Hai sa invatam prin puterea exemplului ca e bine sa economisim.
Cunosc un cuplu aproape de pensionare care are o problema. Amandoi oameni decenti, amandoi cu serviciu bun, amandoi cu salarii bune. Au facut o casa, au crescut niste copii, au plantat niste pomi. Unul dintre copii a terminat facultatea si si-a vazut de drumul lui, ajungand medic prin America. Al doilea e putin mai special. E baiatul parintilor. Desi are 31, tot ce are (casa, masina) sunt luate din banii parintilor. I-a dat tata un avans de casa, jumatate de masina, bani de mobila si de suc. Asta desi e insurat si are si copil. Munca nu prea i-a placut.
Morala povestii e urmatoarea: parintii nu mai au azi nici o economie. Ar vrea sa isi cumpere o masina, dar nu pot, pentru ca toti banii i-au dat juniorului. Iar acesta nu are bani, pentru ca…nu are. Nu e vorba de o suma imensa (5.000€), dar au realizat acum ca au ramas in fundul gol si spera sa nu se imbolnaveasca.
Avand asta in minte, ma intreb cat asteptam de la parinti? Pana la ce varsta sa ne mai bage in sacosa? 18? 25? 30? Pana ne mutam de acasa? Ah, nu, ca atunci vin cu sacosa, sa nu moara saracul baiat de foame. Pana cand ne insuram? Pai daca “aia” nu il spala si nu ii gateste asa cum vrea mami? Nu trebuie sa vina mami in inspectie?
Teoretic si practic, mentalitatea de “sa ii dam si lu’ ala micu” nu face decat sa creasca o generatie iresponsabila. Eu nu trebuie sa invat nimic, ca stau cu ai mei. Eu nu trebuie sa ma agit sa muncesc, ca imi dau ai mei bani. Nu trebuie sa fac economii pentru casa, pentru ca imi dau ai mei, din economiile lor. Nu trebuie sa am grija de copilul meu, pentru ca se ocupa mama lui sau a mea (de aceea, de multe ori femeile sunt mai mature decat barbatii). Eu sunt fluturaş, dau din aripioare prin viata.
Eu inca mai consider cea mai mare realizare a vietii mele faptul ca la 23 de ani schimbasem deja un loc de munca si nu mai eram dependent financiar de nimeni (in cea mai mare parte).
Nu vad ceva rau in faptul ca parintii te ajuta cu bani, mai ales cand au o situatie care le permite asta. Raul incepe atunci cand pretentiile devin exagerate. Ok, iti dau avans de masina, dar sa fie Golf la mana a doua nu BMW nou.
Faza cu „daca nu spala si gateste cum vrea mami” face parte din alt film si cred ca necesita articolul ei :).
Toti oamenii misto pe care ii cunosc s-au desprins de ai lor foarte devreme. Au plecat la facultate intr-un oras competitiv, si-au gasit de munca, au invatat sa isi poarte singuri de grija, sa isi aleaga prietenii, sa aiba grija de ei si de bani. Eu cred ca umbrela asta parinteasca sub care se ascund unii mult dupa ce ies din adolescenta nu face decit sa-i tina la umbra, sa-i impiedice sa creasca, sa ii umple de complexe si frici. Aia nu se fac oameni mari niciodata, ramin copii, cu vise de copii si realizari pe masura.
Pretul independentei si maturitatii nu e mic. L-am achitat si eu la vremea mea. Am mincat zile la rind doar cartofi fierti si-am dormit in holuri prin garsonierele prietenilor, si-n masina cind la prieteni n-a mai fost loc. Acum insa sint un om intreg, mindru de mine. And it feels funckin’ amazing!
@jollyca sunt foarte deacord cu tine, De la vreo 14 ani facem ceva bani desigur p/u intretinere dar ceva de buzunar tot se faceau
Mi se pare ok sa fii sustinut de parinti pana dupa ce termini studiile. Atentie, sustinut, nu intretinut. Intretinut, pana dupa primul an de facultate, apoi ar cam trebui sa incepi sa si castigi ceva, iar parintii eventual sa suplimenteze. Sunt putine domenii in care poti sa intri inainte de a avea cunostintele de baza pe care ti le formezi in primul an de facultate. Iar sa te angajezi la Mac, ca sa ai cu ce plati chiria, din punctul meu exista riscuri de pana la 90% sa ramai la Mac si apoi sa te plangi ca facultatea nu ajuta la nimic.
Probabil si noi vom fi la fel cu copiii nostri. Nu stiu, nu am copil inca, dar ma gandesc ca iti curge-n vene reflexul asta de a-l ajuta in masura in care poti(daca are nevoie, normal). Daca-l vezi ca se descurca singur, ca are un super job evident ca nu-i bagi banii pe gat, dar cu plasa de zacusca n-ai cum sa nu apari din cand in cand. :-))) Nu prea cred ca exista cazuri cu parinti instariti care sa nu-si ajute substantial copiii. Material si cu telefoane si „recomandari” atunci cand trebuie.
Trebuie doar sa se gaseasca o cale de mijloc, ca sa nu-ti transformi copilul intr-o putoare de Dorobanti. Sau alte bulevarde, depinde de localitate.
Dpdv al copilului pasat la bunici…tocmai ce am avut o polemica uratzica cu o colega de servici. Nu-mi place idee asta. Fac un copil pt. ca „qasa trebuie”, sau ca „ar cam fi timpul”, dar eu am job de la 10-19, si n-am vreme de el, asa ca…il expediez 5-6 zile din 7 la bunici. Ala nu mai e copilul tau, crescut de altii. Si cazurile de genul asta sunt nenumarate. Si uitati-va in jur, sa vedeti ce generatii de „elita” ies. Si da, ei sunt, cei crescuti de bone si bunici(care nu au controlul si autoritatea unui parinte, niciodata).
Scrisese Maddame un articol fain despre asta. Oricum pentru multi e ceva normal sa mai fii inca „copilul lui mama si a lui tata” pana undeva pe la 30 de ani. Probabil ca eu am fost prost ca am inceput sa muncesc de pe la 17 ani, dar nu regret nimic.
mie mi-au dat pana la 16-17, cand am inceput sa ma intretin, pe cat posibil, singur. de la 18 deja castigam cat amandoi la un loc.
uite si parere de parinte: (dupa ce am citit postarea ta – si comm de pana acum) fii-mea are aproape 18 , munceste-impinsa de mine, recunosc de pe la 9 ani… ma rog, pe masura varstei, carat gunoi, spalat pahare-scrumiere… ce-i puteam oferi pe masura varstei ei, pozitiei mele… a invatat sa castige bani si sa foloseasca acesti bani FARA sa mai ceara ceea ce i se „cuvine” de la o mama singura… in 9-10 acesti ani, ai idee cat a trebuit sa indur ca-mi folosesc copilul? ca-i fur copilaria?
mai conteaza acum cand fii-mea POATE si copiii celor ce-mi reprosau asta stau si cersesesc parintilor un suc iar fii-mea vede Parisul pe banii munciti de ea??? (bine, tot pe banii ei isi face peretii galben-mov si eu sunt oripilata!)
concluzie de om neblogat si relativ „batran” fata de cititorii tai: parintii care vor sa depaseasca niste limite romanesti trebuie sa aiba maaaaaaaaare putere.
ma iertati… multi dintre voi, cititorii lui Zoso imi puteti fi copii.
existam si noi.
@Gabriela: asta cu „ii fur copilaria ca il invat sa munceasca” e noua. n-am mai auzit-o pana acum. si e o tampenie. ce mai urmeaza? sa nu ii mai aplici o urecheala din cand in cand ca il traumatizezi?
Eu cred ca tentatia de a cersi este o deprindere formata tot de la parintzi, care nu stiu sa-si refuze progenitura. E drept, si eu stiu tineri de 30 de ani, casatoriti si care ink mai primesc pachetzele cu mancare de la parintzi k altfel ar muri de foame. E vorba de obisnuintza, caracter, lipsa de alternative si mai putzin de varsta. Potzi sa fi baiatul sau fata lu’ tata pana la 60 de ani. Intr-un fel si parintzi cultiva aceste meteahne de teama ca daca vor refuza progenitura vor ramane singuri la batranetze
La 18 ani vroiam sa muncesc. Ai mei mi-au spus ca am timp o viata intreaga sa lucrez si sa-mi castig existenta pe cont propriu. Totusi n-am renuntat la aceasta idee si am combinat placerea de a sta in fata calculatorului cu castigul a catorva sute de euro odata la 5-6 luni. Pentru mine e destul.
Totusi ce faci cand tatal are un serviciu bine platit, mama lucreaza „in sistem” si primestea si ea o renumeratie decenta, iti mai vine tie ca fiu/fiica sa lucrezi undeva pentru 700-900lei? Personal nu lucrez desi sunt la facultate, banii de un suc, un film, un mouse ii scot imediat si nu vin de la parinti. Mai mult ca sigur odata cu terminarea facultatii imi voi cauta un loc de munca bun, n-am chef sa fiu sclavul unuia pentru cateva sute de lei.
Cunosc si eu multe astfel de natii din familii sarace sau bogate si nu fac nimic sa-si schimbe viata. Rusinos pentru ei…Si fetele care nu muncesc si nu fac nimic in casa ca sunt tinute in puf de parinti si iubiti, iar mi se par specimene care traiesc degeaba. De ce sa nu contribui si tu la ajutorul primit de la parinti, de ce sunt persoane care se multumesc cu ce primesc si nu fac nimic in plus?…
Mie unul nu-mi convine ca muncesc de la 18 ani, ca n-am avut timp sa fac o facltate calumea, ca trebuia vezi doamne sa am suficienti bani pt mancare, intretinere etc. Ia nu mai propovaduiti spirtul asta muncitoresc puritan. Dupa aia sa vin aici sa zic da, domn’le, uite la toti pustanii astia cum iau totul de-a gata blah blah, cum eu inca de la o varsta frageda m-am angajat si-am invatat valoarea muncii, valoarea banilor. lol? ce gluma buna. tristilor.
@ Cristi , la 18 ani erai peste ?
Și dacă ai imensul ghinion să te naști copilul lui Bill Gates?
Ce îi zici?
Tati, uite care e faza, eu am 17 ani, și mă piș pe banii tăi, eu vreau să învăț să mă descurc singur. Și mă piș și pe Windowsu’ tău că e prea scump, o să folosesc Linux, că stau cam prost cu banii…
Am extrapolat, dar dacă părinții îți dau bani, de ce să nu îi folosești? De ce să te zbați în mizerie? Sunt convins că pentru acei bani îți poți recompensa/ajuta într-un fel sau altul și tu la rândul tău părinții.
Să iei lumea în piept cât mai devreme are un rol important în maturizarea și responsabilizarea ta ca individ, dar de ce trebuie să privim lucrurile așa pragmatic?
Și există suficiente cazuri în care copii nu își pot depăși părinții. Chit că sunt ținuți în puf fie că sunt „forțați” să învețe să se descurce singuri.
@Programare Sociala: citeste un pic, Bill nu le lasa copiilor decat 1% din averea lor.
ti se cere atat cat ti sa dat !
dar o investitie buna se vede pe termen lung
@zoso: cel puțin pentru mine, 1% este mult când vorbim de lichidități sau active ușor de transformat în lichidități (și vorbesc procentual nu în absolut, pentru că în absolut oricum ar fi mult).
Și până acum cât la % din avere crezi că s-a pompat în fundul lor?
am observat ca se intampla asta poate mai mult in cazul celor din bucuresti. stau cu parintii pana la 28-30 de ani, traind practic din banii lor, nefiind in stare sa isi organizeze cum trebuie viata.
pe de alta parte cei care au stat in facultate in camin au invatat cum sa isi administreze cat de cat banii, sa isi faca o curatenie singuri, sa inteleaga o viata independenta.
problema apare cand parintii vor sa ofere copiilor mai mult decat au avut ei fara a pune o limita asupra acestui „mai mult”.
zoso, dar subtil asa nici nu te lauzi cu faptul ca nu depinzi de parinti. E cel putin a doua oara. Am inteles ideea. Ai bani, cateodata masina, blog cica de succes, aparat foto pe care nu stii sa-l folosesti…Stim ca esti tare.
@scorojit: si am si pla mare.
cred ca e noua doar abordarea de PARINTE. poate sunt multi ca mine care nu consuma net si bloguri… repet: eu am 42 de ani, copilul meu are aproape 18 ani, e la un liceu bun si munceste de pe la 9 ani…. a trebuit sa-mi depasesc eu complexele si educatia, modelele MELE (sunt generatia decretzel)…
sa spunem ca eu am avut aplicatie pt studiu individual si surse de informare. cand copilul meu se plimba pe malul marii fara caciulita in cap in luna martie (ca asa vazusem eu in copilarie ca fac nemtii si alti nordici care veneau pe litoral „pe timpul meu…”) a trebuit sa suport si sa depasesc toate reprosurile comunitatii de matusi/pensionari/oameni de bine care imi spuneau ca nu e ok….
mi-am „luat-o” atunci dar am crescut un OM!
adica are si imunitate, si munca in spate, si notiunea banului castigat prin forte proprii si idee de piata muncii atunci cand va termina o facultate.
sa nu va imaginati ca va face vreun ase… marketing sau drept… descarc planuri de invatamant de diverse facultati de cand era fii-mea in cls a 7-a… nu ma victimizez!!! stiu ca muncesc pentru viitorul ei…. si sper eu ca neconventional dar BINE si cu folos.
lasa ca mai suntem unii de compensam, in sensul ca dam, nu luam. si d-aia se afla universul tot intr-un echilibru
nah, mie in general mi-e mila de parinti.. cat sa le si tot ceri, ca doar suntem tineri si sanatosi. da’ fiecare face cum crede si mai ales cum poate.
Iulia ceea ce spui tu exista foarte rar … (in general parintii isi ajuta copii).
Eu unul am inceput munca pe la 16 ani (part time) fara sa ma impinge cineva de la spate (nu am fost peste cum face misto un gigel intretinut de parinti pana a iesit din facultate).
Si acum lucrez la o multinationala (nu ma bucur de acest lucru , dar asa a fost drumul … cel putin pana reusesc sa realizez o afacere si sa muncesc pt mine)
Cat despre facultati in Romania una dintre cele mai importante este „facultatea vietii” , pe foarte putine domenii din ziua de azi te va ajuta ceea ce faci in facultate (cel putin pt profesia mea – facultatile de telecom sunt apa de ploaie).
Angajatorii insista pe facultate mai ales cei din afara, fiindca acolo se face o specializare la zi …
In rest succes in crestera copiilor si intradevar cum zice doamna Gabriela daca nu le furi umpic din copilarie si le oferi tot ce se poate de mici nu se vor descurca in viata.
Seara buna!
Se poate si altfel, sa stii. Se poate ca parintii sa fi facut copii ca un fel de asigurare pentru batranete, sa nu puna nimic deoparte in ideea ca se vor ocupa copiii la un moment dat… sa cheltuiasca tot pe te miri ce si sa se mai si imprumute, tot in ideea ca daca nu reusesc sa dea banii inapoi, se ocupa copiii. am cunoscut si asa personaje, nu multe, e adevarat.
eu la 18 ani am spus pa parintilor si am plecat de acasa pe fortele proprii…
problema e ca acum m-am ales cu socrii in casa care au grija de copil ca de, muncim amandoi….
@zoso: asa spui tu
dovedeste-o :))
din parinti idioti nu pot iesi decat copii idioti
depinde de copil atat cat depinde si de parinti. exemplu clar: copilul la 16 ani incepe sa munceasca in bar pe post de ajutor, parintii sunt exasperati deoarece copilul lor, copil de intelectual nu trebuie sa serveasca pe la mese.
trec anii si copilul continua munca in bar. termina liceu cu medie mare, bacul cu una dintre cele mai mari medii din liceu. atentie vorbim despre unul dintre cele mai bune licee din oras.
intra copilul la 2 facultati si tot nu se lasa de munca. nu cere de la mama si nici de la tata nimic. doar un pat in care sa doarma.
mama si tata nu inteleg nevoia copilul de a avea prorii bani asa ca pana la urma copilul pleaca de acasa cu chirie.
dupa 4 luni de stat cu chirie copilul se decide sa plece din tara. parintii nu au nimic de comentat si chiar se ofera sa ajute copilul. copilul spune nu multumesc.
Acum copilul, la nici 22 de ani, lucreaza intr’o banca internationala, cu o pozitie foarte buna si un salariu pe masura. isi permite ca de fiecare data cand ajunge acasa sa le faca cate o bucurie parintilor, ba un aspirator ba un frigider etc. si parintii se simt rusinati pentru simplul fapt ca al lor copil mai are un frate mai mare care a plecat de acasa acum cateva luni si care tot la mama vine si mananca si tot mama spala si calca.
asa cum spuneam depinde de parinti si de copii. nu este numai vina unora sau a altora.
uite, mama se supara si pune bot daca, atunci cand merg acasa, nu vreau sa ia nimic de mancare din ce mi-a pregatit ea. dar asta e altceva, e grija materna, e un sentiment placut pentru mine. e foarte neplacut sa-mi dea ea bani in continuare de haine si telefoane etc. ma rog, pentru mine e neplacut, pentru altii e normal.
eu cu mama am avut o intelegere: ea a avut grija de mine cat am fost in facultati si eu am avut grija sa le duc la capat. amandoua ne-am achitat de sarcini. dupa ce am terminat facultatile, la revedere. si recunosc, ma apuca un fel de furie cand vad la unii oameni o atitudine relaxata in fata vietii, un miserupism crunt si o naivitate pe masura, doar pentru ca le dau ai lor bani de casa, masina, masa. si ma intreb de ce dracului tot eu sunt aia care pare fraiera – pentru unii – pentru ca munceste, iar ei sunt smecheri pentru ca se descurca.
Eu am o colega la vreo 26 de ani care refuza sa plece de acasa si sa-si faca vreun rost pentru ca spune ea: „cel mai bine e la hotel”. Hotel=acasa la parinti.
Nu mai depind financiar de nimeni de vreo… 3 ani jumate (am 23 in prezent), adica de cand am zis ca m-am saturat sa cer bani de dus la film/suc/bere si am pus creierul la munca. Nu mai locuiesc cu mama de la 19 ani (cand am inceput facultatea). Nu as accepta niciodata sa imi ia mamica masina, casa, sa imi plateasca inclusiv concediul. Facultatea am terminat-o in locurile de la buget (adica mi-am mentinut locul de la buget), iar cand m-am inscris la un master cu taxa (fiindca aia am vrut eu sa fac si nu-s decat locuri cu taxa), mi-am alocat din banii mei „fondul de master”, fara sa cer cuiva. Mi-ar fi pur si simplu rusine sa astept de la altii sa imi plateasca masina, casa, haine, concediu etc, cand eu sunt in stare sa obtin toate astea si singura. E drept, pentru asta, mai trebuie sa si muncesti, sa fii si matur sa nu bazai la mamica „Mamiiiii, vreau si eu alt telefoooon”, eventual sa ai >30 de ani.
Cred ca parintii au o mare parte din vina, pentru ca le permit „cersetorilor” sa se comporte asa.
Bravo, Zoso! Eu le tot tin predica asta celor pe care-i cunosc si care nu au terminat de supt la tata parintilor. Nu am niciun succes, se pare,
Le place enorm sa fie legati ombilical de parinti.
va cer sfatul, sunt pusa intr-o situatie cat se poate de jenanta din punctul meu de vedere.sunt casatorita si locuiesc cu sotul meu in alta tara.traim decent si asteptam clipa cand ne vom intoarce definitiv acasa.problema e alta:sotul meu are un frate,are aproape 30 de ani,sta la parinti acasa,la tara,nu are servici,ptr ca ba nu se renta ptr cateva milioane sa merga in fiecare zi la muncam,ba in strainatate e greu,ba scoala nu i-a placut si a renuntat.in situatia asta ai lor mereu se plang de bani,ca nu se ajung cu banii,cu toate ca au un venit de aprox 1000 de euro lunar(parintii),iar la tara ai mancarea asigurata din gospodarie.in conditiile astea apeleaza mereu la sotul meu ca si cand el e obligat sa-i ajute .noi incercam cat putem sa ne strangem bani sa ne construim o casuta.intrebarea e : cum sa ma comport eu in situatia asta,cand sotul meu se simte responsabil ptr bunastarea alor lui,dar in accelasi timp trebuie sa ne facem un viitor.?sa accept sa le trimita bani ca ei sa -si permita mai multe si automat sa-l poate intretine pe fratele lui?probabil ai lui fac parte pe de o parte din categoria copii= asigurare la batranete ,pe de alta parte,copilasul mamei stai aici in cuib pana iesi la pensie ca te tinem noi(ca ne ajuta frate-to ca de-ia i frate)
Am plecat de acasa de la 19 ani si bine am facut – am invatat mai multe in ultimii 3 ani decat in cei 18 de acasa. Am ajuns in sfarsit la momentul in care mi-am luat primele chestii din banii mei anul trecut – cand mi-am platit singur studiile, iar acum sunt oarecum independent financiar de ei
Multi raman pe banii parintilor pentru ca li se permite asta si ca sunt prea comozi ca sa se apuce de ceva. Regreta mai incolo ei, cand nu le mai aduce nici nevasta berea langa tv si copii il intreaba despre ce face toata ziua.
Eu fac parte din categoria alora care au plecat evreme de acasa (ve pe la 19-20 de ani), spre deosebire de majoritatea prietenilor mei care si acum (la ~30) stau cu parintii.
Nu-mi place s-o spun dar sa stii ca de multe ori ii invidiez pe ei.
@Osti…Nu e necesar să fii peşte, să căştigi bine la 18 ani. Şi aici îşi spune cuvântul experienţa personală. De la 15 ani, muncesc vară de vară. Am început ca secretară la o firmă de pază (recunosc, aveam pile în firmă, ptr că mama era contabil şef) apoi am vândut sisteme de securitate şi camere video tot la firma de pază. În timpul şcolii, cred că mi-au trecut prin mână toate cataloagele de produse cosmetice, al căror reprezentant sunt, sau am fost. La 16 ani, vara am stat pe tuşă. Am plecat la munte şi prin ţară pe banii mei, făcuţi din vânzare de produse cosmetice. La 17 ani, am renunţat la munca de birou pentru că eram prea agitată să stau 8-9 ore pe scaun. M-am angajat picoliţă şi mai apoi, barman ospătar. Părinţii mei disperau când mă vedeau că ajung noaptea la 2-3 acasă şi practic, nu erau de acord cu ospătăria, dar a fost decizia mea. Erau ceva bani în plus, dar na… oraş de provincie. Vara asta (am 18 ani şi în curând voi face 19), mi-am luat lumea în cap, şi indiferent de „interdicţiile” alor mei, m-am angajat ospătar în Costineşti. Numai aşa, pentru că eu nu vreau să depind de nimeni, vroiam să arăt eu că pot fi pe picioarele mele.
Şi da, aşa cum ziceam, am căştigat mai bine ca ai mei. Tata are o vârstă, şi nu-l angajează nicăieri la 50 de ani, iar mama, deşi contabilă, datorită crizei, sal. ei de la 1200roni plus bonuri, în vară avea 800roni fără bonuri. Iar eu căştigam 1000 roni, cazare şi trei mese asigurate. Nu iau în considerare că, fiind ospătar, scoteam tips între 25 si 300 roni pe ziua de muncă. Deci se poate…
În prezent sunt an terminal şi trag tare pentru că vreau să fac facultatea în Bucureşti. Mi-am depus cv pentru interviu pe postul de redactor al unui cotidian local şi acum aştept răspunsul. Sper eu să fie unul favorabil, deoarece mi-am pus în cap să fac faţă bacului şi serviciului totodată.
hai frate astia cu” am plecat de acasa de la 10 ani 16 ani”……va laudati degeaba ca atunci erau alte vremuri nu ca acum in 2009…ia pleaca tu acum de acasa avand 18 ani sa vezi ca te mananca cainii si dormi sub poduri………iar astia care „vai eu nu mai depind de nimeni de la 18 ani „..bullshit…si chiar daca e adevarat si castigati bine pe cont propriu nu imi ziceti mie ca ati reusti asta prin puterile voastre ca sunteti niste mincinosi si laudarosi prosti si fuduli…..odata tot ati pupat pe cineva in cur sau ati avut o pila undeva sau v-ati milogit sau ati avut noroc prost…..fratilor nu mai mintiti si lasati criticile si nu va mai laudati ca prostii
@Anonim Dacă tu nu ştii să te descurci, asta nu înseamnă că nimeni nu o face!!