Conținutul ar trebui să nu fie gratuit

E evident că tot conținutul pe care îl accesăm prin Internet nu mai are valoare. O exprimăm prin felul în care îl consumăm, în care îl tratăm și în care relaționăm cu el. Cât timp există social media, cât timp ceea ce contează la conținut e capacitatea de a monetiza de pe urma freeloaderilor vom avea conținut din ce în ce mai puțin valoros și ne vom îndrepta spre scenariul (pe care odată îl credeam fatalist) din Idiocracy. Există o soluție: plătește pentru conținutul pe care îl citești. Să explic un pic mai pe larg:

Când am început să scriu pe blog (nu era numit așa pe-atunci) singurul lucru care conta era ceea ce scriam. Nu conta câți mă citeau într-o zi sau alta, oamenii puteau da în cele din urmă peste articolele mele și ar fi început să îmi frecventeze site-ul – poate chiar s-ar fi abonat la RSS-ul meu, să citească și următoarele articole. Era mișto, să ai 10-20 sau chiar 100 de cititori era o chestie remarcabilă pentru că știai că oamenii aceia sunt interesați de ce ai tu de zis. Aveam conversații, uneori chiar dispute dure, acide, pe subiecte neinteresante sau pe evenimente cotidiene. Publicarea de conținut îmi permitea să vin în contact cu mulți oameni interesanți care (poate) publicau la rândul lor. Aveam dialoguri prin postări pe bloguri și ne certam ca chiorii mereu, dar exista o creștere în calitate. Genul ăsta de dialog ne făcea mai buni, ne ajuta să gândim mai inteligent, să înțelegem mai bine evenimentele curente. Era un lucru enorm să ai o pagină personală prin ’95-2000-2005. Chiar și prin 2010 era încă fain – îngrămădeală mare, dar încă fain.

Nu mai e cazul acum.

Găsesc prea puțină valoare în conținutul produs azi, chiar dacă per total calitatea producției e mai bună. Doar că nu mai înseamnă nimic – nu se mai adresează unei lumi unde a exprima o idee e un lucru valoros. Mă uit peste comentariile și interacțiunile din ultimii ani și îmi dau seama că intru în contact cu foarte mulți oameni care nu știu să citească, care nu știu să scrie, oameni cărora le e imposibil să înțeleagă și să răspundă conținutului pe care îl pun la dispoziția lor. Sunt agresivi nu pentru că îi deranjează ideile mele, ci pentru că îi deranjează posibilitatea ca oricine să aibă o idee un pic diferită de ceea ce știu și înțeleg ei. Sunt deranjați de lucruri pe care nu le înțeleg în loc să își ia un pic de timp să cântărească. Ca societate, am renunțat să mai gândim, să cântărim, să reevaluăm ideile și preconcepțiile personale, și în momentul în care suntem puși față în față cu ceva ce nu corespunde urlăm ca niște maimuțe în cușcă cerșind atenție. De ce?

Avem prea mult la dispoziție. Revoluția Facebook ne-a adus în contact cu tone de conținut gratuit pe care nu mai suntem capabili să-l digerăm și care nu ne cere să gândim. Am ajuns să ne dorim totul gata digerat, de preferat să fie prezentat ca liste numerotate („33 ways to go down on your girlfriend” ar avea un succes nebun). Oamenii nu mai reacționează la comunicare normală, au nevoie de ȘOC și GROAZĂ (musai cu litere mari). Totul trebuie gata digerat, regurgitat de această monstruozitate enormă numită Facebook, cu tot ce nu corespunde tăiat (execuțiile înregistrate sunt ok, Doamne-feri să vezi o țâță de femeie). Avem profile bine definite din care Facebook știe ce ne place și are grijă să ne servească doar lucrurile respective din nou și din nou, până când nu mai suntem capabili să acceptăm faptul că există oameni care poate gândesc altfel decât noi. Și în cele din urmă ajungem să credem că suntem în posesia adevărului suprem și a modului corect de gândire, întărit de consumul repetat de conținut similar prin social-media.

Adoptăm instantaneu orice idee de pe direcția noastră, oricât de cretină ar fi, pentru că nu mai verificăm nimic. Un rezumat în Wikipedia e suficient, nu mai avem niciun fel de gândire critică: dacă e pe feed-ul nostru de Facebook înseamnă că e corect. Nu mai căutăm nicăieri și nu suntem în stare să avem conversații fără net la-ndemână. Am observat asta în interacțiunile de pe blogul meu: când Facebook a devenit sursa număul 1 de vizualizări pe blog, calitatea cititorilor (și nu a conținutului, să-mi fie cu pardon) a căzut instantaneu. Și, mai ales, oamenii nu stau prin zonă pentru că nu mai au unelte care să-i ajute să țină aproape conținutul valoros – se bazează pe faptul că Facebook îi va aduce și data viitoare, fără să-și dea seama că-și suspendă dreptul de a alege în favoarea algoritmilor unor băieți care vor să facă bani de pe urma lor.

Și eu nu mai pot să hrănesc turma asta de bovine.

Cum ar putea să schimbe banii ecuația asta? Banii reprezintă valoarea pe care cineva o dă societății, și a fost un subiect important din prima zi. Dar la început chiar și conținutul pe care îl dădeam gratuit era valoros pentru că el conta – fie îți aducea oameni interesanți cu care să interacționezi, fie era conținut valoros pentru CV-ul sau imaginea personală. Nu mai e cazul – conținutul care era valoros nu mai e și e imposibil să mai creezi conținut valoros azi. Nu pentru că te împiedică ceva fizic, ci pentru că eforturile tale nu vor fi răsplătite. Azi, când scrii, concurezi cu vânătorii de click-uri din mass media și ceea ce obții e un cititor semi-analfabet care se împiedică în cât de dificil îi e să citească mai mult de două paragrafe, care se uită absent peste pagina ta căutând motivul pentru care a venit pe pagină – conținutul care să-i întărească valorile și lucrurile pe care le știa deja, după care se mută la următoarea pagină.

Banii pot schimba lucrul acesta pentru că oamenii înțeleg banii altfel. Înțeleg că cere efort să produci niște bani. Unui freeloader nu îi va păsa niciodată de efortul tău și va putea foarte rar să ofere nivelul de implicare de care ai nevoie pentru a face acel efort să merite. Iar acum avem o generație întreagă de freeloaders care cred că totul trebuie să fie gratuit și fără efort. Le dai un deget și ei îți iau toată mâna – și în momentul în care încerci măcar să monetizezi îți vinzi sufletul și devii un capitalist jegos. Pfft.

Monetizarea nu e o soluție. Reclama pe site-ul tău a devenit puternic devalorizată pentru că lumea refuză interacțiunea și, oricum, o să fie ascunsă de un ad-blocker, așa că te pomenești cerșind un minim de efort ca să-l oprească. De parcă chiar le-ar păsa cititorilor de tine și de site-ul tău. Monetizarea nu funcționează pentru că va trebui să faci conținut valoros pentru advertiseri, nu pentru cititori. Și să le faci pe plac advertiserilor e o cu totul altă treabă: ei vor cifre și tu poți să le dai cifre – dar unde e valoarea? Pot să-mi fac niște scripturi să genereze toate cifrele pe care și le doresc ei, dar cum ar face chestia asta conținutul meu mai valoros?

Jucăria s-a stricat și nimeni nu are capacitatea necesară să o repare. Mergem mai departe tot așa, transformând Internetul într-o unealtă inutilă. Începuse chiar bine, construind comunități, permițându-le oamenilor o comunicare la nivel înalt. Acum? Îi ajută să se izoleze de cei din jurul lor și să subevalueze absolut orice. Cu cât continuă mai mult modul ăsta de lucru devine din ce în ce mai clar că societatea de freeloaders nu funcționează. Trebuie să începem să cerem bani pe conținut. Abia atunci o să crească valoarea a ceea ce facem, chiar și a lucrurilor pe care le dăm gratis, altfel ne vom vinde sufletele departamentelor de marketing. Spuneți-mi voi, ați fi preferat ca articolul ăsta să vă recomande din două în două paragrafe ce băutură carbogazoasă sau ce baton de ciocolată v-ar da suficientă energie cât să puteți citi mai departe?

Conținutul ar trebui să nu fie gratuit. Este ceea ce ne-a adus în groapa asta de gunoi, credința că putem să trăim la infinit prin leeching și freeloading. Doar că curând lumea o să se întrebe de ce ar susține un sistem care nu răsplătește valoarea ci cantitatea? Ce le aduce lor? Și cine e John Galt?