Diferențe între justiția greacă și cea română

Nici nu se număraseră morții, nici nimic, și șeful de gară suspectat de producerea accidentului feroviar din Grecia era deja arestat și prezentat în fața unui judecător.

Șeful de gară elen acuzat că a provocat catastrofa feroviară care s-a soldat cu 46 de morți depune joi mărturie în fața instanței din Larissa, orașul din centrul Greciei cel mai apropiat de accident, iar ministrul grec al transporturilor, Kostas Karamanlis, și-a prezentat demisia, transmite AFP.

Judecătorii au lăsat sentința în aer de 5 luni. CINCI LUNI. Că așa se face, procesul durează 6 ani și încă 5 luni sentința. După care încă 5 ani recursul și la final faptele s-au prescris, acuzatul a decedat sau a fugit din țară, aia e, nu se poate face nimic, nu vă atingeți de pensiile noastre speciale.

Pe 8 noiembrie 2022, judecătorii Curții de Apel București (CAB) au rămas în pronunțare în cazul Hexi Pharma. (sursa)

Normal că râd de noi și nu vor să ni-l trimită pe Oprescu înapoi.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

46 comentarii

  1. NOU
    #1

    Grecii au o cultura solida a protestului. Noi nu.

    Daca nu ne scot „serviciile” in strada cu campanii bine orchestrate pe Facebook, stam acasa. Ei nu.

    Ce mai face Gabriel Oprea? S-a facut dreptate in cazul Ginghina? Nu.

    Dar pentru 10 August, a intrat cineva la parnaie? Nu.

    Dar pentru piatra de hotar a „democratiei” post-decembriste, „revolutia” din 1989 a platit cineva? Nu.

    Domnul Bode, al carui sofer a depasit pe linie continua si a lovit o masina in curba, a platit cumva? Nu.

    De curand iar a fost un incendiu la nustiuce spital? Demisia Rafila? Nu. (Doar Vlad Voiculescu trebuia demis pentru asta, ca nota personala).

    Efectiv, romanii sunt carpe de sters la pula pentru politicieni. Si de aceea nu putem avea lucruri frumoase.

    Comentariu apreciat.29117
    • Noi suntem o natie ‘corcitura’ , foarte suedejizata în ultima perioada, de aici felul de a fi…
      sunt totuși similitudini cu ei, cablurile sistemului clasic de semnalizare erau furate sistematic de suedezi, asa ca aveau un proiect de implementare semnalizare digitală, dar a cărui implementare stagna din motive de coruptie (nu s-au înțeles ce Siveco sau UTI de al lor sa ia contractul) ; diferenta însă e ca cica ei tot aresteaza la suedezi, la noi ajung sa fie ‘cunoscute clanuri interlope’….
      (am un prieten grec care mi-a spus cele de mai sus, și care se mira de fiecare data când vine în București, de avioanele de masini de aici….)

      Comentariu apreciat.7218
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 38111
    • Poți s-o sugi un pic cu serviciile tale? Eu nu mai ies la niciun protest ca nu am pentru cine. Am înghețat în piață de atâtea ori, ca, la câteva luni distanță, PSD să câștige alegerile. Ca pe Facebook să fim luați la pula de aia care acum se întreabă de ce nu sunt proteste. Ieșiți voi de data asta

      Comentariu apreciat.6027
    • @cipper, protestele au adus la putere guvernul Ciolos in 2016. Abia dupa un an de guvern Ciolos PSD a castigat cu aproape 50%. Protestele din 2017-2018-2019, au erodat atat de mult PSD-ul, incat in toamna lui 2019 au ajuns la guvernare aia de-au luat 20% la parlamentare. Ei au facut guvernul, ei au guverntat.

      Asadar, in ciuda a ce spui tu, protestele i-au adus mereu la guvernare pe unii care n-au ajuns acolo in mod democratic, prin castigarea unor alegeri.

      Pe de alta parte, mie logica-mi spune asa. Daca ai iesit la proestete pentru Colectiv, impotriva unora pe care nu i-ai votat si nu i-ai investit cu incredere, cum sa nu iesi la proteste dupa ce-ti bubuie vreo 2-3 spitale si-ti mor niste zeci de oameni care nu s-au dus in club sa se distreze, ci s-au dus in spital, acolo unde in loc sa se face bine, au murit. Si cu atat mai mult ar trebui sa protestezi impotriva alora carora le-ai acordat increderea, decat impotriva unora pe care nici nu i-ai votat, si de la care nici n-ai prea mari pretentii. Asta daca n-o arzi cu doua unitati de masura. Una pentru cei pe care-i detesti, si alta pentru cei pe care-i simpatizezi.

      Sigur, tu ai fost mult mai revoltat pe inflatia de 3-4% de pe vremea lui Dragnea, decat pe inflatia de 18% de acum. La fel cum, sunt absolut sigur, c-ai fost mult mai revoltat pe datoria publica a romaniei din 2018-2019, cand ea era la 35-36% din PIB, decat pe nivelul datoriei de acum, cand a sarit de 50%. Pentru ca da, chiar are logica, serios.

      Indecis. Tu ce zici?4349
    • Nu am fost la proteste pentru Colectiv pentru ca un accident e un accident. La fel si incendiile din spitale.
      Ce nu intelegi tu e ca lumea care a iesit atunci ( din 2017 ) a iesit pentru niste principii. Pentru ceea ce credeam ca e ultima sansa la un parcurs european pentru mizeria asta de tara. Nu de foame. Voi, astia cu foamea-n suflet, aveti piata libera 24 din 24. Cine va retine?
      Dar daca poporului i se rupe de principii, eu ma retrag. La fel si la bloc, sunt singurul care cere civilizatie, pe restu-i doare-n pula. Am inteles mesajul si nu ma mai implic.

      Comentariu apreciat.6117
    • @cipper, ai iesit pentru principii? Zau? Care-s principiile alea? Independenta justitiei? Asta-n timp ce urlati sa dispara SIIJ, unde procurorii sunt numiti fara ingerinte politice de catre CSM, in timp ce la toate celelalte parchete toti sunt numiti politic? Ati discutat vreodata, macar asa principial, c-ar fi okay sa ne votam procurorii sefi de la parchete? Despre ce parcurs european coaie? Ca UE ne-a ridicat MCV-ul nu pentru ca am starpit coruptia, nu pentru ca justitia din Romania e respectata in alte tari, si ne extradeaza aia condamnatii definitiv, fara nicio problema, ne-am ridicat MCV-ul cand am stipulat in lege ca judecatorii trebuie sa respecte deciziile CJUE, dar nu si pe cele ale CCR. Despre ce principii europene vorbim? Alea conform carora desi indeplinim conditiile tehnice de aderare de Schengen inca din 2011, nu ne-au primit nici macar in 2022, pe motiv ca n-avem basca.

      Care-s princiipile care te mana pe tine-n lupta? Ca e ok ca o parte a clasei politice sa controleze justitia, pentru a o folosi ca o ghioaga in lupta politica, dar e nasol si de neconceput ca cealalta tabara sa reactioneze si sa incerce sa puna si ei mana pe justitie, sau macar sa scape intr-un fel, de condamnari ilare? Vrei independenta justitiei? Vezi ca infamnul de Dragnea a infiintat o sectie de parchet la care procurorul sef nu era numit politic, ci era numit de CSM, garantul independentei justitiei. Care a fost rezultatul? S-a translalat asta la toate sectiile de parchet? Nu! Ci acea sectie a fost desfiintata. Iar tu nu observi absurdul situatiei. Pentru ca tu nu functionezi pe baza pe principii, ci pe baza de manipulari si slogane. Pana si afirmatia asta „eu am protestat pentru principii” nu e decat un slogan, gol, lipsit de substanta, care sa te faca pe tine sa te simti mai special, spre deosebire de toti „saracii” care protesteaza pentru bunastare. Dovada ca si folosesti aceasta trimitere in retorica ta.

      Ce mi se pare trist, e ca nici macar acum nu te-ai trezit din betia manipularii, nici macar acum cand efectiv e pe fata, cand cei care v-au manipulat nu se mai straduiesc nici macar sa pastreze aparentele, tu continui s-o arzi in lumea ta, in care tu, sanchi, ai luptat pentru principii.

      Indecis. Tu ce zici?4161
    • @matei ești așa, nu prost că nu vreau să te jignesc, ai un fel atipic de a fi inteligent. Nu că Voiculescu ar fi vreo lumină dar în România sunt spitale care nu au mai fost renovate de pe vremea lui Carol. Ce ar fi trebuit să facă Voiculescu? Oprea nu se ducea nicăieri în seara aia, de mama dracu avea nevoie de escortă? Dacă se ducea să dea vreo lege pentru arestarea celor acuzați de plagiat avrea un sens, dar ek se ducea la la cârciumă la curve, sau invers.

      Indecis. Tu ce zici?3121
    • @matei îmi place baletul logic și cum se îndoaie adevărul ca să pari un bun samaritean imparțial. Vad ca te lasa lumea sa vorbești tâmpenii pe aici în ultima vreme asa ca simt nevoia sa îți aduc aminte cine era și ce făcea Oprea: Oprea era MINISTRUL AFACERILOR INTERNE, adică „SEFUL PA TARA LA” POLITIE unde lucra și Bogdan Gigina. Tot Oprea era beneficiarul direct al acelei coloane oficiale! Coloana oficiala ILEGALA SI NENECESARA!

      ASA CA MAI DUTE-N PULA MEA DE AGARICI!

      Comentariu apreciat.6918
    • SIIJ a functionat cat? 3 4 ani? Rezultate, ceva? NU. Du-te si plangi la alta masa.
      Nu stiu cine m-a manipulat, tocmai ce am spus ca nu am de ce sa protestez. CCR e curva politica mai mult ca oricand. Romanii bravi si mandri prefera pesede si aur. penele a atins nebanuite culmi ale nesimtirii. Oricum, nu-i mai votasem nici pe astia din 2000..
      Tot o tii cu bunastarea si eu tot te rog sa lasi tastele si sa mergi in piata. E mai cald acum decat in februarie 2017..

      Indecis. Tu ce zici?2019
    • @glumetzu, eu n-am spus ca Vlad Voiculescu ar fi trebuit sa-si dea demisia dupa incendiile din spitale. In schimb Vlad Voiculescu a spus ca Ponta trebuie sa-si dea demisia dupa incendiul de la Colectiv. Ori pe aceasta logica voiculesciana, sustinatorii lui Vlad Voiculescu ar fi trebuit sa fie revoltat pentru ca omul nu-si aplica lui propriile rigori pe care le cere de la altii. Pricepi?

      La fel cum si tu, vii sa ma intrebi ce vina are Vlad Voiculescu c-a bubuit spitalul, in timp ce-mi explici ca stii sigur ca Oprea a avut o vina ca s-a deplasat cu antemergator, cand, din pacate, Gigina a facut accident. Si sunt convins ca daca eu as fi venit pe vremea Colectiv sa te-ntreb „Bai, ce vina a avut Ponta? De ce sa-si dea demisia?”, probabil m-as fi lovit de aceiasi atitudine. As fi fost prost, psdist, si-n fel si chip.

      Vezi, in esenta despre asta e vorba. Si e amuzant ca n-o observi pana si la tine. Dubla masura in toata splendoarea ei.

      Indecis. Tu ce zici?3249
    • matei tu existi? ești exemplul perfect de om relativ inteligent, capabil să se exprime, care este manipulat de mafia media și de serviciile pe care tot tu le înfierezi. CSM, garantul independenței justiției? ahahahhaahhahahahahahahahaha

      hai dă-o înainte cu statul paralel și conspirațiile bubulii europenii răi care sug sângele poporului și portul rotterdam

      Indecis. Tu ce zici?3227
    • @Ciprian, iti dai seama, imi permite cineva sa-mi exprim o parere care se-ntampla sa vina in contradictie cu convingerile voastre. Iti dai seama?! Cum se poate asa ceva?! E incredibil.

      Multumesc ca ai aparut tu sa ma pui la punct, urland la mine si jignindu-ma. Dai dovada de inteligenta, si de faptul ca ai stapanire de sine.

      Faptul ca acea escorta era sau nu necesara poate fi discutata. Dar asta nu se incadreaza la o fapta penala. Dar, repet, faptul ca acel om, din pacate. a dat intr-o groapa si-a decadat nu e vina celui care beneficia de escorta. Decat din punct de vedere moral, asta da. Dar nu din punct de vedere penal.

      Te rog sa continui sa te isterizezi, chiar mi-era dor de-un usrist oparit care se da cu fundul de pamant si face ca toate cele. :)

      Indecis. Tu ce zici?2833
    • și încă ceva, diferența dintre Oprea, Ponta și Vlad Voiculescu este vizibilă din avion, Oprea și Ponta erau exponenții corupției din statul român, Voiculescu nu. tu insiști în a aplica o măsură unitară pe o imagine falsă.

      Incendiul Colectiv s-a întâmplat fiindcă statul român guvernat de Ponta și PSD a permis șpăgile și manevrele pompieri, isu, autorizații, piedone. Accidentul Gigina s-a întâmplat fiindcă ministrul avea chef de coloană oficială când se ducea să se cace și pt că firmele care execută lucrări nu sunt controlate de același stat corupt.

      Incendiile din spitale s-au întâmplat fiindcă managerii de spitale și medicii sunt viermi nenorociți care fură cu zece mâini și cultivă obiceiul șpăgii de la el la portar. Vlad Voiculescu a fost exact cel care a luptat cu hidra asta, de aceea a fost și prima țintă a mafiei PSD PNL, primul pion sacrificat, pentru că amenința cel mai corupt sistem din România, al medicilor gen Oprescu, Monica Pop și Beuran și alte scârbe care se cred dumnezei

      Indecis. Tu ce zici?3123
    • @flat, sunt departe de-a fi inteligent. Sunt modest din acest punct de vedere. Tocmai de asta citesc, uneori chiar de mai multe ori, pentru a-ncerca sa inteleg ceva. Si unele lucruri sa stii ca le inteleg.

      Iata ce inseamna CSM „Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este o instituție publică care are rolul de garant al independenței justiției. Consiliul este instituția competentă în ceea ce privește recrutarea, promovarea, transferarea, detașarea, cercetarea disciplinară și eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor.”

      E CSM un organism perfect? Nicidecum. Exista coruptie acolo? Absolut. Dar cand vorbim de independenta justitiei, din punctul meu de vedere, de om modest intelectual, manipulat de „mafia media” (asta ai luat-o de la Malin Bot?), cred ca e un pas in directa buna ca procurorii sefi sa fie numiti de catre CSM si nu politic de catre Ministrul Justitiei si Presedinte. Dar hey, ce stiu eu, eu sunt doar un mare prost care nu-ntelege nimic din nimic, in schimb voi ati protestat, ati votat, v-a si iesit ce ati votat, iar acum, ce sa vezi, nu sunteti multumiti de rezultat. Ghinion.

      Indecis. Tu ce zici?2428
    • aideplm.. bine că îmi dai citat din ce scriu ăia pe site la about us. păi așa și Antena 3 spune că e televiziune corectă de știri. și Fox. și RTV dacă întrebi sunteți jurnaliști sau mâncători de căcat? ei o să spună că sunt jurnaliști

      CSM este mafie așa cum este și colegiul medicilor și toate insituțiile supreme de supervizare pe domeniile lor. DGPI la miliție, CNA pe media etc.

      Indecis. Tu ce zici?2714
    • @flat, pai daca totul e o mafie, inseamna ca toata mascarada aia, de 10-12 ani, cu lupta anticoruptie, la care ai pus botul, n-a fost decat o prosteala pentru prosti.

      Si eu refuz sa cred ca e cum spui tu, nu de alta, dar ai vazut ca UE ne-a ridicat MCV-ul? Sau si UE e cu Dragnea si PSD?

      Indecis. Tu ce zici?1424
    • nu, lupta anticorupție a fost doar o temă de campanie speculată de Băsescu, el a marșat pe acest val (justificat în societate), doar pentru a înlocui corupția pesedistă cu corupția lui (Udrea, Cocoș, Videanu, Blaga, Flutur etc.) a ales Kovesi, iar Kovesi chiar era pe bune, de aceea toată mafia s-a aliat împotriva ei când devenise clar că ea nu răspunde doar la comenzi, ci face chiar justiție.
      acum același lucru face PNL cu PSD, s-au aliat pentru că singurul pericol, USR să nu mai aibă scor

      UE nu ne-a ridicat MCV-ul. nu știu ce știri citești. poate a recomandat ridicarea, dar încă nu s-a întâmplat. cum nu s-a întâmplat nici aderarea la Schengen. Justiția din Ro este departe de a fi funcțională, ăia de la Bruxelles stau de 15 ani după curul nostru și degeaba. întotdeauna cei de la putere caută să aibă ingerințe politice în actul de justiție, fiindcă majoritatea celor din politică sunt mari corupți cu frică de pușcărie

      1411
    • Au iesit o pl pentru principii. Daca te intindeai la o cafea si o tigara cu corporatistii de la proteste vedeai ca „furt din bani publici not ok, dar mizmasuri facute prin corporatii/firme sunt ok ca sunt bani privati”.

      116
    • toți corporatriștii de la siveco și teamnet aveau păreri. de ăia de la oracle și microsoft nu mai zic :)

    • Da mai asta e, suntem o tara condusa de servicii, e tot comunism dar asa mai „light”, cu 25% grasime in loc de 40%.

      61
  2. Tocmai citeam articolul asta:

    https://www.hotnews.ro/stiri-international-26117803-caile-ferate-grecesti-functioneaza-ani-zile-fara-semnalizare-luminoasa-fara-sistem-administrare-distanta.htm

    Nu contrazice neaparat ideea ta dar in acelasi timp pare ca grecii se grabesc sa condamne un acar Paun ca sa evite intrebarile mai de substanta legate de coruptia si incompetanta care au dus la situatia asta.

    Comentariu apreciat.1391
    • S-a strigat Bingo.

      Comentariu apreciat.505
    • Fix asta urma să scriu.

      Nu i-aș lua pe greci drept exemplu, ei s-au mișcat repede fix pe faza cu Ponta și protestele, să nu apuce lumea să se revolte pe bune cu ce se întâmplă acolo prin guvern și au scos rapid un fraier la înaintare: el e tovarăși, l-am prins, l-am condamnat, dosar închis.

      Nu e nimic de lăudat în asta. E ca și cum la Colectiv arestau bodyguarzii din seara aia și ziceau gata, i-am prins, ei sunt de vină că au lăsat atâția oameni înăuntru, altfel erau toate OK.

      120
  3. De precizat ca grecii cand ies in strada nu marsaluiesc pasnic sambata sau duminica.
    Daca era la noi duminica la ora 12 s-ar fi organizat un prostest pasnic cu pornire din fata guvernului si apoi plecat la ministerului transportului. Acol la minister puse flori si lumanari si pentru efect lacrimigen s-ar fi intins pe jos in saci de plastic un numar egal de oameni cu cel al mortilor in accident.
    In Grecia in schimb, aia au iesit in strada instant, nu au astepta pana duminica si s-au batut cu politia.
    De aia l-au pus pe ala repede sub acuzare ca sa nu escaledeze protestele, presiunea sociala e simtita la ei sau la francezi ca au ooooua.
    Nici politicienii lor nu is mai buni ca ai nostri, is la fel de corupti, dar poporul e cu mai mult sange in instalatie.

    Comentariu apreciat.682
    • Serviciile de informatii grecesti, franceze si sud coreene sunt printre cele mai slabe de lume. Nu-s in stare nici macar sa organizeze un protest pasnic pentru principii in fața sediilor guvernelor lor respective.

      Comentariu apreciat.353
    • …după ce în clădirea guvernului nu mai e nimeni.

    • Și după ce au terminat protestul mers la biserică și pus o lumînare, c-așa a dat mnezău să fie…

      195
  4. Tapul ispasitor a fost arestat si executat rapid, sa nu apuce prostimea sa-si puna intrebari.

    Comentariu apreciat.442
  5. Mane, asta-i justitia pe care ati aparat-o. Cand s-a pus problema sa se introduca legea raspunderii magistratilor, culmea tot de catre Dragnea, nu s-a putut, c-au sarit ambasadele si toate asociatiile magistratilor in sus.

    Btw, zilele astea se fac noile numiri ale procurorilor sefi. Stii cum se fac? Predoiu (PNL) propune, Iohannis (PNL) numeste in functie. Asta apropo de independenta justitiei.

    A, si ca detaliu amuzant, isi mai aduce cineva aminte de Sectia de Investigare a Infractiunilor din Justitie? Celebra SIIJ, care a fost desfiintata pe repede inainte, pentru c-a fost infiintata de infamul Dragnea, care voia sa puna mana pe justitie. Stiti care e acolo procedura de numire a Prim Procurorului Sef? Intreaga procedura e derulata de CSM, fara vreo ingerinta politica. Asadar era singura unitate de parchet la care procurorul sef era numit apolitic, fara vreo ingerinta politica. Si e fix asa care a fost desfiintata in uralele cetatenilor. Cetateni care acum, ce sa vezi, au revelatii legat de justitie. Ce sa zic, ghinion.

    Indecis. Tu ce zici?3647
    • Da, Dragnea nu avea nicio motivatie sa mazileasca procurorii care il acuzau de diverse sau pe judecatorii care il deranjau. El, in infinita sa bunatate, infiinta SIIJ prin mana lui Tudorel sa ne fie noua mai bine, sa nu ne mai abuzeze procurorii astia si sa nu ne mai condamne judecatorii ca am trecut strada pe rosu.

      Ca sa anchetezi/condamni procurori sau judecatori, nu ai nevoie de un parchet specializat, tot CSM trebuie sa dea incuviintarea, de aici inutilitatea unui organism care poate fi controlat politic.

      Indecis. Tu ce zici?3719
    • @Rumbu, tu esti un analfabet functional. Caci eu tocmai ti-am explicat cum, procurorul sef la SIIJ, era numit in urma unei proceduri derulate de CSM. CSM care e un organism independent, in care procurorii si judecatorii isi voteaza reprezentantii. Si-am pus asta in oglinda cu numirile politice care se deruleaza acum, prin care doi oameni eminamente politici, numeste procurorul general al romaniei, procurorul sef dna si procurorul sef DIICOT. Sigur, tu nu poti iesi din retorica ca Dragnea a fost raul absolut, si pe cale de consecinta orice legi a promovat ele au fost fundamental gresite. Chit ca eu iti explic, punctual, ca la narozi cum stau lucrurile.

      Si daca nu ma crezi pe mine, vezi ca pana si factual a verificat o declaratie a lui Robert Cazanciuc legat de numirile de procurori „SIIJ este singura structură de parchet în care factorul politic nu are niciun rol, toată procedura de selecție a procurorilor fiind derulată doar de către CSM […].”. Iar constatarea celor de la factual a fost ca afirmatia e una adevarata.

      Iar Dragnea, din pozitia pe care o avea n-avea cum sa mazileasca procurori si judecatori. Ai fi stiut si tu asta daca ai fi avut habar despre modul in care functioneaza puterile in stat. In schimb, Presedintele poate sa faca asta. Dovada ca dupa cateva zile de cand a cerut demisia procurorului sef DIICOT, aceasta si-a dat-o.

      Indecis. Tu ce zici?2036
    • ti-as zice eu ceva… da’ ma abitn. ca aparent ai facut-o deja.

      daca maine in locul lui predoiu ar fi oprea si in locul lui johanis ar fi dragnea probabil propozitia aia ar suna asa: „ministrul justitiei propune, presedintele numeste in functie.”

      care csm nu are ingerinte politice? cumva ala care exclude magistratii „rebeli” pentru poze pe in pantaloni scurti?

      normal ca oprea nu are nici o vina in moartea politistului. daca se ducea la amanta fara escorta nu i se mai scula si se ducea degeaba.

      iar dragnea, acest iuliu maniu al secolului 21, un inger al puscariilor comuniste, strike, that, peneliste….

      Indecis. Tu ce zici?279
    • matei, hai să ne lămurim, sper să fie ultima oară, că nu cred că apuci 20 de comentarii aici: dacă un corupt jegos propune ceva nu înseamnă că o să și facă aia. sau dacă îți aruncă praf în ochi cu măsuri bune nu înseamnă că nu va abuza de ele.

    • Uite unde am ajuns, agramatul din tine sa deconspire analfabetul functional din mine. Felicitari!

      Indecis. Tu ce zici?1716
    • NOU
      #36

      Matei, imi cer scuze de la cititori, dar putem intra in dialog doar dupa ce te stergi in coltul gurii, pare-se ca ai ceva acolo de la Dragnea.

      Indecis. Tu ce zici?2121
    • Ma sacrific eu: matei, du-te-n pvla mea!

      Indecis. Tu ce zici?2620
    • @vali, e-n regula, poti sa ma blochezi, nu e stres. Dar asa cum ti-am spus-o si intr-o discutie anterioara, la o alta postare, eu nu vorbesc de promisiuni. Eu vorbesc de chestii concrete. Numirea procurorului sef al SIIJ s-a si derulat prin intermediul CSM. Eu un fapt.

      Cat despre aia cu „corupt jegos”, desi sunt de acord cu aceasta sintagma cand vine vorba de Dragnea, conform condamnarilor el e departe de-a fi asa ceva. Si aici, din nou, intervine aceiasi justitie incapabila de-a demonstra o evidenta.

      Indecis. Tu ce zici?1830
    • matei: imi place, ca ai aplomb.

      Tu zici ca sectia aia speciala era de fapt misto, ca seful ei era numit de CSM, fara ingerinta politica. Meserie, nene, asta de independenta de factorul politic.

      Apropo, stii pe cine a numit „independentul” CSM ca sef la sectia asta in mai 2019? Pe Adina Florea. O alegere corecta, nu-i asa?

      Stii cine a fost propunerea omului politic Tudorel Toader, cu doar 6 luni inainte, pentru procurorul sef al DNA? Bingo. Adina Florea.

      Se terminasera procurorii in tara asta, nu mai era disponibil decat procurorul asta obscur din Constanta.

      Realitatea e mult mai complicata decat crezi tu. Realitatea e ca si CSM-ul actual e capturat de madam Savonea, care a batut demult palma cu politicul: eu va dau liniste, imunitate si „sfaturi legislative”, voi imi dati parghiile sa imi bag toti oamenii la Curtea Suprema, la Sectia Speciala si in Inspectia Judiciara.

      Indecis. Tu ce zici?229
    • bă boule, SIIJ era ciomagul lui Dragnea cu care avea de gând să dea în cap adversarilor politici. Da, ce face acum predoiu este identic cu mizeriile lui Tudorel. pentru că PNL = PSD = aceeași mizerie

      1613
    • @silicon_v, ai perfecta dreptate, fix asa s-a intamplat.

      Si problema ta e ca Tudorel Toader, un om care nu facea parte din PSD pe atunci, nu face nici acum, deci ceea ce se numeste un ministru technocrat, a propus-o pe Adina Florea ca sef DNA. Asa cum Predoiu propune acum noii sefi de la parchete. Predoiu fiind membru PNL. Iar mai apoi, Adina Florea, a castigat concursul din cadrul CSM. C-a fost un concurs, pe puncte. Nu neg, se prea poate sa fie fost un concurs aranjat, la fel cum se prea poate ca Adina Florea chiar sa stie carte si sa fi luat acel concurs pe bune. Dar ce stim, concret, e ca acum Predoiu (PNL), propune sefi de parchete, care vor fi numiti in functie de Iohannis (PNL). Ceea ce inteleg ca e-n regula cu tine, face parte din independenta justitiei. Pe vechi, Tudorel Toader, care nu era membru de partid PSD, nu avea functii in PSD, a infiintat SIIJ, si a propus-o pe Adina Florea procuror sef DNA, unde n-a ajuns. In schimb Adina Florea a castigat concursul la sefia SIIJ, doar ca n-a mai ajuns sa fie numita de facto in functie. Stii de ce? Pentru ca in plenul CSM nu s-a mai intrunit cvorumul necesar.

      Indecis. Tu ce zici?1423
    • @flat, nu faci decat sa repeti niste sloganuri si lozinci care n-au nicio legatura cu realitatea. Ia explica-mi tu mie, cum anume SIIJ era ciomagul lui Dragnea, cand seful SIIJ era ales in urma unui concurs organizat in cadrul CSM?

      Dar presupunand ca ai dreptate, daca SIIJ era ciomagul lui Dragnea, chit ca nu el numea direct procurorul sef, DNA si DIICOT de ce nu sunt un ciomag prin care Iohannis isi loveste adversarii politici?

      Doamne, ador debate-urile cu usr-isti.

      Indecis. Tu ce zici?929
    • hai, gata, patriotul salvator dragnea imi poate lua măsura la oo cu gura.

    • @matei.
      Deși ai dreptate în ceea ce ai amintit, băieții au mintea odihnita, memorie scurta și principii.
      Unul dintre ele este libertatea de expresie care se termina când rămân fără argumente.
      Al doilea este democrația simplificată.
      Se pare ca este mai bine ca un singur om politic sa propună un procuror șef, sa nu aiba nevoie de aviz de la CSM(pozitiv sau negativ) și un alt om politic sa numească.
      Procedura prin care a fost numita(mulțumită simplificarii făcută de Macovei) Kovesi.
      Ca tot s a amintit de „procuror obscur”.
      Mai umbla în gura și cu independenta justiției.
      Deși evident ca cei care sunt magistrați nu au ce sa facă dar omul politic este ok🤣
      Și când rămân fără argumente revin la fantezii sexuale.
      Cel puțin astea se îndeplinesc când votezi la referendum interzicerea ordonanțelor pe justiție și o iei de la președinte în gura când o semnează pe prima🤣🤣🤣

      85
    • Matei este un cacanar. Un idiot util care apară moca tot felul de scursuri umane care au furat ca ultimii gainari. Ma bucur ca nu mai trăiesc în aceeași tara cu cacanari precum Matei, respectiv cu scursurile umane pe care el le pupa în cur.

      67
  6. De urmarit, deocamdata au arestat Acarul Paun ( literal ) sa nu se puna multe intrebari .

    141

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)