Consideratii la cald despre protest

Cuvânt inainte

Ar trebui sa incep cu „daca nu ai fost la protest, abtine-te, macar de data asta, de la comentarii stupide”. Dar stiu ca e imposibil. Asa ca voi fi doar atent sa nu o dati in balarii.

Protestez, deci exist. Exist, deci protestez.

In general sunt constiincios. Când e treaba, e treaba. Nu baute seara tarziu si mahmureala a doua zi. Asa ca m-am pregatit sufleteste si trupeste. M-am spalat si inainte sa plec la prostest, ca sa nu miros a transpiratie printre concetatenii mei. Am luat niste blugi mai jerpeliti si o esarfa pentru muie, daca va fi nevoie. Am luat cartela de metrou, cartela de RATB si vreo 60 lei pentru hidratare si shaorma de dupa. Nu am luat telefonul (oricum am o gioarsa), nu am nevoie sa ma intâlnesc cu nimeni, nu ma suna nimeni sa-mi propuna vreo afacere si nu cred ca voi salva viata cuiva cu telefonul meu.

Desi nu ma duc „la scandal”, sunt pregatit si pentru eventualitatea in care nu voi putea evita jetul de apa. Pentru ca e un protest. Si unii oameni au stat toata ziua in soare, si jandarmii la fel. Probabilitatea sa se sara calul e mare.

Cobor din autobuzul 123 la Calea Victoriei si o iau pe jos. Vreau sa miros, sa iau pulsul. Nu sunt mirat deloc când vad ca lumea nu are nici o treaba cu protestul. Oamenii la cafenele, la cazino, pe strada, cu bicicleta, cu trotineta, fiecare se ducea in treaba lui. Cei de aici par a nu avea nicio treaba cu cei de acolo. Abia pe la Hilton vad grupulete cu steaguri sau pancarte.

Vad lume destul de multa comasata pe ultimii zeci de metri de la intrarea pe calea Victoriei. Sunt la protest, dar nu vor sa riste nimic. Chiar daca in piata e destul loc. E ok, nu-i judec, ma bucur ca sunt acolo. Chiar daca sunt mai preocupati sa se fotografieze, sa urmareasca protestele pe telefonul lor. E ok, suntem in aceeasi barca. Inca nu ma bazez pe ei sa-mi tina spatele daca e sa se intample chestii naspa, dar e bine ca au facut pasul asta. Puteau sa stea la o terasa, dar au ales sa vina acolo. Gândul asta ma bucura.

Dau o raita prin piata sa ma uit la oameni. Sunt toate mediile sociale. Cred ca cei mai multi sunt bucuresteni, chiar daca e „protestul diasporei”. So what? Cei care scandeaza sunt comasati mai mult in fata, nu cred ca sunt mai mult de 1000 care striga din rarunchi. Cei mai din spate stau acolo masurandu-se unii pe altii. Le ia mai mult timp sa strige „Muie PSD”, sunt un pic mai pedanti. Dar ma bucur ca sunt si ei acolo.

Dupa ce am facut roata, aterizez la coltul de pe bdul Iancu de Hunedoara, unde sunt oameni cu ochii rosii. Simt si mirosul si imi pun esarfa. Raman acolo si, intre doua mui, masor si eu oamenii. Sunt la 10 m de jandarmii care sunt in pozitie, cu scuturile. Lumea e ok, sunt si vreo doi un pic „luati”, dar ceilalti ii calmeaza când vor sa arunce cu o sticla sau altceva. Multi dintre protestatari se duc sa dea mâna cu jandarmii, sa se fotografieze cu ei. Nu cred ca pentru doi agitatori e nevoie sa dai cu lacrimogene. Dar jandarmii considera altfel. Si nu una, ci trei-patru intr-un perimetru foarte mic. Si mai ales ca, printre protestatari sunt si politisti/jandarmi in civil. Ii descopar relativ usor, nu striga nimic si nu se uita mai deloc in directia guvernului. Se uita la persoane, se uita in partea de jos, la mâini, la brâu. Presupun ca din cauza esarfei legata peste nas pana sub ochelari, unul se apropie si de mine si vrea sa imi faca o poza, discret. Il vad si ii intorc spatele. Nu insista. Il urmaresc sa vad cu cine mai face contact vizual. In partea asta sunt mai multi. Imi dau seama ca e din cauza ca tot aici sunt si cei mai multi membri ai galeriilor de fotbal. Dar baietii inca n-au inceput nimic. Insa jandarmii stiu si de aia arunca cu lacrimogene.

Va asigur ca poti fi cel mai pasnic om, când iti iei o lacrimogena, o iei cât se poate de personal. Si vrei sa arunci si tu cu ceva in ei. Mai ales ca ei, ei sunt protejati pâna in dinti, cu kevlar si bastoane si scuturi. Si, mai ales, ei sunt protejati de lege. O iei personal, pentru ca tu stii ca nu i-ai facut nimic acelui jandarm care a dat cu lacrimogena. Si vrei sa te razbuni, cumva, pentru usturimea ochilor. Ii cer unui domn niste apa sa pun pe esarfa si sa ma sterg la ochi. Efectul se duce destul de repede. Oamenii cauta pietre sa arunce cu ele. Nu sunt. Doar sticlele de plastic, aproape goale. Unii gasesc o groapa din care ies niste cabluri. Poate un semafor in curs de instalare. Nu gasesc cine stie ce si incearca sa sparga asfaltul din jur. Nicio sansa. Ma deplasez putin mai spre centrul pietei, vad prima femeie care arunca cu ceva. Cu o rosie. Vizeaza destul de bine. Ma gândesc ca rosiile ar putea fi mai eficiente decât pietrele. Sa le patezi costumele alea, sa le curga sos de pe casti e mai neplacut decât o piatra care ricoseaza de echipament.

Sunt un om rezonabil. Stiu ca nu se va schimba nici un guvern in seara asta. Dar a fost o buna repetitie. Lumea a venit surprinzator de pregatita. Erau multe masti din alea de spital, chiar daca cam ineficiente. Erau unii cu casti de santier. Altii cu carapace de motociclist. Unii cu casti de bicicleta.

E timpul sa ma intorc acasa. Astazi nu am nevoie sa arunc cu pietre, nu rezolv nimic. Nu in seara asta. Calea Victoriei e plina. Oameni care trebuiau sa bifeze si ei protestul. Sau tocmai au iesit de la teatru. Sau sa vada ce e pe acolo, daca e ceva interesant. Repet, ma bucur ca oamenii fac chiar si numai asta. La un moment dat va fi nevoie de toti, inclusiv de instagramisti si facebookisti. Când am ajuns inapoi acasa, piata era deja curatata.

Cred ca Dragnea greseste imitându-l pe Erdogan. Chiar daca UE are acum probleme mai stringente si e posibil sa nu fie prea atenta la România, nu cred ca România poate tolera o noua dictatura – fie ea si de catifea – asa curând.

Am renuntat la shaorma, putina dieta nu strica niciodata.