Două gafe noi de la Simion
Candidatul AUR la prezidențiale George Simion a mulțumit public Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a scos definitiv România din programul Visa Waiver. (sursa)
Într-un interviu acordat publicaţiei Marianne, George Simion a spus că ar susţine revenirea la monarhie, dacă aceasta ar fi voinţa majorităţii românilor. (sursa)
OK, mă gândesc la ceva lateral. Acum, niște băieți îl întreabă pe Nicușor dacă vrea să câștige și ce este dispus să facă pentru asta. Băi Nicule, nu mai e doar despre tine, e despre România, vrei să te ajutăm să scapi România de suveraniști sau nu? Lași și tu un pic de la tine când o fi momentul, că nu o să îți cerem ceva extraordinar.
Și așa ajungi să fii datori la securiștii care l-au făcut pe Simion om.

Băieții ăia care vor să ”conducă” țara direct spre est, prin Simion, Gavrilă, Șoșoakă sau alți scelerați, și-au dat seama că n-o să reușească deoarece se prind și cei 47% de analfabeți funcțional și apoi le iese pe dos. Așa că e mai ușor s-o dezbine, s-o facă praf din locul secund, mai din umbră.
Dacă noi nu suntem în stare să ne conducem, prefer să fim manevrați de serviciile occidentale decât de cele răsăritene. Mă uit și eu cum trăiesc cetățenii de pe unde activează serviciile astea, așa aleg.
Deci, oricum iese, tot niște securiști câștigă.
Îți dai seama că e înghesuială mare, 7 servicii secrete, acum și cu putere legală să dețină firme, deci acces liber la ciolan.
Candidatul lor castiga de fiecare data. Ce coincidenta!
Oau, ce revelație…
Plm, nu ați putut să îl votați pe Crinisor, ați vrut pe cineva ‘implicat’….nu v-a ajuns Băsescu…
Multe downvotes…e foarte posibil ca simeone sa fi făcut blatul cu pesedeaua; în prag de criză, de ce sa se bage și să își ia toate înjurăturile și să plătească? Așa, îi lasă pe fraieri sa creasca taxele (că nu se va lupta ever in Romania cu economia neagră) , să și-o ia în barbă, și la alegerile viitoare, bam, iau majoritate covârșitoare in alianță cu PSD.
Crinisor era cea mai buna variantă pentru o țară că Românika. Doar o alta marioneta care absorbea înjurăturile boborului …
Dacă va câștiga acum Nicușor, peste 5 ani cariera lui politică va fi terminată….
Cat platesc in fiecare an ca o contributie pentru un partid/candidat politic comentatorii care se plang ca nu exista optiuni? Adica se plang ca pe gratis nu gasesc optiuni de calitate.
Din pacate se zgarcesc la 100 Eur/an si pierd mii de Eur anual pentru ca politicienii primiti „gratis” administreaza prost banii lor din taxe si impozite.
“Sunt interese mari la mijloc!”
Eu cred că e efectul Geoană. A ajuns să creadă ce scriu profesioniștii de campanie despre el :))
Vorba unui clasic: Dacă ar sta acasă cu piciorul în ghips 2 săptămâni ar ieși președinte.
Asa zic si eu. Pare prea complicat scenariul in care tu ai un om complet controlabil la indemana, om care are 20% in plus fata de contracandidat si sa te apuci sa il detonezi.
Simion vrea sa fie liderul opozitiei, stie ca nu poate ajunge Presedinte oricat ar incerca. El vrea primarii, consilii judetene, etc, acolo unde e banul, nu politica externa. El isi construieste baza frumos si vedem in 3 ani cum o sa arate localele, ca o sa fie jale cu banii acum. Daca iese prin miracol Presedinte, e bonus. El stie ca, daca schimba discursul, e mancat de SOS si POT.
Eu zic că e fix invers.
Dacă iese președinte, și va trebui să numească prim ministru, va fi jale. AUR se autodistruge în câteva luni de zile la guvernare.
El e șef de galerie. Chiar și metaforic. Adică AUR funcționează doar urlând de pe margine la greșelile pe care le fac cei din teren. Dar nu știu să joace, și nici nu vor.
Eu cred că ei vor să fie un fel UDMR, mereu mufați la bani, dar să poată urla în continuare de pe margine că se fură ca niște zâne pure și virgine.
adica nu e ponta noul prim ministru?
credeam ca s-a anuntat deja ca toti il vor alege pe el pentru ca are experienta de guvernare in momente dificile si e perceput independent deja (separat de partide care vor sta la adapost de ce o sa bubuie in perioada urmatoare).
Și serviciile sunt divizate, exact ca societatea.
As fi vrut sa-i raspund lui Vali, dar nu pot. Ipoteza e plauzibila, dar mi-e tare teama sa-mi las mintea sa mearga pe scenarita, ca o dau in Miorita. In fine, Ioana, in tonul postarii tale si a celor scrise de Vali, avem aici ceva (vomitiv pentrui mine) : https://www.g4media.ro/guvernul-ciolacu-jocuri-politice-la-urne-toate-partidele-parlamentare-indiferent-daca-au-sau-nu-candidati-in-cursa-vor-avea-reprezentanti-in-birourile-electorale-george-simion-se.html
@Athosica Modificarea e de kkt și dpdv legal și pentru că a fost luată pe ascuns, noaptea ca hoții. Din păcate așa a fost întotdeauna în secții, partide și partidulețe satelit care trag la un scop comun.
Despre servicii, cred că nimeni nu intră în cursa prezidențială fără un ok prealabil: nu a participat la acte teroriste, nu e criminal in serie neprins etc. Iar în tur doi sunt susținuți fiecare de servicii diferite sau facțiuni din același serviciu. Cumva ca în societate sunt proeuropenii și izolaționiștii proruși.
Le zici bine bine Ioana.
In definitiv cine sa credem ca l a inpins pe Nicu de la spate can el zisese de 3 ori + ca nu vrea sa candideze?
Oare cine,oare cine?
Si băjeții au bisericuțe și bisericuțe cum se intâmplă mai peste tot.
Ioana, sunt absolut de acord cu tine! Dar există si acolo nuanțe, ca peste tot: oameni din servicii buni si oameni din servicii răi. Știu că e un adevărat universal valabil că oamenii din servicii „e dracu prin definiție”, dar iaca nu, surpriză. Si acolo sunt patrioți, si acolo sunt cetățeni care trăiesc în lumea asta, au copii la școli, au fete pe care nu le vor agresate secsual, au dorința de a trăi într-o societate civilizată. Nu generați anateme asupra unor întregi bresle, toate astea sunt preconcepții menite a eluda adevărul.
@Ambra Când am scris proeuropeni și izolaționiști se subînțelege buni și răi, nu?!
Niciodată serviciile nu au fost dracu prin definiție, sunt acolo (și) oameni de calitate cărora le datorăm multe, dar nu știm.
Mare Gâscă ai fost Simioane! Puteai sa zici așa: „mulțumim mult dle Trump. Ne ai făcut un mare bine, să ți dea Dumnezeu sănătate. Pt că dacă dădeai green light ul, o mai ușcheau 2 milioane de români buni de treabă din Romania.”
Rupeai pe partea de naționalism patriotism suveranism. Așa, ce-ai făcut? Ai dat apă la moară lui Zoso de o dă în conspirații, nu alta:))
Mi-e teamă că au declanșat un val de idioțenie ce nu mai poate fi controlat, suntem în acel metaverse in care cu cât mai multe prostii spune un candidat, cu atât este mai apreciat. Acest virus acaparează și oameni normali, care devin full retard, vezi exemplul shade
O ultimă dovadă de univers întors cu fundul in sus, Victor Ponta, care refuză să dea voturi lui Simion,.este de partea mai bună a forței decât crin Antonescu, care in mod rușinos este sore loser și bălmăjește ceva de Petrov… Câtă traumă sa ai să vorbești de Băsescu după 11 ani de când ai luat bătaie ca un sclav?
Nu-i traumă deloc. Lichelele n-au traume.
Pur și simplu se adresează ălora care au mucegăit cu ochii in gura unor Ciutacu, Ciuvică, Gâdea, Badea – ăștia nu cu Băsescu in gură și-au mâncat covrigul atâția ani?
Băsescu ăsta încă le mai aduce audiență scârbelor, iar Ponta (ca de obicei) linge foloase de peste tot, că nu-i gingaș la ficat.
“Refuza sa dea voturi” voi chiar aveti impresia ca asa mult conteaza ca zice public ponta, orban,ciolacu,antonescu votati cu x ca asa va zic eu?! Poti sa ai vreo siguranta ? Vreo garantie ? Ce face ponta e doar vrajeala sa adoarma lumea….. cheia la turul 2 e prezenta la vot, pana in 55-60% il bate simion pe nicusor. Peste 60% bate nicusor. Iesiti din bula voastra si o sa vedeti….. harta cu voturile pe judete din primul tur e clara pt mine, exceptie CJ si B nicusor a fost locul 3 in mai peste toate judetele, are enorm de recuperat. Nu va lua nicusor toate voturile lui antonescu 100%
„voi chiar aveti impresia ca asa mult conteaza ca zice public ponta, orban, ciolacu, antonescu”
Eu zic ca totusi conteaza. Pentru ND trebuie asa:
– Ciolacu sa isi tina gura complet, sa uitam de el ca exista. O declaratie a lui Ciolacu azi de sustinere pentru ND e practic o bomba nucleara.
– PSD – trebuia sa nu aiba o pozitionare politica. Totusi, persoanele cele mai spalate, anumiti europarlamentari, gruparea de la Cluj, puteau avea sustineri „personale” pentru ND, fara sa ii pomeneasca numele (valori europene, chestii)
– Antonescu – a fost votat in mare parte de electoratul PNL si UDMR si de electoratul cel mai disciplinat PSD. Putea avea o sustinere directa pentru ND fara nicio problema
– Ponta – nu putea avea o sustinere directa ND, isi cam brutaliza electoratul. Putea incerca o sustinere indirecta, ceea ce a si facut „Simion mi-a jignit electoratul, eu nu il pot face presedinte in conditiile astea”. Ponta e o lichea 100%, dar capul il duce
Pe scurt, Ciolacu, buna parte din PSD, Ponta, chiar si isterica madam Lasconi, si-au facut treaba. Antonescu, nu. Vestea buna e ca astea sunt chiar ultimele discutii pe care le avem despre acesta nulitate sinistra.
P.S. Am zis mare parte din PSD, pentru ca exista acolo si aripa „suveranista”, care ar vrea Simion presedinte si care vrea o alianta PSD-AUR. Ei il sustin direct pe Simion. Cap de lista sunt Paul Stanescu si Olgutza. Asta e scenariu cel mai negru pentru Romania: Simion presedinte, PSD preluat de „suveranistii” lor si alianta cu AUR. Pot ajunge pana la modificarea constitutiei sau la referendumuri care de care mai toxice, mergand pana la Roexit.
@silicon_v
La psd nu conteaza ce spun public pentru ca ei au alta disciplina de partid. La ei conteaza ce fac primarii din tara, comunele, orasele mici. Daca primarii aia il sustin pe simion ei stiu cum sa faca ca electoratul lor din comunitatea mica de mii/zeci de mii voturi sa voteze cum vor ei. Acolo e problema mare. Cum daca antonescu era cu adevarat sustinut de psd/pnl/udmr trebuia sa intre in t2 garantat. Ciolacu se bate pt putere in psd si nu stie daca dupa 19 mai el serveste tort sau biscuiti
Pe langa ce zice silicon_v, si daca tot nu merge sau e cu emotii, infipt mai adanc morcovul cu cursul euro sa iasa romanii de frica la vot.
Din ce am citit pe news.ro el multumeste administratiei trump ca a atras atentia romaniei ca nu se respecta votul si nu e democratie in romania si ca visa waiver a fost o consecinta. Merge pe linia lui
Cu a doua afirmatie vrea si el niste voturi de la monarhisti, n am idee cati sunt dar creca sunt. S a scos cu “ dacă aceasta ar fi voinţa majorităţii românilor.” si n are nimeni ce sa i reproseze. Oricum la mai multe afirmatii de genul asta am vazut ca zice la sfarsit “ daca asta vrea poporul”. Abia astept sa se termine circul asta, mai e o saptamana si gata
Si apoi vine Nicusor si zice „nu, boss. Nu-mi trebe sa ma plimb cu nu stiu ce de cotet de la voi, eu is bine mersi. Hai pa!”.
M-am unflat de ras si la faza din UK cu simion si cu noul episcop. Pur si simplu caterinca.
L-au chemat de urgenta la Viena pe tigan si probabil i-au spus : ”impusca-te singur in picior pentru exista riscul sa castigi boule, apoi ajungi presedinte pe bune si compromiti curentul suveranist si de destabilizare a Romaniei de ras”, zise agentul FSB nervos.Da, este fix cum a spus cineva mai inainte, trebuie actionat in plan secund ca daca treci efectiv la butoanele tarii si chiar trebuie sa conduci Romania nu mai tine figura cu lozinci si racnete de stadion, chiar trebuie sa faci ceva iar astia de la AUR sunt o colectie de oameni pe care nu i-as pune nici sa imi spele podelele atat de incompetenti sunt, ii fac pe prostii aia de la PSD si PNL sa para oameni de stiinta si adevarati vizionari.
Gafa dupa gafa dupa gafa, da , eu zic ca este clar.Acum sa speram ca isi dau seama si microcefalii care vor sa il voteze.
Update : o noua gafa in UK , cu fuga aia golaneasca de proprii credinciosi spalati pe creier, da , deci se intampla lucruri interesante in spatele cortinei.
Pare ca omul face tot posibilul sa ii alunge pe votantii lui Antonescu. In ritmul asta 3/4 din ei voteaza ND. Cat despre ai lui Ponta, nu stiu ce sa zic, sunt imprevizibili/ impredictibili. Daca ai putut vota Ponta, poti vota orice. Probabil cel mai sigur va fi un 50-50 la ei, cu ceva absenteism.
Daca se adeveresc cele de mai sus, Simion face 5m voturi. Si daca ies 11m la vot, ND chiar are sanse.
Restul voturilor din turul 1 sunt cantitate neglijabila sau nu influenteaza. Da, probabil maj Terhes, Sandru, Banu, popescu etc vor vota Simion dar vor fi egalati lejer de votantii Lasconi si Funeriu.
Dubios de multe voturi pentru Ponta…
Știți pe cineva care să fi zis că votează amiba aia ? Din orice bulă…
Am vazut profilul alegatorilor lui Ponta: mare parte peste 60 de ani, mediul rural sau urban mic. E electoratul clasic PSD care l-a vazut pe Ponta ca fiind un pesedist adevarat, ceea ce Antonescu nu putea fi considerat.
Inclin sa cred ca majoritatea vor vota ND sau vor sta acasa, mai ales dupa ultimele mesaje ale lui Ponta si dupa ultimele evolutii ale cursului.
Ponta e supărat că l-au luat la pwlă ăia de la AUR. Nu cred că îl mai susține pe Simion.
Problema nu e ca simi spune lucruri traznite. Problema e ca multi il voteaza in ciuda lucrurilor spuse. Vezi trump1, trump2, etc.
Pai va fi o numaratoare. cine e decis sa voteze Simion, va vota Simion, nimeni si nimic nu il mai poate intoarce din drum.
Acum e de vazut cati de multi sunt ceilalti, cei care il considera pe Simion o alegere proasta pentru Romania. Daca vom avea prezenta mica, asta e, ne meritam soarta.
Funny cum a luat-o la galop la adunarea comunala de la Londonistan, pai ce facusi, nea Jorjele, de ce nu statusi sa faci baie de multime?
„Este scoasa din context, l-au atacat sorosistii etc”
„Iar răspunsul candidatului George Simion este următorul: ”Curtea nu mai poate interveni acum. Mesajul de la Washington a fost foarte puternic. Vreau să mulțumesc Departamentului de Securitate Internă și Departamentului de Stat pentru că au dat României un avertisment corect că ”nu ești o democrație și nu poți fi în programul Visa Waiver””.” – aș zice că e cu totul și cu totul altceva decăt ce spui tu în articol. Așa e cu propaganda, răstălmăcește lucururile. Pe lîngă faptul că scoate răspunsul din contextul interviului. PROTV se duce și ea acolo unde-i este locul, am încetat de ani buni să mai urmăresc știrile la gluma aia de televiziune. Iar faza cu monarhiștii nu e întîmplătoare, are un dublu sens, atrage potențialii candidați din zona respectivă dar și pe cei care vă aici un semnal că vor urma referendumuri care vor schimba Constituția României. Tu ai pe aici unicorni folosesc pentru calcul cifrele pe care BEC le folosește la vot, respectiv 17988031 alegători, asta în timp ce rezultatele referendumului din 2021 spun altă poveste, adică 19053815 locuitori, în total, din care 21,6% (cam 4 milioane) în grupa de vîrstă 0-19 ani. Ori asta îmi spune mie că-s aproximativ 15 milioane de alegători, nu aproape 19 cum suține BEC în ultimul comunicat. Sunt curios ce lucruri interesante ar ieși la suprafață dacă s-ar face o auditare încrucișată, de un echivalent al Departamentului de eficientizare a guvernului, a bazelor de date care au generat listele de alegători de la B.E.C. Ce pensionari de 100-120 de ani am avea și noi, ce beneficiari de asistență socială sau diverse ajutoare financiare am avea și noi??? Sau ce număr de persoane fictive benficiare de diverse servicii medicale am avea??? Cred că ăsta e și motivul întîrzierii introducerii noii cărți de identitate. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu modul abuziv în care s-a legiferat amprentarea obligatorie a populației României. Asta pe lîngă faptul că ar trebui actualizate niște cifre referitoare la numărul minim de semnături pentru inițierea unui referendum, unei inițiative legislative, a înregistrării unei candidaturi, a ajustării numărului de parlamentari în conformitate numărul real de locuitori. De prisos să spun că asta ar pune sub semnul întrebării toate alegerile organizate din 2021 pînă acum.
E recensământ, nu referendum. Și au ieșit 19 milioane de rezidenți. Adică au adresă în România.
Sunt extrem de mulți cetățeni, adică au drept de vot, și care nu au adresă în România. Eu știu vreo 20.
Ai scris mult și degeaba.
Doar că mesajul SUA nu a fost nici pe departe cel descris de tine sau de simion, anularea programului Visa Waiver a fost făcută mai degrabă pe principiul Biden bad. Caz în care retorica lui Simion cade, americanii oricum nu dau două cepe degerate pe România și nu vom primi vize și cu Simion împăiat și fără, pentru că brainrot-ul MAGA este acum despre ura față de imigranți în general, indiferent dacă regimul de la București va fi suzeranist și lingător de bocanci americani și/sau ruși
Cealaltă variantă, cea în care premiza descrisă de Simion are fundament în realitate, iarăși nu este mai strălucită, pentru că înseamnă că un regim care a grațiat gașca violentă de la Capitoliu 6 ian. ce a orchestrat o insurecție, un regim care deportează cetățeni nevinovați, care amenință independența justiției și multe alte chestii de-a dreptul scandaloase, să ne dea nouă lecții de democrație, susținând un candidat fascistoid pro-rus. Caz în care ar trebui să ne pișăm pe Musk-Vance-Trump și pe ideea lor de „democrație”, mai ales că nu ei au rușii în coastă, ci noi aici în Europa.
In afara bulei circula exact ce zice @Nimeni. Nu ignorati sau incercati sa combateti ce e acolo.
Doar asa, sa nu ramanem surprinsi de ce o sa fie duminica.
„In afara bulei circula exact ce zice @Nimeni”
Vrei sa zici: in afara bulei de aici si in interiorul bulei de acolo. Ca si acolo e o bula de fanatici, nu imi spune ca toata tara considera ca Simion a facut bine cand a multumit SUA ca ne-au taiat accesul programul Visa Waiver.
Acum doar o sa ne punem bulele pe masa si o sa ni le masuram, sa vedem cine o are mai mare.
Glumesc, meciul nu va fi decis de bule, ci de marea masa de nehotarati si de persoane slab ancorate politic, cei care nu voteaza decat o data la 5 ani, in turul II la prezidentiale. Daca se decid sa vina la vot si daca da, pe cine aleg.
@silicon_v: in afara bulei de aici si a celei in care traim noi, astia de aici.
Simion si-a atacat practic propriul electorat lingand in cur SUA in detrimentul romanilor.
Dar „stai sa vezi ca de fapt nu e chiar asa” prinde mereu foarte bine la aia ce sunt nehotarati, ce stiu ca „oricum toti sunt la fel”, ce nu stiu cine-i Nicusor Dan dar stiu ca el e sistemul.
Simion isi pierde incetul cu incetul din voturi, e bine, dar daca nu iasa multumind lui Putin si laudand Rusia (indiferent pentru ce) nu ma astept sa piarda. Ma rog, sa ne rugam sa vorbeasca cat mai mult si aflam impreuna ce o fi.
Și te mai miri de ce de ce nu vă ascultă lumea. Scuze Cipper, ai dreptate, e recensămînt, nu referendum, ai dreptate. În rest același analfabetism funcțional ca și la restul, în text ai cifrele definitive ale recensămîntului, ai și procentajul populației care nu poate legal vota, în jur de 20%, adică în jur de 4 milioane. Mi-a plăcut argumentul tău de autoritate supremă gen Cipper de la sculărie, – știu eu 20. Citește-n pana mea statisticile de la recensămîntul ăla, ai acolo tot ce te interesează. Acum scade tu cele 4 milioane din alea 19 și compară cu cifra înaintată de B.E.C. . Aș zice că e o diferență semnificativă chiar și pentru unul cu o exprimare laconică dar lipsită de formă și fond.
@Flat Important este cînd a fost eliminat programul respectiv, pentru că întîmplător sau nu, se petrece după anularea alegerilor. Pentru unii oameni, care nu suferă de disonanță cognitivă, mai există și relații de tip cauză efect. Restul de mizerii pe care le-ai regurgitat în text nu fac obiectul observației făcute de mine. Te-ar putea afecta doar pe tine în cazul în care ai avea nevoie de nevoie de o viză în S.U.A. pentru o slujbă care presupune o verificare mai atentă. Mi-a plăcut aia cu deportarea cetățenilor nevinovați (cetățenii cui ?), am un prieten care a avut 10 ani interdicție de intrare-n Germania pentru că l-a prins poliția germană, după ce traversase Oderul înot din Polonia în căutarea unei vieți mai bune. Și el era tot un cetățean nevinovat, un om muncitor și-un tip tenace și extrem de capabil și-s chiar bucuros că e încă în țară. Ce afirmi tu acolo sunt bășini superioare de personaj care a prins doar perioada călătoriilor doar cu buletinul prin Europa.
@Cosmin, silicon_v Dacă vreți să înțelegeți pe cei care-i disprețuiți și priviți superior azi vă recomand o carte, scrisă de o doamnă de peste Prut care a ales România ca patrie de ani buni, Natalia Onofrei, pe numele ei iar cartea se numește Bejenii. Vă avertizez că are 700 de pagini și nu e ușor de citit. Nu e o carte de citit de cei care au puterea de concentrare a unui fluture (nici o legătură cu personajul) .Nu poate fi comandată decît de la autoare. Dacă mai aveți în voi un dram de empatie, rațiune și bun simț după lectura cărții o să descoperiți cum o să vi se schimbe atitudinea atunci cînd o să vorbiți despre cei pe care-i catalogați astăzi drept „ceilalți”.
Bă boule. Să mă exprim ca idolul tău.
Înțelegi ce înseamnă rezidenți? Îți fac o schemă?
Nu toți cetățenii români sunt rezidenți. Datele pentru stabilirea numărului de persoane eligibile să voteze nu sunt luate din recensământ.
Mai și vorbești de analfabeți funcțional când tu ești pământ de flori.
prostu de nimeni foloseste „cam 4 milioane” intre 0 si 19 fara sa stie ca aia de 18 si 19 ani pot vota si ei. Asta pe langa ca nu stie ca exista romani fara rezidenta in romania
Citind majoritatea mesajelor scrise la articole, in ultima săptămână, atât aici cât și la Cetin, referitor la manevrele și planurile și gânditul cu 3-4-5 mutari înainte pe care le ar face ciolacu/psd și plm/pnl cred că ați picat în grava eroare de a le supraestima inteligenta și capacitatea de a plănui ceva; nu uitați că ăștia sunt aceeași care nu sunt in stare să își acopere o șustă mica, o ciupeala, o hoție – că tot apar in presa de ani de zile și baronii locali și corupția și nepotismul în funcții – dar totuși îi bănuim de jocuri de culise complexe pentru alegeri prezidențiale…eu nu cred asta, cred că doar sunt prosti, rupți de realitate și înconjurați de lingăi ( asta am văzut și concluzionat personal )
Mda, eu o sa continui sa atribui prostia unde vad ca-i prostie.
Simion si AUR trebuiau sa dispara acum 3 ani. Sunt relevanti pe bani multi, pe campanii interesant de bine facute si pe victimizare.
Dar absolut mereu cand si-a deschis gura Simion a avut de pierdut. Toti fanii adunati (si aia sunt cam o treime din voturi, s-a vazut in decembrie cu locul 4) au fost facuti pe campanii si pe oamenii radicalizati ce nu au vrut sa vada cum Simion a fost constant dat afara din toate protestele organice. In mare parte datorita prostiilor si modului grosolan de exprimare.
Nu pot crede e ca Simion in sine ar vrea sa piarda alegerile. Dar cineva l-a convins ca trebuie, din nou, sa-si deschida gura. Sau e atat de narcisist incat el crede asta. Nu stiu.
–
O alta chestie interesanta: Se stie ca PSD e pe factiuni. Ce vedem acum e un grup din PSD care a redobandit puterea (ma rog, o s-o redobandeasca, pregatiti-va pentru Firea, Piedone, clasicii). Nu au de ce ii oferi mai multa putere de negociere unui golan.
Daca AUR e intr-adevar sustinut de PSD atunci tot ce vedem are logica. Inclusiv niste eventuale recomandari proaste din partea conducatorilor de campanie a lui Simion.
Simion aduce cumva cu Vasile Turcu bagat in politica mare.
Simion este un urlau. In afara de racnete nu a produs si nu va produce nimic. El si AUR nu au o strategie in afara de dat cu barda fara discernamant si industria calului. Idolul lui CG are idei aberante de tip spitalul 9, demontabile si de catre un copil. Arata ca nu inteleg cum functioneaza statul sau economia. Iar ideea cu desfiintat parlamentul, oricat de corupt ar fi el, e de-a dreptul tampita: puterea absoluta corupe absolut, dai puterea in mana unui singur om (sau a unei clici), avem iara dictatura. Cine voteaza asta probabil a luat 4 la istorie, l-a durut in fund de scoala.
PSD se vede pus la colt: daca vine GS e belit fara discernamant, asa cu ND nu scapa de belire, dar poate sa mai taraganeze lucrurile prin justitie stil Primaria Capitalei, pana dispar pestii mari peste granita.
Bugetul e atat de incurcat de coalitia PSD-PNL incat numai un olimpic mai poate gasi o solutie.
Nu ca e AUR e sustinut de PSD.
AUR ESTE PSD.
Un PSD cu mai putina scoala si mai multa foame, dar mai tanar si ceva mai putin cunoscut pulimii motiv pentru care pare mai curat de hotii si ticalosii, ceea ce e adevarat doar partial.
Problema majora este ca jegul de Semiom va gira si grabi formarea acestui oximoron care impreuna cu cele doua saloane de psihiatrie, POT si SOS va da o majoritate toxica, maligna care va manca de la radacina statul democratic pentru a ajunge, ca Ungaria si Slovacia, o un vierme intestinal care va lucra UE din interior.
Asta pare rolul lui Semiom, nu presedinte de tara si alte cacaturi cu care tiganul parsiv nu are absolut nimic in comun.
Din momentul in care parlamentul a fost aservit, Semiom poate fi retras, lasand pe cei care l-au folosit pana la acel punct sa decida cam tot, inclusiv noul presedinte, desi nu va mai fi grozav de important dupa ce raul principal va fi fost facut.
s-a oprit un reactor
Din nou? Încep lucrările de retehnologizare ?
O parte din ei vor sa scape de Nicusor de la primarie,pentru ca imobiliare. Vb de imobiliare in Bucuresti,nu in vreun oras mediu din tara.
Simion si-a dat la gioale pentru ca asta e el. N-ai cum sa te schimbi in discurs si-n gandire,esti suma la ce ai traiti toata viata. Omu a trait haos,scandal. Da,asa cum am mai spus, omu e periculos. Dar nu e prost. Asa ca tot discursul lui din ultima vreme e doar „caii mari” pe care e. Sa ai 38 de ani si sa strangi atatia oameni dupa tine,iti ia mintile. Efectiv il doare la plua ce spune. E atat de arogant incat n-a venit sa multumeasca ca aiesit pe primu loc. A mai facut cineva asta,care a iesit pe locu 1? Nu! Marketing,sa-l citez. Toata lumea a vb de el!
Legat de vot,zilele astea pe unde am umblat,se vorbea mult de vot. M-au surprins placut niste tineri,doar ce zicea unu ca a implinit 18 ani si ca merge sa voteze. Si discutia intre ei a foat,il votam pe nicu,nu unu care a permis sa se intanple mizeria cu violu.
Tinerii trebuie adusi la vot. Ma bucurca au iesit si cativa influenceri sa vb. E un inceput. Daca ieseau si „balenele” aka pestii aia mari,era altceva. Pana una alta sunt increzator.
Eu zic ca manusa aruncata o sa fie cand cad la intelegere,nicu il proupne pe bolojean PM. As zice ca o sa ne zica asta joi, sa fie proaspta in comstiinta. O sa faca o manevra de guvern si aia e.
Pana si psd cred ca a inteles ca tre sa o lase mai moale cu smenurile.
Peste 5 ani,o sa avem inca 1200 de km de autostrazi si cateva sute de km de cai ferate gata,apa,canal si gaz in anumite zone.
Si daca si peste 4 ani la parlamentare,tot in haos ne scaldam,apai atunci aur o sa rupa.
Gresesti. Peste 5 ani o sa fim inca in criza care abia acum incepe.
Oricine castiga alegerile , economic suntem in prapastie deja
De saptamana viitoare Umb trimite muncitorii acasa si stopeaza lucrul la toate autostrazile – ca nu mai au bani si nici facturile nu o sa mai fie platite.
Brace yourself
Astea-s povesti. Autostrazile alea is pe fonduri,banii vin de la apus.
Problema la umb e ca nu are oameni pe tesa. A mai facut o data schema aia,ca sa isi ia actualizarea. Autostrada aia spre Moldova o sa se faca,e mai mult decat necesara! Oricat ar costa!
drax, mai citeste o data cu atentie toate detaliile articolului. a fost publicat in 2022.
Vorbim marti-miercuri cand apare in presa ( 13-14.05.2025 pt. cine e inca optimist)
drax, poate a ajuns la mine o șusta. pune aici o sursa pentru afirmatia ta. 1, nu 3.
În țara lui “eu cu cine votez?”, candidații pot sta și în cap, dacă opinia publică le este favorabilă. Puțini mai evaluează pe baza declarațiilor, sau în funcție de ce scrie presa independentă, prietena si neprietena despre candidatul sau partidul cu care votează.
In final, probabil există un număr insignifiant de oameni care se răzgândesc și își schimbă votul în urma unui proces de informare și analiză.
George poate efectiv să pocnească un copil și tot câștiga alegerile.
”George poate efectiv să pocnească un copil și tot câștiga alegerile”
Total de acord cu tine.Poate sa vina si sa se cace in direct intr-un studio de televiziune si sectantii lui il vor aplauda cu lacrimi in ochi si vor spune ce misto lupa el impotriva SISTEMULUI.
Surpriza va veni dupa ce tiganul se va vedea imparat si nici el si nici oamenii dubiosi de langa el nu vor avea capacitatea nici macar minima ca sa redreseze economia Romaniei sau macar sa o mentina pe linia de plutire, vom intra cu 300 km pe ora in zid.Insa si noi astia cu civilizatia , cu Nicusor, cu UE, vom simti socul pe piela noastra, este ca ci fumatul pasiv.
gigi, simpatic e altceva.
atunci cand vom lovi zidul cu 300kmh, georgistii (fie ei simion sau calin) vor fi airbagul. cand cacatul va lovi ventilatorul ei, dintre care multi traiesc ‘la maxim’ din salariu in salariu, fara nimic deoparte, vor oncepe sa se usureze de chestii, incepand cu haine si telefoane pana la masini si case, si nu putini probabil isi vor schimba paradigma asupra locurilor alea de munca tinute acum de nepalezi.
asta nu 7nseamna ca celorlalti, aia care au o meserie pe care o fac bine pe bune le va fi usor, dar macar vor cadea pe ceva un pic mai moale, pe spatele astora.
Eu cred ca mai degraba, cand vine vorba de conspiratii, se inspira si invata ei din teoriile noastre :)). Nu ii suspectez de prea multa inteligenta pe „papusari”.
A apărut un sondaj cu 52-48.
Eu cred ca la categoria gafe comise de Simion, se poate adauga si aceea in care spune ca il va schimba pe Isarescu de la conducerea B.N.R.
Sper ca e clar pentru toata lumea ca „Manole” nu va pleca de la sefia B.N.R. decat cu picioarele inainte, intre patru scanduri. Iar sa il ameninti pe „Manole” cu demiterea, inseamna sa deranjezi niste securisti foarte mari care il tin in brate de atatia zeci de ani.
A deranjat si anumite persoane din institutiile financiare internationale, cred ca si prin state. Plus, masoneria.
E un experiment al lui Răzvan Bibire. E generată de AI. Și asta sună bine https://music.youtube.com/watch?v=Hm1SLxxWP2Q
Ups! Blogul greșit!
E posibil ca Simion sa nu se detoneze ci doar sa testeze apele pentru baietii aia profi care sunt in spatele campaniei lui. In cazul in care castiga dupa toate arogantele astea inseamna ca majoritatea romanilor sunt indobitociti in asa hal ca se poate continua fara grija cu arogantele. In cazul in care nu castiga vor acuza tare de tot fraudarea alegerilor si se va continua cu radicalizarea nemultumitilor pana la nivelul urmarit.
in dimineata asta am stat si m-am uitat la o tanti care incerca sa bage sticle in automat. mai avea 3 bucati. dupa cateva minute m-am plictisitsi i-am aratat ca daca tine sticla de gat si o baga usor fara sa isi bage si mainile, automatul nu se va bloca.
ce vreau sa zic … suntem foarte, foarte inapoiati si nici nu vrem sa ne facem bine…
oricum ar fi, tot simion iese pentru ca prostii care nu au invatat nici cum sa bage sticlele in automat o sa se razbune pe globalistii care le-au pus reciclarea in drum .
Sunt o gramada de oameni care nu au capacitatea intelectuala de a functiona in lumea moderna, pentru ca le-a fost lene sa faca efortul de a-si exersa mintea de tineri. Sunt corijabili, cu conditia sa-si de-a seama ca au nevoie de ajutor, si sa nu o tina sus si tare cu tot felul de teorii ale conspiratiei.
Daca iese Simion, tara toata va fi condusa de AUR, o sa vedeti transferuri de primari si parlamentari de la PSD la AUR peste tot, de aia nici nu se agita prea tare apele in PSD, ca o sa mearga pe varianta, daca iese Nicusor, tot noi vom fi la guvernare, daca iese Simion, trecem la AUR si tot noi vom fi la guvernare. Nici nu va fi nevoie sa mai interzica Georgescu partidele, ca vor disparea ele singure, si PSD si PNL. De parca nu stiati ca toti sunt niste tradatori in tara asta si merg dupa propriul interes. AUR si POT vor avea peste 50% si opozitia va fi doar USR si ramasitele PSD PNL. Simion cu gura lui a spus-o, ii primim pe oricare in partid indiferent de trecutul lui. Vine intunericul.
Om trai si om vedea. Daca intunericul vine la pachet cu Euro la 7-10 lei si/sau taieri de pensii si salarii + cresteri de taxe o sa inceapa tugulanii rapid sa caute lumina…in alta parte.
In momentul de fata Simion joaca la conservarea avantajului . Toate declaratiile pe care o parte din presa le catalogheaza drept derapaje sau alte prostii de genu asta, pur si simplu nu au o valoare pentru electoratul sau, care deja este decis sa mearga cu el pana in panzele albe. O posibila mutare pe acest electorat oarecum riscanta ar fi prezentarea de facto a oamenilor care au creat AUR si mai ales legaturile lor cu PSD. Este in esenta calcaiul lui Ahile aceasta poveste, vezi reactia virulenta pe care o au fata de Petreanu.
Acum mai e o chestie care de ceva timp nu-mi da pace si nu inteleg cum sta treaba. Concret la ultimul recensamant s-a constat ca ar fi 19 milioane de romani, cam tot atunci MAE a publica o statistica in care 5 milioane de romani locuiesc in afara Romaniei. La AEP ar fi in jur de 17.8 milioane de romani cu drept de vot, iar in turu 1 au votat in tara vreo 8 milioane si aproape 1 milion in strainatate. De unde mai poate realmente aduna voturi Nicusor in situatia asta?
in ipoteza ca simion (sau papusarii lui) incearca sa evite victoria e chiar excelent ce face.
nucleul dur pro simion e clar nu isi va schimba votul nici daca la ultima dezbatere georgel ingenuncheaza in fata lu’ ponta si il ia in gura in direct la tv. instantaneu va aparea o narativa care sa zica ca nu incerca decat sa arate ce se va intampla daca se alege nicusor.
dar poate se incearca hotararea nehotaratilor. aia care inca nu stiu pe care sa puna stampila (destul de putini), schimbarea celor la limita pro simion pe teme pro romaniste si mai ales mobilizarea alora care nu aveau chef sa mearga la vot oricum(foarte multi).
2 3 sute de mii care l-au votat in primul tur si acum nu mai vin, tot atatia care isi schimba votul si un milion care nu s-au prezentat dar vin acum pro nicusor si impartirea proportionala a celor care au votat altceva… sunt acolo, 50-50.
ps, pentru expertologi recomand cu maxima caldura si dragoste studiul acestor surse
„ÎPS Teodosie, slujbă pentru AUR înainte de alegeri. Binecuvântări în numele țării și neamului pentru Simion, Georgescu și Gavrilă”. Corect, nu? Ce sa faca saracul Mache? Arata si el pentru cine munceste, de fapt
Semiomul pierde de la zi la zi procente, cât vezi cu ochiul, evident, după sondajele de opinie. Diferența de joi sau vineri era la vreo 4-5% între ei și mă aștept să se micșoreze odată cu dezbaterile din săptămâna alegerilor, când zilnic va fi câte 1 dezbatere.
Asta dacă se va prezenta la ele
„Nu mă ajutați pe mine, vă ajutați pe voi. Îl vreți pe Georgescu șef?”(n.a. sau alt rezervist nino-nino)
De fapt întrebarea care trebuie pusă e: cu ce pot fi de folos serviciile dacă Nicușor iese președinte. Pot fi de folos cu ceva cei 13.000 de angajați?
Annual performance review: Au dat chix la evaluarea din iarnă, au susținut un prim-ministru fără BAC, au lăsat clanurile să se extindă inclusiv în politică(ați uitat episodul în care PSD Ilfov a fost dizolvat și reînființat). Aștept primele cifre privind traficul de persoane și droguri după aderarea la Schengen. Și omul lor interimar la Guvern face căcaturi.