Curs rapid de politică, după demiterea actorului Vlad Voiculescu

Premierul, pus de PNL, îl dă afară pe ministrul sănătății, pus de USR. USR amenință cu ieșirea de la guvernare, ceea ce vor să facă de fapt. PNL tremură un pic și cedează, că nici ei nu vor să iasă de la guvernare.

Cade cortina peste circul ăsta prost, care nu face decât să scârbească oamenii normali de politică.

Dar altceva voiam să spun. Cu unii de la USR sunt coleg de unitate, cu alții suntem vecini de unitate, ne mai întâlnim la țigară pe holuri, mai povestim una alta. N-am reținut exact exemplele date, că eram concentrat pe sânii sursei, dar am reținut ideea că USR vor să facă politică pe termen lung, de aceea se feresc de decizii grele.

Riscul când faci asta este că vei fi perceput ca slab/șovăielnic, deci la fel ca restul politicienilor, care sunt interesați mai mult de propria supraviețuire decât de ce au de făcut. Ceea ce îi face la fel de frecventabili ca restul.

 

branduse-08

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

79 comentarii

  1. Daca usr iese acum de la guvernare sunt prostii prostilor. Atentie, VV e din plus si nu din usr. USR trebuie ( trebuia ) sa se delimiteze de VV si gata. PLUS oricum nu exista ca partid……

    00
  2. ok, ok pe termen lung, dar nu e prima data ministru. A avut ocazia sa stea pe tusa si sa se puna la punct, a venit si sa zicem aproape „jumatate de an” a facut ce?

    00
    • Uite un exemplu: Esti bolnav de cancer, citostaticele sunt compensate (au un pret imens), dar din diferite motive esti in alt oras decat cel de resedinta si trebuie sa iti ridici tratamentul. Inainte nu puteai, tb sa duci in orasul tau sa ti le ridici. VV a rezolvat problema asta.

      00
    • cunosc pe cineva foarte implicat un subiect, navigator de pacienti, stiu ca Vlad era implicat in treaba asta inainte sa fie ministru.

      00
    • jumatate de an? in ce univers?

      00
    • A fost revocat chiar inainte de concursurile pentru ocuparea functiilor in CNAS. Incepuse proiectul cu vaccinarea in cabinetele medicilor de familie. Parca cheia rezolvarii pandemiei era chiar vaccinarea masiva. Am gust un super amar dupa mizeria de azi cu demiterea lui VV.

      00
    • A facut campanie la primaria capitalei. VV e o gresala de la un cap la altul. o fi el om bun dar nu prea se pricepe la nimic. nici la negocieri, nici la comunicare, nici la strategie, la nimic nimic. bâlbă dupa bâlbă. ultima mizerie e ca a semnat „ca primarul” hartia de la Foisor. si ca un om cu coloana ce este si-a dat demisia. Doar ca n-a avut niciodata coloana. nici acum, nici la primarie cand din ambitie personala a incercat sa se bage peste Nicusor Dan. Asta cu ambitia, nu sunt sigur sau nu stiu cine-l impingea. dar acum vad ca nici sa isi puna masca singur, nu era in stare sa ia o decizie, avea nevoie de consiliera aia sa-l ajute. Asta e. un neajutorat. sa isi vada de ONG-urile lui. (care nu era al lui, apropo) si cu asta basta. cred ca Tataru era mult mai prezent si mai eficient.

      00
    • @ego: Tot ce scrie aici mi se pare de bun simt:

      „Ministerul Sănătății a elaborat un ordin prin care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților. Nivelul de testare pentru COVID devine factor principal, alături de rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI.”

      https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/criterii-noi-de-carantinare-a-localitatilor-se-iau-in-calcul-testarile-rata-de-incidenta-si-gradul-de-ocupare-a-paturilor-din-spitale-1494439

      00
    • @butcher, Uite ce idei are doamna Moldovan:

      Pentru fotbalisti:

      Soluţia pentru mine ar fi masca şi vă spun de ce. Pe teren. Personalul medical stă cu masca ore în şir. Cu atât mai mult cu cât acum stăm cu acele măşti ultrafiltrante, care nu sunt deloc uşor de suportat, dar ştim că ele ne potejează şi ne oferă şansa să nu ne infectăm când luăm contact cu cineva pozitiv, simptomatic sau asimptomatic.
      Acele idei conform cărora nu ne oxigenăm corect cu mască sau nu putem să respirăm corect sau este greu să stăm cu ea cred că pot fi depăşite prin conştientizarea importanţei măştii atunci când vorbim de prevenţie. Nu e uşor să alergi cu mască, dar ştim că masca nu este etanşă, aerul intră şi iese. Doar că el e filtrat de anumite particule de care nu avem nevoie, particule care pot fi încărcate cu virusul respectiv.

      E pacat ca nu se poarta masca la orele de sport:
      „Când păstrăm masca în toate spaţiile interioare, teoretic elevii sunt protejaţi. La sport o dăm jos, iar dacă se identifică un copil bolnav, toţi colegii care au stat lângă el sunt consideraţi contacţi direcţi şi merg în izolare. Este păcat să compromiţi tot efortul din şcoală. Este un alt studiu: în timpul orelor de sport, elevii fac efort, expiră prelungit, cantitatea de virus devine mai bogată. Un alt studiu arată că dacă merg în şir indian la educaţie fizică virusul se răspândeşte pe o distanţă mai mare”

      00
    • @rv, daca tie intuitia iti zice ceva, ca masca la sport e o tampeni, nu inseamna ca nu vine cu riscuri crescute. De-asta se fac studii, iar doamna vorbeste de studii.

      00
    • Ov, trebuia sa apara un destept ca tine, din ala care a citit studiile despre care vorbeste duamna

      00
    • Ov, ai venit cu studiile ? mai ales cu ala care zice ca masca la orele de sport nu este periculoasa pentru copii. sau studiul care zice ca masca la orele de sport reduce riscul de infectie. sau analiza care a fost facuta intre variantele: tinem orele de sport cu masca vs pe moment anulam orele de sport intrucat riscul e prea mare.

      00
    • vreau sa zic doar atat. oricine sustine purtarea mastii in timp ce se face sport, nu a facut sport in viata lui. punct. ok, interzicem sportul, competitiile, orele de sport din scoala, daca asa se crede ca se rezlva problema, dar NU se poate face sport cu masca pe figura. orice comentariu pro masca in timpul sportului e pierdere de timp.

      00
    • @Mishu cred ca tu nu stii cu ce se mananca sportul. Am alergat un semimaraton lejer in doua ore vara trecuta trecut cu masca pe figura. Iarna de obicei cand imi fac alergarile lungi la sub 0 grade tin de obicei un buf pe figura. Am aproape patruzeci de ani, nu-s nici pe departe sportiv de performanta si nu cred ca la scoala se face asta.

      Nu stiu cum esti tu, dar cand am facut eu sportul inclusiv in liceu nu aveam dus la scoala, abia daca aveam apa la baie si nu mereu am avut sportul ultima ora. Dar nu-mi aduc aminte sa fi fost transpirat nasol, sau sa gafai la orele de sport.

      Era vorba de purtat masca in interior unde nu se poate pastra distanta. In interior poti foarte bine sa faci sport mai lejer, mai un stretching, mai o flotare, e la latitudinea profului sa aleaga ce faci. Daca bagi douazeci-treizeci de flotari tu gafai de nu poti tine o masca pe figura?

      00
  3. Efecte secundare: frumos l-a săpat Orban pe Câțu.

    00
    • Oh da.. Si acum asteapta ca el, moderatorul versat, sa fie chemat sa calmeze copiii care se cearta la locul de joaca.

      00
  4. Cu ce zici tu ca a dat PNL inapoi, daca e asa de speriat? Cum a cedat PNL?

    00
    • da, nici eu nu ma prind.

      Amuzant ar fi sa vedem cu se duce invartindu-se PLUS ca pana acum doar guristi neperformanti au livrat.

      Ciolos, ca ar sari al bataie dar e putin bolanvior, am ras.

      00
  5. Gata, daca il dam afara pe VV,nu o să se mai întâmple de astea : https://kmkz.ro/de-ras/firma-care-asigura-mentenanta-instalatiei-de-oxigen-de-la-victor-babes-e-fostei-sotii-lui

    Tipic românesc: in loc sa operam cangrena, dam afara un asistent din sala de operatie si spunem ca din cauza lui nu a reusit ….
    Neam prost, neam de traistă …

    00
    • Dar cine au fost primii care au cerut demisiile unor ministri atunci cand gresea cate vreun neica-nimeni prin nu stiu ce institutie? Ei cad acum in plasa pe care tot ei au intins-o.

      00
    • Pai o cereau fiindca tot ei au fost si inainte ministri, ca doar la PNL nu e nimeni cu personalitate proprie. Baga mana in sac si scoate pe loc un ministru care se pricepe la orice … Bode, Anisie, Turcan etc. PNL si PSD e un personaj colectiv caruia da, e corect sa i se impute orice rahat.

      00
  6. Informații de prin Fundeni: se pregătește o mica revolta în ce privește transformarea unor secții în covid. Gen baricadat în interiorul secțiilor, refuzul pacienților de a fi luați pe sus, împiedicarea dsp-istilor sa între în spital/pe secții, plângeri penale etc.
    Plus apeluri sa transforme spitalele alea private bine dotate (gen Sf Constantin din Brașov unde e acționarea și dr. Moldovan) in spitale covid.
    Asta e viata. „Guvernul nu are forță sa își asume marile decizii”. 😊

    00
  7. Dar ministerul sanatatii nu ramane tot al lor? USR nu pierde ministerul

    00
  8. VV nu e mistru de pandemie, atunci cand toate reflectoarele sunt pe tine si orice miscare gresita este analizata, nu stie sa gestioneze o situatie de criza. Daca nu era pandemie si ministrul sanatatii nu era bagat in seama decat odata la 2 luni probabil putea sa faca mai multe.
    In momentul asta oricine e ministru al sanatatii trebuie sa mai intai om politic daca vrea sa supravietuiasca mai mult de 6 luni.
    Acum usr-ul trebuie sa puna un om care stie mai intai sa ‘lucreze’ cu media si oamenii din jurul lui, sa fie activ, sigur pe el in tot ce face dar sa-si aduca in jurului lui oameni competenti.

    00
  9. Păcat, mai trebuia lăsat macar 6 luni sa se lămurească și fanaticii USR ce ii poate capul, acum va fi martirizat. Aceeași poveste că l-a lucrat mafia din politică, din presa, din spitale etc. Nu că era beneficiarul unui PR cum nici la Iohannis nu am văzut. Macar sasalaul a fost inteligent sa vb puțin lăsând impresia că mama mama ce eminență cenușie e.

    00
  10. Nu-i bai vladut se poate face actor dupa ce castiga hoscarul cu continuarile la colectiv – matei bals si victor babes.

    00
  11. Intr-o tara normala, Cîțu era in puscarie de 12 ani si mai avea vreo 8 de ispasit dupa mizeria din 2008 despre care tot incearca sa ne convinga ca a fost doar in capul nostru. Lupul paznic la oi – cum incearca una sa ridice capul si sa schimbe directia dispare instant din peisajul mirobolant al schimbarii pe care o tot trambiteaza si ne-o flutura pe la nas de ani de zile, ani din vietile noastre

    00
    • Un link te rog?

      00
    • Google „Cîțu atac leu Isărescu”. O să fii surprins.

      00
    • Ce incadrare legala ar fi sa prineasca 20 de ani calendaristici ar fi trebuit sa aiba? (Ca doar pt crime din alea nasoale pleci la ocna 30 de ani)
      Sau e din ciclul “executii pe stadioane” versiunea 2.0?

      00
    • Subminarea economiei nationale – la momentul respectiv era in vigoare art. 165 Cod penal unde se mentioneaza pedeapsa cu inchisoarea de la 5 la 25 de ani

      00
    • Nu e vorba de penal ca ce a facut catu s-a prescris demult insa cum sa pui prim-ministru pe unul care a atacat leul ?

      00
    • NOU
      #42

      Auzi da de ce nu tre atacată moneda sa facem niște bani? E sfinta? E moneda, are vulnerabilități merge speculata ai sa facem banii cu ea… e bun fx cu dolari sau euro sa faci speculații, dar cu RON nu? A făcut banii cu ea ca asta erea treaba lui la banca, sau mergea cu Forinți, da cu lei nu? Pai atunci sa o scoată Manole din fx si gata si e RON patriot.

      00
    • pai da si #romaniitrebuie sa stie, ne-a umplut capul cu asta vreo doi ani cred :) Teodorovici e agent rus, daca ajungem la guvernare o sa fie arestat, o sa arat toate actele care arata asta, transparenta totala … a aratat o pula.

      00
  12. Mie doamna Andreea Moldovan pare ca are o gravă problema psihică, are o privire de om psihopat/obsedat. Asta îmi inspira și cred ca este nevoie sa facă un consult psihologic. Cred ca alocuri dânsei este la terapie nu la a lua decizii care afectează milioane de oameni cel putina pana ce depășește momentul actual. Nu vreau sa vorbesc cu păcat, poate ma înșel dar arată ca și cum ar avea grave probleme psihice

    00
    • O confuzi cu sosoaca.

      00
    • „…poate ma înșel dar arată ca și cum…” Subliniez: arata, arata, arata.

      Daca in viata reala judeci niste oameni dupa cum ARATA, tu esti dusa rau psihic. Ce treaba are aspectul, felul in care priveste, cum ii stau ochii in cap cu profesionalismul. Jeeeezas

      00
    • Am spus ca arată pentru ca nu am vrut sa spun: este așa. Poate ma înșel. Am văzut interviuri cu dansa și i-am văzut privirea. Am ajuns la concluzia ca ar fi necesar sa facă un control, dar nu am cum sa am certitudini despre așa ceva. Oame ii care au probleme au o anume privire (ca ochii sunt oglinda sufletului) și au anumite gesturi și mimica. Eu m-am ferit sa spun ca da este i te-un fel mai ales ca cineva care are probleme trebuie protejat dar desigur intr-o anume funcție și cercetat ca pe tru anumite poziții trebuie sa se facă și profil psihologic periodic. Și da, se văd foarte multe lucruri din cum arată cineva, mimica, siguranta etc de aceea sunt ai atâtea studii psihologice legate de aceste aspecte și de aceea sunt atâția specialiști care fix asta cerceteaza. Cei din afara fac cursuri multe ca măcar sa para cum vor sa fie percepuți ceea ce le da și mai mult c-o trip pana la urma la noi Dumnezeu cu mila

      00
    • Hei, nu vreau sa vorbesc cu pacat dar si dumneata, dupa pozulica aia de la profil, langa barca, arati nici-cum… asa cumva, moartea- pasiunii …dar usor trecuta!

      00
    • exista limbajul corpului exista profile și mereu persoanele cu anume probleme au privirea intr-un fel ori de gheata ori fixa ori haituita ori diverse da se studiază lucrurile astea și cineva care se pricepe își da seama imediat cu cine are de-a face dacă interlocutorul nu este antrenat sa arate exact cum dorește. Și t cărți întregi manuale cu fiecare gest și noi oamenii avem capacitatea de a identifica lucrurile acestea mai ales copii dar la. Ivdel inconștient știm când cineva este nervos și fără sa tipe sau sa arunce lucruri etc. Sa spui ca nu poți sa îți dai seama de nimic văzând interviuri cu o persoana este foarte pueril. De aceea suntem unde suntem. Dl Iohannis are mare pregătire și el exprima fix ceea ce vrea pe stilul lui și chiar și așa se vede când este stresat sau nervos dar mulți politicile i nu au nicio pregătire de acest fel și lucrul acesta se vede adică efectiv semnalizează fluorescent

      00
    • Știi, eu nu sunt politician ale cărui decizii influentează milioane pot fi cum doresc dar cine este intr-o anume poziție trebuie sa fie echilibrat psihic

      00
    • @Mirela

      Si tu arati proasta!
      Doar arati, ca sa nu spun ca esti. Ca sa folosesc rationamentul tau.

      00
    • Gogu: ce nu înțeleg mulți este ca eu sunt un particular. Ok o susțineți pe Dna și va deranjează ca am spus ceva împotriva. Dar: nu am scris comentariile pe tru a ma aproba sau dezaproba diverși ci pentru a ajunge mesajul meu la anumite persoane care mai au creierul acasă: extremismul de orice fel este dăunător și fanaticii trebuie controlați altfel ca națiune ne ducem și nazismul era ok la un moment dat și aprobat etc. Eu nu contez ca persoana cât de Dușa nu as fi. Ca eu nu sunt la butoane dar da eu pot trage un semnal pe care îl pot vedea și înregistra unii care conteaza atâta tot ca in rest… de cât de buni suntem și cât devine judecam de aia suntem unde suntem ca majoritatea prefera sa fie pe modelul hai ele goale ale împăratului

      00
  13. Câţu trebuie să plece. Şi-a dat măsura, e şantajabil. Cu ce e mai presus ăsta decât Viorica Dăncilă? Măcar atunci vedeam cine e păpuşarul.

    00
  14. Voiculescu e bun, Voiculescu e rau. Cine poate sti? A stat vreunul de aici cu el la o bere sa vada daca e om constit sau e un gunoi? Discutam pe baza unor stiri filtrate de catre presa care are interesul ca un politician sa para fie Satana, fie Sfantul Petru. „Voiculescu e bun” pentru ca zice presa ca zic colegii dansului de partid. „Voiculescu e rau” pentru ca zice presa ca zic adversarii dansului. „Politicianul X a fost demis de politicianul Y.” imi zice televizorul. Poate politicianul X si politicianul Y nici nu exista. Eu clar nu i-am vazut in carne si oase.

    Ma scuzati, sunt cam melancolic azi.

    00
    • Cred că dacă ai sta cu Dragnea la un mic și bere ți s-ar părea chiar simpatic. Asta nu îl face om bun.

      00
    • Intre Catu si Vlad Voiculescu cred ca Voiculescu e cel onest. Reprosul e ca nu trebuia sa accepte postul in pandemie, o situatie exceptionala care persista… Si care cere alergatori gen Tataru, nu visatori. In plus, fara echipa esti mancat. Iar el si-a ales / i-au fost alesi prost consilierii. Si nu ma refer doar la ratacita de Moldovan, desigur. In plus, presa l-a vanat constant si jegos, colegii l-au sabotat din prostie sau inadecvare. Pacat, Voiculescu e un personaj interesant si bine intentionat, depasit de situatia mizerabila din tara.

      00
    • Nu stiu daca „melancolic” e primul cuvant la care m-as gandi dupa ce ti-am citit comentariul.

      Magicamp nu exista? Reţeaua citostaticelor nu a existat? Sunt inventii ale presei?

      00
  15. VV pare un tip chiar sufletist și bine intenționat, e imposibil să faci ce a făcut el ani la rând și doar să te ”prefaci” că ești bun. Doar că la guvernare regulile sunt altele, orice gafă e amplificată, ești jucat în picioare și săpat din toate părțile. Și dacă mai dai și tu o mână de ajutor făcând gafe stupide, n-ai nici o șansă să faci mulți purici.

    Sistemul de sănătate e o ca o țâță infectă de unde sug o groază. Ăștia se bucură acum cel mai mult. Nu cred că se mula VV pe profilul providențialului care curăță puroiul, dar măcar puteam presupune că nu e pus pe rele.

    00
  16. za sou must go on: „BREAKING: Barna refuză interimatul de la Sănătate”

    barna e pe bune cel mai prost sef de partid din ultimii 20 de ani, si a avut concurenta serioasa de la ponta si baiatul ala cu fata de tantalau de la PMP.

    00
  17. Cu mare dezamagire spun ca USR nu a facut mai nimic pana acum. Realizari zero. Perspective de viitor? Aproape zero. Tot astept o minune, dar s-ar putea sa raman cu asteptatul. Speranta moare ultima.

    00
  18. La nivel de joc politic, plecarea lui VV reprezinta o linistire a multora si solutia pentru problemele de moment ale unora. Spun problemele de moment, pentru ca pandemia o sa mearga inainte, iar dezastrul de prin spitale(pe care il stim cu totii, dar nu prea ne-a interesat) o sa iasa la suprafata. Plecarea Andreei Moldovan din loc, reprezinta si ea o solutie dezamorsare a unor conflicte, insa ramane ceva lasat de dansa si anume schimbarea criteriilor de carantinare. Iar daca acele criterii vor ramane valabile si nu vor fi schimbate, carantinarea unui UAT va fi exclusiv o decizie politica, asta daca nu Arafat face ce a facut la Timisoara. Pe scurt, nimeni nu iese in castig in toata schema asta, in afara de opozitie. Scenariul, cu iesitul de la guvernare al USR il pun in paranteza, pentru ca oamenii au prins si ei gustul puterii si e foarte greu sa pleci de acolo voluntar.
    La nivelul perceptiei oamenilor, aceasta va fi intotdeauna impartita si nu cred ca exista vreun om, care sa ia pozitia de ministru al sanatatii si sa fie iubit de toata lumea si eventual sa iasa in strada pentru acesta. Asa ca mai interesant, este nu cine il va inlocui pe VV, ci mai degraba inlocuitorul al celui care l-a inlocuit pe VV.

    00
  19. VV e ministru bun, dar pe timp de pace. Asa e si in armata, sunt generali buni care se pricep cand vine vorba de a ataca pozitiile inamice si alti generali care nu buni pe defensiva si pe retragere.

    VV a cam dat-o cu bata in balta si a subrezit mult increderea si aia limitata a oamenilor in sistemul medical. Cu parere de rau, dar Catu a facut ce trebuia. Nu poti sa guvernezi daca nu exista o minima incredere in tine.
    Sper ca USR ul sa vina cu o persoana buna in managementul de criza si la anu mai vorbim de revenirea lu VV intr-o pozitie de conducere sau macar de consiliere pe partea ministerului sanatatii. E baiat bun si merita ascultat punctul lui de vedere.

    00
  20. Eu as iesi de la guvernare si direct motiune de cenzura.

    00
  21. A fost OK, dar hai sa nu-l facem din el un erou. A sub asteptari, chiar si la cei care aveau asteptari modeste de la el. Nu a transmis un mesaj de putere si ceilalti din haita l-au mazilit !

    Nu stia ca este intr-o haita?
    Nu stia ca in lupta pentru putere orice este permis?
    Nu putea sa o intrebe pe Melania Medeleanu cum se organizeaza comunicarea intr-o institutie publica, mai ales la nivelul asta?
    Nu si-a data seama ca pozand in victima, va ajunge o victima?
    Prea multe intrebari incep cu Nu, asa ca, pa iubire..
    Sunt convins ca va fi schimbat cu unul mai canalie, dar asta nu inseamna ca e, neaparat, de rau.
    Fotbalul e pe goluri, politica pe voturi iar activitatea pe rezultate. De ce n-ai facut, nu intereseaza pe nimeni.â
    Vrem un ministru care sa ne arate rezultate, sau macar ca are situatia sub control.

    00
    • Daca e sub asteptari modeste atunci cum poate fi OK?

      00
    • Nu e despre cata competenta a demostrat sau despre cat a facut.
      E despre ce stofa de lider are. Si n-are.
      E despre cum poate controla razboiul mediatic. Si nu stie s-o faca.
      E despre cum speculeaza offsaidurile sistemului pentru a marca victorii bine mediatizate care sa subrezeasca sistemul, sa tina ocupati detractorii si sa le duca vocile in derizoriu. Sa-i puna in defensiva. Dar nu poate si nu stie cum.
      Cand nu are idei/oportunitati de ofensiva sa evite sa gafeze inutil. Nici asta nu i-a iesit.

      Altfel poate e un competent de nota 10 in mediul academic.
      Dar ministeriatul in conditiile actuale nu are nicio legatura cu mediul academic si nici cu rezultatele din foaia matricola.
      Daca practica ii rupe dintii, trebuia retras chiar de ai lui, inainte ca anvergura sa-i fie redusa la zero de evenimente si inainte sa ofere pe tava ocazia PNL sa mai marcheze o victorie impotriva USR+.

      Zic unii, hai ca voi doreati un fel de Basescu.
      Nu! Nu cred ca cineva isi doreste un primitiv slinos ca Basescu.

      Trebuia un om cu inteligenta, abilitate si stofa de lider care sa supuna in timp (intai mediatic, apoi institutional) animalul turbat care e sistemul de sanatate pe care era numit sa-l gestioneze.

      Orice sut in dos e un pas inainte.
      Macar acum USR+ sa aiba inteligenta sa numeasca un om adecvat acestui rol.

      00
  22. De fapt Voiculescu este de la Plus, nu de la USR. Si USR-ul, la nivel de membri a mancat ceva cacat de la Plus, sunt ceva resentimente.
    USR deja l-a scos la incalzire pe Adrian Wiener de acum cateva zile, dar la Plus e problema de a pierde ministerul.

    00
  23. Aroganta cu care povestea secretara de stat ca au schimbat conditiile de carantinare fara prim ministru e motiv destul ca sa zboare.

    00
  24. ce pacat ca n-avem un drula la educatie, unul la sanatate, unul la economie si unul la turism, drula si cei 5000 de veri ftw!

    00
    • drula e boss intr-un domeniu pe care il stie brici.
      Ca asta a pastorit la proinfrastructura, stia toate santierele cand a ajuns la minister. Stii cine se mai lauda cu acelasi nivel de intelegere VV!

      Stii ce face de cateva luni VV?
      da la gioale pasiv agresiv, avea niste postari de ziceai ca e in opozitie (ca inadimisibil ce face guvenrnul, ca sistemul iar lucreaza) si alte kkturi.

      Stii ce face drula se bate cu o mafie echivalenta cu cea de la CNSAS: Metrorex, Tarom, CNAIR in fiecare e un cuib de vipere cat tot MS-ul.

      00
    • #alxzen
      de acord cu partea cu drula ,omul e bazat. dar sa compari mafia din transporturi cu cea din sanatate…am ras!

      00
    • Stai sa vedem ce livrează că până acum tot a spus că face nu am văzut km de autostrada promiși

      00
    • Ce dezumfla in cateva luni si drula tot ce a facut pana acum e sa promite km de autostrada doar dupa 2025, ce coincidenta dupa alegeri, am mai vazut filmul asta la colegul de alianta orban care promitea 2000 km de autostrada pana in 2015 in 2007 cand era ministru transporturilor.

      00
    • Alin, o sa vorbesc maine cu el sa inaugureze naibii macar 200 km de autostrada, ca de 3 luni umbla cu ei in diplomat.

      00
    • da la gioale pentru ca altii ii dau la gioale. Fii sigur ca si celoralti li s-ar fi intamplat la fel daca era o situatie echivalenta cu pandemia. Pana acum a cedat el de fiecare data cand a vrut conditii mai dure si carantinare pentru ca in plm e treba MS sa decida asta ca lui i se sparg in cap mortii si costurile imense … pentru ca guess what, cheia e sa opresti infectarile nu sa suplimentezi paturile de la ATI.

      Medicii de la ATI isi fac treaba. Dar oare aia din MAI care trebuie sa aiba grija sa fie respectata legea si-o fac? Ei au organizat adunari de moaste, au negociat cu interlopi, mai dau o amenda ici si colo cand ies Sosoaca si Simion si protesteze, stau afara la targurile de prin sate unde nu poarta nimeni masca si mai te si linseaza daca le spui sa-si puna masca pe figura. Dar colegii lor de la MAPN care se ocupa de vaccinare ce fac? pai si-au facut si ei niste centre private de vaccinare ca nah … sunt speciali. Da, si asa de bine merge vaccinarea incat deja gasesti locuri la liber fara sa astepti inclusiv la pfizer daca esti dispus sa mergi una-doua ore cu masina de unde stai. Dar macar au facut o platforma misto … oh wait, app aia are deja in json-uri toate informatiile utile, dar ei nu vor sa le afiseze decat peste o luna de a fost nevoie de alta app facuta „with love in Sibiu” ca sa ne lamureasca si pe noi niste lucruri simple.

      Care-i planul lui Drula pentru drumurile nationale si autostrazile pline de gropi? Dar pentru mafia din CFR? A dat afara pe cineva dintre miile de pile frecatoare de menta din TAROM sau CFR? A automatizat metrourile sa mearga singure ca-n plm sunt in stare masini sa se conduca singure. Nu, a daramat niste chioscuri si gata marele erou. Macar de s-ar fi dus el cu ranga.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube

Alte articole

Alte linkuri (mostly NSFW)