Blog: cum să nu ieşi din mulţime

Vin cu exemple după articolul cu ideile despre diferenţierea de alţi bloggeri. Şi le iau din online, pentru că sunt uşor de identificat.

 say_copy

Scriu despre altceva

Aşa nu: Ligia şi Elena. Aşa da: Bogdana şi Anca. Toate patru fetele lucrează în online. Teoretic, te abonezi la blogurile lor fie pentru că vrei să le fuţi şi cauţi să afli cât mai multe detalii despre ele, fie pentru că te gândeşti că vei găsi opinii şi informaţii interesante din domeniul în care ele activează. Eu m-am abonat din motivul al doilea. Vreau să văd idei, vreau să văd chestii care poate mi-au scăpat, vreau să văd acţiune.

Nu, nu e nimic în neregulă să găsesc şi articole personale sau alte activităţi, dar astea nu interesează decât pe potenţialii pretendenţi. Te recomanzi ca doctor, nu te mira când lumea te sună să afle detalii despre o boală.

Copiez ce fac alţii

Căutam ieri la o chestie şi am ajuns pe un blog care îmi copiase vreo 3 articole. Cu link, dar o făcuse într-un mod stupid: acelaşi titlu, aceeaşi informaţie rescrisă un pic. Şi aici e o problemă cu mai multe componente:

  1. este foarte greu să te baţi cu mine sau cu un ziar în titluri. practic imposibil. google ia în calcul vechimea domeniului, frecvenţa updateurilor, ora publicării ştirii. şi, deşi se pot face măgării destule, de cele mai multe ori bătălia este pierdută.
  2. este absolutamente stupid să copiezi articole-ştiri de pe alte bloguri. înţeleg că audienţa nu este aceeaşi, dar practic nu ieşi din mulţime doar cu ştiri. adu ceva în plus. oferă o opinie. fii coerent şi pertinent. am mai spus asta şi în 2008. practic, nimeni nu citeşte bloguri doar pentru ştiri. dacă alegeam să public numai ştiri, acum aveam probabil 300 de unici, pentru că oamenii se uitau, dădeau din umeri şi se întrebau “de ce nu mă duc eu pe hotnews şi citesc blogul boului ăstuia”.

Valoarea blogosferei stă în diversitate. Oamenii au început să citească bloguri pentru că ofereau altceva decât găseau în presa clasică: păreri neînfricate despre companii, poveşti reale, informaţie brută. Dacă tot ce faci este să copiezi un blog mai citit în speranţa că se va lipi de tine ce face el mai bine închizi şi te apuci de mecanică auto sau croşetat.

Final

Bloggingul e un proces. Cei vechi aşteaptă de la cei noi să nu facă aceleaşi greşeli, mai ales când există destule articole despre ce e de evitat şi ce nu. Citiţi problogger sau copyblogger de la cap la coadă şi nu repetaţi aceleaşi greşeli pe care alţii le-au documentat acum 3 sau 5 ani. Ştiu că e nasol şi că e greu, dar gândiţi-vă cum a fost pentru cei care au construit drumul pe care acum toată lumea îl ia de-a gata.

Voi publica sâmbătă o listă cu articole utile pentru un blogger începător care vrea să înveţe chestii.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

10 comentarii

  1. Mdaa, eu n-am blog! Iti citesc blogul dar nu mereu comentez pentru ca ai ajuns cu blogul foarte sus si nu mai ai timp sa interactionezi cu cititorii tai, nici nu prea mai ai interes pentru asta.

    Imi plac ideile tale dar in cadrul articolelor tu esti cel care formuleaza o intrebare/o ipoteza si in acelasi timp tot tu oferi si raspunsul/solutiile. Prin urmare, orice interactiune prin comentarii va fi sa ti se aprobe cele spuse; orice alta parere va fi din start de neluat in seama pentru ca pozitia ta deja ai prezentat-o in articol.

    00
  2. @aHUIBAN: cred ca confunzi zoso.ro cu un forum.

    00
  3. :) referitor la scrisul despre altceva … fictiunea, fie ea si „short fiction”, nu se prea cauta, nu ?

    00
  4. @iulian desi e necesar un forum pe blogging, in Romania.

    pana una alta , e bine ca mai apar si articole de genul asta

    00
  5. Eu personal îţi mulţumesc pentru articolele despre blogging! Am găsit destulă informaţie utilă pe tema asta, folosind cu încredere meniul. Dacă cineva are nevoie de mai mult, probabil are nevoie să şi scrii în locu’ lui. :))

    00
  6. Eu incerc sa invat cate putin de la fiecare.Articolele de genul asta sunt utile.Ai ce invata, doar sa vrei :)

    00
  7. nu-i adevarat ce zici tu acolo, prietenul meu nici macar nu-mi citeste blogul :))

    00
  8. Mai citesti vreun blog pe care il citeai sa spunem in 2006 [cam pe atunci am auzit eu de bloguri]? Tema de articol. :)

    00
  9. Chestia cu evitatul subiectelor abordate de zoso sau de ziare e corectă în parte, pentru că n-ai nicio şansă să le ei faţa în motoarele de căutare. Dar, evitând acele ştiri te poziţionezi voluntar în afara „agendei media”, caz în care posibilitatea ca un vizitator să dea peste tine din întâmplare e nulă. Practic, stai în offside voit.

    Sigur, dacă scrii doar despre reproducerea gândacilor de bucătărie, zilnic, documentat, coerent, cu informaţii din interior (-ul bucătăriei), vei exploata acea nişă şi vei fi lider pe ea, devenind specialistul în gândaci.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)