cum să faci RATBul decent

Şi intră românul cu maşina în Berlin. Coada de maşini de 500m. În dreapta, două benzi libere. Mă uit în faţă, ma uit in spate, benzile goale, nimeni pe ele. Toate maşinile pe o singură bandă. Ce naiba?

Mai merg un pic, mă uit iar, deh, mentalitatea de român, poate mă bag eu repede. Ajung într-o staţie de autobuz şi văd pe jos semnele. Banda de lânga trotuar e pentru bus, banda de lângă pentru biciclete. Ai dracu’ nemţi! Nici o maşină nu trecea pe altă bandă că se grăbea. În cursul zilei, am intrebat un taximetrist care e mişcarea. Uitaţi, acolo sunt nişte camere de luat vederi. Treci pe banda care nu e a ta, amendă. La 3 amenzi, înveţi să mergi pe jos.

Nu v-ar plăcea ca în Bucureşti, în zonele unde se poate, autobuzele să aiba banda lor şi banda asta să fie respectată? Că aia de pe Kogălniceanu nu o respectă nimeni. Ea există, e linie continuă, dar oamenii se bagă pe ea că aşa au fost obişnuiţi. Ia să dea poliţia 20 de amenzi pe zi timp de o săptămână şi să cheme televiziunile să filmeze, să vedeţi cum brusc încep şoferii să vadă banda.

Mai ţineţi minte cum mergea tramvaiul 41 înainte să se înfiinţeze bordura aia care nu mai permite cocalarilor să intre pe linia de tramvai? Făcea o oră şi ceva dacă avea noroc. Acum face 25 minute de la un cap la altul.

Nu ne apucăm acum să exemplificăm de metroul din Paris sau Berlin sau Viena şi cum acoperă el tot oraşul. Discutam de chestii simple, care se pot face repede.

Am tot văzut biciclete prin oraşele civilizate. Folosite de tot felul de oameni, de la puştani la doamne de 50 de ani. La noi, cine are tupeul să se suie pe bicicletă, la ce trafic e? Sinucigaşii. Până nu există bandă dedicată şi respectată, mersul cu bicicleta e un vis şi un risc pe care nu vreau să mi-l asum.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

22 comentarii

  1. Apropo de Kogalniceanu, de pe care banda se face la dreapta pe Brezoianu?

    Apropo de genialul 41. Apropo si de faptul ca este interzis sa intorci masina in intersectii. Cum se trece dintr-o parte in alta?

    Despre utopia cu bicicletele nici nu se pune problema pina nu se scot institutiile statului din centru, pur si simplu nu este loc.

    Mai intii organizezi orasul si abia apoi copiezi din strainezia…

    00
  2. NOU
    #2

    Nu e chiar asa, tu esti subiectiv. Noi nu avem in Bucuresti infrastructura lor, sa ne permitem sa sacrificam 2 benzi… daca acum se circula in halul asta, imagineaza-ti cum ar fi daca soselele ar fi de 3 ori mai stramte.

    00
  3. @nenea astea cu care vii tu sunt chestii punctuale. Rezolvi facut dreapta pe brezoianu cu o banda mai din mijloc… sau dai voie sa intre pe banda de autobuz DOAR celor care vor sa faca dreapta, cine trece mai departe de brezoianu pe banda 1 ia amenda.
    Cu intorsul pe linia lui 41 exista variante, da’ romanu vrea sa intoarca PE LOC, il doare burta daca mai merge 300 de metri. De exemplu in Paris ocolesti destul de mult uneori ca sa ajungi intr-un loc apropiat daca o iei pe jos… dar ei nu sunt de principiul „eu sa ajung acolo, restul da-i in pla mea!”.
    Si care e legatura intre institutiile statului din centru si biciclete? Biciclete se pot folosi peste tot, nu doar in centru. Iar unii functionari pot veni la institutiile statului si pe bicicleta sau scuter.
    Apropos de ce zicea si zoso, si eu am vazut prin paris multi oameni pe biciclete si scutere. Au aia niste scutere cu aparatoare de panza sau piele artificiala, nu am stat sa ma uit… venea omu’ in costum, se aseza linistit pe scuter, isi punea casca, isi punea aparatoarele pe picioare si o lua din loc. Fara fitze, fara sa-i fie rusine ca merge pe scuter… dar romanul e plin de fitze (sau harfe, ca sa folosesc un cuvant mai modern :)).

    00
  4. @nenea cosmos: ideea in sine e sa faci ratbul sa mearga mai repede. asfel, oamenii, constansi cate 10.000 pe o banda, in loc de doua, si vazand ca alaturi e o banda libera pe care merge o masina mare cu multi oameni in ea, isi vor lasa incet incet masinile acasa. desigur, nu e un proces brusc, dar se poate.

  5. Bordura la 41 a fost cea mai buna idee. Nu inteleg de ce n-au pus-o in aplicare si in alte parti, de exemplu pe linia 34. Partea de pe Stefan cel Mare e finalizata, nici urma de bordura, la fel si pe Mihai Bravu, unde se fac niste cozi infernale.
    Multumim primariei ca are cap.

    @zoso – romanul se razbuna acum pentru atatia ani de ne-avut masini. Se cumpara masini in prostie, de la copii la batrani, toata lumea cumpara masini. Romanul se obisuieste cu fundul in masina si nu-l mai dai jos de acolo. Romanul nu poate fi disciplinat decat cu forta.

    @nenea cosmos – unde scrie in lege ca n-ai voie sa intorci masina in intersectie?

    00
  6. @nenea cosmos, @PHNC
    de exemplu nici in Atena nu ai voie sa intorci in intersectie; sunt semne (si politisti).

    00
  7. Vezi tu, de cele mai multe ori, solutiile simple sunt cele mai greu de aplicat….

    00
  8. hopa, primarul oprescu s-a luat de concediile medicale ale ratb-istilor E si asta o solutie

    00
  9. in italia la fel, am vazut pe trotuar..2 benzi, ptr biciclisti :). bineinteles..ca mergeam pe ele, dar si biciclistii faceau la fel :)

    00
  10. NOU
    #10

    Aici se ridica mai multe probleme:

    ca sa nu iasa iures pe subiectul INTOARCEREA, iata articolele:

    Art. 125. – Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celalalt prin manevrare înainte si înapoi sau prin viraj, conducatorul acestuia este obligat sa semnalizeze si sa se asigure ca din fata, din spate sau din lateral nu circula în acel moment nici un vehicul.
    Art. 126. – Se interzice întoarcerea vehiculului:
    a) în locurile în care este interzisa oprirea voluntara a vehiculelor, cu exceptia cazurilor prevazute la art. 142 lit. f) * ;
    b) în intersectiile în care este interzis virajul la stânga, precum si în cele în care, pentru efectuare, este necesara manevrarea înainte si înapoi a vehiculului;
    c) în locurile unde soliditatea drumului nu permite;
    d) pe drumurile cu sens unic;
    e) pe marcajul pietonal;
    f) în locurile în care este instalat indicatorul „Întoarcerea interzisa”.

    * Art 142, lit. F – f) în intersectii, inclusiv cele cu circulatie în sens giratoriu, precum si în zona de preselectie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanta mai mica de 25 m de coltul intersectiei;
    __________________________

    In legatura cu respectarea benzilor, da, e o problema de civilizatie. CARE, CIVILIZATIE, SE IMPUNE CU CIOMAGUL.
    Adica intr-adevar, cu camere de luat vederi si politisti in intersectii si in toate locurile aglomerate. Dar e greu sa stea acolo si sa munceasca, cand pot sa bea ness-uri in sectii.
    In legatura cu facutul dreapta de pe banda 2, sa fim seriosi, ati vedea la matiziste si suedeji fitzosi cu Q7 busiti de trolee de v-ati satura. Sau, de fapt, poate ar fi o idee. :P
    _________________
    In legatura cu fitzele de care zice PHNC, ca ne e rusine sa merjem mai modest, eu plusez: v-ati intrebat cum de se inmultesc pe zi ce trece Q7 si X5? Creste asa innebunitor nivelul de trai? CANCI. Am aflat ca multi care au salarii mari fac leasinguri si rate de se rup in doua ca sa se sparga in fitze. Mananca paine cu ceapa zdrobita cu pumnul dar au masini de lux.

    00
  11. Eu merg cu bicicleta in fiecare zi cel putin 12 km prin Bucuresti (aproape de Unirii) si sunt satul de soferi idioti, mai ales de taximetristi. ar trebui sa avem bezi pentru biciclisti in tot Bucurestiul, se aude domn primar ?

    00
  12. NOU
    #12

    Domn primar, sa se auda si ce iti zic eu acuma, ca m-am enervat :P
    Ia vorbeste mataluta [dupa ce ii faci lui Alin piste, multe piste, ca il incurca idiotii de soferi] cu Politia Rutiera, si sa se ia urmatoarea masura: introducerea unei noi categorii auto, sa zicem A2, pentru biciclistii care vor sa mearga pe drumurile publice cu bicicleta. Prin parcuri sa mearga fara permis, dar pt drum sa aiba nevoie de permis. Sa invete si ei legistlatie, sa dea teste, sa faca controale medicale sa stim daca vad bine si sunt normali la cap, examen, sa stie ce au voie si ce nu au voie, (nu sa traverseze calare pe bicicleta trecerea de pietoni si sa fie ba pietoni ba vehicule], etc. Apoi sa invete sa conduca un camion sau un tir si sa vada cum e sa opresti 20 de tone pentru un mucea pe bicicleta care face figuri si care opreste de 1 milion de ori mai usor ca tine.
    Si dupa aia fa-le si mai multe
    PISTE, MULTE PISTE PESTE TOT.
    Piste la greu.
    Piste late, piste cauciucate.

    Ca ei domne sunt vehicule cica, dar habar nu au regulile de circulatie. Si sunt ba calare ba pe jos, ba pe maregine ba pe mijloc si au aceleasi drepturi cu aia care invata toata legislatia. Si domn primar, mai spune politistilor sa aplice legea existenta cu privire la mopedisti, lege care spune ca sunt obligati sa poarte casca de protectie omologata si sa faca cursuri de legislatie si sa poarta permanent la ei hartia doveditoare. Si eu vad zilnic niste mucea cu parul in vand pe partzolete cu numere de inregistrare de tara.

    OK?

    Si asteptati bai sa mai cresteti si sa aveti masini si dupa aia vorbiti de soferi.

    00
  13. cateodata nu sunt de aceeasi parere cu tine, dar de data asta zoso ai perfecta dreptate. in budapesta amenda pentru cei care intra pe banda autobuzelor e de 50 de euro. cred ca ar fi de ajuns si la noi.

    da oare cand o sa vedem si la noi asa ceva? in care secol?

    00
  14. Asa e in Londra peste tot, banda dedicata pentru autobuze si taxi-uri. Iar autobuze sunt o gramada, merg repede si bine si e foarte simplu sa te deplasezi cu ele. Amenda era de 100 de lire daca intrai si tu pe acolo. La fel, camere video in fiecare intersectie, pe fiecare banda. Poate asta e cheia succesului.

    00
  15. Apropo de biciclisti, ati vazut voi un biciclist prin Buc. care sa „stie” sa semnalizeze cand o face la stanga sau la dreapta? (ma refer la cei care merg pe sosea) … sunt de acord cu faza cu legislatia @18 centimetri

    00
  16. Buna idee a avut cel care a inventat astea :) chiar si la budapesta am inteles ca e la fel, nu cred ca conducatorii tarii nu stiu despre aceste practici si nu cred ca nu ar face si ei ceva de genu daca … ar avea unde.
    1. Strazile nu sunt concepute pentru asa ceva … se circula chiar si pe linia de tramvai
    2. Prin sate casele sunt la 2 metri de carosabil
    3. Banda biciclisti? chestia aia alba de-a lungul drumului care a ingustat banda auto? sau ce-a de pe trotuar unde sunt parcate de obicei masini? neah!

    00
  17. Zoso, in Bucuresti sunt multe trasee special facute pentru RATB, dar cine sa le respecte? Am fazut faza cand un sofer oarecare cretin, vroia sa-l bata pe soferul unui autobuz ca dece nu-l lasa sa stationeze in statia de autobuz, ca-si astepta pitipoanca. Asta e poporul roman.

    00
  18. Mie mi se pare o solutie de compromis folosirea de benzi RATB pentru a rezolva problema circulatiei. Pentru 20 de autobuze pe ora injumatatesc spatiul dedicat circulatiei publice? No fucking way! Este o idiotenie, si ar trebui lasata sa moara de moarte buna. Trebuie gasite solutii (intersectii semaforizate corect, treceri suspendate, tunele (uri) etc), pentru fluidizarea circulatiei, nu doar solutii de compromis aiurea.

    Eu nu voi circula cu mijloace de transport in comun pana cand urmatoarele conditii nu vor fi indeplinite (cumulativ, evident):
    – curatenie. Merg la birou imbracat in costum, nu pot sta pe scaun prafuit – e aiurea de tot.
    – aer conditionat care sa functioneze, indiferent de faptul ca pe tanti grasa cu plase de rafie o trage curentul…
    – loc suficient. Nu ma pot inghesui cu inca 10 insi pe 1 m2, nu are sens, nu de aia imi calc camasa si imi lustruiesc pantofii ca sa ajung la birou cu hainele mototolite si urme de noroi pe pantofi…
    – statie aproape de birou. Mai mult de 500m e inacceptabil, mai ales acum vara…
    – Multe autobuze / tramvaie / metrouri. Sa nu stau mai mult de 10 minute in statie, sa am garantia ca ajung la timp.

    Sorry, dar pana cand astea nu vor fi rezolvate, o banda pentru RATB e o tampenie. In plus, ar trebui sa fie interzis sa mergi pe linia de tramvai doar atunci cand, pe langa banda ocupata de tramvai, mai ai doua benzi pe sens. Altfel, e inuman sa-mi ceri sa astept forever pana tanti cu Tico face stanga pentru a putea merge inainte.

    00
  19. @Jordan: pai, sefule, o masina cară un om. un autobuz cara minim 10. cine sa aiba prioritate?

  20. Costumul lui frumos apretat tre’ sa aiba prioritate. Nu poti astepta mai mult de 10 minute in statia de autobuz/tramvai, dar poti sta cate 10 minute la 3 intersectii, blocat in trafic printre alti „domni” la fel ca tine.
    Experiment: iti alegi, la intamplare, o intersectie mai aglomerata, si numeri cate maisini au fix o persoana la interior. De la Tico la q7, cel putin jumatate dintre masini au ca unic scop sa care un troglodit de acasa la serviciu si inapoi. Nu, RATBul este jignitor pentru domniile lor, este aglomerat si merge incet. Nicidecum nu este aglomerat fiindca circula greu. Si nici nu circula greu din cauza ca sunt 40 de oameni in autobuz si alti 40 in 30 de masini, pe langa autobuz.

    00
  21. daca vezi doamne imbracate elegant si care merg pe bicicleta te rog eu sa le fotografiezi si sa pui pozele pe blog. poate asa or sa ma creada si pe mine romanii cand le spun ca intr-un parc din Munchen am vazut o doamna imbracata in rochie de seara mergand pe bicicleta si nimeni nu radea de ea pt ca li se parea ceva normal.

    00
  22. Jordan baiatule, ia mai invata si matale sa strangi din dinti si sa ajuti la progresul tarii nu doar al fundului tau. auzi la el, statie la cel mult 500 de metri de birou…da’ matale nu stii sa mergi pe jos ori vrei sa te lase autobuzul chiar la scara? esti patetic, pe bune, sa ceri unui ditamai autobuzul sa te lase la usa biroului.
    gandeste si tu mai departe de lungul nasului si o sa vezi ca mare parte din propunerile tale sunt aberante.

    tot prin Munchen am vazut barbati la costum mergand pe bicicleta. si aia nu se mai plangeau ca pedaleaza kilometri intregi ori ca e cald afara. pedalau frumos pana la serviciu, isi vedeau linistiti de treaba si munceau pt Germania, o tara muuuuult mai dezvoltata decat a noastra.

    sorry pt double post :(

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.