Cum GSP au mai luat o dată ce le dă Becali zilnic

Se făcea la un moment dat că era un site mare şi tare ce purta numele de GSP.

Şi siteul se lăuda şi se dădea ca sursă mare de ştiri şi pufăia şi tot făcea şi iar dregea. Dar, ca orice Făt-Frumos, avea şi bubele sale. Una din ele era că uneori mai pierdea trenul la ştirile importante, care erau date de alţii.

Ce să facă, ce să facă? Păi, hai să le luăm oricum şi să le rescriem, că aşa fac jurnaliştii adevăraţi.

Numai că agenţia de ştiri de unde furau s-a prins. Şi i-a urmărit, şi i-a pândit, până când i-a dovedit. Conducerea gsp a dat din umeri şi a negat tot şi nu şi nu şi nu, ei erau cei mai curaţi şi mai neprihăniţi din toţi cei curaţi.

Atunci, mediafax a apelat la altă cale. Sârbu l-a sunat pe Oancea, l-a luat un pic la pulă, ca între moguli de presă, după care Oancea a luat muia de la Sârbu şi i-a dat-o lu Tolontan, să aibă, că poate ducea GSP-ul lipsă.

Ştirile s-au şters, băieţii s-au mai dat la fund.

Singurul meu regret e că n-am screenshoturi.

Povestea asta n-o s-o vedeţi în lista de succese ale gsp de pe unul din multele lor bloguri! Dar asta nu înseamnă că nu s-a întâmplat. Voi reveni cu nişte poveşti cu prosport.ro soon.

Desigur, ne mai mirăm când vedem că şi alţii de la gsp fură?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

6 comentarii

  1. tolo si azi dezamageste construind o intreaga argumentatie despre ovidiu petre plecand de la ce a delirat oierul ieri
    pai sa ne lamurim cu presa asta, becali ba minte, ba spune adevarul cand ne convine si cand putem sa aberam?

    00
  2. Tolo face click-uri si distrage atentia de la faptul ca Oli a vorbit numai cu Prosport azi. :D. GSP o arde aiurea cu Pederazzini :))

    00
  3. tolontan e obsedat de piturca, ogararu si becali
    e cea mai mare petarda de ziarist sportiv. si e inconjurat de o armata de pupincuristi. si gsp e o armata „de zdrente si de hoti”
    si sunt niste curve!!!!11111

    00
  4. Imi pare si nu-mi pare rau ca spun la tine, Zoso, o chestie pe care as fi vrut s-o comentez pe blogul lui tolo, daca ar fi mentionat-o macar putin. Insa n-a facut-o, probabil in ideea ca daca lumea n-a remarcat, atunci nu exista.
    In fine. Oierul a zis la B1 si ca i-a propus lui Andrei Vochin de la GSP sa fie sfatuitor – technical stuff and so- la Steaua „under Hagi” contra 100 k, continuindu-si munca la ziar. faza de care stie si tolo. Auzind zisele ciobanului, nu m-am abtinut de la injuraturi: ii baga si pe ashtia in kkt!, si am asteptat dezmintirea sau o reactie oarecare de la gsp.
    Numa’ ca uite ca nu-s in kkt. Faza cu usturoiu’, I think.

    00
  5. Daca nu ar copia…de unde sa scrie si ei toate tampeniile

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube