cu scârbă, despre penalul Năstase

Atunci când eşti copil şi faci o faptă reprobabila, de genul omori o pisică cu piatra, pentru că nu îţi plăcea culoarea ei, sau spargi un geam sau baţi un copil mai mic, de cele mai multe ori ajungi să îţi regreţi fapta. Te duci într-un colţ şi îţi pare rău. Şi uneori, peste ani, te gândeşti cu tristeţe că erai puţin bou când erai mic.

Atunci când eşti mare şi stai cu băieţii la colţul străzii şi îl vezi pe unul care trece cu prietena şi te legi de el şi de ea, şi ajungi să îl baţi, te întorci la gaşca ta mândru şi slobozeşti fraze de genul "mai dă-l în pla mea, că mă enerva, mereu trecea pe aici".

Să ieşi la lumină după ce ai scăpat de justitie şi să îţi bagi pla în toată România, slobozind impresii de genul "Dreptatea nu se poate face prin încălcarea Constituţiei şi a legilor" după ce ai bătut încă o dată justiţia şi bunul simţ e o atitudine de cetățean cocalar. Aşa fac băieţii de la coltul străzii. Mamă, ce smecher am fost! Când o atitudine mai potrivită ar fi fost băgatul capului în nisip şi scris alte tâmpenii imbecile pe blog.

Perversitatea de care dă dovada cel care aproape era să ne fie preşedinte e incredibilă. Tupeul e nesimţit şi incomensurabil. Păi stai aşa, cocalare, colegii tăi nu te-au dat pe mâna procurorilor, deşi asta ar fi fost mersul corect şi decent al lucrurilor, tu nu ai curajul să iei lucrurile în propriile mâini şi tu ai tupeul şi nesimţirea să vorbeşti de dreptate? Orice om cinstit s-ar fi pus la dispoziţia justiţiei. Orice om nevinovat ar fi făcut asta, deşi nu mai era sinistra Stănoiu la justiţie. Orice om care voia să îşi dovedească nevinovăţia…

Dar nu tu. Tu te ascunzi de justiţie şi apoi eşti cocoş pe blog. Bravo Năstase, eşti cel mai bun!

nastase, iliescu, geoana

De fiecare dată când aud o ştire de genul "demnitarul Gigel va fi cercetat…" am aşa un impuls de bucurie. Mă gândesc că poate de dată asta România va triumfa, poate aşa cei 18 ani de perversiuni la care am fost supuşi de aceşti mizerabili vor înceta şi ne vom lua revanşa. Dar penalii înving şi noi privim cu amărăciune în jos, ca nişte copii mici care au fost dojeniţi de un om mare.

Oare când va veni şi rândul nostru să avem dreptate?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

16 comentarii

  1. NOU
    #1

    ai uitat un ani(cei 18 ani de perversiuni)…da-l in ma-sa de gay, e un politician roman pur-sange

    00
  2. „Oare când va veni şi rândul nostru să avem dreptate?”

    Cand voi, astia mai tineri si noi, astia care am fost tineri acum 18 ani (si s-au cacat ei pe sangele si tineretea noastra!) vom pune mana si vom face o noua revolutie, de data asta pe bune, nu maniplati, ca atunci! Din pacate, mi-e teama ca e prea tarziu… Cei mai tineri aleg sa plece din rromanica (si nu-i pot condamna), cei maturi s-au resemnat deja… Vad in „culori” sumbre viitorul…

    00
  3. Să te legi de orientarea sexuală a lui Năstase într-o dispută politică e josnic dar nici 0,000001% atît de josnic pe cît e bătaia de joc pe care o efectuează personajul penal de care vorbim prin urinare pe semenii săi românii.

    00
  4. Hai c-am fost, „la naiba”, politically corect cu urinarea.

    00
  5. Nu voi, poporul, votati in Romania? Cum se face ca Parlamentul e compus din aceiasi oameni de 18 ani incoace? Pe astia-i alegeti, pe astia-i aveti fratilor!

    00
  6. Penal e putin spus.
    Insa lumae uita de Mitrea, „Domnul Manivela” (asta pt ca pe vremea comunismului a fost sofer de camion = camionagiu, si de aici puteti deduce multe). Eu pe „bivolul” asta (mi se pare ca ma injosesc eu daca il fac bou) il vad mai plin de kkt pe maini.

    00
  7. eu cred ca pana nu incepe lumea sa ii alerge pe puliticieni pe strada nu se va schimba nimic in romania. hai sa fim seriosi, la astia nu le mai e frica de nimic. se pisa cu presiune pe tot: presa, justitie, politie, ue si in final si pe prostii care ii voteaza. dar si daca nu votezi, tot ai lor ies. marfa democratie avem, democratie de sorginte bolsevico-securista. noapte buna, romania.

    00
  8. Strategii PSD spun că nu contează cine votează ci cine numără voturile. Cam asta avem de vreo 60 de ani. Totuşi acum cred că avem şansa să le dăm cu ştampila în bot atît de concluziv încît să nu mai poată număra.

    00
  9. va veni randul nostru sa avem dreptate atunci cand o sa dispara tot bosorogii si comunistii din parlament si o sa vina o generatie noua… dar cum astia nici morti nuu se dau plecati…:-?? sunt 2 variante:1 ii omoram pe toti, 2 asteptam sa moara ei..

    00
  10. Si ce te face sa crezi ca nu vor veni altii in locul lor.
    Exemple sunt cu nemiluita de lupi tineri insetati de bani> Udrea, Boureanu etc….

    00
  11. Trebuie să mai moară încă vreo 5 de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (a se citi oamenii lui Ilici) până să înceapă să se mişte ceva în Justiţie.

    Justiţia din România e oarbă! Ea nu vede vinovaţii!

    00
  12. Poate e timpul sa ne facem dreptatea in strada…
    G.

    00
  13. Da, si mie mi se face scarba de ce vad/aud dar la un moment dat spun ca doar avem ceea ce am ales. A fost un vot, poporul l-a votat. Ca sa scapam de cei ca Nastase nu trebuie sa stam sa facem filozofie de pe margine spunand ca nu ma duc la vot pentruy ca si asa ies aia.

    Cu amaraciune, cam atit am avut de spus……

    00
  14. Nicicand! Pana nu mor astia nu putem schimba si cerceta pe nimeni dintre ai lor. Partea buna e ca daca (Doamne-ajuta!) pica, dupa aia pica toti in lant.

    00
  15. Geo are dreptate. Nesupunerea civica e solutia. Nu se schimba nimic cu binisorul cu animalele astea.

    00
  16. filadel, asta cu cine numara e mai veche si nu e o inventie neaparat comunista. prost e ca ni se filfiie de 20 de ani povestea cu democratia interbelica si acum vezi tot soiul de somitati comunste pe sticla. ca nastase are tupeu de maidanez si ne-o trage cu constitutia e de la sine inteles. ca romanul voteaza penali pentr-un mic si-o bere e la fel. si ca sa raspund intrebarii lui zoso, atita timp cit noi vom fi mult mai putini ca ei.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube