Despre branding şi copywriting în blogosferă

scrisoriNu vă plictisesc cu definiţiile de manual, le găsiţi pe wikipedia sau…în manuale. Vă voi plictisi însă cu arta uitată a cuvintelor. Nu sunt un intim al cuvintelor, am un vocabular mai limitat decât alţii, dar poate că aţi văzut pe aici că ne descurcăm cu limba română şi ne descurcăm să scriem un text curăţel, sincer pe alocuri, plăcut ochiului şi alte manele din astea.

Genul de text care e din ce în ce mai greu de găsit pe internet. Nu-mi dau seama însă de ce, pentru că, cel puţin teoretic, ar trebui să devenim mai buni la scris cu timpul, ar trebui să citim cărţile alea care ne deşteaptă şi ne învaţă să fim mai deştepţi şi mai articulaţi.

Nu se întâmplă asta. Pentru că cititul a devenit o exhibiţie de neam prost, pentru că suntem obosiţi, pentru că ne dorim mai mult şi, dacă tot merge şi aşa, cu articole scrise pe genunchi sau mai jos, de ce să ne obosim…

Şi, culmea, ne uităm în draci la “Californication”, ne place tare de tot de Hank Moody, adorăm stilul lui isteţ şi zeflemitor de a se purta cu femeile şi ignorăm în mare parte ideea că omul e scriitor şi că succesul lui se bazează pe a spune ce trebuie, cum trebuie, când trebuie, cui trebuie.

Hai să bunghim nişte concepte, cu menţiunea că totul, absolut totul, se referă la online şi bloguri, în măsura în care şi blogul sau bloggerul este un produs.

 

Copywriting

  • arta de a descrie ceva banal într-un mod captivant.

În ultimii ani, Google a devenit mai deştept şi bătaia pentru cititor s-a înteţit. Oamenii care ştiau cum au pus frână şi au cotit la 90 grade. Fraierii care până acum se ocupau de SEO au rămas cu ea în mână, cu texte proaste, cu siteuri penalizate, cu plânsetele şi cu paguba. îi găsiţi pe Seopedia, oameni în toată firea care nu pot pune două virgule corect, dar au pretenţia să câştige bani de pe urma scrisului.

 

Branding

  • suma acţiunilor de creare a unui produs care să fie recunoscut de către alţii. Un blog scris într-un anume stil, un blogger care e expert pe un domeniu şi aşa mai departe.

În procesul de branding includ adesea şi strategia. Ce e strategia: arta de a spune lucruri cu un scop dezvăluit sau nu. De exemplu, acum nişte ani am spus că eu câştig 1.000€ din blog. Oamenii din juru-mi ştiau că suma e mult mai mare şi că nu sunt genul care să se laude cu sume fixe, dar au înţeles că declaraţia avea scopul de a trage piaţa în sus şi de a stimula bloggerii medii să aspire la mai mult.

 

Cum aplicăm conceptele astea?

negreaPăi, hai să luăm un exemplu, şi eventual să fie şi un blog din zona asta a cuvintelor. “Rămâi la curent cu noutăţile citind blogul…”. Call to action tâmp? Da. A rămâne presupune că sunt deja. De ce să rămân la curent dacă sunt deja, şi mai ales de ce să rămân la îndemnul unui blog care nu ştie a folosi corect cuvintele, dar se pretinde a vorbi despre marketing?

Vedeţi ce simplu a fost?

Alt exemplu: “Hoinar prin Piaţa Matache”. Te cheamă Matache, ai pus Matache în titlu, succes! Numai că nu. Dincolo că numele “Piaţa Matache” nu are nici o rezonanţă pentru jumătate dintre bucureşteni, ce te faci cu restul ţării? Altă întrebare simplă: de ce? E ca şi cum eu, Vali Petcu, aş scoate un album intitulat “Hoinar prin faţa sediului firmei de construcţii Petcu Construct” (există). N-are nici o legătură şi nici o rezonanţă legală, e doar o alăturare proastă de nume proprii. (nu discutăm albumul, ci doar alegerea de nume, branding, gen).

 

Arta scrisului

Unul dintre motivele pentru care mulţi dintre bloggerii care care au început devreme încă sunt citiţi şi luaţi drept puncte de referinţă este că scrisul le este la îndemână. Vlad Petreanu. Cabral. Turambar. Mihălţianu. Deea. Dincolo de subiect, la toţi se observă o artă a penelului, artă care e comparată zi de zi cu a altor bloggeri, bloggeri care plâng că nu înţeleg de ce nu cresc sau de ce oamenii care citesc un text nu revin.

De ce să revină? Nu spui nimic, nu o faci interesant, n-am de ce. Şi totul începe de la prima impresie, de la numele blogului ales greşit, pentru că e al naibii de greu să faci un test să vezi cât de bun este numele domeniului ales (în caz ca nu ştiţi, testul ăsta se face aşa: spui numele la 3 oameni şi le ceri sa îl scrie; dacă îl scriu corect, ai un nume bun, dacă nu, ai o problemă)(vedeţi de pildă allinbound.ro sau blogul-meu-gigel.blogspot.ro).

A scrie un text prost e uşor, toată lumea o poate face şi, culmea, unii chiar o fac. Inclusiv blogurile de comunicare şi marketing de la noi sunt pline de tâmpenii crunte, de titluri proaste, de cuvinte folosite aiurea şi aşa mai departe. Lecturaţi mizeria asta, de pildă. E un blog de comunicare, dar autorul habar n-are ce vrea să spună.

Ah, da, şi folosirea de “anumit/e” în onlineul românesc e exagerată, cuvântul fiind folosit pe post de exclamaţie, virgulă, ipotenuză şi isoscel, pentru că a găsi un înlocuitor care chiar să semnifice ceva e greu.

Altfel:

…de prima data de cand l-am citit am zis ca omul are o inclinatie catre show, la fel ca o emisiune tv. Daca va scrie despre clonarea la melci sau de actul sexual totalmente dezmatat la puricii de balta va starni reactii puternice. Asta cred ca este atu-ul lui cel mai mare, stie cum sa puna problema astfel incat cel care este de acord sa comenteze, deopotriva cel care este oripilat va comenta si el. Si atunci efervescenta pe care o poti gasi oricand la Zoso. (sursa)

Arta scrisului e grea şi se învaţă după nişte ani de exersat şi nişte cărţi citite, nu că astea ar fi garanţia reuşitei (l-am mai dat exemplu pe aici pe Ciubotaru, omul care scrie cele mai scremute şi penibile articole ce se vor intelectuale şi pline de spirit), dar există câteva bloguri care vă pot ajuta în acest demers. Vedeţi mai jos câteva liste:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

4 comentarii

  1. Recunosc, numele blogului e destul de greu de reținut. Dacă aș fi avut atunci cunoștințele pe care le acum, situația ar fi fost cu totul alta.

    Am facut un joc de cuvinte nefericit între numele meu și nișa blogului.

    00
  2. Da, ar trebui să încep să scriu mai bine, mai calm…

    00
  3. @Alin ce zici faci o oferta pentru aly.ro ? :D

    @Zoso ca tot te-am intrebat despre blogul meu zilele trecute, de unde stiu ca scriu bine (lasand deoparte chestia cu gramatica) de unde stiu ca sunt bun sau nu la asa ceva, pentru ca uneori si eu ma lovesc de bariera aceea de care spui ca blogul nu creste, ca cititorii nu revin si ca in fond poate ca ma chinui degeaba ca nu am talent la scris.

    00
  4. Cred eu ca problema este in tot rahatul care ni se baga pe gat zilnic. Multi au uitat de cum se formuleaza un simplu dialog/propozitie, iar ultimul lor text citit probabil e ceva de genul „S-au vazut chilotii Biancai Dragusanu” , acesti indivizi fiind doar interesati de barfa, de subiecte idioate si aberante. Educatia de acasa cred ca in unele cazuri lasa si ea de dorit iar rezultatul este cel pe care il putem vedea peste tot in jurul nostru. Nu mai conteaza sa ai un oarecare grad de cunostiinte generale si de bun simt, conteaza sa fi cat mai prost dar sa fii „cool frate”.
    Numai bine!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.