Cumpără cineva un Benz sau un BMW după ce a citit pe un blog de el?

Mihaela expune o problemă veche: la ce sunt bune testele auto sau campaniile cu produse scumpe oriunde. Cine are bani de ML nu citește Viva sau Capital, și totuși campanii se derulează.

Eu nu pot sa inteleg rostul unor astfel de “manifestari” publicitaristice.
O sa vanda Mercedes macar cu o masina mai mult pentru ca l-a premiat pe Mihai Moraru?! Chiar este o singura persoana in tara asta, care nu ar fi convinsa sa isi cumpere un Mercedes, dar cand ar auzi ca l-au premiat pe respectivul actor, s-ar hotari in secunda urmatoare? Bagi o gramada de bani intr-o campanie de genul asta, ca sa ce?
Pentru awareness?! Daca nu citeam aici, habar nu aveam despre respectiva campanie. Acum daca am aflat si in urmatoarele 3 luni vreau sa imi cumpar o masina, ma voi gandi imediat la respectivul producator auto?! Pentru “implicare social-culturala”?! Cine alege un producator auto pe un asemenea criteriu?

La prima vedere are dreptate, deși eu am convins oameni să cumpere mașini și case cu blogul ăsta. Dar hai să zicem că așa e, cine vrea o mașină de lux nu citește despre ea în revistele auto falimentare moral și profesional, eventual se uită la niște clipuri pe net și apoi se duce la un testdrive.

Dar mai sunt două categorii pe care gândirea asta simplistă nu le cuprinde.

Cumpărătorii second hand

Cum ar fi oamenii să nu își dorească un Benz la un preț acceptabil? Cumpărătorul care are bani de rulat și își ia imediat modelul nou rămâne cu el, pentru că nu îl poate vinde mai departe. Mercedesul nou rămâne și el în parcarea de la Stuttgart. Fabrica reduce producția. Producătorii de piese din România dau faliment. Nu mai există bani de R&D. Morișca se oprește.

Așa s-a inventat campania de awareness. Eu știu că urmează să apară noul E-Klasse și mi-l cumpăr peste trei ani, când neamțul se satură de el. Acum niște ani, cineva mi-a explicat de ce BMW rulează reclame în emisiunea lui Badea, o emisiune cu public dubios, îmbătrânit și retard: pentru a ști cocalarii care se uită ce mașini să își aducă peste 2-3 ani din Germania. E atât de simplu.

 

Visătorii

Clipul de jos e unul dintre cele mai mișto reclame, nu atât ca realizare, cât ca idee. Ce vrea să spună este că oamenii au nevoie să știe la ce mașini să aspire. Dacă sunt promovat, îmi iau un BMW sau un Porsche. Dacă câștig la loto, îmi iau un S-Klasse. Dacă am succes cu afacerea mea, îmi iau un Q7.

De ce pune Tag Heuer ceasuri pe mâna lu’ Brad Pitt? Ca să visăm că într-o zi vom fi și noi șarmanți și în Angelina Jolie.

 

 

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. In showroom au umplut peretii cu „vedete”.
    Cum erau pe timpuri carpetele in casa bunicilor, acum il vad pe bartoș in aceasi ipostaza ca in carpeta cu cerbul ala care statea mandru cu copitele pe o stanca. :D

    Poate ca au facut ei studii unde cumparatorul de mercedes, sambata seara sta in casa cu familia sa-l vada pe bartos cum se prosteste.

    00
  2. Asta cu reclama facuta ca sa cumpere cineva masina in 3 ani e fortata… E mai usor de crezut ca fiecare companie are un procent din cifra de afaceri destinat marketingului (stabilit de centru) si il folosesc cum cred ei ca e bine. Stii prea bine ca sunt marketeri care faceau publicitate la M badea pt ca se uitau ei pe acolo si credeau ca toata lumea se uita.

    00
  3. Plus motivul 3, campanii CSR (Corporate Social Responsability) și de imagine pentru brand, cele care spun „da, facem produse pentru oamenii cu bani, dar prin intermediul vostru vrem ca toată lumea să afle că facem și chestii mișto pentru oamenii de rând sau că dăm ceva înapoi societății din muntele de bani câștigat anul trecut”

    Nu toate campaniile se fac pentru vânzari și profit direct.

    Motivul 4: poate peste 10 ani îți permiți ML, e bine să afli de acum ce este și să ți se bage în cap că este ceva mișto.

    00
  4. NOU
    #7

    Cine se uită la o reclamă de 3 minute? E clar că asta nu e pentru TV.
    În ziua de azi e plictisitor să te uiți la o reclamă de 3 minute, indiferent despre ce e vorba.
    O fi pentru online? Ar fi pierdere de vreme. În 3 minute se dau zeci de click-uri pe ici, pe colo.

    00
  5. cam cati ani lumina e intre a plati o promovare pe niste bloguri daramate si campania asta https://www.youtube.com/watch?v=jdvteFAmG_k ? Cred ca prima varianta inseamna a-ti face mila de niste oameni si a le da niste bani sa traiasca, sub pretextul ca iti fac promovare si a doua varianta e ce inseamna cu adevarat promovare in 2015.

    00
  6. Si ar mai fi o chestie. Daca toti ciumpalacii care nu-si permit masina aia viseaza la ea, cumva imi creste mie cota daca o am. Cumva e si un paradox aici, poate ca pe mine nu ma intereseaza masina respectiva in mod deosebit dar ma intereseaza cum ma vad cei din jur, iar daca pentru ei conteaza atunci atunci prost sa fiu sa nu o iau daca tot mi-o permit. Oamenii care gandesc astfel sunt si mai impresionabili cu reclame.

    00
  7. „O sa ne vedem peste coispe ani…”
    Pun pariu ca nu s-au mai vazut.

    00
  8. Vali, nu am treaba dar porsche arata de cacat, desi daca e de un cadou, count me in :>

    00
  9. Mihai Moraru strikes back. Marin plânge lângă bicicleta galbenă.

    00
  10. NOU
    #14

    Deci, cineva ti-a explicat ca Automobile Bavaria (un DEALER local) face reclama pentru masinile 2nd hand din Germania (vandute de dealeri nemti) ca sa isi poata vinde clientii lor masinile vechi, ca sa isi poata permite unele noi?
    Ma doare capul si ma intreb daca publicul emisiunii respective este retard, atunci cel care ti-a explicat asta cum e. Asta trebuie sa fie fractura logica a anului, de pus in rama.

    00
  11. Motivul e posibil sa nu aibă nicio legătură cu vânzarea în sine către publicul pe care îl atinge, ci mai degraba cu construirea imaginii. Dacă o parte mare din popendulație se uita cu jind la bemveu atunci dubios ul care îl va cumpăra e cu atât mai fericit ca vorbește lumea de masina lui.

    00
    • Exact asta e motivul, e una dintre regulile de baza cand vine vorba despre marketing-ul produselor de lux, niciodata sa nu te limitezi cu reclama doar la publicul tinta. Publicul tinta nu iti va cumpara tie produsul daca restul lumii nu stie ca ala e un produs scump si in felul asta ii confera un statut aparte.

      O alta regula cand vine vorba de produse de lux, este sa maresti constant preturile ca sa iti consolidezi pozitia de produs de lux, asta chiar daca costurile tale nu ti-au crescut deloc.

      00
  12. btw, Brad Pitt nu mai e imaginea Tag Heuer de prin 2008

    00
  13. Cred ca aveți pretenții prea mari de la cei care au bani de așa mașini. Vă imaginați mustăcioși ca Tiriac fumând pipă în salonul clubului de golf în timp ce asculta muzică de cameră. E plin de oameni cu bani care se uita în gura lui Badea, Moraru sau citesc can-can-uri.

    00
  14. este totul despre pasiune si cum sa cultivi aceasta pasiune in randul consumatorilor (gen, cum ziceai tu, sa stie si cocalaru’ dar sa stie si cel care poate cumpara nou). si mai e despre cum sa indeplinesti toate cele 6 criterii majore de vanzari, inainte sa-ti intre clientul pe usa magazinului (si eventual inainte sa intre in contact cu un agent de vanzari plictisit, ignorant sau arogant). bine, drept este ca in .ro lucrurile sunt interpretate si aplicate diferit decat in alte parti ale lumii, dar asta-i alta discutie.

    00
  15. Reclama la Porsche mi se pare f valabila.. oricum nu schimba mare lucru la design in 20 de ani :))
    https://i.pinimg.com/236x/0b/b6/19/0bb6197ae596315d830ceae12730cbfd.jpg

    00
  16. Ipocritilor!
    Va plangeti de schimbarile de clima, defapt si americanii, ba chiar si nemtii se plang de asta mai nou, dar nu v-ati gandi la niste masini care polueaza mai putin! Ceva asa cu motor de 1300, eftin si bun, fara AC ca oricum nu il foloseste nimeni…. :D
    Era pe undeva un top al masinilor care se devalorizeaza cel mai puternic, evident era vorba despre masinile scumpe cu motoare mari de neam prost.

    00
  17. Mult folclor in reclamele astea, dar si multa rautate in commenturi :).
    Am avut ocazia sa conduc un Porsche 911.
    Ce nu pare sa priceapa nimeni, este placerea persoanei de a conduce. Daca imi place cum merge si se simte un Porsche sau BMW sau ce o fi, nu prea conteaza ca ma duc mai des la service sau ca ma costa mult intretinerea sau mai stiu eu ce.
    Am avut cateva masini japoneze si pot sa spun ca sunt foarte fiabile. Mi-as lua oricand japoneza la 300000 km, ceea ce nu prea am curajul sa fac la europene.
    Dar, niciodata nu m-am simtit mai ninja, decat atunci cand am avut o Toyota Corolla. Nu ma vedea nimeni. Nici macar șeful cand plecam din firma. Cu orice prieten stateam la o bere, trebuia sa ma chinui sa ii explic cum ca are multi cai si ca nu se strica si asa mai departe.
    Am facut si greseala de a-mi lua un BMW. 6000 de euro mai tarziu in reparatii (inclusiv inlocuit motor) si zile bune de stat prin service, am priceput de ce isi ia lumea astfel de masini. Pasiune. Asta e. Si cam orice germana premium actuala prinde 200 kmh fara probleme. Si e liniste in ea. Si consuma rezonabil.
    Si no, exact ce au vrut astia sa aringa in reclama, in fiecare din noi e un copil. Cand ala nu mai are nimic de zis, e gata filmul, zic eu.
    Ce copil nu ar vrea un Porsche?
    Nu ma credeti?
    Vizitati muzeul lor din Germania cu copilul.
    Daca ajungi sa iti iei masina si gandesti doar ca consuma putin sau ca e 4×4 sau mai stiu eu ce, dar nu ti-o place, mai bine iei bicicleta. Sau autobuzul si tramvaiul. Sau taxi.
    Iesi mult mai ieftin.
    Masinile astea nu sunt pentru angajati. Sunt pentru oameni pasionati :).

    00
  18. cat se poate de gresit. sunt pe un forum de bmw si in mod regulat se discuta cumparari de noi modele high-spec de la 50k in sus si se dau multe linkuri spre bloguri si teste prezentate online. rareori mai zice cineva ca a fost la un event de lansare a noului model si au testat si asa si-au dat seama ca vor masina X sau Y ca si upgrade (aka lease, ca asta fac astia aici mai mult)

    lumea se uita la inbunatatiri la modelul mai fresh ca sa treaca cu leasu pe modelul nou pe urm 3-4 ani

    00
    • Event de lansare de model nou la masini vezi in tarile rupte in fund unde condusul de BMW/mercedes inseamna ca te-ai ajuns. Banuiesc ca multe se leaga si de costul redus al evenimentului in asemenea tari.

      Majoritatea masinilor scumpe sint luate in leasing pe firma, astfel la fiecare 2-3 ani conduci un model nou si eviti probleme de intretinere care apar cind masina imbatrineste. Ca masinile odata iesite din leasing ajung in Europa de est e alta poveste.

      00
  19. daca n-ar fi toata lumea „aware” de ce e mercedes.. si-ar mai cumpara parvenitii asa ceva?

    00
  20. Băi scuze că mă bag și eu în discuțiile auto, dar pe actorul ăla meseriaș nu îl cheamă cum Marin Moraru? Că imediat face jumătate de secol de când face sportul ăsta și ar fi păcat să ajungem să râdem de el ca de Rareș Beligan.

  21. NOU
    #30

    eu nu cumpar nici subaru nici reno

    00
  22. Cumparatorii BMW nu citesc bloguri!

    00
  23. Decizia de cumparare este intotdeauna una subiectiva.
    Chiar si atunci cand fac un tabel in excel cu „+”-uri si „-„-uri o sa schimb tabelul ala pana cand o sa am cel mai bun rezultat la produsul care-mi place mie.
    Campaniile publicitare, chiar si alea de pe bloguri, sunt necesare: ele au functia de validare a deciziei de cumparare: „Zice si zoso pe blog c-ar lua chestia aia care mi-a placut mie”. Daca nu scrie la zoso pe blog o sa dau ea de blogurile care scriu despre asta.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)