Azi am condus #565

Mi-am confirmat de câteva ori teoria asta cu cheile la cazare. Plin de oameni care s-au cazat în Moeciu/Fundata și se duc la Brașov sau la Bran să mănânce ceva. Și nu se grăbesc, că n-au treabă.

Trecerea aia de cale ferată de la Râșnov e o rușine națională. În fiecare an se degradează și nimeni nimic.

Am văzut minim 2 mașini stricate pe serpentine. O dubiță cu ambreajul fumegând, omul se oprise, nu mai mergea, nu avea nici lumini, nici avarii. Un TIR care era prea încărcat a capotat la deal pe la Fundata.

Pe drumul Bran – Curtea de Argeș rar găsești asfalt drept. Nici măcar prin Câmpulung. Niciodată. De douăzeci de ani de când trec prin zona din când în când, nimic. Pur și simplu acolo asfaltul nu se toarnă drept, e împotriva legii. La fel ca la Făgăraș. Nu poți să faci turism în țara asta, că trebuie să ții gura închisă, să nu îți iasă ficații pe acolo de la gropi și denivelări.

E interesant contrastul dintre “casă frumoasă sau doar îngrijită, curtea aranjată extraordinar, nema gaz, nema asfalt”. Hai că votezi o dată lepre. A doua oară. Dar toți sa fie așa? Toți toți?

E imens numărul șoferilor care opresc, se uită, se gândesc, dau semnal și abia se urnesc.

Dacă ies din rând, nu vreau să depășesc neapărat. Uneori număr câte mașini mai am până ies din nou din rând ca să văd dacă pot depăși, ca să nu merg ca o vită proastă ieșit din rând mereu, cum mai fac unii.

Aș vrea să bat cu țeava peste degete toți idioții care au pus pe mașini becuri de semnalizare pe spate fără să le testeze în soare. După ce că e plin de cretini care nu folosesc semnalizarea, să nici nu le vezi ca lumea când ofac, că sunt mici și bate soarele în ele, e mizerabil și nu e vina lor, e vina producătorului.

Alții care trebuie bătuți cu biciul peste degete: ăia care au făcut alea două giratorii din Rucăr: bă, voi vă uitați cum se contorsionează mașinile grele care trec pe acolo? Vă uitați ce panicați sunt șoferii? Vă uitați ce greu trec?

Te obișnuiești cu binele. Am văzut buruieni pe marginea drumului, buruieni care pe lângă Brașov sunt tunse. Dar pe drumurile județene sau naționale, buruienile sunt norma. Bănuiesc că mașina aia de tuns pe margine e scumpă să cumpere una pe județ și să facă tot județul o dată pe lună.

Știe cineva ce sunt astea și la ce folosesc?

202008074907081366

Am mâncat în anii trecuți la Casa Rucăreană și mâncarea a fost foarte bună. Localul arăta ciudat pe interior, rustic/dubios, dar mâncarea e ce trebuie. Acum am mâncat la ceva terasă vizavi de Mănăstirea Curtea de Argeș, servirea grea, dar mâncarea bună.

casa-rucareana

Dacia nu realizează câte Dustere cu benă mai lungă ar putea vinde dacă ar pune motorul de 2 litri diesel pe mașina asta. Nu concurează cu Navara, n-are cum.

202008074907081359

 

Aceiași 120km, la dus, 4 ore. la întors, când am forjat-o un pic, 2 și un pic.

curtea-de-arges-brasov-2-ore

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

56 comentarii

  1. „Alea” erau pentru protectie de cand trecea funicularul de transport carbuni pe deasupra.
    Iar semnificativ pentru drumurile din Arges (cel putin zona prin care te-ai plimbat tu Brasov – Campulung – Curtea de Arges) este chiar drumul de la granita dintre judete: dintr-o data treci de pe asfalt bun si marcaje vizibile, iarna curatat impecabil, pe denivelari si marcaje lipsa si plin de gheata sau zapada iarna.

    00
  2. In Valea Mare e asfaltul drept. Pret de vreo 4 km.

    00
  3. @zoso mă gândeam sa pun de un „guest_author Azi am condus #565” doar despre drumul ăla (teoretic sunt două, DN 73 și DN73C).
    AG – județul cu cele mai proaste drumuri din țară. Aproape. Doar in CS am văzut mai proaste. Cum stii ca ai intrat in AG? Mergeai liniștit, drum ca-n palma si brusc, Bâm! Bonc! BONC! TÂRRRRMMMM! BONC! BONC! Wilkomen to AG.
    Despre asfaltul ăla curs pe serpentinele de la Rucăr… De 30 de ani trec pe acolo și așa a fost mereu.
    Câmpuscurt: o mizerie. Daca traficul pe DN 73 era ca cel de pe DN65 Slatina – Craiova, cozile de la Balș erau plimbări în parc.
    TIR-urile de pe drumul ăla sunt in mare parte niște rable ce trebuiau casate acum 20 de ani. Conduse de Tarzani. În mare parte. Pe lângă asta mai circulă și supraîncărcate. Media la urcare e de 20km/h. Și 30 la coborâre.
    Adaugă 5-6 turisme cu șoferi de duminică și ai coadă de 40 de mașini în spatele lor… O plăcere.
    Îmi beau cafeaua și mă duc sa dau o tură pe Dealul Negru.

    00
    • Pitești Slatina l-am făcut din octombrie și până să ne bage ăștia în pandemie, în fiecare weekend. Balșu ăla e ”plăcere” să-l traversezi. De obicei vinerea la 5. Am făcut și o oră să-l traversez. Camioane, pietoni, șoferi de weekend. Acuma tot e mai bine, că au semafoare puse, altfel fără a fost și mai rău.
      S-a mai aglomerat de când au pus sensul giratoriu de la Metro – Craiova. E jale acolo. Vinerea cozi de la Cârcea.

      00
    • Balsul e pistol cu apa. Sebes Alba era miezul pina cand s-a deschis autostrada. In august puteai aloca minim 2-3 ore si minim 1 ambreiaj/an.

      00
    • „Balsul e pistol cu apa. Sebes Alba era miezul pina cand s-a deschis autostrada.”

      Pai, da, dar voi ati scapat.

      O centura ocolitoare pe langa Bals o sa fie gata in 2045. Ca trebuie sa faci niste chestii pe care nu le-au au facut nici macar chinezii cu marele zid chinezesc. Adica o sosea de 8 km in plina campie care sa treaca peste un parau lat de 8 metri. Asa ceva e aproape imposibil de realizat, sa fie clar!

      00
  4. Ala este ce a ramas dintr-un tunel. Dealul sau muntele s-a mutat intre timp.

    00
  5. Legat de semnalizarea de 1cm.
    Adaug și eu la listă Peojeo 3008, nu știu ce model de Tesla.
    Șosea udă și soare. Știu, Irlanda! Abia vezi semnalizarea fără să porți ochelari de soare. Dacă porți, dacă mai sunt și cu lentile polarizate… succes!
    Semnalizarea pe față e suficient de mare, dar alea de pe spate…
    E clar că e nevoie de reglementare! Și nu ca in State unde nu ai voie sa pui semnalizarea pe portbagaj. Pune-o oriunde, dar sa fie de minim 10×2 cm. Nu era destul că e o opțională scumpă la BMW și Rover! Când e, să fie cât mai mică!

    00
    • Am mai zis si cu alta ocazie de Skoda Superb break cu semnalizarea minuscula ce nu se vede in soare.
      Eu i-as bate si pe aia care pun folii pe stopuri. Dupa ce ca la unele masini stopurile pe frana/semnalizarile sunt mici, unii mai pun si folii negre pe ele. Nu se mai vede nimic cand bate soarele puternic. Unii ar spune ca „nu afeceaza boss cu nimic vizibilitatea”. Ba o afecteaza!

      00
    • Cu banii ăia de folie ar putea să pună mai multă benzină, să cumpere o carte sau să nu mai moară de foame

      00
    • Sau pui folie ca să nu te mai înjure șoferul de logan nou când ții ceața aprinsă?

      00
    • de ce ai tine ceata deschisa?

      00
  6. Duster este un Logan cu garda la sol mai mare. Daca pui motor de 2L si il incarci cu niste saci de ciment, il faci varza. Am Duster 4×4 1.6 de aproximativ 3 ani. Este masina de distractie (borduri, gropi, ski, off-road). Nu este masina de carat caramizi si ciment zi de zi.
    PS: Vocea Clientului Dacia mi-a spus ca este ok ca Dusterul sa rugineasca (flansa, tamburi, suruburi suspensie, etc). Este confirmat cu inginerii din fabrica. :)

    00
    • Scrie in cartea de identificare a masinii care este masa totala admisa. Nu conteaza ce cari atat timp cat ramai sub limita admisa. Motor mai mare inseamna greutate mai mare, deci nu e bine. Orice alt echipament futurist iarasi inseamna ca atarna mai greu.

      00
    • plus ca de obicei caratus il faci cu diesel, nu cu benzinar

      00
  7. Casele frumoase cu spațiu public vai de el in jur este cumva răspunsul de ce rămân aceeași oamenii la putere. Sunt foarte mulți oameni prin instituțiile publice din teritoriu care au dat bani buni sa ajungă acolo pt ca e călduț, salariu bun si se mai fac si mulți bani pe lângă. Dacă se schimba partidul ei zboară din funcție, așa că trag cu dinții să rămână acolo, votează tot partidul care este. Ei fac bani și casă frumoasă, dar acceptă sa fie asfaltul nasol. Pt sărăcie nu au rezolvare, pt asfalt prost cumpără un SUV mai scump.
    Realitatea asta m-a lovit recent când un prieten din copilărie a zis că ar vota PSD ca ai lui vor să își facă casă si dacă nu mai e PSD tasu’ zboară din funcție „indiferent cât de bine își face treaba”.

    00
    • aproape ca te-am crezut.
      deci tu zici ca dacă nu mai e PSD tasu’ zboară din funcție “indiferent cât de bine își face treaba”.
      eu zic doar ca tasu a supt la PSD ca sa fie pus in functie “indiferent cât de bine își face treaba”.

      00
    • M-am facut prost inteles. Ultimul este citat din prietenul asta al meu. Si eu sunt de aceeasi parere ca tine.

      00
  8. De curiozitate se mai lucrează pe Bran-Moeciu?

    00
  9. Anul trecut când am fost la C-lung, ca să evit mizeria din Bran, am mers pe Zărnești – Peștera – Moieciu, drumul era în lucru, acum probabil e gata.

    O fi bariera de la Râșnov stricata dar și ăia cu gipanu merg cu 1km/h ca să nu li se strice aerul din roți.

    00
  10. Fun fact, buruienile netunse din sant afecteaza scurgerea apei si asta se va resimti in cativa ani in gropile din asfalt. Dar probabil sunt mai multi bani de facut din peticit asfaltul decat din curatat santuri…

    00
  11. Oamenii normali merg numai pe DN1, de ce ai merge pe alt drum?

    00
  12. Orice om sanantos la cap evita in sezon triunghiul bermudelor Busteni-RucarBran-Brasov. Mai ales in weekend. Cel putin pana cand o sa existe autostrada sau pana cand o sa ne facem bine. Deci circa 50-60 de ani. Sunt atatea zone faine in tara asta, ce sa cauti in triunghi, ce? Ma depaseste.

    00
  13. Tovarășu Petcu, oare ați fost astăzi la defilare? :)

    00
    • cu partidul în suflet, tovarășe! :D

    • Ia să ne spună tovarășul Petcu, oare ce mărețe realizări are țărișoara noastră în aceste zile? Am îndeplinit planul cincinal în 4 ani, ori ba? :)

      00
    • tovarășe, avem cele mai puține cazuri din boala imperialistă și cele mai puține morți din virusul capitalist, deci sistemul medical socialist al republicii este superior sistemului medical vestic, care te jupoaie de bani și te lasă să mori.

      și, cum a zis un tovarăș zilele trecute la televizorul color, va fi un nou an record pentru producția de grâu, România deținând în continuare recordul de grânar al Europei. pâinea se dă în continuare pe cartelă, pentru a preveni cetățenii hulpavi sa se îndoape prea mult.

    • în alte știri, virusul decadent SIDA nu există, românia e cea mai educată națiune, dacia e cea mai bună mașină, iar netflix se vede cel mai bine la televizorul alb negru cu tub și lămpi.

  14. Dar tovarășii, tovarășii sunt bine? Tov. Iliescu, Roman, Orban din Brașov?Asta ca să nu-i mai amintesc pe toți.

    00
  15. „E imens numărul șoferilor care opresc, se uită, se gândesc, dau semnal și abia se urnesc.”
    Am zis ca mi se pare, dar de maine promit ca ii tin intr-un claxon lung pe toti astia!
    De regula nu folosesc claxon-ul nici in situatii critice, dar astia care mai intai opresc (sau reduc viteza brusc), apoi dau semnal, apoi schimba directia dupa ce aproape trec de drumul unde vor sa vireze, ma lovesc zilnic!

    00
  16. Offtopic.
    Tu asa mergi cu temperatura setata în masina? Pe mine diferența prea mare între interior/exterior ma face sa transpir imediat.

    00
  17. Casa Rucăreană este fosta cofetarie din vremea răposatului modernizată puţin.
    Iar de giratorii, nu stiu care ar fi cele două…
    În rest complet deacord: drumul Braşov-Piteşti e o ruşine.

    00
  18. azi am avut treaba pe langa fagaras. la retur in bucuresti am avut de ales. dn1/dn1a le stiam din oficiu moarte. transfagarasan banuiam dar am primit dovezi video ca a fost mort. am ales valea oltului. moarta all aorund in buna parte si din cauza ca mirificului ludovic orban a avut vizita de lucru la targu jiu. am profitat la maxim si m-am strecurat pe ruta lui unde militia nationala (nici macar aia rutiera) dirijau circuatia astfel incat sa fluidizeze traficul pe ruta tgj-rmv-a1.

    in rest… intre fagaras si avrig a fost un audi a4 break, ceva gen 2004, care a facut 2 depasiri la limita, si aia a fost tot, excat a atat a castigat, 15 metri si 3 secunde, timp in care aproape a scos un prost de ab din drum si aproape a intrat sub un tir. pe valea oltului un navarra si un seria 3 break faceau depasiri la unison. de la talmaciu la rmv au reusit dupa cateva aventuri la limita sa ajunga cu vreo 5 masini mai in fata si probabil 15 secunde.

    undeva iniante de rmv un motociclist cam zanatic a venit pe contrasens, a depasit ok cateva masini si cand nu a mai avut loc si-a turat motorul in spatele audiului de vl care se urcase pe banda dubla doar ca sa ii taie calea. asta a turat motorul, l-a injurat si a accelerat de era sa cada, audiul sa ii dea fuga dupa el. ghinion. venea un tir. 2 prosti. prosti rau.

    pe a1, un focus, moldovean. cl scria pe numar. se juca sau era beat. 110-150.
    ma depasea, il depaseam, elegant, cu flashuri, semanalizare, tot ce trebuie. nu am inteles nimic, ca eu ma invarteam scurt intr 125 si 135 ca atat permite loganul.

    00
    • In Romania nu poti sa conduci normal cu 125-130.
      Pe banda 1 merg tirurile cu 90-110
      Pe banda 2 merg zmeii cu 150+

      Trebuie sa faci slalom la 125-130.

      00
  19. Am condus 500 de km in weekend. Am ajuns acasa. Acum ma duc la serviciu. Nu doare pe nimeni in pula.

    00
  20. Vineri am venit de la Vadu și am folosit pentru prima dată navigația Google Maps. Am făcut 5 ore jumate din sensul giratoriu de la Ovidiu până acasă în Brașov. M-a dus pe următorul traseu: Lehliu Gara-Lehliu-Urziceni (nu am intrat în Urziceni) – Albești-Paleologu – Urlați – Vălenii de Munte – Brașov.
    Drumul perfect, între Lehliu și Urziceni 15 km prin sate, cu denivelări dar oricum se mergea cu 50 km/h. Foarte frumos drumul dintre Urlați și Vălenii de Munte.
    Pe Cheia prin serpentine, mi-a tăiat fața unul de HR, dar l-am depășit și s-a ținut lipit de mine până la Săcele, acolo a depășit vreo 4 mașini pe linie continuă ca să-l prind din nou la Carrefour Brașov.

    00
  21. In ciuda starii asfaltului ( desi nu e chiar horor) Dn73 Pitesti-Campulung- Bran e de preferat in dauna Cheia -Sacele in special ptr cei care au treaba in zona Zarnesti Codlea si vin dinspre Bucuresti. Asta daca nu prinzi un martalog local care merge ca mortu si nu poti sa-l depasesti prin zona Dragoslavele pe acolo si mai sus …dar asta e valabil oriunde, daca te blocheaza unul poti sa fii cu 50cp sau 500 ca tot cu 30km/h mergi…dar cel putin mergi, te misti nu stai pe loc ca in parcarea Nistoresti-Predeal.

    00
  22. @Zoso: singura bucata de drum din Arges cu asfalt impecabil din Arges: https://goo.gl/maps/iY558n5KXdLQc5uLA. Teoretic asa ar trebui sa fie tot Pitesti-Brasov, ce s-a facut pana acum e parte din acelasi contract. Din pacate constructorul(asociere Azvi-Straco) e platit cu tzaraita, Straco a mai intrat si in procedura de insolventa, asa ca slabe sanse sa se termine prea curand Campulung – Brasov.

    00
  23. Good vibes only :) Sa le ia cheile
    Sa ii bata cu teava peste degete
    Sa ii bata cu biciul.

    Unii oameni nu ar trebui sa conduca

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile