Cu capul înainte, spre optimizarea finală

În ultimele zile m-am tot lovit de problema asta, şi în blogosferă şi în afara ei, încât merită tratată într-un articol. Şi folosesc blogul pentru a exemplifica asta, că e mai usor.

Cred că suferim de o obsesie a optimizării. Să instalăm mai multe pluginuri care să faca seo singure, să urmărim cine ne dă link, să vedem dacă linkul e “nofollow”, să vedem dacă google ne indexează în 30 sau în 3 minute…şi scăpăm din vedere ceva ce mi se pare important. Conţinutul. Ştiţi voi, chestia aia pe care o optimizăm. Când am deschis blogul de 3 zile şi am scris un articol, ce rost are să mă gândesc la optimizare? De fapt, ce optimizez? Un articol? Zece?

Alergăm parcă prea repede să cumpărăm linkuri şi să ne uităm la pagerank şi prea încet să punem mâna să citim nişte articole care ne învaţă cum să optimizăm vizual blogul. Pentru că aia e rădăcina. Degeaba ai 300 de linkuri, degeaba ai PR 4 (5 am înţeles că e pentru proşti, mai ales când nu îl ai), degeaba îţi vin oameni, dacă ei nu rămân. Dacă nu găsesc conţinutul după care au venit.

Şi da, râd când văd din astea. Cocoşelul nu înţelege că părerea lui de spammeraş e irelevantă şi că, dacă tot face spam, măcar să pună şi pozele. Dar, cum românul e şi prost şi păgubos, se gândeşte că face o mare afacere nedând link către locul unde vizitatorii pot găsi ce căutau. Nu. (totuşi, băiatul asta e cuminte, sunt alţii mai jegosi şi mai cu nasul pe sus decât el)

De câteva săptămâni, linkurile comentatorilor de pe zoso.ro au nofollow. Care credeţi că e rezultatul, dincolo ce cei câţiva spammeri? Nici unul. Nu te ajută cu nimic să ai 300 de linkuri către blogul tău, dacă acesta arată ca naiba sau scriitura e proastă (vă învaţă Mircea Popescu cum să îţi faci singur comentariile pe nickuri diferite şi cum să scrii cu un aer de măgar leşinat şi dator statului platitudini tâmpe ).

Cele 2 ore pe care unii le petrec optimizând blogul le pot petrece scriind ceva de calitate. Orice. Asta aduce mai mulţi vizitatori. Mereu.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

25 comentarii

  1. zic și eu ignorantul și bobocul în ale blogăritului: traficul e important – chiar esențial – dacă vrei să faci bine din blog. în rest…fie că te citesc 1000, fi 567, tot cam aia e. evident, s-ar putea să greșesc…

    00
  2. Na că am mai făcut rost de un backlink !

    00
  3. Eu n-am înțeles de ce să optimizezi un blog. Mai ales pe un blog generalist… Sau CE să optimizezi.

    00
  4. @camil: E vorba și de e-penis…

    00
  5. Între „SEO-işti” şi „artişti”, ce ai alege?

    00
  6. Optimizarea on-page mi se pare normal sa o faci inca de cand site-ul tau e doar proiect. Cu cat o faci mai bine si la timp, cu atat ai mai multe beneficii si mai putina munca de facut pe urma.

    Continutul nu ar trebui sa excluda optimizarea si vice-versa.

    In plus, tipul ala nu optimizeaza, pentru ca optimizarea inseamna altceva :) Tipul respectiv face spam.

    00
  7. este exact ce in literatura a purtat numele de „teoria formelor fara fond” , elaborata de titu maiorescu cu aproape doua secole in urma. nimic nou sub soare…sau cu alte cuvinte, mama prostilor e mereu gravida.

    00
  8. ^si totusi, uneori forma poate forma fundul…..

    dar n are treaba cu blogismul.

    00
  9. eu ma axez mai mult pe comentarii. pentru mine degeaba am trafic 1000 daca nu am comentatori. zici ca faci monologuri daca nu te critica/aplauda cineva

    00
  10. aici cam ai dreptate degeaba esti printre primii in zelist daca ai doar 20 de vizite/zi si nu esti citit, asta ca un exemplu. iar popescu are el o obsesie: a depasi in zelist si in alte topuri pe zoso, bobby voicu, etc

    00
  11. Mi-e dor de saiturile de acum 10 ani. Pagini intregi de informatie suculenta si utila, fara seo, social bullshit, o mie de features imbecile si reclame. Azi prea putini se mai pun sa scrie din suflet ceva util, un text care are dracului nevoie si de scroll. E multa hlizeala ca pentru asta nu pui osul la munca. Nu prea construim, suntem consumatori si bagatori de seama, defapt ne incadram perfect in tarisoara.

    Optimizarea se face permanent, asta daca nu esti cocosat de superficialitate. Blogul e ca o camera in care tot aduci chestii. Daca in timp nu te apuci sa le ordonezi, sa le perii, obtii o vraiste totala.

    Nu inteleg de ce nu pui pe zoso.ro in sidebar ‘my best posts’, ultimele articole si comentarii sunt degeaba.

    00
  12. Eu ma si enervez cateodata de anumite articole care imi aduc trafic. Trafic prost, care pe mine nu ma face sa ma simt mai coios sau mai destept. De exemplu nu stiu ce scriam eu intr-un post de gagici frumoase vs papusi de plastic siliconate si am pus niste poze spre exemplificare. e, acum toti labagii din google vin cu fel de fel de cautari dupa Daniela Crudu sau Simona Patruleasa. Ma intereseaza pe mine, care nu scot bani din blog, sa am vizitatori labagii? Deloc. Da’ asta e, trebuie sa traiesc cu ei.

    00
  13. Mai are sens sa mentionez ca aia nu e o opinie, ci o constatare ? (exemplul tau).

    Chestia asta o vedem peste tot. Asemenea legistului care vine la juma de zi dupa asasinat, ti se tranteste un : ”Ai vazut ce ? + copy/paste + Nu-i asa ca e nasol ?”.

    00
  14. NOU
    #14

    Eu sincer am rămas puțin surprins când am observat că cei ce veneau de pe google, în loc să ajungă pe articol ajungeau pe pagina cu toate articolele din luna respectivă. Ăla e un moment când te scarpini în cap și te întrebi de ce, apoi te gândești că puțin SEO nu strică.
    Desigur, dacă tot te apuci de organizat blogul, te gândești și ce alte bălării legate de SEO pui în aplicare, dacă tot ești la capitolul ăla.

    Cred că mulți trăiesc cu o spaimă așa… că se apucă de scris și crawlerul google nu o să îi indexeze prea eficient. Și se gândesc că cele două, adică conținutul și optimizatul ar trebui să meargă mână în mână.
    Prin urmare, optimizatul este o chestie mai degrabă tehnică, pe când conținutul are mai degrabă valeități ce țin de artistic, creație, imaginație, etc. La persoane la care simțul abstractului și al tehnicului este mai predomimant, este normal ca acest lucru să acapareze și să fascineze iar blogerașul în loc de creații literare se va apuca de dat la manivelă și la cheie.

    00
  15. Ce bine ai putut s-o spui!

    (comentariu dat degeaba pentru link)

    00
  16. Daca ar fi sa-mi spun si eu parerea as zice ca, indiferent ce sau cit scrieti pe jurnalele/paginile voastre, scrieti din placere si despre ce va pasioneaza (sau despre parerea voastra la un moment dat).

    Ma gindesc ca cei care scriu doar pentru a-i depasi pe altii in vreo lista sau alta ajung sa devina un pic artificiali… Si e o prostie. Poate ca vor reusi sa-si atinga scopul, dar este un succes fara fundament. Mai devreme sau mai tirziu vor recadea in anonimitate.

    00
  17. Zoso , dar tu nu practici spamul ? :)

    00
    • @Alina: ti se pare ca il practic? zi tu, perfulică retardică, ai vreo dovada palpabila ca nu esti prost si vorbesti aiurea?

  18. @Zoso – Pai nu vb aiurea. Postul cu google buzz , si altele ce mai sunt ? , nu suntseo spamuri ?

    00
  19. O dai cotita ca de obicei . Nu am de gand sa iti strici business-ul , doar ti-am zis cea am avut de zis . O seara placuta iti doresc

    00
  20. De la ce va luarati ? Sa-i desparta careva, ca iese varsare de sange…

    00
  21. @Codrin: varsare de sange dintre picioare cred….si clar nu de la zoso

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.