O contraofertă, de la blog la blog

Daca ar fi sa cumperi maine un site, care ar fi acela?
Nu as cumpara niciodata un web site. Nu as cumpara niciodata o companie. As “cumpara” oamenii din spatele lor. Probabil astazi l-as “cumpara” pe Orlando Nicoara. L-as “cumpara” pe Calin Fusu, pe Radu Ionescu sau pe Zoso. Eventual nu voi cumpara pe nimeni( nici nu cred ca ne permitem sau ca ei ar accepta) si sper sa ma pot reinventa pe mine in diferite ipostaze pentru a fi mereu altceva.

Mădălin Matica, director DotCommerce Europa, într-un interviu NetCamp

Flatant, cel puţin pentru mine.

Azi am programată o vizită la fostul loc de muncă. Unde mi-am definit o mentalitate foarte ciudată a banilor. Nu vreau bani mulţi, vreau banii de care am nevoie. Şi 5-10% peste. Ştiu că n-o să mă îmbogăţesc aşa, dar îmi place mai mult să nu fiu legat de serviciu. Prefer ca şeful să ştie că eu îmi cunosc valoarea şi nu mă poate călări doar pentru că îi sunt angajat.

Revenind la titlu, Mădălin (se apropie finalul lunii, vorbim), dacă vrei să mă cumperi, oferă-mi 100.000€. Vreau să îmi cumpăr un apartmanet decent. Asta e scopul anului 2008 pentru mine. Printre puţinele scopuri pentru la anul, că tot făcea Andra ieri sondaje pe mine…

Bentley-ul îl păstrez pentru 2009.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

9 comentarii

  1. 100.000€ pentru serviciile pe care le prestezi, nu pentru tine. De asta trebuie sa te gandesti ce poti sa ii oferi lui ca serviciu. Am in gand acum doar branding, dar poate ca ai tu si alte idei :)

    00
  2. Ahahah, 100.000eur? De ce n-ai zis mane, poate totusi ti-l vindeam pe ala. :D

    00
  3. tocmai asta era ideea.

  4. pai, sa ma mai uit odata la el si poate te cumpar

  5. matica e cel mai mare tzepar cu dotcommerceul lui. sa nu te simti flatat, dimpotriva

    10
  6. Exactly..ratty’s got a point….so don’t be an idiot dude !..n-ai cum sa te simti flatat cand afirmatia respectiva vine din partea unui infractor,din partea unula care fura bani cu nerusinare de la proprii clienti…aici nu mai e vorba demult de business ethics ci de hotie la drumul mare…mai multe detalii aici http://forum.softpedia.com/topic/195389-tzeapa-numita-dotcommerce/
    De verificat cu niste ex-DotCommerce clients, cum ar fi http://www.avocatnet.ro sau http://www.pcgarage.ro …vor confirma…so, cut the crap dude.

    10
  7. dudes, daca n-ati fi 5 pe acelasi ip si care sa scrieti toti anti-dotcommerce, parca v-as crede….

  8. ma indoiesc ca raty are acelasi IP cu mine !!!..strongly, chiar…poti sa dovedesti asta sau iar faci afirmatii aiurea ??…eu merg pe varianta 2…si chiar nu inteleg de ce ii tot iei partea infractorului aluia de Matica…C’mon Z-man, te credeam ceva mai vertical…yet again, that’s an assumption…

    00
  9. sunt sigur ca stii mai bine decat mine. de unde si tonul plin de siguranta.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile