorda nicio deducere.

      Concluzia este ca pentru un om cu salariul mediu, deci sa zicem un om obisnuit, salariatul din Romania ia cu 11 puncte procentuale din salariul brut mai putin decat cel din UK. Iar taxele sunt de aprox 1,34 ori mai mari in Romania fata de UK.

      00
    • @tyrion

      Salariul brut de 38600k e fix asta: un salariu brut. Nu se mai adauga nimic peste el.
      29k e netul, iar diferenta se duce la stat.
      Dar cum ziceam si mai sus, valoarea asta e influentata de faptul ca impozitul pe venit in UK e progresiv. Impozitul ala e 0% pt valori mici, apoi 20% apoi 40% samd.
      In Romania e 10% pt toata lumea mai putin ITisti, unde e 0%.
      De asta poti compara usor Romania (cota unica) cu UK (progresiv) pt un salariu, dar nu poti generaliza comparatia la toti angajatii din cele doua tari.

      00
    • De asta poti compara usor Romania (cota unica) cu UK (progresiv) pt un salariu, dar nu poti generaliza comparatia la toti angajatii din cele doua tari.

      Pentru ca atunci cand facem comparatii e absolut normal sa faci cherry picking si sa iei ceea ce se aplica la 85% din romani si sa compari cu ceea ce se aplica la 1% din briti. Cheesus fsck.

      00
    • Deci dumneeavoastra nu ati spus ca trebuie luate in considerare toate taxele platite, nu doar din salariu, ci si cele de angajator aferente.

      Contribution rates
      An employee’s Class 1 National Insurance is made up of contributions:

      deducted from their pay (employee’s National Insurance)
      paid by their employer (employer’s National Insurance)

      Deci, mi se pare ca sunteti cam pe afara ca si consultant fiscal daca nu stiti de existenta acelui impozit platit de angajator.

      Apoi, dumneavoastra veneati cu afirmatia neprobata ca taxele pe munca ar fi mici in Romania. Acum, sper ca nu faceti prostia sa comparati doar impozitul pe venit. Acesta singur e irelevant, important e proportia salariului in mana din totalul platit de angajator pentru a mentine un angajat. Ceea ce am demonstrat ca pentru un salariat cu salariul mediu in UK e mult mai mult ca in Romania, deci taxele sunt mult mai mici in UK. Tinand cont ca salariul median in UK e vreo 31K, rezulta ca pentru marea majoritate a salariatilor din UK, taxele sunt mult mai mici ca in Romania.

      QED.

      00
    • Daca permite gazda link catre un articol in care compar cum este sa tin o afacere in SUA si cum era in Romania: https://dojoblog.ro/2021/06/10/antreprenorii-romani-au-fost-mereu-singuri/

      Varianta TLDR –

      Probabil nu foarte relevant, ca nu mai sunt in Europa, dar zic pe repede:

      – firma facuta in RO – aprox. o luna cu o mie de acte / firma facuta in SUA – 15 minute. Romania in 2007 undeva la 2000 de lei m-a costat distractia (nus’ cat era in dolari, nu foarte putini). SUA – 300 de dolari.

      – birocratie – am avut in RO token de banca in ultimii ani, sa pot face plati/incasari online. Aici pozeaza clientul cecul, eu urc poza pe aplicatia de pe telefon si intra banii. COMISION ZERO. Merg de rup Paypal, Stripe, Zelle sau varianta asta cu cecul, preferata de unii clienti. Nu ma supar, ca nu pierd bani in comisioane si in 2 zile intra oficial suma in cont.

      – Romania – nu am acces la contul firmei, ca a murit bateria in token si BCR nu accepta sa intru online decat cu el. Trebuie sa veniti, doamna, la ghiseu. Na’, oi veni, dar nu chiar repede. / SUA – acces la banca de oriunde, eventual trimis un cod de confirmare, cand intru de pe un device nou. Codul vine pe telefon. Daca e vreo tranzactie suspecta, se blocheaza tranzactia, sunt anuntata si se deblocheaza, daca era OK. Orice bani pe care nu intentionam sa-i trimit (victima de frauda deci, daca e cazul), se returneaza in cateva zile in cont.

      – Nu am contabil aici, fac taxele cu TurboTax de 2 ani. Chiar daca le-am facut io, asa cum ma pricep, in primul an am primit bani inapoi (venituri mici), anul asta am dat bani la stat (chiar mai putin decat in Ro), plus ca au fost suficient de corect facute, incat sa imi aprobe banca un imprumut imobiliar.

      – nu am facturi „fizice”, nu am stampila. Export din PayPal / Investors Bank tranzactiile si e suficient.

      Romania are unul dintre cele mai NEprietenoase medii de afaceri (mai concureaza Italia, din ce-mi spune o prietena), e atata birocratie, incat innebunesti. Si eu nu am avut parte de cerut mita, razbunari bugetaresti si altele de genul, de care se „bucura” alti oameni de afaceri.

    • @tyrion
      Ia si citeste ce ai scris tu si ce am raspuns eu cu atentie, poate intelegi.
      Pana una alta ma duc sa ma pun intr-un colt si sa plang ca mi-a zis cineva pe internet ca sunt praf la o chestie pe care o fac de aproape 11 ani dupa ce au facut 5 minute de research.

      00
    • @dojo Discutia era despre faptul ca sunt taxele mari nu despre cat de usor e sa faci business, sunt doua chestii diferite.
      Also, nu prea merge comparata Romania cu SUA pt ca sistemele de impozitare sunt foarte diferite. Americanii de exemplu nu au sistem de pensie si sanatate public ceea automat scoate din schema cele mai importante plati facute in numele angajatilor de catre angajatori in Romania si Europa in general.

      00
    • Eu platesc impozit pe venitul din salariu 40 % impozitul pe salariu e progresiv, cu cote 0, 20, 40 %

      Impozitele din Romania sunt mici nu poti sa compari impozitele din Romania cu cele din UK sau SUA

      Mi-ar fi mila de eventualii clienti ai consultantului fiscal daca nu cumva ar fi imaginari.

      00
    • @DanielV

      Scuze dar nu pot sa ma retin:

      „Americanii de exemplu nu au sistem de pensie si sanatate public”

      Social security

      https://en.wikipedia.org/wiki/Social_Security_(United_States)

      Medicare

      https://en.wikipedia.org/wiki/Medicare_(United_States)

      Medicaid

      https://en.wikipedia.org/wiki/Medicaid

      Veterans Health Administration

      https://en.wikipedia.org/wiki/Veterans_Health_Administration#Services

      Ne-ati trollat pe toti cu „sunt consultant fiscal in Romania si in UK”, nu-i asa?

      00
    • @tyrion Nu inteleg cu cine te certi. Ai zis cumva fix acelasi lucru pe care eu il repet in toate mesajele de mai sus? Cred ca te-ai fixat atat de tare pe a te contrazice cu mine ca ai uitat de unde ai plecat. Repet, citeste cu atentie ce am scris eu mai sus si incearca sa nu mai umpli spatiile goale cu propriile presupuneri. Nu e greu, dar necesita un pic de concentrare. Si sunt ok pe aici sa stii, nu am nevoie de recomandari sau urari de bine de la anonimi de pe internet.

      00
    • Încă o întrebare. cum trăiești în UK cu £ 29,000/an și cum trăiești în RO cu Lei 29,000/an ?

      Și nu zic în capitală, ci chiar undeva într-un sat la 60-80km distanță de un oraș mai mare.

      00
    • „Americanii de exemplu nu au sistem de pensie si sanatate public”

      Social Security
      Medicare
      Medicaid
      Veterans Health Administration

      Link-urile sunt in moderare.

      Va faceti de rusine, domnule „consultant fiscal”.

      00
    • @Vosidit: o persoana cu £29k brut traieste ok spre bine in afara Londrei.
      Un cuplu cu 2 x £29k traieste chiar bine si nu isi face griji prea mari (financiar vorbind) cand vine vorba de intemeierea unei familii.
      Ca idee, o chirie okeish in afara Londrei se situeaza undeva la ~£500 pe luna. Cu utilitati sa zicem £800 la care se adauga £4-500 pentru hrana si varia. Calcule detaliate au mai fost postate si aici si la Cetin la categoria “emigrare”.

      Ce omite domnul consultant financiar sa spuna cand mentioneaza de cotele de TVA e ca TVA-ul la alimente in UK e 0% iar la o alta categorie importanta de bunuri de larg consum e 5%. Deci taxarea aia a statului sub forma de TVA nu e across the board.

      00
  3. @Jesus cumpără, frate, niște apartamente de banii ăia. În 2-3 ani le crește prețul cu 20%-25% și ai făcut profit să îți iei sala.

    00
  4. Daca vezi inflatie atat de mare ani la rand, nu ti se aprinde totusi beculetul sa intri pe credit?
    Perioadele de genul asta sunt raiul pentru cei cu credite si iadul pentru cei cu bani la ciorap. Deja inflatia a ras complet anul asta dobanda pentru un apartament, de exemplu.
    Daca astepti sa strangi bani pentru hala, o sa tot astepti si tot cu credit o vei lua pana la urma. Si chiar si cand ii vei fi strans, iti e ok sa ramai in curul gol dupa ce o platesti cu banii jos?

    00
    • il vedeti pe baiatul de mai sus?

      baiatul de mai sus e exemplul perfect de idiot util, baiatul are cunostinte minime de economie stie el ca e bine sa iei credit cand e „ieftin banul”

      Nu va luati dupa baiatul de mai sus, nu va luati credit ca „e ieftin”. Fereasca sfantu sa va luati credit pe 30 ani ca anul asta „inflatia a ras complet dobanda pentru un apartament”.

      In caz de corectie veti ajunge subiect de reportaj lacrimogen.
      O investitie productiva e alta discutie, apartamentele date la inchiriat nu sunt investitie productiva!

      gata, il las pe tovarasu guda sa va dea sfaturi mai departe.

      00
    • Tu chiar crezi că bancherii sînt proști și nu vor crește dobînzile la credite cu/din te miri ce clauze mascate fie cu *litere mici fie cu argoul specific?

      00
    • Inflatie mare, preturile explodeaza, se cumpara imobile in draci, sa facem multe credite…nu suna putin a 2008?

      00
    • In general banca nu pierde niciodata. Inflatia este misto pentru cei ce au credite cu dobanda fixa(o perioada). Cine are dobanda variabila plus IRCC,ROBOR,EURIBOR etc. o sa simta destul bine acea inflatie.
      De asemenea exista posibilitatea ca in functie de situatie banca sa te oblige sa mai aduci niste garantii sau sa schimbe dobanda aia mica la ceva care sa acopere inflatia. Prin urmare nu vad nici o schema pentru cei ce au credite acum.

      00
    • Cei care imi dau lectii de economie au valoarea banilor din proprietate cu 5.6% mai mica anul asta, asta dupa ce au avut-o mai mica cu vreo 3% anii trecuti. Eu, pe de alta parte, asa needucat economic cum sunt, am valoarea creditului mai mica an de an.
      Dar voi tineti banii acolo, pentru mine e foarte bine, inseamna ca dobanzile vor continua sa scada.

      00
    • Asta e ca si cu francul elvetian inainte de 2008. Toti luau credit in CHF ca era ieftina moneda. Si… multi au fost loviti de „tren”.

      00
    • Bula imobiliară actuală e dopată cu steroizi din tiparnițele cu bani! FMI a calculat că măsurile fiscale adoptate de țările din G20 de la începutul pandemiei de COVID-19 ating 12.700 de miliarde de dolari, fără a include planul de investiții de aproximativ 2.000 de miliarde de dolari anunțat recent de președintele american Joe Biden. Datoria publică mondială, care a atins deja 97% din PIB în 2020, se estimează că va ajunge spre 100% în 2021.

      Dependența economiilor de banii tipăriți este pe cale să se tripleze în contextul crizei economice produse de pandemie. Cea mai mare parte din acești bani aruncați „din elicopter” se regăsesc în active financiare (vezi Bitcoin, de exemplu) și imobiliare supraevaluate. Asta explică creșterile de preț din ultima vreme. Odată ce stimulentele vor fi diminuate, bulele se vor sparge.

      00
    • @Manu144x
      „și mai rău de-atât, îi scurge în altă monedă, scăzând și mai mult credibilitatea monedei în care îți dă ție dobândă.”
      misto ideea asta, nu am gandit niciodata astfel.

      00
    • Reply-ul e pt seria de comentarii imediat mai jos..

      00
  5. Referitor la paragraful acesta:

    „Titlurile de stat sunt o glumă, băncile primesc dobândă mai mare pe euro când împrumută statul, dar la populație se dau titluri în lei la jumate din inflație. Adică vorba aia, s-a-ntâlnit hoțu’ cu prostu’.”

    Poate se oboseste cineva sa explice, eventual autorul, cu niste exemple ideal, pentru ca eu nu-nteleg ce-a vrut sa spuna.

    00
    • Cred ca vrea da spuna ca dobanzile la titlurile de stat sunt undeva in jur de 3-3.5% pe an intimp ce inflatia sta realist peste 6.

      Daca ai 100 de lei si poti cumpara 10 perechi de sosete, investind in titluri de stat o sa ai la final de an 103 lei dar sosetele o sa te coste 106 lei

      00
    • Vrea sa spuna ca statul se finanteaza mai repede, insa cu dobanzi mai dezavantajoase de la banci.
      Versus titluri catre populatie unde exista posibilitatea ca statul sa nu obtina cati bani a dorit insa si randamentul (dobanda) este mai mic (uneori depasit de inflatia anuala).

      00
    • pai bancile imprumuta statul, populatia poate imprumuta statul cumparand titluri de stat urmand sa primeasca o dobanda. Bancile au dobanda mai buna fata de populatie. ACum la titluri de stat cumparate pe 1 an dobanda e 3,25%, eu am luat anu trecut titluri cu dobanda 3.5%. Inflatia e..,,cica 5% estimare pe anu asta.

      00
    • eu zic ca a sintetizat destul de bine situatia autorul.

      Bancile prefera sa impumute statul in loc sa imprumute populatia, apare un cerc vicios.
      Titlurile de stat nu reprezinta o sursa reala de imprumutir pentru stat asa ca le lanseaza la misto.

      Asa ca te trezesti cu dobanta negativa si la depozite si la titlurile de stat.
      Bancile si statul sunt mana in mana si se spala unul pe altul.

      00
    • Am inteles partea de inflatia mai mare decat dobanda la titlurile de stat in lei.
      Dar partea cu euro: „băncile primesc dobândă mai mare pe euro când împrumută statul” – mai mare decat ce?

      00
    • @Andrei, statul se imprumuta de la banci (eventual in Euro) cu 6% dobanda si de la populatie(n lei) cu 3% dobanda. Inflatia e 5% pe leu.
      leul se devalorizeaza in raport cu euro cu inca cateva procente.

      populatia pierde:
      1. prin faptul ca dobanda la titlurile de stat nu acopera inflatia
      2. prin devalorizarea leului in fata euro (ne raportam la euro pt orice, apartamente, masini, abonamente serrvicii, balanta negativa export – import, etc).

      00
    • Gândiți-vă invers. Faptul că cineva îți dă dobândă, înseamnă că de fapt produce bani pentru tine. Tu îi dai o sumă x, și el îți dă înapoi x+y.

      În contextul ăsta, statul român oferă cetățenilor români mult mai puțini bani, și băncilor străine mult mai mulți bani. Pentru că românilor le oferă dobânzi mici, supuse inflației, iar băncilor le oferă dobânzi mai mari, și deseori în eur.

      Și mai e o chestie:

      Tu ca cetățean muncești și plătești taxe și impozite inevitabile, din care statul în loc să îi dea înapoi în economia locală în ron spre populație în dobânzi la titlurile de stat, îi scurge spre băncile străine, și mai rău de-atât, îi scurge în altă monedă, scăzând și mai mult credibilitatea monedei în care îți dă ție dobândă.

      Deci te face de bani simultan prin vreo 4-5 moduri, dobânzi mici ție dar mari străinului, curs valutar sub presiune (din cauză că străinului îi promite euro), taxe și impozite pe care nu le poți evita:)

      00
  6. Din al doilea comentariu:

    Taxele. Taxele sunt enorme impiedicand acumularea de capital. Atentie nu ma refer doar la taxele statului ci la toate taxele indirecte in a face business. Chiar autorul scria despre companiile de tehmologie care castiga din promovare mai mult ca proprietarii afacerilor. Deci daca ai o afacere platesti taxe statului si taxe promovare care eu le asimilez tot unor taxe institutionale. Unii inteleg exact acest lucru.

    Taxe de promovare în business = comisioane [de gestiune]?

    Este imposibil sa fii competitiv in asemenea conditii. Nu imi place ideea de subventie dar cand concurentul meu din Germania primeste bani gratis pentru utilaje si dezvoltare si eu trebuie sa strang euro cu euro ani de zile si aia mancati de inflatie, devine un joc imposibil.

    Hotărăște-te: îți plac sau nu îți plac.

    00
    • Omul spune foarte clar ca ar prefera sa nu fie utilizate nicaieri, dar daca unele state le folosesc pentru a oferi un avantaj competitiv firmelor lor, ar vrea si el sa beneficieze in Romania de subventii pentru a echilibra tabla de joc.

      00
    • Omul spune foarte clar ca ar prefera sa nu fie utilizate nicaieri, dar daca unele state le folosesc pentru a oferi un avantaj competitiv firmelor lor, ar vrea si el sa beneficieze in Romania de subventii pentru a echilibra tabla de joc.

      Răspunsul e ori „Nu”, fie „Da”, nu „Așa și așa”.

      00
  7. Nu inteleg argumentul ca bursa inseamna doar bursa din Romania.
    Romanii pot investi si la burse din alte tari. Ba chiar deschide conturi la brokeri din alte tari.

    00
    • Cat de greu se deschide un cont la un broker din alta tara? Acum ceva timp citisem ca e destul de complicat.

      00
    • Destul de usor la Interactive Broker, unde am eu cont.

      00
    • Exact. CSPX sau IWDA prin IB si esti mai safe decat orice investitie in RO.

      00
    • Scuze, Interactive Brokers

      00
    • Ai si XTB care e (momentan) cu zero la comisioane, au prezenta si in Romania, si e super simplu sa-ti deschizi un cont.
      Si teoretic e reglementat pana la dumniezo, cel putin la fel ca InteractiveBrokers.

      00
    • @Ștefan
      Pentru că discuția era despre imobiliarele din România, economia din România, ce faci cu banii în România odată ce ai reușit cumva să acumulezi ceva, dacă sunt safe, și despre lei, nu euro sau dolari.

      Evident că poți investi pe ce bursă și în ce monedă vrei.

      00
  8. Tuturor astora care vor sa se imbogateasca din imobibiare: ganditi-va care e aportul vostru pe planeta facand asta. Cu ce se alege omenirea in urma manevrei voastre: cumpar ieftin, vand scump ceva? Ce s-ar intampla daca toti am fi destepti sa bagam banii in imobiliare, cine ar cumpara, cum ar evolua cererea?
    Nu vorbesc de cei care construiesc, dezvoltatorii.

    00
    • Cat de inocent si dragut!
      Cred ca ai avea un soc daca ai afla consecintele ascunse ale multor actiuni banale pe care le facem toti, inclusiv tu.

      00
    • Buy Low, Sell High. Asa functioneaza comertul de cand e lumea.

      Bine eu doar zic, ca n-am bani de vreo investitie serioasa :)))

      00
    • Te-ai gandit ca marea majoritate nu cauta decat o masura disperata de a isi pune economiile la adapost de inflatie?

      Ca dupa tonele astea de ajutoare si de bani aruncati din elicopter, aia care economisesc sunt mancati de vii, nu mai au cai simple de a se proteja economiile, econmonii care se topesc vazand cu ochii. Depozitele bancare sunt deja o gluma sinistra, desi logic ar fi ca dobanda bancara sa acopere macar inflatia.

      Si, strict legat de Romania (dar asta e valabil mai peste tot): vezi si care sunt sansele sa ai o batranete normala bazandu-te doar pe sistemul public de pensii. Exact, fix zero.

      00
  9. Daca nu stiti ce sa faceti cu banii ca sa-i inmultiti cu procente de minim 30‐50% anual, va dau cea mai buna alternativa: casa noua, intr-o locatie buna, cu acces bun, cu vedere buna. Ceva sa-ti fie drag sa stai. Aceste case inseamna relaxare, confort, si vor fi cautate oricand de acea patura sociala care a gasit o formula de a-si spori averea.

    00
  10. „Bursa la fel, nu inspiră încredere și pe bună dreptate, deși în ultimul timp s-au mai maturizat lucrurile tot nu sunt comparabil cu bursele mature internaționale.”

    Nu inspira incredere. Dacii liberi au o educatie financiara care tinde spre 0.

    00
    • Wtf?
      Care e faza cu dacii liberi? Pare indoctrinare de pe reddit.
      Nu esti ca noi? Bam, esti dac liber!

      00
    • Ia zi, daca citeai comentariul asta pe la mijlocul lunii martie 2020 cand toate indexurile si etf-urile s-au dus in cap 40% (alea cu levier s-au dus mai mult), pe cand imobiliarele din ro cel putin nu pupai nici macar un -2%, care iti parea atunci investitia mai sigura? Investitoriii in imobiliare din .ro cel putin sunt mai „diamond hands” decat cei care tin active financiare pentru ca sunt constienti ca valoarea lor inca nu este supraevaluata cum sunt activele financiare. Ce s-a intamplat din martie pana acum in piata bursiera este ca baietii au refacut bula si acum dau din colt in colt acum sa gaseasca fraieri noi care sa cumpere scump. Eu astept doar momentul cand o sa se auda „poc” din nou si sa vedem ce-o sa mai radeti de imobiliare atunci.

      00
    • YogiBull: dar daca-l citea unul in 2010 dupa ce si-a luat apartament in Bucuresti prin 2008 sa zicem? Oare a auzit „poc-ul”?

      Totul depinde de perspectiva si de orizontul de timp analizat.

      00
    • Mi se par cel puțin amuzanți băieții care au impresia că imobiliarele vor crește până la cer într-o țară cu orașe în depopulare dramatică. Bucureştiul va rămâne fără un sfert din locuitori până în 2030, potrivit Eurostat. Vom avea scădere naturală, pentru că natalitatea este foarte scăzută şi vom avea scădere prin migraţie externă, dar şi multă scădere prin migraţie internă.

      Depopularea României se produce pe toate canalele: și prin emigrație și prin scăderea natalității.

      Pleacă din ţară populaţia tânără activă (20-39 de ani), iar copiii se nasc în alte ţări.
      Mediul rural și urbanul mic, cele care au alimentat bulele imobiliare din 2008 și 2020 sunt azi pustii. Din satele fantomă nu vor mai veni studenți spre orașele mari.

      Cât de grav e declinul demografic? În următorii zeci de ani, populația totală a României va ajunge la maximum 7,7 milioane de locuitori, potrivit The Lancet. Deși ceva mai optimiste, predicțiile Eurostat (sistemul de referință NUTS – Nomenclature of territorial units for statistics) confirmă trendul. Bucureștiul scade constant până în 2050. La fel și Clujul, Iașiul ori Timișoara. Toate regiunile românești din nomenclator sunt în proces de depopulare, cu o singură excepție.

      În tot acest timp, fondul imobiliar crește, pt. că se construiește mult mai mult decât se demolează.

      00
    • Imobiliarele cresc pentru că scăderea demografică e compensată de mutările interne ale tinerilor.

      Adică tinerii (care mai sunt) se mută în orașele mari de la facultate și apoi job: București, Cluj, Timișoara, eventual Iași, Brașov, Oradea. Și cam atât. Unde vezi boom imobiliar în Satu mare de ex? Sau în Alexandria? Sau în Focșani?

      Drama reală acolo e, în riscul de a avea 3-4 mari zone metropolitane regionale și restul abandonate total.

      Dar asta se-ntâmplă și-n alte țări nu doar la noi. În SUA avem New York, California ca poli masivi de populație. Apoi câteva secundare gen Texas, Seattle, Florida, eventual Michigan cu industria auto și zona Washington/Philadelphia pentru că e capitala acolo. Dar n-o să auzi de bulă imobiliară în Wisconsin, North Dakota, Nebraska, din astea.

      Americanii le zic în general flyover states la statele dintre coaste, pentru că nu merge nimeni acolo decât când zbori peste ele cu avionul.

      Așa vom avea și noi, județe flyover probabil, peste care zbori de la București la Cluj/Timișoara/Iași :)

      00
  11. Ce inseamna bussines in ro? Daca est baiat smecher cu pliculetul pentru spaga oricand si oriunde poti trai regeste, daca esti corect mori de foame. Cate controale poti avea la o terasa intr-o luna? 15 cel putin! Mai te poti ocupa de bussines cand zilnic esti printre ghisee si birouri cu doamne acrite care interpreteaza legea si normele diferit de la un birou la altul. Ti-a intrat controlul pe usa – nu scapi fara amenda. Amenda mare sau amenda mica+spaga. Sa zicem ca vrei ca vrei sa treci la next level si sa deschizi ceva cu productie/industrie etc. Clientul iti cere agremente si alte documente – documente emise de institutii ale statului roman. Spaga este egal cu investitia – aproximativ 1 milion de euro – semnatura pe document o are o doamna de la belina. Vrei sa deschizi o fabrica de conserve ca ai producatori in zona care produc si nu au unde vinde. Incerci cu fonduri UE – spaga este 30% din proiect. Autorizatiile de functionare cu tot cu spagi undeva la 300.000 de euro. Sa zicem ca nu mai vrei niciun bussines si vrei sa faci agricultura/legumicultura – vinde daca ai unde. Marile orase sunt acaparate de mafiile pietarilor unde 95 % e marfa de import turcia si restul e marfa romaneasca cumparata la santaj sub pretul pietei

    00
  12. @Andrei Pai aici e marea diferenta, ca in imobiliare s-a auzit pocul si nu si-au mai revenit, pe cand bursele si-au revenit in cateva zile. Daca nu va creaza nicio suspiciune aceste reveniri asa de rapide ale bursei dupa un mega crash si cumparati topul acum cu maxima incredere, eu cred ca aia care nu au educatie financiara sunt prin alta parte.

    00
  13. @Andrei Pai aici e marea diferenta, ca in imobiliare s-a auzit pocul si nu si-au mai revenit (de-asta si zic ca poti spune ca nu sunt supraevaluate), pe cand bursele si-au revenit in cateva zile. Daca nu va creaza nicio suspiciune aceste reveniri asa de rapide ale bursei dupa un mega crash si cumparati topul acum cu maxima incredere, eu cred ca aia care nu au educatie financiara sunt prin alta parte.

    00
  14. In logica asta toate tarile cu apa calda sunt mai mult sau mai putin „colonii”. Ideea asta cu colonia e un mare cacat. Grupul Volkswagen are fabrici in 30 de tari(am scos din burta) si n firme nu mai conteaza de unde au plecat. Pana si supermaket-urile pe care le huliti ca nu mai mancati voi ceapa si rosie cu gust iau marfa de peste tot si vand peste tot. Cand suntem colonie ? Cand exportam loganuri ? Cand importam haine ? Cand exportam cereale ? Cand importam chinezarii ?Si daca va referiti la capitalul autohton, pai si altii e cam tot ca la noi, nici o diferenta. In afara de rahaturi mici: pensiuni, restaurante, cafenele, confectii metalice, etc… cam tot marile corporatii au tot.

    00
  15. Dap, Jesus a punctat excelent.
    Ca antreprenor cel mai bun lucru e ca tinta sa fie sa fii cumparat. E pragmatic, dar pe mine m-a scarbit fix faza ca statul nu e interesat pur si simplu. Incercarile mele de acum cativa ani s-au lovit de mica coruptie din jurul fondurilor europene, alea pe care nu le „absoarbe” nimeni dincolo de dorinta de a pune bnaii in buzunar ASAP.
    Dupa ceva timp pe afara chiar mi se pare genial ca in unele locuri suportul pentru antreprenoriat e la maxim. Consultanta pe fonduri europene, bani gratis, inchizi/deschizi firma in 10 minute (online), fiscalitate redusa, transparenta, etc.

    00
  16. @Sabotor
    Fa si tu un pic de efort totusi, de aia te-am trimis la google ca e informatia asta peste tot, gratis si in engleza pt cine are ochi de citit.
    Si ce treaba are TVA ul de 23%? In Romania TVA ul e la 19% boss cota standard si ai cota redusa la multe servicii. Noi si nemtii ce avem 19% si Luxembourg cu 17%, restul de la 20% in sus. Dar da, tu dai frumos inainte cu ale tale, ca orice ti-as spune imi racesc gura de pomana.

    00
  17. Si daca nu platesti amenzile ce se intampla? Iti inchide covrigaria? Deschizi alta. Faci contestatii in instanta. Ii intarzii. Treci totul pe alta firma pe care o ai pregatita. Aparatele le iei in chirie. Locatia o iei in chirie. Orice bagi in firma este loan. Iti trebuie un contabil destept sa te indrume in toate astea. Intre timp bagi la negru cat poti. Plangeri penale pt hartuire pe numele inspectorului care te tot fte. Crezi ca doar unii atent alesi au dreptul sa fie bulangii? Cum zicea cineva mai sus ca e haos, da -dar de haos poate sa profite toata lumea.

    00
  18. Problema Romaniei e faptul ca nu exista firme sau corporatii mari cu capital autohton.Exceptia ar fi Dedeman.Nu te poti dezvolta ca tara in lipsa firmelor mari(de calibru european) propulsate de capital 100% autohton.Romania e o tara dependenta aproape in totalitate de capitalul strain.Care azi e,miine isi poate lua talpasita.Mai mult decit atit,sectorul bancar in Romania e preponderent strain,interesat de cistig imediat si nu de investitii de durata.Romania sta pe o pojghita de gheata subtire care se poate rupe oricind,mai ales in cazul unei crize economice-financiare masive.Atunci,capitalul strain va fugi ,iar firmele mari(straine) vor scurge capitalul in tarile de origine,concomitent cu restringerea sau inchiderea activitatii.Abia atunci se va vedea ca,in realitate,imparatul e gol.Statul cinta in struna bancilor straine si nu are puterea de a le obliga sa finanteze afacerile locale,permitindu-le sa finanteze consumul(riscant).Asta e pretul platit de Romania pentru “ acordul
    de la Viena” facut de Mugur Isarescu pentru a preveni prabusirea sistemului bancar la criza din 2008.” Dezvoltarea” accelerata a Romaniei are la baza aceeasi reteta,de ani buni-consumul intr-o veselie,pe datorie.O populatie supraindatorata care traieste cu iluzia “ prosperitatii”.In realitate,statul roman nu face absolut nimic pentru dezvoltarea unui capitalism autohton,preferind slujul in fata bancilor straine,singurul camatar care ii poate sustine cheltuielile enorme,mult peste limita bonitatii.Insa,la fel ca in 2008,sfirsitul e mai aproape decit credeti.Va fi acelasi pas de la extaz la agonie.In clipa de fata Romania e in faza negarii si a tragerii de timp.Nu va dura mult.

    00
  19. În România, migrația internă netă e dinspre oraș spre sat, nu invers, așa cum tot cântă propaganda imobiliarilor. Și nu e o tendință apărută odată cu pandemia, ci o realitate mai veche. Pandemia doar a accelerat fenomenul depopulării orașelor.

    Datele INS arată că în 2020 au plecat de la ţară la oraş 78.000 de locuitori, iar de la oraş la ţară 116.000, diferenţa netă dintre cele două fluxuri migraţioniste fiind de 38.000 de persoane, dublă faţă de anii anteriori. În 2017, spre exemplu, diferența netă în favoarea ruralului fusese de 22.306 persoane.

    Știu, e contraintuitiv, e invers decât susține marketingul de milioane ale unei întregi industrii, dar astea sunt cifrele reale de la Statistică.

    00
    • 38 de mii din 16? 18? 20 de milioane. 0.2%. e doar vantul…

      00
    • E tendința. Dacă vrei să te uiți pe cifre brute, nu pe trend, atunci ai estimările The Lancet și Eurostat.

      În următorii zeci de ani, populația totală a României va ajunge la maximum 7,7 milioane de locuitori, potrivit The Lancet. Deși ceva mai optimiste, predicțiile Eurostat (sistemul de referință NUTS – Nomenclature of territorial units for statistics) merg în aceeași direcție. Potrivit Eurostat, România va rămâne cu 15,5 milioane de lo­cuitori până în 2050, iar Bucureştiul va avea cu un sfert mai puțini locuitori în următorii zece ani.

      00
    • pe macrotendinte da, e cum zici. da’ alea sunt pe termen lung, cifre mari.

      aici ai zis de 38 de mii.0.2%. in ultimii 30 de ani populatia romaniei s-a redus cu 30%? 1% pe an. aici ai o miscare de 0.2%.

      iarta-ma, dar eu cred ca e nesimnificativ.

      cum ziceam, a batut vantul mai tare dintr-o parte, nu e o tendinta.

      00
    • Cifrele mari sunt făcute din multe cifre mici. Macrotendințele sunt cumulul acestor microtendințe.

      Ce voiam să subliniez e cât de lipsită de adevăr e teoria imobiliarilor cu orașele mari care sunt luate cu asalt de tineri care vin…cumva de nicăieri, că toți știm cât de pustiite au fost satele românești în ultimii 30 de ani.

      00
  20. Germania a inceput sa ia masuria dure impotriva inflatiei si incalzirii globale :))) https://www.zf.ro/business-international/carbunele-cel-murdar-combustibil-mort-nici-macar-muribund-germania-20232906

    00
  21. * Bucureştiul va avea cu un sfert mai puțini locuitori în următorii 29 de ani, că datele Eurostat sunt pt. 2050.

    00
    • Tinand cont ca in prezent nimeni nu stie cu adevarat cati locuitori are Bucurestiul sau Romania, orice previziune pe viitor din start nu poate fi credibila. Garbage in, garbage out.
      De asemeni, depinde ce o sa fie Bucurestiul in viitor. Daca devine o zona metropolitana gen Tokio, atunci poate pur si simplu locuitorii din Ilfov o sa devina locuitori din Bucuresti si o sa se schimbe datele problemei.

      Si inca o vorba popularizata de domnul Clemens: „There are three kinds of lies: lies, damned lies, and statistics.”

      00
    • Nu cred. Cred că vor veni alții din alte țări și se vor stabili aici. Am văzut azi un interviu pe digi online cu o fată afgană, stabilită de patru ani în România cu familia: părinții și patru frați. Fata (19 ani parcă) vorbea limba română foarte bine. Nu excelent, avea un fel de accent, dar clar în doi trei ani se îmbunătățește și mai mult și vorbea bine limba română! Mai sunt alții veniți am tot văzut interviuri. Oameni care au venit pentru a-și construi o viață. Nu îi punem la socoteală pe cei care vor să plece în Germania, sunt mulți, sau în UK, ci pe cei care se stabilesc aici.
      Și sunt mulți care vin și se stabilesc/muncesc/își fac familii aici. Sunt doctori, stomatologi, oameni care deschid brutării, diverse mulți din Siria deja integrați de mult timp. Care își văd de viața lor aici.
      Vor veni și din alte țări și deja vin, văd mulți angajați din diferite alte țări.
      În plus, văd că cei care au fonduri (politicieni) nu prididesc să cumpere apartamente, case, la fel fonduri de investiții din străinătate.
      Se cumpără la fel mult pământ arabil de către investitori străini, nu o să fie chiar așa rău în România. Da, mulți români poate o să plece, alte nații o să vină și la un moment dat vor face ei politica aici și în acel moment ÎN SFÂRȘIT vom scăpa de moștenitorii funcțiilor din tată în fiu :D De fapt aici o să se ajungă dacă o să tot emigreze mulți români și o să vină alții. Alții aceia după ceva timp o să schimbe lucrurile. Poate în bine.
      Avem o poziție bună aici, în Balcani, nu o să fie vreodată pustiu. O să fie și mulți români, dar poate că nu majoritari, dacă tot se emigrează masiv, însă dacă cei care pleacă se simt bine unde sunt și cei care rămân se simt bine aici și cei care vin se simt bine aici, asta este, nu poți opri aceste lucruri, dacă nu ai o dictatură și asta nu dorim. Se vor aranja lucrurile, dar pustiu la noi în România nu o să fie și toți cei care vin au nevoie de case, de apartamente etc.

      00
    • Mai veniseră niște brutari din Sri-Lanka pe la Ditrău, în județul Harghita. Deci politicienii români sunt teribil de încântați să încurajeze afluxul de migranți musulmani spre România. :)

      00
  22. manu nu stie ca bursa prezinta si riscuri, deci praf.
    Jesus nu stie ca taxele in Romania sunt mici in comparatie cu. Si nici ca economiile se tin in euro nu in lei. Praf.
    Oamenii astia au facut scoala la seral?

    00
  23. NOU
    #119

    vad ca toti se agita cu investitiile in imobiliare: si familia, si prietenii/cunoscutii, si cei 1% despre care scriam la un alt articol.

    insa de departe cel mai bun sfat de investitii pe care l-am primit vreodata a fost de la un evreu (sic!), care mi-a spus simplu: investitiile in materia prima si resursele naturale sunt cele mai bune, va fi mereu nevoie de ele oriunde pe glob, si datorita razboaielor, in functie de zona geografica, resursele ramase vor avea preturile explodate: apa, lemn, cereale, cauciuc, cafea, ciocolata, minereuri, fier, etc exclus petrol si gaze naturale (acolo e alta poveste).

    evident, nu l-am ascultat, am ramas cu niste bani bagati intr-un fond de investitii si actiunile de la firma angajatoare, insa de cativa ani vad ca majoritatea resurselor naturale efectiv au explodat.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube