Compactele – prezent şi viitor

Câteva idei despre piaţa de camere foto compacte.

Compactele s-au împărţit în două:

  • cele ieftine, care sunt în mare toate la fel. toate au peste 10 megapixeli, toate au stabilizator optic prost, toate sunt fantastic de bune. preţurile lor încep de la 200 lei şi ajung până pe la 700 lei.
  • cele scumpe şi avansate, care sunt pentru domenii care preferă ceva bun. aici, preţurile încep de pe la 2.000 lei şi ajung să depăşească 3.000 lei, dar nu le confundaţi cu prima categorie, compactele avansate sunt cu totul altă mâncare de peşte, diferenţa de calitate fiind ca de la Trabant la BMW.
  • Compactele - prezent şi viitorcompactele rugged. care sunt nişte dubioşenii făcute să reziste la condiţii extreme, numai bune de luat la biking sau lăsat pe mâna copiilor mici. le găsiţi la 800 lei, la 1.000 sau la 1.300 lei. unele au GPS, în caz că doriţi să ştiţi exact unde au fost făcute pozele. N-am testat nici unul până acum, să ştiu cum stau la calitate.

Bridge-urile sunt moarte de mult (nu sunt bune nici la zoom, nici la apropiere), la fel DSLRurile entry-level, fiind atacate de compactele premium şi de mirrorless şi SLT-uri. Cum zice cineva, oglinda e pe ducă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

20 comentarii

  1. Să îmi dau și eu cu părerea, zic.
    Aparatele ieftine – De multe ori, soluția perfectă pentru majoritatea. Vrei să faci 2-3 poze în concediu iar telefonul nu te mulțumește sau nu are bliț? Îți iei o astfel de camera. Eu folosesc și acum un Samsung ES9 pe care am dat 199 Lei și își face treaba bine. Astea nu vor dispărea prea curând.
    Compacte scumpe și avansate E formulat cam… nu prea știu să existe compacte avansate. Da, au tehnologii noi nu neg, însă avansat eu consider un DSLR spre exemplu, nu o săpunieră. Astea-s pe ducă deoarece la acest preț, poți lua un DSLR Entry Level ori un Mirrorless ce-și face treaba mult mai bine
    Compacte rugged?Mai există așa ceva? Nu știu câți ar cumpăra așa ceva. Dacă tot îți trebuie pentru sporturi, iei o camera video că doar nu stai să faci poze din mers.
    Bridge-urile Au fost bune odată. Acum, sunt scumpe în comparație cu un DSLR ori MirrorLess, adică, prefer să dau câteva sute de lei în plus în favoarea unui DSLR.

    Concluzie:
    Aparatele foto vor fi de două categorii: ieftine și performante. Atât. Cele din clasa de mijloc nu prea au ce căuta.

    00
  2. Nu se adreseaza acelorasi nevoi.
    Pentru comparatie, in domeniul DIY (bricolaj) aparitia si proliferarea sculelor “de 100-700 lei” nu a insemnat moartea sculelor profesionale.

    E adevarat ca primele mai musca un pic din veniturile sculelor de precizie, dar nu le desfiinteaza. La fel un exemplu din sport: aparitia bicicletelor (sau schiurilor) de 500 lei nu a insemnat moartea celor de 3000.

    Depinde la ce folosesti scula.
    Pana la un punct sunt bune si cele de amatori si nu se justifica costul (financiar sau de comoditate) al celor de performanta. Daca insa ai nevoie de precizie, vei folosi niste scule construite ptr asa ceva.

    Daca vrei poze ptr Facebook sau ptr blog, nu are nici un rost sa cheltui pe un SLR, sau sa cari asa volum dupa tine. Aici compactele sunt binevenite.

    00
  3. Compactele indfierent de pret (3-15 mil) au aceeasi calitate crappy din cauza senzorului mic. Cele mai scumpe au controale mai bune gen mod manual, buton de iso etc -atat . Calitatea imaginii e la fel de proasta la toate, ba chiar mai vezi si cate un paradox: am avut un sonny superzoom de 15 mil acum cativa ani si un cannon 460 de 3 mil. Cannonul era mai bun :)

    In cazul compactelor cele mai ok sunt alea de costa 20 de mil gen seria G de la cannon, dar tot au o calitate mai proatsa decat un DSLR entry level. Am un nikon d50 (dslr entry level) cumparat in 2005 si nu am vazut compact sa echivaleze inca.

    Cea mai mare prostie de o vad pe forumuri e: “decat sa-mi iau un dslr entry level- adica prost mi-am luat cel mai avansat compact” -loool. Ia pune iso 1600 pe compactu ala sa vedem ce se mai vede :P

    00
  4. Poate mă sfătuieşte şi pe mine cineva de aici (eu fiind un diletant în de-ale fotografiei). Eu mă gândeam la aşa ceva, dar înţeleg că nu prea ar merita (sau nu-i aşa?):

    https://www.emag.ro/aparate-foto-compacte/c

    De nu, aş putea să-mi iau un aparat compact de vreo 2.000 de lei. Nu de alta, dar nu prea cred că ar merita să dau multe mii de lei pe un DSLR până nu învăţ să fac poze (măcar) decente.

    00
  5. Nu este neaparat rau ca oglinda e pe duca, dar eu de exemplu as schimba oricand LCD-ul pe un viewfinder. Pur si simplu asa pozez cel mai bine.

    00
  6. Compactele scumpe sunt prea scumpe… Raportat la DSLR-uri

    00
  7. Zoso, chiar crezi ca si SX150IS intra in categoria ieftin si prost? Ma tenta sa cumpar acea compacta sa fac cateva poze in vacanta din august. Recomanzi neaparat sa maresc bugetul ?

    PS: Detest ‘moda’ asta cu 10+ MPx pe o compacta :|

    00
  8. @silviu, nu inveti cu o sapuniera cum sa faci poze decente. majoritatea nu au nici 10% din optiunile unui dlsr, si cele comparabile cu un dlsr au acelasi pret. de ce sa dai bani pe una … ma depaseste.
    ori iti iei un mirrorless, ori un dslr. nu are sens o sapuniera. de banii dati pe ea, iti mai iei 1-2 acumulatoare in plus. si la ce exact te gandesti tu ca iti faci mana pe o sapuniera ? nici macar cum o tii in mana nu se aplica la dslr.
    baga direct un dlsr. singura problema e sa nu dai cu el de pamant ca nu ai tinut asa ceva in mana. intotdeauna sa ai cureaua dupa gat.

    o sa dispara entry dslrurile pentru ca nu o sa mai fie la moda, nu pentru ca mirrorlesurile sau compactele placate cu aur sunt mai bune.

    00
  9. De fapt “chestiunea” se invarte in jurul a ceea ce intelege fiecare prin “poza buna”.
    Unii judecam calitatea fotografiilor” in functie de unele criterii, altii in fct de altele.

    De exemplu sunt unii care apreciaza DOF-ul, iar la capitolul asta numai SLR-urile dau rezultate bune.
    Cam la fel si cu Dynamic range-ul.

    Dar daca nu stii ce sunt notiunile astea, atunci investitia intr-un SLR este inutila (bani aruncati, aparat care va sta permanent in dulap in favoarea camerei de pe smartphone).

    Raspunsul ar trebui sa fie asa:
    – pentru unii cel mai bun aparat foto e cel de pe smartphone;
    – ptr altii cel mai bun aparat e un compact care ofera un nivel foto decent, dar care e inca “portabil”
    – in fine ptr altii cel mai bun aparat e cel care ofera maximul de control si IQ, indiferent de volum (deci DSLR)

    00
  10. Personal, sunt de mult outdated cand vine vorba de compacte si bridge, de aceea nu-mi dau cu parerea despre ele. Dar accesorii ca pentru dSLR nu gasesti pentru celelalte. Si aici ma refer incepand de la filtre (fara adaptoare),telecomezi,parasolare pana la triggere pentru blitz extern. Plus ca un zoom din inel tot timpul e mai practic decat zoom-ul din butonul W/T. Sa nu mai vorbim de focusul rapid.
    Eu zic ca pentru pasionatii de foto (nu clickăitorii) dSLR-urile, fir ele si entry level, vor fi tot timpul preferate in defavoarea celorlalte.

    00
  11. Plm … ultimele poze eu le-am facut pe film, si au iesit cum nu ma asteptam cu aparatul pus pe auto. Parca mai bine decat cu dslru’ si fara sa am lcd, fara instagram si fara photoshop.

    00
  12. @Oarecare mai fac si eu cu un smena cand sunt in vacanta de amorul artei niste poze (1 film pe vacanta), am un prieten cu un scanner de film, ies cel putin la nivel cu cele care le fac cu 450d-ul. dar deh, nu ma apuc sa fac poze cu el noaptea. fac in conditii care se invart pe la ideale :).

    00
  13. Voi in ce categorie incadrati aparatul asta https://www.emag.ro/aparate-foto-compacte/c?ref=vsc_boxpromo ?

    00
  14. @AlexM – Trebuie sa intelegi in primul ca la nivelul asta de pret producatorii incearca sa prinda toti “fraierii”, as se citi aici consumatorii ignoranti. Detaliul tehnic cu care se pescuieste aici e Zoomul 30x. Singurul mod in care poti concepe un obiectiv de dimensiuni decente (adica care sa nu cantareasca 20 de kile si sa aiba 5 metri) cu o asa o distanta focala, si care ajunge si pana la senzationalul 720mm e sa folosesti un senzor mic (genul asta de senzor se foloseste pe telefoane btw) si sa proiectezi obiectivul cu o diafragma foarte mica (F5.9). Diafragma F5.9 o sa te faulteze foarte mult in fotografie daca nu ai lumina suficienta. Ajuns in acea plaja singurul mod in care vei putea face o poza este sa ridici ISO-ul. Dar deja de la ISO 400 din cauza senzorului mic vei avea foarte mult zgomot in poza…deci ciuciu fotografie cand deja se insereaza un pic si maresti zoomul.

    Solutia – alege ori un dslr entry level cu un obiectiv cat de cat decent (ex: Nikon 18-105) vreo 30 de milioane, Fuxi X10, sau noile compacte cu senzor mare ca Sony RX100 sau Samsung-ul EX2F cu obiectiv F1.4, sau un microthirds gen Olympus OM-D…

    00
  15. Compactele vor pati incet incet ca mp3-urile, vor fi scoase din piata de telefoanele mobile. Compacte cumpara cine nu are telefon cu camera, cine nu are bani de un telefon cu camera. Nu ma credeti, mergeti la primul concert si vedeti cu ce se fac pozele, cu compacte sau cu telefoane?
    Bridge-urile isi au nisa lor, tot mai mica, la fel ca cele rugged care sunt chipurile doar pentru vacanta si aventuri – uitand ca oamenii merg in proportie de peste 90% in vacanta sa se relaxeze, sa stea la soare, sa bea o bere nu sa se arunce la bungee jumping, surfing extrem sau mangaiat rechini din cusca.
    Compactele scumpe sunt o prostie, care are insa avantajul pozelor clare si greutatii mici fata de DSLR. Sunt insa prea scumpe si gama lor este redusa.

    00
  16. NOU
    #16

    @Mad Mike,imi dai voie sa am si un contour pe casca si un ex-g1 rugged la sold ( perfect pentru ceea ce este si ceea ce fac cu el ,plus ca face pereche cu riseman-ul de la mana)? Ma risc si zic ca e si iphone-ul pe acolo si mai si postez de pe un imac.
    Sarumana.

    00
  17. @silviu:

    toti profesionistii au in buzunar o sapuniera.

    https://www.emag.ro/aparate-foto-compacte/c

    pune-l pe manual, activeaza blitz-ul, seteaza vivid colors si pune-te pe experimentat. enjoy.

    00
  18. zoso traiti-ar ..tocmai m-ai prins cu articolul asta legat de foto..recomanda-mi ceva pt un buget in jur de 2000 lei mai mult sau mai putin cateva sute..am luat anul trecut un sony cyber shot dsc-hx5v..plm era considerat printre compactele bune pe emag dar pozele mi se par de cacat mai ales in interior..zi-mi ce sa iau dslr ieftin sau compact scump :)) hai merci

    00
  19. Dar nu omite ca la fel de proaste ii vor iesi pozele la interior. 1000D-ul meu, vandut acu un an jumate cu 1000 RON (kit), era jale la ISO > 400. Expunere mare + trepied + subiecte statice = love. Vrei poze smechere low light facute din mana? Sigur, 5D Mark II/III te asteapta. 3000$. Altfel compact premium.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.