În mod evident, scriu pe aici ca o forma de vanitate. Trebuie însă să mă credeți pe cuvânt că o fac cu mare responsabilitate. N-as suporta niciodată o vanitate copy-paste. Nu m-ar încălzi cu nimic după ce aș apăsa pe „Publish”. Iar asta mă împinge să citesc, pe ici pe colo. Vanitatea mea se vrea cultivată. Shuuut! Să nu-i spuneți adevărul că n-o să mai am zile bune cu ea.
Ca să mă dau mare pe aici, am căutat niște citate ale lui Wittgenstein. De ce tocmai el? Pentru că încă nu am citit cartea lui Codin despre Nuțu.
Cum vă spuneam, vanitatea mă face studios. Am văzut un citat pe un site plin de citate, și fiindcă nu dădea și locul din care a fost extras, am purces pe urmele ei. Mi-a trecut glonțul pe la ureche! Cum as fi putut să mă laud cu un citat din Wittgenstein pe aici, și douajdemii de cititori de pe blog să-mi strige, la unison, „Fluture, sugi p…, că asta e Nietzsche!”? Nu mi-ar mai fi rămas decât suicidul după o astfel de gafă.
„În lume se nasc prea mulți oameni: statul a fost născocit să fie pus în slujba celor de prisos. Uitați-vă cum îi atrage pe toți aceștia! Cum îi înghite, cum îi mestecă și cum îi rumegă!”
Cu citatul ăsta, cu mâna iscusita a lui Nietzsche, aici și acum, închid cercul articolului cu politica care nu ar trebui să ne afecteze. Ați sărit ca arși atunci, când am spus că trebuie să ne construim viața în afară și chiar în ciuda politicului. Unii au și acum cosmare de la textul ala. Alții îmi aprind lumânări „la morți” când se mai duc pe la Arsenie Boca.
Românii au tendința stupidă de a eroiza medicii. „Mă duc la Peltecu, că el e Dumnezeu”. „Hai că te trimit la Marinescu, că a operat-o pe mama și uite cum aleargă maratoane”. Sigur, eroizarea asta e împinsă la suprafață de dorința de a te vindeca, de speranța că nu vei muri, de neasumarea durerii și a morții eventuale. Știți cum au devenit cei mai mulți dintre medicii ăștia atât de cunoscuți și apreciați? E atât de simplu: ca să-si mențină un track-record cât mai sus, operează numai cazurile la care estimează din analize (RMN, echo etc) și din istoricul medical al pacientului că are cele mai mari șanse de reușită. Statuia Dvs. e gata!
Apropo de medici, dar și de alte meserii din astea care salvează vieți sau au legătură directă cu suferințele unui om, unii apără cu toată ființa lor ideea că „chirurgii trebuie să fie ca niște roboti, să nu aducă nici un fel de empatie sau emoție în sala de operație, ca să aibă cele mai mari șanse de reușită”. Eu aș spune că, mai degrabă, chirurgul ar trebui să fie odihnit, să aibă o igienă de viață exemplară și să-i pese de pacienți. Doar de câțiva ani începem să descoperim – nu eu, cercetătorii – că empatia și relația pe care o stabilește medicul cu pacientul/a înainte de operație sunt factorii cheie a reușitei unei operații dificile. Așa ca AI-urile lu’ Musk…
În momentul în care te internezi într-un spital – oriunde în lume – îți cresc automat „șansele” să mori sau să ieși mai puțin sănătos decât ai intrat. Spitalul, medicina, medicii, specializarea extremă au ajuns – de vreo 50 ani – să producă mai mult deservicii celor care se internează decât sa-i ajute.
În altă ordine de idei, am văzut undeva că medicii își pupă oglinzile că au scăzut MULT – în ultimii 20 ani – morțile cauzate de cancere. Cică vreo 400.000 de oameni care n-ar fi putut fii vindecați acum 20 ani, acum sunt bine sănătoși, vindecați sau cu un cancer care îi lasă să participe la olimpiade, dacă vor. Doar că, în aceeași perioada de timp, numărul oamenilor care mor prematur din cauza poluării este de aproximativ 400.000, anual, doar în Europa. Cu alte cuvinte, statele cheltuie miliarde de euro să vindece canceroșii, după care îi trimite să moară acasă de poluare. Și noi numim asta evoluție. Viață. Existență.
Nu există niciun motiv real pentru care cineva ar locui în majoritatea orașelor din România. Sunt atât de urâte, mizerabile și poluate încât nu ai cum să aduci nici cel mai mic argument în favoarea locuitului în ele. Pe de altă parte, oricum trăim o viață inutilă, suntem un surplus, un prisos al biologiei, al pământului, al evoluției. Viata n-are niciun sens, nici la oraș și nici la sat. Dar parcă e mai plăcut să mori de cancer pe o prispă într-o curte mică, decât la etajul 6 al unui apartament din Valea Cascadelor.
Și, totuși, Wittgenstein:
Exprim ceea ce vreau să exprim. dar întotdeauna „doar pe jumătate”. Dar nici atît, ci poate doar o zecime. Aceasta vrea să spuna insa ceva. Scrisul meu este adesea doar o „bâiguiala”.
N-am înțeles de ce bâiguiala e între ghilimele. Scrisul meu n-are nevoie de ele.
Omule,m-ai lăsat fără replică și mi-ai dat motive pentru o noapte de cugetat și răscugetat. Mulțumesc.
Reconfortant să citești o „bâiguială” agreabilă, care nu-mi transmite, probabil, nici măcar o jumătate de câtime din ce-a vrut să zică autorul.
Chiar așa, ce-o fi vrut să zică autorul?
Asta doar autorul o stie.
Statele cheltuie miliarde ?
Da ce îs miliardele lor ?
Nu toți noi plătim contribuții ?
Pai dacă nu am acces la sistemul medical de ce cacat sa plătesc sănătatea ?
Da ce alegi sa te îmbolnăvești ?
Nu e plăcut deloc sa mori de cancer. Nici pe prispă și nici la etajul 6, intr_un bloc de pe Valea cascadelor.
Nicaieri in textul meu nu exista afirmatia asta.
Wittgenstein a fost logician SI mistic. Uneori te suspectez si pe tine, Fluture, ca ai fi.
Ma suspectezi degeaba. Imi sunt martori toti cititorii blogului ca nu sunt „o lumina” in materie de logica.
@fluture :)) Atunci sa zicem ca mintea mea imbirligata gaseste logica unde nu-i. Asta ca sa nu te fac SI mistic in public.
Coșmare nu există în limba română. Te-ai franțuzit până ai uitat.
În altă ordine de idei, oamenii mor mai des la spital sau după ce au ieșit de acolo pentru că sunt bolnavi, altfel nu s-ar mai duce la doctori. Ori oamenii bolnavi mor mai degrabă decât oamenii sănătoși. Asta, așa… pentru că mi se pare riscant să acredităm ideea că dacă te îmbolnăvești ești mai în siguranță acasă. Deși și asta e o alegere personală.
Cosmare inca nu exista in limba româna. Ai putina rabdare, acum updatez (sic!) DEX-ul.
In alta ordine de idei, nu l-am pus degeaba pe Wittgenstein, nu?:)
Era logic ca oamenii care se duc in spital se duc pentru ca sunt bolnavi. Studiile (nu dau link nici daca ma scuipati) arata ca oamenii mor in spitale, mai repede decât ar muri daca nu s-ar duce. Evident ca bolnavii, nu sanatosii care NU AU CE CAUTA in spitale.
Remember, Wittgenstein ar trebui sa fie si in mintea celui care citeste
Inlocuieste vanitate cu validitare. Asa e mai corect. Mai ales citind comentariile tale.
Validitare. Pleosc. Trosc. Fugi.
Voi îl luați în serios pe Wittgenstein el doar glumește :))
“A serious and good philosophical work could be written consisting entirely of jokes.”
― Ludwig Wittgenstein
Afirmația este a mea, că răspuns la „dar parca e mai plăcut……”
Atunci hai sa zicem asa:
Dac-as avea cancer si as fi aproape de moarte, as prefera (eu) sa mor pe prispa unei case decât la etajul 6 in 60 m2…
Asta este altceva.
Având un copil care nu odata, a avut nevoie de medic, iti pot spune doar… Ceea ce ai anticipat… Sugi p….!
Nu-i divinizez pe medici (ei o fac, nu noi) dar le pot mulțumi!
Tot mai des vad atitudinea asta și un o inteleg! Nu a zis nimeni să le ridice statuie sau să meargă smerit la aceștia dar nici să le disprețuiesc munca! Un sincer multumesc este binevenit!!
Și le multumesc indiferent de modul în care am fost tratat prin locurile în care i-am căutat. Și am fost tratat și cu respectul cuvenit unei ființe umane și cu disprețul ce cu greu i-l arati chiar și unui animal!
PS cred ca nu realizezi cat de respectați sunt doctorii în afara Romaniei! Și ți-o spun în cunoștință de cauză, având unul în familie!
Partea nasoală în chirurgie este că se lucrează fără piese de schimb. Altfel, cum spunea și Oprescu, fiecare medic are aleea lui în cimitir, dar aceasta trebuie să fie cît mai scurtă.
„…oricum traim o viata inutila, suntem un surplus, un prisos al biologiei, al pamântului, al evolutiei. Viata n-are niciun sens, nici la oras si nici la sat”. spunea un astronom așa: viața este foarte rară în univers, viață complexă există doar pe terra, viață conștientă există doar aici, doar acum. este singura șansă a universului de a se cunoaște pe sine însuși, și dacă o dăm de gard, nu va mai exista niciodată o altă încercare. eșecul acestei civilizații va fi ultimul. o alta, să spunem peste 10000 ani, fără hidrocarburi aproape de suprafață, fără minereuri ușor de găsit și de exploatat, oricum nu va reuși să treacă în cel mai fericit caz de nivelul evului mediu întunecat. this is one-shot affair.
Ah, importanta noastra cosmica, cel mai frumos exprimata de astronomi.
Viata asta complexa de pe terra, la ce serveste ea? Care e scopul ultim al acestei vieti complexe?
@fluture: Nu sunt filozof, ca să îți dau raspunsul validat însă personal cred ca viata asta conștientă pe care o experimentam este o introspecție a universului.
viața asta complexă servește în orice caz să ne permită să întâlnim alți oameni vii și ca urmare a acestor întâlniri să aflăm ceva mai multe despre cine suntem de fapt.
pai asta puteam sa facem si fara viata complexa si fara hidrocarburi din abundenta… si lupii din haite diferite se mai intalnesc intre ei. Chiar si pisicile de la mine din zona se mai incruciseaza când la mine in curte, când pe strada, când in alte curti
Totusi, ne intalnim cu alti oameni vii de câteva sute de (mii) ani, ti se pare cumva ca suntem mai avansati in cunoasterea scopului acestei vieti complexe? La ce serveste informatia „cine suntem de fapt”?
eu zic că este o problemă și de perspectivă, și de rezonabilitate: au trecut doar 4000 ani de când istoria a început; au trecut 2300 de ani de când oamenii au descoperit matematica (să operezi cu obiecte în absența lor; by the way, pisicile tale nu pot face asta); au trecut exact 122 de ani de când Freud le.a spus oamenilor că dacă există așa ceva cum ar fi „minte umană”, atunci trebuie să existe și metode valide de a te ocupa de ea; au trecut vreo 90 de ani de la așa numita întâlnire de la Copenhaga (Einstein, Bohr, et all). deci, unde suntem acum? suntem aproape măcar de sfârșitul copilăriei? ar fi trebuit mai mult? nu.i de.ajuns doar atât în acest interval de timp infim?
dacă pisicul meu se comportă de parcă ar ști în ce încăpere din casă se află pliculețele lui cu mâncare umedă și-n diminețile de week-end face mega-scandal în fața ușii încăperii cu pricina până primește unul se poate numi că operează cu un concept în absența lui?! în definitiv, nu vede pliculețul.
nu mă băgați în seama, mă duc să dorm.
Valentin, te rotesti in jurul intrebarii mele fara sa o privesti in fata… Eschivezi cu matematica de care numai noi oamenii suntem capabili, dar nu stii ca 99% din oameni nu stiu sa calculeze 3% din 85, nici macar cu calculatorul, nu zic de mental.
Freud & co… n-au explicat mare lucru. Doar au zgâriat putin niste chestii si cam atât. Si daca le stim, si daca nu le stim (iar majoritatea oamenilor nu le stiu!), tot nu inseamna mare lucru in existenta noastra. Observatiile si/sau conjecturile unor oameni inteligenti nu explica existenta sau sensul ei.
Intrebarea ramâne, daca ai chef sa te apuci de ea: care e scopul vietii complexe pe care o avem noi? Vorbesc de scopul comun al umanitatii/existentei, nu de scopurile tale personale sau de ultimele decimale ale lui pi.
@Fluture. oamenii, pentru a supraviețui și a merge mai departe au neapărată nevoie de povești în care să creadă (de la creștinism sau darwinism la democrație liberală, free market & open-society, slavă Domnului, au de unde alege); e drept, au nevoie și de câteva adevăruri (care sunt utile, au o valoare practică imensă, însă sunt și grozav de toxice). altfel spus, și dacă tot am început cu un astronom: existența noastră fizică depinde foarte mult de poziția pe care o avem față de soare; mai aproape de atât am lua nabii foc și nu ar mai rămâne din noi nici măcar hidrogen; mai departe, am îngheța, am muri și gata: end of session; mă gândesc că exact același lucru este valabil și pentru răspunsul la întrebarea ta.
Nice one AB
Dar pisicul tau stie ca plicurile exista fizic undeva. Poate chiar le miroase din camera cealalta ? Oricum absenta este doar temporara (pana te saturi de mieunat). Si fluture ..este fluture.
Asta cu salvatul celor 400.000 de cancer in timp ce alti 400.000 mor de poluare e aiurea rau. Dai de inteles ca astupam o groapa cu pamant luat dintr-o alta groapa de langa. Poate daca nu ar fi medicina in stadiul de acum ar muri 1.400.000 din cauza poluarii.
Pana la urma toti suntem piese de schimb in masinaria capitalista si atunci cand n-o sa mai putem performa suntem aruncati si inlocuiti. Nu valoram nimic pentru 99.9999999% din populatia planetei. Traim pentru restu de 0.00000001 care sunt familia, prietenii si foarte important: noi insine.
„…si foarte important: noi insine”… vezi, daca eu as vorbi de cât de important sunt eu, se dezlantuie jihadul pe aici. Dar tu poti sa afirmi asa, simplu, ca tu esti foarte important
Glumesc. Suntem patrunsi de importanta noastra – pe care nu o putem defini, arata, demonstra in vreun fel – pentru ca daca am accepta ca suntem nimic in univers ne-am suti repede la Hornbach dupa frânghie…
pai suntem nimic in univers dar … un mare DAR, trebuie sa facem un downscale al universului in asa fel incat sa-l reducem la cel care conteaza pt noi si pe care il putem controla si influenta, sa ne cream universul nostru.
universul nostru in care suntem mici dumnezei, in care organizam totul dupa importanta pe care ne-o dam, in care stam ore intregi pe youtube sau in discutii sterile, in care butonam o telecomanda asteptând un curier etc. Asta e universul nostru downscale? Care e scopul final al acestui univers? Doar sa ne mângâie ego-ul ca am fi importanti?
Eu zic ca tocmai asta este frumusetea. Universul nostru downscale nu are nici un scop final. Din punct de vedere al Caii Lactee tot ceea facem nu are nici un sens. Daca nu are sens, nu am nici un regret sa frec menta pe youtube sau altceva. Doar atat pot controla si ma multumesc cu asta. Nu caut franghii la Hornbach din cauza asta. Pina la urma am un instinct de supravietuire si ma adaptez mediului in care traiesc. Pina la urma cred ca la asta se rezuma tot.
„Nu exista niciun motiv real pentru care cineva ar locui in majoritatea oraselor din România.” unde ai recomanda sa locuim? Si unde locuiesti tu? (doar zona, ca poate vor sa te viziteze cititorii
)
Dacă privim din punctul de vedere al viețuitoarelor non-umane, lucrurile sunt simple: pentru ele, omul e cel mai rău lucru care se putea întâmpla pe Pământ, de la catastrofa din Cretacic încoace.
Si pentru vietuitoarele umane tot omul e cel mai rau lucru care li s-a intamplat… „Lupus est homo homini…”
Desigur. Astronomul citat știa el ceva, dacă vorbea de „viață conștientă” și nu de „viață rațională” sau „responsabilă”. Dacă deschidem televizorul la știri, nu e nevoie de mai mult de câteva minute ca să ne dăm seama că omenirea (aici nu vorbesc de indivizi izolați, ci de mase și de conducătorii lor) e orice, în afară de „rațională” și „responsabilă”.
1. n-am priceput nimic. sunt absolut sigură că e vina mea.
2. nu-mi amintesc ca la articolul ”ăla” să fi citit condiționalul optativ negativ. cu condiționalul optativ negativ sunt de acord.
3. sunt ok cu propria moarte. ceea ce mă sperie este durerea. mai ales una de lungă durată, agonia, o viață în durere. prefer moartea. e mai simplă.
4. adică sunt literalmente sunt oameni care au pus pe numele tău lumânări la sectorul ”morți” pt articolul ”ăla”?! în sensul cel mai propriu al frazei?! pe bune?!
nici eu nu am fost de acord cu articolul ăla și parcă te-am contrazis destul de vehement, dar de aici până la a pune lumânări ”la morți” e o cale mai lungă decât am cuvinte în vocabular s-o descrie.
oamenii ăia circulă liberi?!
De la postul ala am mai scris de N ori, si prin posturi si prin comentarii, cine a vrut sa citeasca a citit, cine nu, a ramas blocat.
Când am scris postul a fost o parte de „clickbait” (mica) si una reala de exprimare asa: tu, AB, si cu mine, la o bere. „Ma, politica nu ne afecteaza asa cum parem noi sa credem”. In prostia mea, am sperat ca sunt mai multi cititori pe care nu-i afecteaza politica, asa cum nu ma afecteaza pe mine sau cum n-o las eu sa ma afecteze. In realitate, de la acel post, am vazut mai bine profilul cititorilor de pe aici. Sau, sa zicem, mai ales al majoritatii comentatorilor: niste legume, care nu-si pot trai viata pentru ca-i afecteaza politica/politicul prea mult.
Politica nu ne afecteaza decât in masura in care noi ii permitem (politicii sau altcuiva) sa ne afecteze. Daca esti o leguma, bineinteles ca esti afectat de aproape orice. Si, mai ales, folosesti aceasta afectare ca scuza mizera pentru neimplinirea ta…
Spitalele nu sunt de cacat pentru ca politica, sunt de cacat pentru ca tu nu faci nimic sa schimbi starea lor. Nu e infrastructura pentru ca tu n-ai facut niciodata nimic in sensul asta, si, mai mult, ai ales niste oameni politici incompetenti. De mai multe ori. Nu politica te-a afectat, tu ai ales politica asta pe care o faci raspunzatoare de esecurile tale.
PS. Sper ca ai inteles ca vorbesc cu tine, dar nu e musai vorba despre tine:-)
cacat, iar am dat click
Ghinion!
Susțin în totalitate ideea unei vieți lipsite/în ciuda politicii.
„Doar pentru că nu te interesează deloc politica, nu înseamnă că politica nu va fi interesată de tine.” ~ Pericle
Aici, Fluture, cu toată stima, ai dat cu oiștea in gard ( intenționat, poate).
– întâi, redactezi o chestie absconsă, o ” bâiguiala” care poate părea pronfuda dar nu are nici un sens ( un fel de ” știți, viața, câteodată, are și aspecte”) ca sa ai ce sa combați, doct, pe urma;
– apoi o tii că surdu’n doba ( sau că adolescenții de 16 ani care se vor profunzi și prețioși) cu întrebarea existențialiste a scopului vieții noastre… Pai cine plua mea a sta ilit postulatul asta că am avea un scop? Bai, că pretentiosi mai suntem … .N-avem, bai, nici o misiune măreață și predestinată, suntem doar o bifurcație genetică, suntem un glitch, poate o eroare de care natura se va debarasa.
– când redactezi, bag seama că scrii și tu de pe o adevărată tastatura ( nu de pe telefon, că mine) și că ai făcut un minim efort sa îți ordonezi ideile: daca e așa cum zic, mai vezi, in plua mea, de virgulile alea, că, atunci când vrei sa o dai in asemenea filozofii prețioase, minimul sindical e sa produci un text în care virgulile chiar fac separații de idei, și nu altceva.
A la bonheur, mon gros.
Bof…,,,,,,,,, ia de aici si satura-te.
Ps. Esti bun la franceza, am vazut. Apreciez. Dar mai bine ramai la romana. Desi si aici te cam bâlbâi…
@ fluture
Je savais bien que tu m’aimes aussi, mon choux
Euh… și nu, fondul du scuza forma.
@Ouiouifi
Ce ai spus tu aici, EXACT cum ai spus (adica forma) nu are sens.
Stiu ca a fost doar un typo, dar nu am putut sa nu te „intep”.
Din punctul meu de vedere, daca un text este interesant si citibil, poate sa aiba mici greseli de forma (pe care de obicei nici nu le mai bag in seama). Daca greselile de forma sunt mari, atunci textul nu mai este citibil
Euh… și nu, nu răspunde vanității mele de a fi băgat în seama
frumos, elegant, cat de cat
iti dai seama de nivelul la care se afla oamenii dupa cat de ‘meta’ se exprima
Cum zicea străbunicu’ dup-o gură de coniac Sazerac de Forge 1811: nepoache, dăcât mort în Dacia lu’ nentu’ Ceașcă, mai bine viu în Mercedes-Benz 770, c-o viaț-avem ș-o gaură-n cur. No, hai noroc și hai să gătăm pălinca asta fandosită d-acilea.
Condiție: sătenii/neosătenii să nu mai decidă pentru urban. Prea mulți politicieni cu vile sau case, nelocuind în urban.
Eu cand scriu am obiceiul sa revin des pe text. Cand e cursiv e tot o mazgalitura. Cand e pe calculator pierd cuvinte sau ies fraze fara noima. De aia imi trebuie 4/5 iteratii pe un text pana sunt multumit de el.
De obicei modific pentru a exprima aceeasi idee in mai putine cuvinte, vad ca tu nu ai apasarea asta.
Blogosfera o citesc si o comentez din baie. Dupa care trag apa si imi vad de zi.
OK. Doar ca nu ma intereseaza ce si cum scrii tu. Si nici sfaturile tale nesolicitate.
„Spitalul, medicina, medicii, specializarea extremă au ajuns – de vreo 50 ani – să producă mai mult deservicii celor care se internează decât sa-i ajute.” – facts sau ai dat-o sa vezi daca suntem atenti la ce ai scris? :))
dar poluarea aia nu cauzeaza si cancer si se face o bucla pana mori: poluarea iti da cancer, medicina te scapa de cancer, tu mergi iar la poluare si iar iei cancer si tot asa
Cum sa realizezi ca de fapt politica nu iti afecteaza viata:
1. Pleci din tara ta pentru a putea castiga decent. In momentul ala ai revelatia initiala. Politica nu are nimic de a face cu asta, iti zici. A fost alegerea mea. Iubesc calatoriile. Eu si cei 7 milioane de romani plecati din tara iubim calatoriile.
2. Te muti intr-un sat uitat de lume pentru a mai putea respira aer curat. O alta revelatie care iti intareste convingerea ca politica nu are niciun amestec in toata povestea asta. E poluare in oras, te muti la tara. Simplu. Ce treaba are politica cu asta? Oricum tie iti place la tara, te uiti pe cer, te culci cand se intuneca. E si liniste, adica se aud doar cainii latrand toata noaptea. E chiar placut. Este exact ce voiai sa faci dintotdeauna, nu are politica nimic de a face cu asta.
3. Te duci la mega din sat sa iti iei avocado si vezi ca te costa deodata cu 40% mai mult. Totul depinde de tine, nu de politica. Si ce daca s-a scumpit avocado? Cu ce te afecteaza asta? Pe bune. Nu mai cumperi avocado si nu te afecteaza cu nimic, gandesti tu. Zici ca ne-am nascut mancand avocado. Lasa domnule ca gasim noi ce sa mancam.
4. Economiile tale de o viata dispar peste noapte. Atunci vine revelatia suprema si nimic nu te mai poate convinge ca politica ar avea vreun amestec in viata ta. Asta e momentul cand esti complet convins ca politica nu te afecteaza. Toti turcii sunt acum convinsi ca politica nu are niciun efect asupra vietii lor, cum ar zice Wittgenstein.
V-a luat mintile politica asta. Toate esecurile voastre personale sunt atribuite politicii. Sau, mai nou, mie, care nu inteleg cât de afectati sunteti voi de politica.
Sa nu care cumva sa faceti ceva cu viata voastra. „Eu vreau, dar politica…”.
Curaj, gaina, ca…
Cand ai dreptate, ai dreptate. Stai in Ucraina si nu ai Cessna? Esec personal.
@fluture
„sau, mai nou,mie…*
ça va, les chevilles?