Am știut dintotdeauna că sunt o persoană anxioasă, cu episoade de tristețe și gânduri distorsionate. Le-am gestionat așa cum am putut, într-un mediu disfuncțional, crescută ca alte zeci de copii, la foc continuu, fără prea multe repere despre cum ar trebui să arate o relație sănătoasă sau igienă emoțională. Evident, relațiile toxice nu au întârziat să apară, iar task-ul meu preferat era cearta, singurul mod în care știam să-mi gestionez emoțiile.
După o separare de primul iubit, gândurile intruzive și obsesive au început să apară. Îmi imaginam extrem de vizual cum le fac rău celor iubiți, chiar și familiei. Eram atât de speriată și paralizată de aceste gânduri, încât am cerut ajutor cuiva apropiat și așa am ajuns la terapeutul numărul 1. O doamnă care aducea a profesoară, care a încercat să mă ajute, însă nu i-a ieșit foarte bine pentru că dânsa aborda terapia adleriană, cu accent pe copilărie, iar eu (aveam să aflu mai târziu) aveam nevoie de altceva. După niște vizite și pe la spitalul de psihiatrie (where the shits were real, not like mine) pentru că acolo se mutase temporar cu activitatea, am renunțat la terapia cu ea și am ajuns la terapeutul numărul 2. Un pas important și decisiv, pentru că atunci când am găsit pe internet ce presupune terapia cognitiv-comportamentală, am realizat că problema mea s-ar părea că are un nume, așadar, poate și o rezolvare. Mișto moment. Și da, acolo am simțit că pot lăsa vina deoparte, că există o diferență între a fi vinovat de ceva și a te simți vinovat și că oricât de urâte și greu de digerat ar fi gândurile, trebuie să stai cu ele, să le consumi până își pierd din intensitate. Imaginează-ți, trăiește scenariul și ai să vezi cum anxietatea dispare. NU fugi de ele, NU le ascunde sub preș, stai acolo! Ce nu mi-a plăcut au fost limitările pe care le simțeam atunci când se termina ora de ședință, rareori se întâmplă să simți că aceea oră se-ncheie cu o concluzie importantă sau măcar ești mai împăcat cu tine. Și nu, un ceas rotund pe perete nu ajută, din contră.
Au mai trecut niște ani, alte relații toxice, alte întrebări de tipul nu-înțeleg-de-ce-mi-se-întâmplă-asta și am decis să încerc psihodrama, o metodă psihoterapeutică de grup, prin care tu și alți omuleți încercați să vă jucați într-o manieră serioasă. Veți interpreta roluri și veți fi interpretat de colegii din grup, în anumite situații de familie sau de cuplu care v-au marcat și pe care le puteți vedea privind cumva din exterior. Acolo realizezi că indiferent cât de matur și strong independent wo/man te consideri, faptul că părinții nu te-au dorit/iubit/apărat când (insert trauma here) te va face să plângi ca niciodată. Am abandonat după 8 ședințe (mi s-a comunicat că ai nevoie de atâtea pentru a te convinge dacă ți se potrivește ori ba), iar faptul că în momentul în care am transmis decizia, am fost cumva obligată să mai merg, prin urmare, să mai cotizez, m-a dezamăgit teribil. Am decis să renunț pentru că nu simțeam că mă ajută sau mă reprezintă și plăteam 80 lei/săptămână degeaba.
Dezamăgită de psihologi, cu o altă experiență aiurea, legată de o colaborare profesională cu o doamnă psiholog care nu părea să dorească să ajute cu adevărat oamenii, ci doar să-și creeze o imagine cunoscută, am plonjat în cea mai toxică relație. Încet, dar sigur. Atenție, doamnelor și domnilor, acolo unde este o chimie extrem de puternică cu partenerul, mai ales la început, acolo vă vorbește însăși trauma. Chimie = familiar. Iar dacă familiarul vostru de acasă este disfuncțional și toxic, puteți ghici ce urmează. A scos omul din mine tot ce era mai urât, a făcut curat peste tot și am ajuns în punctul în care nu știam efectiv pe unde să mai scot gunoiul. Așa că am ajuns la terapeutul numărul 3 și da, chiar că a fost cifra magică. La recomandarea unei prietene, atunci când simțeam că nu mai pot, am început să frecventez cabinetul 3. Și de aici începe adevăratul proces terapeutic. Ai stat vreodată tu cu tine? Ai văzut vreodată efectiv toate chestiile nașpa pe care le faci și pe care sigur le ai? Ei, dacă vrei să nu te minți sau să dai banii degeaba, o să stai în fața unui străin și-ai să urăști ce vezi. Și-o să pleci de acolo mai îmbufnat, mai dezamăgit, rușinat sau frustrat. O să te enervezi atunci când cineva nu te menajează și îți arată că tu și poți fi la fel de vinovat ca partenerul, soțul sau părinții. O să urăști temele dintre ședințe și faptul că le vei lăsa uneori pe ultima sută de metri. Dar o să ai și conștientizări mișto, acele momente în care realizezi că nu ești o persoană oribilă, că poți să greșești și este ok să o faci, atât timp cât înveți ceva din asta. Că oamenii vin și se duc și că uneori e spre binele tău. Și hei, chiar o să ți se mai pară mult să dai 100 lei pe săptămână?
domle, nu stiu altii cum sunt dar io nu reusesc sa fiu asa introspectiv.
100 de lei pe stamana nu dau nici daca-s cu crucea-n brate, fereasca, am inceput sa cumpar electronice la mana a doua. merge bine, vin sarbatorile, pregatesc si io niste tablete cadou.
acum e soare, dupa amiaza ploua. ce naiba sa mai gatesc..
Poate sa imi explice cineva ce am citit aici?
Poate ne explica domnul Coloja !
100 de lei e nimic, dar pentru ce, cate ore/sedinte? si pentru ce rezultat? sau aici nu e cu ‘rezultat’? =))
oricum inainte de asta l-as intreba pe psiholog ce succese are in viata sa imi fac o idee daca e un ratat care nu ma poate ajuta sau daca are vreo sansa
@J
Dacă tu nu ai probleme, nu înseamnă că alții nu au. Cum zicea cineva la un alt comentariu de al meu: nu există om sănătos, ci nebun nediagnosticat.
Din experiența de viață știu că oamenii aparent mai nebuni, excentrici, cu niște bariere morale oleacă mai laxe și cu o oarecare lejeritate și libertate de a accepta noul și care nu se cramponează de dogmă, sunt mult mai sănătoși la diblă, care trec mai ușor peste probleme și au un risc mai mic de a ajunge la terapeut, pentru probleme comportamentale.
Daca vrei, pretul pe o sedinta de psihanaliza e in medie de 150 de ron si se recomanda 2 sedinte pe saptamana.
Nosce te ipsum, oare ce e nou de pe vremea antichitatii ? Da, gresesti, dar nu trebuie sa te blochezi in asta. Felicitari si spor in continuare !
Lorem ipsum dolor sit amet
@Ubercool
:))) Om rau bre…rau si fara suflet :))
100 lei pe saptamana e mult mai ieftin decat tratamentul meu. O ora de sex incepe de pe la 200 de lei
esti mai pe low cost, asa…
@Anda
Care sunt preturile actualizate?
@Alin nici nimfomane.com nu mai e de incredere? Se duce dracului tot in tara asta!
@Anda – sarac, ce sa fac. Nu-mi permit influencerite >:)
Influenceritele scumpe nu fac lucrare bună. Ambalajul e ok, dar harta după care se fut e prost scrisă. Rămâi dezamăgi. La pomul lăudat să nu te duci niciodată cu sacul gol.
@Ionut M Eventual te duci cu sacul plin – cu laba gata facuta de acasa.
@vosidit98
Păi de banii dați mă distrez numa eu?
ce tip de terapie a fost cu spihologul nr. 3?
„Spiholog”
You made my day
OP, gandurile pot fi oprite. mai scriu o dată: gandurile pot fi oprite. acel bla bla bla mental poate fi oprit. pe verificatelea.
Google: two easily remembered questions
Si sa citeasca The Secret. Si gata, toate traumele si gandurile infipte in creier ani la rand dispar cu un clip de 5 min pe youtube si o carte.
Gândurile pot fi oprite doar temporar, pe urmă revin cu prieteni (vechi sau noi). Varianta cu tocatul lor până pierd din intensitate merge mult mai bine şi-n cazul meu.
„Si sa citeasca The Secret. Si gata, toate traumele si gandurile infipte in creier ani la rand”
Robert, io zic de ganduri, tu ai bagat si traumele infipte in creier si „The secret”. Ai uitat incalzirea globala.
@callgate tu poate aveai deja o pre-dispoziție la oprit gândurile.
Marsten, nu e nevoie de talent a la desen, nici să crezi in ceva, sau să plătesti pe altul să te ajute. E vorba de procedeu si de rezultate.
totuș e bine când lucrurile merg înspre bine, nu-i așa? sincer, eu nu cred că în viața reală genul ăsta de succesiune a evenimentelor este posibil. anxietăți, angoase, depresii? păi, orice om viu și cu creierul cât de cât ok trece prin așa ceva-și, culmea, majoritatea scapă cu viață; puțin șifonați, asta e, dar în viață și merg mai departe- și cam asta.i tot. un terapeut, o religie, un medicament care să vindece așa ceva? poate, dar nu cred că pe planeta asta. relații toxice? păi, care care relații cu alți oameni vii (implicit, extrem de complicați și haotici) nu sunt toxice?
Ce zici tu aici e ca si cum ai intreba pe cineva cu arsuri de gradul 3 pe corp de ce sa plange ca si tie ti-a fost cald la 30 de grade cat ai fost pana la mega da nu e atat de rau.
Sunt intensitati diferite de anxietate si angoasei. Faptul ca ai aruncat acolo depresia pe langa celelalte, ma face sa cred ca nu ai trecut vreodata printr-una sau nu stii foarte clar ce este depresia.
Pana la urma ce vrei sa zici in comentariul tau? Ca merge si asa? Ca se plange degeaba? Ca uite, atatia oameni au fost suparici candva si nu au patit nimic?
@Webber. asistența unui profesionist care este la el acasă în lumea minții umane este indispensabilă de.a lungul acestor explorări. ce spuneam acolo este că un psiholog (terapeut, psihanalist, you name it) nu va face niciodată altceva decât să te sprijine să integrezi în ansamblul mare al lumii tale interioare problemele despre care TU ÎI SPUI LUI că merită atenție; TU ÎI SPUI LUI ce este în regulă, ce nu este în regulă, de unde vii, încotro te îndrepți. analogia cu boala fizică este nerezonabilă: de „vindecat”, te vindeci singur, chiar dacă este foarte dificil să reușești asta fără a avea o relație „bună” cu cineva care a mai văzut asemenea transformări. asta.i tot
@casnica: Am uitat să precizez, Gestalt.
@callgate: Felicitări, să nu uiți să te pornești la loc a doua zi. Mi-a venit în minte un ceas d-ăla pe care-l întorci când se mai oprește, nu știu de ce.
_________
Fiecare e liber să caute liniștea unde găsește de cuviință. Și pe suma pe care e dispus/ă să o plătească. Că e iarbă, biserică, prieteni, sex sau alcool. Odată cu articolele domnului psiholog Coloja, din perspectiva specialistului, am scris ce vedeți mai sus cu speranța că ar putea fi de folos cuiva. Cum e de cealaltă parte a fotoliului. Atât.
multumesc
Clienta, oprirea gandurilor e despre stop bruiaj.
Dar daca tu ai vazut o legatura cu ceasul, nu pot decat sa te felicit, clienta are dreptate tot timpul.
BRAVO tie ca ai incercat sa gasesti o cale, chiar si cand romanii verzi iti spun ca e doar chestie mentala, ca numa’ lenesii si prostii merg la psiholog (ca asta cam inteleg eu din unele comentarii de aici).
Cu totii avem traume in trecut. Dar nu toti de aceeasi intensitate, nu toti atat de multe si atat de grave. Unii am pornit nasol in viata, apoi cumva s-a echilibrat treaba. Am avut parte de foarte multa iubire si reusim sa functionam bine. Altii au avut parte de mult prea multa durere si au nevoie de claritate. Sau macar de cineva care sa stie sa asculte, fara sa ii judece imediat ce deschid gura.
Ma bucur sa vad ca tot mai multi romani prind curaj sa caute un terapeut. Este trist ca prima reactie a multora este sa faca misto sau sa considere ca, daca erai o idee mai „puternica”, te reparai singura. Bine ar fi sa fie atat de usor.
Am oameni in viata care s-au ridicat din depresii de unii singuri (au fost, normal, episoade scurte, rare, de mica intensitate). Am prieteni care sunt pe medicatie de ani buni si merg frecvent la terapie, altfel se arunca in fata trenului.
Apreciez si activitatea lui Razvan, articolele lui din perspectiva unui psiholog sunt extrem de binevenite. Si marturia ta la fel.
Succes in continuare
Eu nu inteleg cum eroina a intrat doar in relatii toxice. Chiar nu a invatat nimic?
Nu a gasit un barbat sa o calareasca bine pana-i scotea toti gargaunii din cap?
Un futut bun face cat 10 sedinte de psiholog.
Mai un sport, o iesire in natura – endorfine cat cuprinde.
asa i-ai spune si mamei tale?
@casnica
Nu, ca e expirata.
banuiesc ca si maica-sa (ca si maica-mea) s-a futu la un moment dat….ca altfel m-ar fi chemat Jesus…fara sa fiu mexican
ce e rau in a le spune parintilor sa faca sex?
Asa predicau si comunistii: sport, sanatate, turism (sex marital sau cu tovarasii de la partid). Pentru ca, se stie, psihologia este o inventie capitalista a unuia care era si evreu pe deasupra
Oooo, da, penisul magic care vindeca orice, ce sa mai si zici…. eyeroll
Ai prea mult timp liber.
Igiena emotionala?
Ia spune-mi, Ikea e un muzeu de arta contemporana?
Termina cu prostiile! Fa-ti o viata!
N-ai nevoie de „pisalogi aka psihologi” ca sa te ghideze in viata.
Alegeti obiective si munceste ca sa le indeplinesti. Nu te abate de la directie ca e greu.
Sună bine, dar nu toți suntem că tine, unii au nevoie de ajutor specializat.
gandurile mele despre asta, nu ai nevoie de: profesori, scoala, etc.
da, dar doar daca esti in top 2%
@Necris.
Nu sunt hipsteriță, nici feministă, iar de la Ikea îmi cumpăr doar chestii legate de casă și în general înjur când primesc chestii care vin cu punguța de piulițe și alte șurubăreli. Om normal. Nici eroină, cum mă ironiza cineva mai sus. Nu mă ghidează o tanti în viață, pur și simplu mă ajută să-mi dau seama unde și cu ce greșesc, mai ales când îmi dă cu virgulă. Te-ai gândit că poate unul dintre obiective este tocmai să văd ce naiba tot fac aiurea și să încerc să repar? Crezi că am descoperit Sf. Graal pe 100 lei? Crezi că nu râd la glumele cu psihologi? Și da, igienă emoțională. Așa cum te speli zilnic, că na, miroase nașpa după tine dacă nu o faci, la fel de nașpa ajunge să miroasă dacă tu (saul altul/alta, nu facem discriminări) vii într-o relație nouă cu deșeuri reciclate din fosta relație sau familie. Și nu e treaba mea să te învăț cum și ce trebuie aruncat/păstrat. Așa cum nici eu nu pretind asta.
De ce ai nevoie de cineva sa iti arate unde gresesti?
Legat de relatii, banuiesc ca la psiholog prezinti doar varianta ta, deci psihologul nu are mai multe informatii decat ai tu. Ai putea sa iti dai seama singura unde gresesti.
@Clienta. așa, in passing… uită.te la mesajul căruia îi răspunzi – și uită.te la răspunsul tău. pe de o parte ai câteva propoziții scurte, banale, fără vreo logică sau valoare anume– și de cealaltă parte, replica ta, serioasă, onestă (presupun), oricum mult mai consistentă. fără supărare, este exact schema unei relații pe care oamenii predispuși să se joace de.a cuvintele ar numi.o „toxică”
La partea cu piulițele și asamblatu de blăni te ajut eo. Sunt un fel de Johnny Sins, într-un ambalaj mediocru și fără toate dotările.
Pot fi electrician, mecanic, șofer, lăcătuș, instalator, geamgiu de cioburi și ce mai e nevoie. Promit că nu te fac bine.
@TicTac, pt că e la fel ca în multe alte domenii: nu poți vedea singur unde greșești. Nu toate greșelile.
Cel mai stupid exemplu, mă uit la mine, dacă scriu de mână sau tehnoredactez un text de juma’ de pagină, pot să-l citesc și recitesc de 10 ori, dacă îl citește altcineva va găsi măcar o virgulă în plus/minus și o literă mâncată.
As vrea sa scriu un comentariu doar din experienta si parerea personala dar mi-e teama sa nu se ia prea personal de catre persoana. Ar putea fi tratat la modul general, adica ce am vazut eu la mine si nu ca sfat?
cred ca foarte greu e sa accepti ca ai nevoie de ajutor si sa faci primul pas sa mergi acolo si mai greu de atat e sa-ti pui viata pe o tava in fata unui strain.
in romania mi se pare un subiect tabu asta cu mersul la psiholog dar uneori chiar este nevoie. bafta!
Din comentariile pe care le citesc pe aici imi dau seama ca ori oamenii astia nu au citit articolele lui Coloja, ori nu au inteles absolut nimic din asta.
Spicuind, avem asa:
– o pula buna la vremea ei e mai buna ca orice psiholog
– ce te plangi asa, nu vezi ca si altii au avut si n-au patit nimic?
– lasa prostiile astea si pune mana la munca si la setat si atins obiective!
Majoritatea sunt oameni care nu au trecut niciodata prin episoade atat de pronunțate incat sa conștientizeze ca fiecare are un punct, de care odată trecut, nu te mai descurci singur…pur și simplu te scufunzi incet și sigur, și în tot timpul în care faci asta ești ferm convins ca „de maine” o sa îți poți face ordine în gânduri.
De când e lumea satului nu îl crede pe cel flamand. Sincer, nu le doresc o secunda eroilor de tastatura, care vin aici cu tot felul de remarci idioate, sa ajungă sa vadă dece și când e necesar ajutorul specializat.
Am intalnit astfel de eroi in viata reala, sunt plini de cinism si cara cu ei un bagaj de traume si mecanisme de protejare, ca sa nu zic altfel.
Pe scurt, sunt intr-o depresie greu de descris, ei avand impresia ca depresie = tristete, fara sa constientizeze ca iritabilitatea, cinismul, ura, critica sunt simptome ale unei depresii strans inradacinate in ei, mascata de un fel anume de a functiona zilnic.
E misto sa te informezi putin asupra acestor lucruri si vei intelege mai tarziu si de ce societatea romaneasca e unde e acum si care au fost factorii care au contribuit la multe tipare si personaje din ziua de astazi.
Astia sunt oameni „analfabeti empatic” si li se rupe pula de altii in general. Nu e nimic important pana nu li se intampla lor.
Sunt foarte multe persoane care dupa prima experienta cu un psiholog se descurajeaza in a mai cauta solutii pentru problemele lor. Incep sa considere toti pshilogii la fel, ca problemele lor nu au rezolvare si ca pe ei nu-i intelege nimeni.
Multumesc ca le arati ca e nevoie de mai multe incercari.
Psihologii nu sunt magicieni, nu ai cum să rezolvi în 5-10 ședințe niște probleme cronicizate de-a lungul anilor. Sunt procese legate de chimia creierului în final, gen răspunsul la hormonii de stres, aproape niște „autostrăzi” care ne ghidează starea de spirit și comportamentul de zi cu zi – nu ai cum să pui pur și simplu altceva în loc la o apăsare de buton.
La chestii legate de chimie intervine psihiatrul.
La ce ai tu nu cred ca ai nevoie de psiholog. Tu esti salbatica si neobisnuita cu traitul in comun cu un „pularau”. Trebuie sa te gandesti ca suntem doar niste animale educate. Avea Vali o vorba: „treci peste !”. Nu trebuie sa mai pui la suflet toate cacaturile sau nu le traiesti cu intensitate. Tu crezi ca viata in cuplu e doar fluturasi, futai si voie buna ? Aia e la inceput apoi vine rutina, mirosi rahatul dupa el la baie, uneori ai chef sa nu-l vezi si esti nervoasa fara motiv, apoi te enerveaza cand zice nu stiu ce, apoi te enerveaza prietenii lui idioti, apoi te enerveaza ca nu face ce vrei tu, uita chestii, uneori nu te fute cu saptamanile, alteori se joaca toata ziua pe PC si nu te baga in seama, alta data bea cam mult. Si invers sunt altele enervante si din partea femeilor dar nu le detaliez. Treci peste… incearca sa vezi si lucrurile bune ca relatie perfecta nu exista. Relatiile se invata si se accepta asa cum cainele invata lantul.
#numaifitrist
@clienta
Ce vrea să zică nenea mai sus este că trebuie să înveți să trăiești singură și fără așteptări de la ăilalți. După ce faci asta și ești cu tine, cu ceea ce ești pe diferite planuri, poți scoate în lume și ușor ușor să te introduci într-o relație cu vreun tip. Ca apoi să experimentezi traiul la comun și să înveți să identifici oamenii toxici, needy, atârnache, luzării și papagalii. Ușor ușor, că altfel nu merge.
Când mi s-a dus pe pulă viața, am rezistat maxim să caut ajutor specializat, pentru că exa și cavalerul cel nou, pe care l-a găsit foarte aproape de casă, dacă știți cum zic, se duceau la psiholog. Și orgoliul meu rezistă până ziua de azi, când vine vorba de asta (probabil încerc să mă mint că-s mai “bun” de atât).
După care, la câteva zile, am făcut o greșeală și la muncă. Atunci mi-am dat seama că lucrurile pot lua o turnură tare periculoasă.
Așa că mi-am anunțat managerul despre ce am făcut și am prezentat și planul de remediere. După care am avut grijă să nu mai fac greșeli și am lucrat mult ca să-mi dezvolt cariera. Au trecut trei ani și am cele mai multe realizări profesionale din cei șase de când lucrez la firma asta.
Nu mi-a ținut loc de viață “normală” munca, dar reușitele în mod cert m-au ajutat.
Acuma, gânduri dubioase am tot timpul (n.r. – nu omor pe nimeni, dar sunt dubioase) și nu știu când s-or termina, dacă s-or termina.
Nu știu dacă e OK că am făcut așa. Nu știu multe, dar știu că a te lăsa pradă 100% gândurilor nu e bine clar. Dacă te “munsonești” îndeajuns, după nu mai e cale de întoarcere.
Am muncit prea mult ca să permit asta. Așa că, de mă mai ia plânsul, mă șterg la ochi cu banii și merg mai departe. Nasoleli se întâmplă și nu e niciodată vinovat doar celălalt, așa că merg mai departe și aia e. Sunt și chestii mai nașpa.
Ti s-a dus viata pe pula ca te-a lasat femeia ?
Da, mie așa mi s-a părut, ce te fute grija pe tine? Cum e și ăla mai sus care postulează că nimeni n-a înțeles nimic din Coloja. Sunt niște standarde la care e musai să te aliniezi că ce? Adică, să-ți și desenez, nu e voie de suferit după femei sau să nu-l înțelegi pe Coloja?
Rasfatatule, uite care e treaba. Mi se rupe de Coloja si de tine.
Nu ma intereseaza de ce te-a lasat femeia, poate a avut motiv, poate nu. Inteleg suferinta ta pentru ca si eu am trecut prin despartiri. Daca te-a parasit din vina ei, desi tu in sinea ta simti ca ai facut totul pentru ea, ea este cea care a pierdut mai mult, nu isi va da seama acum sau poate nu isi va da niciodata, nu mai conteaza.
Intrebarea este ce faci in situatia asta in care ai fost pus si raspunsul este unul singur: mergi mai departe. Fiecare priveste acest „mergi mai departe” diferit, dar un lucru e sigur – capitolul s-a incheiat si trebuie sa schimbi pagina ca apoi sa incepi sa construiesti orice altceva, fara ca ea sa mai faca parte din povestea ta.
Cu cat ramai mai mult pe ultima pagina, pe care este scrisa despartirea cu atat iti faci mai mult rau.
Pare ca viata s-a naruit, e normal, dar DOAR pare.
Esti sanatos? Bani zici ca ai, cariera zici ca ai, deci toate atuurile pentru a incepe un nou capitol. Ai incredere in tine si gandeste-te ca e posibil sa mai treci prin astfel de episoade.
Pentru comentariul asta trebuie sa ma platesti.
@cocco belo
Coane, dacă ești bine și te îndrepți spre mai bine, e un lucru bun. Ce-am spus ei este că apa e udă, atât. Nu-ți trăiește nimeni viața, deci ar trebui să te doară în rachetă.
Auzi, am văzut mulți d-ăștia ca tine, care se bagă pe subiect, deși nu e curios nimeni de părerea lor și după mai vor și bani pe aportul lor de nimic. Așa că arată-mi că măcar știi să citești parțial și vezi că m-am repetat de două ori cu faptul că merg mai departe, după care mergi și tu mai departe. Gen la altă masă. Și bagă acolo maneaua asta a ta obosită cu toți sunt răsfățați (aka slabi) și numai tu ești din cel mai tare oțel Krupp. Ăla din care se fac buttplug-uri.
Nu te mai flatula atât.
Sa nu omiți sa porți buttplugul in timp ce îți ștergi lacrimile cu banii tai mulți!
@Valentin: Înțeleg ce spui și mulțumesc. Exercițiul ăsta de a scrie despre mine nu e atât de rău, așa cum mă temeam.
@Cristi: Să știi că apreciez că te-ai gândit un pic înainte să arunci cu sfaturi și soluții. Atât timp cât crezi că ajută pe cineva și nu e jignitor față de nimeni, din partea mea poți scrie.
M-am gandit sa scriu chestii generale si ce am vazut la mine, mai mult intrebari insa problema e ca intr-o situatie de genul, ma gandesc totusi ca cel mai bine tot un psiholog ar fi indicat sa se ocupe.
Sunt doua motive: pacientul si experienta celui care ofera sfatul.
– Despre pacient: Trebuie inteles/vazut/anticipat cumva inainte cum reactioneaza pacientul la o intrebare sau la un „sfat”, la o „solutie”. Si asta se contruieste prin istoria ta cu pacientul/persoana. Cand incepi sa cunosti persoana, stii cum sa formulezi. Si asta psihologul o poate face inainte prin formular, intrebari, discutat fata in fata sa urmaresti limbajul corpului si tot asa
– Experienta psihologului: ma gandesc ca un psiholog bun probabil va avea un chestionar/formular de completat specific fiecarei persoane, apoi in functie de asta va face un fel de treatment plan cu posibile optiuni de incercat, cu urmarit evolutia si tot asa. Pe langa asta, un psiholog stie ce intrebari sa puna, cum sa le formuleze, cand sa le puna si ce trebuie sa faca inainte de a pune acele intrebari, stie sa pregateasca terenul inainte sa apese pe butoane, astfel incat efectul sa fie controlat pe cat posibil. Ma gandesc ca ar fi aiurea sa puna o intrebare directa inainte sa creeze un raport fara sa faca persoana sa aiba incredere, sa creeze o anumita stare emotionala. Pentru ca banuiesc ca tu ca psiholog nu vrei ca efectul intrebarii sau „solutiei” sa fie unul total opus fata de ce planificai. Ca la doctori, tot doctorul ar fi mai ok sa-si dea cu parerea decat eu ce medicament sa iei.
De asta, cred ca cel mai bine, tot un psiholog (insa unul bun) ar trebui sa faca treaba asta si probabil ca ar fi de evitat sfatul online fiindca ca n-as vrea sa par ca in grupul de mamici care recomanda leustean si loboda pentru fractura de coloana.
@callgate tu poate aveai deja o pre-dispoziție la oprit gândurile.
@Ciocanul: Tu ai fost chiar simpatic. Și ți-aș aprecia wake-up call-ul dacă nu aș avea câteva exemple (de râsu-plânsu) în care am luat omul exact așa cum a venit și m-am trezit băgată la centrifugă de nu mai știam pe unde să scot cămașa, să zicem. Nu spun că nu a fost și vina mea, că am stat când era de plecat, dar… pur și simplu, așa cum zicea cineva frumos mai sus, când trimiți gândurile undeva, ele vin cu prieteni. Ca rudele ăla nepoftite. Nu cred că sunt doar fluturași, zău, dar atunci când vii cu plâns și crize că te-a rănit/înșelat fosta, cu gelozie și posesivitate că știi tu de ce suntem în stare noi femeile și dai papucii pe internet la +35, Houston & Freud, I think we/you have a problem.
@Cocco: Mulțumesc. Și eu mai încerc aia cu *probabil încerc să mă mint că-s mai “bun” de atât*, uneori merge, alteori mai puțin. Dar pari un tip asumat, așa că felicitări!
In primul rand nu am mare incredere in psihologi. Patru ani de scoala de balet si gata ai descoperit tainele creierului si ale universului.
Sa te duci si sa dai 100 lei pe saptamana ca sa stai la povesti cu (deseori) un semidoct fara o experienta reala de viata mi se pare o prostie. Da, stiu, Coloja, articole, bla bla – astea nu sunt decat rezumate ale unor carti. In plus cred ca nici asta nu e cu toate tiglele pe casa. Sa-ti scri peste tot numele cu initiala T la mijloc mi se pare o frustrare, omul se vrea special.
Sa revenim la eroina – nu inteleg ce aveu toxic toti acei barbati? Le curgea acid din putza? De ce dracu are nevoie de introspectii? Adica stiu ca sunt varza psihic, dar tot imi scormonesc prin creier ca poate mai gasesc vreo rotita stricata. Singurul beneficiu al consultatiei se vede doar in buzunarul sarlatanei. Da, stiu metoda Gestalt
Repet, iti dau niste sfaturi din experienta de inginer:
– lasa dracu introspectiile, igiena emotionala (WTF?) ocupati mintea cu altceva – o carte usoara, o comedie.
– sport – cat mai mult – alergare, inot, etc. Ai venit de la munca iti iei treningul si te duci in parc
– iesi in natura – o plimbare pe munte sau intr-o padure face minuni
– pula – nu trebuie sa fie fat-frumos cel toxic. Cunosc o gramada de tipe de +40 care inca asteapta. Evident cunosc si tipi in aceeasi situatie.
– fa un copil – da, e greu, cariera, lipsa conditii, etc. – dar o sa-ti schimbi radical in bine viata.
Si daca toate aste nu reusesc dute la psihiatru – un antidepresiv si un somnifer fac minuni.
wtf, dl Coloja scrie de 4 ani „şcoala de balet” plus enşpe mastere pt fiecare tip de terapie, plus ţâşpe cursuri pe an şi pregătire formală continuă ce n-a făcut neam din neamul multora, şi tu visezi că gata, psihologul reperă minţile oamenilor doar după 4 ani de „şcoală de balet”.
Coloja a devenit un fel de guru pentru voi, astia rasfatati?
@Alin:
1. Folosești cuvântul ”frustrare” fără să-l înțelegi.
2. Să crezi că pentru că un om își tastează numele e semn de ”se vrea special” ar fi ilar dacă n-ar fi nițel mai înspre trist.
Cât despre ”școala de balet” – cam ăla e nivelul oamenilor ca tine: luați în derâdere chestiile pe care nu le pricepeți pe îndelete. După care, în mod glorios, tastați ”scrii” cu un singur ”i”. *shrugs*
Comentariul ăsta îmi sună cunoscut, repetă aceleași chestii spuse de studențelul ăla din TM căruia i se pusese pata pe tine și pe inițiala numelui tău. Hehe. Ce ți-e și cu patologia asta…
@Vlad, nu, dar e un tip care chiar practică profesia în discuție.
Pe cine ar trebui să cred?!
– pe Vlad care nu e psiholog și spune că sunt suficienți 4 ani de facultate ca să ai cabinet și să faci terapie cu mințile oamenilor
– pe (întâmplător) Coloja care e psiholog și care spune că a avut nevoie (obligatoriu, prin lege, nu că a fost el o loază în facultate) de x mastere și y cursuri pt a avea drep de practică.
@Răzvan T. Coloja
Eternul i. Ma lasi?
Sa inteleg ca T este numele tau. Sau prenumele? Repet, cred ca T e doar rezultatul unei frustrari (chiar daca nu inteleg termenul). Sau ma rog, poate e doar o chestie de marketing.
@Clienta
7. Și ultima, cea mai grea, să fac un copil? Să-i duc desenele dubioase la terapeut? – ba, mai lasa dracu’ terapeutii. Daca as arata desenele lui fiu-miu la un pshiholg cred ca ala ar inebuni. Tipatul lui Munch e o gluma fata de desenele lui. Dar cine-si bate capul?
Du-te la un psihiatru, ia niste Anxiar, Seroxat, etc – pana te pui pe picioare – si o sa vezi ca viata o sa fie mai relax.
Si da, nasterea si cresterea unui copil iti schimba radical viata. Am exemplul nevestei.
Cred ca esti troll, daca nu atunci doamne fereste maica domnului
@Alin: numele meu complet este Răzvan-Teodor Coloja. Ca să știi de ce e ințiala acolo. Face parte din prenume. Nu că ar trebui să mă justific în fața ta cum anume îmi tastez eu numele, dar așa – de informație.
@Alin: Vinerea am program lejer, deci să purcedem la comentariul tău:
1. Nu îl cunosc pe domnul Coloja, habar n-am de competențele lui și nu mă pronunț, ce și cum își spune el, ce ar trebui să știi este că ăia 4 ani sunt de încălzire și nimeni (întreg la cap și competent) nu-și va deschide un cabinet fără să fie supervizat sau să aibă N cursuri și formări pe școala de psihologie aleasă.
2. Nu sunt eroină, zău. Cunosc doi ingineri atât de fucked-up, încât nu știu dacă să râd sau să plâng. Unul voia să se arunce din bus că se visa în Iad după o relație cu una logodită, altul… credea că tipele care înghit sunt curve. Inclusiv gagică-sa. Mai vrei?
3. Citesc chiar des, mai ales cu pandemia. Mă uit și la filme. Sunt omul cu recomandările.
4 & 5. Astea sunt sfaturi decente, mulțumesc.
6. Știi, chiar dacă pare greu de crezut, uneori nu merge doar sex și atât. Valabil atât la femei, cât și la bărbați.
7. Și ultima, cea mai grea, să fac un copil? Să-i duc desenele dubioase la terapeut? Este o greșeală fundamentală să faci un copil crezând că te vei… repara/vindeca/insert ce vrei aici, când tu încă simți că nu-ți găsești propria busolă. Ăla îl faci când te simți capabil să crești un adult funcțional, nu când te joci de-a parentingul cu biologia.
Mi se pare ca la psiholog ajung doar persoane rasfatate, care sunt afectate emotional & shit si acestia profita de ele, pentru ca ele oricum sunt vulnerabile.
Parerile sunt diametral opuse pentru ca „rasfatatii” au nevoie de psiholog pentru probleme minore, iar pe ceieilalti i-a calit viata grea pe care au dus-o, dar au gasit puterea interioara sa depaseasca provocarile vietii si acum sunt bine.
Dupa un esec sau dezamagire, persoanele rasfatate prefera sa caute ajutor la altii, in timp ce refuza sa-si linga ranile pentru a se vindeca si a continua drumul, insa pentru toti, in locul ranilor or sa ramana cicatricile care nu pot fi ascunse.
Asa ca, infrunta-ti problemele, accepta-le si sufera o perioada ca apoi sa iti continui drumul vietii.
Sunt oameni care au probleme grave si reusesc singuri sa le depaseasca, cum fi ai diagnostice grave. Niciodata nu va supravietui o persoana care va fi pusa la pamant emotional si psihic.
Și culmea că fix ăia căliți de care zici tu ajung apoi de multe ori să aibă comportamente aberante, să se autotrateze cu sex/droguri/alcool și să aibă dificultăți în relațiile cu oamenii din jur. Hai să-ți dau un exemplu clasic: băiatul care s-a ars cu o femeie și apoi ajunge să le considere pe toate niște curve. S-a călit? Da. Se va comporta jegos cu multe din ele? Probabil. Este el mai împlinit și fericit? Greu de zis.
PS. Nu este nimic nobil sau onorabil să stai și să înduri suferința.
Deci, drogurile, sexul, alcoolul sunt și ele bune o perioadă, până îți aduni hoitu și îți revii din traumă. Astea ajută la vindecare și trecut mai ușor peste, dacă sunt folosite pe un timp limitat. După ce lucrurile se așează cat de cat, marș în pula mea la trăit viața.
Un om care nu e educabil și nu vrea să fie ameliorat, nu se va face bine nici cu 1000 de Coloja.
Oamenii isi cauta scuze si motive de fiecare data cand ceva le afecteaza confortul.
Cand cineva te arde trebuie sa iti pui intrebarea de ce?
1. ai fost vinovat intr-o anumita masura, lucru pe care il poti schimba.
2. asa a fost sa fie, lucru pe care nu il poti schimba.
Iar in cazul prezentat de tine, daca a fost ars de femeie, el fiind un tip exemplar, de ce s-ar comporta jegos cu altcineva? Experienta neplacuta ar trebui sa il invete ceva.
In final trebuie sa te comporti exact cum te simti tu bine in pielea ta.
Onorabil este sa accepti situatiile si sa le depasesti.
Si sa iti dau si eu un exemplu de om jegos:
Unui tip casatorit a inceput sa ii placa alcoolul din ce in ce mai mult si din ce in ce mai des. Sotia i-a atras atentia de nenumarate ori si a incercat sa il indrepete in aceasta privinta. In final, sotia l-a parasit, iar tipul sta in alcool zi de zi pe motiv de suparare.
@oxymoron și @Vlad, niciunul dintre voi nu greșește. Adevarul e puțin mai nuanțat. Să fie clar: a te schimba reprezintă un act de voință pe care doar persoana în cauză e capabil să îl întreprinde și trebuie să țină clar minte că suportul celor din jur e auxiliar, secundar, dar în același timp binevenit și, în unele momente, decisiv.
În legătura cu învinuirea, eu plec intotdeauna de la “unde am greșit eu?”, dar asta înseamnă o analiză la rece, care să nu ajungă până într-acolo încât să îmi arog fără merit vina în întregime, iertând idioți, sau schimbându-mi felul de a fi, în măsura în care nu e nociv, pentru ei și ifosele lor.
Într-adevăr, sunt anume “calitati” psihice care fac dintr-o persoană o victimă în orice situație ai introduce-o (been there, not fun) sau, mă rog, o potențială victimă, totul depinzând de cruzimea publicului sau, pentru un happy ending, bunăvoința lui. Și aici un lucru e clar: o persoana nu te vede ca o victima decât în măsura în care îi permiți, iar aceasta permisiune nu e directă, ci implicită, prin felul de a interacționa cu respectiva persoana. Lucru aplicat în cazul meu, ca victimă cred ca totul provine din incapacitatea unei persoane de a trăi cu ea însăși, de a primi validare, stare de spirit bună din felul ei de a gândi. O mie de vorbe bune din partea altor oameni (a.k.a esti minunat, poți mai mult etc.) nu vor vindeca handicapul ăsta. Tips: sinceritatea chiar e ok, dar mereu îmi asum reversul medaliei: adică voi fi dispus să fiu sincer cu un om, asumându-mi responsabilitatea că poate am să mă ard.
Așa cum mă așteptam oarecum, băieții sunt primii să facă mișto: că ce-i aia psiholog, că introspecțiile sunt bullshituri, că n-a avut parte de o pulă bună, că relațiile toxice nu existau ci doar ea făcea drame….dar oare de ce săriți ca arși când vine vorba emoții, introspecție și relații sănătoase?
baietii aia nu prea s-au utiat pe brazzers&co., ca acolo psihologul vine in ajutor pana si cu plua buna numai sa nu plece clienta nemultumita :))))
Unii se ascund in spatele grobianismului si hahaitului gros, este reteta lor de reusit in viata.
Kissa Sins pare destul de veselă.
Clinica de Psihoterapie Brazzers Medical își face treaba. Are medici renumiți, bine dotați cu scule, care oferă soluții.
@Ionut M Saracul Jhonny cum s-o fi simtit cand, concurentul sau direct, Manuel Ferrera a avut o scena de vis cu Kissa.
Cum o fi trecut peste aceasta trauma? L-a ajutat Coloja?
Băieții au nevoie de o pulă bună.
Mi-a placut articolul a fost scris in mod realist, in special faptul ca nu e suficient sa te duci la psiholog si se rezolva toate problemele ci trebuie sa si gasesti unul interesat de meserie, si ca trebuie sa accepti ca ai si tu responsabilitatea ta pentru ceea ce ai trait.
Adevarul ca daca nu ai un exemplu de relatie bazata pe intelegere inca din copilarie, intr-adevar ai sanse sa intri intr-o relatie nasoala pentru ca nu remarci semnele de avertizare, si te trezesti langa un om care sufera de gelozie, posesivitate, paranoia in ceea ce o priveste pe consoarta, narcisism sau pentru care e normala violenta conjugala fizica sau psihica.
Si nu, astea de mai sus chiar nu se rezolva cu un futut.
Vorbind la modul general si nu „sfaturi necerute” pentru autor, eu cred ca e greu sa te schimbi mai ales daca suferi de anumite traume intamplate in copilarie care ti-au format un anumit fel de a vedea lumea, de a gandi, sau anumite instincte cum reactionezi in anumite situatii fara sa vrei gen panica majora cand urla cineva la tine.
Dar ce poti sa faci este in primul rand ordine in viata, primul trebuie sa dispara partenerul abuziv, schimbarea incet a locului de munca daca sunt probleme, mai usor cu unii prieteni, si chiar familia daca nu sunt oameni care te sustin sau incurajeaza.
Pentru ca multe din trairile pe care le ai intr-o situatie naspa sunt normale, ftustrare chiar accese de nervi cand te toaca cineva cu aceeasi placa a geloziei pe care o auzi de X ani, sau cand ti se cer bani constant de familie care nu iti ofera nimic inapoi, nu trebuie sa te invinovatesti pentru ele, de multe ori astea dispar odata ce situatia care le-a provocat dispare, nu esti neaparat tu nebun, dar oricine reactioneaza pana la urma cand e incoltit sau nu ii convine profund o situatie
Am citit tot articolul. Imi pare rau pentru problemele doamnei/domnisoarei autor dar dumneaei, impreuna cu toti cei din comentarii, nu realizeaza cat de multe avantaje au femeile in plan sentimental.
Lasam la o parte prostiile cu „red pill” si ca e mai usor sa-ti gasesti un partener ca femeie.
In primul rand, ca femeie AI VOIE sa-ti exprimi sentimentele, ai voie sa razi, ai voie sa plangi. Iti gasesti mult mai usor persoane cu care poti vorbi si care VOR sa vorbeasca cu tine.
Barbatii fac „misto” de psiholog pentru ca in general NU AU voie sa rada, sa planga sau sa-si exprime sentimentele decat daca sunt influenti sau bogati.
Nu mai vorbim de boli mentale, unde pentru fiecare ~5 studii facute pe femei, unul singur e facut pe barbati. Plus ca, din cauza stigmei cauzata de diferenta de forta fizica, problemele mentale afecteaza social barbatii mult mai profund decat femeile.
Ca barbat crescut in familie monoparentala, cu bullying in scoala si tot tacamul a trebuit sa ma obisnuiesc sa tac si sa fac. Sa ma obisnuiesc cu ideea ca nimeni nu e interesat de feedback-ul meu sau de sugestiile mele.
Am trecut prin 5 psihologi si 2 psihiatri, nici unul dintre ei n-a avut nimic util de spus sau adaugat, am primit „clean bill of health” de la toti pe partea mentala. Si nu sunt un om normal mental, puii mei, realizez eu asta prin simpla comparatie cu cei din jur.
Momentan, folosesc psihologul ca loc de dat cu capul. Ii dau omului 100 de lei pe saptamana ca sa-i spun ce ma macina si sa plec mai descarcat pentru saptamana urmatoare.
Dar asta nu schimba mare lucru. Problemele exista si continua sa existe. Si nu cred ca le voi gasi rezolvare in Romania. Si nici in alta tara, mai ales ca imigrant est european, „sarac” si neintegrat.
imi pare rau. cred sincer ca prin ce treci e vecin cu iadul. e adevarat ca pentru femei e un pic mai usor. si e nasol ca in romania nu exista grupuri de suport si nici macar psihiatri care colaboreaza cu psihologi. eu am 8 ani de pastile si 3 ani de cand fac terapie cognitiv comportamentala pentru tulburare de anxietate generalizata si mai am niste ani buni, ca ce a fost stricat in 25 de ani nu se repara in 10 sedinte de terapie. dar, incet incet si sigur pot sa construiesc ceva cu viata in care m-am nascut. te rog sa nu renunti, sunt atatea tipuri de terapie si activitati care te pot ajuta.
@vosidit98 Exista mai multe tipuri de terapii, si fiecare le aplica dupa cat se pricepe. Cum spunea si autoarea, fiecare din cei 3 a avut specializare diferita de ceilalti. Ea s-a potrivit cu terapia gestalt, poate tu ai nevoie de alt gen de terapie/terapeut. Ideea e sa nu renunti pana gasesti pe cineva cu care sa faci si progrese, nu doar ca „descarcare”. E frustrant sa schimbi 5 psihologi, dar acum ai si avantajul ca poti sa vezi ce gen de terapie fac si sa cauti altceva.
Iar daca ai impresia ca nimeni nu e interesat de ce zici, ideea e sa nu te resemnezi ca e de la tine. Pur si simplu idiotii si analfabetii emotional sunt extrem de vocali. Si sufocant de multi.
@Vosidit98, îmi pare rău pt tot iadul prin care ai trecut și în care ești, de unde mă uit eu se vede și faptul că, într-o oarecare măsură bărbații înșiși nu-și dau voie să plângă/râdă, să fie afectați emoțional, să-și recunoască și împărtășească sentimentele.
Uită-te la festivalul de hatereală în desfășurare aici. La momentul la care scriu eu acest comentariu (am recitit toate comentariile înainte de a mă apucă de scris ca să nu mănânc borș), toate comentariile de tipul „ești o pizdă răsfățată și slabă că nu te-ai descurcat singură, trebuia să faci sport, să te fuți și să faci un copil” vin de la comentatori care par bărbați.
În condițiile în care suntem cu toții anonimi și, după mine, măcar în anonimat putem spune absolut tot ce ne trece prin cap.
Sincer, citeam comentariile și mă gândeam la ce spui tu și mi se pare cumplit pt voi, bărbații. Mi se pare cumplit să aveți nevoie de ajutor și să primiți reject din partea celorlalți bărbați. Vă compătimesc sincer.
Trebuie să recunosc, am întâlnit și femei cu acest patern mental „bărbatul trebuie să fie puternic”, dar am întâlnit mai multe care consideră că „bărbații e și ei oameni, nu roboți și faptul că suferă și se manifestă nu-i face mai puțin bărbați”.
Îmi pare rău pt tine și pt toți că trebuie să trăiți cu așa ceva. Mi se pare cumplit.
@vosidit98 am citit comentariul tau, nu sunt psiholog insa chiar vreau sa imi exprim parerea. Insa nu stiu cum sa o fac sa nu stric mai mult in loc sa ajut. Nu vreau sa fie considerat ca “solutie” ci ca un fel de gand asternut pe hartie. Ia putin ce zic cu gram de sare cum se zice, sau ia general nu neaparat de aplicat ce zic. Un psiholog sau terapeut sau psihiatru e mult mai indicat sa discute decat eu.
Am o intrebare referitor la asta “ Si nu sunt un om normal mental, puii mei, realizez eu asta prin simpla comparatie cu cei din jur.”. Ce consideri om normal? Iti spun ca fiecare dintre noi avem momente in viata unde cadem la un moment dat. Suntem oameni. Oricare dintre noi iti poate povesti episoade in care s-a dus la vale. Fiecare dintre noi daca se dezbraca, iti poate arata corpul plin de cicatrici si rani noi. Poate unii dintre noi suntem mai ok acum dar nu inseamna ca asa am fost tot timpul. Creierul e foarte sensibil, foarte usor poate fi futut, un dubiu, niste informatii aiurea, prea mult social media si fake news si fake influencers te pot face sa crezi ca nu esti bun de nimic. Citesti pe forumuri, X castiga 10.000 dolari si tu iei 3 si foarte usor intri in depresie. Te uiti la Pascu cu vacantele lui si crezi ca tu nu esti bun de nimic doar ca, daca analizezi mai atent, daca te uiti un pic la comentariile lui incepi sa dai seama de alte chestii si nu mai e asa de invidiat.
Ideea e ca, fiecare are tempoul si viata sa si nu tot ce e in filme sau la stiri e imaginea vietii lui. Ia citeste ce a scris Cabral aici, omul explica mai bine ca mine https://www.facebook.com/100044520212717/posts/369715267855811/. Plus inca ceva, daca ne controlam cu totii, fiecare avem ceva la caput, Freud a zis parca asta.
– ati vizionat vreodata A Beautiful mind? Multi stiti scena de final in care ala tot vede persoane inexistente doar ca a invata sa le accepte in viata sa. Asta cred ca pentru mine a functionat. Sa intelegi ca sunt chestii care fac parte din viata ta si sa le accepti in viata ta decat goana sa fixezi tot. Imagineaza-ti o persoana care nu e multumita de corpul ei ( si aici nu ma refer neaparat la numar de kg ci la forma nasului, fetei, buzelor, ceva estetic, nu ceva care afecteaza sanatatea). Imagineaza-ti persoana aia vrea sa faca jdemii de operatii ca nu arata “perfect”. Oare daca ar schimba placa, in loc sa fixeze sa se accepte asa cum e, n-ar fi mai usor? Imagineaza-ti ca ai un copil cu autism sever (nu usor), cineva care nu vorbeste, face pe el si necesita support foarte mult, poate intreaga zi. Oare daca in loc sa alergi sa repari tot la copilul ala, ai schimba un pic focusul si te-ai gandi ca asta e situatia si el e parte din familia ta si focusul tau este sa faci o zi cat mai frumoasa, carpe diem, cu ce ai la indemana, mental oare ar schimba starea? Nu stiu, doar intreb. Adica, de exemplu sa zicem ca lui ii place sa arunce cu pietricele pe jos (dar nu in oameni sau ceva care sa fie periculos) si tu in loc sa incerci sa blochezi treaba asta si sa tipi la el “nu mai arunca”, alegi sa schimbi strategia si sa mergi cu el la un lac si sa aruncati impreuna pietricele in lac?
Repet nu sunt terapeut, nu sunt psiholog, nu lua sfaturile de bune, sunt doar niste ganduri. Nu vreau sa fiu romanul expert in bombe atomice, vaccinuri, medical, financiar, psiholog, bursa, IT si ce mai e. Ce am vrut sa zic, poate ca in loc sa ne consideram defecti, stricati, sa alergam sa reparam tot timpul tot la noi, poate ca daca schimbam focusul spre acceptare “sunt om ca oricare cu plusuri si minusuri, asta sunt eu, face parte din viata mea si e ok cat timp nu e grav/critic/periculos, invat sa accept treaba asta in viata mea” poate ca acceptarea ar fi o optiune de asemenea. Din nou, nu sunt psiholog, doar insirui niste ganduri. Si ce am observat la mine, imi trebuie un singur om de incredere, un om caruia sa am curaj sa ii zic la modul direct si deschis cu toate detaliile culoarea si forma cacatului meu meu facut in dimineata aia. In momentul in care sunt deschis sa fac asta, pot sa ii spun ce am pe suflet.
Inca odata, ce am zis sunt doar ganduri, nu sunt sfaturi, nu sunt solutii. Un terapeut, psiholog, psihiatru e in masura sa dea un sfat domeniul asta. El e cel care stie mai bine despre tine nu eu un nimeni dupa o tastatura
@Cristi Nu stiu cat de mult poate ajuta un post pe facebook, plin de „vrajeala” al unui cuplu de celebritati.
Degeaba „te accepti” tu daca cei din jur refuza sa accepte faptul ca tu „te-ai acceptat”. Vrem, nu vrem, cam depindem de alti oameni.
Postul asta imi aduce aminte de filozofii aia de pe youtube care incheie cu „multumesc pentru sprijinul acordat pe patreon/subscribestar/kofi” etc.
@vosidit98: Am citit comentariul tău de mai multe ori, să fiu atentă ce și cum zic. O să-ncerc să mă rezum la mine și să nu generalizez. Nu, eu nu mi-am găsit mai ușor partener, chiar dacă din exterior pare că e nevoie de un fluturat de gene și gata. Sau cel puțin, la mine nu funcționează așa. Da, bărbații fac mișto pentru că așa trebuie, că e o chestie masculină să râdă și să facă glume, iar femeile să fie alea lacrimogene și cu chef de vorbă despre ce simt. Întreb doar, ai încercat să găsești alte persoane, femei sau bărbați, cu care să poți vorbi deschis despre problemele tale? E suficientă și o singură persoană de încredere. Știu, trăim în secolul vitezei și nimeni n-are timp, dar nu e imposibil, cred. Uneori și eu aleg să tac, lumea în jurul meu s-a așezat la casa ei, iar mie uneori mi-e jenă să vin cu aceeași placă, simt că stau în loc, în timp ce pentru alții e atât de ușor să facă un copil, să planteze un pom și să facă o casă. Sfânta Treime a societății. Așa cum bine zicea și casnica, sunt multe abordări pe care le poți încerca în terapie, eu am vorbit cu 5 psihologi în total până să ajung la cel potrivit, la care să nu simt că merg să mă ușurez de niște bani. Uite, dacă vrei, eu îți pot oferi datele de contact ale celei la care merg acum, știu că are clienți și din străinătate, face pe video. Departe de mine să fac reclamă sau să bag cuiva ceva pe gât, rămâne doar o idee și este decizia și alegerea ta ce faci cu ea.
Numai bine!
Eu nu inteleg de ce tot incerci sa explici rational si calm tot felul de chestii unora care au un mindset de cimpanzei sau de nea Ion din Morometii.
@F. ai dreptate sunt un cimpanzeu idiot. Ala de care face misto restul trupei de cimpanzei, cel pe care-l iau la bataie cimpanzeii mai mari atunci cand au nervi si vor sa se descarce fara a se bate unul cu celalalt.
Si desigur, totul este „numai” din vina mea. E vina persoanelor care au probleme ca au probleme, de ce nu „fac ceva” astfel incat sa nu mai aiba probleme?
@Clienta nu am spus ca ai gasit usor partener(ă). Tocmai asta incerc sa evit generalizarile clasice. Dar lumea e construita pe principii care spun ca, la nivel fundamental, barbatul trebuie sa fie „din piatra” si daca nu te poti conforma, nu esti „barbat adevarat”.
Persoane de incredere se gasesc cu greu. Toata lumea sufera, toata lumea e presata de timp si de nevoi. In Romania mai avem si saracia generalizata pe deasupra (preturi de Germania, salarii de Turcia) asa ca e un risc major sa fii prea deschis cu oricine, pentru ca mult vor cauta sa te sape pentru a reduce competitia.
Mersi mult pentru sfaturi, dar nu caut sa ma apropii de cineva de aici. E doar un blog, prefer sa-mi pastrez anonimatul.
Daca as avea un sfat de dat oricui mai citeste pe aici ar fi sa caute un psiolog care nu se simte incomfortabil in prezenta pacientului.
callgate are dreptate. Gândurile și emoțiile sunt strâns legate, iar dacă un bărbat poate ieși dintr-o depresie folosind logica, o femeie poate ieși din depresie folosind doar emoția pozitivă.
Suplimentele utile în depresie sunt 5-HTP și Jarrow Formulas Neuro Optimizer.
Oprirea gândurilor se face prin meditația cea mai simplă: urmărirea respirației.
Sunt două componente mari și late în a obține liniștirea minții: răbdarea și perseverența.
Răbdarea în meditație este esențială, altfel intervine frustrarea și apoi nervi, stres și n-ai făcut nimic.
Nici un om nu a alergat înainte să umble.
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron dau în depresie și se manifestă emoțional ca o femeie. De aceea e indicat ca bărbatul cu depresie să facă o vizită la endocrinolog.
@Clienta: o să sune a clișeu ceea ce spun, dar iubirea trebuie să înceapă cu sine. Nu poți pretinde ca cineva să te iubească, să te înțeleagă și să te respecte, dacă nu o faci „tu cu tine” în primul rând.
Îți doresc însănătoșire grabnică.
Nonsens total.
Write it down. Primul comentariu scris de John Temple fără emojiurile alea enervante!
@Răzvan T. Coloja: ROFL! Nu aveai cum să dai un răspuns altfel.
Nu e vina ta, ci a materiei studiate, care-i praf și pulbere, pentru că este pe lângă subiect.
Tot văd mai sus aceiași 3-4 oameni care cred că din depresie ieși cu voință. Un fel de ”fii ma bărbat, ce naiba!”.
Depresia nu e un fel de tristețe sau supărare de care te îndrepți de spate și trece. Vine cu anxietate, stare de confuzie, stres, iritare. VIne cu gânduri negative care nu-ți permit să fii ”mai bărbat”. Oricât ai vrea tu. Nu ține de curaj sau voință. Și nu se ”repară” din interior, pentru că interiorul e cam defect în perioada depresiei.
Oamenii care cred că depresia o rezolvi cu bani și sex sunt cei care încă nu au trecut printr-un episod depresiv. Unul adevărat. Când nici banii și nici sexul nu-ți mai provoacă plăcere, oricât ai avea din fiecare.
Am o prietenă bună care până pe la 25 de ani nu pricepea de ce depresivii au gânduri suicidale. Discutam cu ea și încercam să-i explic despre gânduri negative și disperare și efectiv vehicula aceeași placă a lui ”ar trebui să se poată pune pe picioare”.
Până a intrat în depresie pe la 26. De-aia nasoală. Gânduri suicidare pe bandă rulantă. Abia atunci a înțeles că nu ține de voință și i s-a schimbat părerea.
Când văd sfaturi de genul ”ia vitamine” sau ”fă sex” mă gândesc la un cor de oameni care-i tot repetă unui deținut să nu fie trist că e în celulă ci să iasă și el la o cafea, să meargă la un film, la un chef – ceva acolo – să fie mai bine-dispus. Dar fix așa sună.
@Răzvan T. Coloja: io fac pariu cu tine că 100% din bărbații depresivi pe care tu i-ai tratat sau îi tratezi au nivelul de testosteron mai scăzut decât limita lor normală.
Cu toate că-n cărțile de endocrinologie scrie că limitele normale ale testosteronului se încadrează între 300 și 950 ng/dl, pentru unii bărbați 300 poate însemna prea puțin, iar la alții 950 ar însemna prea mult.
Din păcate-n România, TRT înseamnă o injecție cu Nebido (testosteron undecanoat 1000mg/4ml) la 3-4 luni, ceea ce e total greșit.
S-a demonstrat științific faptul că sportul are efecte benefice asupra nivelului de testosteron, cât și statul la soare sau plimbarea-n natură.
Statul la soare, huh?
Absolut – vom trata depresia bronzându-ne. Mi se pare logic.
@Răzvan T. Coloja:
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/24047633/
https://www.medscape.com/viewarticle/547830
Poate mai înveți și tu ceva nou.
Corelatie vs. cauzalitate.
Nu sunt echivalente.
@John Temple: Ce faci tu e următoarea chestie:
crezi că dacă oamenii anxioși conduc mașina mai încet pentru că se tem de accidente, soluția ta e să-i faci să bage viteză, că așa chipurile scapă de anxietate.
Fix așa și cu testosteronul tău: tu i-ai pune la bronzat, că așa crezi tu că scapă ei de depresie.
Las-o Răzvane că ești pe lângă subiect. Tu și TRT sunteți ca baba și fizica nucleară.
@Răzvan: da, statul la soare poate vindeca depresia.
Uite legătura dintre testosteron scăzut și depresia la bărbați:
healthline.com/health/low-testosterone/depression
pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/24047633/
webmd.com/depression/news/20040203/low-testosterone-cause-depression
Indraznesc sa afirm si ca terapia curenta nu da rezultate
Textul e plin de blamari si auto critica. Generalizari , daca simti chimie e relatie toxica etc etc. Poate chiar tu o faci toxica
Marea majoritatea a psihologilor sunt incompententi, am trecut pe la cativa. Cand credeam ca am gasit unul competent, mi-a generat cea mai mare anxietate din viata mea pt ca NU tia sa ma gestioneze
Intr-un final printr-un noroc am gasit un psiholog bun, dar scoate untul din mine. Ce inseamna bun : mi se schimba calitatea vietii si dispare durerea existentiala
Autoarea e departe de vindecare, momentan doar incearca sa previna anumite decizii proaste, nu s-a ajuns la radacina problemei . Nu poti aborda rational o problema emotionala, trebuie terapie pe emotii
O relatie buna cu cineva de sex masculin ar echilibra-o mult. Sa incercam sa intelegem inainte de a judeca ( ma refer la modul in care femeile eticheteaza barbatii. Ba ala e narcisic, ala e toxic, cand ala saracul abia se leaga la sireturi :)) )
Bafta !
Ce inseamna ca scoate untul din tine? Un exemplu două, fara metafore daca se poate.
@callgate Nu te lasa sa te fofilezi, vine cu intrebari exact peste ce nu vrei tu sa discuti, te pune sa confrunti ce vrei sa eviti samd . Plus teste peste teste de scheme cognitive ( vorbesc de sute de intrebari ) , jurnal obligatoriu
Sunt putini psihologi asa, eu pana acum am cunoscut doi, o femeie si un barbat, am ales sa lucrez cu barbatul. Nu costa 100 lei pe saptamana, ci triplu – in principiu asta fac psihologii clinicieni care sunt avizati sa puna diagnostice samd, nu psihoterapeutii
In mare parte terapia e o frectie la picior de lemn cu substante frumos mirositoare
Dle Coloja, o noua serie de articole cu tipurile de terapie si potrivirea lor cu neajunsurile?
Completez. E prea vag: vreau la terapie. De care terapie? Cum facem triajul?
Lp: cu terapiile mult noroc iti doresc, la fel cu psihologii. Nu vezi cat se chinuie oamenii pana dau de un terapeut catdecat acceptabil? E ca si cum 95% dintre psihologi nu recunosc ca habar n-au si vor doar sa iti ia banul
Ăsta va fi ultimul meu comentariu (sper!) pe acest articol. S-a dovedit a fi un exercițiu bun pentru mine, deși m-am temut că valul de hate va fi mult mai agresiv și poate mă va afecta. Deși am scris articolașul de acum aproape 2 luni, cred, l-am regăsit zilele trecute și abia acum am prins curajul de a-l da mai departe. Și zoso poate confirma.
Nu a fost ușor și nici confortabil, iar ce ați văzut scris se întinde de pe o perioadă lungă de timp, să tot fie mai mult de 10 ani. Am comprimat și încercat să-i dau o formă lizibilă și în același timp, posibil utilă pentru alte minți rătăcite. M-a trezit și un pic la realitate, cineva îmi spunea că îmi pierd timpul explicând și da, realizez că uneori am încredere prea mare în oameni și am de pierdut, însă e și asta parte din proces. Și nu cel terapeutic. Ăla de se întinde pe termen limitat și se numește viață. Data viitoare o să am mult mai multă grijă cui zâmbesc și pe cine țin de mână. Un articol bun, pe care sper că-l va scrie psihologul de serviciu de aici este cum să alegi terapeutul în funcție de specializarea lui și nevoile tale. Și pentru cei care cred că există doar terapeuți care-ți vor banii și atât, a mea când observă că repet aceleași tipare comportamentale, îmi spune de la obraz că dau banii degeaba, dacă eu continui să o țin pe a mea. Nu știu dacă asta înseamnă scos untul, dar știu sigur că îți vine să pui margarina la loc. 
@vosidit98: F. nu cred că se referea la tine, pur și simplu așa i-a picat comentariul. Părerea mea. Nu încercam să te fac să îți găsești oameni de încredere aici, chiar nu, doar să-ți ofer datele de contact ale unei persoane pe care eu o consider capabilă să gestioneze o relație confortabilă terapeut-pacient.
Toate cele bune tuturor și mulțumesc autorului acestui blog!
Dă-mi nr. tău de telefon. Ai adresa mea de mail la Vali în dashboard. Cere-i-o și dă-mi nr. tău să te fac bine.
wtf
@Sab
Face și ședințe on-line? Dacă da m-ar interesa și pe mine datele de contact, le are @Vali