Ca de obicei, justiția e oarbă. Unii știau despre ce era procesul de fapt, alții au mustăcit că „ha ha, rețetă”, realitatea v-o explică Jamila mai jos. Dat fiind că mai știu oameni din zona de rețete, știam și unele fapte de arme ale doamnelor, dar n-am scris niciodată că nu m-am priceput destul.
Lecția este să nu stai să încasezi, în speranța că agresorii vor obosi și se vor opri. Nu se vor opri, mai ales când e vorba (și) de bani. Vor insista până te dau la o parte sau până dispari. Abia atunci se vor opri, când te vor împinge într-un colț. Mă uit la clipul de mai jos. Credeți că se vor opri că o văd plângând? Neah. Vor insista. Îi vor arunca în față vrute și nevrute cu mai mult avânt. Că nu costă și nu doare.
stiam de disputa, dar o credeam vinovata pe J.
acum am inteles f bine despre ce e vorba, de fapt.
ca de obicei, justitia nu are timp sa inteleaga faptele.
si asta-i un caz minor, dar incerc sa ma gandesc cum e cand sunt intr-adevar mize mari, care darama destine.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
în cazul rețetelor, e greu să stabilești cine a fost primul.
cum zice și jamila, erau alții care publicaseră rețeta aia înainte.
daca schimb gramajul și/sau titlul, devine rețeta mea?
ce e original la o reteta traditionala/cunoscuta? ca ai pus marar in loc de patrunjel, si de-acum nu mai poate face nimeni supa de pui ca te copie pe tine?
exact, tocmai de-asta nu se pot inregistra la osim, nu poti avea brevet pe-o reteta culinara.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
@vali: deci in cazul retetelor, „am gasit-o pe net” e un argument valid?
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
@mihailescu – nu imi dau seama daca faci misto sau vedem diferit situatia.
Ce intelegi prin continut? Ce face personal acel continut? Hai sa impartim un clip (ca de aici am plecat) in 2 parti mari – munca si originalitate. Eu fac un clip spargand lemne cu toporul – munca este acolo cu aranjare, filmare, etc insa nu este nimic original, ar insemna ca nimeni nu mai are voie sa faca asta?
Nu stiu exact ce intelegi tu prin glume (posibil sa fie material de stand up) insa ai auzit de bancuri? Ai auzit pe cineva sa spuna „asta e bancul meu”? Sigur ca poti sa vii cu o gluma originala insa daca nu o inregistrezi atunci peste 10-50-100 de ani nimeni nu o sa stie cine a inventat aia.
Insa discutia despre cazul asta este complet gresita – nu are legatura cu subiectul ci este despre daune.
Nu stiu care sunt regulile Youtube insa daca este adevarat ca la 3 strike-uri iti inchid canalul si un clip raportat desi fara baza legala reprezinta un strike, cum cuantifici asta? De exemplu eu i dau raport lui MrBeast la clipul cu cea mai scumpa camera de hotel pentru ca in titlu spune 20 de mii de dolari pe noapte si camera costa 19,500. Daca mai sunt 2 ca mine omul risca sa ramana fara canal, ti se pare firesc?
Nu ar trebui sa fie similar cu viata offline, cand acuzi pe cineva in mod fals?
bigbear – re: glume, vezi experienta lui groparu si a altora cu amuzantii de la radio.
la jamila, problema la ea e ca in bancul ala cu bula la scoala care a copiat nu doar lucrarea colegului, cinsi numele. ea a ‘imprumutat’ reteta, a schimbat pe ici pe colo gramajele sa nu bata la ochi, dar a uitat sa schimbe titlul. cum era daca in loc de ‘eclere la tava’, Laura Laurentiu numea reteta ei ‘eclere Laurentiu’? era ceva diferit?
@mihailescu – in clipul de aici Jamila spune că aia nu este o rețetă inventata de Laura, caz la care mă refer eu.
Daca Laura a inventat acea prăjitură atunci da, trebuie sa menționezi asta când o faci.
Ei ei , in ce lume/bula traim. Nu ne dam seama cat de privilegiati suntem.
Ma uitam la documentarul asta scurt ( https://www.theoutlawocean.com/investigations/china-the-superpower-of-seafood/videos/the-north-koreans-behind-the-worlds-seafood/) si dau si de Jamila cu reteta ei .
Da, stiam de scandal – lumea-i plina de nedreptati. Am cautat niste estimari ale canalului jamilacuisine, mi-a iesit o medie de 20k$ / luna earnings. Good for her.
Unde le-ai cautat, pe net?
Cu publicul din Ro cu maxim de reclame puse daca iei 3$ la 1000 de views e lux. Dar se intampla rar 3$ in general 1,5$ e realist.
Ca siteurile de stats de pe net iti pun o suma mult mai mare pe luna, ca se bazeaza pe revenue din US.
Si mie imi arata ca fac 350$-700$ pe luna acele siteuri. Si eu fac 50$-100$ …
conform social blade, până și eu fac bani
@zoso daca n’ai tzatze sau puterea sa plangi la camera… cum vrei sa faci bani ?
Vorba aia, mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic
Cand te mai porcaie careva, iesi si tu la inaintare cu o lacrima, cu o „ma simt discriminat” de comentariile lor homofobe.
Too much mansplaining
Reteta cu Mihai Morar nu a mers.
Criticat dur, comentatorul curselor de Formula 1 a intrat pe grupul fanilor! Mihai Morar, scos din schemă pentru următoarea cursă
Aceste critici l-au vizat în special pe Mihai Morar, prezentatorul matinalului de la Radio Zu. Acesta a și anunțat că nu va mai fi prezent la următoarea cursă, programată în Arabia Saudită în weekendul 7-9 martie.
Vine Mircea Badea pana la urma?
Prea târziu, deja mi-am făcut cont f1pro :))).
Pe „vreamea mea” era luat la cioace Miki Alexandrescu. Ba ca se lauda, ba ca vorbea prea mult, ba ca-l tot lauda pe un pusti la karting, etc. Dar omul isi facea treaba, facea si pe topescu cu istorie, avea interviuri la cald, stia sportul, comenta pe subiect, iar aia de la pro bagau si ei de pe teleprompter, citeau diferentele intre schumi si hakkinen cat puteau si ei.
Astia de acum sunt varza rau, bine ca avem de unde alege cu tehnologia asta. Mie-mi plac aia de la sky, brundle si crofty.
facea pe dracu. dadea gehrla dupa gherla, cursa dupa curs, sezon dupa sezon.
bine, nu aveai de unde sa stii asta daca singura ta sursa de informare era chiar miki.
daca ai fi fost si tu mai in legatura cu subiectul ai fi stiut ca cunostintele lui in formula 1 erau excat la nivelul prompteristilor, doar ca aia de obiceni pronuntau corect numele, chestie care ii iesea foarte rar lui mikimaus.
eu si alti prieteni care eram fascinati de sport pe vremea aia ajunsesem sa ne uitam pe rtl, chit ca nu intelegeam o boaba. era mai sanatos decat sa il asculti pe cretinul ala.
Miki era obositor, tot repeta povestiile, dupa un sezon deja stiai jumatate din ele. Era mai mult can-can decat relatarea cursei. Pe cine a mai vazut el la standuri, cum se comporta x sau y cu echipa, etc. chestia era ca fiind asa de prins in povesti nu prea era atent la cursa si cand era un eveniment te prindeai tu mai repede despre ce este vorba decat el. Tot incurca pilotii intre ei, ca nu stiu ce simbol a vazut el pe casca, era tot timpul confuz si nesigur pe el.
@thebblack: Dacă știai germană, comentariul de pe RTL era la alt nivel. Printre altele și fiindcă îl aveau pe Christian Danner, care e fost pilot. Alt know-how, alte explicații, clasă. Dar asta e în general valabil pentru o felie bună din comentariul sportiv de la noi din țară. Nici nu poate fi altfel, când noi i-am făcut statuie lui Țopescu, omul care a bagatelizat comentariul sportiv cu toate prostiile de informații irelevante: ”fotbalistul X, cinci copii, paișpe neveste, mănâncă cu plăcere cartofi prăjiți” – aia făcea marele Țopescu, era super enervant. Dar scurt pe doi, tot show-ul de F1 de pe RTL era excelent încă din anii ’90. E simpatic cu spune cineva pe aici că îi place cum vorbesc pe Sky ”ăia”, unul dintre care e Martin Brundle, un om cu o carieră serioasă în motorsport.
În cultura americană (dar între timp nu doar acolo) există conceptul de ”color commentator”, care întotdeauna e un fost sportiv de performanță pe lângă comentatorul principal și livrează informații de culise de mare valoare, care te fac să înțelegi mai bine sportul. E unul dintre motivele pentru care am de câțiva ani buni League Pass NBA, pe lângă faptul că nu prea pot să-i aud pe comentatorii români de baschet, cu furculisioanele lor. E una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat.
Ah, și a propos de Miki și de laudele lui, nu mai știu unde am citit după moartea lui că omul chiar cunoștea lume în circuitul de F1, era apreciat și i-a ajutat cât de mult a putut pe piloții români cu aspirații în zona aia de motorsport.
Mă bag la Warriors cu Celtics, că e live și sper că e transmisie TNT. Seară faină!
Mx
Unde e grupul asta? Am ratat circul asta, care oricum pare a fi mai distractiv decat a fost prima cursa din sezon.
Era vorba despre titlu, nu despre reteta. Laura Laurentiu ar fi putut sa o dea în judecată ca să rămână clipul restricționat, ca atare după 17 zile s-a repus pe YouTube. Jamila a acționat în judecată. Și Laura Laurentiu a fost victima bulling-ului. Nu știu dacă ați citit ce făceau doamnele din comunitatea Jamilei. Mie mi-e greu sa cred ca Jamila sau Laura Laurentiu si-au instigat comunitățile sa înjure partea adversa.
acum, deh, ce sa zic! publicul unor bucatarese, pana la urma!
ca una-i sa te documentezi pentru vreo invarteala-n oale, si alta-i sa fii fan inflacarat gata de lupta.
ultrasii galeriilor de fotbal, varianta feminina.
Nu „bucatarese”. Creatoare de continut online – indiferent despre categoria de continut (fashion, make up, funduri goale sau retete de sarmale) si de platformele unde este distribuit. Asta este miza adevarata.
Scandal la eclere evident toată lumea se pricepe, despre savarine nimeni nimic nici n-a gustat.
pai doamnele-s cu ecleru. cred ca tre sa intri pe canlu lu dragnea sa auzi de savarine
Inteleg ce vrei sa spui dar nu rezonez cu tine in acest post si iti voi relata pe puncte de ce:
1. Sunt 2 creatoare de continut cu propriile bule de urmaritori. Unii pot fi mai „agresivi” sau mai „pasivi” dar complet nerelevant in aceasta situatie.
2. Doamna a primit strike de la Youtube pentru incalcarea unor norme ale Youtube (cand folosesti un tert (platforma) trebuie sa accepti regulile „locului” sau „jocului”. Nu-ti place – nu folosesti. As aprecia ca strike-ul a fost corect intrucat desi nu beneficiaza de copyright pt titlu in sensul legii romane, pt. Youtube prima postare conteaza iar daca se merge pe „primul venit primul servit”, cea care a raportat a fost anterioara doamnei din acest clip.
3. Procesul a fost despre altceva decat pretinde doamna din clip. A fost despre faptul ca ea a pierdut bani cata vreme a fost videoclipul dat jos. O actiune cu foarte slabe sanse datorita pct. 2 intrucat ai pierdut bani (as zice ca, de fapt, nu ai castigat) datorita propriei greseli de a folosi sintagme folosite in anumite circumstante (acelasi domeniu/public samd) pe o platforma care te informeaza aprioric de riscurile acestea. Daca nu iti plac aceste regului poti sa nu folosesti Youtube. Dar e „bad 4 business”.
4. Exista o hotarare definitiva (corecta si in aprecierea mea subiectiva) si tu trezesti vorbind ca nu e corect (denota cel putin o educatie precara).
5. Doamna care a castigat procesul (din pozitia de parata) a pierdut efectiv, pe langa o gramada de timp, si 20000 lei (conform celor relatate) cu faptul ca legislatia romana da posibilitatea ca desi ti-ai platit avocatul cu suma contractata sa se reduca onorariul la o suma subiectiva apreciata de judecator iar tu care ai platit banii, castigi procesul si ramai cu paguba economica.
Cand apreciati o situatie din exterior ar fi bine sa va imaginati cum ar fi pt. voi in situatia uneia dintre parti si imediat, in situatia celeilalte parti.
In situatia aceasta, clipul urmarit este, de fapt, „damage control” facut de o persoana care incearca sa justifice un comportament dovedit nelegal in speranta ca nu o va afecta financiar pe viitor (comunitatea trebuie pastrata iar povestea lacrimogena e excelenta).
Cu regret as zice ca aici s-a plecat pe fenta desi in 99% din situatii Vali sta pe margine si observa corect fentele.
Se pare ca stii bine cazul, explica-mi te rog ce inseamna acel strike si sensul lui daca un clip este suspendat si apoi repus online de catre Youtube.
Nu conteaza subiectul, eu raportez un clip, youtube il suspenda si apoi dupa 2 saptamani il repune online fara ca proprietarul canalului sau youtube sa schimbe ceva. Inseamna de aici ca eu am avut dreptate sau invers, ca nu am avut dreptate? Daca am avut dreptate, de ce e iar online?
Ce intelegi prin copyright pe titlu? De exemplu „Brasov” sau „Vara la mare” sau „Sarmale” sau „Ecler la tava” – vrei sa spui ca primul care a postat un clip cu titlul asta ii poate raporta pe ceilalti iar ei nu au dreptul sa foloseasca acelasi titlu?
Nu stiu cazul din interior dar am citit niste pasaje in zona publica si inteleg destul de bine datorita activitatii mele.
Cazul in sine este o banalitate transformata in circ.
Regulile Youtube sunt publice si oarecum detaliaza niste chestiuni de „bun simt” astfel incat platforma sa nu fie tarata in orice litigiu dintre „creatorii de continut”.
Ca sa-l raportezi pe motivul acesta cred ca trebuie sa ai un interes personal (sa ai propriul canal). Daca sintagmele sunt similare (sau identice) se da jos pentru a permite sa arati ca exista un litigiu. Youtube nu vrea sa isi asume riscul in solidar cu eventualul „hot” de drepturi de autor. E firesc sa-l repuna platforma la loc daca nu faci dovada unui interes dpv juridic (sa ai o actiune deschisa) ca in fond si acela aduce vizualizari deci mai multi bani pt. platforma.
Fiecare isi apara propria ograda.
Sincer nu inteleg ce spui.
In primul comentariu imi spui ca strike-ul este corect pentru ca a folosit un titlu identic cu alt creator si nu avea copyright pe el iar in al doilea comentariu imi spui ca este firesc ca youtube sa puna inapoi clipul pentru ca nu a existat o actiune in jutititie.
Explica-mi mai simplu: eu pun azi un clip cu titlul „iarna pe strada” si tu pui maine un clip cu acelasi titlul, eu iti raportez clipul ca ai acelasi titlu cu al meu.
Ce se intampla dupa asta, cum este firesc sau legal? Youtube sa iti dea jos clipul? Tu sa iei o bila neagra si la 3 din astea sa iti inchida canalul chiar daca juridic nu se intampla nimic? Eu pot sa raportez incepand de azi orice clip cu titlul „iarna pe strada” si toti posesorii canalelor vor primi strike? Care este greseala ta in folosirea acelui titlu?
Inteleg conceptul de copyright insa atunci cand vii cu ceva nou si aparte, gen „Caruta cu prosti”, spectacol Vacanta Mare. Nu este firesc sa apara alt clip cu acelasi titlu si continut care sa pirateze faima primului insa nu poti spune ca un nume de prajitura este doar al tau sau inventat de tine daca nu l-ai inventat tu, efectiv.
Esti neatent sau nu ai inteles ce deja am scris mai sus.
Depinde cine esti „tu” si cine sunt „eu”. Depinde daca avem un interes patrimonial de pe urma Youtube precum si daca ne ocupam cu strazi/drumuri (in situatia descrisa de tine).
Generic vorbind, daca raspunsurile la aceste 2 intrebari sunt „da”, primul care a incarcat „Iarna pe strada” poate raporta clipul 2 (din ordinea cronologica) cu succesul unui strike pt. cel de-al doilea.
Nu este in discutie decat ca terminologie „copyright”. Este o decizie discretionara a proprietarului platformei de a proceda in acest fel. Pentru ca asa este convenabil pt. el si pentru ca poate.
Parerea mea sau ta este complet irelevanta.
Ori neatent or clar batut in cap, ceea ce este posibil. Sa incerc iar – amandoi suntem in constructii/bricolaj si facem clip dupa clip. Tu imi spui ca primul care face un clip gen „zidire caramida” e stapanul absolut al acelui titlu pe youtube si oricine face ceva similar isi ia strike?
Daca tu faci un clip azi „Tuns gazon cu Makita” inseamna ca eu nu pot folosi acelasi titlu maine, desi sunt in acelasi domeniu si am aceeasi masina, asa cum mai sunt 10 mii de oameni?
Asta nu inteleg eu, titlurile si actiunile generice. Daca ai ceva anume de genul „Cum am spart o caruta de lemne in 3 ore” si eu fac un clip cu acelasi titlu si actiune similar atunci da, are sens, insa nu in cazuri generice.
Iar fix in cazul din articol era vorba de o prajitura pe care Laura nu a demonstrat (sau nu stiu eu) ca a inventat-o ea, asadar unde e problema si dreptul ei sa dea report la alt video?
Sau este inventata de ea, caz in care are dreptate si inteleg problema?
Scuze, cred ca nu am explicat exact nedumerirea mea. Nu se refera la raportat, ma refer la bulina neagra desi clipul e online, asta nu inteleg.
Daca tu raportezi un clip, eu inteleg 2 variante – ai dreptate si atunci clipul e sters si este strike sau nu ai dreptate si dupa ce se fac verificarile este repus online de catre youtube. Nu inteleg cum poate sa fie pus inapoi online de youtube insa creator sa aiba un strike si la 3 din astea sa fie suspendat.
Asta incerc sa inteleg – ori e vinovat de ceva si atunci clipul sters ori e nevinovat, cum pot sa fie ambele simultane – clipul liber insa el vinovat?
Alexandru a explicat extraordinar de clar.
In mod sigur el este AI sau ION
@Vali te-ai gandit ca mai devreme sau mai tarziu trebuie sa introduci CAPTCHA la postari?
@big Am inteles acum intrebarea specifica dar era scris raspunsul: se da jos pentru ca: era un titlu aproape identic, fotografia de coperta la fel iar canalele in acelasi domeniu.
Partea care te nedumerește este de ce ajunge inapoi desi primeste strike canalul? Pentru ca Youtube vede similitudinea dar in lipsa unor consecinte legale (o actiune in justitie ca ar putea (teoretic) sa le antreneze (si) lor raspunderea, cel de-al doilea clip ramane online pentru acelasi motiv ca oricare altul – monetizarea Youtube. De ce strike? Pentru ca desi produci bani nu este (probabil) in interesul lor aceasta bataie de cap.
@Lecter Multumesc. Fara AI doar observare atenta 😉!
Acum are sens si pentru mine in general insa cand vorbesti despre mancare mi se pare putin diferit – practic totul este la fel – un om care gateste sarmale, cat de diferite pot sa fie clipurile sau imaginile de coperta?
Practic tu spui ca de exemplu eu sunt din Constanta, ma apuc de un canal culinar, fac clipuri cu ciorba, placinta, sarmale, cozonac etc si apoi in fiecare zi oricine face acelasi lucru din zona mea – evident cu aceleasi retete ca asa le avem in zona, asa fac toti – pot sa ii dau report si isi ia strike, deci nu mai poate sa faca nimeni clipuri cu sarmale, placinta, etc.
Unde si cum tragi linia intre copiat si pur si simplu facand acelasi lucru? La final de zi e o chestie similara, nu poti schimba prea mult acolo, nu?
Corect!
Nu face prea mult sens in practica. Dar corporatiile gandesc reguli nu exceptii.
Este vorba despre originalitatea continutului. Nu se doresc 2 reviewuri ale aceluiasi produs in acelasi sens (utilizare).
Nici nu are importanta de ce. Vrei sa fii creator de continut monetizat: creaza!
ba, da’ linkuri cu cele doua videouri in cauza se poate?
Încă sint în comunitatea Jamilei femei care o injura pe Laura Laurentiu din cauza ca a dat-o în judecată pe Jamila, cind de fapt e invers. Laura Laurentiu este o blogerita veche pe teme culinare. Din 2009, foarte cunoscuta în vestul tarii, înainte de a visa Jamila sa intre pe online cu rețete. Asa ca nu cauta Laura Laurentiu notorietate, cum se spune prin comentarii ca vrea sa se ridice pe spatele Jamilei. Intr-adevar, nu are urmăritorii Jamilei pe YouTube, dar nu doar prim YouTube poți avea notorietate. Jamila a ieșit la tot felul de podcasturi, a dat multe interviuri în care își spunea adevărul ei, ea întreține încă scandalul după aflarea sentinței. Se pare ca nu știe sa piardă. A pierdut pe mina ei.
Interesant ca a dat in judecata pentru 300-400 euro pe care i-ar fi pierdut cat a avut clipul dat jos. Ca doar asta e motivul oficial, ca a pierdut bani cat a avut clipu dat jos.
Laura Laurențiu deja era înainte de 2009 unul din principalii postatori de rețete noi/inedite pe forumul culinar (membri din toată țara și cam din orice colț al lumii unde au ajuns români) despre care am vorbit într-un comentariu la alt articol. probabil în 2009 și-a făcut blog personal, cum și-au făcut sau aveau deja alte membre, dar în 2009 era deja cunoscută în bula oamenilor care căutau/postau rețete pe internet.
am auzit/gătit după Laura Laurențiu muuuult înainte de a auzi de Jamilla.
@weeeeq
Eh, a dat-o in judecata sa-i arate cum sta treaba, Jamila e de o rautate cum rar vezi in mediul online romanesc… si e bine ca-si ia „capace” de la toata lumea, ca sa vada cum sta treaba.
Văcuța asta de Jamilla a înregistrat la OSIM numele de ecler la tavă să aibă leverage în instanță. E o perversa disperată, și e f bine ca a pierdut procesul. Și hateul primit e pe merit, până la urmă clipul i-a fost raportat ca folosea același titlu și imagine ilustrativă. Clipul îi este pus înapoi și apoi frustrată da în judecată ca vezi domne a pierdut bani…și are și tupeul să înregistreze un nume de rețetă la OSIM…nu mă pasionează subiectul dar hai să nu spălăm imaginea văcuței ca nu merită😂
300 de euro maxim a pierdut
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
LL a dat clipul jos si DUPA a facut cerere la OSIM ca sa inregistreze numele prajiturii, numai ca ea a depus cerere generica cu Slo.. pardon „Ecler la Tava” si aia nu au vrut ca e prea generic. Youtube a deblocat clipul pentru ca LL nu avea nimic juridic la mana. Atunci JC a pus si ea cerere, dar cu numele ei „Jamila Cuisine Ecler la Tava” si aia i-au acceptat.
Să mai zică cineva că nu sunt comentatori femei pe blog. A venit primăvara.
*chhhhh* echipa *chhhhh* metrorex ureaza *chhhhh* doamnelor si domnisoarelor *chhhh* la multi ani de intai martie *chhhhh*
Si toata lumea a aplaudat.
@Pixel nu toate femeile au auzit de Jamila. Pana acum. Certurile astea in bucatarie nu ma anima, dar e, in mic, oglinda societatii….
Dacă rețetele pot fi trecute sub drept de autor, deja deține altcineva din afara României rețeta / patentul. Ăsta e doar circ mediatic pe bani între niște indivizi.
Acum pe partea legală, cel puțin la nivel internațional, o listă de ingrediente nu poate fi înregistrată sub drepturi de autor, ea poate fi cel mult patentată pentru 20 de ani.
Poate beneficia de protecție legală înregistrarea modului în care este făcută prezentarea rețetei.
Dacă mergi pe canalul unui chef si scrii comment la video:
În cel mai rău caz ești nesimțit, dar practic nu ai făcut ceva ilegal și nici nu ai încălcat vreun drept al autorului.
ce mod de kko sa incepi primavara.
a vrut sa faca damage control dar a iesit ca nasoleala aia a lu bufnici
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Savoriurbane si LL sunt in tandem si f agresive din punctul meu de vedere. Au asa un stil ‘aristrocratic’ de a scrie textele pentru retete ca si cand numai in fameliile lor s-a auzit de cacatel infasatel la tava. Numa’ buna lu doamna Oana facea nush ce cascaraveturi fineturi.
Nu ma pasioneaza doamna Jamila si viata ei sexuala nu e in tema deci spui niste prostii ca sa te afli in treaba.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Alin, te-ai blocat la faptul că ea e căsătorită cu un om din altă țară și din momentul ăla tot ce face femeia asta e greșit.
Pari genul care în comunism și-ar fi turnat pe gratis vecinii.
Cu cine vrei sa se casatoreasca femeile din Romania?
Arabii dau doar la fund nu lovesc femeile la cap.
O femeie din Vaslui a primit de martisor de la sot un pumn in fata.
A marturisit ca nu se astepta si gestul a dat-o pe spate!
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
alin, nu fi imbecil.
@Lecter
Poate la tine in familie.
@Lecter
fara suparare, e greu cu ironia dupa ce ai facut mancare + asezonare cu palinca:)
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Coaie, daca era subtire pe gatit nu avea de opt ori mai multi urmaritori fata de doamna bucatar certificat si nu toata lumea o asocia cu retete care ies de a devenit substantiv comun. Ca asta a facut: clipuri scurte, in limbaj simplu cu retete simple care ies.
Spre comparatie las aici o mostra din stilul in care-si scrie LL retetele „Nu ține nici scuza că am văzut noi într-o oarecare familie de italieni că se fac cu smântână. Fără îndoială, există și în Italia persoane care gătesc prost, așa cum există și la noi. E bine să ne alegem modelele cu grijă și să fie persoane cu o anumită autoritate într-un domeniu anume. De exemplu, eu am făcut rețeta pe care v-o prezint mai jos urmând la literă rețeta lui Claudio Gargioli, owner chef la Armando al Pantheon. Restaurantul este fondat în 1961 și consemnat în Ghidul Michelin, evidențiindu-se special pentru autenticitatea bucătăriei romane.”
Asta-si ia la pl si cititorii ca indraznesc sa gateasca prost si nu urmeaza autoritatile in domeniu, va dati seama ce i-o fi scris lu’ Jamila.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Si care e diferenta ca asta ia reteta de ecler de pe net si cealalta ia reteta de carbonara din cartea lui Claudio Gargioli? Ca italianul nu ii da strike pe youtube ca nu-i un frustrat obosit?
ps. Daca pana si o taranca grasa din Gorj se marita cu arabu’ si mai trece si la islam iti dai seama ce barbati ortodocsi misto suntem prin tara asta.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
@nxs
Ca veni vorba de carbonara, Luca Cesari le-a dat muie italienilor. A explicat ca
bucataria meditaraneana e de fapt doar o bucatarie a saracilor.
Astia nu mancau carne nu din cauza „dietei mediteraniene” ci din cauza saraciei/prostiei/lenei . La fel la imbecili ca grecii.
Si eu cred ca Jamila se victimizeaza degeaba aici.
Si nici politically correctness-ul vietii nu e ok, dar recunosc ca nu inteleg motivul pt care cineva poate face o persoana in toate felurile in comentariile de mai sus – „curvulita la arabi”, „maimuta de prasila”, „taranca grasa”, „purcica islamista” …fara nici un fel de consecinte…
E fain pe net, Alin… Un pic mai greu in viata reala.
Nu ai inteles Ana, el e extremist de dreapta. Cateodata cand ii oboseste dreapta e si de stanga. Acu cred ca i-au obosit amandoua extremele si isi exprima barbatia pe net.
zici justitie si tragi apa. niste zei fudui si prea bine platiti, care nu raspun niciodata pentru incompetenta.
mi-a dat o lacrima clipul ala. ca si ala a lu dorian
M-am certat cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat.
Părerea mea e că nu e tocmai bullying la ce se plânge J, cel puțin nu pe definiția clasică.
La bullying pe definiție nu ai cum să răspunzi înapoi cu aceeași monedă, dar dacă tot suntem golani, atunci J putea să îi dea și ea un strike la LL.
Dar ea a mers pe varianta FAFO, a dat-o pe aia în judecată și acum a văzut că justiția nu e chiar cum credea ea.
Dacă mergem pe logică din asta defectă aș zice că bullying e ce a făcut și Jamila, pentru că dacă dai pe cineva în judecată și ți se pare mult cât a costat avocatul pârâtului, înseamnă că ți-ai luat un avocat destul de slab și că nu ai vrut să câștigi, ai vrut doar să sperii cealaltă parte că o dai în judecată.
Laura Laurențiu: „M-a deranjat că clipul ei avea exact același titlu, că imaginea ilustrativă a videoclipului reproducea până și poziția imaginii mele ilustrative…
M-am uitat și eu la cele două clipuri și aș zice că LL are dreptate, J cred că s-a inspirat suficient de mult încât să o deranjeze pe LL. Să fim serioși poți să primești Strike de la orice nebun pe internet, nu mi se pare deloc surprinzător că LL a făcut așa ceva considerând competiția acerbă din domeniu.
Nu am auzit în viața mea de Laura Laurențiu, eu o știu doar pe Jamila (am făcut câteva din rețetele ei de pe blog și youtube), știam de pe net de câțiva ani că Jamila se judecă cu una pe o rețetă dar nu știam detalii.
Dar dacă LL ar fi anticipat că așa ar fi decurs lucrurile și s-ar fi ajuns aici de la început eu i-aș da medalia de cel mai evil „master strategist”.
Eu vad asa: LL mai veche , cu mai putini urmaritori si J mai recenta, cu mai multi urmaritori. E clar ca pe undeva e o diferenta: ori tipurile de bucate prezentate sant diferite, ori prezentarea acelorasi bucate e diferita.
Publicul alege in functie de preferintele proprii, ca e felul de mancare sau pentru ca explica mai pe intelesul lui, e mai simpatica sau pur si simplu are accentul care-i merge la inima.
Sa te superi pe aia mai noua in breasla ca are mai mult succes, inseamna ca nu ai realizat ca publicul ala oricum nu vine la tine. Inseamna doar invidie.
A raportat ca sa o traga in jos! Faptul ca era acelasi titlu e o gaselnita. Cui i-ar da prin minte ca alaturarea cuvintelor „ecler la tava” e acoperit de copyright? Josnic din partea ei.
In loc sa se uite in bucatariile vecinelor, sa nu cumva sa ii fure titlurile, nu mai bine isi creaza continut pe canalul ei? Iaca acuma si-a platit proprietatea titlului, cu varf si indesat.
Era imposibil sa spuna „J, scrie ca am facut si eu reteta asta acum 3 ani, ca sa faca o comparatie” ?
Cum era bancul cu romanii care incearca sa iasa din cazan?
Nu are dreptate, pozeaza in victima. A luat o reteta mai putin cunoscuta de la un alt blogger culinar care deja o „reinventase”, a folosit-o ca atare intr-o reclama. Pe principiul ia sa vad ce e in trending pe la colegii cu mai putin reach decat al meu si sa ma inspir…Si dupa ce a primit report, clipul inteleg ca i-a revenit pe platforma tot ea a dat-o in judecata pe cea de la care a luat reteta. Ba a mai si incercat sa inregistreze reteta ca fiind proprie… Trebuie sa ai mult timp si multa energie, ca femeie gravida sa mergi in instanta cu 3 incercari de a te razbuna pe celalalt, cand de fapt, daca din capul locului nu te „inspirai” de la altul si erai mai atenta, nu se ajungea aici. Poate ca da, e cazul ca bloggerii culinari sa mai inventeze si ei ceva, nu doar sa copieze retete de prin carti de bucate, fara sa citeze sursa.
adevarul juridic poate fi diferit de adevarul faptic …
Eu am venit sa spun ca daca iei un link cu retete si adaugi inaintea lui: https://cooked.wiki/
Iti scoate toate prostiile din articol si iti da doar ingredientele + reteta. In principiu scoate drama si amintirile din copilarie.
sa-ti dea dumnezeu sanatate pentru linkul asta.
Si Jamila plange pe sute de mii de euro….hau nais….
Nu stiu de ce parte e adevarul, nici nu ma intereseaza, dar este mega cringe ca o milionara in euro (facuti pe munca ei, nu contesta nimeni si nu asta e subiectul), persoana publica in social media de foarte multi ani de zile, sa planga ca a pierdut un proces pe niste maruntis cu o alta milionara in euro. Ba sa ne si mai spuna ca familia ei a fost afectata grav.
Oare cat de idioti sa fim sa ne uitam la telenovela asta de doi bani?
Daca procesul crea un precedent juridic pentru ce se intampla in online-ul neaos, era de inteles, dar nu a facut nimic.
Mai da-o-n spirt de fomista. Nici cu cealalta nu mi-e rusine dar asta zici ca moare de foame, asa se comporta.
Sa puna dracu`lui mana si sa mai dea din kilogramele alea ca nu poti sa arati ca o femeie de 50+ cand ai vreo 36 de ani.
S-au certat precum precupetele la aprozar de la niste lucruri care nici macar nu au fost inventate de ele si acum trebuie sa stam noi sa descurcam mizeria lor sau sa suportam lamentarile uneia sau ale alteia.
E plin netul de retete in limba noastra si de clipuri facute cu cap si explicate mult mai bine de catre niste doamne a caror singura vina a fost ca n-au reusit sa prinda o expunere media facuta ca la carte si se zbat in cifre de 2 lei in timp ce astea se cearta, ca la usa cortului, pe nimic.
Rețetă originală pentru prepararea unui pui la cuptor.
Se fură un pui…
Bai Shoric, nu esti halal…
Sper ca nu-i iei apararea Jamilei?
Rar am vazut o doamna de genul care sa fie atat de rea si atat de aroganta… problema nu-i ca furi o reteta, o regandesti sau cine mai stie ce… problema e cand iei o reteta, tot ce tine de prezentare, idei si alte alea si o dai ca si cum tu ai facut toate alea. Dupa care la 100 de retete scoti un video lacrimogen ca e rea lumea, ca toti asa fac… nu, nu fac toti asa… cat despre eclerul la tava… cealalta doamna care a reclamat situatia avea dreptate, asa trebuie facut cu toti astia arogant, ca le scoti caracterul infect la suprafata.
In video-ul asta a dat-o cu „eram gravida atunci”, „putea sa imi spuna pe alte cai”, „eram stresata cu sarcina”… in primul rand daca era asa stresata cu toate, de ce n-a facut o pauza, ca ma gandesc ca putea sa faca asta… in al doilea rand, de ce s-a suit pe valul „eclerului la tava” cand putea sa faca orice altceva? Ca asta e faza random…ca tu ai 1.8 mil de subscriberi, nu mai stii ce retete sa faci… cum sa mai prostesti lumea… si dupa vine altul si face o reteta simpla de impact, cu nume simplu… vezi ca a facut vizualizari multe cu ea, poc o „reinventezi” ii dai acelasi nume si aia e… in 2-3 luni aparea a ta cautari, te lauzi ce wow esti.
pe langa toate astea, putea sa isi vada si de treaba, dar nu… a vrut ea sa-i arate celeilalte doamne cum sta treaba si uite ca si in video-ul asta in loc sa spuna cat de penibila a fost toata situatia si cum si-a luat teapa de 2 ori… de fapt ea stie mai bine ca judecatorii nu-s pregatiti, ca ea de fapt trebuia sa castige procesul… fix asta e toata problema cu toti astia ajunsi prea departe, ca ajung sus degeaba si de acolo doar in jos e drumul.
Vand reteta de ecler la protap.
Pentru cei mai la curent de pe aici, cine a doua doamna cu care are beef d-na Jamila?
Oameni buni! S.a dus draq’ si orice limita de prostie!!! Bai eu fac pe un canal de youtube o supa de pui….si zic acolo ce se pune la ea…vine cacat jamila sau jamal ca e supa lor??? Eu ca judecator le.as da pe amandoua cap in cap ca in copilarie,,,cine ramane intreg, ala are dreptate.
Vezi prea simplu lucrurile… de acolo si concluziile astea, practic iti zic eu altfel situatia sa vezi cum e…
Tu ai 2 mil de urmaritori, eu am 10k… vin cu o reteta despre cum sa faci „caracatita la protap” si dau lovitura, fac 30k de views asa scurt, iar tu mare bucatar online faci maine un video si ii pui nume „caracatita la protap” ii faci si o poza cam 98% ca ce de la mine si in 2 zile faci si tu 50k de vizualizari si eu nu mai fac… ca ut ai reach mai mare din start.
Da, e okish ca idee… adica e clar ca nu faci nimic ilegal, dar esti de cacat si ar trebui sa-ti asumi asta…. nu sa vi sa-mi zici ca tu nu stiai, ca tu aveai reteta scrisa de 5 ani in caiet si voiai sa o faci si asa s-a nimerit, ba chiar sa te superi ca celalat nu te-a contactat sa te roage frumos si sa-ti explice de ce esti de cacat, eventual sa-ti trimita si 2-3 buchete de flori sus pe piedestal.
Imi pare tare rau de toate discutiile iscate si mai ales de jignirile atat de urate.
Presa, ca de obicei, a mizat pe senzational, Jamila a spus unele adevaruri in postarea de pe FB, dar si aici, in videoclip. E lung videoclipul, da, nu toata lumea are rabdare sa asculte tot.
O sa va spus eu adevarul, pentru ca il stiu din interior.
Sa le luam pe rand:
1. Prajitura ecler la tava.
Prajitura ecler are forma lunguiata, e inventata de mult, de catre altii, e reteta inventata de catre Antonin Careme, in secolul 19. Nu intru in alte amanunte. In Romania, pe vremea lui Ceausescu, nu se gaseau ingredinte pentru prajituri, faina era vai de ea, amestecata cu faina de soia, era o baliga care nu crestea. Asa ca saracele gospodine faceau ce puteau, cu ingredientele pe care le aveau. Ecler la tava se facea de pe vremea lui Ceausescu, pentru ca era mai usor sa faci o turta in tava si s-o acoperi cu crema de vanilie si, uneori, daca aveai ceva rude pe la tara sa procuri smantana, cu frisca deasupra.
Reteta nu a fost inventata de catre dna LL si nici de catre Jamila. Se face de foarte mult timp, chiar si varianta asta la tava.
In 2014 (cu 2 ani inainte sa o publice dna LL), reteta a fost publicata pe un site numit Flori de mandarin, vedeti aici: https://floridemandarin.wordpress.com/2014/07/01/prajitura-ecler-si-ciocolata-si-crema-racoritor-si-usor/
Apoi, in anii urmatori, multe alte bloguri culinare au preluat reteta, si dupa ce a publicat-o LL, si rareori a spus cineva ca e reteta inspirata de la dna LL. Da, din pacate rare sunt cazurile unde se da sursa, asa cum ar fi corect.
2. De ce dna LL nu a reclamat si celelalte siteuri care au publicat reteta de Ecler la tava, ci doar pe Jamila? De fapt aici este exact marea buba!
Se pot verifica pe google cate retete de Ecler la tava exista, cu acest nume sau usor modificat. Reteta aluatului e diferita, se poate face in multe feluri. Dar toate au aluatul copt in tava, cu crema de vanilie, frisca si ceva gratar de ciocolata deasupra.
De ce doar Jamila?
Pentru ca, de vreo 9 ani, eu si Jamila suntem jignite, atacate, raportate, peste tot. Ne este urmarita orice miscare si suntem raportate peste tot.
Nu exista drept de autor pe retete, decat daca le-ai inventat tu si demonstrezi asta.
Nu ai cum sa dai toate retetele care se gatesc pe teritoriul Romaniei, ca sunt retete vechi de familie, care se gatesc numai si numai in familia ta de sute de ani si restul lumii habar n-are.
De fapt Jamila a spus extrem de clar problema: satula de jigniri si de bullying, a dat-o in judecata. Sunt ani de jigniri si raportari peste tot.
Da, Jamila nu a spus sursa, asa cum era corect. Nu-i iau apararea aici. Reteta e diferita de a dnei LL, dar titlul e acelasi, pozele asemanatoare, pentru ca pur si simplu asa arata prajitura. Si sunt zeci de poze pe net cu prajitura asta, care arata asemanator. Jamila putea da o sursa, oricare, din Romania sau strainatate. Doar ca dna LL a reclamat-o doar pe Jamila.
3. Cu aceasta raportare, am aflat si noi, influencerii de food, ca youtube te anunta cand te raporteaza cineva. Ani buni am fost raportate pe fb si la Google, fara sa aflam cine. Stiti bine ca doar esti sanctionat si atat. Youtube a anuntat-o pe Jamila cine a raportat-o.
Ca o paranteza: in dec 2017 eu am primit ban de la fb, niciun link de pe blogul meu nu a mai fost acceptat pe youtube, au fost considerate linkuri periculoare. In urma raportarilor facute. Iar eu am aflat, dar neoficial, cine m-a raportat. Abia in februarie am reusit sa ajung la cineva de la fb si sa ma deblocheze.
Concluzie: Jamila a avut dreptate. Din pacate, in Romania nu exista legislatie care sa te protejeze impotriva bullyingului si a raportarilor abuzive, impotriva calomniilor.
E foarte mult de spus aici. Dar eu le voi spune pe un ton decent, fara sa jignesc pe nimeni. Suntem oameni totusi. Sper. Inca mai sper.
4. Exista o dna bloggerita, buna prietena cu dna LL, care a trecut printr-un divort urat cu fostul sot. Nu ma bag in asta, nici nu sunt de acord cu limbajul extrem de agresiv al fostului sot. Dar ceea ce spune este perfect adevarat si este o foarte mica parte din ceea ce se intampla in blogosfera culinara.
A scris acest domn cateva articole pe un blog, in care descrie niste situatii, cu dovezi: poze, videoclipuri, printscreenuri. Se vede in poze ce pagini false are doamna (de pe care ne insulta pe mine si pe Jamila in special, dar si pe alte cateva bloggerite), se vad paginile deschise pe care le urmarea, reclamatii trimise peste tot.
Va rog sa le cititi foarte atent, foarte atent si sa vedeti ce spune – facand abstractie, repet, de limbajul jignitor la adresa fostei sotii.
O sa vedeti cum ne copiaza de fapt dna pe noi si nu invers, cum ne insulta si ne raporteaza. Eu sunt dusmanul de moarte al acestei dne, sursa ei de retete vechi de familie de sute de ani, le copiaza de la mine si apoi urla ca eu o copiez.
Eu nu sunt dusmanca ei, o ignor si imi vad de oalele si de viata mea, prefer sa traiesc discret si linistit.
Pe mine m-a raportat dna Igretiu acum cativa ani la ANPC, pentru un concurs facut pe blogul meu, care a avut un succes urias.
Nu o voi da in judecata, eu prefer linistea. Am iesit public si am sustinut-o pe Jamila, pentru ca suntem amandoua in aceeasi oala.
Jamila are dreptate in proportie de 80 %. A gresit ca nu a dat sursa, dar are dreptate cu tot restul.
Dna LL, nu a inventat reteta, nu are dreptate.
Gasiti aici blogul fostului sot al dnei Igretiu de la Savori urbane: https://scursuriurbane.com/2023/12/30/chapter-seven-adevarul-din-spatele-scursurilor-urbane/
Facand abstractie de limbajul jignitor, omul spune adevarul. Cititi foarte atent toate articolele si uitati-va la poze si filmulte.
Aveti suficiente dovezi – asta este adevarul, de fapt.