Apărut timid pe alocuri, un curent de opinie își face loc în discursul public. Îl puteți citi aici, sub semnătura fostului jurnalist Sergiu Toader, fost locotenent al lui Sorin Ovidiu Vîntu (mă rog, director editorial la grupul Realitatea-Cațavencu).
Cele două citate care ne interesează:
PSD a aplaudat DNA când prindea liberali. PNL a aplaudat când DNA se ocupa de pesediști, iar USR a aplaudat când colegii din cele două partide erau “suferinzi legal”. Evident, toți au țipat „dictatură”, “abuz”, exact în momentul în care propriii oameni au intrat în vizor.
Rețeaua Savonea vrea să păstreze ghioaga, iar rețeaua “reformiștilor” vrea să o recaptureze. Politicienii vor ce au vrut întotdeauna: să nu ajungă ei înșiși în fața justiției, dar să-și poată trimite adversarii acolo! Oricând, oricum!
Nu e adorabil de ticăloasă ideea că ăștia care vor/vrem schimbarea justiției sunt la fel de ticăloși ca ăștia care scapă acum pe bandă rulantă după ce au jefuit țara? Și că mai bine o lăsăm așa (mă rog, nu poți să zici asta, de aia propui schimbările pe care le propune toată lumea) și ne ocupăm de chestii mai serioase, cum ar fi să nu mai fim ipocriți cu noi?
Că e clar că suntem ipocriți, că noi doar vrem să ajungem să furăm și noi și să scăpăm nepedepsiți! De fapt, și aici bag de la mine, noi suntem de vină că vrem să schimbăm justiția asta perfectă ca să ne fie nouă bine.
Pur și simplu incredibil.
ps: ați văzut-o ieri la Ponta.



Cred totusi ca in sinea lor, la finalul zilei cand pun capul in perna, stiu si ei ca sunt niste jegosi ordinari. Iar a doua zi isi pun fata de clown si fac show iar
și eu sper la fel.
@Noname: atât că în pernă sunt milioane și la S Toader și la Ponta….ei de fapt nu fac clovnerii, fac orice să protejeze ce au.
Nu-mi spuneți că Toader a făcut avere în Noua Zeelandă din omlete, acolo a cheltuit osânza făcută la/cu SOV
Acum atârnă la unul din noua gardă de miliardari, semn că omletele alea de fapt nu erau profitabile
Nu, nu o fac, fiindca majoritatea au o scuza „pentru bani”, „pentru partid”, „nu o faceam eu, o facea altul si eu eram mort”. De aceea s-au inventat viciile (bautura, femei si droguri). Isi scuza propriile actiuni, majoritatea considerand ca ori sunt baieti buni, ori au facut-o pentru supravietuire si toti oamenii ar fi facut la fel.
Încă odată puie monta.
De ce nu „muie ponta” ? Esti timid?
Chiar Muie! Și asta e foarte light față de ce ar merita jegul de ponta
Partidul Pro România ce susține? Cu ” m” sau cu „p” ?
Da, am văzut deja de zilele trecute aici, la unii comentatori, această direcție de atac. Fie preluau inconștient de la alții, fie vectori direcți de dezinformare. Iar Realitatea și RTV le toacă metodic creierașii celor care îi urmăresc, foarte mulți. Că asta fac securiștii noștri, câmpul lor tactic este opinia publică, nu pericolele la adresa statului. Mai exact, pericolele la adresa bunăstării lor. Asta avem, nu doar o justiție capturată, ci un stat capturat! Iar noi, simpli iobagi, datori să platim taxe, prețuri mari și să fim furați, în timp ce avem impresia că totul e ok, suntem minunați!
Se vede și prin cei ce dau „mânuțe”roșii că se simt atacați
Deci, magistratii „eroi” merita pensii si mai mari sau nu? Ca parca era o problema pana ieri.
Nu, nu merita nimic în plus pt că sunt onesti. Sau salariile și restul beneficiilor sunt totuși o garanție pt noi restul că nu vor fi corupți? Adică o șpagă permanentă ca să facă ce sunt plătiți f gras sa facă, știind de la început ce îi așteaptă pe plan profesional.
Faptul ca unii nu merita deloc beneficiile postului, nu inseamna ca altii merita mai mult.
Omul semnaleaza o problema reala..cum ne asiguram de functionarea independenta a justitiei?! Ca in 2017 am mai salvat-o de ingerintele politicului si se pare ca a ajuns tot acolo.
da. pe cine pui? în cine ai încredere? cine nu se va îmbăta cu puterea?
Pune Vali un articol intitulat „Ceva ce trebuie citit – noua direcție a manipulării ” in care scrie ca se incearca sa se induca ideea ca si astia noi vor acelasi lucru. Vine DanilaP si ce face? Fucking confirma EXACT treaba asta. N-ai cum ba, n-ai cum. Oameni de cacat, propaganda de cacat.
@DanilaP – Iti zic eu cum te asiguri de aia – faci totul cat mai transparent.
CSM de 9 oameni? Sigur, mandatul maxim este de 4 ani in CSM, ai voie doar unul, presedintia se muta la fiecare 6 luni la alt membru. La fiecare an ai evaluari ale membrilor facute de o comisie separata, avizate de ministru si prezentate presedintelui tarii. Stii cum sunt alea, cu activitate, rezultate, etc – totul ramane.
Sau si mai simplu – faci complete de 3 la apel si nu conteaza daca se transfera unul, raman doi care stiu cazul si il prezinta si celui de-al treilea. In plus, 3 luni de aviz la miscari – ala care pleaca are 3 luni sa ii predea totul la cel ce vine.
Ca sa nu existe discutii faci controlul cat mai divizat – mutare de judecator? CSM propune si explica, ministrul avizeaza pozitiv sau negativ si presedintele tarii decide.
Si bonus – fiecare sedinta sa fie publica, inregistrata si sa fie accesibila pe site-ul lor oricand.
Parca e mai greu sa faci smecherii in cazul asta, indiferent cine este la putere, nu?
BigBear, ai capul prea mare… ideile alea cum ca judecatorul care urmeaza sa plece ii explica judecatorului care vine cum sta treaba cu dosarele in care e implicat… este pur si simplu impotriva bunului simt si a regulilor UE. Adica vine judecatorul cu propriul bias si ii “explica” nou-venitului cum sta treaba, nu? Si apoi sentinta e una corecta, neinfluentata de nimeni. Right. Zici bine tu cu unele chestii care tin de transparenta si ingreunarea deciziei de a schimba completul, dar asta ca explica alti judecatori nou-venitilor cum sta treaba e chiar o porcarie
@BGDN – atunci inregistrari video cu tot ce a fost in dosar/curtea de judecata si ala nou doar le vede.
Inteleg ce spui si nu chiar – este vorba de a transmite cumva informatia ca sa nu ajungi unde este azi – nu vad musai biasul ala, ca la final de zi fiecare trage singur niste concluzii, eu doar zic sa fie o perioada sau procedura de predare-primire dosare ca sa mergem inainte.
@Bigbear
„Sau si mai simplu – faci complete de 3 la apel si nu conteaza daca se transfera unul, raman doi care stiu cazul si il prezinta si celui de-al treilea. In plus, 3 luni de aviz la miscari – ala care pleaca are 3 luni sa ii predea totul la cel ce vine.”
Doar că acum apelul se judecă în complet de 2 judecători, iar ca să faci complet de 3 ar mai trebui câte un judecător în plus la fiecare complet, deci ar trebui să mărești schema de judecători cu 50 %, apoi să aștepți 10 ani ca noii judecători intrați să facă vechimea de pentru a promova, că nu poți să îi iei pur și simplu de pe stradă și să îi pui la Curtea de Apel.
Trebuie să așteptăm 10 ani pentru că apelul se judecă la Curtea de Apel, nu la Judecătorie, iar ca să poți promova la Curtea de apel trebuie să ai 10 ani vechime ca judecător.
Și după ce mărești schema și aștepți cei 10 ani citești legislația și constați că CEDO a decis că judecătorul care dă sentința trebuie să decidă pe baza probelor administrate personal – adică mai pe românește dacă se schimbă un judecător din complet el trebuie să analizeze personal și eventual să administreze din nou probele (adică mai clar de ex. să audieze din nou martorii) și nu să ia de bun ce spun ceilalți doi judecători.
Și ajungi în situația din prezent, în care când se schimbă judecătorul se reia mare parte din proces de la capăt.
Iar când un judecător pleacă dosarele revin automat altui judecător care preia acel complet de judecată – nu trebuie să inventăm un „aviz de mișcări”.
Îți dau exemplu din altă casta. In unele situații daca ai ajuns de vârstă de pensionare dar îți iei doctoranzi, ți se prelungește șederea.
De ce in momentul in care iei un dosar nu ești forțat să îl duci la capăt?
Cum pula mea ar fi că un chirurg la ora 3 da pună două pense pe vase și apoi să zică sunt in concediu, mă schimba mâine la 8 00 Vasile. In fond are și el dreptul la concediu sau sa schimbe locul de munca, nu?
Exemple sunt in multe alte domenii ale societății.
@Mirel – In primul rand trebuie sa inteleg o chestie care ma face sa urlu – avem o problema, eu vin cu o solutie si apoi vin altii care imi spun ca este proasta. Asta inteleg, ce ma face sa urlu este insa ca ei doar spun ca e proasta insa nu vin cu imbunatariri sau alte solutii, doar NU. Perfect, daca e nu e nu, si ramane cum este, nu?
Insa ca sa iti raspund – in comentariul initial am scris de marit organigrama, nu? Ca la final de zi aia e marea laba de peste tot – sunt multi bugetari insa o mare parte stau degeaba ca asa e filmul si aia care si fac ceva sunt prea putini – doctori, profesori, politisti, etc.
Jumatate din problemele din invatamant sunt legate de numarul redus de profesori care duce la clase de 30 sau 35. Angajeaza profesori, fa clase de 20 si vezi apoi cum e treaba.
La fel si cu asta cu judecatorii – angajeaza inca o mie sau 2 sau 3 mii de judecatori, misca un dosar in 3 luni in loc de un an si ceva.
10 ani ca sa mergi la curtea de apel? De ce, ca asa scrie intr-o lege din 2020? Schimba legea, fa doar 5 ani pentru un termen de 6 ani sa spunem, pana apucam sa scolim destui si hai sa facem treaba.
Insa din nou, nu imi dau seama daca tu sau altii sunteti ticalosi sau preferati sa fiti ceva lorzi englezi – „decat sa mancam cu mana goala, daca nu avem cutit si furculita mai bine murim de foame, ca noi avem demnitate si reguli”.
@Bigbear
Problema principala consta in volumul de munca – sunt prea multe dosare pe procuror/judecător.
A doua problema este ca legislația este complexa si complicata si in general oamenii nu o inteleg, asa ca simplifica situația, raportat la experienta lor si de obicei se ajunge la pareri greșite.
Ce ar fi de făcut?
Cel mai simplu ar fi sa se facă o normare a muncii – asta ar însemna, in esență, să se spună ca un judecător/procuror trebuie sa facă X dosare pe luna, unde X este un nr rezonabil de dosare care pot fi solutionate intr-o luna.
De ex stabilim ca un judecător trebuie sa facă 30 de dosare pe luna – si aia este, daca le-a făcut nu mai putem comenta ca nu muncește.
De ce nu se face asta ?
Habar nu am.
@Mirel – de ce? Pai fix ca sa existe o scuza atunci cand ai nevoie de ea. Daca ai avea judecatori cu putine cazuri cum mai poti avea 30 de amanari? Insa asa, cand ala are norma tripla de cazuri evident ca trebuie sa amande din ele si nimeni nu poate sa comenteze ca il amana pe Vanghelie sau Buzatu.
Sistemul este conceput prost in mod intentionat.
Dumitru Buzatu prins cu spaga in portbagaj. De individ ce s-a mai auzit ? Tot asa spalat de sistem va fi???
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/tribunalul-vaslui-elimina-inregistrari-din-doarul-de-mita-al-lui-dumitru-buzatu-admite-exceptia-nulitatii-mijloacelor-de-proba-2777705
Probleme care au apărut instantaneu si par unora mult mai importante decât documentarul Recorder. Si ei consideră că trebuie musai să ne pară și nouă:
– de ce a apărut documentarul exact acum cand….(trebuia să se pronunțe treaba cu legea pensiilor magistraților, au rămas niște români fără apă, s-au mărit taxe si impozite). Răspuns: pentru că acum au terminat oamenii ăia treaba începută cu vreun an in urmă.
-de ce nu au protestat magistrații ăștia si când se întâmpla nu știu ce pe vremea nu știu care?
-de ce nu fac jurnaliștii de la Recorder reportaje si despre…( anularea alegerilor, domnul nostru Călin Georgescu, barajul de la Vidraru, flota lui Băsescu)? Pnm, scoateți banul, sponsorizați-i si poate fac.
-dar voi știți cine e patronul lui Recorder? Urmează informații scoase de nu se știe unde si, evident, neverificabile.
-dar voi știți cine sunt aia din documentar? Asta era clar de la început că se va întâmpla, de când au sărit ca hienele pe Besu, de parcă era spion rus sau agent Mosad, nu lucrase pentru statul român. Exact asta mi-am amintit la un moment dat, că au reușit să faulteze testele de integritate prin modificarea legii. N-ai voie să provoci, n-ai voie să testezi, na, ai făcut doisiunsfertul inutil. Mulțumit? Fac si ăștia, ca si dga-ul, măcar niște ședințe trimestriale pentru a bifa că fac si ei ceva?
Nici măcar atât. De-aia a si plecat omul in magistratură, că poate se simțea inutil.
Oricum, e clar că n-avea niciun stress. Comparați-l cu marmotele alea care au făcut cică o conferință de presă de a râs de ele toată țara. Cam așa trebuie să fie un magistrat ca să impună respect.
-de ce a ieșit Raluca Moroșanu acum să spună si n-a vorbit ieri/alaltăieri/secolul trecut? La asta ce dracu să mai și răspunzi…
„patronul lui Recorder” vroiai sa zici unul dintre cei 4 co-fondatori. Si raspunsul este … ca e doar o coincidenta de nume cu un colonel din SRI, Razvan Ionescu.Nicio legatura intre ei. Asa iti dai seama cine musca dezinformarea si cine mai si verifica informatiile. Din pozele gasite nici nu seamana intre ei :)))
La ultima intrebarea, insa nu o sa iti placa raspunsul: aia e o jegoasa care vrea sa se lipeasca taberei reformatoare, si care a indeplinit cerintele pt pensionare in caz ca nu reusesc sa o trimita pe Savonea la plimbare. Ti-am raspuns la alt articol ca tipa i-a schimbat incadrarea din tentativa de omor in lovituri si alte violente unui milionar care incercase sa isi inece femeia, motivul acestei reincadrari fiind ca cele 7 martore nu au cronometrat cat a tinut-o individul cu capul sub apa. Gasesti pe libertatea articol dedicat ei care te trimite mai departe la un articol depe site dela0 unde gasesti mai multe detalii. Ah si schimbarea incadrarii e din februarie 2025 (asta e pt alt comentator care zicea sa nu judecam oamenii pt fapte din trecut ca na se mai schimba omul).
@N
La asta cu faptul că îndeplinește condițiile de pensie m-am gândit si eu. E clar că, dacă se schimbă legea, femeia va ieși la pensie după legea veche. E garantat de Nicușor acest drept. Pe de altă parte, despre aia cu cazul prezentat de Libertatea, nush ce să zic. Nu, nu mă pronunț in primul rând pentru că nu cunosc dosarul. Da, stiu, toți cred că sunt in măsură să se pronunțe despre ce e intr-un dosar, care e încadrarea corectă si verdictul, dacă citesc despre asta in Libertatea. Eu nu mi-aș lua „libertatea” să mă pronunț într-o speță decât dacă aș cunoaște-o la fel de bine ca judecătorul respectiv. Ceea ce nu e cazul.
Și mai cred că nici eu nu sunt perfectă. Nici tu, nimeni. Știi cine e perfect? Ăla care n-a muncit niciodată în viața lui. Da, o încadrare greșită sau un verdict greșit e infinit mai grav decât dacă un vânzător a greșit restul clientului. Dar știi ce ar putea fi si mai grav? Un medic care omoară din greșeală pacientul. Crede cineva pe bune că există medici care n-au greșit în viața lor? Sau că există judecători impecabili care n-au greșit niciodată?
Dacă Moroșanu nu ieșea să spună ce a spus, cum ar fi arătat conferința aia de presă în comparație cu ce am văzut după intervenția ei?
Alegi informatiile selectiv pentru ca nu iti convine ce ai aflat. Citeste pe dela0.ro, e prezentat in detaliu, cu pareri de la oameni care au lucrat in magistratura. Relativismul asta ca „numai cine nu munceste, nu greseste” ma oboseste, daca era o investigatie despre BOR sau PSD (cum au mai publicat cei dela0), imediat erai de acord fara sa mai sapi. Cu atat mai mult cu cat vorbim de o meserie unde macar pe hartie standardele trebuie sa fie mai ridicate decat pt populime. In tara in care traim daca o persoana a luat decizia aia, cred ca e ok sa plecam de la presupunerea ca asta e doar ce am aflat noi si ca a mai avut niste decizii de felul asta in trecut. Nu mai zic ca esti femeie si o dai invartita ca intr-un caz in care un tip cu bani a incercat sa isi inece sotia, ironic ce sa zic. Comparatia cu medicina e nepotrivita, la unele cazuri cu incidenta rara o iei efectiv prin eliminare chiar si la cat a evoluat medicina, daca vorbim de chirurgie acolo trebuie sa ai reactie rapida. In justitie suntem de acord ca nu te forteaza nimeni sa iei o decizie de pe azi pe maine ? Hai sa comparam ca sa ne aflam in treaba.
@N
In această seară pe Recorder interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu. Mie nu-mi place să emit judecăți după ce aud părerea unei singure părți, indiferent despre ce e vorba. Vorbim mâine.
https://www.libertatea.ro/stiri/raluca-morosanu-interviu-recorder-duminica-14-decembrie-5556868
De ieșit.. parcă și ea știe că iese.
Restul probabil dau like si se felicita pentru curajul cu care tac si inghit in continuare.
In acest moment protestul inca nu pare a fi confiscat de catre cineva, iar oamenii care ies in strada par a fi oamenii care vor o schimbare reala a situatiei si inca mai spera in aceasta schimbare. Pe de alta parte, legile sunt facute atat de bine incat situatia nu se poate schimba daca nu exista o parte din clasa politica plus o masa critica din zona magistraturii care sa-si doreasca asta. Analize sunt pe tema asta si foarte pe scurt Savonea poate iesi din scena mai devreme de 3 ani in urmatoarele scenarii: face o chestie ilegala, isi doreste ea sa plece. Mai sunt scenarii de tipul incercam o actiune in justitie, dar putine sanse de reusita. Fezabil intr-o prima faza este numirea unor procurorii in DNA, DIICOT, PG care sa se apuce de treaba nu ce avem acum urmata apoi de scoaterea din guvern a lui Predoiu.
Revenind la manipularii si deturnarea discursului in acest moment. Mi se pare ca trebuie sa fim cat se poate de lucizi si sa vedem lucrurile care sunt oarecum evidente:
1. Reportajul Recorder a determinat o emotie foarte mare in societate, iar dupa conferinta de la CAB, agenda asta ca suntem suveranisti sau pro-europeni s-a pus pe stop. Am vazut cum toti care sunt anti-sistem sunt cu jos labele de pe justitie sau cum USR este de vina pentru toate belele din tara. Pe langa asta brusc totii care erau cu suveranistii au inceput sa tureze pe tema ca uite justitia e independenta si alte vrajeli. Suspect este cum PSD tace din gura si nu are o pozitie pe tema asta.
2. Situatia din justitie care este astazi pleaca din faptul ca fiecare tabara implicata in joc si-a dorit controlul justitiei. Iar cei din sistem si-au dat seama ca daca au putintica rabdare si le vand o poveste politicienilor pot crea sistemul actual. Prescriile si diversele pronuntari in favoarea diversilor borfasi se intampla pentru ca la un moment dat cei de la ICCJ au facut o greseala cu acele completuri ilegale(lucru acceptat de CCR), respectiv politicienii au facut prost anumite legi. Detasarile si transferurile sunt ideea celor din sistem pentru a da o aparenta ca sunt oameni de comitet si se tin de partea lor de treaba. Daca sunt arsi(vezi pensiile si alte beneficii) nu m-ar mira ca procesele sa se desfasoare cu o viteza ametitoare de ramanem si noi uimiti.
3. Articolul ala al lui Sergiu Toader este o mizerie fiindca il semneaza el dat fiind trecutul sau dubios. In acelasi timp orice om care este lucid ajunge la intrebarile alea al lui de final. Cum facem ca tot rahatul din justitie care il vedem acum sa nu se mai intample? Cum facem sa avem niste checks and balances in sistem? Cum facem ca sistemul sa nu mai fie acaparat de o asemenea putere? Exista vointa politica? Exista know-how in directia asta? Chestiile astea sunt oarecum normale si am vazut extrem de putine solutii pe treaba asta. Pozitia cea mai coerenta pe tema asta fiind a Anei Birchall in interventia de la Euronews. Asa ca manipulare sau mi-as dori o agenda pe tema asta cu un plan de parcurs ce poate fi urmarit. Este lucrul absolut necesar pentru ca demersul strazii sa aiba sanse de izbande.
4. Situatia economica in tara nu pare a fi cea mai buna, iar din toate datele pare ca ne aflam intr-o oarecare recesiune. Consumul scade, diverse afaceri nu o duc prea bine, iar masurile economice propuse par a nu-si fi produs efectul. Nu intru in discutie mai mult, dar hai sa nu ne mai tragem pe cur si sa acceptam ca reportajul asta vine perfect manusa pentru situatia economica, discutia mutandu-se pe justitie. Cu economia o mai scoatem la capat, dar daca nu reformam justitia pe bune ne vom transforma in ceea ce este Ungaria sau Slovacia. Un Belarus mai pe bogatie ca e in UE.
Si da am fost unul dintre comentatorii aia care „a picat” in plasa lui Silviu Sergiu cand a spus cu subiect si predicat ca niste gasti se lupta acum pentru putere. Imi mentin in continuare parerea asta si mi-as dori ca din aceasta lupta macar noi ca societate sa castigam o justitie mai buna fata de ce avem acum. Insa pentru asta trebuie si un plan clar bine delimitat cu ceea ce trebuie facut. Cand o sa-l vad, o sa fiu optimist si o sa spun ca sunt ceva sanse, pana atunci se protesteaza doar pentru a fi scosi din joc Predoiu si cei care sunt la conducerea parchetelor si nu pentru o reforma reala. Poate se va obtine doar acele demisii, dar mi-as dori sa vad ca se va incerca si o reforma.
Dacă e scos din joc Predoiu e un bun început.
Uite niste prime propuneri:
1. 80% din magistraţii Înaltei Curți, condusă acum de Lia Savonea, au deciziile de pensionare în buzunar, dar nu le pun în aplicare. Respuns: OUG al guvernului prin care să dea magistraţilor trei luni să-şi pună decizia de pensionare în aplicare, altfel aceasta anulându-se
2. Schimbari rapide in legile justitiei croite de perechea Savonea-Predoiu: re-aducerea la DNA a anchetelor de corupţie pe magistraţi; re-introducerea procedurilor deschise şi competitive pentru funcţiile de conducere în instanţe; imposibilitatea de a delega un judecator dintr-un complet fara acordul lui si asa mai departe
3. Premierul ii cere demisia lui Predoiu. Ministru de justitie propune demiterea lui Voineag de la DNA. De fapt, asta trebuia sa fie punctul 1, ca sunt cele mai usor de facut (teoretic..)
O sa spuna unii ca „nu exista masa critica in clasa politica pentru a face asta”. Atunci singura solutie e ca poporul sa rezolve asta prin vot, partidele care sprijina mafia din justitie sa fie penalizate masiv la alegeri.
Daca nu exista insa masa critica nici in popor, atunci asta este, situatie chiar nu are solutie. Suntem o natie de hoti si nu ramane decat sa ne resemnam.
@Ioana
Iese din schema Predoiu o sa vina un alt sinistru in locu lui. La MAI tot Despescu o sa fie la butoane. Sper ca suntem de acord pe tema asta. Insa plecarea lui ar mai elibera din presiune.
@silicon_v
La punctul 1 nu stiu cat de legala e masura propusa avand in vedere contextul situatiei. Suna oarecum bine, dar judecatorii aia se vor duce in avocatura si morisca o sa se reinventeze. Problema este la coduri si modul in care s-au legiferat. Punctul 2 este aproape imposibil de facut in actuala configuratie politica, dar plecarea lui Voineag sau Predoiu sunt fezabile. Totusi intrebarea ramane pe cine punem in locul lor?
Motivul pentru care protestele se vor stinge la un moment dat, este ca tema si dorinta strazii nu este inca clar stabilita. Data trecuta a fost simplu abrogarea OUG 13, acum tema nu e inca stabilita, eu cel putin nu o vad. Si asta este motivul pentru care diverse manipulari o sa prinda in perioada urmatoare. Unii precum Cristoiu o sa spuna ca protestele astea vor scoate partidul ala prezidential pe care Nicusor si-l doreste, dar dupa cum se misca lucrurile aceste proteste se vor stinge usor, usor.
„Cum facem ca tot rahatul din justitie care il vedem acum sa nu se mai intample?”
– Discuta cu familia, prietenii, colegii de munca idei a imbunatati justitia (si societatea).
– Mergi la vot.
– Inscrie-te intr-un partid politic.
– Organizeaza grupuri (FB, IG, TT, TW) de 200-500 de oameni care sa actioneze coordonat (Grupul pentru Modernizarea Justitie).
Noi cei de jos trebuie sa schimbam societatea. Trebuie sa nu ne mai ascundem dupa: „Noi nu discutam politica la munca!”, „Eu nu merg la vot pentru ca nu ai pe cine vota”, „Oamenii corecti nu se baga in politica”, „Romanii nu vor sa …”
@Mihai
Ceea ce propui tu este in esenta activism politic, chestie pe care o pot intelege pana la un punct. Odata ajuns acel punct trebuie facut un plan, luate niste decizii.
Tot ceea ce vad acum este mult activism si extrem de putina viziune si coerenta pe ce trebuie facut. Personal mi-as dori sa stiu cum putem eficientiza diversele chestiune interne si apoi o dezbatere nationala pe modul in care legile justitie si justitia in ansamblul ei vrem sa functioneze. Mi-as dori sa nu mai fie principiul contopirilor de pedepse, zero prescriptie pentru coruptie si evaziune fiscala si poate instante dedicate numai pentru astea. In acelasi timp mi-as dori ca toate dosarele din instante sa fie disppnibile publicului in cadrul portalului de justitie si carucioarele alea cu dosare sa fie istorie.
Insa toate lucrurile astea trebuiesc dezbatute si implicatii toti actori. Crede cineva ca exista vointa pe aceasta tema? Cam de aici trebuie inceput si terminat drumul asta anevoios. Dar nu este sexy, nu este emotie ci este extrem de multa munca.
Dacă pe vremea lui Băsescu erau condamnați cu precădere baroni PSD iar după aceea au muscat-o in special pedelei, acum e impunitate generala. Pe langa politicienii de toate culorile scăpa și frații Tate sau alții care, cel puțin oficial ,nu au legături cu vreun partid. Și nu doar că scapă dar o parte beneficiază și de diverse daune pentru condamnarea nedreapta.
În context de scumpiri, mariri impozite, taieri burse copiilor și indemnizații mamelor mi se pare că oamenii au dreptul să iasă în stradă fără să fie suspectați/acuzați că sunt manipulați sau tâmpiți.
A trecut demult faza cu datul în spectacol.
Dacă ți-e frică de jandarmi, încât vii cu păpădii să emulezi ce ții tu minte că ai văzut prin filme sau poze pulitzer, îți pierzi vremea.
Și s-a demonstrat de n ori că frica de amenzi și închisoare primează.
Asta este… în schimb, vă lăsați aiuriți de agenți de influență cu fișa a postului, ba să vă adune în frig, ba altceva.
Până și cei adunați cu 100 lei & ciorbă nu pot mai mult.
Și cu pensiile cum e? 👽… dust in the wind
dacă zic cum sunteți ăștia de repetați asta, te superi.
Iti spun eu cum este cu pensiile – exact ca la toate alte domenii unde au venituri mari – cine te opreste sa te faci si tu x sau y, daca sunt venituri asa mari si frumoase?
Ca intre noi fie vorba, trebuie sa fii cam prost sa faci scoala, sa te faci judecator si sa tremuri in fata lui Savonea pentru 20-30 de mii de lei pe luna in loc sa te faci Vanghelie, Mazare sau Negoita si sa faci si tu 20-50-100 de milioane de euro si riscand cel mult 4-5 ani de inchisoare.
Ține în minte două idei mai mult de zece secunde.
Întotdeauna sunt mai mult unghiuri:
1. De exemplu cine e cel care a scris articolul. Un tip care „s-a făcut” mare în trustul Realitatea al lui Sorin Ovidiu Vântu
2. Cum se poziționează partidele vis-a-vis de ce se întâmplă: AUR și PSD și toți suveraniștii rusificati susțin justiția actuala
3. Sa pui egal între era Kovesi și Savonea e o mare ticăloșie/manipulare. Dacă la Kovesi mai vedeai un ministru închis, un deputat, acum la Savone sunt spălați toți mafioții, prejudicii de milioane scăpate….asta e justiție?
4. Faptul că Kovesi a făcut bine ce a făcut o demonstrează si unde a ajuns acum si cine sunt cei care s-au chinuit să o dea afara cu campanii masive de manipulare (Antena 3)
5. Cel mai mult mi-a plăcut asta: „Un sistem apărat cu dinții de toți cei care au trecut pe la putere: PSD, PNL, USR.” 😀😀😀
A aruncat si USR acolo…pentru echidistant…si vechia mantră…toți sunt la fel
Doar in trecere: in 2023, USR a votat in aproape in intregime impotriva legilor justitiei mosite de Predoiu (au avut un singur parlamentar cumparat de PSD). USR a cerut public initierea procedurii de demiterea a lui Voineag si schimbari in legile justitiei, prin declaratia presedintelui de partid, 11 decembrie 2025. Deja sunt declaratii publice ale politicienilor din USR care au cerut demiterea lui Predoiu, e drept ca nu ca pozitie oficiala a partidului (inca)
Asta ca sa fie scris pentru aia cu teoria „toti sunt la fel”
Giveaway Tickets
Am doua bilete la THAI SPA in Clooj.
Aici se potriveste un citat putin deplasat de la un influencer popular:
„You build 100 bridges and you s*ck a di*k: you’re not a bridge builder, you’re a d*ck su*ker”.
Clar este nevoie de schimbari in justitie, la fel de clar este ca state mult mai bine puse la punct judiciar decat noi vad in perioada asta tulbure din punct de vedere economic abuzuri la fel de mari sau mai mari ramanand nesanctionate. Nu am un raspuns la dilema asta.
Nu e nici o dilema. Justitia trebuie reformata, e clar ca lumina zilei.
Dilema nu-i dacă trebuie reformată justiția, ci felul în care facem asta. Să zicem că s-ar adună 100,000 de oameni la un protest, băieții dau pe fugă ceva ordonanță cu limbaj ambiguu de lemn să trimită majoritatea protestatarilor acasă (majoritatea au rate, mulți au copii) și practic este rezolvat nimic.
Chiar mă întrebam ce se mai întâmplă cu blocul din Rahova . Voi nu ?
https://vm.tiktok.com/ZNRFBhyQw/
Jigodia asta nu se dusese inttr-o vagauna la capatul lumii sa isi cheltuie banii. S-a reactivat?
Ponta nu face decât să reia ce zicea Dragnea: „Romanii sa se hotarasca daca in loc de o paine mai buna prefara catuse”.
Este exact ceea ce ar face un plagiator.
da, nu mai dorm noaptea că vine DNA să mă acuze de devalizat statul român cu zeci de milioane.
https://hotnews.ro/in-timp-ce-in-tara-i-se-cere-demisia-dupa-documentarul-recorder-catalin-predoiu-a-fost-premiat-in-sua-pentru-serviciul-public-romania-are-nevoie-de-zece-oameni-precum-el-2130413

Articolul ăsta și premii la comandă/contracost trebuie să vă fie semnal clar că atât de proști vă consideră ambele tabere.
Ambele.
Ar trebui proteste și-n timpul săptămânii la prânz, că făcute numai seara și-n weekend nu știu câtă eficacitate au. Sper să nu mai dureze maxim câteva zile, apoi nu mai are lumea timp că vine Crăciunul, Anul Nou și din ianuarie oricum uită lumea… Oricum, trebuie să vrea și politicul, lumea doar transmite un mesaj ca la proști, că asta e nivelul guvernanților și dacă ei nu sesizează problemele, măcar să citească, dacă știu și asta.
Premierul puscarias are pareri. „Lovitura de stat”! Simt ca li se clatina caracatita! Inseamna ca directia e buna !
Va dati seama, daca pica sistemul de judecatori vanduti, cati hoti care fura de la buget o sa intre la puscarie si cati bani o se recupereze? Si ca poate se reechilibreaza bugetul? Aici or fi oare banii nostri? Cat au furat astia?!
Zero.
vali, te rog eu. Ia aminte de la farul călăuzitor și cinstit Sergei mizil, cum le zice el că asta cu justiția e vrăjeală de 3 lei și usereu conduce țara
https://www.tiktok.com/@realitatea.plus/video/7583406469043752214
ai și traducerea?
https://youtu.be/q6wy7cs5RuU?si=kkCHkeIKrBQxhfqz
Sarpe mare acest Toader.
Am încercat să postez link-ul cu interviul judecătoarei Raluca Moroșanu dar nu merge. Îl puteți găsi însă, e postat pe YouTube pe canalul Recorder.
Marinescu, Predoiu, vreunul demis?Grindeanu, Bolojan au terminat de tăiat panglici?
Nicușor Dan s-a închis în bibliotecă?
„Vor să dea o lovitură de stat”
Televiziunea controlată de Sebastian Ghiță a prezentat marșul organizat duminică seară pentru justiție, după cinci zile de proteste declanșate de publicarea documentarului „Justiție capturată” publicat de Recorder, drept „o lovitură de stat”.
Exact discursul jegurilor cu „ordinea constitutionala”.
„Nu e adorabil de ticăloasă ideea că ăștia care vor/vrem schimbarea justiției sunt la fel de ticăloși ca ăștia care scapă acum pe bandă rulantă după ce au jefuit țara?”
:). Adorabila e prostia retardatilor care pun botul la abureli si care insista sa claxoneze
Din fericire nu mai sunt asa multi, caricatura aia de asa zis reportaj n-a prea avut efectul dorit decat pentru oile placide
… dovada ca se cam fasaie si iesirile prin piata

Nu, e doar purul adevar
Zici tu că cetățenii sunt „mulțumiți” de justiție sau totul se rezumă doar la politicieni? De ce te freacă grija de ce fac alții cu timpul lor, dacă ies în piață, având în vedere că tu oricum nu aveai de gând și nu zic că e bine sau rău, e strict alegerea fiecăruia. Măcar nu mai behăi de pe canapea.
Ponta e cel mai funny, desi probabil daca se sapa putin era destul de usor sa-l sara si pe el, ca doar nu crede nimeni ca de prea mult bine pentru tara a vrut sa impanzeasca tara cu lucrari efectuate de „chineji” si firmele lor.