Bolojan, Radu Eremia și austeritatea

Articolul ăsta din Llbertatea, sub semnătura lui Radu Eremia, are atât de multe greșeli încât nu știu de care să mă apuc mai întâi. Întâi, am dat căutare să văd cine este omul, e jurnalist pe politic de 10 ani, nu e un habarnist. Sau nu pare a fi habarnist, că pe subiectul ăsta este.

Hai să ne ocupăm de două chestii

În schimb, înainte de a ajunge premier, Bolojan este un politician cunoscut doar la nivel de aleși locali, nu de populație. Liderul bihorean nu a fost prea popular, nu a dat interviuri spumoase, fiind mai degrabă scump la vorbă.

Bolojan este foarte cunoscut în zona oamenilor care au vrut și au întrebat “unde se face administrație bună în România”. Oameni interesați de idei, de soluții, de cum se face. Da, nu a dat interviuri spumoase, dar interviuri a dat. Dar nu și-a pus poalele în cap, a indicat soluții, a explicat ce a făcut și cum trebuie făcut și gata.

Ce trebuia să facă mai mult? A fost vicepreședinte 3 luni, a făcut 2 drumuri la București, a văzut că aia nu au chef de muncă, și-a văzut de treabă. A dat în folosință recent 3-4 centuri ocolitoare și mai are chestii pe țeavă. Pierdea timpul la București în războaie de culise.

Bolojan e un politician auster, care preferă disciplina, prea puțin aplecat spre subiecte sensibile: zona socială, zona culturală etc.

Ăăă…faza e cam așa: faci locuri de muncă, vin companii, se fac angajări, nu ai așa de mari probleme cu zona socială. Numai cine nu vrea nu are loc de muncă în Oradea. Zona duduie. Asta nu e austeritate, asta e normalitate. În loc să dai pomeni, le dai șansa oamenilor să se ajute singuri.

La fiecare discuție despre Bolojan apare negreșit mențiunea că a dat oameni afară din casă ca să facă nu știu ce proiect. Da. A făcut asta, a nedreptățit 5 oameni pentru binele altor 50.000. Peste tot în lume se întâmplă asta. E neplăcut, dar necesar pentru progres. Mai țineți minte ce scandal a fost cu diametrala Berzei Uranus? Cum se plângeau oamenii că e nasol? Unde sunt acum? Giratoriul Domnești, cu reportajul ăsta jegos? La fel. Au trecut. Vor trece. În 5-10 ani lumea va uita. În urmă va rămâne doar orașul.

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

88 comentarii

  1. nu vrem bani nu vrem valuta, vrem ca Roman sa ne

    Comentariu apreciat.878
  2. Mai țineți minte ce scandal a fost cu diametrala Berzei Uranus? Cum se plângeau oamenii că e nasol? Unde sunt acum?… cum unde sunt, fie sunt primari generali fie pupa in fund pe primarul general.

    Indecis. Tu ce zici?3244
  3. Doar anul asta sub Bolojan s-au inaugurat 7 centuri in judetul Bihor. Repet, Sapte centuri intr-un singur an.
    Pe langa asta s-au reabilitat sute de km de drum judetean in ultimii 4 ani in judet. Si multi din acei km in zona montana, nu la campie.Totusi salariul mediu din judet este printre cel mai mic din tara cu 1000 lei sub media nationala.

    Comentariu apreciat.573
    • Pentru context aveti mai jos lungimea centurii si nr de locuitori ai localitatii ocolite
      Centura Aleșd – 10.066 loc – 5,8 km
      Centura Beiuș -10.667 – 9,3 km
      Centura Sântandrei – 4.912 – 5 km
      Centura Nojorid – 2.012 – 8,4 km
      Centura Sânmartin – 9.572 – 8 km
      Centura Oșorhei – 6.532 – 5,8 km
      Centura Biharia – 4.205 – 8,7 km
      Inelul Metropolitan Oradea – 196.367 – 17 km.

      Comentariu apreciat.573
    • Mai vad stiri de astea pe tiktok si clipuri cu centurile deschise si ma apuca spumele. Dintr-o tara intreaga exista doar un om in politica care poate face asa ceva. Suntem de tot rasul. Tara de hoti.

      Comentariu apreciat.583
    • Stii de ce salariul mediu net in Bihor e sub media nationala? Ca la ei se angajeaza pe carte de munca, spre deosebire de restul tarii unde fie trag matza de coada in loc sa munceasca, fie muncesc la negru.

      Indecis. Tu ce zici?1831
    • Mark 500, de fapt e invers. Munca la negru oricum nu prea se practica (nu ma refer la zilieri pe santier, ci prin firme). Se practica la gri. Salariu minim si restul in plic. N-are nici o autoritate cum sa te prinda pe modelul asta.

      151
    • ar putea fi efectul ponderii mai mici a salariatilor bugetari.

      102
    • da’ chiar ma intrebam cat de lunga o are Bolojan

      20
  4. „Numai cine nu vrea nu are loc de muncă în Oradea. Zona duduie.” – Zici? Desi, sunt fan a lui Bolojan n-am sa-ti dau dreptate sau doar pe jumate… in Oradea sunt locuri de munca dar, sunt pe minimul pe economie sau putin mai mari. Eu imi caut si aplic la diferite joburi de la inceputul anului si am fost doar la vreo 7 interviuri; la 5 am primit oferta sub ceea ceea ce am acum din care 3 au fost minimul pe economie si 2 cu doar cu putin mai mari si la alte 2 nici macar n-au mai sunat dupa. Oricum, stiu ca nu e vina primarului si-a presedintelui de consiliu judetean si ca el doar a adus investitorii si n-are cum sa-i oblige sa dea salarii mai mari.

    In schimb, infrastructura Oradiei si mai nou, in ultimii 4 ani, a judetului Bihor s-a imbunatatit considerabil. Singura poticnire e cu A3 pe raza judetului dar, e din cauza lu’ musiu Grindeanu care tot pune piedica proiectului. In fine… de abia astept sa se apuce de DX Oradea-Arad si-o fi mai bine si pentru noi.

    Daca PNL ar fi format din „Bolojani” ar fi departe dar, din pacate, is foarte multe uscaturi si nu se poate face primavara cu o singura floare.

    Comentariu apreciat.12313
    • Ce calificări ai? Ce joburi cauți?

      Indecis. Tu ce zici?2044
    • De ce vă trebe drum expres până la Arad? Aveți noua vamă pe autostradă la 5 km de Oradea. De acolo se ajunge oriunde in Europa.

      Indecis. Tu ce zici?1521
    • Beb
      Ca sa facem doar 2h pana la Tm si nu 3. Momentan exista un DN oribil.
      Acel DX face parte din proiectul european Via Carpatia ce leagă Marea Egee si Marea Neagră de Marea Baltică.

      Comentariu apreciat.381
    • @Alex: Daca vrei sa „vorbim” mai multe, iti poate da Vali (poti sa-l dai daca-si manifesta interesul) mailul meu si-mi trimiti un numar de telefon ca sa te sun. Totusi, tine cont ca sunt din Oradea dar, pot lucra si remote daca-i cazul.

      Comentariu apreciat.280
  5. „Bolojan este foarte cunoscut în zona oamenilor care au vrut și au întrebat “unde se face administrație bună în România”. Oameni interesați de idei, de soluții, de cum se face. ”

    Adica de oameni care nu citesc Libertatea in mod curent.

    Cumva Eremia are dreptate :))

    Comentariu apreciat.684
    • @vali:
      bolojan premier
      drulă la interne
      diaconescu la externe
      nicușor – primar general până când Bucureștiul devine Oradea Sudului. Și după.

      Indecis. Tu ce zici?3614
  6. eu l-as vota pe bolojan.

    vis umed: bolojan cu nicusor = moarte pesedeilor

    Comentariu apreciat.757
    • drulă la transporturi.
      eu la interne.
      geoană la externe.

    • + faiar la min economiei, sa dea chiriile in jos.

      Comentariu apreciat.510
    • @Vali, eu nu te-as pune la Interne că ai păreri preconcepute si polițe de plătit. Acolo mai sunt si oameni nevinovați. 🤣

      Comentariu apreciat.661
    • bine, la ANAF atunci :)

    • fara sa ridicam statui apriori, Bolojan este periculos in stilul Nicusor: daca nu il blocam/sabotam poate arata ca se poate face treaba corect.

      corect = fara scandaluri de coruptie, opusul lui „a facut dar a mai si furat, na bine ca a facut”

      Eu personal nu am auzit de nici un scandal de coruptie dinspre Bolojan. Muscat de cur pentru actiunile luate in functie da, dar coruptie/favoritism etc zero.

      Comentariu apreciat.402
    • Mister Vali sef la Politia Rutiera.

      174
    • Bolojan a facut intr-o saptamana mai mult decat a facut Nicusor intr-un mandat.

      518
  7. Problema nu e ca a dat oameni afara din casa, ci ca le-a subevaluat proprietatile, astfel acei nefericiti au primit mai putin decat pretul de piata. In schimb, reteta asta nu s-a aplicat si cand a fost vorba de oameni apropiati partidului.

    Comentariu apreciat.5020
    • Avem si 2-3 exemple? Sau doar zicem, ca zisul e la liber?

      Indecis. Tu ce zici?2524
    • @Nico: Cam majoritatea. Multe se demolau si aiurea, adica pentru niste parcari. Da si tu un search, ca nu e greu.

      Indecis. Tu ce zici?1720
    • „le-a subevaluat proprietatile”
      Am si eu o cunostinta care vrea 400K E pe o casa+teren de sub 200mp si care nici macar nu are parchet in casa, ca sa nu mai zic ca e veche si prost compartimentata

      Depinde si cu subevaluatul asta …

      Comentariu apreciat.5615
    • tu ai fi cumpărat locuințele alea la „prețul pieței”?

    • Ca exemplu concret, era o casa la o artera circulata cu 400 mp teren si intrare auto, expropriata la 80.000 euro. Stiu ca pretul era subevaluat, deoarece si eu eram in cautare in perioada respectiva si nu gaseam o astfel de casa sub 100.000. Pe aia as fi dat eu si 100.000.

      Indecis. Tu ce zici?295
    • Aia cu casa demolata pentru parcare erau prieteni ai unui cunoscut de-ai mei.
      Cu un an inaintea exproprierii proprietarii au renovat casa bagand in ea cateva zeci de mii de euro.

      Indecis. Tu ce zici?237
    • @Alin, nu zic ca prietenii tai n-au dreptate, dar pentru ca n-au avut acte pe renovare n-au putut sa dea primaria in judecata sa-si recupereze banii, nu?

      1312
    • @mIKE – „ci ca le-a subevaluat proprietatile” – zici tu ca Bolojan (sau orice primar, etc) se trezeste dimineata si stabileste dupa ureche cat valoreaza un teren sau o proprietate?

      Eu credeam ca o primarie angajeaza un evaluator pentru asta insa tu spui ca Bolojan in persoana a stabilit pretul, fara o evaluare facuta de o terta parte, corect?

      188
    • întrebare suplimentară: impozit plăteau pe cât credeau ei că valorează casa? :)

    • 2Alin
      Nu te ai plictisit de formularea asta…. un prieten al unui prieten?
      E un fel de balada miorita, o mana de lavabila si s0a ajuns la renovati de cateva zeci de mii de euro

      138
    • La centura #Osorhei au existat cateva terenuri din care s-au taiat X metri.
      despagubiri intre 3 si 6 lei (da, ati citit bine LEI) pe MP.
      Hai sa zicem ca nu ma doare sa dau statului o fasie de 3m de lata din teren.
      Dar apoi acelasi stat vine si imi spune: nu poti construi pentru ca terenul nu are latimea minima de X metri ca sa primesti autorizatie.
      Si mai frumos a fost cazul celor care s-au trezit cu soseaua de centura (adica trafic de zeci de mii de masini si tirusi zilnic ca e DN1) la 1 metru de casa. Tot ce poti sa faci este sa vinzi si sa pleci.
      Si appropo de despagubiri cu dubla masura – Chemical Brothers de Bihor au primit sute de mii de iEuro pe diverse terenuri expropriate. Terenuri. Nu case, nu cladiri. (nota bene, Fratii Micula sunt sponsori PNL).

      52
    • Eu sunt de acord că din taxele mele de locuitor primarul sa fie calculat cu ei și să plătească prețul cel mai mic pentru astfel de situații.
      In altă ordine de idei, casele alea la +100k sunt și acum de vânzare? Că poate nu valorează atâta cât cer.

      41
  8. Cu siguranță dacă vine PM, hoardele de șacali îl vor lasă să facă ceea ce a făcut la Oradea…
    Sfântă naivitate.

    Comentariu apreciat.624
    • eu cred ca sunt in stare sa ii puna bomba sub masina.

      de altfel, chiar ma gandeam ca nicusor devine destul de neplacut pt hoardele de sacali bucuresteni, nu ar fi o surpriza totala sa se incerce suprimarea lui fizica.

      Indecis. Tu ce zici?3113
    • Cred ca va fi protejat de PSD, asa vreo 6 luni, pana trec masurile de austeritate. Dupa cum stim din instorie, PSD a fost tot timpul in opozitie si nu a avut niciodata cartoful fierbinte in mana. Daca in perioada asta, pe langa masurile de austeritate necesare nu va face si ceva vizibil astfel incat sa mai capete putina popularitate, va fi zburat cu tot felul de dosare.

      161
    • @corco si de unde ne scrii comentariul ? Din Bucuresti?

      59
    • @corco: sau macar tunderea

      131
    • „Asta e caine, nu om” v2?

      142
  9. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 3876
    • L-ai uitat pe sf. Iohanis, că și el a venit cu o aură de Salvator, că vopsise niște clădiri în centrul Sibiului.

      Comentariu apreciat.496
    • Razvane daca tu preferai sfanta Firea si cumva stai in Bucuresti, te poti muta in sectorul 7 ce se voia, Voluntari adica. Sunt convins ca acolo lucrurile merg super ca doar este la putere un cuplu versat in administratie si sobolaneala de partid.
      Nu mai zic de sfantul Piedone …

      A nu se uita ca Nicusor trebuie sa gestioneze si relatia cu consilierii PNL, care sunt contaminati de la PSD si de la natura
      Dar per total despre Nicusor eu nu am auzit macar o suspiciune de scandal de coruptie. Si la cati l-ar vrea mort politic … daca era ceva de scos pe piata, se scotea de mult.

      Mai spala-te pe dinti, macar cand comentezi aici

      Comentariu apreciat.467
  10. „Ăăă…faza e cam așa: faci locuri de muncă, vin companii, se fac angajări, nu ai așa de mari probleme cu zona socială. Numai cine nu vrea nu are loc de muncă în Oradea. Zona duduie. ” -> Am mai intrebat la un articol legat de Oradea, din pura curiozitate: care sunt companiile noi atrase? Ce salarii se invart? Daca vorbim de 3-4 mii de lei, scuze, dar astea sunt salarii mizerabile daca vorbim de forta calificata.

    Comentariu apreciat.4114
    • https://www.topfirme.com/judet/bihor/

      salariile nu sunt stelare, dar nici munca nu este highly skilled.

    • Se invart salariile specifice calificării forței de munca din zona.

      Un factor important in decizia unei firme de a investi într-o anumită zona este si masa critica de potențiali angajați pentru joburile acelei firme.

      Univ Oradea a fost înființată in 1990 si este praf. Nu generează suficientă forță de munca calificată astfel încât firmele să-și deschidă centre de R&D cu salarii de 2K+ EUR ci producție.

      Dar Oradea se afla la 2-3h de 4 centre universitare importante: Cj, Tm, Debrecen si Budapesta. Deci oamenii care își doresc mai mult, au unde sa meargă.

      Care este scopul observației tale? Sunt foarte curios pentru ca nu e prima oara când o aud si nu o înțeleg.

      Ai impresia ca in Cj sau Tm este o situație mult diferită? 90% dintre locuitori sunt in același range salarial doar ca exista si un 10% care câștigă peste medie. Cu 5K Lei in Cj poți sa trăiești mai prost decât in Oradea cu aceeași suma.

      Comentariu apreciat.398
    • Cred ca aici e problema, pana la urma nu trebuie sa cautam sa devenim Mexicul Europei… avem nevoie sa crestem zona de high skills.

      Multumesc pentru link. Vad ca totusi Bihorul se situeaza un pic mai sus decat Dolj (surprinzator) si destul de in spate fata de Sibiu / Brasov. socul pentru mine este Bihor vs Timis pe cifra de afaceri. Oricat de aranjat e orasul, totul se rezuma la oportunitati si bani:

      Timis: 105,2 Miliarde lei (23,9 Miliarde euro)
      Bihor: 57 Miliarde lei (13 Miliarde euro)

      202
    • @capitanulPtk – high skills pentru ce, mai exact? Lumea evolueaza, solutiile tehnice si comunicarea la fel. Incepe sa nu se mai merite sa ai un om angajat de intretinere pentru nu stiu ce utilaje in fiecare fabrica, ai o firma care are cativa oameni si se misca rapid cand este cazul.

      Totul tinde spre outsourcing, taiat costuri si concurat la pret, nu este chiar decizia ta ca nu vrei sa concurezi cu Mexicul si China, decizia se pune daca vrei sa lucrezi tu sau mexicanul pentru ca produsele se cara rapid din stanga in dreapta.

      Apropos de discutia veche, vezi cate produse vin din China, la ce pret si apoi cum poti concura cu ei. Stiu, avem argumentul moral ca aia sunt comunisti si hoti – insa daca o sa te trezesti cu produse din Mexic nu mai ai argumentele astea, nu? Sau din Malaezia, India, etc.

      Productia trebuie sa fie cat mai ieftina si comertul este batut de cel online care arunca bani uriasi sa fie primul in google sau ca omul sa stie ca totul este pe Amazon.

      Ceva imi spune ca este invers – joburile de calificare inalta sunt doar in orasele mari si asta e viata, daca vrei asa ceva trebuie sa te muti.

      84
  11. Dupa alegeri, care vor fi dezastruase pentru PNL, Bolojan are o sansa buna sa preia partitdul. Daca va renunta la panaramele de acolo, de la Iohannis la Rares Bogdan are sanse sa faca ceva. Dar daca o sa vedem in continuare mancatorii de cacat in conducerea PNL, se va infunda in mizerie.

    Comentariu apreciat.403
    • Pai daca da toate panaramele afara din partid ramane doar el cu Gorghiu si Turcan. Care sunt niste doamne, bai nesimtitilor, nu stiu cum va permiteti!

      Comentariu apreciat.602
  12. A spus ce a facut si o sa spun de ce e foarte greu in majoritatea administratiilor, nu mai zic de guvern. S-a dus la un oras infratit, cred ca ceva oras din tarile nordice dar poate ma insel si i-a intrebat pe aia cum administreaza aia proiectele europene, fonduri, etc. A luat modelul lor de organigrama, a angajat oameni capabili si treaba merge de la sine. A dat afara inutilii sau i-a mutat.

    La noi in multe locuri asa ceva nu ar merge. In orice administratie ai o armata de „palete” ce nu fac nimic si se considera sinecuristi de la sine. Sunt camarila de partid, neamuri, amante ce habar nu au sa faca asemenea programe. Si nu va ganditi ca sunt documente de lansat rachete pe Marte dar iti trebuie un minim de bagaje de cunostiinte tehnice in domeniu si chef de munca.

    Comentariu apreciat.363
  13. E putin idiot domnul scriitor. Cum sa spui ca nu e cunoscut populatiei? Pai cine l-a tot votat primar? Populatia, cine l-a votat cu doua maini presedinte de CJ? Aaaa da, tot populatia!

    Ca primar sau presedinte Cj se voteaza omul, nu lista!

    Indecis. Tu ce zici?2010
  14. Eu cand vad toate laudele aduse lui Bolojan, si cum se agata mai nou toti ciolacii si lasconii de imaginea lui, nu pot sa nu ma gandesc cum era Sibiul prezentat de toata media ca cel mai infloritor oras al Romaniei acum 10-12 ani.
    Intre timp Sibiul e in continuare ok, doar mitul gospodarului neamt care tace si face s-a mai estompat un pic. Putin de tot.
    Tare ma tem ca daca il aduceti pe Bolojan la Bucuresti o sa constatati ca performanta unei organizatii tine mai putin de Mesia pus la varf si mai mult de oamenii locului si cultura muncii de acolo. Sigur ca e nevoie de un bun organizator, dar ala nu poate sa faca minuni singur. In schimb e usor de inlocuit daca are oameni de calitate pe langa el (se aude Nicusor?)

    Comentariu apreciat.597
  15. N-a dat afară pe nimeni. Toți au ajuns prin primării și agenții. I-a dat afară din CJ dar tot la stat au ajuns.
    Veți spune ca e suficient și n-avea ce să facă. Dar nu e doar președinte al CJ ci și președinte al PNL Bihor. Iar o parte din ăia ”dați afară” au ajuns și în primării galbene, nu doar roșii și verzi.

    Comentariu apreciat.331
  16. din pacat exact asta se zicea si despre iohannis acu 10 ani. Tace si face. Si a ajuns presedinte si doar a tacut:)

    Comentariu apreciat.364
  17. E o alta cultura a muncii la vest de Carpati. Oamenii de prin institutiile publice sunt ceva mai empatici, mai dornici sa te ajute (sau macar sa incerce), mai intelegatori. Sau macar nu iti dau impresia ca ii deranjezi si abia asteapta sa scape de tine, sa te paseze la alt birou, sa te intoarca pentru nu stiu ce hartie.
    Cred ca de aia in ultimii 30 de ani am tot avut ceva primari din Ardeal care au facut chestii, dar 0 (zero) oameni din regat care sa se remarce prin … orice. Timisoara, Cluj, Sibiu, Alba Iulia, Ciugud, Oradea – toate arata acum mai mult a occident decat a orient.
    Ca degeaba este managerul pus pe treaba, daca nu are cu cine.

    Vine Bolojan la Bucuresti sa faca ce? Ca ministrii nu ii va alege el, vor veni pe negocieri intre partide. Iar oamenii din ministere … sunt tot aia.

    Indecis. Tu ce zici?2423
  18. Hehe, Bolojan a reușit asta cu o administrație de mici dimensiuni. Uitati-va la Nicușor cam ce batalii duce cu oamenii din subordine, deși teritoriul pe care îl patronează e de cateva sute de km pătrați. Adică are o vizibilitate bună asupra a ceea ce se întâmplă în teren si poate interveni rapid când lucrurile o iau pe aratura. Gândiți-vă ce înseamnă să preiei un guvern, cu ministere, agenții și regii autonome. Ai nevoie de oameni capabili și de încredere, ceea ce in Romania sunt rari. Posibil ca domnul Bolojan să se fi gândit la toate astea.

    Comentariu apreciat.322
  19. Premierul nu e ales de popor, daca Bolojan ajunge la guvern si vine cu placa asta cu „trebuie sa dam afara oamenii incompetenti” cat credeti ca rezista ?
    2 saptmani ?

    Ca primar si sef CJ e sustinut de voturi, ca premier e dat in secunda 2 afara.

    252
  20. Din experiența de bugetar, vă garantez că toți grangurii care vin în administrația centrală parașutați pe linie de partid își rup gâtul. Și ca dovadă, sunt înlăturați la primul scandal. Orice minister sau instituție are un core de 2-5 dinozauri veșnici care trag toate sforile și cunosc toate rotițele, cum merg unse sau cum merg blocate. De aceea poate să vină și papa de la Roma că nu va mișca nimic dacă acești câțiva esențiali îi sunt ostili.

    Un ministru e doar turist în minister, credeți că pe Sebsatian Burdujeanu 7 îl bagă cineva în seamă? Ei sunt izolați în acel birou luxos și nu li se spune nimic din ce se întâmplă în realitate, iar dacă își bagă prea mult nasul sunt compromiși. Nu că ar fi și greu să compromiți un astfel de politruc.

    Comentariu apreciat.480
    • NOU
      #72

      vi-l aduceți aminte pe Cosmin Borc, ministrul economiei la Cioloș? omu’ a zis cu subiect și predicat despre angajații din ministere:
      50% care vor, da’ nu știu
      30% care nici nu vor, nici nu știu
      20% care știu, da’ nu vor!
      problema îs ăștia ultimii (nu vă luați de procentele exacte, am și eu o vîrstă), care, știind cum se face, pun niște „tălpi” atît de profi încît orice ministru își rupe gîtu’ en fanfare…

      211
    • Ce ți-e și cu viața asta, pe Borc nu-l mai știu dar nu o să-l uit niciodată pe Dănuț Andrușcă, ministrul economiei sub dragnea (mă rog, Tudose sau care o fi fost de fațadă).

      80
  21. E multa lume care vrea să muncească în Oradea ,dar nu pe salariile alea de mizerie ! Sunt doua Târguri ale Locurilor de munca / an , găsești joburile oferite de firmele participante și înainte si după târgurile astea ( aceleași joburi ) ,firmele sunt in permanenta căutare de fraieri ! Tocmai e mediatizat ( cred că mai mult local) cazul unei familii care a trebuit să se mute pt a2a oară în decurs de câțiva ani ,locuita lor aflandu.se in calea proiectelor C.j. Sper că au fost despăgubiți cu sumele corecte ,dar nu e numai asta !!! Părerea mea legata de eventuala „viața” a lu’ Bolo pe malurile Dâmboviței e că la un moment dat o sa fie efectiv eliminat în ntr.un fel sau altul de peștii ăia MARI !

    231
  22. „e jurnalist pe politic de 10 ani, nu e un habarnist”

    Ba, e un habarnist versat, cu 10 ani de experienta.

    122
  23. Doua despre Bolojan (si de ce nu cred ca o sa fie prim-ministru):
    1. A avut de mult timp ocazia sa fie prim-ministru, a fost la un moment dat secretar general al guvernului si a plecat repede. E altceva sa lucrezi la Bucuresti comparativ cu un oras mediu ca Oradea, alta realitate adminstrativ-politica.
    2. Deja Europa intra in recesiune, iar Romania incepe sa fie afectata, se va vedea la anul. Vor trebui luat masuri minime de austeritate, iar nu cred ca Bolojan va dori sa fie un fel de tap ispasitor, „vinovatul” de serviciu pentru consecintele sociale. Unde va puncta PSD.
    Vom vedea, oricum, pt PNL e perfect ca Bolojan sa fie presedinte. Are discurs de dreapta, ceea ce ar trebui sa fie PNL. Astfel , daca esti antreprenor, ai afaceri mici sau mare, vei vota PNL-ul.

    100
  24. Problema lui Bolojan si mai ales motivul pentru care el va da un chix major daca ajunge la putere este una destul de simpla. Gestiunea de primarie, consiliu judetean este total alta mancare de peste fata de gestiunea unui guvern. Incepand de la problemele cotidiene si culminand cu faptul ca orice decizie pe care o vei lua este decontata la final de mai multa lume decat o organizatie de judet. Pur si simplu gestionezi extrem de multe probleme ce pot impacta chestii nemaivazute.
    La toata povestea asta pune si aritmetica parlamentara, care ne place sau nu pune PSD cu numarul cel mai mare de mandate parlamentari/senatori, iar restul fiind faramitate in cat mai multe grupuri/grupulete. Asa ca daca Bolojan va ajunge prim-ministru o oarecare colaborare cu PSD o sa trebuiasca sa existe, iar apoi vin ceilalti „importanti”. Pur si simplu negocierile pe temele sensibile se vor prelungi la nesfarsit si se va ajunge intr-o stare de baltire continua. Ca ceva reforme sa se intample, Bolojan este la mana PSD si apoi la mana celorlati, ori asta deja schimba regulile jocului. Faptul ca el accepta sa fie prim-ministru in varii conditii, lasa multe semne de intrebare.

    80
  25. Am citit nu demult o analiza buna asupra motivelor pt care nu ar prelua cu adevarat functie de premier si mi-a atras atentia asta:

    „Chiar faptul că, la ora actuală, e (relativ) izolat în PNL arată că abilitățile de negociator ale dânsului – capabil să edifice alianțe de durată și să constituie un pol în partid – nu sunt partea sa cea mai tare. În Partidul Liberal domnul Bolojan e o legendă, dar nu un pol care să fi coalizat o rezistență la derivele formațiunii politice din ultimii ani. Dacă chiar ar veni la București, domnul Bolojan n-ar putea-o face decât cu o parte din oamenii de încredere de la Oradea. Asta ar însemna că, pe de-o parte slăbește structura de transmisie de aici, pe de alta își coalizează pe cap funcționărimea centrală care li s-ar opune – prin toate mijloacele – bihorenilor. Mai mult sau mai puțin, lipsit de cele două atuuri majore ale dânsului: comanda centralizată și echipa acționând ca o curea de transmisie, domnul Bolojan ar fi captivul unui mare mecanism care s-ar debarasa rapid de dânsul. Și, jucându-și prestigiul pe cartea mare a țării, ar fi în situația de a pierde tot.”

    Link: https://www.contributors.ro/de-ce-nu-merge-domnul-bolojan-ca-prim-ministru/

    91
  26. Legat strict de Oradea si deciziile pe care le-a luat, strict in opinia mea, mi se par blocate undeva la anii 80-90 din Vest, cu accentul pus pe masini. Plin de pasaje peste pasaje cu un efect clar: atrag din ce in ce mai multe masini in trafic. Orasul trebuie redat oamenilor: parcuri, trotuare, piste de bicicleta, transport in comun.

    Am luat ca reper Hague din Olanda, un oras care mi se pare printre cele mai bine gandite. Ma rog, inteleg ca in Ro inca suntem obsedati de a sta mereu in masina, deci probabil era imposibil de implementat.

    818
    • Nu știu la ce film te-ai uitat, dar fix ăsta e scopul la cam toate lucrările. Și de-aia a și putut lua fonduri europene pentru ele. UE NU dă fonduri pentru prioritizarea mașinilor în orașe, din contră.

      S-au mărit masiv spațiile pietonale prin Oradea, mai ales prin centru, dar nu numai, și parcuri, zone din cartiere. Și toate pasajele/semi-tunelele alea din centru, deasupra ai…spații pietonale.

      Iar acum, toate pasajele care urmează să se facă merg pe linia de a prioritiza mijlocul de transport în comun. Deci practic Oradea (deși e mică, știu, știu) are șanse să aibă mijloc de transport în comun cu prioritate maximă și 0 semafoare pe traseu, cam la toate intersecțiile se face acum denivelare.

      Și mai e (zic eu) cel mai ambițios proiect, stil Londra sau alte capitale europene, un tren metropolitan. Reabilitarea liniilor abandonate CFR și folosirea lor pentru niște trenuri rapide locale, ca să poți locui în satele din jur și să vii cu tramvaiul la serviciul sau merge la felix cu tramvaiul.

      La zona gării unde se vor uni toate astea, iar se vrea a se duce traficul de mașini puțin în subteran pentru ca deasupra să fie doar pietonal aka tren metropolitan/tramvai. Te dai jos din tren te urci în tramvai și invers, fără să te împiedici de mașini, semafoare, trecere de pietoni.

      Mie îmi pare fix invers, cu fiecare zi e mai greu să găsești locuri de parcare unde ai tu chef în oraș, ori la plată, ori departe de centru și vii pe jos. Devine din ce în ce mai enervant să vii cu mașina dacă vrei să parchezi în buza clădirii ca-n București. Și asta e bine zic eu.

      175
    • @capitanulPtk: Hague ca Hague, dar sa vezi ce infrastructura au aia din Haga

      133
    • Și una care am uitat s-o zic: toate orașele astea din vest mega-lăudate că au centru pietonal, că sunt descurajate mașinile și nu știu ce, au lucru în comun: au niște autostrăzi și centuri ocolitoare de te miști mai rapid cu mașina decât cu elicopterul. Tunele, poduri, pasaje, tot ce vrei.

      Adică noi ne uităm la ăia: uite bă, ce fain e în centru și comentăm pe ăștia de la noi că de ce nu interzic mașinile în oraș, uitând că noi n-avem nici 5% din infrastructura rutieră metropolitană care o are și cel mai plictisitor municipiu vestic hipsteresc din ăsta.

      Oradea are acuma marele inel metropolitan și ne uităm la el ca la ceva SF, când Debrecen (care e în zona săracă a Ungariei) are ditamai autostrada cu 4/6 benzi care-l ocolește. Despre ce discutăm? :)

      183
    • un argument semi-forțat, fiindcă trăim totuși în orașe, nu cred că putem să sacrificăm viețile noastre pentru că nu sunt centuri cu 6 benzi. mai precis, vrei să respiri diesel încă 38 de ani până se mișcă Grindenii să facă acea infrastructură ocolitoare? sau pui interdicții și sacrifici șoferii (care până la urmă nu știu ce e așa esențial să tot se fâțâie cu mașinile prin oraș)?

      73
  27. Am mai citit articole de-ale lui Radu Irimia si, sincer, are articole mult mai bune pe politic fata de Cristian Banu si ale lui politichii :)

    22
  28. La Oradea a fost destul de usor ca domnu’ Bolojan sa se inconjoare de yesmeni.
    Fiind din zona cunosc destui care au plecat din „echipa” lui pentru ca exista doar o singura directie si o singura parere. Cea a lui Bolo. Omul face si drege, dar nu exista o discutie reala cu el.
    Sunt curios cum v-a functiona asta in administratia centrala.
    Pe langa asta nu poti sa nu observi tot felul de ciudatenii pe la Oradea.
    Anumiti dezvoltatori imobiliari au totul pe tava. Cumpara terenul X si in 1-2 ani cand blocurile sunt ridicate, utilitatile sunt trase, drumuri noi facute de Primarie, etc etc. Asta in timp ce avem approx 20-30% din strazi fara asfalt, unele chiar la 10-15min de mers pe jos de la Primarie.
    Politic domnu’ Bolo are spate serios. Nu este deranjat de nimeni, cineva il tine in brate, cam de pe vremea in care era la administratia judeteana, inainte sa fie primar. In Ro cred ca este absolut imposibil sa fii sef zeci de ani in administratie si sa nu fii „atins” de nici un scandal.

    41
  29. … cred ca in orice discutie despre binele comun al Bucurestenilor ar trebui dat exemplu Basescu si cum a dat el spre adoptie cainii de pe strazi, cred ca e cel mai reusit proiect de adoptii din toata lumea.

    30

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)