Din tabără

Zilele trecute a apărut o știre cu o excursie școlară care s-a terminat nasol pentru toți participanții. Aparent copiii au fost bătuți, profesoara dă cu subsemnatul pe la autoritățile școlare și poliție. Ocazie pentru un articol aici pe blog și pentru destule comentarii în care lumea se laudă sau își amintește de ce tâmpenii făcea prin aceste excursii, dar majoritatea doar la nivel extrem de larg, “Ce animale eram!”

Mie mi-a provocat un șir destul de lung de amintiri ceva mai concrete. Întâmplări haioase sau mai puțin haioase petrecute în excursiile și taberele în care am fost.

Concret, 99% din aceste excursii și tabere au fost cu o prietenă foarte bună de familie, profesoară și dirigintă la o școală aflată în celălalt colț al orașului. Primele ture, când eram mai mic decât restul copiilor a avut grijă mai îndeaproape de mine, de cele câteva ori când eram de o vârstă cu ei, eram doar încă unul la număr, apoi încet încet am ajuns supraveghetor “undercover”. Destulă vreme m-a ajutat fața să mă integrez destul de bine, să nu fiu privit ca “dușmanul” ci ca unul din “gașcă”. Și chiar și după ce era evident că sunt mai apropiat de vârsta profesorilor decât a copiilor, tot am reușit să mă apropii de ei suficient cât să le câștig încrederea și să nu se ascundă de mine când făceau câte o boacănă. Am dormit cu ei în cameră, am fost cu ei în oraș, am fost cu ei în pădure, am fost cu ei la băut. Ba chiar le-am luat eu băutură din magazin. Nu s-a întâmplat niciodată nimic deosebit. Eram de-al lor, ba chiar un fel de lider. Când ziceam eu halt, cam era halt. Mă mai suna profesoara din când în când că nu îl găsea pe nu știu cine. “E cu mine!” Se culca liniștită. A doua zi ăla era prezent la apel și întreg.

Cea mai veche amintire, la Poiana Izvoarelor, în plimbarea de dimineață am găsit căprioara sfâșiată în drum. Cabanierul a zis că au fost lupi. Am făcut calea întoarsă destul de repede.

Un pic mai încolo, eram maxim a clasa a 8-a, copiii erau a 5-a sau a 6-a, am ajuns să îl pocnesc pe unul. Erau mulți copii și locuri puține. Majoritatea banchetelor autocarului aveau câte 3 pasageri. Știu, protecția muncii, siguranță, etc. Era 1993 sau pe acolo, nu ținea nimeni cont de lucrurile astea. Așa că eu am nimerit cu 2 fete. Una cu rău de mașină level 1000 și prietena ei cea mai bună care venise mai mult că să îi țină de urât și să o ajute. Vomita fata aia la fiecare viraj. N-a mâncat și n-a băut nimic până nu a ajuns acasă și asta e ceva, o să înțelegeți imediat de ce. I-am tras perdeaua, la un moment dat i-am pus o bandană sau un batic pe ochi să nu mai vadă nimic. Asta parcă o mai liniștea dar cât să meargă ca orbetul. Și-o dădea jos, bleah! Când ne dădeam jos fata era super ok, la cât reușeam eu să realizez la 12, 13 ani. Am stat după coada ei peste tot. Și la un moment dat puștimea toată s-a cam prins că era ceva acolo, eu eram totuși “the new guy”, de la altă școală, era prima zi (și cu 99% dintre ei și ultima) în care ne întâlneam. Și a început corul, râsete înfundate, sunete de pupat apărute de nicăieri, tot tacâmul, probabil că știți despre ce vorbesc. Totul a culminat la Fundata, Brașov. Golanul șef, de o vârstă cu mine, care cucerise triumfător bancheta din spate la îmbarcare în timp ce eu stăteam bine mersi undeva în prima treime, așezat strategic exact lângă fata asta, că ea acolo se simțea cel mai bine și nimeni altcineva nu mai dorea să stea lângă ea. Revin, golanul șef s-a mișcat tiptil până pe bancheta din spatele meu și a început pe serpentinele alea să tot dea cu pumnul sau cu piciorul în spătarul nostru. Asta oricum avea convulsii de vomă, că de ieșit oricum nu mai ieșea nimic, ăsta bum bum bum, minunat, nu altfel. “Bă termină!” El “hihihihi, pupupu, hahaha”, bum bum bum. “Bă, ești cu capul?” El “iubire eternă, pupupu”, bum bum bum. Am ieșit pe culoar și m-am întors spre el. “Bă, ai de gând să încetezi că ne deranjezi pe toți?” El “Ce bă, dacă ești cu diriga crezi că ești special?” “Nu, nu de aia sunt special.” “Dar?”, poc! Cred că l-am lovit în obraz, nu mai știu. Rumoarea a crescut instantaneu așa că profa din față a strigat imediat, ce se întâmplă acolo… Nimic, l-am bătut pe Gigel la “avioanele”! Omul s-a dus cuminte pe bancheta lui și nu ne-a mai deranjat toată lunga zi care a urmat.

Că pe la 3 sau 4 după amiaza, duminică, la marginea Fundatei, s-a stricat autocarul. Da’ s-a stricat băi băiatule. Era șoferul plin de ulei din cap până în picoare când a zis că nu are ce să-i facă. Și uite așa a pornit profa prin sat să caute un telefon. Singurul era la primărie. Primăria încuiată. Primarul era la un grătar, evident beat turtă și cu greu a înțeles că e musai să dăm un telefon la București. Până au găsit ăia alt autocar, alt șofer, mecanici, până au ajuns ăia în vârf la Fundata a trecut vreme. Din punctul meu de vedere a fost o după amiază extrem de plăcută, inclusiv drumul înapoi. Am încercat să țin legătură cu “Serpentină”, da, numele chiar nu mi-a rămas în cap, dar mai mult de 2 sau 3 scurte întâlniri întâmplătoare nu am mai avut. Deh, pe vremea aia Balta Albă era departe rău de Militari, mai ales pentru doi copii de vârsta noastră.

În 1999, eram în perioada imediat premergătoare ediției de toamnă a bacului, la care eram abonat, am fost la “Căprioara”, în Dâmbovița. Am prins acolo eclipsa. Mă plimbam în jurul lor să văd care are ochelari corespunzători și să le explic ce se întâmplă. N-am avut prea mulți clienți.
Tot acolo știu că au organizat o excursie la Peleș pe care eu am sărit-o elegant, că ar fi fost a 7145-a oară când mergeam acolo, de fiecare dată când era o excursie care se apropia de Valea Prahovei, ajungeam la Peleș. Exact nu mai știu ce s-a întâmplat dar am ajuns să mă plimb cu 2 fete, care au evitat și ele Peleșul, prin Bușteni. Ne-au cules pe drumul de întoarcere de la fabrica de hârtie.

Nu mai știu exact anul, dar cam tot în perioada aia, eram lângă Brașov. Dârste? Dâmbu Morii? Știu că e între Timișu de jos și Brașov. Faci stânga pe lângă un canton CFR și mai mergi câteva sute de metri. Acolo l-am legat pe unul de un copac în fața cabanei. După ce m-a agasat o zi întreagă cu niște glume proaste am ajuns să îl ameninț, mai mult în glumă, că îl leg de copac. A continuat. Am găsit un cablu prin bătătură, pe el l-am luat pe sus, l-am legat de copac. Restul copiilor au început să țipe așa că s-a sesizat profesoara și a venit să vadă ce se întâmplă. I-am explicat scurt că l-am legat de copac și după aia în particular și de ce am făcut-o. Aia a fost. Cu puștiul am rămas amic o perioada și după ce s-a terminat tabăra.

La Baia Mare eram student. Am rupt eu lanțul și am ieșit din căminul (lagărul?!?) în care eram cazați, cu paznic la poartă. I-am arătat buletinul și i-am zis că se lasă rău dacă mă oprește, și m-am dus la crâșmă de unul singur. Am agățat barmanița (de atunci am rămas cu o slăbiciune pentru numele “Alina”), și când m-am întors m-am culcat în camera fetelor, după ce am dat toți băieții afară. Sunt convins că mulți vor înțelege absolut greșit întâmplarea. Nu s-a întâmplat nimic demn de menționat. Nu s-a întâmplat nimic tocmai pentru că m-am întors la timp să nu se întâmple nimic. Mie îmi ajunsese (nu că dacă nu mi-ar fi ajuns aș fi încercat cu copilele alea, cui se gândește la așa ceva, le precizez că există doctori specializați, vă recomand cu căldură să îi vizitați) iar dârlăii a două zi își făceau patul cu sârguință că le-am zis că eu nu pot dormi în camera lor în condițiile respective.

Tot acolo, în exact același ciclu de tabără mai era un grup din Constanța, ceva mai mari. Masculul Alfa, era tot timpul pe terasă, cu o cola, un redbull, cu lanțul de câine din aur la gât, numai figuri și scheme pe el. Se cam râcâiau cu băieții mei. Până m-am așezat la masa lui neinvitat și l-am întrebat dacă realizează că eu sunt MEREU lângă ei și l-am rugat să își mute catrafusele pe mesele de pe capătul lor al terasei. El n-avea de unde să știe ce reprezentam eu acolo așa că s-a executat fără comentarii, cel puțin față de mine.

La întoarcerea de la Baia Mare a mai fost o fază mișto. Una din fete, copilul mamii, un pic rotofeie și cu un troller cât ea de mare după ea, singura cu telefon mobil, s-a plâns constant prin telefon de mâncare, de curățenie, de liniște. Nu că ar fi fost totul perfect, dar nu era nici pe departe atât de rău pe cât se plângea răzgâiata. Când să coborâm din tren, era cam 6 dimineața cred, mersesem cu trenul mai mult de 14 ore, că fusese nu știu ce inundație și ocolisem pe la Zalău, Oradea și nu mai știu pe unde, în ușa trenului, de jos dă buzna o cucoană dolofană care practic aruncă din tren vreo 2 copii că nu avea loc de ei. De mine nu a mai reușit să treacă și i-am zis că o rog să aștepte câteva minute că e o tabără de copii care trebui să coboare și o să aibă timp să se urce după. “Stiuuuuu, copilașul meuuuu!!!!”. JOS! Evident copilașul ei a apărut ultimul, suflând din greu deși trolerul îl trăgea o profesoară.

Alta, mult mai amuzantă, cel puțin pentru mine, și mult mai recentă, a fost la Sălciua, lângă Turda. Eu am ajuns acolo cu motorul, restul lumii cu autocarul și 1 copil a venit cu mașina mamei, care a și stat cu noi în tabără, pe altul l-au adus părinții, și la plecare au venit să îl ia, că copilul lor nu circulă cu autocarul. 2000 de kilometri de condus pentru că copilul nu circulă cu autocarul.

Eu trebuia să ocup o camera dublă cu șoferul. Ǎla a făcut nazuri că el e om căsătorit, serios… Bine, mă, fie ca tine. Lasă că dorm eu într-o cameră cu un copil. Cea mai bună cameră din toată cabană era singura care avea 2 paturi simple și pe aia o viza dom’ șofer, lângă ușă, lângă bar, lângă router-ul wifi. “Dar ca să fie totul ok, să nu existe comentarii din partea nimănui eu și băiatul ăsta (iarăși un caz “social”, nu prea îl simpatiza nimeni), luăm camera cu 2 paturi simple”. Profa a zis “Corect!”, șoferul a ajuns la etajul 2, în partea ailaltă a cabanei unde nu era nimic, doar gălăgie, că restul copiilor deja despachetarseră.

De data asta nu a mai băut nici un copil nimic, că fetele de la cabană mi-au dat mie cheile de la frigider, când am prins-o pe prima la 5 dimineața chiaună de somn întorcându-se de la baie și i-am cerut o bere. “Ia tu cheia, le plătești la final”. Chiar le-am plătit pe toate, dar a trebuit ăla să facă reaprovizionarea la mijlocul săptămânii.

Am fost și în salină la Turda. Am înjurat un pic. Am vrut să iau un bulgare de sare. Nu aveau decât cărămizi ambalate. De la Cacica. Idioților, ați lăsat exploatarea expusă (nu se mai exploata propriu-zis, era doar ca exemplificare), chiar nu puteți sparge câțiva bolovani să îi vindeți doritorilor?

Și că am zis de Cacica. Am fost și la Gura Humorului. A fost acolo cea mai bună mâncare de oriunde. Făcea femeia aia mâncare ca pentru copiii ei. Au fost câteva nazuri în prima zi, după aia mâncau toți tot.

Nicăieri nu au existat bătăi, beții, distrugeri, poliție sau anchete, nu mai vorbim de sarcini sau alte năzbâtii.

Un element comun în toate a fost numărul însoțitorilor. Profa nu a fost niciodată singură. Întotdeauna a existat minim încă un cadru didactic însoțitor oficial, adică așa era încadrat pe manifest sau cum îi zicea și minim încă unul dar de obicei cel puțin doi neoficial. Plus câte un bunic, părinte sau altceva, printre ăștia mă încadram de obicei și eu, ca să ajungă la numărul minim pentru organizarea taberei. Proporția a fost mereu de un adult la 3 4 copii, chiar și mai mult uneori.

Nu am o concluzie propriu-zisă. E doar un șir de amintiri punctuale. Cele mai multe dintre ele probabil, în ziua de azi, s-ar lăsa cu anchete ale poliției și, cu mine și posibil și cu profesoara, la pușcărie sau la balamuc. Ce mi se pare însă trist e că acele întâmplări nu au fost considerate greșite sau anormale nici măcar de părinții acelor copii. Iar copiii de atunci sunt părinții de acum. Și avem anchetă pentru câteva palme acordate unor hăndrălăi beți.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

44 comentarii

  1. much story, so succes.
    clasa a 3 aG

    00
  2. Slabut. Eu am prins taberele înainte de revoluție. Acolo am invatat sa beau, sa fumez și chiar sa fut. În tabara de la Nucșoara, Lori de la bucătărie incepea orice puber contra unui Vladimirescu de 25 de lei. Lățeii erau incluși.

    De asemenea, am preeditat evenimentele sinistre de la Târgu Mureș în tabara la Homorod când ne-am rupt maini și spart capete cu localnicii intr-o bataie sora cu moartea 20 vs 20.

    Glumele proaste cu apa care te face sa te piși în somn, pasta de dinți, uși smulse, geamuri sparte erau minore.

    00
    • Da de ce te-ai batut cu localnicii din Homorod? Au folosit cuvinte jignitoare la adresa lui Lori?

      00
    • Noi eram „jmecheri” de la București cu nunchaks (sau nunceaguri cum le zicea atunci), mesteri de mare angajament în karate și alte sporturi văzute în filmele cu Brusli clandestine. Ne-au bătut secuii de ne-am cacat pe noi cu scânduri, cabluri și ce mai aveau la indemana. Atunci am invatat ca nu pot sa il zică pe „z”, ne înjurau cu „pijda ma-tii”.

      Ideea e ca nu s-a sesizat nimeni deși eram plini de răni si vanatai pe spate și pe fețe, reacția a fost de genul „asa va trebuie daca o căutați cu lumânarea”.

      00
    • Cre ca a plans Lori o saptamana cand a aflat ca ‘bucurestenii mei” au fost raniti cu arme albe cum ar fi scanduri si cabluri.

      00
    • mama-mama ce betii trageam la „cotul donului” , barul acela din curba de langa tabara Homorod! Si cu localnicii si cu cei din tabara, e adevarat ca eram a unspea si aveam 18 ani deja. Dupa masa de seara (care era o formalitate) aveam gasca cu care ne prezentam la masa rezervata, da nene, rezervata – o suta costa doar rezervarea pe blat. Era tabara de instruire utc , ceva de genul, nu aveau curajul sa sara la bataie cred ca din aceasta cauza. Eu am nimerit printr-o intamplare , aveau nevoie de o formatie si eram singura formatie de liceeni din judet. Banii veneau din sponsorizari , erau si baieti cu bani care nu aveau acces la bar. Ce vremuri!

      00
  3. Din pacate, parintii mei nu si-au permis sa ma trimita in tabere.
    Dar din fericree, copiii mei vor merge in tabere.

    00
  4. Mie mi-ai adus aminte de Kramer din Seinfeld. Când se bătea la karate cu copii ăia
    No offence

    00
  5. O singura data in viata de puber am fost in tabara: clasa a 7-a, Navodari, ceva tabara oferita de stat copiiilor cu bursa sociala (sarakie). Stateam cate 10-20 in camera, fiecare cu patul lui.
    Dupa prima masa servita la cantina, jumatate vomitam, jumatate cacaraie. A doua zi plini de bube. Aveam cartela pentru telefon public, am sunat pe ai mei, le-am zis ca m-am umplut de bube si mi s-a facut rau, mi-au zis „sa fii cuminte si sa asculti de doamna!”.

    00
    • Am fost în prima tabără în clasa a 2-a, prin ’91-92. Totul OK in afara de faptul că erau bude de lemn din acelea pe hazna, în fundul curții.
      Nu mai văzusem (și mirosisem) asa ceva, deh, nascut și crescut la oraș, cu bunicii la oraș, îmi era atât de scârbă să intru acolo încât m-am abținut și nu m-am căcat 5 zile. Pipi era mai mai simplu, la copac.
      Long story short, dupa 5 zile mi s-a făcut rău și am ajuns la spital unde mi-au făcut climă.
      Nici nu se punea problema să suni părinții sa te plângi, dar cred că nici nu exista posibilitatea.
      Ma gândesc ca în ziua de azi ieșea scandal în presă pentru așa ceva.

      00
  6. Tabăra de la Bran, în vara lui 1987, este singurul loc în care am făcut foamea în România socialistă, copil fiind (clasa a VII).
    În satul ăla nu se găsea nimic de mâncare.
    Eram vreo 200 de elevi de gimnaziu din vreo cinci județe – Buzau, Prahova, Ialomița, Călărași și – cred, nu-mi mai amintesc prea bine – Giugiu. În prima zi am cumpărat și halit toți pufuleții și eugeniile de la unicul chioșc din sat – nu cred că ne-au ajuns pe-o măsea! La prânz și cină primeam niște supe chioare cu câte o felie de pâine și mâncăruri gen varză/cartofi cu urme de carne, în porții mici, de lingeam farfuriile… Dimineata, o cana de ceai leșios cu un 1 cm3 de margarina si o lingurita de magiun de prune! În mod clar, hrana era insuficienta pentru niște copii în creștere care umblau pe coclaurile de pe-acolo, în aer tare de munte, că altceva nu aveam de făcut. Și profesorii au sesizat că mâncarea este puțină și slabă caloric, îi auzeam cu discutau între ei, la câte o țigară, începuseră să pună la comun ce aduseseră fiecare de pe-acasă. Culmea, noi aveam bani, dați de părinți, dar nu aveam ce sa cumpărăm cu ei! La chioșc mai aveau marmeladă la calup, o taiau cu cutitul si ti-o dadea intr-o foaie de caiet A4, dar nu găseam nimic cu care s-o mâncăm – nici pâine, nici biscuiți, grisine, ceva! Unii profesori au încercat să afle ce se întâmplă, dar am rămas cu impresia că localnicii erau enervați de prezența noastră, aparent tabăra fusese extinsă erau într-o casă naționalizată recent și asta îi sictirise. Oricum, nici-unul dintre profesorii insoțitori nu a avut curaj să facă scandal. Iar noi, ce să facem? Să dăm telefon acasă să ne văităm?! Aiurea! După vreo patru zile, câțiva colegi au început să-și suplimenteze dieta mâncând Faringosept ca pe bomboane, și chiar pastă de dinți Cristal*…
    Mi-a rămas în minte o scenă: o căruță cu pâine a apărut într-o zi în timp ce făceam înviorare, pe dealul pe care se afla clădirea taberei. Calul era obosit și căruțașul s-a oprit câteva minute, moment în care mai mulți elevi de-a opta au ieșit din rând și l-au înconjurat, cu bani în mână, vroiau să cumpere pâine. Ăla nu, că nu-s pâinile lui, el doar le duce la nu știu cine… Până la urmă, a scos un cuțit și o pâine de-aia mare, rotundă, făcută pe vatră, și a început să taie și să vândă felii cu 3 lei bucata. Pe vremea lui Ceausescu erau fise de trei lei, țin minte că aveam doua in buzunar, am dat una și m-am ales cu o felie de pâine, era bună-tare! Am mestecat în grabă, înfometat cum eram, și era să mă înec… Cea mai scumpă felie de pâine pe care am mâncat-o vreodată.
    Meanwhile, femeile de la bucătăria taberei ieșiseră la geamurile sălii de mese și îl înjurau pe căruțaș (de ce te-ai oprit? mergi în drumul tău!) dar și pe noi, că ce facem așa „gălăgie”?. Toate erau trecute de 40 de ani, cu siguranță aveau copii, dar degeaba, zero empatie, umanism… Vorba aia, niște țărani!
    ________
    *https://ro.pinterest.com/pin/61713457373731137/

    00
    • NOU
      #14

      Erau fise de trei lei si mergeau pentru telefoanele publice cu apeluri interurbane… Parca 3 lei era si intrearea la metrou.
      Oricum, 3 lei pentru o felie de paine… Daca stai putin sa te gandesti insa, cam atata dai si acum pe o felie de paine „artizanala”… Si mai artizanala decat aia…

      00
  7. > Ce mi se pare însă trist e că acele întâmplări nu au fost considerate greșite sau anormale nici măcar de părinții acelor copii. Iar copiii de atunci sunt părinții de acum. Și avem anchetă pentru câteva palme acordate unor hăndrălăi beți.

    Man, nu stiu cum sa-ti zic, relativ politicos, dar daca la varsta pe care o ai iti aduci aminte cu placere de cum ai caftit tu niste mucosi, si ce cavaler erai tu cu mucoase, toti mai mici ca tine, hei hei, atunci e foarte trist. Sa mai si tragi concluzia citata, apai esti aproape la „eu te-am facut, eu te omor”. Adica n-ai invatat nimic din istoria trista a generatiei tale. Pacat.

    00
    • ar trebui sa imi amintesc cu neplacere de copilarie si adolescenta si tinerete? imi pare sincer rau pentru tine daca esti in situatia in care sa NU ai amintiri placute din aceste perioade ale vietii. evidnet ca mai am si altele, multe altele, din multe alte locuri, cu multi alti prieteni, in multe alte medii, la cu totul alte varste, si ei si eu. dar ce sa vezi, punctul de plecare a fost o excursie scolara.

      iar in ce priveste caftitul de mucosi esti in offside. am zis acolo ca era de aceeasi varsta. ma rog, in acelasi an scolar, nu stiu daca eram nascuti in exact acelasi an. oricum e irelevant. si alta minune, la varsta aia incepeau sa functioneze unele chestii si eu in prostia mea incercam sa fiu cavaler cu ele.

      insa ultima intrebare ma intriga. care este povestea trista a generatiei mele?

      00
    • > insa ultima intrebare ma intriga. care este povestea trista a generatiei mele?

      Normalizarea violentei. Oriunde e vorba de violenta fizica, apar scuze „dar era doar o palma”, „dar erau handralai beti”, „dar o fi spus copilul ceva”, etc. Si dupa aia ne mai miram ca violenta in societate e o problema. Pai uita-te-n oglinda, cat de usor ai normalizat violenta.

      Si da, avem ancheta, pentru ca nicaieri in contractul social parinte – profesor nu se implica violenta fizica. Adica eu il cresc si il educ incercand sa ascult de literalmente toti doctorii, profesorii, cercetatorii, etc. care spun ca violenta fizica nu face nimic bun, ba chiar face rau, si vii tu „guest_author” si o dai la intors. Pai sa vezi. Pai stai, ca erau beti. Erau mari. Nu mor de la o palma. Nu, prietene. Fara violenta. Chiar se poate, si in educatie, si in viata. Nu te poti abtine, nu te pui in situatia aia. Nu te poti impune, nu te pui in situatia aia. Nu ai cu cine, nu te pui in situatia aia.

      00
    • m-am tot invartit in jurul cozii sa iti dau un raspuns rational. pur si simplu nu se poate. pentru ca argumentatia ta este de genul fanatismului religios „asa scrie in biblie”. si nu putem strica o ideologie frumoasa cu realitatea crunta ca violenta, desi extrem de neplacuta, este uneori, preferabil cat mai rar, si da, spre niciodata, necesara.

      dar, daca copilul tau este cu adevarat bine educat, asa cum pretinzi, nu ar fi fost beat si nu ar fi alergat urland pe holurile hotelului, in consecinta nu ar fi fost victima violentei. ce te faci insa cu ceilalti care nu sunt asa de bine educati si in fata carora NU te mai poti impune in nici un alt fel?

      00
    • Nu te poti abtine, nu te pui in situatia aia. Nu te poti impune, nu te pui in situatia aia. Nu ai cu cine, nu te pui in situatia aia.

      Restul e barbologie de dragul de a avea tu dreptate. Sorry, dar la aparat violenta nu ai dreptate. Si nu zic eu, o zic toti aia de isi fac o meserie din a educa, trata si invata copiii. Tu alegi ce vrei, dar tine minte: faci apologia violentei.

      00
    • Da de unde.

      Am fost si eu mic. Si am vazut ca merge sa ma comport cretin, sa fac galagie, sa presez lumea. Ei, am tras de cineva in felul asta pana ala n-a mai suportat si mi-am luat o palma. In clipa aia am inteles pana unde pot abuza :)

      00
    • „nu te pui in situatia aia”. pai te pune ala. stiu, in cazul asta te retragi. doar ca el va face un poas in fata.

      exact cum ziceam, cercul vicios al fanaticului religios. „dumnezeu exista pentru ca asa scrie in bilbie iar biblia este adevarata pentru ca este inspirata de dumnezeu”.

      00
    • Hai sa-ti arat cu un simplu exercitiu de imaginatie cat de „normalizata” este violenta fizica in capul tau.

      Sa spunem ca ai doi copii, ambii adolescenti. Pleaca amandoi in tabere diferite, si cand se intorc stai la povesti cu ei.

      Cu baiatul:
      Tu: Cum a fost?
      El: Super, distractie, caterinca, doar ca la sfarsit ne-a tras diriga niste palme. Mie vreo trei palme dupa ceafa, pe Ion l-a tras de urechi si lu Vasile i-a dat niste nuiele pe spate.
      Tu: Pai ce-ati facut? Erati beti? Ati injurat? Ati stricat ceva? Vezi daca nu te comporti civilizat, primesti palme. Asa-ti trebuie.

      Cu fata:
      Tu: Cum a fost?
      Ea: Super, distractie, caterinca doar ca la sfarsit mi-a pus profu de istorie mana pe cur. Mie pe ambele buci, pe Irina a tras-o de tate, si pe Alina a pipait-o la fofoloanca.
      Tu: honey, da-mi cablu ala bun, ca ma duc sa leg un prof de copac.
      Tu NU (sper): Pai da’ cum erai imbracata? I-ati zis ceva? Erati bete? Vezi, daca porti fusta aia scurta, meriti sa ti se puna mana pe cur.

      Hence, ai normalizat in capul tau violenta fizica. E treaba ta sa-ti dai seama de ce, sa accepti ca nu e ok, si sa incerci sa schimbi comportamentul / asteptarile in jurul tau. Altfel perpetuezi o chestie fundamental gresita. Violenta in educatie NU are niciun beneficiu.

      P.S. pentru toti scumpii cu „da io am luat scatoalce si uite ca-s ok”: Cititi orice carte pe subiectul asta. Nu o zic eu, o zic literalmente toti oamenii care se ocupa de educatia copiilor. Violenta fizica NU aduce niciun beneficiu. Read, mofos. Traiti in era accesului la informatie cu 3 clici. E pacat sa va contraziceti pentru ca „asa a fost pe vremea mea”.

      00
    • „Tu: honey, da-mi cablu ala bun, ca ma duc sa leg un prof de copac.
      Tu NU (sper): Pai da’ cum erai imbracata? I-ati zis ceva? Erati bete? Vezi, daca porti fusta aia scurta, meriti sa ti se puna mana pe cur.”

      sper ca realizezi ca in dialogul imaginar de mai sus, atunc cand zici „Tu” de fapt expui exact reactia din capul tau.

      cat de bine ma cunosti incat sa oferi in locul meu un raspuns la o intrebare atat de complexa?

      spre dezamagirea ta prima mea reactie ar fi „poveste-mi exact ce s-a intamplat”. si cu informatiile astea mergem mai departe la o discutie moderata, cel mai probabil neoficiala in prima faza, de cineva cu o oarecare autoritate in subiect, un coleg, un director ceva.

      dar hei, cum ziceam, asta e diferenta dintre un fanatic si un om care nu inghite orice rahat senzational pe nemestecate.

      pentru ca e perfect probabil ca copilul sa minta! dar in fanatismul tau ai ratat exact acest punct esential, pentru ca este o realitate care iti strica frumoasa poveste.

      00
  8. NOU
    #24

    Banuiesc ca tu nu ai sarit calul prea mult vs cei mai mici.

    In multe tabere in care am fost, cei de genul tau care erau cocosi doar de dragul de a fi cocosi, o pateau.

    Adico no, de acord, esti mai mare ca varsta vs individuali, dar intr-o camera de tabara eram 8. Imi amintesc ca l-am incuiat pe un supraveghetor de genul in dulap si am aruncat cu bucati de pepene galben si rosu in dulap pana a vomitat. Tot el a curatit.

    00
  9. Sincer, cam dubioase amintirile/intamplarile…
    Nush ce ar trebui sa reiasa din ele…iar ce pricep eu nu e prea onorant…

    00
    • pentru ce ai inteles tu e o paranteza in text.

      sunt niste amintiri. nu trebuia sa reiasa nimic special din ele. cel mult sa ii provoc pe altii sa isi povesteasca si ei din amintiri.

      si poate, doar poate sa ne dam seama cat de exagerat e ce se intampla acum.

      00
  10. „Nicăieri nu au existat bătăi…” -> „l-am pocnit pe unu…da’ nu ne-am batut”

    …a ajuns Becali sa scrie la zoso pe blog….iar schimba patronu masina :)))))))

    00
    • :))))) ai dreptate.

      la prima scriere era un paragraf mult mai lung acolo dar care la a multa recitire mi s-a parut prolix asa ca l-am mutilat pana a ajuns practic o nota de subsol. si aia nu prea clara.

      intentia era sa zic ca nu au existat batai majore, vezi ce zice rumbu mai sus. fara pari, fara nunceaguri, fara oase rupte sau doctori sau mai rau.
      ocazionalele imbranceli sau paruieli evident ca au existat peste tot. unde dracu NU exista astea :)?

      00
  11. Tabara de schi la Predeal – 6 nopti de cazare, masa inclusa.
    Ajungem in Predeal, ne intalnim in fata vilei unde urma sa fim cazati cu un nene destul de dubios (vorbea putin si repezit, avea o mutra acra), din una in alta ne spune sa ne lasam bagajele in fata usii si sa mergem cu el sa ne dea lemne. Ok, mergem, luam cate un cos de rachita cu lemne (erau 6 cosuri pentur 6 camere si nici un lemn ramas in plus in magazia aia). Omul ne saluta scurt – inclusiv pe profesoarele care erau cu noi si dispare – nu aveam sa-l mai intalnim niciodata.

    Intram in vila, ne luam camerele in primire si hai sa facem focul sa dezmortim vila in care se vedea ca nu a mai intrat nimeni de mult.
    Cu un cutit (da aveam cutit de vanatoare la mine si nu facea nimeni caz din asta) am facut niste aschii si dau sa aprind focul. Din teracota iese un fum de nu te mai vedeai – teracota crapata/dezlipita toata.
    Nici o problema, am scos un termoplonjor cat pentru un pahar de apa (il aveam pentru ceai) am fiert niste apa si am iesit pe afara sa gasesc un mal lutos de unde sa scot din pamantul inghetat niste lut cu ajutorul apei calde. Gasit, luat lut, framantat si lipit soba – verificat, nu mai iese fum, deci se poate face focul.
    Foc, dupa vreo ora devenea placut si te puteai dezbraca de geaca si iti puteai da caciula jos fara sa iti inghete urechile. Incet, incet, lemnele din cos se cam terminau si era doar prima seara si inca in camera peretii erau reci.

    Au plecat profesoarele insotitoare sa caute ajutor, un responsabil cu aprovizionarea ceva – toata lumea ridica din umeri si nu stia nimic. Asa pe soptite afla ca vila aia era retrocedata si nu mai puteau face nimic la ea ca nu mai era in patrimoniu lor, deci plua ajutor, lemne etc

    La intoarcerea lor, consiliu cu elevii mai mari (eram in clasa a IX-a) ce facem, plecam a doua zi sau mai stam? Le-am aratat cu jumatate de gura ca tot holul si ceva anexe au parchet masiv de stejar si ca intr-un colt lipsesc niste bucati, acelasi parchet era si in camere. Am propus sa punem pe foc cateva bucati ca doar n-o fi foc (pun intended). Pe repede inainte, pana am plecat, am ars tot ce era lemn in vila aia, ultimele chestii au fost balustrada de la scari (un lemn masiv misto lucrat) si usile de la bai (erau din lemn masiv nu din PFL) le-am inlocuit cu paturi agatate in loc. Singurele elemente de lemn ramase au fost usile de la cabinele WC, geamurile, somierele de la paturi, carcasele de dulap(usile disparusera pe foc de mult).
    Nimeni nu a devastat nimic in vila aia, am pus pe foc foarte judicios tot lemnul :) nimeni nu a facut scandal pentru daune…
    Mancarea a fost de vis, partiile pline de zapada si lume putina – over all o tabara misto, pentru ca ne-a dus capul iar profesoarele si-au asumat „materialul lemnos” pus pe foc. Nu le-a intrebat nimeni de sanatate niciodata – cheia de la intrare au lasat-o pe un pervaz la plecare.

    00
  12. Nu înțeleg de ce se supără lumea când aude de prostii făcute de copii de 12 – 16 ani. Noi rupeam tot în excursii și tabere. Exemple:
    Chei rupte în yale, tapițerii la mobila tăiate, caca și pipi pe pereți in hoteluri, laxativ în mâncarea profesorilor (biata profesoară de biologie din clasa a 6a), pipi în rucsacii colegelor, geamuri sparte, canalizare înfundata cu haine rupte, mobila aruncata de la etaj, frigidere distruse.

    Și toți am ajuns ok. Cei mai mulți medici, unii programatori, mulți avocați, arhitecți, business owners. Un fost coleg e istoric de artă.

    Eram animale, dar am evoluat. Kids always be kids…

    00
    • Imi pare rau dar ce spui tu acolo nu ii deloc normal, am fost copil, si nu am avut niciodata apucaturi de animal, am avut 7 ani de acasa si eram constient ca nu ii normal sa stric ceva ce nu imi apartine, si partea cu pipi si caca pe pereti sau in rucsacii ii si mai grava, nu eram maimute sa aruncam cu cacat in noi, si nu mi se pare nimic amuzant in asta nici acuma si nici atunci. Chesti din astea auzi ca se intampla la spitale de nebuni, cu oameni care au probleme mintale. Deci singura concluzie care pot sa strag ii ca erati toti cu probleme grave mintale.
      Si eu nu vin din ceva familie ideala, sunt din SV, tatal era betiv si violent de multe ori, ceva obisnuit pt zona si perioada, doar mama a fost un parinte adevarat care muncea de rupea ca sa avem ce manca, pe langa treburile casei, deci o vedeam foarte putin, si cumva tot au putut sa ma creasca corect fara sa fiu un animal. Fara bataie si fara sa fac prosti serioase, cred ca cea mai grava chestie care am facuto ii sa uit sa vin acasa seara dupa joaca, nu realizam ca ii tarziu si ei ma cautau, nu am luat bataie, doar o cearta. Iar in tabara cea mai grava chestie pe care am facuto o fost sa ies noaptea din cort si sa merg la cortul de langa unde erau fetele si sa le bat putin in cort sa le speriem si dupa fugeam inapoi in cortul nostru.
      Cand aud povesti de genu ca toti erati animale si ca asa is totii copii si ii normal mi se ridica paru in cap. Nu ii normal, voi sunteti cauza pt care nu putem avea ceva calumea in tara asta. Pui o banca noua in parc in doua zile ii vandalizata, un perete nou renovat in doua zile ii grafiti pe el, in cos nou de gunoi, in doua zile ii dat foc. NU II NORMAL.

      00
  13. Tabara 2018, cu clasa lui, prin Moldova, la vreo 400 km de unde stam. Ma suna fiu-miu, clasa a 3-a atunci…
    – M-au intepat 5 viespi…
    – Si, esti bine?
    – Dap, m-a cam durut dar am pus sare. Mi-a trecut
    – Super.. Ceilalti, cum sunt?
    – A vomitat o colega… au venit parintii si au luat-o imediat. S-au suparat pe doamna (n.r. „doamna invatatoare”)
    (era a 2-a zi de tabara).
    La final, au venit toti incantati si prieteni. Cu tot cu boacane.

    00
  14. Iau concediu in august. Poate imi aduc aminte să trec pe aici, să citesc postarea asta.

    00
  15. #IAmVeryBadass

    00
    • :)) nope. chiar am fost un copil cuminte si in general bleg. as fi fost unul din copii care ar fi stat langa profesoara in loc sa ma apropii de tipul ala dubios care a venit cu noi in tabara.

      00
  16. Astia care is cei mai stransi cu usa de parinti „explodeaza” cand scapa din lant.

    00
  17. În ’91 am fost în tabără la Cerbu, în Dâmbovița, 2 pași mai jos de Căprioara. Pe undeva prin zonă era și Vânătorul.

    V-am zis că tata e prof. A organizat tabere foarte mulți ani. De obicei împreună cu încă 1-2 profesori. De asemenea mai veneau diverși adulți (neamuri, prieteni) care aveau sarcină să mai arunce un ochi și la copii (deși profesorii erau principalii responsabili) și să fie printre copii în ditai cârnatul care se însira pe potecile muntelui. Oamenii plăteau biletul de tabără, mâncau aceeași mâncare, cantitativ și calitativ, ca și copiii și singurul confort de care se bucurau erau camerele de 4-6 paturi, în loc de 10+ cum aveau copiii.

    Sincer nu-mi amintesc tâmpenii atât de dramatice cum povestiți și, cu 2 excepții, am dormit mereu în camera fetelor, nu cu adulții și umblam cu fetele, nu cu adulții (e ușor legendară rugămintea lui Ș, nepotul mititel al uneia din profesoare, venit cu mă-sa „mama, vreau să merg cu turma” :) )

    Ca să zic așa, eu am povești din partea cealaltă a baricadei.
    Pe la începuturi drumurile se făceau cu trenul. O dată, înainte de ’89 idiotul de impegat a dat drumul la tren deși un vagon avea în geam un carton cât juma de geam cu „tabără de copii”, iar din vagon încă mai coborau plozi; taică-meu a tras semnalul de alarmă, el era mereu ultimul, oriunde, să nu rămână vreun copil în urmă, să ajute, aduna chestii uitate, etc. Șeful de gară a făcut scandal că de ce a tras semnalul „tovarășe, n-ai văzut că m-ai coborau copii, i-am luat întregi de la mă-sa, tot așa trebuie să-i duc”, apoi a băgat-o la înaintare pe tovarășa Bărbulescu. Tovarășa Bărbulescu era sora lu’ Ceașcă și inspectorul general pe învățământ la noi în județ; a făcut ăla în pantaloni.

    Altă tabără, ’92, Râul Alb, aproape de Reșița parcă. Directorul un escroc, fura cu 7 mâini din mâncarea copiilor și era patronul singurului butic din tabără (la dracu cu cărți de orice sat). Tata n-are minte multă, s-a dus la poliție, inspectorat, nu mai știu unde s-a dus, dar ultimele 4-5 zile ne-a ținut ăla numai pe friptură cu cartofi prăjiți, a vândut vacile (pășteau câteva prin tabără), mă rog, bine nu i-a fost.

    După 1-2 ani cu trenuri și dus în orașul cel mai apropiat la ocazie ca să găsească autocare pt excursii la preț de jecmăneală, taică-meu a început să ia autocar de la noi din oraș, pe lângă prețul de transport, mai punea prețul unui bilet de tabără pt șofer și punea pe hârtie pt părinții cărora le convenea să știe șoferul și masina în care-și lasă copiii.
    Într-una din tabere când am ajuns tocmai pleca o grupă de la noi din județ; dintr-un motiv pe care nu mi-l amintesc nu mai aveau transport, profesoara care organizase voia autocarul nostru dar voia să plătească doar drumul tabără-acasă la ei; șoferul fusese chiar drăguț și ca să se întoarcă la noi gol voia doar banii de motorină.
    Aia nu voia și făcea circ că-l reclamă pe taică-meu la inspectorat că nu-i dă masina și o jecmănește. Tata e un domn, dar a trimis-o la plimbare „cucoană, nu inspectoratul mi-a dat autocarul și șoferul, am făcut o afacere cu el să vină și să nu plece, să-l avem la dispoziție pt excursii, așa cum mi-a zis mie un preț pt afacere, așa ți-a zis dumitale un preț să te ducă acasă, nu-ți convine, du-te învârtindu-se cu trenul”. Nu mai știu cum s-a terminat.

    Zicea cineva de Gura Humorului și bucătareasa care gătea ca pt copiii ei. Asta e în Bucovina, nu?!
    La Bucșoaia, tot în Bucovina, am primit ce-a mai nașpa mâncare din „cariera” mea de taberistă. Cazările pt băieți erau în niște vechi cazarme militare, niște scânduri amărâte între ei și pădure. În ultima seara, ne-au alungat, să mergem pe jos la gară, trenul era pe la vreo 3 dimineața, am o poză dormind pe geamantan cu frate-meu ca în pat, era un geamantan imens, a slujit familia cu dăruire minim 15 ani, i-a rupt frate-meu mânerul când eram deja studenți.

    00
    • la faza cu dormitul in camera fetelor, s-a intamplat o data, nu imi mai amintesc neam motivul exact pentru care m-am culcat acolo. ce imi mai aduc aminte e ca era o camera mare, cu multe paturi si nu erau toate ocupate. oricum a stiut toata lumea si nu s-a ambalat nimeni.

      la gura humorului am fost cred ca prin 2008 sau 2009 si am stat intr-o pensiune particulara, ceva fonduri europene, a.f. nu stiu cum. probabil oaresce diferenta fata de lagarele de concentrare gen caprioara sau navodari.

      apropo de navodari, tot vreo 11 sau 12 ani aveam cand am fost acolo, intr-o seara ne-a dus la „discoteca”. si erau acolo multe alte tabere, si cumva grupul nostru a nimerit langa un grup de (cel putin) liceeni. stiu ca am dansat de cateva ori cu o fata din grupul ala. stiu ca era cu ceva mai mult de un cap mai inalta ca mine si destul de generoasa acolo unde ajungeam eu cu capul. nu m-a dus gandul nici o clipa ca ce facem noi acolo ar fi mai mult decat un banal dans. si presupun ca nici ei. vai de pantofii ei insa :)))

      00
    • Sunt o ea în caz că nu te-ai prins :), am specificat că dormeam în dormitorul fetelor în taberele în care părinții mei erau însoțitori ca să înțeleagă lumea că eram destul de conectată la viața de tabără a grupului de copii și aș fi putut știi cât de cât despre tâmpeniile făcute, dar memoria mea nu păstrează amintiri despre beții, bătăi, distrugeri, sarcini.

      În tabără la mare am fost o singură dată, la 4 ani, cu grădinița, păstrez niște senzații neplăcute. Mi s-a spus mai târziu că am răcit, dar eu îmi amintesc doar că seara când educatoarea punea diafilme, toți copiii stăteau în jurul ei pe rândul ăla de paturi, numai eu singură, pe rândul opus, lângă peretele pe care era proiectat diafilme, uitându-mă cu gâtul sucit. Și singură.
      Tata n-a făcut niciodată tabere la mare, nu știe să înoate si simplul gând că ar fi putut muri un copil înecat sub supravegherea lui îi provoca coșmaruri.
      În rest am amintiri nevinovate din tabere, despre S căruia îi dăduse mă-sa un borcan de gem la el și l-a aruncat pe geamul trenului, la mai puțin de jumătate de oră după ce trenul plecase de la noi din Gară și câteva zile mai târziu, vorba lu’ moș Scutură-Suliță, și-ar fi dat regatul pt un borcan de gem.
      Despre Ș de care am menționat, care voia să meargă cu turma.
      Despre cum am ratat drumul normal la Cetatea Devei și am urcat dealul pieptiș, iar sus, când am ajuns sub zid, o parte din băieții noștri care erau deja acolo m-au tras în sus pe zid, de mâini, ca să nu mai ocolesc să intru pe „poartă”.
      Despre cum îmi cumpăram diverse lucruri (de mâncat) și apoi toată lumea voia lucrul ăla, deși fusese sub nasul lor o grămadă de timp. :)
      Despre C care i-a promis mamei lui că nu depășește 60 km/h și s-a ținut de cuvânt oricât l-au înjurat ceilalți, când clasa noastră a făcut banchetul de a 12-a la Căciulata și transportul s-a făcut cu mașinile câtorva părinți, șoferi fiind băieții, fii lor, care abia-și luaseră carnetul. Nici măcar atunci n-am distrus nimic, deși am aflat că au fost câteva beții.
      Cum mi-a picat cu tronc un tip din alt oraș în tabără la Tismana, dar mi-a trecut rapid când l-am auzit zicând că fetele sunt o pacoste pe munte. :)
      Cum am coborât aproape rostogolindu-mă traseul de la Lacul Bucura pt că aveam nevoie la toaletă și nu era niciun ascunziș pe traseu și ochisem o budă la cabana din poiană.

      00
    • PS. Și despre curul foarte tinerei neveste a unuia din ceilalți profi, cur purtat doar în pantalonași pe juma’ de bucă, spre chinul și durerea tuturor băieților din grup. Traseul de pe Cheile Nerei a fost foarte special. :)

      00
  18. Oare meseria te face ok?

    00
  19. N-am sa uit prima tabara la Herculane prin 93′. Dupa 20 de ore de mers cu trenul in prima dimineata am vazut toaletele turcesti, necuratate niciodata, iar apoi jgheburile unde ne spalam pe fata si dinti, iar prin fata ta trecea spuma cu ce scuipasera ceilalti din amonte :))))
    Dar a fost frumos, iar bataia nu mi-am luat, pentru ca eram sprinten.
    Mai tarziu, la Busteni, intr-o tabara fiind liceeni, nu ne-au dat lemne pentru foc. Prima noapte a fost groaznica, frig si dormit cu toate hainele pe noi. A doua zi, au intrat in foc noptierele, apoi parchetul, cuierele si tot ce era de lemn :)))). Nimeni n-a avut nici o problema la plecare.

    00
    • Vad ca era o moda in zona sa rezolve problema reamenajarilor cu ajutorul sobei – tot ce ardea intra in soba.

      00
  20. Intamplari concrete din copilarie, acum am 43 de ani:
    – am fost in doua tabere cand am fost mic; noi suntem din Pitesti, Arges; in prima, fix unde se agata harta’n cui, in Botosani, 2 saptamani; saracie mare pe acolo, tin minte doar doua faze: un coleg din camera, camera de vreo 10-15 paturi, isi vopsise cu pasta de dinti adidasii aia buni, cineva ii deranjase/stricase operatia de vopsire sau ceva de genul, nu s-a stiut cine si era sa o luam pe coaja toti; la finalul taberei, in ultima zi, a facut un nr de breack-dance, super fain; a doua faza care o tin minte, e din cauza putinei mancari, tot intram la un vecin, care avea livada gard in gard cu tabara, bune de tot merele, bune rau; asta pana cand ne-a prins, mai si ploua si ne-a fugarit nitel; cand am venit inapoi, acasa, cu trenul logic, mi s-a facut foarte rau, am mancat niste branza stricata in tren; cand am ajuns in gara, m-a luat mama in brate si m-a cocolosit tot drumul spre casa
    – a doua tabara, la Cheia, ceva mai aproape, la munte, frumos pe acolo; tin minte tot asa, doua faze; tot de 2 saptamani; una, mare bucurie ca au venit si parintii in weekend, in vacanta; weekend, adica au venit samabata dupa amiaza si au plecat luni dimineata la 4-5; si a doua amintire, de neuitat, faceau acolo la cantina pandișpan; ba baiatule, nu am mancat in viata mea ceva prajitura mai buna ca acel pandișpan; cand venea la masa noastra, eram cate 4 la fiecare masa, din momentul in care erau puse pe masa cele 4 bucati, nu treceau mai multe de doua miimi de secunda, in prima miime le cantareai din ochi care e mai mare si in a doua o si infascai; vremuri frumoase
    – si o singura intamplare de pe vremuri vreau sa mai zic, tata m-a batut decat o data, ca nu era nevoie de mai mult, il stiam de frica; il si iubeam, ne si iubea, dar cand zicea ceva, asa era, nu comentam, nu exista pe atunci sa comentezi la parintele tau; pe atunci eram doi frati; tata fusese detasat cu serviciul in Caraș-Severin, la un momentdat; acolo, veneau sarbii cu delicatese; eram mult pana in 89, logic; si a venit tata peste cateva luni acasa cu o cutie din aia mare de gume Turbo; ne dadea cate una la fiecare, din cand in cand; si am descoperit cutia; si de, nu m-am abtinut sa nu iau din ele; si apoi, cand am prins curaj, ca nu observasera ai mei, am inceput sa „vand” din ele afara, pe la copii; nu pe bani, ca atunci nu era asa, schimburi pe diverse alte tampenii; dar, ai mei le numarasera; si au descoperit , logic; am ajuns acasa, tata de abia venise de la munca, mama i-a spus, si ce sa mai zic, am inceput sa plang de cand si-a dat tata jos cureaua de la pantaloni; chiar m-a batut; dar, o meritam cu varf si indesat; si zic eu ca mi-a folosit mult acea bataie; altfel, cine stie ce se mai intampla pe mai departe
    Concluzia: noi astia care eram mici pana in 89, chiar am avut o copilarie libera si frumoasa; cei care puteau sa se si duca in vacanta de vara la tara, la bunici, eram si mai castigati; si a doua concluzie, e ca in ziua de azi, si copii dar si parintii, destul de multi din ei, sunt niste prefacuti, niste mironosite, care nu mai stiu de frica/bataie/nu inteleg de ce e bine sa faci ce iti spune parintele tau si sa nu ii iesi din cuvant, nu inteleg ca treaba lor, a copiilor este sa invete; si parintii se victimizeaza ca niste fete de 18 ani, de pe vremuri; adica, cam fix cum incepe postarea „Și avem anchetă pentru câteva palme acordate unor hăndrălăi beți” fix asa.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.