De câteva zile, caut o explicație pentru ineficiența și corupția din sistemul medical, din poliție, din aparatul de stat în general sau, de ce nu, de la oamenii care muncesc la privat. Și cred că am găsit-o în propria experiență.
Și e atât de simplu.
Așadar, la unul din locurile de muncă, tânăr, dornic de muncă. Mă angajez, bag cărbuni, învăț, perfecționez metoda de lucru, ajung bun de tot și bine privit. După un an, volumul de muncă se dublase, salariul nu. După încă 6 luni, se triplase, cu promisiuni că va fi o creștere de 25% la salariu. Practic, dintr-un job bun, pe care îl făceam cu plăcere, ajunsese un job stresant, în care nu aveam timp uneori să mănânc. Discuțiile cu șefii s-au dovedit a fi sterpe. Nu poți explica angajatului că nu există bani pentru mărire de salariu când el vede că volumul lui de muncă s-a triplat. Nu ai cum.
Și uneori nu merge să scoți ochii angajatului cu alte avantaje (mașină, laptop, smartphone) când el vrea bani. Iar alteori nici alea nu există.
Asta e tot. OK, dai afară 2 oameni din 5 și redistribui munca, ca să faci economii, dar o mărire de salariu pentru oamenii rămași?
Acum, considerați un polițist. Dacă amendează 20 de inși sau 50 de inși el câștigă la fel. Un doctor, dacă face minuni cu un pacient sau cu 10, câștigă la fel. Dacă întinde feșele și medicamentele pentru 10 operații în loc de 5 nu câștigă nimic. Din contră, luna viitoare îi vor cere să facă 15 operații cu aceleași materiale.
Și-atunci îți mai vine să faci munca inițială?
N-am inteles de ce unii considera smartphone-ul si laptopul un beneficiu. Ca doar ambele sunt unelte ca sa muncesti nu ca sa te uiti la filme. As reunta bucuros la telefonul de serviciu si lapropul inseamna doar ca poti lucra si de acasa si in weekend.
Pentru ca telefonul mobil si laptopul sunt inca „status goods” in mintea multora…pentru ca anii 90. Plus ca mai toate mizdele de pe la receptii se lauda in comuna lor dupa metoda ” vai asa de importanta mi-s ca mi-au dat telefonul mieu piersonal”.
Acum serios, daca merge sa faci asta, de ce sa n-o faci?
Pentru ca nu merge , de aia.
Angajatii mimeaza implicarea, si cauta asiduu altceva.
Asta merge la afacerile tip bust-and-run, unde totul e expendable, mai ales oamenii.
E ca si cum s-ar lauda un instalator ca i-au dat si trusa de scule
Cel care mi-a dat minus sa aiba vise umede cu Daniela Gyorfi actuala si nemachiata
Daniela Borfi stia ca vei spune asta si a dorit sa reintre in atentia lumii, d-aia ti-a dat minus. Daniela Borfi e medium si citeste gandurile.
Sunt considerate „beneficii” pentru ca angajatorul considera ca te poti da mare cu ele si te poti simti mandru de tine daca le ai (ca puteai nici sa nu ai scaun si birou, la o adica)…
Cu laptopul si telefonul nu mai merge. Masina insa…
… Problema mie mi se pare ca e la nivel de punct de pornire.
Nici in alte tari, mai dezvoltate, nu am auzit ca functionarii sa aiba bonusuri de performanta, DAR ei au in schimb salarii decente.
Intr-un fel te duci la munca pe 2500 euro net (salariu fix), si in alt fel pe 250 euro net.
Da, asa este, dar viata este si mai scumpa.
Nu de 10 ori mai scumpă.
Da, asa este. Dar nu este nici ok sa compari un salariu bun spre f. bun cu salariul minim…
Ce idioți mi se par ăia care nu știu să compare decât salariile. Am zis „mi se par”, nu „sunt”, ok?
@alexf
2500 euro net e un salariu normal in administratie in vest; 250 euro net e un salariu normal in administratie in RO.
@dumy … obiectiv poti sa compari doar salariul si durata concediului…in rest?
@Alexx … unde in UE sunt 2500 de euroni net un salariu normal in administratie?
@Alexf
In toate tarile vestice dezvoltate
Tot articolul tău de după titlu, se poate rescrie într-un singur cuvînt care există deja în literatura de specialitate: Demotivare.
De aia functioneaza capitalismul si socialismul nu.
ah… socialismul nu e opusul capitalismului
De aia voteaza britanicii iesirea din UE si francezii sunt pe strazi… ca li s-a acrit de atata capitalism
Referitor strict la mediul privat, stiu foarte bine situatia, am trait-o si eu. Rezolvarea din punctul de vedere al angajatului e simpla: cauti alt loc de munca, cand ai oferta te duci frumos la sef cu demisia. Daca esti o persoana cheie, va sari imediat cu contra-oferta. Oricum, e satisfacator sa vezi ca dupa atatia ani in care te simti ignorat, brusc toata lumea vrea sa mergeti la cafea, sa vorbiti, sa gasim solutii, samd.
si daca iti sare cu contra-oferta….ce rezolvi?
Contra-oferta e o mare magarie la care eu nu mai musc. Adica 1 an sau 2 nu au fost bani si acuma, dintr-odata, sunt? Pe mine asta nu ma motiveaza, ci ma face sa ma gandesc ce prost am fost ca am stat atata timp cu salar de 2 lei.
Pai simplu:
Daca tu castigi X, iti dai demisia pentru ca ai gasit in alta parte X+Y, seful iti va face o oferta X+Y+Z. Aici incepe negocierea unde tu esti in avantaj, avand ceva la mana si poti cere X+Y+Z+T.
In final, rezolvi faptul ca indiferent ce s-ar intampla, tu nu mai castigi doar X, ci mai mult
@C – niciodata nu accept contra-ofertele(si recomand tuturor sa le refuze, indiferent cat de buna sunt/par). Daca sunt bun si fac treaba, ai grija sa nu ma gandesc sa plec, mai intreaba-ma de sanatate din cand in cand, nu cand vin la tine cu demisia sa incerci sa ma „convingi”.
@c: s-ar putea sa nu ma fi facut eu foarte bine inteles. Deci:
– pe tine nu te apreciaza aia si nici nu te platesc bine….si asta de ceva timp…destul de mult incat deja ti s-a acrit si te-ai hotarat sa pleci
varianta A: ai avut destul demult tupeu sa te plangi de asta si ti s-a dat deja mumu (ca d’aia inca iti cauti de munca)
varinata B: n-ai avut acest tupeu si ti-ai cautat de munca
– ai fost la interviu, ai dat ceva probe tehnice, ai trecut prin „unde te vezi peste 5 ani” bati palma cu omaneii aia pe niste bani, faci o promisiune ca incepi peste 30 de zile
– te duci vesel la birou sa-ti dai demisia…aia se prind ca le pleaca prostu’ si ii fac contra-oferta astfel incat sa castige mai mult decat X-ul din ecuatie…si prostu’ accepta
Concluzii:
– prostu’ e tot prost – daca ai avut atat de multe neplaceri si te-au futut aia timp de 2 ani pe niste bani putini…nu te astepta ca dupa ce-ti dau mai multi sa te tina in puf doar pentru ca ai amenintat odata ca pleci
– prostu’ n-are nici curaj – asta in cazul in care a „ratat” varianta A
– prostu’ n-are nici cuvant – le-ai promis alora ca te duci la ei pe un contract si apoi te razgandesti
deci…ce naiba se rezolva cu contra-oferta?
Contra ofertele sunt praf în ochi pe care-l aruncă 10% din companii. Când ai scris demisia și o duci la semnat, probabil deja ai un precontract în partea cealaltă, deci ești pe jumătate plecat.
Poate doar daca esti o persoana cheie-franceza,ca daca esti gutan-roman,n-ai sa vezi contra-para-super-oferte!VB. din Asimov baiete!Ca niciunde nu te plateste seful direct,ci patronul care e in Caraibe,si-l cam doare in California de tine!
@Atilla, Heto: Nici eu nu sunt un mare fan al contra-ofertelor.
Personal consider asta ca pe un mod de a-i zice sefului „nici pe X+Y+Z nu mai stau aici, ma duc dincolo pe X+Y”
Deci prefer X+Y la concurenta, pastrandu-mi onoarea, decat X+Y+Z+(eventual) T la aceeasi firma, facandu-ma pres. Asta nu inseamna ca toti gandesc la fel
Scopul unui politist rutier nu este de a da amenzi. Responsabilitatea lor este de a eficientiza traficul si de a creste siguranta participantilor la trafic. Si asta nu se face neaparat prin amenzi.
Lasati domnu Godina povestile pentru cartile alea de succes
Te inseli. Daca ar fi asa, nu ar mai sta in boscheti cu radarul… le-ar bate obrazul celor care incalca legea si i-ar lasa sa plece.
Ai facut o greseala tipica de inceput de cariera, ca majoritatea oamenilor de altfel – ai crezut ca intre munca ta (exprimata prin calitate si volum) si salariul tau exista o legatura complet liniara. De fapt nici macar intre munca ta si veniturile sau profitul firmei nu exista vreo legatura usor exprimabila matematic (cererea si oferta variaza, etc).
Din cauza asta salariile se dau in functie de valoarea de inlocuire a angajatului si dupa studii de piata (nu vrei sa platesti oamenii mai putin decat concurenta, dar nici mult mai mult) iar profitul garanteaza doar stabilitatea locului de munca, nu si vreo marire a salariului de baza. Bine, daca in contract e si o schema de bonus, discutia se muta in acea directie. Iar schimbarea locului de munca la cativa ani e profitabila in ambele directii, favorizand atat progresul in cariera cat si „plimbarea ideilor”.
… In realitatea romaneasca, arareori se (pot) fac(e) studii. De obicei, investitorul investeste doar daca gaseste destula forta de munca pe minim pe economie sau pe acolo.
IN administratie, totul e stabilit prin buget.
In firmele mari, cu joburi comparabile pe piata, da, se pot face studii, dar sunt exceptii si nu regula.
In cazul meu a fost simplu: am discutat salariul si programul de lucru. In relatia mea cu patronatul, aceste două lucruri sunt sfinte.
Eu nu fumez, nu-mi iau pauze de tigara de jumătate de oră; ma așez pe scaun, lucrez, la fiecare ora legea spune că poti sa-ti iei pauza 10 minute, pe luna se lucreaza 21,5×8 ore, atat scrie in contract… Lucrez la maximum meu potential, voi ma platiti cum am convenit. Peste 6 luni – un an, rediscutam. Bine? Batem palma?
Asa am functionat intotdeauna, nu s-a plans nimeni niciodată, niciodată nu am fost dat afara. Ba mai mult, cand s-a inchis o firma, m-au chemat șefii in birou si mi-au spus ca sunt singurul angajat la care si-au pus problema ce va face pana isi va gasi un nou job, si mi-au dat doua salarii compensatorii. Pentru niște particulari, in București, dupa ce au tras obloanele firmei, cred ca nu e ceva obișnuit.
––
Mi-am iubit meseria, si asta s-o fi vazut peste tot pe unde am lucrat.
Ce am făcut cand nu mi-a mai placut? Am schimbat-o. Am avut puterea asta, dupa aproape 14 ani de experiență. Nu ma mai duceam la serviciu cu aceeasi placere, mi-am dat seama ca nu as mai face aceeasi performanta precum un entuziast.
Nu trebuie sa ajungi niciodată sa spui „scârbici” la serviciu, o expresie pe care am auzit-o de foarte multe ori.
P.S.: angajatii ca mine sunt si o problema: astia entuziasti, de cele mai multe ori nu suporta mizeriile. Ei STIU meserie, STIU poate ce valoare au, sunt predispusi mai greu sa accepte mizerii din partea sefilor.
Cand ai un angajat care a avut intr-un timp 4 joburi (doua part time, doua colaborari), si le-a putut duce vreo 6 luni pe toate, cu performanta (adica nu s-a plans nimeni), e cam greu sa-l prostesti.
Am lucrat cu multi oameni carora patronul le-a facut mizerii. Nu colegi directi, oameni din alte departamente, din alte birouri (juridic, contabilitate): am gasit de cel putin trei ori colege care plangeau in bucatarie, pentru ca ele chiar se implicasera, patronul idiot nu intelegea X sau Y. Au plecat, si-au dat demisia. Bai, NIMENI din astia nu a ajuns mai rau, absolut nimeni!
Cine a ajuns cel mai rau? Lingaii, aia care le-o sugeau patronului… Aia au ajuns… de exemplu, unul e sofer de taxi, plecat de la munca de birou.
Foarte frumos si profi, am dat si like.
Numai ca tu ai avut bafta, ai nimerit (sau poate ai cautat suficient de bine si de mult) niste oameni (patroni) seriosi.
De obicei, ceea ce se discuta INITIAL este apa de ploaie – in 6 luni totul se va fi schimbat, responsabilitattile se vor fi schimbat/dublat/cvadruplat, fara nici un fel de posibilitate de schimbare salariala.
jobul ar fi fost mai putin stresant daca ti-ar fi marit salariul? cu cat ti-ar fi prelungit sederea la locul respectiv de munca?
Jobul ar fi fost la fel de stresant, dar un salariu mai bun te-ar fi facut sa crezi ca cineva chiar observa ca-ti dai sufletul p-acolo, ti-ar fi spun ca munca ta conteaza si nu te chinui de amorul artei si, de ce nu, ar mai fi scazut un pic stresul din viata privata (nu mai visezi facturi sau te intrebi cum faci sa pleci in vacanta aia care te ajuta sa te destresezi dupa job).
Putini dintre noi muncim fix de amorul artei si de drag de munca aia. Daca ar fi asa, am face voluntariat. Oricat ne-ar placea munca pe care o facem, o facem si ca sa punem paine pe masa.
true story.
Depinde de patron, daca e magar, magar o sa moara, treburile s-ar regla de la sine cu neseriosii, plecatul la altii. Dar cand si patronilor li se da apa la moara de catre stat, nu prea exista rezolvare. E o faza aia pe care eu o consider tampita de le plateste statul jumatate de salariu daca angajeaja elevi sau someri. Si daca primeste jumatate din salarii, nu mai mareste ala salariu … si sunt destui care lucreaza pe scheme de astea, se termina runda, iar ii da afara si iar angajeaza alta runda cu jumatate de salariu platit de stat.
adevar graiesti :))
munca multa, bani putini. adaugi lunar cate ceva de facut in plus si la sfarsit de an vezi ca tu ai muncit cat doi oameni jumate. platit cat unul, imbolnavindu-te cat 5.
Sunt unii privați care nu dau mai mult decât dacă dai să pleci.
I se întâmplase cuiva ca atunci când se dusese cu demisia i-au propus să îi salte salariul de la 5.000 la 8.000 de lei, după ce i-au cerut să vadă oferta de la ceilalți, ca nu cumva să dea mult mai mult. Oferta celorlalți era 7.500, dar cu condiții mult mai bune de muncă.
Fara sa vreau am asistat la o discutie intre 2 programatori din CJ – lucrau la firme diferite. Unul avea 1600 euro net celalalt 2000. Schimbau impresii despre cum decurge o zi de lucru: unul zicea ca daca are un proiect de doua saptamani trage tare 2-3 zile si restul freaca menta; celalalt a zis ca la el nu se poate asa ca e verificat…si atunci el isi imparte volumul cam 2 ore pe zi face programare..restul la fel, freaca menta.
–
Oare cum se poate motiva o astfel de atitudine?
mentalitate de tip Mitică… dar oarecum pliata pe ce se cere și ce ți se da de făcut. dacă acele companii ar avea un manager trecut prin etapele celor de sub el, ar putea sa facă o schema în asa fel încât și angajatorul și salariatul sa profite cat mai bine unul de altul. (adica omul sa stie cat iti ia sa programezi cat de cat pentru acel job). maximizarea timpului de lucru înseamnă profitabilitate în piață liberă…
Atitudine de tantalai care ar muri de foame ca freelanceri. O spune un freelancer care cistiga intre zero si vreo 2500 EUR pe luna fara a fi programator, ci chiar ceva privit foarte prost de regula, in special prin prisma veniturilor potentiale.
Content writing sounds cheap, right? Not quite, doar ca… daca vreau sa sar de 1500 EUR, atunci tre’ sa bag ca Migu’ vreo 6-7 ore pe zi. Weekendul liber, de regula, dar nu intram in detalii inutile. Daca programatorii respectivi ar fi platiti la linia de cod, ia sa vezi cum le-ar scadea procentul de timp petrecut taind frunza la catzalush…
fraieri
nu au auzit de
https://www.bbc.com/news/technology-21043693
Cat maaaa, 1600…2000 euro !!??? jesus Christ, Cluj here I come.
Un project manager care ştie ce face, şi recompensarea performanţei.
Adică nici ţie nu ţi-ar conveni dacă termini un proiect în 3 zile, să faci 10 proiecte facturabile într-o lună, să ai salar similar cu cel ce termină un proiect în 2 săptămâni şi face 2-3 proiecte facturabile pe lună.
Nu înţeleg de ce nu le-a ieşit românilor încă comunismul şi egalitatea din cap, nu suntem egali, trist, dar asta este, şi omul care produce muncă facturabilă trebuie recompensat, şi cel care nu, nu.
Depinde. Uneori munca de programator e una de creație (la fel ca artiștii plastici sau ceva) și n-o poți face la comandă. Ai nevoie de inspirație. Am colegi programatori care se plimba prin birou sau pe culoare gândindu-se la… soluții (zic eu). Alteori e vorba doar de strâns la șaibă și poate fi controlat.
@KodrutZ „Daca programatorii respectivi ar fi platiti la linia de cod…”
Ar iesi ceva cam ca Windows updates. Mult cod schimbat des si degeaba
Sa „freci menta” in programare tine de cit de mult vrei sa lucrezi in domeniu. Daca nu stii sa „freci menta” esti out in citiva ani asa ca ambii au dreptate cumva, sa tragi tare 2-3 zile si apoi sa freci menta este management prost, tipul ar trebui concediat. Idea este cum freci menta: citesti ceva in domeniu, te gindesti la niste teste mai ciudate, incerci o noua tehnologie, faci ceva refactoring, etc.
@kodrutz: tu ai impresia ca programatorii scriu dupa dictare ca sa aiba vreo relevanta cate linii de cod au scris? O simpla adunare o poti scrie si in 10.000 de linii de cod daca te ambitionezi
Scriitorii sunt platiti la pagina? Pictorii la tona de acuarele folosite?
@dragos
Exact, şi ăsta e un element important. Dacă lucrezi 8 ore la foc automat, când îţi mai iei timp să înveţi?
De ex am un proiect mare pe Laravel 4. După un an când am terminat o grămadă de chestii care le-am codat manual, în Laravel 5.2 există by default, cu teste complete, testate de alţi programatori în proiectele lor, şi asta doar într-un an.
Cei de la Google nu au fost fraieri când au pus regula de 6 + 2 ore. La suprafaţă da, părea o invitaţie la lene şi neproductivitate, dar de fapt oricum nu poţi fi productiv 8 ore continuu, iar timp de învăţat, cercetat, testat, imaginat, tot îţi trebuie.
Rezultatele se văd, multe proiecte viabile de la Google au venit din acele 2 ore pe zi, iar proiectele nasoale au fost cele oficiale care-au venit de la management pe canalele obişnuite. Wave, Google+, ş-altele.
Dacă cei doi ar lucra pe ore facturabile, ar muri.
Motivația nu are nicio legătură cu banii, cel puțin când mergi mai sus de suma cu care te simți confortabil.
E prea simplista gandirea asta. Hai sa o luam putin diferit. Cand te angajezi, pot sa treaca luni de zile pana devii productiv in multe domenii. Esti cost pt firma si e normal. Apoi incepi sa produci: de la citit facebook si chestii simple dintr-o data muncesti de 3 ori mai mult. Adica muncesti cu alte cuvinte. Apoi trebuie sa te uiti si in jur si sa intelegi cam care iti este nivelul de productivitate raportat si la ce e in jur(aici firma e ok sa prezinte marjele de salarizare pt fiecare grupa de sclavi in parte ca sa stii unde esti si sa nu visezi aiurea). Apoi vezi costurile de proiecte sau de ce o fi ca sa stii in mare cam cat produci. Doar dupa ce ai datele astea poti sa incepi sa emiti pretentii.
Initial, prin anii 90, cand se practica mai pe larg management strain in companiile romanesti era destul de ok. Problema a aparut cand in functii au inceput sa afara bulangii autohtoni, cu rol de manageri, carora li s-a promis marea cu sarea daca fac performanta cu orice pret pe seama iobagilor din subordine. Atunci a aparut incarcarea cu sarcini (pleaca un om si aducem altul la Sfantul Asteapta) si salariile vesnic constante desi au trecut cativa ani si omul a muncit, si-a facut treaba. Atunci a aparut si zicala „pleci… n-ai decat, sunt destui care asteapta la poarta”, s-au angajat novici, tineret, pe bani putini care au pus pe chituci sistemele. Orientarea pentru „tineri plini de avant” e constanta si in ziua de azi, motiv pentru care bubuie firmele de acesti oameni. O parte din ei fac performanta, invata… cei mai multi insa sunt asa cum ii vedeti pe strada, atunci cand ies de la liceu sau facultate si tzipa ca descreieratii…
Din era mioritica vinovat de orice era arendasul, nu boierul.
Subscriu 100% la cele expuse. Am plecat din Romania exact din aceste motive, la un job negocierea salarului era tot timpul motiv de stress iar la altul aveau grila si au crescut la maxim cind am vrut sa plec prima data dar apoi, dupa 2 ani, mi-au taiat din resurse pentru proiecte pe motiv ca sunt si altii care vor sa faca ceva, am mai stat un an si am plecat.
PS: Acei altii care nu au inceput proiectul pina am plecat si nu au finalizat nimic in ceilalti 4 ani cit am tinut legatura si vorbit despre proiecte, proiect pe care eu il finalizam in 8-12 luni.
E un pic off topic.
Masina, laptopul si telefonul se primesc, in general, in cazul in care e nevoie de ele la locul de munca; deci fara ele nu ai cum sa-ti desfasori activitatea. Se subintelege ca ar trebui sa le primesti. „Beneficiu/avantaj” suna tras de par.
„Firma ofera trafalet” e un avantaj/benefiu la un post de zugrav?
Uite si un exemplu:
https://www.bestjobs.eu/ro/loc-de-munca/agent-de-vanzari-5292663
Erau intr-o vreme niste firme care promovau drept avantaje pentru salariat: contract de munca, asigurare de sanatate, loc de munca stabil, scaun propriu si loc la birou, mediu de munca placut, curat, concedii platite de angajator, sanse de promovare, etc.
Nu stiu de ce crezi ca doar salariul motiveaza pe cineva. Sa zicem ca ti se asigura un venit profesional de doua ori cat ai acum, ca sa muti o cutie din stanga in dreapta si invers pe o masa, in ce mediu de lucru vrei tu si cu pauze incluse, dar fara sa poti sa faci altceva. Dupa cat timp crezi ca iti vei lua campii?
Salariul este doar un factor in a accepta jobul.
Altfel, am trecut si eu prin asta: in anumite locuri, in special multinationale, daca arati ca esti competent, ti se va da mai mult de lucru, si nu neaparat mai complicat (vezi cutia de mai sus). Sunt jdemii de motive (buget, frica de a concedia incompetentii, insuficiente pozitii motivante samd). Dar poti fie sa intarzii voit munca, fie sa iti cauti alt loc de munca.
Daca in cele din urma primesti conditii mai bune decat oferta din alta parte, nu accepta: compania doar isi cumpara timp pentru a cauta pe altcineva. In cel mai bun caz, nu vei mai fi luat in considerare pentru o promovare, iar in cel mai rau, vei fi dat afara pana la urma (si atunci chiar va fi complicat sa iti gasesti de lucru: doar oamenii pe care ii „smulg” de la altcineva sunt valorosi pentru organizatie).
Am trecut si prin locuri de munca unde nu e asa. Mai intai, devii din ce in ce mai competent, pe masura ce faci chestii mai complicate, dar ai in continuare timp liber. Esti fericit. Apoi, nu mai apar chestii si mai complicate si nici locuri de munca unde sa le faci pe bani mai multi. Ai si mai mult timp liber, caci esti eficient. Te plictisesti ingrozitor, iar banii, desi suficienti, nu te mai motiveaza. Te apuci de altceva, dar nu neaparat pentru bani, ci pentru pentru provocare…
Orice manager foarte bun știe că o persoană nu poate fi motivată cu bani mai mulți sau perks. Motivația nu e o virtute ce poate fi „incentivizată”. Dovadă că atunci când ești la început, ești super motivat să faci, chiar dacă primești puțin. Pe măsură ce evoluezi, un manager bun va ști cum să te țină în continuare motivat (aici e cheia). Deci fie poți rămâne motivat ca la început, fie te duci în jos. Niciodată în sus. Pare absurd ce zic, dar de-a lungul timpului mi s-a confirmat chestia asta + acum câteva zile un tip pe care îl cunosc a primit 25% mărire și a zis ca nu mai are niciun chef să muncească. De ce? Cum am zis mai sus, după o anumită sumă care te face să te simți confortabil, banii nu mai sunt importanți în a te ține motivat. Pe unii îi motivează controlul total asupra proiectului, de exemplu.
Depinde la caz la caz,
Depinde mai ales de resursele personale, nevoi, obligatii existente.
Intr-un fel va pune problema nea Gigel, 4 clase, muncitor necalificat, 6 copii acasa, fara proprietati, fara capital. In alt fel va pune problema Alistar, 22 de clase, MBA, fara copii, necasatorit, cu 3 apartamente inchiriate in centrul unui oras universitar mare, fara overhead, plus 200k euro capital investit in diverse active ultra-lichide (bonds, stocks, etc).
Mi-e greu sa cred ca Gigel nu va fi motivat de un salariu dublu decat il are. Mi-e de asemenea greu sa cred ca Alistar va fi motivat de salariu, aproape orice salariu va fi fiind acela…
De asta am spus mai sus că de la un punct în sus (punctul fiind de fapt suma care te face să te simți confortabil) banii nu te mai pot motiva.
me like this! gg!!! more like this please!!!!
Eu am avut o discuție zilele trecute cu managementul fix de genul ăsta. S-a pus problema de mai multă muncă, dar de nici o mărire de salariu. Așa e pe la noi, ce să facem.
Asta e rezultatul capitalismulului salbatico-manelar practicat in corporatiile straine din tara. Solutia: fugiti din tara cat mai puteti, iarba e mai verde on the other side ?
Dar exista si reversul medaliei. SI as selecta cateva tipuri de angajat
1.ma plictisesc=La un moment dat angajatul se plictiseste. SI isi cauta alte preocupari. In timpul sau dupa program. Ce face el dupa program nu e treaba nimanui, atata timp cat nu incalca vreo lege. Pb e ca „preocuparile” astea incepe sa-i afecteze munca. Si la preocupari intra : o amanta sau mai multe, jocurile de noroc, consumul de sunbstante chimice ….in scopul relaxarii .
2.Fracturarea motivatiei=Mai avem si angajatul care e inteligent, gata sa invete si pare perfect pt job. In primii ani chiar e dar apoi „se relaxeaza” si are impresia ca a venit timpul sa culeaga roadele dupa ce a ‘a tras tare’ pt firma in anii trecuti. Si considera ca firma trebuie sa-l premieze pana la sfarsitul zilelor doar pt ca el a fost ambitios si si-a facut treaba bine…acum cativa ani.
3.nepotul lu’ Dl. X= In orice firma mai mica sau mai mare e cate un angajat care nu are nici o treaba cu ce se petrece acolo. Dar el(ea) rezista pt ca cineva a facut la un moment dat un favor altcuiva si datoria a trebuit platita prin angajarea unuia bucata dobitoc.
In politie, te lupti, faci academia sau scoala de tablagii de la Campina si care o mai fi, ajungi pe un post la cucuietii din deal si acolo mori pentru ca atunci cand va fi vorba de o promovare sau o mutare macar intr-o resedinta de judet, stai la rand dupa nepotul lui pulica si varul lui sulica.
La doctori, bagi scoala ani de zile, rezidentiat, specializare dupa care vezi ca posturile in spitale sunt blocate sau exista doar la, ai ghicit, cucuietii din deal unde stai sa tratezi cu toti betivii si mamiele cu pamant la vagin. Daca nu vrei la cucuieti, astepti sa apara un post la un spital mai de soi dar surpriza, in fata ta sunt nepotul lui pulica si varul lui sulica care vor primi subiectele inainte de concurs si vor ocupa postul.