despre bani pe care nu i-am avut

Acum câteva luni încercam să îmi vând apartamentul. Între timp, m-am cărat din România şi l-am închiriat. M-am resemnat că nu o să reuşesc să îl vând şi decât sa îmi bat joc de bani, mai bine o las baltă. Mă mai sună tot felul de oameni care îmi fac oferte hilare sau lacrimogen de amuzante (de genul “dacă nu îl vindeţi azi, când vin eu, cumpar altul”).

Discutam cu un amic care e terorizat de scăderea preţurilor. Mamă, am citit nu ştiu unde că au scăzut cu 20%! Ia uite, am citit în altă parte că acum e atâta metrul pătrat! O să pierd o căruţă de bani.

Adevărat. Oarecum. Dacă ai cumpărat apartamentul cu 10.000 acum 5 ani şi acum preţul pieţei e 50.000, în loc de 70.000 cât era acum 5 luni, pierzi bani pe care nu i-ai avut. Şi eu mă mint că DSLRul meu valorează 1.000€, deşi dacă ar fi să îl vând acum, probabil aş lua jumătate pe el. Dar el atât a costat nou. Românii îşi aduc maşini din Germania, pentru că după 3-4 ani sunt la jumătate de preţ. Şi sunt întretinuţe şi bla bla (stie Buhnici mai bine). Nemţii ştiu că valoarea obiectelor scade cu timpul. Românii nu. Românii ţin cu dinţii de pret.

Atât cere şi vecinul, eu cu atat l-am cumparat acum 3 ani…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

12 comentarii

  1. auzi la el, 260 de cai putere =))

    00
  2. si, sincer, mi-e greu ca a ajuns la 300. asa, e usor sa zici ca avea viteza respectiva, dar nu au nici o dovada. probabil peste 200, dar la 300 am mari dubii ca mai vedea politaii.

    00
  3. @cristi: era ninja, nu il mai vedea nimeni :)

  4. Toata lumea e innebunita cu apartemele si casele de vanzare. In Craiova au ajuns garsonierele (o camera de 15-20mp cu baie in bucatarie) la 50.000 de euro! E absurd, mai bine stai cu chirie decat sa iti cumperi un apartament…

    00
  5. Am si eu o curiozitate… Spui ca tin romanii de pret. Totusi tu de ce nu l-ai vandut? Nu probabil pentru ca tii de un pret care e deja afara din piata? Just asking….

    00
  6. @Marius: la mine fug cand vad zona.

  7. Atata bai! Vorba ta… pierzi niste bani pe care nici macar nu i-ai vazut ce sa-i mai ai!
    @cristi: Vezi ca ai gresit postul! :)

    00
  8. Da’ ai plecat pe bune? De tot?

    00
  9. In capitalism exista doar 2 principii de baza: acoperirea cererii si ordonarea accesului la resurse. Iar preturile cresc si scad in functie de ce se vinde si de cati cumpara; nu e rau sa tii la pret, dar asa iti asumi si riscul de a nu vinde niciodata. Sau scazi mult si vinzi imediat. Chestiune de alegere personala pe care eu nu as judeca-o.

    00
  10. nu se scrie cu doi de i?

    00
  11. @zoso: Deci… pretul cerut e prea mare pentru zona. Right?
    Si cu asta am incheiat…

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile