Cine s-a mai dat de gol că e cu PSD: Rogozanu

După ce CTP mai avea puțin și o cerea de nevastă pe Sevil Shaideh ca să fie lumea convinsă că e ceea ce trebuie României, azi, Costi Rogozanu, celebrul gânditor fără surse de venit clare, o dă din top:

Unii sunt foarte revoltaţi de Dragnea care a făcut bogăţii imense. Numai că nu acestea au fost depistate de DNA, Dragnea e condamnat pentru o penibilă afacere “referendum 2012″ şi mai are un dosar mai serios cu angajarea oamenilor de partid în structuri de stat care e clară dar nu e nici pe departe gravă. Unde e DNA să ne demonstreze cum a adunat presupusele averi Dragnea? În schimb, ne-a arătat câte ceva din Zona Ghiţă Udrea Cocoş etc. Mai toţi au scăpat cu banii şi cu ceva stres deocamdată. (sursa)

Mă gândesc că poate îi dă cineva linkurile astea, ca să nu afle din Pravda cum stă treaba:

Presa a scris de mii de ori despre vila din Alexandria, dar poate că Rogozanu era ocupat cu linsul prin alte părți, la fel cum, ce coincidență, și CTP se făcea că nu știe că colegii lui de la Adevărul (Bogdan Chirieac, Val Vâlcu, Adrian Ursu) erau mari afaceriști, deși apăruse și prin presă asta.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. Doar acum ai aflat ca Rogo merge cu stînga??

    Intr-un artivol recent il ia pe Dragnea la suturi astfel ca ceea ce zici e cam verde-rasuflat:
    https://voxpublica.ro/

    00
    • Citez din articol: ”PSD a făcut niște mișcări incredibil de proaste. S-a dus pe apa sâmbetei orice discuție despre economic și social. De unde le vine disperarea? Și din apărarea unor aliați bogați cu probleme prin pușcării. Și din sentimentul imenenței închiderii: Dragnea mai are un dosar care îl poate duce în pușcărie. Dar aici închid ochii, și o fac pe inocenții, apărătorii statului de drept care totuși nu văd că adversitatea politică s-a tranșat cu dosare de ceva timp, lucru care nu e în regulă”.

      Apoi:

      „Dragnea a fost condamnat cu suspendare pentru dosarul referendumului. Și riscă să fie închis după al doilea dosar, acuzat pentru că a girat angajarea falsă la protecția copilului pentru oameni care lucrau full time la partid. Foarte urât. Să răspundă. Dar a răspuns pentru un referendum pentru care nu s-a dat încă motivarea la condamnare. Și nici un dosar nu e vreo probă de mare corupție, ci mai curând de găinărie partinică”.

      Cunoașteți expresia „păi bine, dar ceilalți nu fură?”. E mai sus explicată de un om cu facultate.

    • rogozanu e mai ciudat de felul lui

      are talentul ala rar de a nu zice nimic pe foarte multe pagini cand scrie despre politica

      pare ca e cu toata lumea dar la modul vag. vag pesedeu vag antipeneleu vag orice altceva care tine de politica

      are o penseta cu care scurma cu greata in cacat

      00
    • Sa fim seriosi, Rogozanu e doar cu ala care va permite clasei muncitoare sa acapareze mijloacele de productie.

      00
  2. Prin asta s-a dat de gol ca e cu PSD? Ce-mi scapa?

    00
  3. Ruie Mogozanu!

    00
  4. Poți să te urzici, dar eu l-am urmărit pe CTP în perioada scandalului cu Shaideh si omul s-a referit constant la principiile democrației și statului de drept, nu la persoană – despre care a și spus că nu știe ce să zică, pentru că nu o cunoaște… Are el păcatele lui, dar în discuția respectivă a avut o poziție OK. Iar faptul că a ignorat, voit sau nu, ce făceau Chirieac&co. nu înseamnă că tot ce spune trebuie respins din start. Dacă vrei, poți să nu publici comentariul ăsta, e OK, mă interesează doar faptul că l-ai citit.

    00
    • Ctp nu il cunoaște nici pe Ciolos, dar asta nu l-au împiedicat să vorbească despre el. Deci ?

      00
    • @John
      CTP a zis despre Shaideh că nu o cunoaște pentru că nu a apărut în presă nimic despre ea, profesional vorbind, deci nu are – deocamdată – ce părere să ofere despre competențele doamnei. Despre Cioloș, care e persoană publică de ceva vreme și a fost premier de un an de zile, avea ce să zică – profesional vorbind. Precum noi toți, de altfel.
      Deci, dacă tăceai, filosof rămâneai.

      00
    • NOU
      #14

      CTP se refera constant la principii si legi numai cand il intereseaza

      dar nu de asta il iubim

      00
    • Chiar il mai urmareste cineva pe ramolitul de CTP???Chiar mai pune cinvea pret pe ce spune el ? Aveti cu ce sa va pirdeti timpul!

      00
  5. Zoso asta pe langa faptul ca este cu psd nu este si comunist?Cel mai antipatic om de la realitatea.Asta o tot da cu egalitate intre popoare.

    00
  6. Bun bun, asa mai vii de acasa :)
    M-am cam saturat si de CTP-ul vietii. Mare diferenta intre el Chirieac (ce nume de cacat) si Badea, nu prea e.

    00
  7. Rogo e un darling al unui site comunist penibil (criticatac) si e idiot de mult timp, nu de azi de ieri.

    00
    • Cand era cu Base-Udrea, era baiet bun. Acum uite ca e nasol.
      Stam cam prost cu principiile pa blog p-aici. Inclusiv proprietarul lui. Al blogului.

      00
  8. Din seria articolelor: „ce a vrut sa spune autorul?”.

    00
  9. Dobitocul ala e demult cu PSD. Cred ca se trage de la nevasta-sa.

    00
  10. rogozanu pe langa ca e comunist mai e si ingrozitor de plicticos. Inca nu inteleg cine si de ce il tine la realitatea.

    00
  11. CTP nu a ridicat-o in slavi pe madama aia sevil saideh.Ba exact… au contraire.Nu e el zeul dumne pe pamant da nici ghiavolul in persoana.

    00
  12. Wow ce spirit de observatie aveai in 2007! Aia cu „nu le place Firea ca are curul mare” m-a uns pe splina. Da-l dracu pe CTP, mai baga niste detalii despre curul lui Firea!
    Pics or never happened. :-)

    00
  13. Să nu uităm de Hotelul Turris din Turnu Măgurele (al Bombonicăi ). Are 9 etaje și e cel mai mare din zonă. https://ro.wikipedia.org/wiki/Turnu_M%C4%83gurele#/media/File:Turnu_hotel02.jpg

    00
  14. Antena Trei
    Niste derbedei

    00
  15. In Romania de azi se pare ca nu-i bine sa fii ( sau macar sa incerci ) sa fii corect. De ce crezi tu ca CTP ar fi facut lobby pt Sevil? Evenimentele urmatoare au demonstrat ca nu e nicidecum vreun pesedist. El vorbea despre niste principii si atat. Putini pricep rational lucrurile din pacate. Totul se rezuma la a fi anti-psd indiferent in ce speta.

    00
  16. Ce aveți, frate? A mâncat și omul ceva…

    00
  17. NOU
    #33

    Pune-l și pe Eftimie pe listă, în caz că nu era.

    00
  18. Rogozanu ar face orice numai sa nu fie „mainstream”. E intruchiparea pisarii contra vantului.

    00
  19. si ce daca nu ai inteles pana ieri? mare c. #cucoaeinainte

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)