Ieri stăteam la bariera de la Domneşti. Pe stânga se află măreţul viitor cartier rezidenţial Prelungirea Ghencea. Plin de vile şi de străzi înguste şi neasfaltate.
În pozele de mai sus sunt câteva vile construite de acelaşi dezvoltator. Ceea ce este surprinzător este distanţa dintre ele. Care e MICĂ rău. Oare cine ar da 200.000€ ca să nu poată trage o băşină fără sa o simtă şi vecinul de vizavi? S-o fi gândit contructorul că sunt destui proşti pe lume încât n-o să conteze că în loc de 10 putea construi 8 vile cu spaţiu decent între ele?
Dezvoltatorii de genul asta vor fi primii care vor zbura de pe piata in perioada urmatoare.
Ăla din prima imagine e un coteţ? Au uitat sa il dărâme
claudia, ala e alt teren. pentru ca n-ar fi avut rost sa cumperi teren mai mare si sa inconjori mizeriile de vile de niste copaci. numai fraierii fac asa.
Conform anuntului dintr-a doua poza, le mai trage si-un p+4 in fata, daca reuseste particularul sa vanda. Desi pe praful asta…
Exact acelaşi rahat s-a făcut în Pipera şi de fapt acum se perfecţionează, afectând şi casele care până la un moment dat erau mai aerisite. Orice bucată liberă de teren mai primeşte nişte case cu distanţă de 7 – 8 metri între ele.
Interesant însă e că se găsesc proştii care să se multe acolo. Parcă ideea de casă era aceea să scapi de apropierea atât de mare a vecinilor şi să ai curte. Ăştia din Pipera nu au nici una, nici alta. Şi sunt sigur că aşa este/va fi în orice cartier ”rezidenţial”.
Bre… o sa razi… Dar nu mai sunt 200.000 eur…
Acum a pus afise in tot orasul, sunt sub 100.000 eur. Io nu le-as numi vile… Sunt duplexuri, sau cel mult case insiruite, si tot n-as cumpara ca nu-i mare jmekerie sa stai nas in nas cu vecinu….
Asa sunt toate cartierele rezidentiale, ca romanu n-a inteles ce e aia confort…da vinovat e ala de cumpara nu ala de vinde
Ba, sincer eu m-as muta intr-o vila d-asta… ca sa ma plimb la peleu’ gol prin curte si sa-mi afisez curu paros ca sa simta fraierii de vecini ca merita investitia in case la norma…
Daca ai noroc sa fie o vecina ca lumea e ok, daca e vreo baba…
Glumesc…iti dai seama ca e penibil rau.
La Botoşani s-a construit un întreg cartier pe fosta groapă de gunoi a oraşului, iar distanţa dintre ele e pe alocuri atât de mică, încât poţi să şi sari dintr-o vilă-n alta. Şi s-o vândut cam toate
mai, ce sa zis, la noi s-a incetatenit ideea ca o casa inseamna o kestie de lux (oarecum si e, ca e scump’a’dracului) si nu ne imaginam cum e sa ai o casa fara spatiu vital in jur. numai ca… daca dai o geana prin alte tari, care au bine puse la punct chestiile astea cu casele, o sa vezi ca si acolo e tot la fel. casa lipita una de alta, o gradina micuta in spate sau in fata si atat. si da, nu poti sa dai o basina fara sa te simta ala de langa, dar asta e, la 6 miliarde de oameni este doar o bila pamanteasca, si mai trebuie sa si mancam, nu? ca altfel nu ai dupa ce sa trai basina
S-ar putea sa nu mai coste chiar 200.000 euro, au mai scazut din pretentii..dar oricum este mult prea mare suma pentru conditiile oferite
stim foarte bine ca se vor vinde unor bizoni care cred ca daca se muta la casa au scapat de inghesuiala…in mod normal si intr-o societate asa zis civilizata ar exista un plan de urbanism si macar un control cat de cat ca acel dezvoltator nu construieste cum vrea pana lui…Din pacate nici aia care cumpara nu sunt mai breji…Eu sincer ma bucur ca se aduna toti idiotii pe acolo, la primul foc serios scapam de ei (scuzati mentalitatea extremista :))
Destul de des amintesti despre „oportunitatile” imobiliare din zona Ghencea-Domnesti, din postura celui care „trece prin fata”, etc. Rezulta ca mergi destul de des prin zona. Concluzia trasa de mine este ca ai si tu proprietate acolo. LOL.
Pai la noi in Romania cam asa se fac cartierele de vile. De ce? „Pentru ca tre’ sa-ncapa cat mai multeeeeee…”
he he,
ar trebui sa vezi 3 blocuri la Cluj, cum cobori de pe Buna Ziua-Fagului spre Gheorgheni, 2-3 blocuri intre care distanta e si mai mica decat aceste case (si un apartament acolo banuiesc ca a costat peste 100k)
succes
pt ca sunt in domeniu, incerc o explicatie:
dezvoltatorii fac asta pt ca vinzarile au mers bine chiar si in conditiile astea: vezi ansamblurile facute de impact sau domus in pipera – f inghesuite, dar vindute complet in timp record, si prezentate ca fiind succese de vinzare, nu de arh sau urbanism. asta inseamna ca melteanul care dadea o caruta de bani pe o casa nu era deranjat de vecinatatile mult prea apropiate, pt ca el venea de la bloc, deci era oricum un mare pas in fata. insa o mare parte de vina o poarta primariile care au eliberat autorizatii de construire, pt ca de cele mai multe ori asemena constructii nu respecta reglementarile urbanistice. insa intre timp cumparatorul de casa s-a mai educat, si azi situatia e mai altfel.
dupa ce n-o sa mai fie teren intre vile o sa le superetajeze; o vila peste alta – asa vor inventa blocurile :))
Mai sunt meltenii aia care isi construiesc „viloacele” langa aeroport.
..sau sa-i schimbi canalele la tv vecinului..
Proiectul asta se bazeaza pe zicala romanului aia cu capra vecinului. Daca unul cu care am eu ceva de impartit isi cumpara o vila acolo, automat ca m-as face vecin cu el, sa-l asfixiez cu aerele trase in balcon si sa-l disper dimineata si seara cand amestec cu lingurita in cana de ceai!
Astia nu sunt dezvoltatori, desi cred ca asa isi imagineaza ei ca sunt.
Un dezvoltator dezvolta o zona, creeaza ceva care aaduce valoare zonei respective si in mod logic celor care vor locui in zona aceea.
Off, si sunt atat de multe cazuri in care terenuri cu potential au fost „stricate” de proiecte aiurea! Nu se gandesc oare ca ei construiesc (si) pentru generatia urmatoare. Vor ca aceasta sa ii injure asa cum facem noi acum cu Ceausescu si blocurile lui?
din cate am inteles vilele alea se vand cu 65-70k euro. oricum un pret prea mare pentru ce iti ofera, imo
Si cand ia foc o casa doamne fereste….se extinde imediat si la vecini. Idee execrabila din categoria „Cum sa fi haplea?”
or sa se gasesca prostii care o sa le cumpere….la fel ca si in alte cartiere.
N-ati vazut doi cai maro? Bonus la „vila misto”…
Am vazut si eu prin oras afise care duceau aici http:// vilefoarteieftine. ro/
55/65000euro. Toate utilitatile. Ciudat. Foarte ciudat.
Ok…intr-o asa zisa vila, locuiesc 2 familii, pt ca de fapt sunt 2 apartamente, in fiecare vila (poate observi ca sunt identice aceste „vile”).Nu vor zbura acesti constructori de pe piata, stati voi linistiti..Oricum e mult mai fain ca la bloc.Acum se construieste ca in occident…Eu iti spun din proprie experienta … Pt ca, si aici unde stau eu, sunt 8 „vile”, cu spatiu mic intre el … intr-o „vila”, sunt 4 apartamente (destul de mari as spune 90 m.p. sau chiar si mai mari, fara sa luam in calcul garajele in care stau 2 masini LEJER, si curtile din fata, in care poti pune frumusel o masa cu umbreluta, un leagan si pitici de gradina sau ce-o mai vrea omu’). Asa ca nu mai judeca dupa aparente … Poplatia creste pe zi ce trece, trebuie sa gasim loc pt toata lumea … si de unde stii ca le vinde? poate le inchiriaza
Si DA, eu as da 200.000 € , daca i-as avea bineinteles !!
Apropo…Tu te oftici ca nu poti cumpara o asa vila?sau crezi ca astia care cumpara asa ceva sunt PROSTI? Ca parca prea cu ciuda e scris articolu’ asta ! Numa’ bine !
Deci fleoşc. Părerea mea e că atunci când vrei casă adevărată o iei şi o construieşti cu mâna ta, nu aştepţi după un dezvoltator.
Cât despre mentalitate, cred că unii români vor trăi înghesuiţi şi dacă se vor muta în Sahara
E foarte posibil sa nu se fi gandit prost. In sesul ca sunt f multi…
Lasand la o parte locatia, utilitati, drumuri (habar n-am unde e), as schimba oricand un apartament de bloc cu asa ceva + ceva diferenta. Si pe la alte natii sunt locuinte insiruite, asta nu e o problema. Ai partea ta, vecini in stanga si dreapta si cam atat. Cum sa compari cu un apartament de bloc? Dar daca utilitatile, drumurile lipsesc, mai greu…
ce ma deranjeaza pe mine este ca nici nu termina treaba si ei deja le scot la vanzare. 200.000 de euro pentru o casa in care vecinul iti vede in dormitor de pe balcon, nu pare a avea curte sau gradina (care`i scopul casei atunci?), iti rupi masina in 2 pana treci prin gropile de pe strada si ai un morman de moloz si nisip la 10 metri de tine.
Coteneata aia din prima poza o iau eu, ca e mai ieftina si am si o priveliste mai buna, daca e cer senin poate vad si blocurile din Bucuresti!!
Coteneata aia din prima poza o iau eu ca-i mai ieftina si are si o priveliste mai buna, daca-i senin vad chiar si blocurile din Bucuresti!!
ai dreptate..sunt cam inghesuite.eu n-as da banii pe o asemenea vila..
pai parca era vorba ca s-au ieftinit preturile pe la bucuresti.
Oare o fi mai bine asa in pozele astea decat cu o casa la 500 m departare de orice… inclusiv utilitati… eu zic ca da…
Stau in curte si ma uit la elicea eoliana cum imi face curent
Ideea de casa pt mine inseamna liniste si intimitate cat mai multa.
Elenush, vezi ca te cam contrazici singura mami! Ori stai „din proprie experienta” intr-o asemenea „vila” si deci ai fost suficient de „inteleapta” sa ingropi 200.000 E, ori te-ai muta intr-o asemenea „vila”, daca ai avea 200.000 E. Mai incearca odata!
Daca ar costa pana in 50.000EUR, nu m-ar deranja distanta intre casa mea si a vecinului.
e bine ca pot trage cablu de rufe de la o casa la alta.
Eu mi-as lua daca as avea o vecina buna .. :))
Ideea mea de casa este sa am totusi spatiu, nu sa stau bot in bot cu vecinii. Nu stiu cum e pe la altii la bloc, cert este ca in zona mea se sta decent. Avem un „complex” de blocuri sa zic asa, intr-o zona cu case, blocuri ridicate acum 40 si de ani. Da, alea de care cica fuge lumea, ca is „expirate”. Trecem peste finisajele bune (ca pe atunci treptele erau perfect egale si zidurile drepte, plus ca n-aveai sapa in panta) trecem si peste faptul ca am absolut toate zidurile de caramida, ca nu fac reclama hogeacului. Discutam despre „vecini”. Vis-a-vis de mine is case (normal, daca noi suntem aia cu blocu’). Cea din fata este o bijuterie de viluta, mica (doar un etaj), deosebit de cocheta, cu o curte mica si frumoasa, piscina, chestii din astea. Este a unor italieni bogati si clar cu bun gust.
Pai eu nu dau apartamentul meu de la inghesuiala de bloc, cica, pe cotetele astea ordinare ingramadite mai ceva decat bicicletele vecinilor in uscatorie, nici daca primesc cotetul ala cu 30 de mii de euro. L-as lua sa il revand probabil. Normal ca visez si eu la casuta „normala”, dar sa aiba frate ceva spatiu, sa am un pom ceva, flori etc. Deh, vise.
nu-l intereseaza pe el confortul viitorilor locatari…important e sa iasa banu’
Ai zis ca ai fost acolo si banuiesc ca ai vazut cat se sta la coada pe strada aia . Eu merg zilnic pe acolo la servici . Nu vreau sa comentez asupra conditiilor caselor/vilelor/apartamentelor , dar la ore de varf innebunesti pe acel drum . Daca vii din Bucuresti spre Cartierul Latin poti avea surpriza ca dupa 1 ora de Bucuresti sa mai bagi cel putin 30 minute numai pe Prelungirea Ghencea printre camioane si alte masini . Invers e plin de cretini ce merg pe contrasens disperati si intra cu tupeu peste tine . Care e afacearea ca ai iesit din „aglomeratia” orasului ?
În astfel de zone rezidențiale se afla viitorul industriei pornografice a vecinătaților.
Vecinii o să tragă cu ochiu în baia de alaturi, poate poate o vede pe nevasta vecinului și daca aceasta merită, poate o și pozează ca să se dea mare cu fauna din jurul casei sale.
Se stie ca cei care construiesc si vand astfel de vile sunt unii dintre cei mai bogati oameni din Romania. Majoritatea acestor vile au fost construite sau incepute inainte de criza, cand terenurile erau foarte scumpe (nu ca acum ar fi scazut foarte mult). Investitorul cumpara un teren (in functie de buget) si tranteste acolo multe vile….foarte multe…apoi le vinde la extra preturi. El isi scoate in felul asta investitia cu varf si indesat. Daca ar cumpara un teren dar ar construi 5 vile in loc de 10, dar cu un mare spatiu intre ele, cu ce si-ar mai face vacantza in Dubai?
Aceste vile inghesuite au acelasi pret cu cele „resfirate” (care nu prea sunt in Romania).
Pe langa acest aspect, se doreste crearea ideii de Occident:case mici,gradini la fel de mici, si cu vecinii foarte aproape de sufletul tau :)). Diferenta dintre vilele astea si bloc ar fi „mama ce vila mi-am luat…in cartieru` ala nou…”
Foamea de bani a dezvoltatorilor imobiliari din Romania duce la astfel de „cartiere rezidentiale”. E aproape ca si cum ai sta la bloc dar la unul pe orizontala . Insa stiti si vorba aia, prost nu-i cel care cere, ci acela care da. Iar dupa cum spunea si Raluca Hritcu mai sus, se gasesc destui prosti sa dea chiar si de-alde 200.000 de euro pe o casa intr-un astfel de cartier, poate unii dintre ei satui de traiul la bloc. Eu unul ii sfatuiesc pe cei care vor sa se mute la casa, sa isi cumpere terenul, si sa se apuce sa construiasca in regim propriu, ies mult mai ieftin si in plus si-o fac asa cum vor.
Yo nu mi-as lua casa acolo nici daca ar fi 20.000 E
Pai in primul rand constructorii vor sa foloseasca la maxim terenul cumparat cu bani grei sau mai putin grei … Sincer, oamenii cu bani mai bine-si fac casa si cu un pic de curte si nu cred ca si-ar cumpara acolo. Dar sunt destui cu bani … Poate gaseste fraieri necesari pentru a-si vinde frumusete de case
parca ai sta intr-un bloc unde apartamentele sunt foarte mari si vecinii foarte aproape
Eh…sa fim seriosi. Multi inca stam la apartamente si il auzim pe vecinul si cand trage apa si cand si-o trage cu nevasta, si acuma brusc tot vor case cu zeci de metri de teren in jurul lor.
Astea-s pentru o anumita categorie sociala de oameni, cum blocul a ramas pentru o alta categorie, cum casele cu zeci de metri patrati in jurul lor sunt pentru cei care si le permit.
ai dreptate cristi….nu stim ce sa facem ca sa moara capra vecinului….
” natia noastra trebuia sa aiba vile si bmw-uri……ce conteaza daca moare de foame
scuze….acum am observat ce scrie mai jos……nu spamez, nu scriu prostii….desi partea cu ” basina” e prostie sau nu ?
Mie-mi plac cocioabele de langa. Merita 200.000 ca sa ai langa tine niste cotete, nu?
Accidduzzu stau intr-o asemenea „vila”, dar stau in CHIRIE.si dau 500 € pe luna.Intelegi tu?!?
Zoso, te rog cu lacrimi in ochi, …..te conjur …..fa si o campanie pt construirea de pasaje peste calea ferata/centura de la Domnesti, de la IMGB si de la toate iesirile din Bucuresti peste centura …. daca se poate numi centura
cred că sunt puţin peste 100 de mii. A căzut piaţa rău.
Eu va spun sa stati linistiti la BLOC! Daca vreti sa plecati mai bine va cumparati un apartament nou in bloc cu maxim 4 etaje! Eu am fost norocos si m-am nascut in casa de patrimoniu in centru! Aia isi merita banii! Dar e de 10 ori mai scumpa decat una noua! Cine vrea sa simta cu adevarat diferenta isi cumpara una STIL!