Prin august mă uitam la Olimpiada de la Rio, la victoria naționalei României de spada fete, când au câștigat aurul. Eram curios să văd finalul, care auzisem că a fost spectaculos și e rar să vezi știri despre alte sporturi decât fotbal pe la noi.
La un moment dat vine juniorul și mă întreabă la ce mă uit și de ce se bat oamenii ăia acolo. I-am răspuns că e sport, că unele tipe sunt românce și că luptă pentru o medalie de aur, să fie cele mai bune din lume. Încercând să-i explic mai pe înțelesul lui spada, îmi pică fisa să-i spun că sunt un fel de mușchetari moderni, cum era D’artagnan, doar că acum miza este medalia de aur.
Așa l-am convins pe kinder să se uite iar la Cei trei mușchetari, până va fi suficient de mare să se apuce singur să-l citească pe Dumas. Pentru că dragul de citit poate fi și indus, nu forțat. Cred că asta e rolul unui tată, să traseze niște marcaje care să ghideze evoluția copilului.
Episodul ăsta l-am povestit la invitația celor de la Telekom, care vor să își arate aprecierea față de tați pentru tot timpul petrecut cu cei dragi, pentru felul în care își cresc copiii și au grijă să îndeplinească dorințele tuturor, alegând întotdeauna tot ce este mai bun pentru familia lor și au creat un pachet special, MagentaONE.
Voi ce povești de #1dad aveți? Sunt sigur că există măcar una care merită să fie spusă mai departe.
Intre 16 si 20 de ani am fost arbitru de fotbal. Asa cum se intampla in orice meserie, am luat-o „de jos” in primul an si am inceput cu ligile judetene. Vestul salbatic, pe scurt.
Ai mei nu au fost niciodata prea incantati de noul meu „hobby”. Acasa, cea mai vocala era mama, care in fiecare ajun de meci (adica in fiecare weekend), se ingrijora ca o sa-i vin batut acasa. Tata avea rolul sa o linisteasca si sa-i spuna mereu : „nu te uiti la el…sa nu faca el ceva cuiva!” (am undeva in jur de 1.87, dar nu am deloc vreo infatisare fioroasa, din contra).
Mi-a luat vreo trei luni sa-mi dau seama ca tata, saracul, venea pe furis dupa mine la meciuri de frica sa nu patesc ceva. Intai ma ducea sa ma intalnesc cu brigada, apoi ma saluta (chipurile sa se duca acasa), dar dupa ceva timp mi-am dat seama ca venea dupa mine la meciuri. Parca putin mai departe de teren, ca sa nu vad masina, si statea asa la o distanta, sa vegheze :). Fie ploaie, ninsoare, frig de crapau pietrele sau vant, il vedeam acolo. In apararea skillurilor lui de ninja, ii e cam greu sa se ascunda : inaltimea de el am mostenit-o, si e mai inalt ca mine cu o palma.
Cand mi-am dat seama ce face mi s-a topit inima (mai ales ca toata copilaria mea el a fost asa..mai pe modelul barbatesc – nu rece, dar nici nu dadea pe afara de emotie cu mine). Dupa ceva timp, la o masa de duminica, i-am zis ca stiu ca vine dupa mine, si cu o fata de scolar prins ca paseaza copiuta la colegul de banca mi-a zis : „pai da ma tata, ca’s multi nebuni pe lumea asta…”.
Fara sa vreau sa o dau in emotii, va las cu clasica „Bucura-ti-va de parinti cat ii aveti langa voi”.
M-am lasat pentru ca intre job, masterat si arbitraj nu prea mai aveam timp sa fac nimic. Personal mi-a placut foarte mult experienta, si din cauza faptului ca au fost niste probleme de efectiv in perioada cat am fost activ (atunci cand s-au arestat arbitrii in masa), am avut o evolutie accelerata : practic nu mai era nevoie de numarul ala minim de meciuri la dosar. Aveam observator la aproape fiecare meci si daca notele erau bune si treceam cu note mari probele fizice si teoretice eram promovat. M-am specializat pe tusier (deh, mai usor) si in ultimul an am avut meciuri doar la Divizia D, ocazional (rar) la C, si in rest juniori republicani sau (favorita mea) prima liga de fotbal feminin
Pentru mine a fost cel mai aproape lucru de armata pe care l-am facut, prin prisma modelarii caracterului. Am inceput de la 16 ani si arbitram oameni de 30+, care incercau vesnic sa te intimideze. Chiar cred ca eram alt om, daca nu era experienta celor 4 ani de arbitraj.
In rest, si acum am zile de sambata cand ma trezesc buimac, convins fiind ca am intarziat la meci
Foarte tare. Am avut si eu un episod de vreun an cu arbitrajul prin ligile inferioare si stiu cum e sa te injure (cel putin) toti cetatenii. Asta a fost unul dintre motivele pentru care m-am lasat de pasiunea asta. Ma rog, si dupa ce mi-am dat seama ce ar insemna sa ajungi „mai sus”.
Zoso, nu stiu care e faza pe pagina ta; de obicei imi aparea „in moderare” comentariul meu dupa ce il trimiteam, dar acum am scris bartai comentariul, pagina si-a dat refresh, iar comentariul meu nu apare nicaieri..
e ok, e un cache mai dubios
Muschetari. De la muschetă.
Exista muschetă si mușchetă. Ai lui Zoso or fi avut modelul al doilea.
Apoi daca le zicea „floretari” suna confuz
„defloretari” better
Tata mi-a dat sa gust berea ori de cate ori am vrut.
Nu mi-a placut, era mai buna cola.
Tata m-a pus sa muncesc de la 12 ani. Deci nu.
Ca sa-l citez: „ai acusi par la cur imputitule si nu ma ajuti deloc la treaba”.
Csf, n-ai csf :)))
Tot ce știu să fac prin casă, gen „meștereală și șurubăreală” (vorba nevesti-mii), am învățat de la tata, subinginer, fost șef de secție într-o uzină care avea 5.000 de angajați în 1989. Din tot ce am învățat în liceul industrial, la profilul electrotehnică, aproape nimic nu s-a dovedit util în viața de zi cu zi (cu excepția atestatului de electrician, care m-a scos dintr-o posibilă belea, dar asta e altă poveste). Mai mult, taică-miu nu m-a împins niciodată să merg spre Politehnică, doar așa, ca să se dea mare că îi calcă pe urme fiul cel mare. Ba mă și laudă în fața tuturor, cu modestie, spunând că îl moștenesc pe bunicul, tatăl său – un lăcătuș mecanic îndemânatic, priceput și pasionat de munca lui.
De câte ori am reușit câte o chestie greu de înțeles de către tăntălăii care nu fac diferența între creionul de tensiune și șurubelnița simplă, ori între cui și șurub, meritul a fost în mare parte al tatei. Singurul meu regret este că a îmbătrânit și nu a apucat să-și ia carnetul auto și să-și cumpere mașină, tocmai el, pasionatul de mecanică…
E bine ca astia de la telekom macar incearca.
Anul trecut aveau o reclama imbecila cu tatal luat la misto de fi-su si nevasta-sa ca adoarme pe la TV sau ca se uita pe ascuns, in parc.
Se pare ca acum au inteles care e publicul tinta si si-au schimbat mesajul.
Sunt sub boicot, oricum.
Si ei, si aia de la bere cu „ai niid ă hiiro”, doar cu proaste in spot.
Mie mi-a zis cineva odata, tu sa nu fii ca taicatu. Cel mai bun sfat din toate timpurile.
Mie imi place sa tin copii cat mai departe de televizor si sa profit cat mai mult de vremea furumoasa de afara. Optez pentru activitati in aer liber, nu pentru televizor. Acesta va fi folosit in perioada rece pentru programe pe care le putem urmarii impreuna cu toti membrii familiei de tipl vocea romaniei sau romanii au talent . Toate cele bune !
Mmmm, esti un troll fin, fin de tot. Daca toti trolli romani ar fi asa, simtul meu trollo-sarcastico-meta-subtilitism ar evolua in fiecare zi.
Iete bă, e unii care are și păreri cu care nu e de acord. Ptiu drace!