TopBlogZosoblack

Nu vreau să fiu misogin, dar nu înțeleg…

Marți la unu noaptea am plecat singură spre casă, din clubul Control. Am luat primul taxi care mi-a ieșit în cale, de pe Calea Victoriei, fără să mă uit de la ce firmă este, fiind obișnuită cu Berlinul, unde toate taxiurile sunt la fel. M-am așezat pe bancheta din spate, în diagonală fața de șofer. Tot drumul nu m-am uitat deloc la fața șoferului și nici n-am vorbit cu el, am privit pe geam. Nu s-a întâmplat nimic suspicios, până când a oprit pe o stradă necunoscută mie, cu un singur bec. I-am spus că nu stau aici și n-am vrut să cobor. El tăcea din gură și nu schița nimic. Atunci i-am zis că i-am luat numărul și că-l reclam dacă nu mă duce acasă, pentru că știam că asta îi determină pe taximetriștii din București să se răzgândească, atunci când insistă cu ceva anume.

A coborât din taxi instant, a deschis ușa din spate, m-a târât afară de gât, pe care mi-a și lăsat urme, mi-a tras un pumn în gură și m-a dat cu capul de asfalt. Nu știu cât timp am fost inconștientă. Când m-am trezit, mașina plecase. În stare de șoc, nu simțeam durere și nici nu mi-am dat seama ca sunt lovită. Sughițam și așteptam să iasă cineva dintr-o curte, dar nu ieșea nimeni. Telefonul era aruncat la câțiva metri și am folosit GPS-ul ca să găsesc drumul spre casă, pe care l-am făcut plângând. Eram la câteva străzi de locuința mea din Militari. (de aici)

Acum, eu aș exclude ipoteza violului. Dacă voia, nu o ducea la doi pași de casă, și, dacă tot i-a dat un pumn să o convingă, nu o lăsa așa.

Ce mai rămâne? I-a vomitat în mașină? A zis că nu are bani? S-a prins că era un taxi cu 3 lei kilometrul? Ce faci/spui ca un om să îți dea un pumn în față, fată fiind?

Nu știu cum e la fete, dar la mine n-a sărit nimeni la bătaie că dormeam în taxi sau că i-am cerut să oprească să borăsc sau să scot bani de la bancomat.

 

batuta

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

109 comentarii

  1. Bun, i-a luat numarul sa-l reclame si…?

    00
  2. poate de la starea de soc l-a uitat… ciudata poveste. intelegeam sa o violeze dupa dar nimic…nu tu telefon sau bani furati din ce am citit… poate s-a comportat ca vaca dar asta nu ii dadea dreptul sa o loveasca.

    good old rromania

    00
  3. E periculoasa tare asta cu “a meritat-o”.

    00
  4. Am citit si eu articolul direct de la sursa si nu am inteles ce a provocat atacul. Relateaza ca s-a oprit la un moment dat pe o strada, aproape de destinatie si dupa ce l-a rugat pe taximetrist sa o duca unde trebuia, s-a declansat atacul.
    Pare bizara povestea, ceva lipseste. Banuiesc ca a avut loc o discutie legata de tarif, si probabil asta a declansat atacul.
    In orice caz, nu-si merita soarta, un om normal nu ataca o femeie fara aparare. Daca nu dorea sa plateasca as fi sunat la politie, sau ma duceam cu ea direct la circa. Asta presupunand ca taximetristul era cu toate actele in regula si nu mergea pe blat.
    Eu il cataloghez ca animal pe taximetrist, mai ales ca multi dintre acestia nu au un minim de pregatire pt a lucra cu publicul.

    00
  5. Asta seamana cu aia din reclama cu “dentistului meu o sa ii placa ce vede.”

    Lel.

    00
  6. Si fara numar se poate gasi, GPS, camere etc. Problema este ca nu are nimeni chef. Problema si mai mare este ca poate ala e dereglat la cap, este pericol public iar peste ceva timp aflam ca a facut-o lata.

    00
    • Pe langa ca e ingrozitor ce i s-a intamplat fetei, asta e o problema uriasa: daca nu il identifica cineva pe nenea ala, avem un taximetrist dereglat, violent si foarte periculos liber prin Bucuresti. A facut-o, a vazut ca a scapat, ce il impiedica sa faca iar ceva si mai grav.

      00
  7. Ai fost acolo? Daca da, atunci vezi ca se cauta martori, ar fi de ajutor in ancheta. Daca nu, apreciem cu totii ca stii ce se intampla in mintea unui violator si unde ar duce-o, dar supozitiile tale bazate pe nimic chiar sunt irelevante. Oricum, ai comentatori de vaza, observ, numai unu’ si unu’.

    00
  8. cred ca ar trebui toti taximetristii sa fie obligati sa aiba gps. toate autobuzele au. de ce n-ar avea si taxiurile? cine sa le monitorizeze? dispeceratele. ca de-aia au lege speciala si de-aia nu pot eu sa fac pe taxiul. ca nu sunt de incredere. ca nu sunt supravegheat. si ca sa nu generalizez ca sunt si taximetristi care asculta radio romania cultural, cred ca asa s-ar face curat si in curtea lor . si asa sunt prea multi

    00
  9. Nu ca vreau sa par eu cu doua perechi de OO, dar eu daca-mi luam pumni in gura de la un taximetrist pe care il platesc sa ma duca acasa si aveam plangere la politie poti sa fii sigur ca tranteam numele firmei de taxi ce refuza sa coopereze direct in titlu, precum si de vreo 10 ori in articol. Mie imi pare asa un fel de “link bait”, hai sa scriem un articol pe un ton grav sa-l distribuie toti hipsterii.

    A doua chestie, nu inteleg cum poti bate o femeie in halul asta. Ii doresc respectivului judecator o femeie si un generos la multi ani cu executare.

    A treia chestie, eram in club unde un tip mort de beat s-a pisat dupa un coltar unde ca la sate (din pacate e la oras) unde nu exista garderoba erau aruncate gecile fetelor. Patronul clubului – fost boxeur, 1,90 metri si vreo 130 kg – l-a vazut si i-a dat un pumn in fata de l-a lasat inconstient. Gura, nas, ochi, dauna totala, siroia sangele din el ca zeama din rosiile alea mari de gradina.

    M-a mirat faptul ca toata lumea a zis “Bine i-a facut!”, eu eram singurul de parere ca nu era nevoie sa-l loveasca in halul ala in fata, ca putea eventual sa-l scuture la iesire sau sa-i traga o mangaiere la ficat dar nu in vazul lumii, sau ca putea sa sune la politie sa-l amendeze pentru deranjarea ordinii publice. Asa cultura, cocalarii s-au bucurat ca n-au fost ei in locul aluia, cocalaresele s-au udat cand l-au vazut pe ala ce fioros loveste cu pumnul.

    00
    • “nu inteleg cum poti bate o femeie in halul asta”
      Dar dacă era bărbat de ce ai fi înțeles?

      00
    • Diferenta dintre barbat si femeie e ca barbatul poate sa riposteze violent, moment in care se lasa cu buze si cu ochi umflati.

      Nu-i deloc OK sa se bata doi barbati, dar cand tu ditamai ursu’ de 80-100 kg lovesti in fata o femeie de 50 kg care nu se poate apara e grav, ai creierul cat o aluna.

      00
    • Ai fost la Entourage?

      00
    • Uita-te si tu ce firava e tipa din poza, deabia poate sa-si desfaca iaurtul singura.

      Am si eu o prietena suedeza ce practica boxul de vreo 6 ani, dar iti dai seama ca e ceva dubios la ea de cand o vezi cum arata pumnul ei strans sau cat de proeminente sunt venele de pe antebrat.

      00
    • Era o pugilistă la Steaua care bătea toți băieții… Știu că avem preconcepții, dar și femeile pot să bată. Chiar mai bine decât uni bărbați!

      00
  10. Moarte taximetristului,desigur. Dar, in general, barbati si femei deopotriva, nu uitati ca pumnul celui mai puternic ca voi va castiga intotdeauna intr-o cearta in care voi argumentati civilizat apeland la retorica.

    00
  11. Am citit articolul. Cam multe chestii SF își închipuie domnișoara că se petrec în România. Să începi și să termini în aceeași notă “am crezut că Bucureștiul este Berlin” mie unuia îmi ridică semne de întrebare asupra conexiunilor duduii cu realitatea înconjurătoare.

    “Am crezut că în București e ca în Berlin”… Logica dânsei îmi ucide neuronii unul câte unul…

    00
  12. tipa spune in articol ca e plecata de 5 ani, umblata prin lume. beata, a apucat-o pornaiala si din cauza filmelor vestice din cap a zis sa faca un quicky, s-o fi dat la el. poate i-a propus ue in loc de bani pentru cursa.

    omul nostru, roman taximetrist cu frica lui dumnezeu a dat cu ea de pamant.

    00
    • Păi doar ai văzut ce a pățit taximetristul ăla de l-a violat clienta… Râdeau știristele de la prosteve de el de fiecare dată când povesteau…

      00
    • Da ma ca prin vest toti taximetristii dau muie la cliente, e o practica uzuala, aia nu iau bani de la femei, am auzit si eu asta… Al dracu’ de destept..

      00
  13. Nu vreau sa fiu misogin, dar ca sa te urci in prima masina care iti trece prin fata, fara sa ai habar ce firma e, ce tarif, etc, in mijlocul noptii si in Bucuresti … iti meriti soarta.

    00
    • Mai prostule prima masina de taxi, nu orice masina!!! Auzi, cica-si merita soarta… Tu traiesti in jungla?!

      In alta ordine de idei, probabil a discutat ea ceva ce nu-si aminteste cu retardatul de sofer si ala si-a peirdut controlul.

      00
    • nu cred ca merita nimeni asa ceva indiferent de ce companie de taxi era, trezeste-te ca esti plecat cu pluta prietene

      00
    • Cum căcat să zici aşa ceva? Ce legătură au firma şi tariful cu faptul că un idiot a reacţionat în halul ăsta? WTF?

      00
    • “tu-ți morții mă-tii de jegos, n-am bani, sugi pendula, n-ai ce să-mi faci!”

      merge asta? :)

    • ba, eu zic ca isi merita soarta, si ar trebui ca toti oamenii sa fie realisti, taximetristii sunt in majoritate niste lepre de oameni; da, ai vrea sa mergi cu taxiul in siguranta si confort dar parca n-ai da mai mult pentru un km.. asa ca aia de-s taximetristi nu-s cei mai spalati oameni iar daca tu mergi la orice ora cu un taxi care-l vezi pe strada mai gandeste-te! aia care o intind in stanga si-n dreapta la ore dubioase sunt niste oameni dubiosi, daca te increzi in oameni din astia sa fii sanatos, ai sa te lecuiesti odata si odata.

      nu stiu ce a facut aia, daca stirea e reala dar nu pare completa, plm
      iar daca e completa exista in totdeauna in viata oricarui om un barbat care ar trebui sa se ocupe de chestiile astea delicate

      00
  14. sa nu excludem ipoteza oamenilor dezechilibrati psihic: ei traiesc printre noi si se comporta ca atare.
    in urma cu un an, un nene de aproape 70 de ani a dat peste mine cu masina. nu din greseala. ci ca sa-mi arate el ce mare si puternic este. nu a dat sa ma omoare, doar sa ma sperie: mi-a indoit bicicleta pe alocuri. sunt sigura ca arata mult mai cumsecade decat taximetristul din povestea asta.
    pt toti cei care nu vor sa fie misogini: pai nu fiti si ganditi-va ca mamele/surorile/nevestele si fetele voastre locuiesc in acelasi oras cu dementii astia nediagnosticati. nu este posibil ca femeile sa fie cu ochii in patru la orice pas.
    nu este vina fetei, ar zice un feminist. intre timp, misoginul se gandeste ca probabil a facut fata ceva sa-l necajeasca pe nenea de la volan. trist!

    00
    • Probabil ca militia nu face nimic incazul asta, daca tipa poate da de el – fratele, sotul, prietenul ar trebui sa mearga sa-i rupa capu’eu asa as face, numai cand ma gandesc ca in locul ei putea fi nevasta-mea sau mai rau fiica-mea, pai pana nu arata ala mai rau nu plec de acolo…
      Si nu conteaza ce a zis tipa, nu dai in femei…

      00
  15. Asta e probabil e din aia care trece pe trecere fara sa se asigure pentru ca e dreptul ei.

    00
  16. mi se pare ciudat sa pleci de doar 5 ani din tara si deodata nu mai stii cum e, esti obisnuit cu Berlinul.

    00
  17. Cu toata stima pentru germani, Berlinul are si el mii de pacate.
    Povestea fetei cred ca se putea întâmpla foarte bine și în Berlin.
    Berlin si Paris, doua orase în care, în anumite zone, am mers pe strada cu pumnul strâns în buzunar.
    Încep sa cred ca toate marile orașe sunt la fel.

    00
  18. o sa pun articolul asta (si mai ales unele comentarii, fantastice) pe lista de bookmarks “citeste de fiecare data cand iti doresti sa te intorci sa traiesti in Romania”.

    apropo, cand incepi o fraza cu “nu vreau sa fiu… ” (misogin, rasist, xenofob, etc.) e un semn ca de fapt “esti”.

    10
  19. O colega de-a mea era sa ia bataie de la un taximetrist in Bucuresti pentru ca i-a cerut bonul. Asta dupa ce inainte de a urca in taxi l-a intrebat daca ii da bon, ca vrea sa si-l deconteze la firma si el a zis ca da.
    Nervos ca fata ii cere bonul, a pornit masina, a mai dus-o cativa kilometri (fata s-a speriat si plangea), a dat-o jos din masina si a lasat-o acolo.

    00
    • Luat numarul, protectia consumatorului… come on!!!

      00
    • De unde protecţia consumatorului sau sunat la poliţie? Să fim serioși, basmele astea sunt ca alea cu cumpărat pâine în HarCo…

      00
    • Sesizare in care ti se da numar de inregistrare nu e chiar vrajeala.
      Am sunat la protectia consumatorului, semnaland o neregula la Carrefour. Au rezolvat problema, m-au sunat inapoi, apoi m-a sunat si Carrefour spunandu-mi sa ma duc sa verific ca totul e ok acum, si sa mai cumpar de la ei.
      Da, Romania, Bucuresti.
      —————
      Cu sau fara legatura: am un prieten politist. Orice sesizare facuta la ei, daca nu e rezolvata ramane ca “AN” (autor necunoscut) sau “dosar in lucru”.
      Cu cat au mai multe din astea, cu atat primele, bonusurile, etc.-urile scad. :)

      So, reclamati! Orice mic rahat care nu respecta legea, reclamatie. :)

      00
  20. Eu va doresc succes in a intelege comportamentele deviante a unor oameni cu probleme psihice, care uneori se pot comporta asa cum a facut-o acel taximetrist. Mai stiu de-o tanara japoneza, parca, care tot luata de-un taximetrist a sfarsit moarta. Probabil ca nici acolo n-ai inteles, nu?

    00
    • Pai nu, ca sigur a zis ceva aia in japoneza de ma-sa taximetristului si de-aia a omorat-o. Sigur, nu trebuia sa o omoare, dar ea a inceput…Taximetristii, acesti zei sensibili ai masculinitatii pe care daca ii ranesti “la sentiment” au tot dreptul sa iti crape capu’. Da’ nu suntem misogini, doar femeile-s praf….

      00
  21. Gagica scrie la Vice, deci automat e o hipsterita autosuficienta, cu experienta vasta de viata si cu ciocul ascutit. A comentat ca fraiera, nu a stiut cum sa puna problema, si-a luat-o in bot. Case closed. Are mai multe gauri povestea asta ca un svaiter. Pe sistemul scriem jeguri ca sa citeasca ofensatii. Nu ma atinge cu nimic, dar tot am sa i-l arat gagica-mii. Poate pune botu’ si are grija in general, ca in rest valoarea articolului asta nu exista.

    00
    • A se remarca tagurile seo de la articolul de pe vice. :D

      00
    • extraordinar dom’le. Daca mata are cont pe feisbuc automat are tot dreptul sa manance bataie de la taximetristi la care li se scoala pendula.

      00
    • Deci oricine scrie la vice e un hipster autosuficient ? Generalizarea e boala oamenilor prosti si autosuficienti, Dragos.

      00
    • @baghi, putin cam oximoronica exprimarea dumitale. Ca sa fiu mai explicit, si tu ai generalizat :)
      @dfx, mama are cont pe facebook si, desi nu o urmaresc, sunt convins ca nu posteaza materiale de toata jena asa cum o fac cei de la vice.ro. Cu emfaza pe “.ro”. Am comparat continutul vice.com cu cel al omologului autohton; e in defavoarea romanasilor, crede-ma. Am citit niste mizerii mai putin interesante decat eticheta gelului de ras, pe care o citesc cu placere cand stau pe buda. Exista o diferenta intre stilul de jurnalism al brandului mama si cel asimilat de, cu riscul de a fi prost si autosuficient, hipsterii romanasi care nu inteleg despre ce scriu.

      00
  22. esti cam misogin si o dai in victim blaming. indiferent ce a facut fata nu trebuia anuimalul ala sa se comporte asa.mai ales ca exista sanse ca fata aia sa nu fi facut nimic

    00
  23. De sublinat un aspect. In fiecare marti, in Control, bauturile sunt la juma’ de pret. Pe finalul serii mai toata lumea e pilaf, foarte posibil si d-soara sa fi fost la fel. Betia amestecata cu aroganta (a se vedea “fiind obișnuită cu Berlinul” – te doare flocii) puse pe profiul taximetristului rahovist/ferentarist/bercenist sa fi fost “reteta perfecta”.

    00
    • in Berlin taximetristii te duc acasa, te aseaza in pat si te si invelesc. nu se compara cu astia din Bucuresti care te iau de git si te dau cu capul de bordura fara sa zica nimic. nici macar nu se infurie :D

      00
  24. Eu m-am suit direct in masina unui taximetrist, ala se injecta acolo, nu, nu avea diabet!

    00
  25. Cum ar zice un “nene”: “O fi facut ea ceva… l-o fi injurat…”
    :)

    00
  26. poate a zis fata ceva , poate a injurat..

    00
  27. Se pare ca agresorul ar fi acelasi care i-a dat un picior in spate jurnalistei de la B1, a aflat ca berlineza e si basista si nu a putut sa ii ierte orientarea politica!

    00
  28. Ipoteza..stiind ca clubul control este frecventat de membrii minoritatilor sexuale, probabil ar fi putut da peste un taran prost care asa a stiut sa se manifeste…daca domnisoara s-ar fi aflat in situatia asta si daca boul de sofer si-ar fi dat seama de asta din comportamentul fetei…o convorbire telefonica ceva…e doar o ipoteza

    00
  29. Eu nu inteleg de ce sufli in iaurt, “nu vreau sa fiu misogin …” :)))

    De era barbat, eu radeam de el,
    asta si pentru ca povestea e cusuta cu ata alba.
    Acum ca e femeie si scrie intr-un loc unde “a exagera” e normalitate,
    eu ca om normal ar trebui sa-l injur pe ala de a batut-o?

    Atata timp cat nu cunosc povestea reala,
    ii banuiesc pe amandoi de prostie grava.
    Iar de prostie intotdeauna e bine sa razi.

    00
  30. Pot sa incerc si eu o teorie?
    Tipa a lesinat in masina (sau dadea semne grave ca urmeaza sa).
    Taximetristul s-a speriat si a coborat val-vartej sa vada ce e cu ea.
    I-a dat una-doua palme usoare sa o trezeasca la realitate, tipa o fi avut buza sensibila etc.
    Tipa a devenit agresiva, “ce pendula mea vrei, marsh acasa de bulangiu” and co. asa ca taximetristul a sprijinit-o de primul gard si a plecat.
    Tipa s-a dezechilibrat si a dat un mare faceplant de trotuar.
    Pavajul a fost suficient de confortabil pana dimineata.
    Brusc trezita la realitate a cautat o explicatie pentru gauroiul din buza si cel din cap si cumva alta explicatie in afara de cea “coaie, taximetristul ala muist m-a facut una cu pamantu” nu a avut sens pe moment.
    Pasul urmator, sa scriem la Vice, un fel de cancan pentru hipsteri si pustime.

    00
  31. Tyler Durden was in Bucharest!

    00
  32. O fi fost o crimă din pasiune. Fără partea de crimă, evident, dar taximetristul o fi genul de om care vede roșu în fața ochilor și se poartă nebunește din motive minore. O fi dat-o cu capul de asfalt, o fi văzut că nu mișcă, „e moartă!” și a tulit-o, sperând să nu se știe că e el. Sau ceva.

    00
    • Mâine iar bagi un articol despre cât de oropsite sunt femeile pe lume?

      00
    • Ionuț, ce spun eu, ce zici tu… Dacă-ți spun că a fost un pui de urs prin Brașov zilele trecute, o să înțelegi că de fapt vreau să spun că femeile sunt oropsite să-l vadă?

      00
    • De fiecare dată când se întâmpla câte un eveniment trăgeai câte un articol cu soarta amară a femeilor din România. De ce nu și acum, doar nu o să strici tradiţia? :)

      00
  33. Ceva nu se leaga in povestea asta: de ce a dus-o la alta adresa decat cea solicitata. S-o fi apucat sa spuna ca i se pare mult? O fi vazut-o taximetristul bauta si a vrut sa o f..(aici era buna cio.ra aia din Tulcea), tipa n-a vrut si a luat-o la bataie.
    Sau o fi dat la rate dar totusi, nu te apuci sa dai in ea.
    “Am iesit din puscarie si-acum fac taximetrie” ar trebui scris pe toate taxiurile cu nr de IF.
    Sunt baieti de treaba printre ei dar si o gramada de drogati, parnaiasi, criminali. Care nu-l primeste nici dracu’ pe nicaieri, se face taximetrist.

    00
  34. Explicabil ar fi ca era prea bauta ca sa-si mai aduca aminte unde sta. Eu am patit-o cu un coleg de liceu care statea in Aviatiei. S-a facut romanu’ pulbere, l-am dus pe partea cu linia lui 112 si el tot o tinea ca e in fata la “Erbasu” si ca noi il ducem aiurea. Ne-a luat la injuraturi, se proptea si nu ne lasa sa-l caram. Noroc ca am dat de un baiat care l-a recunoscut si ne-a ajutat sa-l ducem acasa (ca era sa ne linseze ma-sa, e alta poveste).

    00
  35. Ce animale, cum să zici că a meritat-o? Dacă e ceva ce merită femeile, sunt doar drepturi egale. Și stângi pe măsură

    00
  36. O vorba pe care mi-a zis-o tata (el o stie de la ta-so): Nici o femeie nu a fost lovita ca a tacut. :D

    00
  37. Toata declaratia ei e interpretabila.Poti foarte bine sa acuzi taximetristul, dar nu trebuie ignorata ideea ca “victima” mananca cacat.Cum au spus mai multi in comentarii, iti iei un pumn in gura si nu poti numi firma pentru care presta ala?Dealtfel tipa a locuit in londra si berlin, orase cunoscute pentru refuzul categoric al sexului frumos de a consuma licori bahice si de a adormi CU CApul pe felii de pizza, pe trotuar (just google it).”Băusem patru pahare de vin, dar nu era prima dată în viața mea când făceam asta și de fiecare dată am fost conștientă de ceea ce fac””-da, imi permit sa cred ca erai beata si te manifestai ca proasta, tocmai pentru ca iti cauti scuze in exces.Asta ar justifica si blackout-ul.Poate ala a vrut sa o dea jos din masina (de acolo o fi avand urmele de pe gat, intoxicatii nu sunt foarte usor de convins) si “victima” s-a impiedicat de a facut cunostiinta cu trotuarul de romania, care spre deosebire de cel din berlina/londra, lasa urma cand pici gramada pe el.O fi taximetristii niste animale, dar prea trasa de par e…

    00
  38. Si mie mi se pare incompleta povestea domnisoarei. E posibil sa nu spuna tot, sau pur si simplu sa nu-si aduca aminte detalii importante, care ar putea explica violenta taximetristului.

    Pe de alta parte, suntem o tara in care multi barbati needucati si idioti se simt indreptatiti sa agreseze femei – verbal si fizic. Cand spun “needucati si idioti” nu insult, ci descriu conditia mentala a unui individ care nu isi da seama de riscurile pe care le presupune agresarea unei persoane, inclusiv a unei femei, chiar si in Romania.
    Realitatea e ca un taximetrist este destul de usor de identificat de politie sau alte servicii, daca isi pun mintea, mai ales cand victima este nepoata/sotia/prietena/verisoara vreunui om cu influenta (de orice fel, inclusiv smecheri de cartier, care sunt si cei mai periculosi). Un om normal ar trebui sa se gandeasca daca merita sa-si piarda slujba, sa manance bataie de la un sot dat dracului sau sa ajunga in parnaie (sau toate la un loc) doar pentru satisfactia de a plesni o femeie in care probabil o vede pe (fosta) nevasta, pe care n-a apucat sa-si descarce frustrarile.
    Dar mai sunt si alte riscuri. Iata doua cazuri povestite de frate-miu, politist.
    La Bacau, in 1996, un taximetrist care a dat-o jos din masina cu forta pe o femeie cu un copil de 5 ani care plangea zgomotos s-a ales cu o intepatura de andrea in obrazul stang si limba, de a inghitit un litru de sange pana a ajuns la spital. Femeia pur si simplu a scos andreaua din poseta si i-a varat-o pe geamul lateral, in figura. La politie a declarat ca a vrut sa-i scoata ochii!
    La Constanta, anul trecut, o turista nemultumita ca taximetristul a injurat-o pentru ca nu i-a dat bacsis a aruncat in parbrizul masinii cu o sticla de apa plata de 0.5 litri (probabil plina), barbatul s-a speriat, a smucit reflex volanul si a intrat intr-un copac, facand praf taxiul. Doamna a sunat apoi la politie si a reclamat ca barbatul a incercat sa o calce cu masina, spusele ei fiind sustinute de patru martori. Taximetristul s-a ales cu dosar penal.

    Last but not least, cunosc personal un caz in care un taximetrist a fost dat afara de la una dintre marile firme de profil din Bucuresti (isi fac reclama la inceputul filmelor de la Mall Plaza!) pentru ca l-a luat la misto pe un medic de la Universitar, dupa o petrecere la un pub (“betivane, sa nu-mi borasti in masina ca spal pe jos cu geaca ta, m-ai inteles?”). Medicul nu era chiar atat de beat si avea relatii chiar la Primaria generala, asa ca a fost suficient un telefon de acolo catre firma pentru rezolvarea situatiei, in sensul cresterii numarului somerilor din capitala cu o persoana.

    Intr-o nota glumeatza, stiu o tipa single care mai iese seara in oras si, daca ia un taxi de noapte singura, isi pune telefonul sa sune in 2-3 minute si se face ca are discutii cu colegi de serviciu de la SRI, Ministerul de Interne sau Curtea de Conturi, de genul “draga, lasa ca vorbesc eu cu sefu’ maine, sa sune el la SIE, ca ei au pornit dosarul, nu SRI”, sau “ai vorbit tu sa ne dea niste mascati maine, cand mergem la depozitul ala, sa n-avem probleme, ok? ca doar no sa stam noi sa taiem lacate pe-acolo, pe tocuri, hi, hi!”.

    00
  39. Simplu !!! Face reclama la Club Control

    00
  40. Zoso: iar te freci in palme,comenteaza astia de`s toti trecuti prin lupta de clasa ca judokanii prin centuri.
    Daca ea e vinovata,bravo ei..acum are gura acordeon,nu e vinovata..cum a zis tipul mai sus :”orice reclamatie INREGISTRATA” ramane,si daca FACI GURA(da old school romolan country) intr-o zi se rezolva.
    @ala cu tag-urile “never come back to romania”,asta mi-am facut si eu,auto-impulsionari cand vine craciunul,pastele,sa mi se rupa de sarmale si alte bazaconii romanesti sau “dorul de odorul”.
    Short story ,comentati,zoso aplaudati:) si pe unde is eu,taximetria e afacere de “familie”,taxa este 65.000 euro anual,so vezi pe taxi de la milful de 39 de ani pana la taicu de a uitat sa moara.

    00
  41. Nu cred.
    Nu cred ca s-a intamplat asa ceva in capitala europeana Bucuresti.

    00
  42. Dar ăla care a omorât studenta aia? Crezi că a făcut aia ceva, a vorbit urât?

    00
  43. Am ceva rezerve ca ar fi fost bătaie de taximetrist aia. Fata știe mai bine, dar povestea nu se leagă si treaba asta cu “dam vina pe un necunoscut” nu prea tine

    00
  44. Uite asa a aflat si Zoso cati misogini, cati retardati si cati cocalari ii frecventeaza blogul.

    Cocalarilor, nu bati o femeie daca nu are bani de taxi, nu bati o femeie daca vorbeste mult sau e smechera si nu bati o femeie daca iti vomita in masina.

    00
  45. Cred ca e ultimul articol pe care il voi citi la tine pe blog….

    00
  46. Ceva nu se leaga in toata povestea asta. Pare mai degraba un text artificial. Sau poate autorul face un experiment sociologic, vrea sa studieze reactiile cititorilor.

    00
  47. OMG! Ma faceti sa cred ca de azi inainte trebuie sa fiu foarte atenta cu cine ma sui in masina, foarte urat a nenorocit-o :( Nu-i nici amuzant nici un lucru tare, pacat ca exista astfel de jefuri in lumea asta :-w Jeguri penale!

    00
  48. n`as vrea sa trag concluzii intr`o situatie de asta, mi se pare stupid sa judeci atat timp cat nu ai toate informatiile. totusi, si mai stupid mi se pare sa o acuzi pe fata. singurul lucru care m`a deranjat in toata povestirea este clasica pretentie de a fi cocolosit si purtat pe brate la spital pentru orice pumn in gura sau furuncul, de parca doctorii aia nu au ce face.

    00
  49. Pai si politia ce sa faca fratilor daca fata nu-si mai aduce nimic. Inteleg ca nu stie firma, numarul sau ceva specific la masina cu atat mai putin. Nu isi aduce aminte cum arata taximetristul, daca avea vreun maimutoi agatat de geam sau orice altceva. Ok ne uitam pe camere dar inteleg ca nici nu stie cand s-a intamplat pentru ca nu stie cat a fost inconstienta. In conditiile astea singura varianta e o camera care sa o arate cand s-a suit in masina, altfel zero sanse.

    Si o parere personala, cam multe chestii evidente care nu revin in memorie. Inteleg alcoolul + trauma te face sa uiti, dar eu de obicei uit tot. Pe genul m-am trezit in strada cu buza umflata si un cucui, al dracu sa fiu daca stiu cum le-am capatat.

    In fine concluzia e cea din titlu, greu de inteles.

    00
  50. Sa va spun cum era sa mi iau eu boxul dea un nene taximetrist. Dimineata pe la 8-9 m am dus sa ma intalnesc cu prietenul meu la o banca, aveam chestii de rezolvat. In taxi, aproape de destinatie, mi am dat seama ca am doar bancnote de 50 lei, nimic mai mic.. Buuun.. Cam naspa, dar asta e. Am ajuns in fata bancii, ii zic soferulul ca imi cer scuze dar nu am marunt si ii intind banii, cursa facand aproape zece lei. Bai nene si sa te tii comentarii gen ca noi pustanii- eu avand vreo 23 pe vremea aia- avem nunai figuri in cap, umblam bine imbracati, cu bani la noi, bla bla. L am intrebat daca purtam discutia asta pt k n are sa mi dea rest, si mai furios mi a raspuns ca are, dar ca s a saturat de tineretul din ziua de azi. Am coborat din masina, am trantit usa cam tare si mi am bagat ceva in el.. Ceea ce a cam auzit. Moment in care s a dat si el jos dupa mine, sa ma bata. Prietenul meu a intervenit sa i ia apararea fetei, abia cand s a apropiat a vazut ca eram eu.. Ideea e ca poti sa ti o iei si aproape nevinovat..

    00
  51. Autorul: “Cristina Chirila studied fashion styling and trend tracking at Central Saint Martins College in London. Cristina is currently based in Berlin.” A baut si 4 pahare de vin.
    Imaginati-va un fel de Iulia Albu dupa ce a baut 4 pahare de vin, intr-un taxi, in “cacatul asta de Bucuresti, care nu e ca Berlin sau Londra”?
    Care sunt sansele sa nu si-o ia peste ochi?

    00
    • Asta e un articol cu multe poze, de pe acelasi site unde scria duduia lovita.
      Articolul se numeste “Berlin e un paradis”.
      Nu stiu de ce, din poze mie nu mi se pare chiar un paradis.
      In spiritul articolului, vreau sa intreb duduia daca i se pare naspa ca vrajeala ce o fac aia la Berlin a devenit reala la Bucuresti.
      Astia din Bucuresti sunt mai reali, chiar fac ce insinueaza “rebelii” din Berlin ca ar face.
      A, da, in galerie e si o tipa “movata” la ochi. https://www.vice.com/ro/article/vvmjaa/berlin-e-un-paradis
      —————-
      Pana la urma nu a spus numele firmei de taxi, numarul masinii & shit, nu?

      00
  52. Cateva greseli de abordare, prezentate ca normalitate:
    – statistic, Bucurestiul este un oras mai sigur decat Berlinul
    – in orice capitala (europeana sau de pe aiurea), la ore mici din noptile de weekend e indicat sa casti ochii cum ajungi acasa atunci cand pleci din club (treaz/a sau mai putin)
    – cand esti fata, casti ochii si mai tare in situatiile de mai sus
    – ticniti exista peste tot, nu e doar apanajul Bucurestiului

    00
  53. Pe aia n-o violeaza nici betivii.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.

Top articole

7 zile