Băncile ţin preţurile caselor sus

big_city_lights_2

Chestia asta e absolut genială: NNDKP salută iniţiativa băncilor de a ţine preţurile imobiliarelor ridicate.

"Dacă băncile nu ar fi avut un comportament prudent în ceea ce priveşte executarea garanţiilor piaţa imobiliară ar fi fost nenorocită. Piaţa nu ar fi scăzut cu 30%, ci cu 70-80%. Efectele pieţei imobiliare asupra economiei sunt puternice, astfel că ar duce la afectarea debitorilor care nu sunt în dificultăţi în relaţia cu băncile pentru că li se vor devaloriza garanţiile", a spus Simona Neagu, partener al casei de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP)(sursa)

Practic, băncile îşi protejează investiţiile, refuzând să vândă la preţuri mici nişte imobile pe care le-au moştenit de pe urma creditelor date. Şi o fac ştiind ca asta ar trage preţurile în jos, lucru care ar duce la mai multe credite pentru o proprietate, şi ştim cu toţii că băncile nu vor să facă bani.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

55 comentarii

  1. Asta e o chestie de interpretare iar interpretarea „NNDKP” e cam idioata; iei o evidenta – piata imobiliara ca parte componenta a economiei – si te apuci sa speculezi pe tema „de ce n-au dat bancile drumu’ la piata” (in jos). As fi vrut sa vad mentionate macar o data cuvintele „garantie” si „provizion”. Reevaluarea tuturor proprietatilor din portofoliu ar fi blocat o suma impresionata de bani sub forma de provizioane – e o chestie de incredere pana la urma, daca eu am pus 1 miliard de euro in banca si banca a bagat banii astia sub forma de credite in niste imobile supraevaluate iar eu ma duc si vreau banii inapoi…. pai cineva isi va canta falimentu’. Si nu e nicio fericire pentru societate in general sa se intample astfel de lucruri…

    00
  2. Preturi mai mici pentru proprietati inseamna comisioane si marje mai mici pentru lantul trofic: dezvoltatori, banci, avocati, notari.

    00
  3. Apartament de 100.000 de euro, cumparat in 2007 cu 25.000 cash si 75.000 credit (ipoteca de 75 000 euro). Pretul apartamentului a scazut intre timp la 70.000 euro. Tipul mai are de platit 60.000 euro la banca. Daca bancile se apuca sa scape de locuintele detinute, pretul de apartamentului din exemplu va ajunge la 45.000 de euro. Astfel clientul bancii se intreaba ce rost are sa mai plateasca 60.000 de euro catre banca, cand cu 45.000 de euro isi ia un apartament mai mare si mai nou. Si banca va avea si mai multe apartamente, si mai putini bani.

    00
  4. @Wideblog- Vrei sa spui pentru lantul trofic format din capuse si paduchi (notari, agentii imobiliare, banci, speculanti, evaluatori imobiliari)

    00
  5. Eu cred ca Simona Neagu s-a referit la un anumit aspect din relatia societatilor cu bancile, si cred ca are dreptate. „ar duce la afectarea debitorilor care NU sunt in dificultate in relatia cu bancile”

    Si anume aceasta chestie eu o inteleg ceva de genu(un exemplu de persoana juridica care nu este in dificultate in relatia cu banca dar ar putea fi daca scad mult evaluarile):

    – Sa zicem ca eu, societate comerciala, am o linie de credit la o banca de 1 milion lei noi(zece miliarde).., linie de credit pentru care banca are garantii imobiliare de 11 pana la 14 miliarde (in functie de banca). Aceasta linie de credit se reinoieste in fiecare an, ca orice linie de credit. Adica o data la un an se reevalueaza bunurile imobile si daca acestea raman la o valoare ceruta de banca pentru ca linia de credit sa ramana la valoarea de 1 milion (adica 11-14 miliarde lei vechi), linia se reinoieste cu inca un an..

    Acum, sa zicem ca bancile dau drumul la executari multe multe. Clar pretul scade mult la imobile. Nu stiu daca chiar 80% dar undeva pe aproape. Vine momentul reevaluarii si hopa….garantiile puse de mine mai valoreaza un miliard. Atunci banca ce face? Coane, nu mai ai garantii decat pentru un miliard, da-ne 9 miliarde inapoi, acum, in 5 zile(asa sunt cam toate contractele de linii de credit). Daca te prinde intr-un moment mai prost, cu bani de incasat, dar pe care nu ii ai in 5 zile, dai faliment. Sau alta posibilitate: am 9 miliarde sa le dau, dar ma gandesc ca la ce pla mea sa le dau la astia 9 miliarde din banii lor inapoi ca sa-mi scot din garantie imobile de un miliard? Si zic pas. Vindeti bunurile. Ma doare-n cot. Si cu celelalte bunuri prezente si viitoare vad eu cum ma descurc. In ambele cazuri, banca pierde ca nu-si vede banii inapoi. Si banca vrea bani nu imobile. Deci s-ar putea ca in urma unor caderi drastice de preturi sa vedem multe multe falimente care nu bucura pe nimeni…nici macar pe bancheri…

    Deci lucrurile nu sunt asa simple cum scrie in articol. Preturi mici la imobile implica multe alte lucruri decat mai multe credite pentru o proprietate, deci bani pentru banci..Gandind tamp si la suprafata poate asa e..practica e mai grea….

    00
    • @dragos: băncile rulează, adevărat, mai mulţi bani de la firme, dar au mai mulţi bani din creditele personale. eu mă refeream in special la imobile de locuit, un clădiri de birouri sau hale industriale.

  6. Am auzit ca a inceput sa creasca dobanda la BCE (vreo 3 ani a stat la minimul istoric de 1%). Sa vezi iar avalansa de credite neperformante cand va creste rata cu 50 euro.

    00
  7. Si de la mine dragos are +1. Ea se refera la faptul ca scade valoarea imobilelor drept garantie… Nasol pt ca mai toate firmele au nevoie de credit pt. dezvoltare.

    00
  8. @zoso: si la imobilele de locuit e acelasi lucru. sa zicem ca am fost dobitoc si mi-am luat garsoniera in 2007-2008 cu 120k euro. acum ea ar valora real cam 20-30k. daca ar scadea preturile banca ar fi obligata sa-mi mai ceara garantii care sa acopere valoarea creditului si s-ar afla in aceeasi situatie ca si la creditele firmelor.

    00
  9. stai linistit.
    degeaba scoate banca la licitatie cu scoruri mari, tot n o sa vanda fiindca romanu` n are cascaval.
    anu` viitor cand o sa trebuiasca sa plateasca impozitele …o sa planga cu lacrimi de sange. mai e asigurarea obligatorie…si uite asa… o sa se mai gandeasca.

    00
  10. Deci ei sunt de vina ca nu pierd. :) Pai de asta functioneaza.

    00
  11. Mihai: spune-ne si noua cine-i da la tipul tau acum 45 mii euro cand el este un rau platnic?

    00
  12. @Iulian: tocmai, ca NU e vorba de un rau-platnic.

    00
  13. @zoso:
    Argumentele lui dragos se aplica (relativ) asemanator si pentru credite imobiliare catre persoane fizice.
    Am un credit imobiliar/ipotecar. din care mai am de dat 40.000EUR pentru o casa care a costat candva 80.000 EUR. Eu sunt relativ OK cu banii dar trebuie sa dorm pe undeva. Dar vine banca si-mi zice la la evaluarea lor casa inseamna doar 25.000 EUR deci trebuie sa dau 15.000 EUR inapoi in 15 zile. Ma gandesc daca am chef sa fac asta, nu-i asa? Asta doar daca am de unde face rost de banii astia…
    Pe de alta parte daca valoarea casei e 50.000 anul asta si 30.000 la anu eu si banca avem sanse ca valoarea „de piata” a casei sa fie mai mare decat mai am eu de dat bancii inapoi.

    00
  14. Ceea ce a spus Dragos – foarte bine explicat! – se aplica si al persoane fizice, daca ai credit cu garantie imobiliara. Daca scade piata iar valoarea bunului tau nu mai acopera garantia ceruta de banca, trebuie sa mai pui ceva garantii (inca un apartament, de exemplu).

    Asa ca depinde mult de care parte a problemei te situezi :). Ca potential cumparator vrei sa scada preturile, ca proprietar e cam nasol…

    00
  15. Ca sa isi minimizeze pierderile pe termen lung, da, e normal ca bancile sa tina pretul ridicat pe imobilele pe care le detin. Dar asta e valabil doar in cazul in care piata imobiliara din Romania sa-si revina. Adica cererea sa inceapa sa creasca, treptat-treptat, pana cand ar ajunge la un nivel similar cu cel dinainte de spargerea balonului. Lucru care e foarte greu de crezut.

    Ca atare, cred ca isi vor lua o teapa de proportii in cativa ani, asa cum si-au luat-o si americanii in ultima lor criza imobiliara. :)

    00
  16. Good point. Exact asa o inceput criza in State. Clientii isi dadeau casele inapoi bancilor pentru ca pur si simplu nu mai puteau/nu mai vroiau/nu mai merita sa plateasca. Banca se trezeste cu o casa, doua 50.000 pe care le vinde in pierdere. Iaca falimentu’ bancii gata.
    Pe de alta parte economia de piata are cateva reguli clare: reglarea la potentialul minim iar acest reglaj sa fie facut cat mai natural. Implicatia bancii (ca nu vrea sa vanda) inseamna defapt mentinerea artificala a preturilor mari, practic supraevaluate. Problema este intradevar mai complexa. Pe de alta parte, superbancherii, absolventii ACADEMIEI de Studii Ieconomice si MBA-uri stiau foarte bine ca preturile sunt supraevaluate de acum 3-4 ani (se construia la 400-700 si se vindea la 1.000-1.500 euro/mp), dar au tacut chitic pentru ca le convenea sa dea credite de valori mai mari atunci (100.000 euroi) decat mai mici (60.000 azi, acelasi ap.). Fac in continuare ce stiu mai bine, sa-si conserve banii si profiturile, chiar daca intr-un mod artificial, cum ziceam.

    00
  17. @Mihai In primul rand habar nu ai cum functioneaza in Romania recuperarea creditelor imobiliare.

    Daca ai dat 100.000e pe o casa si mai ai de platit 60.000 si nu mai poti plati – banca iti vinde casa cu 45.000 si restul de 15.000 tot tu il platesti (vei plati…).

    Cei care cred ca „Domle nu mai pot plati – imi ia casa si gata!” habar nu au ce zic! Tot ei vor plati diferenta (cu proprire pe salariu daca e cazul). Asa ca mai bine iti platesti rata incontinuare.

    00
  18. Cred ca pun o intrebare care reduce mult tema discutiei: mai asteptam cu achizitionarea unei locuinte? :))

    00
  19. Sau, poate am inteles gresit: din „bula imobiliara” a ramas acum (mai mica) „bula bancilor”? :)
    S-o sparge si asta? Vor recunoaste oare bancile ca preturile la imobiliare (pana la urma si a lor, ca si ele au investit in ele) sunt inca mari?

    00
  20. @cristi,depinde unde,ce fel de locuinta vrei sa achizitionezi .

    00
  21. @gabi banca o sa-i ia boii de la bicicleta. si gaura covrigului pe care il rontaie falimentarul. te muti, iti schimbi telefoanele mobile si te mai gaseste banca si executorul din parti. stiu cel putin 3 cazuri.

    00
  22. NOU
    #25

    este ca la m**e, depinde de care parte a p**ii te aflii.

    bancile sunt obligate sa faca profit. acum asteapta ca oamenii sa inceapa sa cumpere/investeasca in imobiliare din nou (pana acum 3-4-5 ani cele mai sigure garantii bancare erau cele imobiliare). bancile nu pot sa inceapa a vinde garantille imobiliare fara ca valoarea garantiilor sa inceapa sa scada. bancile doresc pe de o parte ca garantille celor n-spe mii de credite imobiliare sa ramana la o valoare mare iar pe de alta parte sa in viitor sa mentina profiturile cat mai sus (preturi mari => credite mari => profit mai mare pt banca)

    eu nu sunt de acord ca statul, din banii mei (poate gresec dar nu am gasit pe net de unde vin banii aia), sa sustina indirect profiturile bancilor si ale speculantilor impobiliari prin programul prima casa …

    in final este vina bancilor care au alimentat aceasta bula (buble cum zic americanii) => au supraevaluat garantiile si au prostit pulimea sa ia credite in valute forte gen franci elvetieni. nici de cum nu poti privi o banca ca un partener onest care a dorit sa te ajute ….

    whatever, e bine ca avem peste tot reclame cu oameni empatici care in continuare vor sa ne ajute sa obtine un credit cat mai mare …

    00
  23. Oricum, pretul imobilelor ar trebui sa mai scada cu inca vreo 40% pentru a ajunge la valoarea lor reala.

    00
  24. @Radu, chiar daca iti schimbi numarul de telefon si adresa, daca tu datorezi bancii 100 000 euro, daca vrea sa te gaseasca, te gaseste. Exista poprire pe veniturile declarate, banca poate afla ca acum lucrezi la firma X si poate solicita angajatorului tau sa vireze lunar, catre banca, 1/3 din veniturile tale. In Romania NU exista legea falimentului pentru persoane fizice, iar bancile NU impart cu tine riscul de neplata. Dar ai varianta sa lucrezi restul vietii numai la negru si sa nu detii proprietati pe numele tau.

    00
  25. @Ovidiu, bancile din Romania la faza cu imobiliarele functioneaza pe principiul celor din USA: tu spui ca „nu impart riscul de plata”, eu spun ca impart, pentru ca, cand nu mai poti plati, predai casa si aia e.
    Cum rata e 300 de euro si chiria e tot 300, poti spune ca ai stat in chirie X ani si apoi lasi banca sa se spele pe cap cu cele 3 camere din Crangasi.
    ––––––-
    Am vazut un reportaj (sau am citit, nu mai stiu sigur) despre problema imobiliara in Spania. Acolo e jale, acolo bancile NU impart riscul cu tine.
    Ai luat casa de 300.000, nu mai ai bani de rate, si acum casa face 100.000? Ok, o dai inapoi la banca si mai ai de platit 200.000!!
    Am sa ma uit pe net, poate gasesc repotajul ala…

    00
  26. @Cristi,Ovidiu cam are dreptate..predai tu apartamentul dar banca e pe urmele tale…asa ca ai alternativa sa lucrezi la negru si sa nu detii proprietati pe numele tau….asta daca esti asa mai(sa nu fiu rau) lake…dar daca esti ,de ex, arhitect si trebuie sa ai drept de semnatura…sau avocat de succes…si nu tocmai ai vrea sa stai ascuns o viata..

    00
  27. Parca era in discutie legea falimentului personal. Ce se mai aude ? E in plan ?
    Deci rationamentul cu firmele nu se aplica 100% si persoanelor fizice pentru ca persoanele fizice nu pot da faliment, right ?
    Un SRL raspunde cu 200Lei capital social si ce mai are prin curte, in schimb la PF sta banca pe salariul viitor pana se inchide datoria.

    00
  28. Cum e in Romania, daca nu mai pot plati casa, nu pot sa o dau inapoi la banca si aia e?
    Daca predau apartamentul, de ce sa mai fie banca pe urmele mele?
    (vorbesc strict despre imobiliare, despre creditele pentru locuinte)

    00
  29. Mai Cristi, tu ai luat de la banca BANII ptr. apartament ,deci Banii+dobanda trebuie dati inapoi…offfffffff

    00
  30. @Cristi: de asta e o idee bună să mai negociezi cu banca, să îţi reeşalonezi creditul, eventual să te refinanţezi… având ca bază ideea că nici tu nu vrei să fii scos în stradă, nici ei să obţină o casă pe care nu o pot vinde. Aşa cum s-a mai întâmplat cu mulţi, şi în cazul leasingurilor, şi în cazul creditelor ipotecare, ba chiar şi în cazul unor credite de nevoi personale, până la urmă negocierea a dus la un compromis acceptabil.

    Ţepele cu „n-au ce să-mi ia, chiar dacă mă bagă la puşcărie” merg când e vorba de ţigănisme de genul lui Caritas, Gerald şi alţi derbedei, nu când e vorba de o afacere. Orice fel de afacere pe bune, de la buticul din colţ până la OMV sau Blue Air.

    Când am pus întrebarea „cum se face că toate articolele din presă care au de-a face cu banii sunt atât de nerealiste încât par a fi scrise de unul care n-a văzut 1000 EUR puşi la un loc în viaţa lui”, nu prea ştia nimeni ce să răspundă :)

    ~Nautilus

    00
  31. Eu nu am credite, nu am avut aproape niciodata nevoie sa imprumut bani. Nu, nu sunt bogat, stiu sa ma „economisesc”. :-)
    Dar am in birou doi oameni cu rata la banca pentru casa, si ei spun ca daca maine nu mai au cu ce plati, banca le ia casa si aia e, nu le ia casa (care acum valoreaza 60% fata de ce era inainte) si mai au de dat diferenta…

    De aici plecasem cu „banca nu imparte riscul cu tine”… Daca banca iti ia doar casa si nu te mai pune sa platesti diferenta, inseamna ca imparte riscul cu tine. :)

    00
  32. Banca NU imparte riscul in Romania. Am prieteni care au ajuns sa plateasca 90% din salariu pe rate. Daca il dau, trebuie sa plateasca diferenta. O proprire pe doar 1/3 din salariu va deveni pt. multi o varianta viabila.

    00
  33. @cristi – asa au impresia 99% din cei care au credite – ca ei risca doar sa piarda casa. Complet gresit!

    Cum in Romania NU exista legea falimentului – esti dator sa platesti si diferenta. Cititi bine contractele semnate de voi.

    Ai solutia sa lucrezi la negru ca sa nu aiba banca pe ce face poprire, dar iti convine?

    Interesati-va bine! Romania nu e SUA la nivel de credite imobiliare.

    00
  34. Preturile din acest moment sus foarte jos, numai la noi e posibil ca pretul unui apartament sa fie echivalent cu un autoturism.

    Mergi in alte capitale europene si vei gasi de la 3,000 EUR/mp pana la 10,000 EUR/mp. Nu mai vorbesc de New York (care nici macar nu e capitala) unde apartamentele cu vedere la Central PArk sunt cotate la 40,000 – 50,000 USD/mp.

    In concluzie cred ca trebuie sa revenim cel putin la 2,000 EUR/mp.

    00
  35. @cristi

    Gabi are dreptate si tu gresesti. Ipoteca este doar pe casa dar in contract scrie -de obicei- ca garanteaza TOATA suma cu toate veniturile si bunurile prezente si viitoare, chestie care se inregistreaza si la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare ( https://www.aegrm.ro/ ) – asta ca se le asigure prioritate in caz de executare la persoane fizice sau faliment la firme.

    00
  36. @Sergiu: Du-te, ma, de aici! Masinile sunt mai scumpe decat apartamentele. Ia fa comparatie intre un Veyron si un apartament de doua camere in Crangasi! Da, stiu ca nu se adreseaza acelorlasi grupe de cumparaturi, dar ma cobor si eu la nivelul comparatiei tale…

    00
  37. Sergiu, poate ca va fi si 10000000000000000000 de euro pe metru patrat. Dar pretul il face piata, deci cererea si oferta. Problema discutata aici era ca bancile influenteaza piata, facand inca o bula ce sta sa se sparga. Daca oferta de apartamente e mai mare decat cererea pretul scade. Puterea de cumparare si increderea in privinta castigurilor din urmatorii 30 de ani sunt in jos in momentul asta. Plus ca mai e si problema ca tu compari mere cu pere. Poate tie ti-o conveni, oi avea de vanzare, oi vrea sa vinzi cu 2000 metrul patrat in Bucuresti. Dar orasul in care ai tu proprietatea ofera aceleasi lucruri ca Viena? Are acelasi sistem de sanatate, transport in comun, curatenie, caini maidanezi, cocalari, risc seismic etc. ? Sau doar pentru ca suntem asezati pe un continent inseamna ca trebuie sa coste mult o casa? Apartamentul tau ce priveliste ofera? Ce calitate au tevile din bloc? Cati manelisti cu muzica tare ai in cartier? Cum e cu locurile de parcare si spatiile de joaca de langa bloc? Ce puncte de interes ai in zona? Astea fac pretul, nu faptul ca e in Bucuresti.
    Oricum, mult succes la vanzare, pentru ca nu e prost cine cere :)

    00
  38. @ Sergiu ))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))da ma asa e …esti ,,dezvoltator,, sau ai luat o teapa cumparand un apartament in Dorobanti la 4000 eu /m si ti-a zis tie ala ca la NY ,Paris ,Vienna pretul e muuult mai mare?))))))))))))
    Da mai da ala e NY etc nu Bucale..))))))))
    Stii ce ,ascuta aici PRETUL INCA O SA SCADA !
    PS RAdu +1

    00
  39. Sergiu e troll saracu, nu-l mai bagati in seama

    00
  40. inteleg ca sergiu e un fel de investitor sau a cumparat cand preturile erau mari. oricum a luat tapa si acu incearca sa paseze tapa. la fel face si tiriac cu reclame si articole platite. un pret real pentru romania ar fi de la 500 euro/mp in jos.

    00
  41. habar nu aveti voi cine e Simona Neagu (dar va dau un indiciu – sunt americani, fac sosele si ne-au ars rau) sunt total de acord cu ea si uitati doua lucruri: (i) tocmai piata imobiliara, asa supraincalzita cum a fost, a dus la crestere economica pentru o tara care nu e in stare sa traga nici o basina si (ii) bancile castiga intotdeauna. Executarile pe banda rulanta ar fi redus valoarea garantiilor fapt ce ar fi bagat bancile in groapa si odata cu ele si bruma de societati comerciale care nu aveau probleme (daca exista asa ceva in tara asta).

    00
  42. Nu aveau probleme. Adica aveau garantii mai mari decat datoria la momentul x. Dar la momentul y, daca se recalculeaza totul si se observa ca garantia e mai mica decat datoria, unde e problema? Dacia 1300 nu mai e un vis si o emblema de statut social in Romania, nu-i asa? E, acum niste zeci de ani exact asta era. Cine refuza sa dea refresh la realitate din cand in cand nu e intreg la cap.
    Vorba lu’ nea Gigi – bine ca mi-au luat aia valiza cu 1,7 milioane de euro, ca mi-i vor da inapoi la un moment dat si eu cu mintea de atunci as fi cumparat un pamant de ei, pamant pe care acum mai luam 400 de mii :) Daca si Gigi realizeaza chestiile astea, de ce altora le e greu? :)

    00
  43. @gelu: simona neagu nu a reprezentat bechtel, ci cnadnr – mai precis, ea a dat consultanta juridica pentru cnadnr pt contractul respectiv, chestie pentru care a fost platita cu vreo 4,5 milioane de euroi, plus ceva maruntis, in jur de inca un milion. e nevasta lui ion neagu, fost profesor la facultatea de drept a universitatii din bucuresti, actualmente rector al universitatii nicolae titulescu.

    00
  44. @Dragos, @radu +1

    00
  45. v-ati luat toti ca papagali..+1 +1 +1…:)))))))

    00
  46. Hai ca v-ati inflamat. Mi-ar fi placut sa zic despre Bucale ca este un fel de Viena sau micul Paris.

    In schimb naoi gandim mai mioritic…

    BRAVO domnilor; tipic romanesc.

    PS: nu sunt nici dezvoltator si nici nu mi-am cumparat apartament in Dorobanti cu 4,000 EUR/mp.

    00
  47. Si daca ti-ar fi placut tie sa zici despre Bucale ca este un fel de Viena sau Paris, asta ar fi justificat preturile aberante la imobile? Ce naiba e in neregula cu capul tau?

    00
  48. … and another thing:

    Cu ce m-ar incalzi pe mine ca stau intr-un oras comparabil cu Viena si Paris doar la nivel de preturi, daca apartamentul meu pe care as plati 100k EUR tot intr-un bloc infect si intr-un cartier mizerabil se afla?

    FFS, am nevoie de un apartament la un pret normal pentru confortul oferit, nu sa ma pacalesc singur ca de fapt pretul unui apartament dicteaza nivelul de trai!

    00
  49. Crezi că un apartament în Paris la preţ dublu faţă de Bucureşti are condiţii mai bune şi spaţiu mai mult?..

    ~Nautilus

    00
  50. @Nautilus, NU..DAR e in Paris….cat de greu poate fi ?
    Nautilus tu crezi ca un apartament superb intr-o vila in Ajumatii copaceni(de ex ) la un pret la jumate decat in Buc nu ofera conditii mai bune si spatiu mai mult ???

    00
  51. Bancile gresesc fundamental, au o viziune ingusta si din pacate preluata de decidenti. Daca au zbarcit-o cu primele credite, acum perpetueaza aceasta gresala prin sustinerea preturilor mari. Cind vor ajunge sa falimenteze din aceasta spirala, noi toti vom contribui cu imprumuturi externe pentru a le salva.
    De vina sunt si brokerii imobiliari, oribil de lacomi, care au ajuns sa impuna comisioane intre 2 si 6 la suta, ceea ce-i face sa tina cu dintii de fiecare mie de euro pierduta la negociere si sa iluzioneze proprietarii cu sume exorbitante.. Unii dintre ei chiar pacaliti la prima runda, cind au cumparat apartamente modeste cu 140 000 de euro si acum vor sa vanda la acelasi pret. Prostia lor….

    00
  52. NOU
    #55

    Prostia noastra ,smecheria legilor romanesti.Legea de care vorbesc este cea care obliga persoanele juridice sa faca plati si incasari,mai mari de 5000 ron/zi prin banca.De ce ?Ca sa traiasca si amarata de banca ca si asa o duc prost jidanii.Din pacate zidanii conduc romania (si multe alte tari) .la sume mici nu e bai dar la sume mari banca ia o caruta de bani comision.de ce sa ii dau banci bani?cu ce ma ajuta?
    Si alta lege idioata este cea cu sumele peste 10000 euro la persoane fizice.Cum scoti mai mult de atat din banca trebuia sa stie si nu stiou ce institutie a statului.Unde e secretul pastrat de banca?Care sunt avantajele lucrului cu banca?
    in nici o tara din lume poti plati 100000 euro cash daca asa vrei tu.
    la noi nu se poate.
    Asa se intampla si piata imobiliara.Tinem pretul sus ca si capra raioasa coada.Apartamentele or sa ajung cat de curand la preturile din anii 90 2000.Ala e pretul real al unui apartament.daca va uitati la preturile apartamentelor de pe magheru o sa vedeti ca sunt la nivel de sute de mii de euro.de ce?cand acolo sunt numai blocuri care la prima basina or sa cada.
    Un apartament isi pierde valoare cu timpul.Cu cat mai vechi cu atat betonul este mai mancat si cu ata mai ieftin.la noi e invers .E invers datorita stirilor care anuntau ,acum cativa ani,ca ai crescut preturile la case si apartamente .Anuntau lucrul asta din 2 in 2 luni si smecherii cresteau pretul nejustificat.Pentru un reportaj din asta fiecare reporter (care prezinta realitea) lua intre 5000 si 10000 euro (cash nu prin banca) de la anumite firme sau asociatii din domeniul imobiliar.
    Sa fim seriosi ca o casa din primaveri ,care este din 1900 toamna ,nu are cum sa coste 1 milion de euro decat daca e consolidata si super amenajat.Pe cand ei vindeau casele exact cum leau lasat bunicii:fara nici o amenajare.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.