Aș dori să vă atrag atenția asupra unor oameni cu probleme psihice

Mi se pare că ar trebui să îi încadrăm la categoria "probleme psihice" pe oamenii care, atunci când aud de concedieri de bugetari, ei se gândesc la doctori sau profesori.

Pentru că pare a fi o apucătură insistentă a unora și singurul argument.

Concedieri de bugetari? Păi noi nu avem destui doctori, cum să dai afară? Nu este destulă poliție pe străzi! Ăștia sunt tâmpiți, domne!

Bravo, Mirel, ai argumentat ca un campion, uite aici un biscuite. Ți-ai făcut treaba și azi, ai gândit destul, ia o pauză. Uitați doar un exemplu, nu că s-ar aștepta cineva la prea multe de la specimen.

Uimitor însă cum chiar el zice mai devreme că bugetarii care trebuie dați afară au tot fost documentați de presă. Dar omul nu face legătura, că nu e treaba lui, el spune două chestii separate și când e să le lege creierul ia o pauză și mai bagă un tatuaj.

O știre recentă care a trecut pe sub radarul oamenilor de genul ăsta:

Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, am pe circuitul de avizare interministerială un astfel de proiect unde am propus, spre exemplu, reducerea numărului de directori de la 99 la 17, eu cred că trebuie să avem astfel de măsuri, chiar dacă sunt dureroase, poate, pentru anumiţi angajaţi”, a declarat Mircea Fechet miercuri.

 

Cum ziceam, probleme psihice. Sau poate, cine știe, educație precară.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

45 comentarii

  1. Sau poate ticăloșie pură

    Comentariu apreciat.1003
  2. O nu, recorder, pulitzerul la jurnalismu de investigație!

    Indecis. Tu ce zici?3396
    • Lasa ca si aici sunt multi din aia care au inteles altceva cand a spus Simion de 500 000 bugetari.

      Indecis. Tu ce zici?3220
    • #ombun au inteles realitatea: ca omul are si el de platit datorii, droaia de analfabeti, topirlani si idioti ce de abia asteapta sa stea la stat in locul alora 500 000.

      Indecis. Tu ce zici?269
  3. In cazul directorilor ar fi și oamenii „nevinovați” afectați, că fiecare director are cel puțin un șofer și o secretară

    Comentariu apreciat.539
    • Care pot fi soferi si secretare si in alta parte ca geme piata de anunturi de angajare pe pozitii unde chiar se munceste

      Comentariu apreciat.516
    • Eu nu inteleg de ce BY DEFAULT directorii de la stat TREBUIE sa aiba sofer
      Secretar(ă) / asisten(ă) pot intelege, dar musai sofer nu

      Comentariu apreciat.414
    • si uite asa avem solutia somajului in romania.

      numiti mai multi directori, ca au nevoie de soferi si secretare.

      151
  4. Atâta timp cât există un ministru al educației care afirmă că sunt prea mulți profesori în sistem care predau prea puține ore și vrea să crească norma didactică…

    Indecis. Tu ce zici?1543
    • @Adelina: acum vreo doi ani văzusem un scurt reportaj despre o doamnă de-asta de preda engleză la sat și nu știa număra dincolo de 10 în limba pe care o preda. O întreba reporterița în engleză de când predă ea acolo și femeia răspundea zâmbind cu ”yes”.
      Eventual vă pot povesti de ce specializări noi apar pe la Universitatea Oradea cam în fiecare an. Chestii precum ”Resurse umane” sau ”Tehnică peisagistică”, asta în condițiile în care numărul de profesori rămâne fix același. Își împart ăia orele între ei după ce clocesc o specializare de-asta utilă nimănui.
      Apropos – dacă o specializare nu strânge an de an un minimum 25 de studenți se desființează și se poate reînființa doar peste 5 ani. Știți cum fac oamenii ăia să aibă studenți? Își sună toate cunoștințele cu copii și îi cheamă pe ăia să dea la facultate sub promisiunea că ”oricum nu pică nimeni”. Din 25 cam 22 au fost chemați acolo, nu că a fost ideea lor să dea la ”Peisagisică” ori ”Sociologie”. Am avut colegi pe care nu i-am văzut deloc vreme de doi ani. Dar deloc. Chit că regulile zic că la 60% absențe sunt exmatriculați automat, oamenii ăia au luat aceleași diplome ca cei care s-au dus la cursuri, seminarii, examene, care au făcut lucrări.
      Așa că da – sunt mult prea mulți profesori în sistem. Când apare o materie nouă nu apare pentru că e necesară educației studenților; aia apare pentru că un cadru didactic vrea niște bani în plus. Așa – fără excepție. Cercetarea? Zero. Toți publică în revista universității sau a facultății unde sunt evaluați la modul strict de colegul de birou și aprobați spre publicare la fel de strict de celălalt coleg de birou.
      Bottom line: dacă toți profesorii din sistem ar fi să susțină o evaluare anuală făcută ”pe bune”, fără pile, examene aranjate și nepotism, un lejer 85% din cadrele didactice din România ar fi ori date afară, ori și-ar da demisia subit.

      Comentariu apreciat.9514
    • Prima situație – Da, există astfel de personaje în sistemul de învățămant și o să mai existe mulți ani de acum încolo, indiferent de cine o să fie ministru. De ce? Pentru că posturile din mediul rural îndepărtat nu sunt atractive pentru nimeni. Există sate unde sunt doar câteva ore și nu se rentează să iei post acolo, mai mult faci pe drum decât efectiv la catedră. De mult ori naveta nu este decontată de către primărie și ajungi să plătești mai mult pe transport decât primești sporul de rural. In astfel de situații ajung la catedră oamenii din sat, ba nevasta primarului, ba preoteasa, dacă ai terminat liceul ești apt de a preda, nu contează ce predai. Chiar dacă crește numărul de ore predate de un profesor în astfel de localități tot nu se va duce cineva calificat. Singura soluție este ori atragerea prin diverse facilități a profesorilor in zonele respective.
      A doua situație – ministrul nu vorbește de învățământul universitar, ci tot de cel preuniversitar. Pe aia din universitar parcă nu îi vede nimeni! Este o mafia absolut jegoasă! Personal consider peste 90 % din universitățile românești doar fabrici de diplome.

      Comentariu apreciat.443
    • @coloja

      Ai exprimat perfect ce tot încerc și eu să zic de ani de zile. În România școala există pentru PROFESORI și nu pentru elevi/studenți.

      Prin prisma îndeletnicirii IT de mic copil, mai ajutam profesorii cu powerpoint, cu lucrări, cu tehnoredactare, cu făcutul de orar automatizat, tot felul de chestii de IT (erau alte vremuri). Am stat mult timp între ei, în cancelarie, și de multe ori mai uitau că sunt acolo și vorbeau de-ale lor.

      Deci efectiv am avut senzația că pe ei mai mult îi încurcă elevii. Școala ideală românească ar fi unde profesorii ar veni la școală, ar sta 2-3 ore în cancelarie la bârfe și ar pleca acasă. Eventual 2-3 cercuri pedagogice pe lună, schimburi de experiență, șamd.

      Elevii…doar încurcă toată situația asta.

      174
    • D- le Coloja ,sunt perfect de acord cu ce ziceți dvs. dar în ceea ce îi privește pe colegii care lipseau ,a făcut cineva vreo sesizare ?

      50
    • @oviwan: am făcut eu. Am mers la decan, s-a mușamalizat. Am mers apoi la rector (de două ori). Care rector m-a așteptat a doua oară cu întreg comitetul de intimidare pe care l-a pus în semicerc în fața mea cât timp el s-a prefăcut că efectiv nu pricepe ce zic. Citez din memorie ce mi-a zis unul din prorectori atunci: ”poate aveau o înțelegere cu profesorii”. Când am întrebat dacă putem și noi – restul – beneficia de acea înțelegere și să nu venim doi ani la cursuri a dat din umeri.

      101
  5. Eu nu mai inteleg nimic… pana la urma, recorderu’ e bun sau rau?!

    Apropo’ de concediat sau nu bugetari, raspunsul meu final e „Da!” cu ambele maini. Referitor la ticalosia unora, am o poveste c-un prieten angajat la stat (degeaba, zic eu). In urma cu vreo cativa ani avea salariu de vreo 5000 lei si a auzit ca la privat in acelasi domeniu se castiga mai bine asa c-a mers intr-o vineri in proba de lucru. Concluzia a fost ca-i ajung cei 5000 de lei pentru ca vineri a ajuns acasa la ora 19 spre deosebire de munca la stat unde era acasa la ora 12 si ca aia-s prosti si nu merita diferenta de bani – vreo 3000 lei. Cica doar in vinerea aia a trebuit sa rezolve niste lucruri pe care la stat le rezolva intr-o saptama si impreuna c-un coleg.
    Acum nu zic ca e la fel peste tot dar, in multe locuri e si, da, ar trebui rariti si pusi la munca.

    Comentariu apreciat.7119
    • Totuși să fie iar cerebrali , și să realizăm că deficitul nu vine de la de alde ăștia cu salar 5000 lei. Ci de la membrii de partid care au mult mai mult și care fac combinații cu banii publici, cu parandarat pentru ei și partidul care i-a pus pe poziție.
      Era unu’ pe aici, căpos parcă, care nu mă credea că simpli angajați MAE (dar membri de partid) primesc peste 100 000 dolari pe an când sunt detasati la ambasade RO din țări de mână a doua (unde probabil nu fac ceva).

      Comentariu apreciat.5510
    • Și ce ai vrea, sa fie într-o țară străină pe bambilici?

      Sacrificiul de a trăi 3,4,5 ani izolat într-o altă țară probabil dubioasă deci nici nu ieși din ambasada sau compound nu merită acea sută de mii?

      Indecis. Tu ce zici?1152
    • Car,
      Capos fiind vreau sa vad proba.
      Datele sint publice nu se intimpla nimic.
      Ti-am spus de n ori sa produci dovada.
      Dar vad ca te fofilezi.

      car

      139
    • Mor pe astia care spun ca ei vor sa fie restructurat aparatul de stat, dar au votat cu Nicusor. Ce face Nicusor acum? Punte taxe, creste tva, nu taie din bugetari si nici din pensiile speciale.
      Daca nu organizează Simion un protest, o sa fim sclavi in Ro.

      Indecis. Tu ce zici?629
    • @car: Intre timp salariul tipului e de 10000 lei pe luna si munca-i e la fel daca nu mai usoara ca acum sunt 5 angajati in biroul ala.

      101
    • Om bun ,da n.ai murit atunci când ai pus ștampila pe psd ! Era aia cu : ” mintea unui caras” !

      52
  6. Buna observatie.
    Este nevoie de analiza, efort si nuanta. Ceea ce, in mod notoriu deja, nu ne place, nu avem timp, nu vrem.
    Publicul vrea mesajul cel mai simplu. Ori „dar vai, doctori, asistente, politisiti”, ori „afara cu putorile, amantele, pilele”. Că cele doua aspecte coexista si trebuie abordate concomitent este dificil de inteles pentru cei mai multi si , probabil, aproape imposibil de implementat ca politica de stat.

    202
  7. Nu sunt domne multi directori la Romsilva, pai la cate paduri avem noi chiar ar mai trebui inca pe atati!

    Comentariu apreciat.350
  8. Pe site-ul ministerului de finanțe există statistica cu privire la numărul de funcționari publici. Sa vad câți bugetari ați da voi afară și din ce domenii?

    911
  9. Staritght to Jail!!!

    Ce comentariu e asta ? sa ma duc eu sa vad cum se cheltuie banii publici, asa singur de capul meu? pai ce is tampit ?

    Eu vreau sa se faca ! nu sa ma implic eu !

    De aia am murit la Revolutie?

    720
  10. NOU
    #32

    Vor fi dati afara doar angajatii care mai misca ceva.
    Voi credeti ca pilele vor fi date afara si cei care se pricep vor fi tinuti. Este fix invers din trei motive EVIDENTE:
    1. Sunt pile, ceilalti sunt din afara ‘familiei’/familiei;
    2. Daca lucrurile vor merge prost cand dai afara pe cei care se pricep va veni remarca ‘Pai ce va asteptati daca dam afara?’;
    3. Sa presupunem prin absurd ca lucrurile nu vor mai merge deloc in acea agentie guvernamentala. Asa si? Unde scrie ca trebuie sa mearga? Dar mai ales unde ati vazut voi sa mearga?

    Comentariu apreciat.550
    • Singurii care nu aveau pile si relatii in aparatul de stat erau cei de la AUR. Erau singurii care aveau taria sa faca aceste taieri. Da na, populimea l-a vrut pe Nicusor.

      Indecis. Tu ce zici?984
    • la cati fomisti sunt in aur, sigur nu faceau mai degraba angajari.

      Comentariu apreciat.343
    • AUR = PSD.
      Nu e nicio diferenta in afara de aceea ca auristii sunt un pic mai prostovani, cu scoli mai putine, mai lipsiti de educatie si cu matele ghiortaind de foame. But make no mistake, sunt esalonul doi din sistem, luati-i pe fiecare in parte, de unde vin, ce-au facut si mai ales pe unde. Sunt caratorii de mapa ai jmekerilor din sistem, tzucalarii umili care au crezut pt o clipa ca pot fi altceva decat cateii de sub masa.
      La cat de prostovani le sunt votantii, nu e de mirare ca aia pozeaza in albe ca zapada si aia ii cred. Dar put a pesedism de la o posta.

      142
    • NOU
      #36

      @Om bun, mulțumesc; unii se chinuie luni de zile să facă un număr de stand up; ție ți-a ieșit din prima, respekt!

      81
  11. De ce n-am concedia si din randul profesilor ? Ne pot spune domnii profesori de ce avem o rata de promovabilitate asa scazuta? Inteleg, sunt boi&vaci generatiile curente, dar chiar toate-toate sa fie ? Si alea de intra acum in scoala tot tabula rasa o sa fie ?

    De ce sa nu le anulam dreptul la libera practica pe teritoriul Romaniei pentru medici icare sunt sunt corupti& incompententi ori nu foarte sanatosi psihic ? Doar Ciomu a gresit? Burnei mai este sau nu medic ? Flavia grosan, tamaduitoarea covidului cu paracetamol este sau nu labila psihic ? De doamna doctor care nu se ajungea cu banii si avea nevoie de fix 200 de spagi lunare de la oameni vulnerabili cu boli incurable, ce mai stim ?

    Avem sau nu nevoie de oamenii astia printre noi ?

    Comentariu apreciat.454
  12. 70% sau mai mult din personalul spitalelor este reprezentat de personal non-medical. Adica orice altceva decat medici, asistenți, brancardieri etc.

    Chiar și din personalul medical, cel puțin câteva procente nu au dat niciodată pe acolo sau nu profesează, și doar încasează salariu de pomană.

    Peste tot în sistemul bugetar, mai ales la ministere, regii, etc ai angajați din pix care nu au nicio treabă cu subiectul sau nu dau niciodată pe acolo.

    Bag mâna în foc ca și armata e plină de ofițeri și soldați pe hârtie care încasează lefuri și habar nu au măcar unde e clădirea unității.

    Pe de o parte, toți acești angajați pe pile sau complet fantomă: ori sunt pe posturi aiurea de care nu e nevoie. De ce ai 7 angajați auxiliari la 3 angajați medicali intr-un spital? Ai nevoie de sute de oameni sa schimbe becuri și sa facă curățenie? Evident ca nu.

    Apoi, ai nenumărate situații unde posturi importante sunt blocate de dinozauri (medici, somități universitare, asistenți soldați fantomă) care nu mai profesează de ani de zile, doar încasează o leafa, și își văd de treaba.

    La categoria medici, Sorin Oprescu este cel mai obraznic exemplu. El nu a mai profesat de peste un deceniu, dar continua să fie medic la spital, șef de secție, director, și ce mai vrei tu. După ce ca încurca teribil, mai și ținea posturile alea ocupate de nu puteai pune pe altcineva în locul lui.

    De ce este nevoie de 99 directori la romsilva? Câte astfel de instituții, agenții, regii, companii de stat, etc se află în aceeași situație?

    Toate.

    Pentru orice angajat la stat de care e nevoie, plătim bașca minim 2 de care ori nu e deloc nevoie și nu au nicio treabă cu domeniul de activitate (posturi, nu oameni), ori nu dau pe acolo niciodată.

    De aia era Dragnea ofticat ca a fost trimis la brutărie pt angajatele alea. Pentru ca este la ordinea zilei, și doar el a fost săltat pentru asta în condițiile în care este este o practică absolut banală.

    Cel mai rău este după ce ca suntem furați în ultimul hal, refuzăm să înțelegem asta și ne punem de-a curmezișul când se ridică problema de a reduce aparatul de stat, recte desființarea de posturi inutile (cele 25 de posturi în plus de gestionar la spital, cele 205 posturi de instalator electrician, 4 de consultanți artistici, 7 operatori calcul undeva unde ai exact zero terminale, 8 chirurgi plasticieni din care 4 nu i-a văzut nimeni niciodată, și când nu ai nevoie mai mult de 2-3 pe spital, etc) și concedierea angajaților fantomă.

    Majoritatea posturilor la stat sunt așa. Și sunt așa de zeci de ani.

    Ce să mai vorbim de TVR. Unde e absolut jale la capitolul ăsta, și unde de fiecare dată când s-au făcut restructurări, au fost afectați doar ăia de care era nevoie și care munceau, în vreme ce angajații de pe posturile inventate din pix și fantomele au rămas bine merci.

    Comentariu apreciat.385
    • S-a vorbit timid de militari în termen, ofițeri și polițiști angajați la zi și care arau simultan mercenari prin Africa.

      S-a mai auzit ceva de asta?

      Iar lumea sare de fund să nu se dea lume afară. Pai nu e așa, problema e cu totul alta. Nu se da lume afară, trebuie oprită sifonarea asta absurdă de bani. Alternativ, plătim taxe mai mari, adică totul va fi mai scump la non-stop respectiv se taie din salariul net, băieți.

      212
  13. NOU
    #40

    Se cheama argumente de tip „om de paie” (staw man argument) si sunt des intalnite si aici printre oameni de la care te-ai astepta mai mult. Social media a ridicat asta la rang de arta. Din pacate e des intalnit si aici prin comentarii. Vezi radicalizare, vezi echo chambers, etc.

    67
  14. Uneori regret ca nu mai sunt activi băieții cu alba-neagra, toți ăștia cu păreri formate pe TT ar fi fraierii de serviciu.

    111
  15. Omu de la recorder emite acelasi raționament ca tine formulat altfel : trebuie dați afară incompenentii puși pe pile de partid. Poate n ai fost atent la clip

    180
  16. Lipsă educație???Nu doar Prostie Multă Prostie .

    11
  17. la firma la care lucrez ma ocup si cu recoltatul probelor de apa pt niste analize mai complexe pe care trebuie sa le fac la institutul national de sanatate publica. Se face online programarea pt analize, nu primesti o notificare ca au primit sau nu mailul, si poti astepta o luna pina primesti programarea. Intre timp mai sun si cu un ton iritat imi spun sa astept. Buletinele de analize au 4 sau 5 semnaturi, oricum multe, un laborator particular nu are atitea. Bine ca pot face online programarea, la DSP trebuie in persoana sa faci o programare pt analize. Este loc mult de facut treaba, nu stiu cit vor sa si faca.

    Iar cea mai tare faza e ca am avut o problema contabila de rezolvat cu dsp, gasesc nr pe site, raspunde un robot cu o doamna care abia vorbeste si dupa ce formezi tasta pt ce ai nevoie iti spune ca n-ai apasat nicio tasta. am crezut ca are telefonul meu ceva, am dat altcuiva sa sune, asa ceva n am mai intilnit.

    130
  18. E ok, nu se exclud una cu alta. Pe langa cele doua, mai avem si o parte din presa mizerabila gata sa apere interesele celor 82 bugetari care trebuie sa plece.

    70

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.