Cum să nu fii foarte inteligent #2

Dacă ar fi să plătiți o taxă să aflați cât de prost sunteți, cât ați fi dispuși să dați?

Situația 1

Vine factura la curent acum 2-3 luni. 800 lei. Ce naiba?!!?!? Hai să o lăsăm un pic să ne mai gândim.

Într-o seară mă duc să fac un pișu și văd lumină în curte. Deschid ușa și văd problema: senzorul de la proiectorul din curte detecta niște ramuri de viță de vie care se mișcau și aprindea lumina.

Hai că n-are cum să fie asta. Închid ușa și aștept. Aia era. Probabil dacă a ținut-o așa câteva luni de acolo e. Așadar, m-a costat 600 lei să aflu că sunt prost.

Situația 2

Am o magazie care e cam mică. Hai să îi punem acoperișul, că era carton presat, și să turnăm o extensie, zic. Comand acoperișul, îl montez, cam strâmb, dar era primul acoperiș, se iartă. Trec vreo două săptămâni, picura la interior.

Între timp ne apucăm de extensie. Ne luăm azimutul la beton, turnăm, toate bune. Vecinul care mă ajută și care nu era la momentul montării acoperișului se uită, se scarpină în cap, bă Vali, asta nu e dreaptă. Nu e, tati, că am măsurat toate laturile, au aceeași dimensiune.

Tragem niște sfori. Magazia e înclinată cum vedeți în poză și, bonus, scândurile de pe ea, de sub tablă, erau tăiate strâmb, și asta m-a furat. Dăm jos tabla, tăiem drept scândurile alea, după care ne chinuim să potrivim tabla cum era.

Neproductiv. La un moment dat cedez, mă duc la Leroy, dau 200 lei pe alte foi de tablă și aia a fost. Asta a fost taxa pe nemăsurat din prima și acoperișul, ci doar pereții.

magazie

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

43 comentarii

  1. Nu mi se pare că ești prost.Doar împărți banii cu eleganță ☺

    20
  2. I want my minute back =))

    00
    • Omul destept invata din greselile altora. Sa fiu mai explicit:

      * voiam si eu sa-mi pun reflector cu senzor. Insa prin zona circula pisici. Deci nu.
      * patzit sa ‘uit’ calculatorul de munca 24/7 pornit. Consuma si nu e placut sa platesti in plus.
      * chiar si cu o sfoara verifici geometria. Putin Pitagora si aia e. Eviti sa muncesti in plus si eviti situatia ‘las-o ba ca merge si asa’ dupa ce-ai comis-o. Ca ti-e lene sa refaci.

      00
  3. La treaba cu factura la electricitate imi dau cu virgula. Daca valoarea obisnuita era de 200 de lei (in care intra tot consumul casei) iar restul de 600 de lei a fost cauzat de senzorul ala din curte…la ce naiba era conectat senzorul ? ai instalatie de nocturna in curte de ti-a papat atatia bani ?

    10
    • Probabil era legat si la beci…cine stie ce are acolo.

      00
    • la ce naiba era conectat senzorul ?

      Eh, nu-i chiar așa de simplu.
      Are un spectacol de sunet și lumini care-i declanșat de acel senzor, fumigene, sirene, periodic apare un panou (3D, 4x2x1 m) cu Eftimie înarmat pînă-n canini (cu grenade de picior, toate alea)…Rambo, nu alta!

      00
    • Păi de unde credeți ca are casa asa eficienta bufnici? Și’a tras fir pe neve de la Zoso 🤣

      00
    • Are un scaun electric in beci.

      00
    • La 500 de lei, mie-mi ies 7 becuri de 100 W care trebuie sa arda o luna de zile non-stop.

      10
    • Fiind proiector de exterior, menit sa lumineze o suprafata mare, probabil e de minim 50W.
      Iar factura respectiva este, tot probabil, una de „regularizare” – doar omul a spus „[…] a ținut-o așa câteva luni […]”

      10
  4. Bre, proiectorul ala e julit de pe vreun stadion? Cum naiba sa consume un proiector sute de lei pe luna? Sau ratez eu ceva?

    Altfel, la orice masuratoare e obligatoriu sa iei si diagonalele…rareori o constructie „in regie proprie” e rectangulara. Daca mai bagi si un fir cu plumb in problema, te ia depresia.

    10
    • matematica de clasa a 4a IRL :)

      00
    • Ideea este ca Vali nu ne-a zis nimic despre puterea becului. Acum n-ai de unde sa știi nici care tarif i se aplică. Dar la un tarif de 0.75 kwh un bec de 300 W aprins „mai tot timpul” ar plusa cam 180 lei pe luna la factură,

      00
    • @Habarnam, proiectoarele „clasice” erau in general cu bec de halogen de 400W. E
      Este posibil ca Vali sa locuiasca intr-o zona in care regularizarea se face la 12 luni, iar el nu trimite indexul. Deci cei 600 de lei se impart la 12 si avem un cost mediu de vreo 50 de lei/luna, adica vreo 5-6 ore pe noapte in care proiectorul a ramas pornit.

      00
  5. Am mai patit si eu diverse chestii din astea. Oricum consider ca fac parte din curbs invatarii. Satisfactia cand termini un proiect chiar si cu hopuri si extra-cheltuieli e mare.
    Cum era: nu are cum sa iasa rau, doar e facut de tine. 👌

    00
  6. @Vali
    Ăla nu e proiector, e nocturnă de arena națională.
    Nu are cum un proiector să îți consume in 2 luni curent de 600 de lei. Adaugă un consum crescut și din cauza renovărilor, că utilajele folosite au mers. Dar un bec cu led, sigur nu consumă atât, că nu are de unde. Dacă îți merge continuu nu ajungi la valoarea aia: 30 de w/ora x 24 de ore x 60 de zile= 47 kw x 0.8 lei kw/h= 40 de lei maxim, maxim, dacă ar fi mers non-stop 2 luni continuu. Și vezi că am calculat la un proiector de 30w, care după standardele becurilor cu led e un proiector destul de țeapăn la banii ăștia.

    00
    • probabil că e și regularizarea, și alte cheltuieli.

      proiector de 30W pentru curte? nu mai țin minte, dar are peste 100W, și nu e led.

    • Aaaa, păi Valică are halogen ca boșiii. Dă-l dracu jos mah, că te usucă. Eu am unul led de 10w și unul de 20w care stau aprinse nonstop noaptea (din motive de hoți) și am factura lunară între 150-200 lei cu 0,68/kw preț final. Casa locuita, cu destui consumatori. Cele halogen le-am dat jos acum foarte mulți ani, au 150wati…

      00
    • mane, hai să fie singura oară când folosești „valică”. că e păcat să cazi într-un topor.

    • Daca vrei sa vada bine noaptea in curte, de 30W e cam putin. Eu am unul de 50W si doua de 100W, LED, de la Dedeman.

      Nu le tin mereu pornite, dar cand am nevoie de lumina, vreau sa fie lumina.

      00
    • @Vali: in loc sa apreciezi ca am dat un sfat bun și ți-am scris si numele cu litera mare…om rău. Te iert, că așa e de la o vârstă 🙄(așa îmi mai zice prietena câteodată, că mă enervez repede din cauza vârstei)…

      00
    • @rdb: depinde și cât e de mare curtea. Mie îmi ajunge, ăstea sunt lumini ca să nu fie întuneric. Unde e cel de 10w este arhisuficient. Mult deasupra celui de 20w am încă unul de 50w pe care îl aprind când e nevoie, adică foarte rar.

      00
    • @c.daniel, proiector de 10W este suficient ca sa nu te impiedici cand mergi noaptea pe afara (intro curte de 50-100mp). Daca ai nevoie de lumina, ca sa si vezi ceva, ai nevoie de minim 50-100W pe led. Sau 400W daca este proiector clasic, pe halogen.

      00
  7. Welp, de aia recomanda astia la americani sa iei diagonalele dupa ce faci peretii, sa vezi daca e dreapta cosmelia :)

    00
  8. Apropo de senzori de mișcare pt lumina, aveam unul în hol pe vremuri, am zis ca am avut ideea vieții, mereu când intri în casa obercai după intrerupator sa aprinzi un bec, cu sacoșe în mâini, când ieși noaptea din dormitor sa bei apa la fel, ce mai, am pus senzor am rezolvat problema. N-am calculat ca și câinele dormea pe hol, și o prindea senzorul și pe cățea, deși pitica. Asa ca becul ala stătea aprins cam non stop. :))) Nu știu dacă afecta foarte mult consumul, dar m-am lecuit de senzori.

    00
  9. La faza cu curentul,mai mult ca sigur e ceva regularizare: 600 lei diferenta in 2 luni inseamna cam 600Wh, permanent 24/24, in diferenta…

    00
  10. pentru a recunoaste ca nu esti foarte inteligent, tre sa iti mearga un pic mintea :)

    00
  11. Laura, cumpără un senzor de genul asta și îl orientezi în asa fel încât sa scaneze pereți, sa nu scaneze podeaua https://www.emag.ro/senzor-de-miscare-de-perete-180-cu-infrarosu-ip20-senzor-miscare-perete/pd/D1961BMBM/

    00
    • sa vezi ce fain e senzorul cu microunde care te vede si prin usa, te misti prin camera si aprinde lumina in hol.

      00
  12. Cind am facut actele la notar pentru casa am primit doar actele pentru curent si gaz, apa nu. Trei ani mai tirziu a venit si compania de apa sa incheiem contractul, deja bausem 475 mc, din „marinimia” lor m-au lasat sa platesc in 9 transe cei 4000 de lei, calculat la pretul actual al apei evident, ce sa faci, n-ai ce sa faci, consumator captiv te numesti.

    00
    • Cum ar fi trebuit sa faca pentru a fi corect? Sa-ti calculeze facturi medii pe ultimii 3 ani si sa-ti puna dobanda/penalizari pentru ca nu le-ai platit?

      00
  13. N-avea cum să-mi pună penalizări atita timp cît nu au emis factura la timp. Că sa știi și tu, de vina e primarul care a permis vînzare a de imobile fara contract la utilități de mina cu notarul.

    00
  14. Ce-ai in curte, cu ce luminezi, totusi? 600 de lei (la 2-3 luni) e o gramada de curent, nu e de la 2 becuri cu led, aprinse intermitent, zic.

    00
  15. >> proiector de 30W pentru curte? nu mai țin minte, dar are peste 100W, și nu e led.

    Aha :) La halogen ai randamentul prost (vezi si cat de cald se face). LEDul e mult mai bun. :) Daca o fi fost vreun proiector, chiar ai aruncat banii. Becurle alea LED de 100W au real 15W, cred ca stii, 100W e doar echivalentul celui cu incandescenta.

    00
  16. Consumul proiectorului l-am rezolvat simplu. Acumulator +panou photovoltaic, avantaj e ca il pot monta oriunde fără sa depind de o sursă de curent și de fire trase peste tot

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile