Capitalism, socialism, nationalism si rasism

Capitalism, socialism, nationalism, rasism, toate la un loc. In Franta. In Occident. In viata.

Pentru ca „arta” nu tine de foame, am acceptat un job la Paris pentru 6 luni. Initial am fost recomandat de cineva, ca apoi sa trec toate etapele recrutarii, cu CV si interviuri asociat majoritar si director de resurse umane. Asa ca am inceput saptamâna trecuta. Cred ca i-am convins când am scos telefonul meu Samsung din buzunar. Ca sa le arat ca nu am cu ce sa frec menta pe la birou, ca nu are nici macar camera, daramite jocuri sau internet. Bine, i-am mai convins si cu faptul ca sunt rezistent la eventuali scuipati din partea unor alti angajati care, in loc sa vada in mine un coleg, vor vedea un concurent. Mai ales aia care sunt pe faras in serviciul in care am fost eu angajat. Iar pentru asta va pot multumi si voua, comentatorilor. M-am antrenat bine cu voi.

Prima zi, toata lumea draguta, dar, tinând cont de situatia financiara a firmei, unii putin mirati ca se fac noi angajari. Mai bine le marea lor salariul si se apucau, in fine, sa munceasca. Nu exagerez nimic. 40 de oameni la sediu, cred ca se beau 200 de cafele zilnic, fara sa calculez ceaiurile si apa. Cafeaua la subsol, birourile la etajul I. Fara lift. Fiecare o arde intre cafea, toaleta si tigara cam vreo 1h30 zilnic. Iar apoi, tot asa si in fata computerului. In firma asta, cu 600 de angajati, din cei 40 de la sediu, vreo 10 chiar lucreaza. Restul tin de locul lor caldut, unii pe salarii mai mari, unii pe salarii mai mici. Diferente destul de mari, sefii câstiga o caruta de bani, unii, desi buni, sunt la limita, având in vedere costurile vietii la Paris.

Apropo de asta, pauza pentru anunt: in acelasi timp cu mine a mai fost angajat un tip, tot român, la alt departament. Cauta o camera, la maxim 30 de minute de metrou de zona Lafayette-Opéra (unde e sediul). Buget 750 EUR/luna. Nimic fancy, ceva rezonabil, sa se poata odihni, deci nu in buza perifericului. Lasati mail si-l comunic eu sa va contacteze.

Capitalism: firma vrea sa faca bani, multi daca se poate, platind oamenii cât mai putin. Nu pe toti, doar pe aia care nu stiu sa se vânda. A cerut un tip de la „support”, care vine in fiecare zi la ora 7, o marire de 300 EUR net/luna, cam 15% in plus fata de salariul actual. Ca e de trei ani in firma, ca e bun, ca departamentul lui o duce bine si ca firma chiar are nevoie de el. „Nu se poate, nu sunt bani”. Directorul de lucrari, un porc de 140 de kg, pus pe faras odata cu venirea mea, are doar notele de restaurant de 700 EUR/saptamâna. Vine, scrie doua mail-uri, se mira ca e un Leroy Merlin la numai 800 m de firma – dupa 3 ani de când lucreaza acolo -, cere directorului financiar sa plateasca niste facturi „urgente” = „prieteni care imi intorc 10%” si apoi pleaca. Dar firma n-are bani.

Socialism: directorul de la HR e un tip misto. Chiar e atent, când trebuie sa dea pe cineva afara, sa dea pe cineva care ar avea cel mai putin de suferit. Cunoaste problemele familiale ale tuturor, stie ca Y are 3 copiii si e mama singura, ca Z are un sot bolnav etc. E atent, dar corect. Daca trebuie sa te dea afara, in fine, te da.

Nationalism si rasism: Nous, la France… Vous, les étrangers. Fac echipa cu un italian. Care, din pacate pentru el, are un accent teribil si nu vorbeste nici foarte corect. Dar e director de retea. E eficient, e pe teren, stie problemele din fiecare loc, cunoaste numele tuturor directorilor de magazine, vrea si face treaba. La contabilitate mai multe tipe de origine magrebina. O vietnameza. Nu prea interactioneaza cu ele frantuzoaicele get-beget. Nu au aceleasi aspiratii, presupun. Oricât de deschis e un francez, când sunt prea multi straini in jurul lui, ceva nu e in regula. Adica, na, te tolereaza, dar nu in afara de chestii de birou, nu are sa-ti spuna niciodata nimic. Asta e si bine – mai putina bârfa – dar in acelasi timp o lipsa de coeziune, atât de necesara intr-o firma, mai ales când merge prost. „Echipa”, da, dar hai sa nu ne amestecam. Ca si cum s-ar putea contamina cu niste virusi pe care organismul lor nu ar putea sa-i combata. Malarie xenofoba. A rezumat bine un politician la un moment dat: când e unul (strain), nu e nici o problema, când sunt mai multi… Si este adevarat, se vede peste tot. Un/o strain la o masa si majoritate de francezi, ok. Multi straini si unul/doi francezi, se simt stingheri. Iar apoi, daca au si ceva radacini „lepenistice”, xenofobia vine natural. Patronul firmei si-a dezmostenit fiica pentru ca a adoptat doi copilasi negri. In firma sunt tipe de origine magrebina, dar nici un tip de aceeasi origine. Insa, stupoare, e un negru (francez) la informatica si unul din Benin la logistica. Cineva de la HR, cu un salariu mic, i-a suflat domnului porc de mai sus, salariul meu. Porcul si-a strâns suncile in cele doua brate si s-a dus la directorul general sa ii spuna ca „nu e normal ca Fluture sa câstige mai mult decât X care e de 20 ani in firma”. N-a zis „românul ala”, dar e implicit. Si mai frustrant pentru francez. Si inteleg asta. Dar nu e vina mea. E vina capitalismului.

Daca exista interes, am si câteva chestii de zis despre Paris si lumea de aici, in general, nu neaparat de la job. Daca nu exista interes, tot o sa scriu la un moment dat