Bricolaj: sera Yurta de la Dedeman

În primăvara trecută, am luat o seră 2×3 de la Dedeman, produs de Yurta. Structură de metal cu îmbinări de plastic, înveliș de plastic dublu strat cu niște fir pe interior pentru rezistență.

S-a montat ușor, i-am stabilit locul, am pus rulouri de gazon în jur, am plantat în ea roșii, ceapă, alte minuni.

După câteva luni, a sărit fermoarul, care era infect de subțire și de ieftin. Am încercat să îl repar, n-a mai mers, ba chiar a crăpat de tot. Nu e problemă, zic, pun niște pietre pe jos și înconjor toată sera cu niște sfoară ca să fie bine.

Ah, la prima ninsoare, pentru că oricum nu stă locului și nu se aranjează bine pe structură, s-a adunat multă zăpadă pe acoperiș. După care, într-o zi, plasticul ăla care ținea bețele de metal a cedat în câteva locuri.

Și aia a fost.

Acum văd că Dedeman au câteva modele de la același producător, dar nu mai au îmbinările de plastic, ci intră metal în metal și se stabilizează cu niște șuruburi. Pare mai rezistentă și eram gata să zic că iau una nouă (pe site văd modele mai mari, la magazin avea una 2×3 cu acoperiș rotund), dar am văzut că au același fermoar ieftin și prost.

Am zis pas. La primăvară îmi construiesc una nouă, structură de lemn, plăci de policarbonat. Nu am mai făcut o ușă până acum, dar mă descurc eu cumva.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. https://sistemehale.ro/sere/sere-hobby
    Pentru meseriași există și

    Referitor strict la usa, in varianta diy se poate face un cadru metalic si apoi monta o usa de termopan in acel cadru.

    00
  2. Nu mai bine treci la nivelul următor și faci un solar îngropat? După ce produci legume și în miezul iernii urmează testul suprem – aplici la APIA pentru subvenții

    00
  3. Eu am luat in in aprilie anul trecut o sera de 40m2 (4×10), cu arce de aluminiu. La prima ninsoare serioasa a cedat sub greutatea zapezii. Macar pot spune ca am mancat toata vara/toamna rosii foarte bune, de la mine din gradina. Am facut si muraturi :)
    Anul asta in primavara o sa imi fac eu una din teava rectangulara + policarbonat.

    00
  4. .. si uite asa se umple lumea de gunoaie

    00
  5. Ușa o faci ușor. Practic e alt perete +niște balamale. Poți chiar să o pregătești întinsă pe sol, pentru a lucra mai ușor. Nu uita doar să pui destule întărituri.

    00
  6. facusem si eu la birou niste chestii pentru permacultura. Dar doar un an si nu chiar 100% corect. Oricum era amuzant sa bag cod si sapa la rosii

    00
  7. Te duci la suedejii ăia care strigă „cumpăr fer” prin orice oraș al rRomâniei, iei 4-5 bare de fier, le îndoi pe semi-rotund, sudezi alte 3-4 bare pe lungime între ele.. cumperi folie.. și pac ți-ai făcut solar/seră/micro-fermă, iar în loc de fermoar îi pui nasturi :)

    00
  8. Lemnul va putrezi unde are contact cu pamantul in 2 ani – este umezeala in sera.
    Placile de policarbonat se murdaresc in timp. Se aseaza un fel de mucegai/licheni pe ele si sunt imposibil de curatat. Nu mai intra soare indeajuns. N-am testat toate tipurile de placi de prin magazine, dar m-am astamparat.
    Este recomandat ca iarna sa se descopere solarul, sa se „improspateze” pamantul. Altfel pui la toxice de mai bine cumperi de la mall legume.

    00
  9. Fă-ți din fier, rezistă mai mult. Fă-ți un proiect și găsește un sudor să îți facă scheletul și ușa apoi acoperi cu folie.

    00
  10. Ideal ar fi ca partea mică de sus, triunghiul de de-asupra ușii și eventual și cel din partea partea opusă, să fie și ele un fel de gură de aerisire cu balamale, pentru că vara se poate face foarte cald înauntru.

    00
  11. Pe langa rosii si ceapa poti planta si ceva mai verde , nu strica o foaie in plus la dosarul penal 😃

    00
  12. NOU
    #18

    Policarbonatul sa fie rezistent la uv, altfel crapa si se rupe.atentie sa fie pus cu partea rezistenta la uv spre exterior.

    00
  13. Majoritatea celor care vand tevi au si aparat de indoit, doar le spui raza si gata arcada (mai iti tb un sudor cand le ansamblezi sau gauri/suruburi).

    Daca vrei cu folie, exista niste profile de prins folia, iarna o dai jos (usor).

    00
  14. Eu am învățat anul acesta să îmi fac copertina la mașini după ce trei firme mi-au cerut 15000 lei.Daca ai timp orice de poate face

    00
  15. Ceva ieftin:
    Un aparat de lipit țevi de polipropilena e vreo 100 lei.

    https://agrointel.ro/54697/ieftin-si-eficient-cum-se-construieste-un-solar-din-tevi-de-plastic/

    După ce termini cu sera, faci și instalații la prieteni. Gratis.

    00
  16. fa-l din teava ppr de 25 sau 32 diametru, cu arce + folie solar difuza gen : http://www.morami.ro/produse-seminte-si-rasaduri/folie-solar-politiv-e1517-diffused-uvairevaafad-p6406.html

    folia pentru acoperire trebuie sa fie dintr-o singura bucata, foarte bine intinsa. din ce ramane carpacesti usile.
    ppr-ul se vinde la 4 m, necesita ceva cuple pentru un solar de dimensiune standard (arcele se fac din 6 m in mod normal).

    http://www.albertahomegardening.com/how-to-build-an-inexpensive-hoop-style-greenhouse/ -> un model foarte asemanator il am in gradina la ai mei (3x9m) si e in picioare de 5 ani (cu ppr de 25 sau 32, nu mai tin minte).

    cauta dupa ppr hoop greenhouse, gasesti destule.

    00
  17. Eu mi-am facut un solar din bare de fier pe care l-am invelit cu tabla de 2 mm. Roșii nu au ieșit, dar am niște ciuperci de-ți lasa gura apa.

    00
  18. de ce iti pierzi vremea cu solar cand ai beci ? bagi niste lumini High Pressure Sodium, Metal Halide de 250-400W, aer conditionat sa poti regla temperatura, un sistem hidroponics si bagi capsuni, ridichi, salata, castraveti, rosii tot timpul anului si daca vrei sa faci si ceva bani bagi plante medicinale din care faci prajiturele.

    00
  19. Boss, nu vrei la vara sa mergem la mine la tara sa construim una? Iau eu materiale si chestii. Ala de imi facea chestii pe acolo e dus cu capu. I-am zis ca ii dau 5 milioane sa faca o carare, de vreo 10-20m nu 5 km, cu pietris si mi-a zis ca asta pot sa o fac si eu cand vin acasa la ce sa ii mai dau lui bani.

    00
  20. Pleaca ma cu ideile tale de bricolaj ca ma faci sa imi doresc si eu casa la curte si nu e sanatos prin Bucuresti… sau defapt pe langa… in Corbeanca… gen -_-

    00
  21. Stimabile domn dumneavoastra vreti ca acea sera sa va tina pe timp de iarna cu zapezile care au fost la noi? Au cedat in tara sere profesionale din teava rectangulara si dumneavoastra vreti ca o sera pentru hobby cu imbinari din plastic sa reziste mai mult ca una profesionala. Nu va suparati dar aia nu este o sera care poate fi tinuta pe timp de iarna in zapada. Daca aveti nevoie de mai multe sfaturi apelati la persoane care va pot ajuta si nu mai credeti in basme pentru copii. Sa nu intelegeti ca iau apararea produsului sau a vanzatorilor dar in cazul de fata este o utilizare necorespunzatoare a produsului.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)