Cum să ne furăm singuri căciula

Aș fi vrut să scriu ceva de bine. De mai bine, de mai bun. Chiar dacă e o critică… Dar nu pot.

Black Friday. N-auzisem de chestia asta până joi seara, când am citit pe Twitter despre mai multe magazine online (inițial am crezut că e vorba doar de ele) că vor intra în trendul american (cred) al reducerilor pentru o perioadă scurtă de timp. Ei bine, cum nu sunt un optimist de felul meu, mi-am pus întrebarea dacă nu cumva vor proceda așa cum procedează magazinele românești cu astfel de ocazii. N-am mers mai departe cu paranoia și n-am făcut screen-shot-uri. Trebuia să o fac, dar sunt sigur că cineva s-a mai gândit la asta și a făcut-o sau a salvat conținutul paginilor.

Acum o săptămână, am umblat prin mai multe magazine (fizice, nu online) cu gândul să ma joc pe câteva gadgeturi. Laptop-uri (mai precis netbook-uri) și tablete. Aș vrea să îmi să îmi iau ceva, dar nu știu încă spre care să mă îndrept. Și mi-am zis că asta ar fi cea mai bună opțiune, show-room-urile magazinelor specializate. Adică acolo unde se și vând, dar sunt și expuse. Așa că am luat la picior mall-ul din Timișoara. Pentru că și prețurile contează, le-am reținut și pe acestea. Sunt doar câteva produse, nu multe, așa ca nu mi-a fost greu. Fară niciun fel de reclamă, sunt produse Apple, Sony și Asus.

Ei bine, astăzi am ajuns iar in mall. Și am zis sa văd care-i treaba. Am intrat în două magazine.

Primul a fost Flanco. Lume la greu acolo, eu unul n-am văzut niciodată atât de multă. Dar nesimțirea retailer-ului (și îmi asum pe deplin ce spun acum) nu cunoaște margini. Toate prețurile de saptămâna trecută au fost ridicate cu 25% ca să fie reduse de ”Black Friday”, cu 30%. Calculul, vă las pe voi să-l faceți. Și dacă cineva de la Flanco are curajul să comenteze că le fac contra-reclamă sau că îi defăimez, îi invit să facă publice prețurile de acum o săptămână din sistemul lor informatic. Pentru că acolo nu prea cred că au tupeul să le schimbe după cum vor ei (adică să le măsluiască). Din păcate, nu pot să fac nimic oficial. Nu știu cum e legea. Dar pot să scriu despre asta. Ceea ce fac acum. Prin acest gest, au făcut cea mai mare anti-reclama posibilă. Sinceritatea în afaceri e cheia succesului, mai ales atunci când tu ești ultima verigă din lanț, adică lucrezi direct cu oamenii, clienții tăi… da, fraierii ăia care îți țin ție business-ul viu. Dacă tu faci o reducere de 5%, de ce trebuie să faci reclamă că ai redus cu 30??? E bătaie de joc… Ar trebui să vă fie rușine. Urmarea? Eu nu voi fi niciodată clientul vostru!

Al doilea exemplu, MediaGalaxy. Nu le-am vazut intrarea în magazin ascunsă de bannere imense! Nu am văzut nici anunțuri țipătoare prin magazin, cu reduceri în procente formate din două cifre. Doar un preț vechi, tăiat. Și unul nou, mai mic, valabil. Fără brizbrizuri, fără nimic altceva. Jos pălăria! Respect!

Ambele exemple au aplicat aceeași reducere. De ce unul dintre magazine (ambele sunt situate la același etaj) a avut un comportament atât de…normal, iar celălalt a avut atât de mult tupeu, nu pot să îmi dau seama. Ce poate să fie în capul celor care au gândit strategia la Flanco, din nou, nu știu. Dar pot să bănuiesc. Doar că n-au prevăzut că unii dintre noi nu au memoria scurtă.

Întotdeauna o să prefer sinceritatea și simplitatea, în locul unor cuvinte mari, dar găunoase. Și, mai ales, mincinoase. România ramâne (încă) locul, și o spun cu multă amărăciune, unde totul este posibil… Singura mea speranță e că cei care se bazează pe asta să fie din ce mai puțini.

 

Sursa foto: aici.

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

38 comentarii

  1. NOU
    #1

    ehe, la flanco logica ăluia de păstoreste mustaria, namely olteanu. țepar forever

    00
  2. Adica cine face smecherii si urla e mai vinovat decat ala care tace si face?! Ostahie a facut in trecut ce face Flanco acum. Deci e vorba numai de experienta. Si inca ceva, Ostahie nu e adeptul reducerilor. Mai bine isi taie un deget. A invatat ca mai bine taci si faci decat sa bati toba.Urcatul preturilor si apoi promotie se practica de prin `96, cand astia doi abia aduceau tv-uri sh din Germania. Si a fost importat de afara, pentru ca cei care au practicat acest model prima data sunt o companie germana. Respect, dar numai pentru opinii documentate si obiective.

    00
    • M-am referit numai si numai la ceea ce s-a intamplat in acest weekend. Sunt obiectiv si n-am nici cel mai mic interes sa vorbesc pe cineva de bine. Am redat constatarea mea. Ce era de documentat aici? Doua magazine vizitate, doua situatii complet diferite. Nu m-am referit la trecut si, cu prima ocazie, daca o sa am motiv, o sa apara si MediaGalaxy la rubrica „Asa NU!”.

  3. Despre influentare, numai de bine.

    00
    • @dragos_dc Cat timp faptele sunt reale si nu sunt influentate de mine (nu le-am dat eu ideea nici celor de la Flanco si nici celor de la MediaGalaxy), responsabilitatea lor apartine exclusiv celor care au gandit strategia. De ce sa tac? Daca unii au fost capabili sa faca ceva fara sa minta, bravo lor. N-am fost partinitor! Inainte de BF am mers la ambele magazine sa ma uit la preturi (fara sa stiu ca urmeaza reducerea). Si as fi cumparat de la cei cu cel mai bun pret. In conditiile actuale, de la una dintre parti nu o sa o mai fac sigur. Asta nu inseamna ca o sa cumpar neaparat de la ceilalti.
      Dupa tine, care ar fi fost abordare corecta? Sa-i critic si pe ceilalti? Ca au facut ce?

  4. NOU
    #6

    sa minti si sa inseli nu e ok. merge o data, twice, de trei ori apoi se termina. ideea e ca daca vrei sa funtionezi pe long term, trebuie sa fii fair. altfel, pana la urma lumea te afla si ti se duce buhu”

    00
  5. 1. Poti dovedi, concret ca unii au facut si ceilalti nu? Relatarea ta se bazeaza exclusiv pe cuvantul tau, asa cum ai si spus. Ai facut totusi analiza pe un grup restrans de articole, deci nu poti generaliza. Si nici nu poti trage concluzii decat dupa ce esti suta la suta convins ca ceilalti nu au aplicat acelasi principiu la articole care pe tine nu te-au interesat.
    2. Era suficient sa prezinti faptele. Adaugarea „E bătaie de joc… Ar trebui să vă fie rușine. Urmarea? Eu nu voi fi niciodată clientul vostru!” a creat deja o orientare pentru cei care te citesc.Ai intarit lucrul acesta cu „…Nu m-am referit la trecut si, cu prima ocazie, daca o sa am motiv, o sa apara si MediaGalaxy la rubrica “Asa NU!”, pentru ca deja ai exclus posibilitatea de a reveni asupra deciziei. Deci ai transat problema.
    3. Din postare se intelege, ce e drept nu din prima, dar daca punem la socoteala si comentariile, ca preferi sa fii furat cu zambetul pe buze, nu talharit cu lautari. Nu vezi nicio problema aici?
    4. Atat timp cat exprimi public o experienta personala cred ca trebuie sa ai in vedere ca ai si un auditoriu care tine cont de cele scrise de tine. Titlul blogului e „maibun”. Daca era un comentariu, era altceva.
    In rest, nimic nou cu reducerile. Am fost astazi la Targul de carte Gaudeamus pentru o carte care in mod obisnuit este extrem de scumpa. Am vrut sa o cumpar in conditiile de targ. Surpriza, era o reducere, dar pretul la care se aplica era mai mare decat in mod normal. Asa ca am decis sa o cumpar Luni, din librarie. Voi scrie asta pe blogul meu, dar nu voi recomanda evitarea editurii. Pentru simplul motiv ca nu am cum sa vad daca celelalte nu au facut la fel.

    00
    • @dargos_dc 1. Nu am extrapolat. N-am zis ca au facut la toate produsele. Le-am specificat. Dar pot sa merg mai departe, la inca un produs. Aceeasi politica. P1+25% la care aplici o reducere de 30%. Nu sunt paranoic sa fac poze. Nu plec de la premisa ca toti sunt tepari. Stiu ca reclama mincinoasa se pedepseste. La ei nu cred ca e cazul, probabil ca au avut pretul marit valabil macar o zi. Au si ei juristi.
      2. Poate ai dreptate. Nu fac uz de „manie proletara”. Dar in aceste conditii, „arat cu degetul”.
      3. Nu cred ca las asta sa se inteleaga. Stau sa analizez destul de bine orice achizitie si incerc sa vad dincolo de pret. De unde ai tras tu o astfel de concluzie?
      4. Blogul nu e televiziune publica. Daca am o opinie, mi-o spun. Cel putin, atat timp cat cel care plateste pentru gazduirea acestui site si pentru domeniu, nu considera ca am fost rau intentionat sau partinitor si nu imi mai permite sa o fac. Cei de la Flanco au profitat de pe urma unei reclame care era partial adevarata. Ba chiar mai mult, au influentat si ei prin acele procente umflate. Acum te intreb si eu, tu nu vezi nicio problema aici?

      Unde e paralela intre ce ai spus tu cu editura si ce am scris eu despre ceea ce au facut cei de la Flanco?

  6. NOU
    #9

    @dragos_dc man, are you joking? omul vorbea de practica flanco. pret de raft taiat, pret promo mai mare decat preturile curente ale celorlalti retaileri> wtf are u tallking about? am vazut asta cu ochii mei aseara la flanco orhideea. wtf, oameni, ati inebunit, astia trag tepe prostilor (a se citi oemenilor neinformati) si voi luati asta drept strategie. fuck….

    00
  7. @costel constantin Daca simteam nevoia sa te comentez pe tine, o faceam. Ce nu intelegi tu e ca nu tin partea Flanco. E vorba de opinii care influenteaza, concluzii despre situatii particulare care sunt generalizate. Citeste cu atentie, fara sa ai in cap vreun fel de partizanat. De ce simtiti nevoia tot timpul sa va aliati cu o parte sau alta si nu aveti propriul punct de vedere. Tu ai facut o analiza pe produs si pret? Ai tras o conlcuzie bazata pe simpa observatie. Tu nu o sa influenetzi pe nimeni pentru ca esti doar comentator. Get it? Btw, am scris Vineri pe blog exact pe tema furtisagului la reduceri. Si nu am dat nume. Am analizat principii. Pentru ca nu am date necesare sa arat cu degetul in nicio parte.

    00
  8. @cosmin chera E o paralela. Asculta sau citeste reclamele la Targul de carte. Nu are sens sa continuam discutia. Sunt ferm convins ca ai inteles ce am vrut sa spun. Nu ma deranjeaza sa continuam, dar e pierdere de vreme. Ai destul trafic pe articolul asta acum. Cand ai timp, citeste-mi blogul. O sa te ajute sa intelegi despre ce vorbesc. Sau nu.

    00
    • @dargos_dc Nu tin sa am ultimul cuvant. Doar vreau sa iti mai spun urmatoarele si am terminat. Eu am incercat sa evit generalizarea si am venit cu trei, ba nu… patru exemple de produse la care am constatat ca retailerul ne insulta memoria. Si, poate, inteligenta. Iar acest lucru a fost suficient sa ma faca sa nu mai ajung la ei in magazin. Ti-am citit articolul de vineri si imi dau seama ca si tu ai aceeasi parere ca si mine, dar ai fost mai temperat si nu ai dat nume.

  9. @cosmin chera Ai mare dreptate ca poti spune orice pe blog. Asa era si la TV si in presa scrisa acum ceva timp. Si priveste ce imagine placuta emana acestea astazi. Pana la urma, fiecare are audienta pe care si-o formeaza, o educa. Pana cand cinstita audienta preia controlul si dicteaza.

    00
  10. NOU
    #14

    @drago_dc: zau, tu nu esti sanatos, vorbesti de partizanate si alte balarii. who gives a fuck… mie nu-mi pasa de flanco, altex, domo, emag, smemag, etc. eu doar am constatat ca taranii de la flanco umbla sa traga teapa freaierilor care nu eu un mobil la ei cu conexiune la net, ca sa verifice pe price.ro preturile. nenorocitii de la flanco au facut aglomeratie in magazine ca sa le vanda tampitilor produse la preturi mai mari decat alte magazine, get it? ceea ce nu e corect, ceea ce se cheama furt, incorectitudine, ma intelegi? restul e poveste, ca sa nu mai aducem aminte de spiritul ‘black friday’

    00
  11. @costel constantin Q.E.D esti anonim si vei ramane anonim. Asa ca… ” who gives a fuck”. Te-am citat. Recomandare: incearca sa fii coerent la nervi.

    00
  12. De flanco ma feresc din principiu. Principiul este ca au vrut o data sa ma tapeasca – de fapt pe tatal meu – dar nu au reusit. Interventia la OPC a functionat!

    00
  13. NOU
    #17

    @ dragos_dc: at the end of the day, ai invatat ceva, adica sa citezi. e un inceput… restul e poveste pentru prosti. stii de ce? pt ca iti spune un anonim care a facut sute de mii de euro cu toti retailerii astia de se cred mai businessmani. inca o data, nu am partizanate, si ii suspectezi pe toti de rea-credinta. insa ceea ce a facut stanciu/olteanu/flanco de data asta este de un mare rahat pt ala de sta in rahova sau in blaj sau in oradea, oameni care nu au informatie asa cum am eu sau tu. intelegi?

    00
  14. Ce porcarii se mai gandesc unii sa faca, waw! Banuiesc ca a fost un succes, multi habar nu au despre preturi si au scos bani grei ca de e black friday… In america nu a fost cine stie ce anu asta! Astept cyber monday, pe 28 noiembrie sa vedem daca romanii se pregatesc cu ofertele pe internet!

    00
    • @Eu: E destul de mica diferenta, in cazul asta cred ca e vorba de modificarea preturilor pe piata mondiala sau de diferente de curs valutar. Cum magazinele online lucreaza fara stocuri, inclin sa cred ca nu e vorba de teapa.

  15. Chiar crezi ca e o pracica noua?
    Eu nu m-am lasat niciodata pacalita de ideea reducerilor, mai avem mult pana sa fim civilizati si sa „facem intr-adevar ceea ce spunem”.
    Mie mi se pare foarte corect sa dai nume, fara cenzura, fara discuat doar „de principiu”, sa stie lumea cine si ce face. De ce sa nu dam nume? nu vad nici un motiv.
    Poate ma elucidezi si pe mine ca n-am priceput o informatie: Media Galaxy a avut aceeasi practica ca si Flanco? adica crescut preturile cu 25% pt a le „reduce” cu 30% (chiar daca nu au trambitat reducerile) sau au fost cinstiti si au pastrat aceleasi preturi pana in ziua in care au redus (cat%?) ?
    Eu am inteles (din text) ca varianta a doua, oricum, si eu i-as respecta mai mult fara „surle si trambite”, in cazul in care au fost cinstiti.
    Daca au facut acceasi magarie ca si Flanco, dar fara a bate toba, au doar un mic (nesemnificativ de mic) plus de la mine.
    E de datoria noastra sa fim informati asupra practicilor dubioase (sa nu spun mincinoase), asa si suedejii incearca sa-ti vanda gablonturi, la pret de aur, pe strada, e greseala ta daca „pui botul”, trebuie sa judeci si tu informatiile, nu ai scuza ca esti prost, si ai fost pacalit.
    Eu ma bucur ca ne-ai informat.

    00
    • @AndreeaG: La MediaGalaxy preturile taiate au fost cele pe care le vazusem pe raft cu o saptamana in urma. Cele corecte. Reducerea a fost mica. Uneori sub 10%. Dar a fost cea reala. Nu procente SF de reduceri, dar aplicate unor preturi marite.

  16. Cred ca daca Flanco ar fi fost corecti si ar fi afisat doar reducerea de 5-10% pe care choiar au aplicat-o produselor, ar fi avut tot atat de castigat pe termen lung poate si mai mult. Eu acum o saptamana am vazut o masina de spalat vase la ei cu 1529 lei. Vineri am luat-o cu 1399 lei. Am beneficiat de reducere, as fi luat-o si fara, dar cu 130 lei mai ieftin cu atat mai bine. Eram aproape sa renunt la achizitie cand am vazut magaria, deasupra pretului redus era trecut taiat fostul pret care cica ar fi fost nici mai mult nici mai putin decat 1999 lei. Say what?
    De ce n-am renuntat? Aratati-mi voi o femeie cu banii de masina de spalat vase in buzunar, care renuta sa si-o mai cumpere pentru un principiu. Nop, dorinta de a o avea a fost mai tare in cazul meu. :( Ca mine probabil ca au gandit multi, dar e urat de tot ce-au facut cei de la Fanco.

    00
    • @Nina: :) Da, reducerea e un trigger foarte sensibil pentru partea feminina a consumatorilor. Iti dai seama ca nu as fi sesizat nici eu daca nu m-ar fi interesat. Dar am umblat un weekend ca sa aflu preturile gadgeturilor, asa ca le stiam pe dinafara.
      PS: Smart choice! O masina de spalat vase nu e un moft! Dincolo de aspectul practic si igienic, faci si economie!

  17. E clar ca romanu mai are mult pana sa invete ca aceste reduceri sunt doar fictive, ca pun un pret mult mai mare si apoi iti arata ca pretul e redus cu 30 %. Dupa nebuniile din ultima vreme ce arata ca romanii se calca in picioare la asemnea reduceri, sa vezi ce REDUCERI apar de sarbatori. Acelasi lucru se intampla si cu unele magazine online ce practica acest tip de „smecherie” cu un pret mai mare ce este taiat si unu mai mic.

    00
  18. iPad2 la 2939RON?
    Sictir!!!!!!!!

    00
  19. Eu m-am tepuit duminica la Flanco. Pot dovedi cu factura si cu preturi de pe site.
    Culmea e ca am dat, cu tot cu reducerea de 30%, mai mult decat produsul valora inainte de „reducere”.
    Ata la ANPC. E usor de depistat deoarece la intoducerea marfii in magazin se fac note de receptie si se stabilesc preturile. Astfel, un control oficial poate dovedi pretul avut de produs acum o saptamana, cel avut cu o zi inainte si cel din ziua cu „reduceri”.
    Sfatul meu e fiecare sa reclame aceasta practica si, foarte important, sa o faca publica. Mai mult decat amenzile pe care le vor incasa, ii va durea reclama negativa.
    Eu, unul, nu mai calc in Flanco, in viata mea. Si nu mai iau nimic nici de pe emag.ro, ca sunt tot Asesoft.

    00
  20. cind am intrat la flanco de paste si am vazut reducerile sa lesin imi venea sa cumpar mai multe produse si am cumparat un aparat foto decit,cred ca dupa aceea am intrat cred ca de 10 ori si aceasi reduceri ,poti cumpara redus zic ei cu pretul mai mare can alta parte,vrei un pret corect mergi la altex,niciodata nu manselat cind am cumparat de la ei

    00
  21. pentru ca unii au preturi pentru vanzare in rate. cum are domo cu ge money/ralfi.
    alti tepari…
    profita de oamenii care nu au bani cash/numerar si au nevoi.
    de aia preturile alea asa de mari.
    cu toata mentalitatea asta de doi bani…multi romani inca „doarme” si cumpara de la ei.

    00
  22. Nu au fost doar astia, uite si aici

    00
  23. Povestea asta cu electronicele / electrocasnicele la reduceri mi-a amintit de cum am procedat eu cand mi-am comandat „dotarile” pentru apartamentul nou (frigider, aer… etc etc); am pus toate produsele in „cos” pe site la una dintre retelele mari, am tiparit lista cu preturi si totalul si m-am dus in magazin si le-am zis ca vreau un discount mai bun decat cel disponibil online. Cred ca am obtinut in total cam 8% reducere fata de preturile din magazin insa la o suma initiala de aproape 9000ron.

    00
    • Asta-i chiar o idee excelenta! :) Avand in vedere ca online inseamna stocuri zero (deci, implicit zero costuri cu produsele stocate), iar in magazinele reale viteza de rotatie a stocurilor e foarte importanta, a fost un castig de ambele parti. Tu ai avut reducerea, ei au avut vanzarea.

  24. Nu numai firma flanco se comporta necinstit cu clientii dar si vanzatorii sunt la fel de neciopliti-de exemplu am intrat la ei in magazina sa intreb de ceva promotii ( din alea reale nu din alea mincinoase) si ce sa vezi, ma luase unul la ture -cred ca vroia sa ma si bata, ca vanam promotii, ca nu ne uitam la calitate, ca cel mai important lucru nu este pretul ci calitatea vanzatorului- clar ca nu mai intru in magazinul lor. Pana la urma ca si client am dreptul sa aleg raportul pret/calitate si nu sunt obligat sa cumpar cu forta.Probabil ca firma sta destul de prost daca isi permite sa angajeze astfel de oameni( atentie-nu toti vanzatorii sunt la fel)

    00
  25. Mestere am eu impresia sau tu lucrezi cumva pe la AltexMedia Galaxy? si probabil esti si undeva prin conducere ca un simplu angajat nu s-ar fi obosit sa faca un forum in care pur si simplu isi „prezinta niste opinii proprii fara a incerca sa tina partea cuiva” ! Nimeni nu o sa faca niciodata promotii favorabile clientilor pentru ca toti vor sa aiba profit mare si sa nu iasa pe pierdere asa ca mult noroc in incercarea ta de a gasi o promotie favorabila la Media Galaxy, E-mag (care apropo e partener Flanco), etc…

    00
    • NOU
      #37

      @Contrariat: M-ai prins! Sunt CEO la cei despre care vorbești.
      Eu n-am nici cea mai mică îndoială că nu există vreo companie care să aibă ca și țel satisfacerea clientului. Scopul lor e profitul și acest lucru e ceva normal și sănătos în orice economie.
      Dar nu despre asta a fost articolul…

  26. mai dragut e atunci cand preturile in urma reducerilor sunt mai mai decat preturile normale ale produsului si ironic este ca se cumpara acele produse „ieftinite”.In black week preturile produselor regminton au fost marite (o placa care costa 109 ron inainte de black week in black week costa 149 ron redusa deja cu 30 %)Vanzarea crescuse pe articolul respectiv.La fel de dragut este ca angajatii schimba noapte preturile inainte de campanie si accidental raman preturi neschimbate cu produse mai ieftine, cand ajungi cu elo la casa constati ca este mai scump intrebi de ce si angajatul raspunde pai s-a schimbat campania preturile s-au modificat.Pai nu tocmai „campania” spune ca la produsele care NU sunt in catalog sunt reduceri intre 3 si 10% cum de e mai scum?!nimeni nu stie…..flanco e o mare rusine pe piata retailului romanesc

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)