Bietul Năstase, s-a lovit la cap

Fostul premier și infractor condamnat Adrian Năstase scrie un text la adresa unui slobozel la gură de la B1. Textul e la nivelul pamfletului propagat de jegurile care îi sunt atât de dragi lui Năstase, rect Antena3.

Pentru că serverele de CS sunt aglomerate la ora asta și Banciu e încă sub calmante, să spunem câteva cuvinte pe tema asta.

Bă, jigodie, de patru ani, mă insulti si imi jignesti familia – sotia, copiii – pentru că ai frustrări cu Ceausescu.

Pe degeaba bă, nu pentru că sunt niște scârbe care ne sfidează din postura de fructificatori ai unor foloase care au picat din cer, pentru că Adrian Năstase și soția au lucrat mereu la stat, de acolo făcând rost de bani pentru un bloc în centrul Bucureștiului, două cafenele pentru jegul ăla care umblă ba cu Audi A6, ba cu A7, și pentru studiile lui ăla micu.

Ce ai făcut tu, bă, in viată ca să mă judeci pe mine si pe altii.

Nimic, bă. N-am furat, n-am fost corupt, n-am mințit. Un ratat, bă.

De patru ani, mă jignesti in fiecare seară, bă, jigodie. Mă acuzi că am furat. Ce-am furat, bă? I-am furat bideul lu’ maică-ta? I-am furat afisele electorale lu’ taică-tu? Să fie sănătosi, că nu am nimic cu ei desi puteau să nu te scoată din incubator.

De unde ai atâția bani, bă? De unde ai, bă, bani pentru ferma de la Cornu? De unde ai bă bani de ditai palatul? De unde ai, bă, bani de ceasuri și mașini, bă, bugetarul pizdii?

Și pe tine trebuia să te țină mă-ta, bă, făcea un bine poporului român, bă, se fura mai puțin în țara asta, bă, dacă nu erai tu și jigodia aia de Iliescu, bă. Și, dacă nu erai tu, bă jegule, nici jegul de Ponta nu ajungea unde e acum, bă, că e pupilul tău, bă, îți căra geanta când veneai să ne predai Istoria Culturii la Jurnalism la Hyperion, bă, ce ironie, jigodie, tu ai patronat cea mai neagră perioadă a presei românești, cu zeci de jurnaliști bătuți și amenințați, și tu predai ziariștilor chestii, ca să ai o activitate universitară, jegule!

Bă, gunoiule, am creat peste 20 de muzee, am donat sute de hărti vechi statului si am creat cel mai mare muzeu de genul asta din Europa.

De unde, bă? Din ce bani? Din procesele câștigate ca avocat?

Dacă poti să mergi să faci turism in toată lumea, asta mi se datorează si mie, redus mintal ce esti.

Da, ai creat autostrăzi, nebunule care ești, și noi nu știm de ele!

Am tăcut timp de patru ani si am asteptat să-ti vină mintea la cap (de p…). Tu insă ai ajuns să spui că vrei să joci pe mormântul meu, să iei in batjocură gestul meu de revoltă de acum trei ani, să faci diverse insinuări sexuale? Cu ce drept, bă, gunoiule?

Pentru că insiști, bă. Nu te dai deloc dus din viața publică. Ești un infractor, bă, condamnat de două ori, bă, și tu tot nu lași capul în pământ, jigodie, și insiști să otrăvești societatea și viața publică cu prezența ta grăsuță și jegoasă, bă. De aia! De aia te înjură lumea!

Pentru că CNA -ul este plecat cu pluta prin lume si membrii săi nu mai au timp să se uite la televizor? De asta a ajuns tara asta in situatia in care este. Din vina unor nemernici ca tine. Care se hrănesc, precum hienele, din stârvuri.

Da, se adună seară de seară la Antena3.

Ai fi vrut să beau o cafea cu tine. Cum as putea să fac lucrul asta, bă, gunoiule, când tu nu m-ai atacat doar pe mine ci i-ai jignit si pe copiii mei  sau pe sotia mea.

Pentru că insiști, bă, și nu pleci odată și din viața publică și dintre cei vii. Tu și Iliescu, cele mai mari frâne în calea poporului român. Și copiii tăi ar trebui să sufere, bă, să moară de foame și sa se angajeze pe 600 lei salariu, bă, să simtă ce a făcut ta-su pentru poporul ăsta, nu să ne privească sfidători din mașini de lux, luate din banii furați de tine.

Hai sictir, jegule, ai rămas la fel. Stai la Cornu, lepră, nu mai scrie, nu mai scoate capul, ascunde-te de ochii poporului, că i-ai făcut destul rău!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

34 comentarii

  1. Am sa pun textul si aici, poate il aproba de data asta:

    Adrian Nastase:
    „Podul, bă, a fost făcut, smechereste de bulgari ca să scurteze traseul prin România al tirurilor care merg din Balcani spre Europa occidentală, bă. Studiul de fezabiliate si finantarea podului care pe tine nu te ajută la turismul din Bulgaria au fost realizate cu ajutorul si cu banii UE, la solicitarea bulgarilor, bă. S-or fi imprumutat bulgarii si la Bancorex. Deci podul ăla există, bă. El a fost făcut nu pentru tine ci pentru motive financiare, pentru ca tirurile lor, alea grecesti si alea turcesti să plătească taxe mai mici la noi – pentru un traseu mai scurt prin România decat cel pe la Giurgiu. Si să lase mai multi bani in Bulgaria. Bulgarii au fost mai destepti decât noi in chestiunea asta.”
    ––––
    Ce inteleg eu din ce zice nea grigore:
    „Noi stiam ca bulgarii vor sa ne sunteze, dar am lasat-o ca merge si-asa.”
    Un prim-ministru al Romaniei recunoaste ca bulgarii sunt mai destepti, pentru ca s-au miscat si au accesat niste fonduri UE pentru construirea unui nou pod.
    Romanii, MAI PROSTI, nu au putut accesa niste fonduri UE pentru doar REPARAREA unui pod deja existent, astfel ca tirurile alea despre care vorbeste sa lase mai multi bani in Romania.
    Observa cineva mizeria?
    Cum puii mei bulgarii au facut un pod, in timp ce romanii nu sunt in stare sa repare unul deja existent!? Ne-au facut ba, „ne-au dat rusine” cum ar spune 1-Q Sapro.
    Bineinteles, romanii mai trebuiau sa faca si soselele de la Giurgiu la granita, sa fie treaba dusa pana la capat.
    Dar era prea mult de gandit, de muncit, si prea putin de furat, ma gandesc.
    Cacatii fac cate 10km de autostrada de-ampulea prin tara, in loc sa faca o sosea care chiar sa produca bani. Bani „de import” cum ar veni.
    Bai Nastase, tu te lauzi cu cacatul asta? Pe bune?
    „Bulgarii au fost mai destepti decât noi” – Nu ma, noi suntem condusi de lepre, asta e tot. Bulgarii se pare ca isi vad mai bine interesul. Si la ei e coruptia cat casa, dar pana la un punct.
    „Au fost mai destepti decât noi” cu podul, cu turismul, cu atragerea de investitori straini…
    ‘va-n gura de lepre.

    00
  2. Jos palaria Vali! Respect!

    00
  3. Nastase
    Nu tu, ba! Mie!

    00
  4. Nastase Iliescu Ponta si Voiculescu la di zid si sa vezi cum venim toti inapoi acasa

    00
  5. o fi intrat jeg pe blog beat. ca sigur mai are parola.

    00
  6. a venit caldura si a dat strechea in psdisti. borfas mare nastase. ma intreb din ce venituri isi duce zilele azi.

    00
  7. NOU
    #15

    nu. e cealaltă! cacadea

    00
  8. De apreciat curăţenia impecabilă a comentariilor de pe blog. Deşi articolul e citit de o ţară întreagă de internauţi. Un covor impresionant de limbi aşternute în calea curului domnesc. Aşa de dragul vremilor de altă dată. „Hmmm! Adevăratul gust al copilăriei politice!”

    00
  9. Pariu că până nu uită lumea de Ponta or să mai fie scandaluri cu psdist?

    00
  10. Trebuie înregistrată emisiunea lui Banciu din seara asta. Însă cred că nici jegul ăla de Badea nu o să stea cuminte și va mânca și el din subiect.

    00
  11. Probabil iq-ul lui A.N. depaseste cu mult suma iq -urilor celor ce au postat mai sus.

    00
    • desigur,numai prostii pot gandi impotriva bombonelului suprem….
      de curiozitate,curilingusul e un hobby sau un mod de trai?

      00
  12. NOU
    #22

    Excelenta, nu te ling in cur, dar esti de apreciat pentru postul asta! Sunt atatia alti blogări care pot lua atitudine, si uite-i cum scriu doar… Nimic!

    00
  13. Un hot ordinar, cu pirnaie la activ se pune-n gura cu un jurnalist! Deci nici-o remuscare, nu tu modestie, musca pe caciula. Cica el a facut muzee! Ce maret e el! Si datorita lui se plimba pe-afara amarasteni ca Banciu! Deci e si timpit. Probabil uraste atit de mult sa se culce cu urita aia de Dana, ca prefera sa se certe pe net.

    00
  14. Ce nu înțeleg este de ce năstase a pus poza cu el in articolul de pe blog…

    00
  15. partea sublima este ca „bah, de la burberry” a recunoscut deschis ca este un starv.

    in rest, doresc cu sinceritate sa ii dea dumnezeu intregii familii nastase mai multe tumori maligne decat au adolescentele cosuri pe cur.

    00
  16. E greu de acceptat pentru Aditza faptul ca a facut ce a facut. Violenta postarii inseamna poate ca incepe sa constientizeze cat de mare e mizeria pe care a lasat-o in urma? De aici si apararea violenta a familiei, a copiilor, care vor purta mereu pecetea lu ta-su. Si peste 100 de ani o sa se sopteasca: ”Il vezi pe ala? E ruda cu Nastase! – I-auzi, bulangiul!”. Pe de alta parte, nu sunt de acord cu stilul de kkt al lui Banciu, cred in respectul care trebuie aratat chiar si fata de specimene precum Nastase.

    00
  17. Misto poza de la articol, omul a invatat sa faca selfie

    00
  18. sa inteleg ca daca zici inainte „acesta este un pamflet” poti sa-l bagi si sa-l scoti pe respectivul prin toate orificiile, with no offence?

    o fi un fel de piua?

    00
  19. NOU
    #30

    pe scurt, sa ma cac in tine zoso! in tine si in toti cei ca tine! esti o mizerie frustrata plina de rahat! mergi si suge i pendula lu base si ai lui ca ei au facut mult bine tarii inclusiv tie! taran obosit ce esti! fara nastase si acum stateai la coada la vize kktule! desi tu asa meriti ca esti crescut in cocina!

    00
    • nu, prostule, tu poți călători oriunde in ciuda lui năstase și a lui iliescu și a lui dip și a lui agathon și a lui dragnea.

    • Tourette ?
      Sau Tâmpette …

      00
    • Asta e unul dintre cei care s-au uitat prea mult la documentarul recorder si au ramas cu impresia ca toti aia din interviuri sunt imaculati si spun adevarul “obiectiv” fiindca sunt intr-un “documentar”

      00
  20. NOU
    #34

    Bravo cuaie! Pe cuvântul meu că te iert pentru tot ! Pe chestia asta, pentru ce ai scris, îți doresc să fii sănătos până oi crăpa de moarte bună :)
    ‘Tu-l în gură de javră cu familia lui și cu Iliescu cu tot!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile