deprecierea dolarului

Nu ştiu câţi ştiţi, dar dolarul este în picaj. În tinereţe visam să am salariul în dolari, pentru că America era mare. Acum, lucrurile s-au schimbat şi nu în bine pentru dolar.

Uneori merg prin centru şi mă uit la mulţimea de „cool-şi” pentru a vedea ce mai e în ton, ce emo girls mai sunt prin Romană, mai ajung pe la ASE şi văd mulţimea de „fete de treabă care o sug din interes”…

Fiind puţin inalt, merg destul de repede. Ajung un grup din urmă. 4 băieţi gesticulau şi vorbeau cu toată gura. Doi dintre ei aveau tricouri cu „gigolo italiano 800$”. Ajung lângă ei şi observ ce îi făcea să fie atât de dezinvolţi şi de „liberi” (ca să nu zic sblobozi, că se interpretează). O domnişoară îmbracată foarte şic, cu un funduleţ „mai special”, fără sutien, făcea faţă cu brio propunerilor, fluierăturilor şi glumelor celor 2 gigolo şi prietenilor lor.
Eu ştiam că gigoloii sunt atât de tari încât sunt plătiţi pentru sex. Nu sa agreseze femeile pe stradă. Dar se pare că nu e chiar aşa, cel puţin la noi. Banuiesc că dolarul e în picaj şi oamenii o ofertau pe domnişoara să cumpere de la ei…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

13 comentarii

  1. si cum zici? daca esti inalt mergi mai repede si daca esti mai…mititel…mergi mai incet??
    aha…interesant…. nu ma gandisem sa analizez problema asa…..

    00
  2. Pai daca esti inalt, ai pasul mai mare probabil. Da un mail la mythbusters@discovery.com sa vedem cine are dreptate :p

    00
  3. pun pariu ca unul dintre tricouri era roz.

    00
  4. frumos regizat postul, like a comic strip

    00
  5. sunt la reduceri, le-am vauzt pe la unii…

  6. Au facut un ‘experiment’ in emisiunea Brainiac (Tall v Small) si, intr-adevar, daca esti mai inalt mergi mai repede. ;)

    00
  7. tari tricourile alea, „De puta madre” nu se mai poarta, nu mai e trandy.

    00
  8. va trebuie studii si google, e greu sa deduceti singuri ca daca esti inalt ai picioarele mai lungi deci faci pasi mai mari.

    00
  9. Nu doar ne dam si noi in barci, te ivitam si pe tine daca vrei.

    00
  10. ma enerveaza refuzul de a gandi. mai bine esti prost decat sa ai minte dar sa n-o folosesti. e mai usor sa dai google, nu?

    random google query, 10 years from now: „what shall i do today?”

    00
  11. @gigicu: nu e chiar asa de logic, pt ca, desi faci pasi mai mari, ii faci cu o cadenta mai mica decat unu mic. plus ca centrul de greutate e mai sus, deci mai greu cu echilibrul. nu e chiar asa „pe fata” cum s-ar crede la prima vedere.

    00
  12. ce treaba are lungimea picioarelor cu cadenta pasilor ? ce, daca esti mai inalt inseamna automat ca esti mai greoi ? daca o luam logic, la acelasi stil de mers, cel mai inalt parcurge cu aceeasi energie o distanta mai mare, din cauza lungimii picioarelor… acuma ca eu am doar 1.80 dar merg tot timpul grabit, nu inseamna ca daca as avea picioarele mai lungi nu as merge si mai rpd

    00
  13. Eu cred ca a inceput economia de piata, si baietii incercau sa prinda si sa fidelizeze clienta.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)