Cum vor trai pantofii tai mai mult daca ii speli mai bine

După fotbal, îţi speli tricoul şi pantalonii, nu? Pentru că sunt transpirate şi la un moment dat, încep să miroasă neplăcut.
Să ştii că exact prin aceleaşi transformări trec şi adidaşii pe care i-ai purtat, sau hai să le zicem pantofii de sport. Iar dacă îi laşi în dulapul de pantofi, sperând că problema va trece de la sine, să ştii că nu, nu trece, ci doar se agravează.

Deci, cum îţi speli adidaşii?

  • Le scoţi şireturile, pe care le pui la spălat în maşina de spălat automată, împreună cu alte rufe. Nu sunt mai murdare decât şosetele, să zicem, deci nu dăunează nimănui prezenţa lor acolo.
  • Umple un lighean cu apă călduţă şi o soluţie de săpun lichid. Fii extrem de atent ca adidaşii tăi să permită acest tip de spălare şi să nu te trezeşti cu pantofii dezlipiţi prin apă, din cauza apei calde sau a săpunului.
  • Lasă-i la inmuiat în soluţia rezultată aproximativ 30 de minute, pentru ca apa să pătrundă în toate colţişoarele lor. De ce faci asta? Pentru că indiferent cât de mult i-ai freca, sunt locuri în interior unde nu poţi ajunge aşa cu trebuie şi atunci îţi faci munca mai uşoară, înmuind părţile mai murdare.
  • După ce s-a înmuiat, cu o perie subţire şi moale se freacă în interior cu multă nădejde. Reţineţi că deşi nu se vede, acolo este cea mai murdară parte a pantofului. După ce ai frecat în interior, curăţă-i la exterior cu o cârpă moale, pentru a nu zgâria faţa.
  • Se clătesc cu foarte multă apă rece. Cum îţi dai seama dacă pe interior s-a curăţat bine? Simplu, dacă dai cu degetele nu va mai fi alunecos şi oarecum uleios, ci aspru, de consistenţa pielii sau a materialului din care e alcătuit.
  • Usucă excesul de apă cu prosoape de hârtie şi pune-i la uscat, umpluţi cu aceleaşi prosoape de hîrtie, pentru a absorbi apa în exces şi a le păstra forma.
  • După ce s-au uscat, pune-le şireturile fără să le strângi, ca să nu ia forme ciudate. Presară în interior nişte bicarbonat, ca să-şi păstreze mirosul proaspăt şi gata, ai adidaşi ca noi
  • Desigur, există întotdeauna soluţia mai simplă de a-i arunca în maşina de spălat automată pentru 2 ore şi a vedea la final dacă mai ai adidaşi sau nu.
    Cred că soluţia de mai sus e mai buna şi asigură o viaţă mai lungă pantofilor tăi de sport.

    sursa FOTO

    Mulțumesc că ai citit acest articol.
    Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

    2 comentarii

    1. Eu spal „corabiile” leului meu in masina de spalat. NU pe programul de 2 ore, ala-i pentru lenjerie si sigur imi lasa sotul descult. Folosesc un program scurt, de 30-45 minute, care-i suficient sa-i spele bine si sa scoata apa din ei. Daca a practicat cine stie ce trasee noroioase ii inmoi si eu si curat bine tot pamantul inainte sa-i bag in masina.
      O sa ii umplu si eu cu prosoape de hartie la sfarsit, cred ca se si usuca mai repede asa.

      00
    2. rezista foarte bine la masina de spalat, majoritatea au program special pt incaltaminte dar la un pragram de 30 de min sigur rezista

      00

    Adaugă un comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
    2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
    3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
    4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

    Susținere

    Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

    Pun clipuri pe Youtube