DA şi NU la birou

Dacă eşti corporatist, ai şanse foarte mari să petreci între 8 şi 12 ore pe zi la birou.
În aceste condiţii devine imperativ ca spaţiul în care îţi desfăşori munca să fie cât mai familiar, să-ţi stimuleze creativitatea şi eficienţa. În încercarea de a te simţi cât mai bine la birou poţi cădea însă foarte uşor în capcana exagerărilor de tot felul. Am văzut nenumărate sanctuare ale personalităţii „decoratorului”, care îl lăsau pe colegul prea zelos într-ale personalizării pradă ironiei deloc fine ale celorlalţi colegi.

Ce se face şi ce nu se face la serviciu?

Organizare

NU

  • Un birou dezordonat, plin de hârtii inutile, de post-it-uri murdare, eventual cu ceva resturi de mâncare de la prânz; va da impresia de murdar şi dezorganizat, te va încetini atunci când cauţi o informaţie urgentă şi îţi va distrage atenţia în timpul muncii.

DA

  • Păstrează-ţi biroul ordonat şi organizat.
  • Aruncă sau clasează sistematic toate documentele de care nu mai ai nevoie.
  • Foloseşte o agendă pentru notarea evenimentelor importante şi renunţă la post-it-uri.
  • Dotează-ţi biroul cu toate instrumentele necesare muncii (capsator, pixuri, markere, riglă, calculator) şi păstrează-le la îndemână (eventual într-un sertar, ca să nu-ţi ocupe inutil spaţiul de lucru), pentru a nu alerga inutil după ele atunci când ai nevoie.
  • Dacă firma pentru care lucrezi nu dispune de personal de curăţenie sau eşti propriul tău angajat, ai grijă ca biroul tău să fie permanent curat şi praful şters pe calculator. Un monitor prăfuit şi murdar îţi va îngreuna vederea iar un birou cu urme de grăsime constituie un hazard pentru hainele tale. Nu este în niciun caz denigrant să-ţi faci singur ordine şi să ştergi praful, chiar dimpotrivă.
  • Notează pe cărţile de vizită primite data şi ocazia cu care le-ai obţinut. Îţi va fi mai uşor să identifici persoana.

Managementul timpului

NU

  • Nu începe mai multe lucruri deodată.
  • Nu munci haotic şi dezorganizat.

DA

  • Prioritizează.
  • Clasează-ţi activităţile în categorii, după urgenţa lor şi timpul necesar rezolvării. După caz, rezolvă-le mai întâi pe cele urgente şi scurte, apoi pe cele care necesită mai puţin de 10 minute, apoi pe cele urgente care durează mai mult etc.
  • Notează-ţi ce ai de făcut în fiecare zi, iar la sfârşitul zilei compară lista de TO DO cu realizatul în acea zi. Va fi uşor să-ţi monitorizezi munca şi să te organizezi.

Relaţiile cu colegii

NU

  • Bârfa. Sub nicio formă nu te implica în bisericuţele de la birou, nu vei avea nimic de câştigat pe termen lung iar reputaţia de bârfitor este una dintre cele mai urâte.
  • Nu te implica emoţional cu colegii de serviciu. Regula nu se poate generaliza, sunt unele relaţii care se nasc la birou şi durează o viaţă, dar în general este mai elegant să desparţi viaţa de angajat de viaţa personală. Te va scuti de multe neplăceri.
  • Nu întreţine certurile şi neînţelegerile. Nu fii balcanic şi înflăcărat în argumentare!

DA

  • Respect. Tratează-ţi colegii aşa cum ai vrea să fii şi tu tratat. Dacă apar neînţelegeri cu caracter profesional, argumentează-ţi calm punctul de vedere şi nu deveni personal.
  • Dacă un coleg îţi este antipatic, concentrează-te pe faptul că important la serviciu este nu să fii prieten cu colegii, ci să lucraţi bine împreună.

Decorarea biroului

NU

  • Fotografii în nud, cu strâmbături sau gesturi obscene, sau prea multe fotografii. Să îţi tapetezi biroul cu poze e o dovadă de prost gust.
    Obiecte de cult. Biroul este un spaţiu laic, icoanele şi crucifixurile nu au ce căuta aici.
  • Desktop background personalizat. Mai ales atunci când ai laptop şi lucrezi mult la sediul clientului, desktopul tău va arăta cel mai profesional dacă va avea un background simplu, eventual cu logo-ul companiei pentru care lucrezi. Aici nu e loc de personalizare, poze cu tine în bikini sau cu iubitul tău scoţând limba sunt puerile şi neprofesionale.
  • Grădină botanică. O floare e ok, multe flori sunt kitsch.

DA

  • O fotografie de calitate cu partenerul de viaţă, cu copiii sau cu cei mai buni prieteni îţi încălzeşte spaţiul de lucru şi îţi aminteşte că există viaţă şi după birou.
  • O floare în ghiveci, pe care să o uzi zilnic şi să o păstrezi în condiţie impecabilă.

Regula de aur în organizarea spaţiului de muncă: less is more. Fii discret şi păstrează amănuntele intime ale vieţii tale acolo unde le este locul: în spaţiul privat. Locul de muncă este un spaţiu public, în care o prea mare expunere intimă este de prost gust.

Sursa Foto

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

8 comentarii

  1. Maddame, eşti genială ;-) serios acuma …

    00
  2. NOU
    #2

    [blush] mulţumesc

  3. „pozele cu tine in bikini … sunt neprofesionale” … hm, depinde de compania la care lucrezi, nu? :P

    00
  4. NOU
    #4

    @frm: cred ca sub 1% din fetele care intra pe site-ul asta lucreaza in domeniul la care faci aluzie, si oricum cred ca acolo majoritatea sfaturilor de mai sus nu se potrivesc:)

  5. Acuma nah, erau sfaturi pentru corporatişti. Videochatul se face organizat, corporatist, cu strategie, misiune, viziune şi timbilding :D ?

    00
  6. NOU
    #6

    mi-am facut portia mea de creatie . creatie adevarata … nu rapoarte sau mai stiu eu ce calcule …

    si pot spune un singur lucru … fac curat in casa cam de 4 ori pe an … curatenie serioasa … si de fiecare data ma trece cu fiori gandul la curatenie … de ce ? pentru ca stiu ca dupa ce fac curat .. vreo saptamana de zile , pana reusesc sa fac dezordine din nou , nu pot sa creez absolut nimic .

    curatenia si ordinea ma inhiba .

    si niciodata nu reusesc sa gasesc nimic atunci cand e curat ….

    iubesc dezordinea … si nu as putea sa traiesc fara dezordine :D

    00
  7. NOU
    #7

    p.s. de regula lucrez cu cate 2 ferestre de chat deschise , un film pe fundal si lucrez la cel putin 3-4 proiecte pe zi si , daca se poate , in paralel .

    00
  8. NOU
    #8

    Dar nu lucrezi într-o corporaţie, cu birou de 1.5m pe 80cm si colegi care-ţi suflă în ceafă tot timpul (nu pentru că ar vrea, ci pentru că e popendulaţie multă şi spaţiu puţin).

    Când lucrezi de acasă, regulile le faci tu. Când eşti în comunitate, treaba se schimbă, trebuie să fii mai adaptabil.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)