Dacă colegul Mihai are probleme cu pozele alea sinistre în care oamenii își exploatează părinții și bunicii pentru like-uri, eu am cam scăpat de problema asta, dar am alta.
Băi, primesc cele mai sinistre și dubioase și inutile cadouri, și pentru mine și pentru fi-miu. Și toate luate la kil de la Pepco și Jumbo. Al cincilea fular. A patra căciulă. A treia pereche de mănuși fix la fel. Bullshituri decorative pentru casă, care nu se pot folosi, că sunt urâte cu spume. Haine pe care le porți o dată, le speli, și apoi nu le mai poți purta.
Și e faza aia: știi, am fost la ei în vizită și n-am văzut să aibă X, hai le să le luăm, că poate ei nu s-au gândit că le trebuie!!! Nu întrebăm înainte, le basculăm și aia e. Și data viitoare când venim pe la ei întrebăm unde sunt, iar tu nu le poți spune că sunt fie aici, fie aici.
Pe primul loc, la foarte mare distanță, cel mai inutil cadou sunt cănile. Toată lumea are căni în casă. N-are nevoie de mai multe. Niciodată. Un set de căni în plus e doar ceva de care te împiedici până îl dai mai departe.
Și dacă spun că fi-miu nu vrea jucării, mai degrabă dulciuri, și eu nu haine, mai degrabă alcool, nu glumesc. Două ciocolate sunt mai bine primite decât ceva triplu ca preț, dar cu care nu se va juca. Eram cu Cetin în Parndorf, ce să luăm la copii, cea mai bună jucărie, ochi de mâncat, nu știu cum se numesc, că n-am apucat să îi văd, best gift ever. Dulciuri care nu sunt la noi. Haribo Color-Rado!
Și alcool înseamnă ceva de +100 lei. Nu două sticle de 50 lei. Nu Săniuța. Nu una de 15 și una de 50. Nu cel mai ieftin whiskey. Dacă știi că îmi place să beau, gândește-te că știu și cât costă ieftinăciunea aia pe care mi-ai adus-o, pe care o beau vloggerii prin cluburi, îndoită cu Pepsi.
Cadourile consumabile sunt cele mai bune. Bei, mănânci, aia e. Nu te lovești de chestii prin casă.
chestia asta se intampla cu oameni care de vezi f rar. evit sa fac asta in momentele delicate. cu cei apropiati o rezolv repede, ca-i cunoasc si stiu ce au sau nu au.
mai exista un tip de cadou extramegaubercool: cardurile cadou!
Nu am inteles-o deloc pe asta cu cardurile cadou, adica un fel de voucher la emag, kaufland, etc. Nu mai bine un voucher BNR care ii acceptat oriunde?
De parca Decathlonul ar fi la kilometri distanta, calitativ :)))
Ce înseamnă mid-range + calitatea e chiar foarte bună la 50-100 lei mai ieftin decat alte branduri de outdoor.
Dupa 5 perechi de incaltari cumparate din mall intr-un interval de 1 an (2xnike – sau rupt efectiv dupa 2 respectiv 3 luni, pepe jeans london – i-am purtat doar o data pentru ca sunt infecti, cu ceva burete ce absoarbe apa in prostie la cea mai mica ploicica, 2xskechers – o pereche infecta, nu s-au putut purta din cauza ca erau prea rigizi, i-am dat fratelui meu si i-a aruncat din acelasi motiv si a doua pereche ce puteau chiar dupa ce i-am spalat cu toate solutiile disponibile) si cheltuind un total de 1800 lei, am fost in decathlon si mi-am luat o pereche de pantofi sport impermeabili cu 120 lei care sunt mai ok decat toate cele 5 perechi de mai sus si nu, nu fac misto deloc.
corect – doar cand primesc Brancoveanu X.O. sunt cu adevarat fericit. ma bucur si de Miorita sau Courvoisier totusi. chiar ma trece un fior cand primesc astfel de cadouri !
incearca un Remy Martin
O sa ma uit la magazinul nemtesc dupa Haribo aia, de curiozitate. In principal au multe feluri de Haribo.
Bine ca acum stiu ce iti place ca sa nu iti iau!
1. căni
2. lumânări.
3. căciulă.
4. decorații pentru casă.
5. Fular (eu am trecut pe carpe din alea horn „Buff”)
6. Manusi din polar (pe langa ca nu mi se potrivesc la marime sunt si proaste rau)
7. AfterShave (eu nu mai folosesc de niste ani, am ceva crema/balm si sunt ok) mai bine imi iei lame ca pe alea sigur le folosesc.
8. …
8. topoare.
9. Pișcoturi
eu am o dilemă existențială: ce oameni cunoști tu care consideră ok să ofere cadou unui bărbat lumânări și chestii decorative?!
nu știam că-s sexistă, dar cred că sunt. nici măcar în caz de mega-criză n-aș lua unui bărbat așa ceva.
Am aflat eu faza cu lumânările: maschează fumul de țigară din casă. Am cunoștințe care le cumpără la set și le apreciază.
Decoratiuni ca decorații sunt alea de le pui in piept.
Alcoolul e bun la +100 dacă e tărie. Pentru cine vrea sa cheltuie doar 50 poate lua un vin bun. Sec
Titlul asta e un ordin?
Cine esti bă tu, să imi spui mie ce sa fac?
geani!!!
nu se poate asa ceva,habar n aveam ca exista site lucrurigratisro
eu fac pariu ca de mos craciun, un roman din 4 primeste pijamale sub brad.
mark my words
Eu am primit un set STR8 de aftershave + balsam de ras, ceva de genul. In conditiile in care port barba (mare) de cel putin 5 ani, iar persoana care mi-a oferit ma stie de 3 ani.
Top that
cred ca nu ai inteles mesajul din spatele cadoului :))
Un apropo subtil, că nu-ți stă bine?
Poate a fost un apropo :))
Eu cred ca l-a dat mai.departe!
Dacă nu mă știe cu fața de bebeluș, ce apropo să-mi bată? Și dacă sunt urât aia e, nu tre să mă ia acasă
Haaaaa ha, și eu la fel. Am primit un tub de gel de bărbierit și am barbă de 5 ani.
Și am aruncat vreo 4 cutii de STR8.
Eu am degustat single-malt-ul ala facut de Lidl, e foarte decent pentru pretul lui (50 de lei), cu mult peste orice alt scotch la banii astia…
…si ala e un posibil cadou daca stiti pe cineva non-snob.
Confirm, face pipi pe… pipi-ul de J&B si alte pipi-uri ce se comercilizează pe la noi.
Nu e man. E o chestie mediocra ca sa nu zic o porcarie ca si cea de la ALDI(e acelasi produs cu alta eticheta). Am incercat si personal nu-l recomand. Miroase bine dar e aspru si cam da in cap. Daca tot bei acasa si ai o varsta da-o in ma-sa si ia-ti un Glenfiddich de 100 de lei ca nu te omoara 50 de lei in plus. Sa nu trebuiasca ibuprofen si sa stai lat a doua zi plus alte cele in timp.
Merge și alt Glen, Glen Moray. Tot 100 și un pic.
Confirm si eu ce zice lumea pe aci… la 50 lei …face pipi pe multe.
Si vorbim de versiunea Rosie nu aia albastra care e mai ciudata la gust.
Si daca nu stiati sta bine si la premii…http://www.worldwhiskiesawards.com/winner/bronze-medal-81-world-whiskies-awards-2019
Ala de 8 ani a castigat aurul si acolo s-a batut cu sticle de la 50 lire in sus.
Nu stiu, nu m-am imbatat niciodata din single malt. Sunt prea sarac pentru asta.
Am zis ca pentru 50 de lei e un whisky foarte bun. Sa vedem ce whisky mai e la 50 de lei:
– Ballantines
– Grant’s
– Label 5
– Johnny Walker
– Teachers
etc.
Dintre toate cele de mai sus ala de la Lidl mi-a placut cel mai mult si da bine ca cadou – dop de pluta, cutie, chestii. Nu neg ca sunt whiskys bune la 50 de lei (Tullamore Dew e un exemplu), dar majoritatea sunt doar „taria din whisky cu cola”.
Pana la urma afacerea e simpla – cumpara cel mai ieftin batch (ala de 3 ani, varsta minima la care poate sa scrie pe cutie „scotch whisky”) de la o distilerie si il impacheteaza in brandul lor. Nu se va bate in veci cu „the Glens”, dar nici nu isi propune. Stiu ca prin alte tari Lidl comercializeaza si „Ben Bracken” mai varstnic, dar in Romania probabil ca doar testeaza piata.
Parfumuri. Ceasuri. Ideea e ca nu trebuie sa fie simbolic, poate sa fie si ceva scump…
le primim pe alea fiindca de fapt nimeni nu vrea sa cheltuie prea mult cu cadourile.
de fapt n-ar lua deloc, dar na, traditia.
daca spui dinainte, respicat, „nu vreau cadou de Craciun” atunci nu vei fi dezamagit.
Polonezii ne invadează cu gunoaie. Și la încălțăminte și la pepco, jumbo și profi.
De fapt cred ca jumbo e polonez, nu sunt sigur, can’t be arsed sa caut.
Jumbo e grecesc.
Pepco e polonez.
Ambele firme comercializează chinezisme.
Profi au fost parte din Delhaize (Mega), dar in 2009 au fost cumparati de Polonezi, acum sunt parte dintr-o companie Londoneză.
Greci parca stiam ca sunt desi tot ce e acolo pare turcia si china made
Știu ca sunt chinezisme, dar polonezii (și greci) le comercializează iar chinezii produc ceea ce cer respectivii.
La femei de obice iau floare la ghiveci, un citric. Daca nu ii place, e proasta si macar am invatat ceva.
Citisem „un cric”. Freud, bată-l vina
Treceți și florile la ghiveci pe lista de inutilități. O floare la ghiveci înseamnă încă o grijă în plus: unde o pun, când o ud, are lumină suficientă. Nu-ți vine s-o arunci și vei sfârși udând niște bețe care fac o floare o dată pe an. If ever.
la modul general îmi plac florile, dar nu sunt capabilă să țin în viață o floare în ghiveci (pisicul văd că e bine-merci după mai mult de 3,5 ani în grija mea). cea mai rezistentă floare a supraviețuit 9 luni cu mine (n-a fost cactus). nici florile pt vază nu mă pasionează în mod deosebit pt că trebuie să mă chinui să le feresc de pisic.
plantele în ghiveci ar trebui puse în aceeași categorie cu animalele de companie în caz de opțiuni de cadouri. nu băga oamenilor pe gât responsabilități suplimentare pe care poate nu le vor.
la mine merg dulciurile. chiar și alea mai ieftine din lidl. dar din lidl, în materie de dulciuri ieftine lidl face pipi cu boltă pe cam orice altceva în aceeași zonă de preț.
@A deci ti ai ales drumul in viata:pisici si dulciuri
@Robert, și cărți. dar la capitolul ăsta prefer să mi le cumpăr singură. rar (hm, cred că niciodată de fapt) am primit cadou o carte care să fie în top 10 pe lista mea de cărți ”de cumpărat”.
@Zdronc@n, plus cine plm vine s-o ude când plec în concediu? sau cât plm costă un dispenser de apă/cine-mi meșterește unul ieftin că eu am două mâini stângi în materie de bricolaj.
alcoolic anonim scrie pe tine, ioi =)))) asta-i un articol ca dupa pomana porcului, extrem de agresiv in realismul si deschiderea sa
nu sunt anonim, am blog!!!
doar alcoolicul va fi anonim!
Eu sunt exact invers.
Cam o data la 2-3 ani fac curatenie prin bar si duc la gunoi toate sticlele de vin, coniac, visinata/tuica „din aia buna” de la socri etc. pe care le-am primit pe parcurs. Dupa 2-3 ani iarasi incepe sa se umple barul si reiau operatiunea. La cate-o sticla de vin ma mai gandesc ca poate o beau candva, dar tuica, visinata, coniacul etc. le pun in bar stiind clar ca peste o vreme vor lua drumul gunoiului. Lumea pur si simplu nu intelege ca nu-mi plac bauturile alcoolice, prefer oricand sa beau apa.
Iar cu dulciurile are loc o actiune asemanatoare, dar ceva mai des: cam o data la un an arunc toate dulciurile primite cadou, adunate prin casa si expirate. Dulciuri mananc si eu si copiii, dar va dau un sfat: decat dulciuri multe si proaste, mai bine putine si bune. Ce arunc aproape in fiecare an: ciocolata Milka (mai bine mananc zahar pur), iepurasi/oua/mos-craciuni de ciocolata, caramele, jeleuri de duzina, „ciocolata” Africana etc.
Deci la mine e valabila reciproca: nu alcool si nu dulciuri.
Si inca o chestie care e moartea pasiunii: jucariile pentru copii cu cat mai multe beculete si sonerii / sirene si care sa ocupe cat mai mult loc in casa.
De cele mai multe ori prefer sa nu primesc nimic, dar multa lume nu intelege asta nici daca le zici explicit de o mie de ori.
De ce nu le lasati langa ghena de gunoi, in pungi sau chiar fara pungi? Ar disparea foarte rapid…fiind adunate fie de vecini, fie de persoanele care vin sa adune gunoiul? Alcoolul de fapt poate ar fi mai sanatos sa ajunga in chiuveta dar cu dulciurile ce aveti? Sunt atatia copii care nu isi permit…
Sunt de acord 100% cu mai bine mai putin si de calitate decat mult si prost, citesc cu atentie si eu lista de ingrediente cand cumpar ceva fie de mancare fie deserturi dar…sunt altii care nu si le permit deloc si poate ar aprecia…
Dacă tot știi că le arunci de ce le mai ții un an să expire? Ai putea să le donezi. Te duci în parc, cauți copii și le dai dulciurile.
Ultima data am lasat alcoolul intr-o plasa langa container, tocmai in ideea ca poate-l vrea cineva. Cat despre dulciuri, repet, erau expirate, asa ca dimpotriva, am avut grija sa le arunc astfel incat sa nu tenteze pe nimeni sa le dea unor copii.
@Balaurul: sunt mai multe motive pt. care nu fac asta:
1. Consider ca daca-i dau unui copil, oricat de amarat, o „ciocolata” Africana, l-am jignit. Din punctul meu de vedere, nu e potrivita pentru consumul uman.
2. Gandeste-te ca ar veni un nene in parcul unde se joaca copilul tau, sa imparta ciocolatele copilasilor. Cam cum ar fi?
3. De lene si comoditate. Nu le-am cerut eu, nu le-am cumparat eu, pentru mine sunt gunoi si le duc la container cand imi vine la indemana/ cand imi amintesc/ cand am chef.
Nu neaparat in aceasta ordine.
Stiu ca mai sunt cateodata si dulciuri acceptabile printre ele, de alea chiar imi pare rau cand le arunc. E cam ca atunci cand mergi inainte de Craciun la mall si cumperi mancare sa-ti ajunga la 5 familii pe doua luni, iar dupa ajungi sa arunci jumatate. Cu deosebirea ca pe astea nu le cumpar eu, ci le primesc cadou.
Bonus points dacă te duci în parc cu o dubiță
Saru’mana boierule, cand mai faci curatenie prin bar?
cum? dulciurile alea de tot rahatul care defapt sun minim 50-60% zahăr rafinat în stare pură să nu le arunce și să le dea copiilor, că le face un bine?
voi v-auziți ce prostii debitați?
Ai prieteni care-ți aduc Africana? Pe bune? Ori o scrii la misto ori esti chiar foarte sărac. Si nu o zic la mișto
@EGO: Africana am primit-o in niste pachete de Mos Nicolae de la serviciu. A fost prima si ultima data cand am primit asa ceva, de atunci refuz politicos. Deci nu, nu am prieteni care-mi aduc Africana. Dar si daca as avea, nu inteleg logica ta. Daca un prieten ti-ar face cadou o ciocolata Africana, cum si de ce ai deveni instantaneu foarte sarac?
@Alin: Ultima curatenie a fost cam acum o luna. O sticla de sangria, vreo 3 de vin, o vodca stalinskaya si ceva coniac (posibil sa fi fost alexandrion). Si o sticla de visinata productie 2016. Urmatoarea va fi probabil peste vreo 2-3 ani. Ramai pe zoso.ro pentru amanunte!
stie cineva unde se mai vinde africana cu cocos?
am pe cineva caruia ii place!
Cumpar tricouri din Pepco copiilor. De foarte multi ani. Sunt 100% bumbac – cele mai multe – nu se decoloreaza, nu dispare de pe ele sclipiciul, paietele stau la locul lor etc. Altceva nu pot lua ca nu-mi plac, calitatea pare nasoala, sunt din poliester. Uneori iau si jucarii pentru ca sunt de o calitate exceptionala (Au uneori niste papusi care in alte parti ar fi minim 70-100 lei, calitatea se vede in plastic, par, hainele papusii etc). Cam atat pot lauda. Da, sunt mama de fata. Si da, stiu sa aleg. La fel cum cumpar si din Zara, C&A, H&M, Carrefour Tex.
Uneori au caiete foarte ieftine pentru ce ofera, pixuri cu gel si hartie colorata (lucioasa, creponata, cu sclipici etc) cat sa ne facem de cap cand vrem sa ne jucam de-a lucrul manual.
Au puzzle de la Trefl care in alte parti este foarte scump pentru ce ofera, la ei este pana in 20 lei. Tot ei au unele jucarii care le imita pe cele misto din magazine IDENTICE (presupun ca au gasit furnizorii din China originali caci altfel nu imi explic) doar ca la o treime din pret. Aceeasi calitate.
Jumbo e o varza totala cu marfa absolut de aruncat la gunoi.
De acord cu parerea despre cadouri: mai bine deloc sau doar un voucher astfel incat sa isi cumpere fiecare ce doreste/ ce are nevoie decat porcarii care ajung la gunoi sau date mai departe. Ori faci un cadou din inima, ori mai bine nu-l mai faci.
Ok deci nu sunt eu idiot când îi cumpar băiatului tricouri și pantaloni de la Pepco. Chiar mă întrebăm ce e in neregula cu ei devreme ce se vede clar calitatea bumbacului.
De la Jumbo cumpăr lipici si tot ce ține de taiat, colirat, lipit. Nu am văzut nicăieri așa de multe opțiuni la un preț atât de mic. Iar fiul meu folosește asa ceva aproape zilnic. Da mersul la Jumbo poate fi moartea pasiunii cu defileul dracilor creat sa te țină catai mult in magazin, dar am învățat sa mergem in modul comando; știm ce vrem,luam fix pentru ce am venit și plecam imediat la casă. La naiba daca ne.miscam repede putem da o tură după și la Leroy Merlin sa ne uităm la sculele electrice!
Aprob pozitiv pentru hainele.de.copii.
Pe mine alta faza cu bauturi ieftinache m-a distrat recent. Au primit niste food influencers? food fluencers? Pachetel de la mosu de cele mai basite blenduri posibile
Ballantine, Jameson, Chivas si astia se gudurau ca vai ce e asta, ca nu se cade sa ignori un piscot. Coaie, vrei sa te cred ca e misto la maize si the artist, nu pune poze cu pachetel de batura de majorat.
In alta ordine de idei au am incercat sa o ard practice de cativa ani incoace, chestii gen Chromecast sa se dea mai usor parintii pe Netflix. As vrea sa iau si un gift card de 1 an la Netflix, se poate si la noi ca de pe site-ul lor nu ma prind.
https://www.netflix.com/gift-cards
Carti, te fac neprost!
Stop, s-a inchis internetul azi, s-a strigat carti. Te fac o poola neprost, nu mai fiti manelisti culturali si nu va mai amagiti, unii tot prostii o sa ramaneti indiferent cat cititi.
N-am intalnit oameni mai prosti decat astia care sunt toata ziua cu cartile in gura. Se pare ca n-au ajuns inca destul de neprosti incat sa fie discreti si sa nu mai semnalizeze.
@unknown *prosti
Iti recomand sa citesti „Managementul furiei” de Adam Sandala si George Nicolae.
Sarbatori fericite!
Oare ce poti spune despre o persoana ce are atata ura pe carti, pe faptul ca iti dezvolta gandirea si pe cei ce le promoveaza… Ca e mai bine sa ramana un necunoscut fara cunostinte…
QED…ai citit un text si n-ai inteles nimic, uite cum apar analfabetii functional.
cei mai multi analfabeti sunt nefunctionali!
Când am zis că am destule țoale și că barul e blindat, am fost întrebat „no și ce ai vrea?”. Crecă o să fiu primul român care o să primească electromotor original pentru Intruder VL1500 fiindcă i-am scris lui moshu că ălea aftermarket sucks. Moshu probabil o făcut infarct când o văzut că scorul e 2200 de lei cu livrare in 2 săptămâni.
Mosu’ nu poate sa repare? Ca un kit de reparatie vad ca e de 10 ori mai ieftin :))
Also e un nene in Bucuresti care repara electromotoare, doar electromotoare. Cauta pe google „reparatii electromotor baicului” si vezi poate te ajuta nea Nicu sa ai un electromotor de backup.
Sunt perfect capabil să schimb platoul cu perii și doi rulmenți plus un oring și sa desfac/insurubez două șuruburi în bloc. Rotorul însă nu ți-l repară nimeni. Kitul de la Arrowhead e 180 de lei, intr adevar. Dar, nu rotor
În ianuarie vreau penguinos de valladolid și în vară vreau coasta de azur și figuri. Piesa ca atare îmi trebuie ca sa am o rezervă. La fel, pompă de benzină și hai să râdem: un set complet de carburatoare.
P.S. nu sh cât ești tu în domeniu dar am încercat să cumpăr un electromotor aftermarket, acu vreo două luni. Nou, tot ce vrei.
Se învârtea invers. Magnetii (la VL sunt ficși) erau stantati invers în carcasă. De atunci … gata. Musai vero. Mă costă dublu…i adevărat. Dar nah, de aia există moși și socri și neveste. Când sunt sarbatorile fac ravagii.
P.P.S: sper să nu-și dea seama că n-am nici o pijama că am belit cariciu.
@RAIDER era pentru motociclete cu volan pe dreapta… jokin’
Culmea e ca la Pepco gasesti si parcarea asta de la Majorette. Iar pretul e imbatabil.
https://www.amazon.com/Majorette-212059993-Levels-Parking-Toy/dp/B0725VRS45
Au tot felul de jucarii care imita originalele fie sunt originale…tin minte ca in urma cu jumatate de an sau chiar mai multicel am dat aproape 200 lei pe niste magneti colorati cauciucati cu care se pot construi diverse din Noriel. In toamna acelasi numar de magneti (bare multicolore si sfere) au costat in Pepco pana in 60 lei. Aveau alte culori, in rest…identice. La fel…un catel care latra cu baterie etc: 50 lei la Pepco, la Noriel inca se gasesc asemanatoare la de 3 ori pretul cand nu sunt reduceri.
Nu sunt toate asa, sunt unele si de calitate proasta dar …imitatie NERF dar foarte ok calitativ la fel…nu mai stiu diferenta de pret dar era masiva.
Nu stiu despre ce vorbesti tu, dar Majorette nu sunt imitatii si nici Dickie sau Hot Wheels.
La toate astea Pepco are cele mai bune preturi din Romania.
aoleu si ce succes au avut ochii aia de jeleu. voiau sa ii manance pe toti in seara aia
data viitoare luăm câte 2-3 pungi de copil.
De ce nu pui o listă cu cadouri acceptate pe poartă?
Aleluia!
Oare cand vom intelege ca nu firmele polueaza cel mai mult ci noi care le cumparam mizeriile? Mizerii care mai apoi ajung la gunoi dupa care doar o bucatica sunt reciclate… Am sa ajung sa le dau inapoi cu riscul de a-mi fute relatiile: fratioare, ma bucur ca ai venit tu aici, dar nu-mi trebuie plasticul asta pe care i l-ai luat lu’ fimiu’, care are juma’ de kil, si costa 20 lei!!!
noi cumpăram și produse în recipiente reciclabile și returnabile. noi am cumpăra și produse neambalate-supraambalate în tâșpe straturi de plastic dacă am mai găsi.
Vezi ce amuzant o sa fie când o sa se descopere efectul microparticulelor de plastic care ne intra in corp. Și nu va fi ca cu azbestul, de astea nu vom putea scăpa decât pe alta planeta, luata de la zero.
Exasperat de coadurile primite de la pacienţi un doctor a scris mare pe uşa cabinetului:
Nu beau bomboane. Şi nici flori !
Haribo Color-Rado să știi că este în România. 1. La bestvalue 19,60 lei e azi
2. Încearcă la Prăvălia Bene (au vreo 20 de sortimente de Haribo) și la Michelle’s New Markt Săcele. Au ceva asemănător, pico balla. Asta a fost și la celălalt magazin german din Brașov care e pe Carpaților și la Star în piață.
3. Toate felurile de Haribo mai pot fi găsite prin magazinele din Sfântu Gherghe unde sunt diverși importatori.
4. Întreabă-mă când vrei ceva anume de mâncare, ceva băcănie (dulciuri, răcoritoare etc.). S-ar putea să știu.
The German Shop – Sibiu (despre magazinul asta ziceam mai sus). Cumpar frecvent de la ei. Au si Paulaner la 4,6 lei + 0,4 lei garantia sticlei. Sunt unii care cumpara cu lada. De Haribo nu mai zic, au de toate felurile.
Paulaner o fi diferita la sticla de aia la doza ?? Ieri am vrut sa iau din hipermarket ca era 0.80 centi, da am zis sa nu fie naspa…
Mie-n general mi se pare mai buna berea la sticla. Apreciez ca isi pastreaza mai bine calitatile (gustul, prospetimea etc.). Pentru Paulaner, 4,6 lei mi se pare „the best price”, comparativ cu ce gasesti in ofertele supermarketurilor.
Mno, acolo nu aveau la sticla…da o sa incerc totusi la doza ca mna, acu n-o avea cum sa fie mega super diferenta. Cea mai buna bere gustata vreodata (!) a fost acum vreo 10 ani, cand nu mai stiu in ce circumstante, a ajuns la mine o mostra de bere de la Gambrinus, care nu era pentru comert. Nu vreun sortiment special, doar bere blonda. Dar nu stiu cum sa zic, avea o dulceata naturala si un gust suuper pregnant de malt, hamei, habar nu am care din astea doua ca nu ma pricep decat la baut :)).
Efectiv mi-a adus aminte de cand treceam in copilarie pe langa fabrica de bere de pe Grivita unde mirosea… Well ca la fabrica de bere… Chiar nu stiu ce a fost cu acea sticluta miiica, miiica, dar tind sa cred ca aia era ceva de prima mana, care dupa ce a ajuns la productia de masa a devenit…doar bere.
Gutarichi moldovenești? Unde găsesc eu în patria muma?
HARIBO COLOR RADO!!!! https://www.instagram.com/p/B_K4sZgpg7Z/
Bai, eu tot primesc parfumuri si after-shave-uri.
Stie cineva ce arome imi plac? Suntem in comunism, cand nu se gaseau?
De ce ar mai face cineva un cadou „trusa cosmetica pentru barbati”? Vad ca e PLIN prin supermarketuri.
Am lucrat pentru firma de deodorante si aveam la discretie deo, spume de ras, creme, after-shave-uri. Nu am luat niciodata sa dau cuiva, chiar daca e firma cunoscuta si au produse bune. De ce? Pentru ca NU STIU ce iti place tie.
Va rog, ganditi la chestia asta: in secolul XXI, va dati cu orice prindeti in mana?
Am primit cadou CalvinKlein, ceva scump. Mirosea groaznic, pentru nasul meu, pentru pH-ul meu. Nu-mi placea.
Daca totusi vreti sa faceti un cadou de felul asta, intai vedeti cu ce se da omul, spionati-i baia, intrebati sotul/sotia…
Multumesc, in numele tuturor celor care urasc cand primeasc cadou produse cosmetice.
am avut o colegă de facultate care ne-a povestit la un moment dat încântată de iubitul ei care i-a luat tubul de mascara (scumpișor) și s-a dus la un magazin de cosmetice ”doamnă, dați-mi unul la fel”. a rezolvat omul elegant o problemă delicată.
Pentru cine isi aminteste, săpunul Fa si pachetul de Kent lung necartonat erau top. Abia dupa comunism a fost perioada cu deo si aftershave in pachete cadou, care s-au pastrat pana in zilele noastre.
sa ne intelegem, ca vad multe reclamatii, afete shave-ul la barbati e lumanarea parfumata de la femei.
Cand te doare in pl iei un set de la carrefour, mai sunt si pe culoarul din mijloc, de ai rezolvat problema.
in legatura cu lucrurigratis.ro… as avea de donat doua sobe teracota destul de maricele credeti ca e o idee buna sau imi bat joc de oameni?
4 usi de fier, caramizi de samota, etc… desigur fara sa asigur transportul nici macar descarcatul nu il pot asigura. etaj 1… ma prind eu in degete daca e bine sau rau…
n-ai de unde să știi. acum câțiva ani aveam de dat o mobilă de bucătărie și un aragaz mai vechi, dar funcționale. am pus un anunț de pe ceva grup de donații de pe fb cu mențiunea că nu pot asigura demontarea și nici transportul. s-au înscris câțiva și am mers pe sistemul ”primul venit, primul servit”. am stabilit ziua, a venit un cuplu, el e desprins dulapurile de pe pereți, amândoi le-au cărat (în bloc era lift), le-au încărcat în dacia papuc, au mulțumit și gata.
Se faceau chiar si targuri acum ceva ani, a pornit fain, pe ideea, duci chestii de care nu ai nevoie, iei ce iti place/ai nevoie, se organizau in case vechi de obicei, unde puteai sa bei si un ceai cat te uitai la chestii, mai schimbai o vorba, foarte dragut totul.
Insa dupa a 3-a editie, s-a transformat in 10 aduc si 40 doar vin sa ia, eventual sa le vanda pe net dupa aia, ca deh. Asteptau ca vulturii cand mai aparea cate un fraier cu sacosa… Mi s-a facut sila si n-am mai mers.
Păi chief, cine laudă toată ziua Pepco pe aici, de zici că-i a doua pogorâre a lui Iisus? Eu zic să fii de comitet și să faci frumos un pachet cu donații și să le dai sărmanilor, care au mai mare nevoie și nu mofturesc. Face bine la blăniță, fix ca și link-urile ălea asumate.
Cheers,
Mx
Pentru un irish bun eu as zice +200
ma scuzi dar n-ai dreptate 100%.
1. am o verisoara care o iubeste mult pe fii-mea si de pe unde pleaca ii cumpara cadouri. Ultimul cadou a fost luat din NY si a constat intr-o sacosa cu toale de la diverse firme cunoscute intre care un tricou misto cu un ren, ceva paiete etc de la NEXT. Intrand in pepco de curiozitate zilele trecute (s-a deschis unul nou) am vazut acelasi tricou, fix acelasi din toate punctele de vedere (model, culori, calitate etc) la 10 lei cu o eticheta no name. Deci nu toate kkturile sunt chiar de aruncat pe-acolo.
2. noi obisnuim sa facem cadou chestii ceramice cum ar fi canile pentru ca le cumparam blank si le pictam noi, adica sunt cadouri personalizate, nu la kil! Si pe de alta parte eu vreau sa primesc ceramice cadou, la noi nu exista 2 farfurii sau cani la fel pentru ca spargem multa vesela (avem degete rare si pisici multe).
Si ca o concluzie, titlul articolului tau nu se aplica tuturor. Sau e incomplet. Ar fi trebuit sa zici: „nu mai cumparati cadouri de la pepco si jumbo PENTRU MINE”.
Parerea mea!
Cadouri? Pula cadouri. Bani in plic intotdeauna. Onomastica? Bani in plic. Craciun? Bani in plic. Nunta? Bani in plic din nefericire, as dori metoda polonezilor, o ciocolata sau ceva ieftinache, nunta nu este sa faci bani pe spinarea celor 300 de rude ale tale pe care nu le cunosti ci sa iti inviti 5-20 de persoane apropiate si sa te simti bine. Botez? Bani in plic. Inmormantare? Bani in plic la sot si muie bisericii.
Aceeasi chestie o zic si eu. Pepco, si alte magazine de genul (jysk maybe) asta cu prostii „fancy” de calitate mai inferioara decat calitatea proasta la preturi de nimic sau adaos la pret ar trebui sa fie desfiintate. Anul trecut am avut un halat de baie de la pepco, dupa 2 purtari deja se desira ata de la cusaturi. De 2 luni si ceva am aplicat asa de curiozitate la joburile lor prin facebook, primind aceeasi mizerie de mesaj automat doar ca de data asta mi s-a pocit numele. Clar ce fel de angajati (analfabeti functionali copy/paste) au acolo! Te invita la ei pe site ca sa faca trafic, nu ca ar arunca careva un ochi pe vreun cv trimis pe jegul lor de platforma, desi ar trebui sa tina cont de aplicantii de pe facebook din moment ce auam buton de apply la cacaturile de ads. Daca cineva le comenteaza ca au mai aplicat si nu intereseaza pe nimeni sau ca s-au prins ca anunturile de job sunt fake, li se sterg comentariile. Sa stearga comentarii la anunturi sunt in stare, sa angajeze sau sa-si imbunatateasca serviciile si calitatea nu sunt. Manca-i-ar falimentu si desfiintarea si ca companie si mai ales pe prostii agramati, analfabeti si cretini care zac acolo si ocupa degeaba locuri de munca menite unor oameni mai competenti!