De câti bani avem nevoie pentru a trăi civilizat?

o sută de leiE o întrebare simplă cu un raspuns complicat.

Traiul simplu al germanilor care exportă tot

Germania e una dintre ţăile care sunt afectate de criza intr-o mică măsură, în mare pentru că nu au un balon imobiliar şi unul al creditelor. Nemţii sunt reci şi calculaţi în viaţă, proverbiala lor precizie.

Fix cât imi trebuie

Locuind o vreme acolo, am fost şocat de faptul că germanii duc un trai simplu. Germanii consumă fix cât au nevoie. Nu se îndoapă cu mâncare de sărbători, nu gătesc oale în mari şi apoi aruncă, nu îşi fac credite aiurea.

Nemţii trec zilnic pe la minimarketurile de cartier (Plus, Lidl) şi îşi cumpără fix cât să le ajungă pentru seara respectivă şi a doua zi dimineaţă. Sigur, e alt stil de viaţă, alţi timpi, alţi oameni, astfel încât chestia asta se poate face foarte repede (apropo de asta, mic.ro va omorî in 3-5 ani multe din magazinele de cartier).

De câte lucruri am nevoie?

Milionarii fac mişto de televizorul meu, care de fapt nu e al meu, ci al proprietarului casei unde stau. Unde stau? Unde am eu chef! De ce? Pentru că aşa mă simt eu bine. Câştig destui bani (destui nu înseamna “mulţi”) încât să îmi permit să stau acolo unde îmi place.

De câţi bani?

Nu foarte mulţi. Ideea si scopul jocului numit viaţă (nu SecondLife, da?) nu e să ai cât mai mulţi bani, ci să trăieşti cât mai confortabil. Dacă alergi după bani, nu mai ajungi să trăieşti şi să îi cheltuieşti.

Ce facem cu banii pe care îi avem? Îi împărţim în aşa fel încât să putem trăi lejer. Sigur, toţi ne dorim să locuim aici, de exemplu. Dar nu putem, aşa că ne vom mulţumi cu ce avem. Nu ne luăm o maşina mai scumpă decât ne putem permite (apropo, am găsit Murano cu motor de 3 litri, tati, pot să mi-l iau?). Nu ne luăm un apartament mai scump decât ne permitem şi avem nevoie. Sigur, e mişto să ai 3-4 camere, dar la ce bun dacă eşti doar tu şi pisica?

Cum să fii fericit

Textul de mai sus nu e neapărat o pledoarie pentru a trăi modest, ci una pentru a trăi uman, fără a ne înconjura cu zeci de lucruri în speranţa că ele vor suplini lipsa de timp, de odihnă şi de afecţiune.

Aţi observat ce faţă face un meltean atunci când nu păreţi impresionat de noua lui maşină beton? I-aţi răpit bucuria de a trăi. 50% dintre cei care vin la Braşov şi văd casa în care locuiesc, mică, tencuiala picată, facturi mari iarna, betonul găurit în curte, ar vrea să se mute mâine în ea şi să pună un pic frână trenului vieţii.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

66 comentarii

  1. Ca sa traim, de foarte putini incepand cu piramida lui Maslow. Problema apare acolo unde „scopul” se confunda cu „mijloacele”, respectiv uitam unde am fi vrut sa ajungem defapt. In capitalism scopul este sa fim „fericiti”, mijloacele pe care le folosim sunt banii cu care vrem sa ne cumparam fericirea. Apoi uitam sa mai cumparam „fericire”, cat costa sau unde o gasim, si strangem frenetic bani peste bani pe care ori nu-i mai putem cheltui ca sa fim fericiti (nu avem timp) sau ii cheltuim aiurea-n tramvai (ne-am futut sanatatea si platim pe ea mai mult decat am adunat). In comunism scopul era sa fim „fericiti” prin: belirea chiaburilor, egalitate, planificare rationala, etc. Dar la fel ca si mai sus, am fost atat de rationali si procupati de mijloace incat am uitat care era scopul.
    Nota: un preten din state imi zicea: „ba, io nu am mai vazut nicaieri ca aici oameni cu atat de multi bani dar nefericiti”.

    00
  2. asta ii fain cand stai in chirie,pur si simplu nu te intereseaza ce se intampla. Dupa cum spuneai si tu ce daca se intampla sa cada tencuiala, sau ca se gaureste betonul, tot ceea ce faci e sa te opresti, te uiti un pic si-ti spui ca nu-i a ta si treci mai departe.

    00
  3. Setea de avere se accentueaza cu fiecare incercare de a o potoli.
    Nu cred ca exista raspuns la aceasta intrebare.

    00
  4. masura fiecaruia este data de educatia primita si stapanita de psihic.este oarecum normal in conditiile unui psihic labil ca un individ care a suferit in copilarie de lipsuri sa vrea sa traiasca „bine”, aratand celor din jur averile materiale dupa care sa ii si judece de altfel la randul sau. oricare dintre noi s-ar putea pierde fara intentie intr-o astfel de reactie.cred ca de-abia dupa ceva munca serioasa si dupa ce te confrunti cu situatii la limita ajungi sa apreciezi adevaratele valori din viata.sa fim seriosi,tuturor ne este „frica” de imagine chiar daca recunoastem sau nu asta. Important insa e sa faci ce iti place si in fond cel nevinovat sa arunce primul cu piatra,nu? Parca asa era! ;)

    00
  5. Așa trăiesc eu, fără mișto. =)) Și mi-e mai bine așa.

    00
  6. Credeam ca sunt nebun daca gandesc asa! Se pare ca mai sunt si alti”nebuni” ca mine! Well done, Zoso!

    00
  7. Multi inteleg prin a trai simplu ca tu de fapt traiesti modest.
    Pentru ca asa e romanul. Pe el il intereseaza sa aiba 10 case, 20 de masini, 50 de televizoare. Ce conteaza ca nu le foloseste, ca nu si le permite. Important este ca are mai multe ca vecinu.

    Si eu am ramas socat cand, in copilarie, am vazut un turist, vai de mama lui imbracat. Ma gandeam: uite ba si sarantocu asta, cine stie cum a ajuns in romania, si acu traieste de pe o zi pe alta.

    Mai tarziu am aflat ca nenea ala avea o caruta de bani, si ca se plimba prin lume de cativa ani buni.

    Asadar, banii nu inseamna totul in viata.

    00
  8. De cati bani ai nevoie pentru a trai civilizat?

    Raspuns complicat, intr-adevar. Si depinde (si) de ce intelege fiecare prin „civilizat”. Unuia i-ar ajunge 500 de euro, altul ar stramba din nas la 5.000 de euro pe luna.

    Mare adevar cu chiria, Vali. Cu chirie stau si eu de 7-8 ani, am schimbat 3 proprietari pana acum. Insa eu tot nu renunt la ideea de a-mi face o casa „pe pamant”. Aici in Romania. Locul deja il am, insa greul de-acum incepe. Si daca tot am pomenit de asta, ca sa ating si subiectul articolului tau, mie in clipa de fata mi-ar fi de ajuns 50.000 de euro (nu pe luna :D ) pentru a trai civilizat. Unde „civilizat” in capul meu inseamna casa (nu vreo enormitate, 2 dormitoare, living, bucatarie si beci) si posibilitatea de a-mi produce singur mare parte a alimentelor (legume, fructe, cereale, oua, carne). Dar asta ar insemna civilizat pentru mine, pentru altii ar fi probabil primitiv :)

    00
  9. Sa imi fie invatatura de minte. Si acu trag dupa excesele din trecut, bat-o vina. Asta e, important sa invatam.

    00
  10. @Me Again: Agreed. In Romania succesul iti este masurat in functie de metrii patrati ai casei in care locuiesti. Nu conteaza ca sunt 2 persoane care locuiesc in casa si toate camerele arata la fel, nu au biblioteca, nu au o camera de jocuri etc si petrec toata ziua in bucatarie, iar apoi cateva ore la somn in dormitor.

    Mobila poate sa nici nu existe, dar televizoare mari in fiecare camera, ca Bianca apare rar pe la TV si nu vrem sa o pierdem.

    Sa fie cat mai multa suprafata construita, gradina inexistenta, zidul casei pana in gard si toti copacii taiati ca fac umbra si te costa mai mult caldura.

    00
  11. Eh, cat sa murim tineri si sa lasam mostenire un cont pe care urmasii nostri neglijati sa il fumeze :)

    Si articolul asta, si cel original, m-au facut sa magandesc la schimbul de replici celebru din Pulp Fiction, cand personajul lui Samuel L. Jackson zice: ‘I decided to walk the earth, like Caine…’, si John Travolta, dupa un moment de pauza nelamurita, concluzioneaza: ‘So…you decided to become a bum.’

    Cat iti trebuie? Cine stie? Important e sa te opresti inainte de a ajunge aici: https://youtube.com/watch?v=ROlDmux7Tk4

    PS. Asta era pre-criza. Consultants have the last laugh :P

    00
  12. Cred că ai dreptate: românul cumpără lucruri în casă din nevoia de a compensa pentru altele.

    În occident casa nu e centrul vieţii tale. Acolo te duci să te culci. Ai tot felul de alte preocupări: te plimbi, mai ieşi la un restaurant, la un cinematograf, te duci la tenis, la înot, la cursuri de dans etc. Le poţi face şi în România, dar oferta este foarte slabă.

    00
  13. Cred ca mai dureaza 100 de ani pana se prind romanii ca a fi fericit nu inseamna sa se oftice cei din jurul tau ca ai bmw-u si televizor cu plasma cat peretele

    00
  14. this is such a pile of bullshit…. hai sa fim seriosi, e cool sa fi sarac doar cand esti sarac… fireste poti denumi chestia asta „echilibru”, dar hai sa fim seriosi…
    s-a gandit careva cum o fi cand esti batran (mai ales in jegul ala de tara) si trebuie sa platesti chirie ? sau aplicam formula, sunt tanar acum, o ard zen si ma preocup eu de viata ceva mai tarziu..cand mai tarziu ? majoritatea (u2 zoso) veti avea nevoie de minim 10 ani ca sa va luati o casa.. asa ca faceti singuri calculul…
    chestia cu masina si taranul distrus ca nu o apreciezi pica in aceeasi nota de combinatie dubioasa de filozofie juvenila si marait de vulpe ce se uita in sus la struguri…
    banii sunt importanti, o casa mare e ok, o masina misto e ok, etc.. nu este ok sa predici ca nu-ti vinzi sufletul pentru ele daca nu ai dovada ca ti s-a oferit si ai refuzat… pana atunci este doar filozofie de student ce porneste revolutii in biblioteca… viata reala e ceva mai complicata insa..

    00
  15. Viata e grea dar trece!
    Downshifting-ul e dificil de facut in Romania.
    Societatea de aici profund disfunctionana.

    Si citez dintr-o poezie numita :P „Comunistului”
    Traim in miezul unui ev aprins
    Si-i dam a-nsufletirii noastre vama,
    Cei ce nu ard dezlantuiti ca noi
    In flacarile noastre se destrama.

    Poti alege pentru tine. Trebuie sa alegi pentru copiii tai.
    Asta poate sa insemne a refuza/ignora un job bun departe pentru a sta aproape de copii; asta poate se insemne deaemenea sa lupti in galagia din Bucuresti in loc sa te retragi pierdut la tara.

    00
  16. @Trijin: Nu cred ca problema se pune in numarul de tv-uri sau console, faptul ca ai multe nu conteaza in contextul in care le folosesti, iti aduc placere, le folosesti des impreuna cu prietenii. Discutia era despre oamenii care cumpara chestii de care nu au nevoie, de care nu se bucura, pe care le iau doar ca sa-si upgradeze rangul social.

    In definitiv nu este gresit sa-ti doresti o casa mai spatioasa daca o folosesti, daca te bucuri de ea. Dar este aiurea sa-ti faci pe credit o casa imensa in care sa stai singur, la care sa nu-ti permiti sa platesti incalzirea, sa nu mai poti merge in vacanta, desi ti-ar place sa faci asta etc.

    Zoso a ilustrat o idee foarte buna, dar oamenii nu vad padurea de copaci. Nici el si nici unii din cei care au comentat mai sus nu au zis sa nu-ti iei 2 televizoare sau o masina faina daca le folosesti cu succes si-ti aduc un adaos real de confort.

    Insa au condamnat excesul de dragul excesului si al extravagantei pentru a starni invidia altora. Romanul este foarte laudaros si ar merge pana in panzele albe pentru lauda, chestia asta deja este foarte evidenta mai ales la indivizii care conduc limuzine somptuoase prin gropile din Rahova, dar sunt certati cu apa si sapunul, cu munca si limba romana.

    00
  17. Din link-ul catre capital.ro imi place citatul „consumul constă în oameni care cheltuiesc bani pe care nu-i au pentru a cumpăra lucruri de care nu au nevoie pentru a impresiona oameni pe care nu-i plac” – desi nu cred ca sociologul ala german a fost primul care a zis-o.

    Cam aceeasi idee, prezentata putin diferit:
    https://youtube.com/watch?v=wo-wkv8gW6k

    @zoso

    Nu mai gasesc link-ul, dar am citit acum ceva vreme un articol care ti-ar fi placut, probabil. O familie de americani care traiau pe undeva prin NY, parca, cistigau f bine si totusi se ingropasera in datorii. La un moment dat au luat decizia de a se muta undeva intr-un oras mai mic, cred ca prin Oregon sau Portland si sa adopte un stil de viata mai cumpatat/minimalist. Au renuntat la multe obiecte (cred ca au adoptat ideea aia cu maxim 100 obiecte). Mutindu-se mai „la tara” cistigau mai putin decit in buricul tirgului, insa au ajuns sa-si achite datoriile si aveau si mai mult timp liber.

    Prin comparatie am citit alta poveste a unei femei care ajunsese homeless (sau oricum foarte rau). Cu ceva ani in urma lucra intr-o banca (sau vreo firma cu legatura cu sectorul financiar, bancar sau burse de valori) si cistiga 80.000 pe an, daca nu mai mult. Statea in buricul tirgului intr-un apartament cu 6 dormitoare (ea era singura, cred, si avea 3 copii) si o ducea foarte bine. Dar cind a fost data afara in urma crizei, s-a trezit ca e desculta.

    La ce i-or fi folosit alea 6 dormitoare, nu stiu, ca chiar daca voia sa aiba fiecare copil camera lui, tot ii ajungeau 4. Si cind sunt mici copiii pot sa doarma si 2-3 in aceeasi camera.

    Dar asta se intimpla atunci cind nu te duce mintea si spargi banii ca un marinar beat.

    00
  18. Cred si eu ca nemtii sunt fericiti. Noi castigam 1000 lei lunar, dar un bilet de tren (Rapid, distanta 130km, clasa a II-a) e 38-40 lei. Sa mergi la bowling te jupoaie aia, la un local au aia adaosuri de 3-4 sute la suta. La cinema cat e un bilet, 30 lei? Distreaza-te in Romania. Parcuri de distractie? pla! Sa iesi cu bicicleta? Yeah, right! Un weekend la ski? E 15lei o urcare cu telescaunul, una.

    Nu, mersi prietene, prefer sa muncesc 12 ore pe zi, pe 30-50 lei/luna, iar concediile sa le fac in afara. De fapt, prefer sa plec din Romania, dar, vreo 3-4 ani, inca sunt legat de jegul asta de tara.

    00
  19. @George

    You’re missing the point. Badly.

    Nu zice nimeni sa nu muncesti si sa nu cistigi niste bani. Ideea e ca de la un anumit nivel in sus nu mai merita efortul. Nu merita sa iti sacrifici viata pt niste obiecte de care cel mai probabil nu ai nevoie. Nu merita sa muncesti ca sa cistigi niste bani de care nu apuci sa te bucuri.

    Nu zice nimeni sa nu mai muncesti deloc. Sunt destui oameni care daca n-ar munci si-ar pierde mintile. Ideea e sa gasesti un echilibru intre munca si viata personala. Si daca poti sa faci asta si in acelasi timp sa cistigi o tona de bani care sa-ti permita sa te bucuri si mai tare de viata, cu atit mai bine.

    00
  20. @Ihearlights – Pot si eu sa zic ca multi inteleg ca daca ai trei televizoare nu traiesti simplu.

    Noi avem, trei. Si 3 Playstation 3 (2xEU, 1xUS), si 3 X-Box (acelasi pattern), si n’spe mii de controllere. Stii de ce? Pentru ca suntem gamer nerds si toti prietenii nostri sunt la fel ca noi. Pentru ca ne place sa ne jucam Resident Evil 5/Left4Dead in patru la sfarsitul zilei, inainte sa bem un vin bun si sa-l injuram pe Gordon Brown si sa ascultam Pink Floyd.

    Nu facem mare lucru altceva. Conversatia si prietenii sunt la mare pret la noi acasa, si e chiar fain ca poti sa ii culci pe toti unde vor, cand vor, ca loc e destul, si nimeni nu se uita la cat au costat ouale si pentru cati se face micul dejun.

    Uite, eu am crescut la tara si n-am nici o fascinatie cu a creste legume. Nu de alta, dar am dat cu sapa atat de mult in copilarie, ca acu’ nu mai vreau. Imi place sa calatoresc, dar nu cu EasyJet, si ma bucur ca imi permit sa imi invit prietenii de foarte departe pe la mine de Craciun fara sa ma gandesc la cat costa biletul de avion din Syracuse, NY pana la mine acasa, Bucuresti, Gara de Nord.

    Daca ati locui unde locuiesc eu 98% din an, nu v-ati mai bucura atat ca stati cu chirie; de cand mi-am cumparat casa, platesc mai putin pe luna decat plateam cand stateam cu chirie intr-un spatiu de trei ori mai mic.

    N-am nici o durere ca n-am masina; nici o tzoala de firma n-ar putea sa ma faca sa arat mai bine (eheee!), dar imi sunt pretiosi prietenii, jocurile, internetul si o friptura buna cu un vin bun; imi place sa fie cald iarna, nu-mi place sa ma catar pe munti, si imi place sa cant prost la pian cand altii canta bine la chitara.

    Stiu ca articolul nu spunea asta, in esenta.

    E doar ca dupa ce am vazut cati oameni sunt de acord cu el, si se straduiesc sa cuantifice starea de zen in a *nu* avea cat mai multe lucruri, nu ma mai mir de ce numara guvernul bibilicile asistatilor social.

    00
  21. oare cu ce-am deranjat divinitatea de trebuie sa-i astept iarasi aprobarea?

    00
  22. Din pacate suntem prea putini care gandesc asa :(

    00
  23. cred ca 250 euro la tara si 500 euro la oras sunt suficienti, asta daca ai unde sa stai si nu ai alte cheltuieli.

    consumam prea mult. ne facem case mari pe care nu le folosim. ne luam masini scumpe care oricum se strica, la fel ca cele ieftine.

    am auzit de o poveste in care niste suedejci au trecut printr-un sat cu oameni simpli, cu case mici si s-au mirat de saracia lor: „ce saracii sunt oamenii astia, ce case mici au. la noi nu este asa ceva. noi avem palate si bmw-uri.”

    00
  24. Am incercat un experiment (tampit) luna trecuta: mancam la o cantina in care puteam lua cu 5 ron diferite feluri de mancare, cel mult 10 ron daca vroiam ceva mai asortat.

    7 x 5 = 30 x 5 (saptamani) = 150 … realizezi asa ca nu e nevoie de o caruta de bani sa traiesti. (apa era gratis). Faza e ca multi vor sa fie trendinezi … telefoane, masini, magarii …

    Cheltuielile cresc cu stilul de viata dorit. Oamenii isteti sunt cei ce fac precum nemtii, nu conteaza cat castiga, ei tot se rezuma doar la ce au nevoie …

    00
  25. Tu crezi ca taranii nostri nu se spala ca e sapunul scump si apa o raritate?! Traiul in mizerie, printre gunoaie tine de lipsa educatiei si a civilizatie. Sunt unii suedeji care au bani dar tot traiesc in cort cu buda in curte.

    00
  26. Lasă, bre, Murano.. vezi că e pe autovit un Legacy alb de vânzare chiar în Bv. L-aş lua eu dar, momentan, îmi lipsesc fro’ 10k :)

    00
  27. @zoso: A propos, cat dai pe chirie la casa in BV? M-am mutat si eu recent din Buc in BV si dau 400E pe un apart imens de 3 camere (zona centrala, priveliste, liniste, utilat nou etc).

    00
  28. una dintre problemele romanilor, pe langa faptul ca au prea putini bani pentru a trai civilizat, este faptul ca si putinii bani pe care ii au ii gestioneaza prost, cumparand lucruri de care nu au neaparata nevoie.isi umplu frigiderele, de sarbatori nu doar frigiderele ci si balcoanele, cu mancare, pe care in proportie de 50 % o arunca. fac rate la electrocasnice care nu le sunt imperios necesare.or fi ele utile la casa omului, dar ti le cumperi daca salariul iti permite, de perferat cu banii in mana, nu indatorandu-te la banci ca sa ai cuptor cu microunde sau masina de spalat vase pt ca asa are vecina.folosesc masinile mai mult decat e cazul..unele drumuri ar putea fi facute luand transportul in comun.e mai ieftin.

    00
  29. @Atridex

    Intelesai, intelesai, dar aseara, citing thread-ul, ma luase un nu ma innebuni, ca ametesc, la entuziasmul cu care toata lumea condamna casele, masinile, televizoarele si bibilicile altora :)

    Mi-a adus aminte de discutii pe acelasi ton intre femei plinutze si neingrijite care se uita dupa acelea mai putin plinutze si aranjate, si murmura ca alea sigur is ori proaste, ori is curve, or cel mai sigur, si proaste, si curve, si sigur de aia se uita barbatii la ele.

    Mai ales ca Zoso nu pierde nici o ocazie sa explice despre cat de mult ar trebui sa mearga la sala femeile ca sa placa ;) e aceeasi filozofie – traiesti cu nivelul material care ti-e comfortabil, asa cum traiesti in corpul care ti-e comfortabil, dar prima e sa fii zen, si a doua e sa fii delasata. La prima e OK sa nu te judeci prin ochii altora, la a doua ba.

    N-am putut sa nu remarc disonanta cognitiva, hehe :)

    00
  30. NOU
    #34

    Patronii firmei din Londra cu care colaborez au unul un M3CSL, celălalt o motocicleta de epocă, de prin ’50. e Chestie de priorități aici, preferă de dea 45 de lire la un meci de fotbal, 30 pentru o piesă de teatru, 3 lire și ceva pentru un pint decăt sa dea bani la leasing :). E vorba despre „quality of life” cum spun ei.

    Legat de chestia cu mic.ro nu cred că ai dreptate. mai vorbim nu după 3-5 ani ci în maxim un an dacă mai sunt pe piață.

    00
  31. @zoso: Interesant, cand am luat eu chirie aici erau preturile mai mari sau n-am gasit ce vroiam. M-ar interesa si alte detalii (m-am mutat in BV de ~ 3 luni cu prietena si nu prea am vazut multe), esti dispus sa iesi la o bere? Fac cinste.

    00
  32. De câţi bani ai nevoie in Romania sa traiesti decent ? Sa ai un loc confortabil unde sa stai ( proprietate, chirie), o masina…. sa iti permiti sa iesi la un munte, film, bere….
    Mai nasol sa ai Q7 sa stai in garsoniera sa nu-ti ajunga banii de benzina, din pacate foarte multi adopta acest still de viata, stati linistiti e specific europei de est, statelor care au fost in blocul comunism.
    De multe ori un castig mai mare aduce cheltuieli mai mari.

    00
  33. N-am motive de ingrijorare, nici de una, nici de alta ;)

    00
  34. @c3 – posibil, e drept. cred ca m-a ametit povestea din acelasi articol laudat in care unul muncea sa se bucure de viata pe care o aveau un pescar. Mi-a adus aminte de spam-ul zilnic trimis de corporatisti la inca 7 prieteni…
    Truth is, eu criticam nu neaparat ideile..ci spectacolul in sine. Nu cred ca cine nu a avut un bmw, ar trebui sa-i critice pe cei ce muncesc sa aiba un bmw, cine nu a avut un job hiper stresant dar de pe urma caruia sa castige Multi bani (atentie la acest detaliu) nu ar trebui sa vorbeasca… este genul de atitudine ok despre viata daca critici o viata pe care Ai Avut-o. Daca nu, este doar filozofie ieftina care te face sa abordezi atat de zen viata ca nu mai se poate baza nimeni pe tine..aveam probleme cu angajatii ce gandeau asa..ca nu aveam nici batul nici morcovul pentru ei..nu-i puteam presa ca li se rupea ca se mutau la chirie mai mica, nu-i puteam ademeni ca erau zen (asa credeau ei). Din ce am vazut eu insa, ei au suferit ca au batut pasul pe loc fiind cool… eu asta criticam.

    00
  35. Exercitiu simplu: fa imediat o lista cu ceea ce-ti doresti sa sa cumperi sau sa ai. Dupa care, fa o lista cu lucrurile / activitatile care te fac fericit sau te fac sa te simti bine. Acum, compara listele – probabil vei descoperi ca majoritatea chestiilor care te fac fericit fie nu costa nimic sau costa putin, in comparatie cele pe care ti le doresti.

    00
  36. Bun articolul. Eu sunt unul dintre cei care vom face downshifting in acest an… pentru a „trai”.

    00
  37. Nu e rau articolul….doar ca la 40 de ani vei vedea totul dintr-o alta perspectiva…

    00
  38. deci bre. sa inteleg ca sa traiesti civilizat e ca traiul de pe vremea lu decedatul prin impuscare, numa ca voit?

    00
  39. eu am izbutit ieri sa ma descurc cu 10 ron, si aia imprumutati. deci se poate … :)

    00
  40. „Fericirea” e influentata si de mediul in care traim – iar aici se includ si oamenii de langa noi. Parca tu ne-ai recomandat sa ne uitam la „The Joneses” – ceea ce se intrevede din film e faptul ca oamenii care trebuiau convinsi sa cumpere toate prostiile aveau deja mentalul setat pe „to have = to be happy”, iar lipsa fericirii era justificata prin faptul ca nu aveau „destul”. Asta se intampla si in tara in care traim, tinand cont ca am importat din SUA nu numai capitalismul ci si intregul model cultural – nu e valabil doar pentru noi romanii (youtube for Rammstein – Amerika) si nici macar nu e valabil „since forever”. Oamenii se multumeau cu mult mai putin in anii ’70; in 201x nu se mai multumesc de fapt cu nimic…

    00
  41. viata ii prea scurta ca sa faci economii

    00
  42. din descrierea ta parca sunt si eu neamt

    00
  43. poi asta zic si io ma zosule. Se pare ca inainte, desi nu aveai posibilitatea de a alege, aveai aceleasi optiuni. Cu diferenta ca acum crezi ca alea is bune.

    nu unt – margarina (desi aici parca am mai scapat de mizerie)
    nu carne – soia

    Fapturile ( : P ) ca naveai net si nici nu plateai chiria in euro nu tineau de ceasca

    00
  44. Cine naiba vrea să aibă 3/4 camere?? Eu stau într-o garsonieră şi curăţ la ea toată ziua X(

    00
  45. poi daca tie iti place sa cumperi paine, din cand in cand, dece sa nu existe oameni carora sa le placa sa se uite la un televizor mai mare, dar nu mananca paine?

    Ideea e simpla. Daca ai posibilitatea alegerii, dece sa nu o faci? Dece sa faci numai alegerea „Nu imi trebuie, eu economisesc”

    00
    • @animaloo: eu nu blamez alegerea. blamez goana după posibilitatea de a alege. pe româneşte, n-are rost să iti toceşti nervii şi sănătatea muncind 12 ore pe zi pentru un teve la care nu te uiti decât in weekend.

  46. @Trijin: „Noi avem, trei. Si 3 Playstation 3 (2xEU, 1xUS), si 3 X-Box (acelasi pattern), si n’spe mii de controllere. Stii de ce? Pentru ca suntem gamer nerds si toti prietenii nostri sunt la fel ca noi. Pentru ca ne place sa ne jucam Resident Evil 5/Left4Dead in patru la sfarsitul zilei, inainte sa bem un vin bun si sa-l injuram pe Gordon Brown si sa ascultam Pink Floyd.”

    Gamerii, vânătorii, pescarii, automobiliştii, artiştii, scriitorii, sportivii, colecţionarii de artă şi alte categorii îşi permit să trăiască aşa fiindcă nu investesc decât în pasiunea lor şi niciodată, sub niciun motiv, în altceva. Ce nu intră în domeniul lor de interes nu există. Aşa cum eu am avut de nenumărate ori ocazia de a lua un DSLR, fie cu banii jos, fie în rate, şi niciodată nu m-a interesat. Nici măcar nu am antrenamentul necesar pentru a face poze de calitate cu un DSLR, îmi ies mai frumoase cu o rablă de Kodak C340, fiindcă am 6 ani de experienţă cu el.

    Aşa încât nu prea eşti un exemplu de economisire, modestie, „sărăcie virtuoasă”, sau, vorba lui animaloo, „socialism”.

    Mai complicat e să-i spui toate astea ţăranului parvenit de oraş, care, după cum spunea o formaţie de la noi, e cel mai prost animal. Şi fiindcă nu e un animal inteligent, e convins că trebuie să imite precum maimuţa tot ce vede în Click, Cancan, Libertatea sau la Pro(s)T(e)V(eu). Fiindcă „aşa trebuie să face ăla care este el un domn respectabil, cu credit, familie şi rate, care ştie doar serviciu’ şi acasă. Nu ca puştii ăia cocalari cu bemveu ursuleţ, ceas fosil, calculatoru’ şi ipodu’ „.

    Deloc întâmplător, ţăranul cu origine sănătoasă al anilor ’80, care aruncase vesta tricotată în schimbul costumului cenuşiu de funcţionar comunist, se comporta exact la fel. Dacă îi trebuiau multe lucruri aparent inutile, nu le căuta din lăcomie. Ci pentru că erau emblema noului său statut, a faptului că nu mai stătea „la noroaie”, ci la apartament de la Stat, şi nu mai era „nea Ghiţă” ci „tovarăşul secretar de partid Gheorghe”.

    (Nu întâmplător, cel care făcea pe rockerul rebel în acea eră, cu geaca de piele de minim 1500 de lei pe el, era tocmai fiul de baron comunist. El n-avea nimic de demonstrat.)

    Deci atâta vreme cât îi susţii pe creditacii cu şcoală pe puncte la Spiru Haret şi modul lor de viaţă conservator şi familist, cu „plasma mare pă credit”, „audi pă leasing, să facă impresie la fraieri”, „apartamentu’ la complex rezidenţial cu bucătărie americană”, cumpărăturile la Carrefour pe bonuri de masă „dă la firmă” şi „oala dă o sută dă sarmale” din care se aruncă 50, nu susţii nici capitalismul şi nici consumerismul. Chiar dacă bloggerii ne bat la cap din 2005 încoace cu asta.

    În realitate, viaţa de la o rată la alta susţine SOCIALISMUL.

    Ca să nu mai fii socialist/ă ar trebui să gândeşti un pic mai aventurist. Ceva mai „Sven-Hassel-ian”, ca să ne exprimăm plastic. :D

    ~Nautilus

    PS „Traiul modest” şi „casă cu facturi mari iarna” se potrivesc fix ca nuca în perete. Dar dacă îi atragi atenţia lui Zoso când nu are logică, se consideră agasat şi te banează.

    00
  47. a fost un pas spre „normalitate”. hypermarketurile au avut gloria lor. o sa apuna. isi fac toate divizii express sa vina langa oameni prin cartiere(carrefour a inceput deja sa ia spatii). romanii or sa invete sa nu mai arunce mancare.
    a fi proprietar este una din conditionarile sociale cele mai tampite din romania. o casa este un lucru extraordinar. 70 % din lumea civilizata nu isi permite o casa. in romania dc nu ai una esti vazut prost.
    insa ne indreptam. oamenii se dau cu capul de pereti pentru plasme/sisteme hi-fi/case luate toate din credite. constiinta colectiva a inregistrat insa consumul exagerat ca daunator.

    00
  48. „70 % din lumea civilizata nu isi permite o casa”
    procent obtinut prin….

    daca pentru voi doar america este lume civilizata sunteti tampiti

    Ce e asa rau la a fi proprietar? Ca nu te poti muta? Dar cine te retine? Ca n-ai bani de vin? ca n-ai bani de plasma?

    00
  49. Să fii fericit, asta contează în viată.

    00
  50. ….prin exagerare. Daca esti asa avid de statistica…
    96% din romani sunt proprietari in comparatie cu 46 % din germani. Media europeana este de 65% .
    Nu e nimic rau in a fi proprietar cand primesti locuintele pe nimic de la stat. Cand vine insa banca si te executa pe tine si pensia bunicii cu care ai girat…atunci nu mai este asa de bine. Eu incercam doar sa subliniez ca nu toata lumea isi poate permite o casa.

    00
  51. animaloo, daca nu stii, nu te baga. in lumea civilizata nu sunt oamenii asa disperati „sa am ceva al meu”. se sta cu chirie mai mult decit in apartamente proprii.

    motivele-s diverse:

    – proprietarii au obligatii (renovari de fatade, schimbat lifturi etc) si impozite de platit

    – in olanda si elvetia proprietatile sunt asa scumpe incit le cumpara parintii si termina sa le achite copiii

    – mobilitate: ai o casa, te misti mai greu. stai cu chirie, te poti duce unde se cauta specializarea ta si poti cistiga mai mult cu aceeasi munca si o poti duce mai bine

    etc

    00
  52. poi suntem propritari ca asa s-a gandit la 90. NU e de vina gandirea de acum
    Nu toata lumea trebuie sa isi permita o casa. Insa in conditiile in care cu 5 salarii medii nu iti poti permite o casa, ceva pute.

    00
  53. in Bucuresti salariul mediu este de aprox 350 E. cat ar trebui sa coste o casa? 1750E?

    00
  54. am impresia ca foarte multi oameni nu sunt neaparat fericiti de ceea au, ci mai degraba de ceea ce au in comparatie cu ceea ce nu poate avea cumnatu’/vecinu’/varu’/colegu’… si asta nici macar nu e specifica romanului, caci am vazut-o la mai multe natii.

    in ceea ce ma priveste, as vrea sa am o viata „plina” si de care sa nu ma plictisesc ori scarbesc vreodata.
    nu neaparat lipsita de griji, dar macar grijile alea sa fie abordabile si controlabile.
    nu vreau bani foarte multi, dar vreau un trai demn si decent; nici macar n-as vrea sa ma las de muncit vreodata, dar daca s-ar putea, ideal ar fi sa muncesc din pasiune si nu din dorinta bolnava de a face bani, ori de teama zilei de maine.

    00
  55. +1 Cip …dar problema cu,, statul in chirie ,, e ca la noi nu exista o lege bine definita cu drepturile si obligatile proprietarului/chiriasului .
    Zoso pe cat punem pariu ca daca merg la propitar si ai dau pe 4 luni cu 100,150 E mai mult te muti de la ,,casa ta ,,…
    Am prieteni care dau in chirie apartamentele lor din Canada sau US…sa puna dracu sa se arda un bec sa vezi cum vin si noaptea sa-l schimbe…
    E mult de discutat pe tema asta si diferente enorme Romania vs. Restu..

    00
  56. Exact de atatia incat sa nu fim nevoiti sa ajungem la psihoterapeut sau sa ne sinucidem … firu-i subtire , trebuie sa stii sa tii balanta in echilibru, iar daca ai ambitii marete atunci trebuie sa fii in stare sa-ti atingi scopurile fara derapaje psihice :)

    00
  57. cred că sunt amestecate, oarecum impropriu, noţiuni din domenii diferite: cum să fii german, dacă eşti român?cum să fii fericit dacă fericirea este o noţiune individuală şi filosofică? Nu am prea auzit de fericiri colective. articolul nu dă un raspuns tranşant, iar ideea ca scopul vieţii este confortul, mi se pare ridicolă.

    00
  58. Avem nevoie de toti bani pe care ii dorim , Bill Gates a spus : ”Când eram tânăr, credeam că banii şi puterea mă vor face fericit. Aveam dreptate.” Cu toti avem impresia ca stim ce trebuie facut dar in realitate nu realizam de ce suntem capabili cu adevarat , nu realizam ca indiferent de ce fel sunt convingerile noastre (ca suntem capabili sau nu de a duce un lucru pana la capat)in ambele cazuri avem dreptate .

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)