Cum se formează resursa umană?

Pentru că citesc din ce în ce mai des în presă despre problemele pe care companiile le întâmpină în procesul de recrutare, m-am gândit să dau o mână de ajutor. Mai jos o listă de probleme atât individuale cât și generale, cu posibile soluții.

 

Asadar, enunțul problemei sună cam așa: De ce tinerii sunt nepregătiți atunci când pătrund în câmpul muncii și ce ar trebui să facă ca să iși maximizeze șansele de reușită? La o primă vedere putem da vina pe curiculă, pe neadaptarea studiilor la cerințele pieței. Dar nu este singurul neajuns. Să vedem în primul rând de unde apar minusurile, neajunsurile. Pentru că sunt exemple de candidați care reușesc să depășeasca aceaste neajunsuri și să se integreze rapid.

  1. Mediul educațional, care prin neadaptarea curiculei rămâne în urmă și produce candidați expirați. Piața nu poate asimila atăți contabili, avocați, ingineri, arhitecți cât produc școlile. Iar aici este în primul rând vina noastră, ca ne indreptăm spre școli fără să ne gândim ce vom face pe urmă. Cazuri de avocați cu diplomă ce lucrează la Zara cred că nu mai sunt o surpriză pentru nimeni. In speță, tinerii trebuie să isi faca o analiză punctuala, riguroasa, sa vada daca ce vor ei sa faca are cautare. Si unde. Sa vada daca de el va fi nevoie undeva.
  2. Invatam teoretic si nu practic. Iar de aici o groaza de probleme, de la incoerenta in limbaj, la greseli gramaticale, la lipsa capacitatii de a face legatura intre notiuni. Pentru ca se iau referate de pe net si nimeni nu se mai oboseste sa compuna ceva. Si pentru ca nici macar nu isi pune problema ca ar trebui s-o faca. S-a incetatenit atat de mult „lenea” incat orice efort depus devine o problema uriasa.
  3. Toti apreciem cat de extraordinar era S. Jobs pe scena, cat de natural vorbea si cum reusea sa transmita informatia. Da, pentru ca, teoretic, cu totii stim ca 50-60% din ce transmitem se face prin limbajul trupului, insa nimeni nu invata acest limbaj. Nu se uita nimeni in oglinda inainte sa tina o prezentare sa invete cum s-o sustina. Iar o prezentare devine castigatoare in primul rand prin modul in care respectivul reuseste sa capteze atentia publicului. Pentru ca ne preocupa imaginea de pe facebook si nu cea reala.
  4. Lipsa de implicare totala, in orice. Lipsa de efort pentru a realiza ceva. Multi au uitat ce extraordinar e sentimentul unei reusite personale dupa un efort indelungat. Sa te bucuri de rezultatul muncii si la final sa fii mandru de ce ai realizat.
  5. Lipsa de consiliere, atat in scoli cat si in companii. Pentru ca la randul lor, psihologii, in marea lor majoritate sunt incapabili sa ofere consiliere. Iar aici ar trebui sa intervina mediul academic, alumnii, care prin reusitele lor personale sa motiveze. Sesiuni deschise studentilor, fata in fata cu alumnii ar putea sa ajute si sa echilibreze balanta. Macar atunci stii incotro te indrepti. La noi nici nu exista conceptul de a pastra legatura cu alumnii.
  6. Lipsa competivitatii in scoala si a spiritului academic. Nu exista competitii interne, sau in colaborare cu companii, care sa impulsioneze candidatii si sa le stimuleze creativitatea. Si nu, 2-3 exemple unitare cand Microsoft si Oracle fac cate o competitie nu e de ajuns. Ar trebui sa existe zeci de business-case-uri, fie si de o zi, care sa adune candidati de la diverse scoli si sa lucreze practic la o tema din care compania si studentii sa invete ceva.  Sa le dezvolte aptitudini, sa ii invete cu lucrul in echipa si cu asumarea de responsabilitati.
  7. Lipsa de comunicare intre scoli si companii (am mai zis asta nu?). Nu exista zile in care studentii sa dialogheze cu companiile intr-un mediu destins. Nu, „career day” cand nimeni n-are timp sa cunoasca pe nimeni nu se pune. Acolo se vinde o imagine si nu o experienta.
  8. Lipsa de implicare in social media a companiilor care nu vin in intampinarea resursei umane prin canale de comunicare moderne.
  9. Lipsa inovatiei in mediul universitar care nu aduce nimic nou prin care sa atraga studentii. Nu le stimuleaza curiozitatea si interesul.  Exemple care ar putea schimba lucrurile : cursuri online, webcast-uri, seminarii online, live lectures in 2nd life, cursuri in partneriat cu alte facultati, cu alti profesori care sa isi aduca expertiza pe un topic comun.

Concluzii:

  1. Implicare din partea candidatilor sa invete mai mult decat li se cere. Sa citeasca mai mult si sa isi puna mai multe intrebari. Sa foloseasca profesorul si a ii cere raspunsuri nu prin a astepta sa primesca informatii.
  2. Sa isi diversifice aria de interes. Nu e de ajuns sa stii doar un lucru. Trebuie sa stii cat mai multe, de la limbi straine, la emotional intelligence.
  3. Sa se implice in proiecte si sa nu astepte sa i se ofere proiecte. De cele mai multe ori o activitate facuta din pasiune ofera mult mai multe rezultate decat o activitate facuta din obligatie.
  4. Sa renunte la mentalitatea „hands-free” si „formate”. Conceptul de „iti furi caciula singur” trebuie bine inteles si predat de la gradinita.
  5. Prezenta la scoala nu e obligatorie. Insa daca tot lipsesti, fa-o cu folos, nu pentru ca n-ai avut chef. Timpul care-l pierzi acum ramane bun pierdut.
  6. Participarea la cursuri/activitati profesionale/educationale, obtinerea de certificate si atestate.
  7. Daca aceste atestate sunt si internationale cu atat mai bine.
  8. Sa constientizeze in fiecare clipa unde se afla, unde vrea sa ajunga si cum sa ajunga acolo.
  9. Si nu in ultimul rand, seriozitate in tot ceea ce face. Nu cu jumatati de masura.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

3 comentarii

  1. Articolul presupune faptul ca o fiinta umana are o perspectiva globala si corecta asupra vietii inclusiv in copilarie sau in adolescenta. Poate unii o au insa nici eu si niciunul dintre cunoscutii mei n-a fost din aceasta categorie iar asta inseamna ca pentru majoritatea problemele „chiul”, „implicare”, „directie de cariera” cad mai degraba in sarcina parintilor si a scolii. Planuri de reforma a sistemului de invatamant exista insa ca urmare a inertiei si a resursei umane de slaba calitate din invatamant aproape sigur nu se va implementa nimic notabil in urmatorii vreo 10-15 ani. Partea cu adevarat trista e ca in ultimii 30 de ani lumea a evoluat mai mult decat in ultimii vreo 300; practic de la un an la altul s-au descoperit lucruri, au aparut pe piata produse noi – gandeste-te numai la tranzitia de la televizoarele alb-negru la plasmele si lcd-urile late cat peretele sau cum ascultarea muzicii pe caseta a devenit ascultarea la obiecte minuscule care incap in orice buzunar. Asta inseamna ca daca prin ’90 un absolvent de facultate din Romania avea sa zicem un anume grad de compatibilitate cu „mersul lumii”, in prezent vorbim de realitati paralele, de un defazaj stiintific deja urias. Practic oricat de „bright” ai fi, copil intrat in sistemul de invatamant romanesc, nu vei ajunge decat cel mult stapan de sclavi la stat (daca ai pile) sau la suport tehnic telefonic in limbi straine, evident asistat de computer, in corporatiile multinationale. Iar in cativa ani va fi chiar mai rau!

    00
  2. @Dan
    Nu mi se pare corect sa dam vina pe oricine altcineva : stat, parinti „sistem”. Suntem responsabili de noi insine si exista in aproape orice circumstante o sansa sa faci ceva cu viata ta. Acest lucru este, desigur, dificil; mult mai usor e sa ne plangem, sa spunem ca nu facem nimic pentru ca oricum nu am avea sanse sa reusim.
    Articolul vine in sprijinul celor care vor sa reuseasca in viata si au nevoie de sfaturi. Iar aceste sfaturi sunt foarte utile. Poate sa para ca unele sunt de bun simt si nu trebuiau enuntate dar asta nu le face mai putin valide.

    00
  3. Problema majora este ca trenurile vietii se pierd in general in perioada in care daca ai fi complet dupa capul tau ai face orice in afara de scoala – in special din categoria lucrurilor imorale sau care ingrasa. In facultate ti se mai finiseaza din trasaturile si reflexele primare dobandite in cei 18 ani de acasa insa dupa o facultate oarecare facuta fie in 3-4 fie in 10 ani s-ar putea sa descoperi o groaza de usi inchise si din pacate explicatiile s-ar putea sa nu mai incalzeasca pe nimeni intr-un astfel de moment. Serios, o olimpiada nationala ajuta, la fel si o meditatie de limbi straine la varsta in care astfel de lucruri se invata usor. La 16 ani e chinu’ naibii insa la 30 de ani diferenta chiar se vede pe fluturasul de salariu. Serios!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube