Babasha, o schemă Global în trei acte

update: o sursă Global spune (și dovedește cu mesaje) că managementul Coldplay l-au cerut pe Babasha și l-au vrut deși știau că o să fie controversat. Și că apare la Beach Please pentru că e în curtea lor. 

Click pe firma care îl impresariază pe artistul momentului.

Google știe cu ce se ocupă Forward.

În 2014, Cristi părăsește Music Expert și înființează Forward Music Agency, o agenție hibridă de talente specializată în management și booking. Forward devine în doar 3 ani una dintre primele 3 entități majore din industria muzicală românească. În 2019 este semnat un parteneriat cu Global Records și drept urmare, Forward Agency preia partea de booking pentru întreg catalogul Global Records, transformând Forward în cea mai mare agenție de talente din România. Astăzi, Forward reprezintă 60 de artiști din aproape toate genurile (hip hop, trap, pop dance, rock, dj, proiecte speciale). (sursa)

Și confirmarea că este schemă Global a venit azi, când a fost anunțat la un festival organizat de Global. Da, știu, Selly o să spună că de ieri până azi l-a semnat.

Alte detalii la Mariciu. Mă și miram de ce au sărit atât de mulți oameni așa de repede pe schema asta. Erau obligați contractual să sară la cap cu păreri, ca să afle cât mai multă lume. Cum au făcut cu Eva Măruță și cu Romina VTM.

Când vezi că clipuri Global cu 100.000 afișări ajung în trending, fie te bagi în schemă, fie râzi amar. De aia vedeți foarte multe piese și video-uri aiurea acolo. Dar cui să te plângi? Ălora care sunt în combinație cu ăștialalți?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

98 comentarii

  1. „Artisti” :D

    Comentariu apreciat.1424
  2. Din toate astea inteleg ca e vrajeala aia cu Chris care l-a descoperit pe talentat pe strazile din Bucuresti si l-a invitat sa cante, ci de fapt e marketingul organizatorului care baga-n fata ce doreste sa promoveze. Sunt curios in seara asta ce invitat special au, si care-i impresarul lui.

    Si daca e asa, Coldplay ar trebui sa ii zguduie putin pe ai’ din spate ca le-au cam afectat imaginea.

    Comentariu apreciat.19413
    • „60 de artiști din aproape toate genurile (hip hop, trap, pop dance, rock, dj, proiecte speciale)” Ma uitam daca scrie si manele in lista aia si mi-a sarit asta in ochi „aproape toate genurile ( … proiecte speciale)”
      @Cladudiu Stai linistit ca nu au avut cei de la Coldplay jena sa plagieze piese, ii doare la banana ca l-au promovat pe baiatul asta. Fara jena ca si rockerul anti-sistem Adrian Despot care il invidiaza pe shau asta, na toti imbatranim, avem rate, copii .

      Comentariu apreciat.1298
    • Tot ala canta și în seara asta.

      Comentariu apreciat.512
    • Păi Babasha a spus că a fost căutat de imprtesarul Coldplay ca să cânte în concert, deci Martinică ăla după ce le-a vârât maneaua pe gât, i-a mai și mințit, iar aste pe banii lor.

      Comentariu apreciat.582
    • Eu văzusem pe undeva că de fapt Costi Ioniță este impresarul și Co producătorul lui Babasha și asta are sens, pentru că nenea Costi are relații cu nume mari gen Shaggy, Pitbull, etc.

      Indecis. Tu ce zici?1819
    • nume mari? macar daca le scriai cu font de 72…

      Comentariu apreciat.417
    • Nu pot sa cred ca a doua seara tot ala cu maneaua a cantat, si lumea a luat si a aplaudat. Ba pai nu i-a spus nimeni ce reprezinta de fapt maneaua? Nu i-a pus nimeni un filmulet cu strazi blocate ca sa treaca alaiul de nunta acompaniat de manele? Sau vreo manea din aia in care femeile erau descrise drept curve? Sau vreun filmulet din timisoara?

      Nu stiu care ati fost la concert a doua zi dar ati fost oi. Eu imi ceream banii inapoi si plangere la anpc ca nu s-a livrat ceea ce am platit.

      Comentariu apreciat.8310
  3. Da dedicatii, dedicatii s-a dat??

    Comentariu apreciat.1374
  4. Aaa, a produs si Ini Mini? Pai spune asa, sunt oameni seriosi /s Deci cat de retardati sunt cei care asculta muzica de genul cantat de babasha?

    Comentariu apreciat.458
  5. Babasha = Köksal Baba

    208
  6. Bine ca ne-a facut nea’ Gelu ipocriti. Eu tot astept sa il intrebe cineva in direct: ” Maestre, am inteles ca e vina noastra pt ca membrii unei anumite etnii nu se integreaza, ca nu ii intelegem si din acest motiv ne dai lectii cu fiecare ocazie. Dar dorim si noi sa stim CATE conferinte ai tinut, CATE prelegeri in staboruri, CATE luari de cuvant in comunitatile astea neintelese in care sa le predai si lor lectii precum:
    – trimiteti copiii la scoala. Le dati lor o sansa in plus in viata
    – nu mai furati
    – nu mai ardeti cabluri/ deseuri pt valorificarea metalelor
    – nu va mai fortati copiii minori la casatorii aranjate
    – nu mai epatati masini si case daca nu platiti impozite
    – fiti civilizati si respectati regulile
    – spalati-va
    Om fi si noi rasisti dar in viata experientele te impacteaza in egala masura precum educatia. Degeaba eu respect ce clameaza sociologul daca la aproape fiecare interactiune cu o anumita etnie eu realizez ca nu am cu cine…

    Comentariu apreciat.3437
    • Incluziune pana îmi dispare portofelul….

      Comentariu apreciat.1702
    • @ George

      Incluziune prin intruziune.

      Comentariu apreciat.742
    • Gelu e un prost rauvoitor. Cand suntem discriminati ca ni se vara pe gat manele nu se mai activeaza. Discriminarea functioneaza la el selectiv, dupa cum ii convine.

      Comentariu apreciat.964
    • Ai pretenții prea mari de la unii care stau de 1000 de ani în civilizație și degeaba, că nu s-a lipit nimic de ei.

      Comentariu apreciat.603
  7. Io nici nu știam cine este Coldplay, am căutat pe yutub și parcă am auzit pe radioul din mașină ceva plângăcios și tânguitor. Rock cică. Nu mai am energie să caut cum sau ce cântă babasha.

    Comentariu apreciat.10338
    • manele rock.

    • Mereu incercam sa-mi imaginez un suedez rocker cu fata de chinez.

      Comentariu apreciat.530
    • Niște nimeni în drum. Au ajuns toate lălăielile să fie considerate rock.

      Comentariu apreciat.552
    • Credeam ca e ceva de Coldplay. Se pare ca m-am inselat.

      245
    • hash, gandeste-te ce teapa si-au luat aia la concert, pe banii lor :)))
      teapa, vorba vine, ca nu prea stiu la ce s-au asteptat in contextul in care ei canta, vorba lui Vali, manele rock.
      Cum am mai scris, daca publicul roman meloman si frate cu iosif sava (sa-i fie tarana usoara) ar fi vrut sa nu aiba parte de asa ceva, poate trebuiau sa participe la belgrad la rammstein, acolo aproape sigur nu a cantat babașa in deschidere. poate i-o fi chemat pe riblja corba ceva, dar nu pe babașa. :D

      prețios și pretențios public avem, nici n-am știut! :)))

      Comentariu apreciat.356
  8. După părerea mea, așa mai pe românește. L-au prostit pe Chris, i-au spus ceva de genul: uite, cânți cu Pulică Romulanu în deschidere. // Chris: păi voi credeți că eu cânt cu oricine? // Păi îți dăm atâția bani. // Aha, ok! (după înțelegere se auzea pe coridor „oricum ne scoatem banii după… L-am prostit!”.

    Comentariu apreciat.845
    • Chris e deja „prost” fiindca indrazneste sa abuzeze de conceptele de dragoste si acceptare.

      Dragostea si acceptarea implica niste sentimente si emotii pe care nu ar trebui sa le oferim oricui. Mai ales celor care asa cum spunea cineva mai sus, traiesc de ceva ani printre oamenii civilizati si totusi nu s-a lipit nimic de ei. Tocmai pentru ca au talentul de a sti a cere a doua sansa la nesfarsit…

      Daca fata lui Chris ar fi batuta/jefuita/violata de cineva, el oare ar simti dragoste si acceptare fata de acea persoana?!

      Comentariu apreciat.281
    • hai să nu mai cântăm despre dragoste… și s-a dus pe pulă toată muzica

      20
  9. să știi și tu:
    – când e plângăcios și tânguitor -> e compoziție proprie
    – când e mai pe rock și veselie (gen Viva la Vida) -> au plagiat de undeva

    Comentariu apreciat.640
  10. Eu n-am înțeles care-i schema. Că au vrut să-l facă celebru, am înțeles. Dar dacă l-au anunțat apoi pe manelistul ăsta la ceva festival, asta mă face mai puțin dornic să merg acolo.

    Comentariu apreciat.283
  11. treaba regizata

    252
  12. O sa imi pun staniolul pe cap si o sa zic ca baiatul cu ochi albastrii de la Global care a avut ideea de a masca fraudarea alegerilor merita o stea pe umar. Respect!

    Comentariu apreciat.622
    • 😂😂😂 îmi place că ești respectuos!

      191
    • Ca să fim în acord cu natura să zicem că cei de la Global au acceptat să fie paratrăsnet de muie pentru servicii. Merită decorați de Klaus: serviciu credincios în rang de panaramă.

      Comentariu apreciat.480
  13. of, si eu care credeam ca a fost alta fumigena a serviciilor.

    Comentariu apreciat.351
  14. toate astea trebuiau marcate cu P https://i.imgur.com/m7CgTgd.png

  15. De la cald din seara asta: Chris a anuntat ca urmeaza o manea si a zis sa nu ne suparam si daca nu ne place sa facem o pauza si pe urma continua cu melodiile lor. Si-au „cerut scuze” pentru aseara, nu se asteptau ca lumea sa reactioneze asa. Cica el nu a dormit toata noaptea (lol). Ne-au pus sa huiduim la inceput ca vrea sa ne auda huiduind mai tare ca cei de aseara.

    Povestea cu talentul intalnit pe strazi a fost mizerabila, puteau aduce pe altcineva in seara asta dar asta e, contractele trebuie onorate.

    Comentariu apreciat.742
  16. Nu trebuie decât să cauți „OSIM Manele Mentolate” și „OSIM Ministerul Manelelor” și îl descoperi pe fostul angajat Gobal Radu Nicolae Lupu, care deține Loops Productions SRL, firma care are mărcile alea două.

    De Monica Munteanu, impresară de influenceri și soț de manager Orange, când vorbim?

    Comentariu apreciat.531
    • Promoveaza si ea manelele? Eu stiu ca a strans in jurul ei cativa actori, cantareti si influenceri pe care ii vedem peste tot, asa cum s-a intamplat cu famiglia Maruta. Dar nu stiu daca clanul Maruta are legatura cu ea. Se recomanda expert in confuzie organizata. Probabil sufera de PR si comunicare.

      180
    • Monica Munteanu e o femeie care a umblat si umbla in anturajul lui Codin Maticiuc. Femeia a profitat de orice ocazie pentru a avea un trai pe vatrai… Calea cea mai usoara in viata e de a nu avea contiinta si limite morale.
      SI Maticiuc e considerat nobil si generos fiindca trage de postura omului care face bine, caritate. Insa cate fete inocente o fi prostit pentru 5 secunde de sex, nu vom sti niciodata.

      140
  17. Cifra de afaceri a firmei Forward este suspect de mica (~1 mil euro) la cati artisti reprezinta. Se spala multi bani in industria asta.

    Comentariu apreciat.342
  18. Selaru nu era ala cu educatia-n gura toata ziua ?

    Comentariu apreciat.352
  19. Penibil, regret ca am mers in prima seara.
    Vizual show-ul a fost frumos, dar momentul “artistic” a distrus tot. Nu se poate numi cantat (nu mai zis daca e ok sau nu) a fost o lalaiala.

    Insa mai urat mi se pare ca au continuat in prostie si azi si Chris a mai si trimis azi si publicul “la baie daca nu va place” pe banii lor.

    Mi-am propus ca de acum sa merg la concerte doar in Europa, nu mai merg in RO.

    Sunt tare curioasa ce o sa fie si la Ed Sheeran, sigur baga si acolo ceva manea, o sa aflu de pe net ca eu nu mai merg.

    Comentariu apreciat.397
  20. Vand cazan cu tzuica..

    144
  21. Ce prostie.. la untold, electric si ce a mai fost au bagat manele de alea bune de la ACM… chiar asa am ajuns la Babasha…. :)))))))))))

    262
  22. NOU
    #54

    Stateam si ma gandeam, dupa toate lucrurile astea, cum sa nu isi doareasca omul relativ educat din clasa medie sa nu voteze cu AUR? Adica ii bagi pe gat tot felul de lucruri pe care nu le vrea, dupa care il umilesti ca a avut indrazneala sa reactioneze si il certi ca da dovada de rasism daca nu vrea sa accepte. L-am ascultat ieri pe Striblea la radio… dumnezeule, ce inchizitie a facut cu saracii ascultatori! Pe langa asta, toata mass media s-a umplut de tot felul de personaje care ma arata cu degetul ca sunt rasist.
    Si ca sa fie umilinta completa, aia de la coldplay s-au redenumit in tonedeaf dupa ce au repetat schema in a doua seara, de data asta in fata unui public dresat.
    Incredibil!

    Comentariu apreciat.755
    • Striblea si-a inghitit microfonul in momentul in care un ascultător l-a întrebat de ce EFM nu difuzează manele! Apoi mi-am reamintit ce grețos era când lucra la Intact.

      Comentariu apreciat.410
  23. Era clar ca n-o sa mai huiduie lumea aseara. Mai ales dupa ce i-a prelucrat Chris. Sau aseara au fost mai manelisti, roakerii au mers la primul concert :)

    Babardasha si-a pastrat cool-ul si a cantat prin huiduieli, bravo lui. Recompensa e ca acum e celebru in Romania, sper sa-i foloseasca la ceva.

    Care e schema aici? Nimeni n-a anticipat ca multimea va huidui, e funny sa crezi ca au fost niste masterminzi care au orchestrat momentul. A iesit prost numai pentru aia de-au huiduit si pentru Coldplay, ca le-a stricat concertul.
    Aseara a fost cum trebuia si totul a mers ok.

    Aa, ca_casa de discuri a profitat de viralizare si a amplificat in social media – NORMAL. Erau idioti daca n-o faceau.
    Ca_Chris nu l-a gasit p-ala pe strada, wow! N-as fi crezut! Ca l-au sugerat unii… NORMAL. Coldplay e de vreo 2 ani si ceva in turnee. In toata lumea. Are Chris Martin timp sa stea pe youtube si in loc sa se uite la filme cu pisici sa se relaxeze, cauta febril artisti locali la Atena, in Romania, etc :))

    Raman cateva mii de oameni care nu si-au filtrat ura fata de manele si care au contribuit astfel la promovarea manelelor. Ar mai fi si altele de zis, dar ce rost are?

    Comentariu apreciat.438
  24. Primul lucru care mi-a venit în minte când am citit toată chestia asta a fost că e o fumigenă tot show-ul. Știi cum e aia cu orice publicitate e buna, nu?

    Mi se pare că a fost o manevră totul, exact copie a tovarășei Isak or w/e. O sa mai vedem chestii de genul in următorii ani la noi, situații „complicate”(disruptive marketing) pentru că s-au prins și oamenii de marketing de la noi că orice reclama e de fapt folositoare.

    Pe mine ce mă amuză sunt apologiștii influenceri ai momentului, de la Despot până la toți fomiștii cu reclama la shaormerii. Vezi doamne că toleranța și incluziune și plm. Imediat o dam și pe aia cu rasismul. Oamenii ăștia trăiesc în bula lor și nu știu ce inseamna sa te duci într-un sat la 50 de km de București și să te fwta aia cu manele 3/7 zile minim. Ca sa nu mai zic de toată cultura manelelor.

    Acum e mișto când te aplauda gușterii, dar când te fluieră e urat, sunt rasiști, vrem numai sa fim aplaudați și lăudați, nimeni nu vrea sa fie criticat.

    Comentariu apreciat.601
    • Se poate interpreta ca rasism? Oooo DAA!
      /* is it coz me black? */ – asta e una din situatiile in care e dificil de tras linia clar, prin urmare tot potopul aiurea cu rasism/etc.

      Este discriminare? Oooo DA! Muzicala, dar discriminare. Chris vrea sa ne iubim toti, chiar cand ne dam cu pietre-n cap, s-o facem cu dragoste.

      Evident oamenii au huiduit maneaua, nu rasa. Nici draq nu stia cine e ala si de unde vine.

      Problema e una singura: ca au huiduit. Si asta it’s on them. Eu m-as fi abtinut. Nu e momentul, etc, etc,etc…

      Cum de ‘telectualii useristi fani Coldplay si LGBT s-au purtat ca niste manelisti pesedisto-liberali? Pentru mine asta ar fi subiectul de discutie interesant, nu unde s-a dus PR-ul casei de discuri.

      Indecis. Tu ce zici?627
  25. Am zis si eu catorva omuleti ca a fost schema de marketing, avand in vedere ca in nici 24 de ore de la incident apare anunt ca o sa cante la Beach Please si mi-au sarit in cap ca sunt rasista si de ce am pareri. Oh well…

    Comentariu apreciat.331
  26. Ia bre Vali, că tot ziceai de tricouri, ia du-te și cumpără o mașină de cusut și scoate o serie cu #Je suis Babasha

    181
  27. Pai baiatul asta are o sansa, depinde de el cum alege sa se dezvolte. E student la Academia de Muzica din Bucuresti. Sora lui a terminat UNATC si e actrita la Teatrul Bacovia din Bacau.

    Indecis. Tu ce zici?428
    • Mi-au dat lacrimile: in sfarsit niste suedeji care nu traiesc din furat. Pentru ca vorbim de persoane de inalta probitate morala, vom presupune ca nu au intrat fara examen pe locurile alea special pentru etnia lor?

      Comentariu apreciat.637
    • pe locuri gratis fara examen, cred si eu!

      242
    • Hai Razvan… Un input si din punctul tau de vedere… Suntem rasisti sau nu ne plac manelele cand mergem la coldplay?
      Personal daca ma duc la restaurant si comand o friptura de vita nu vreau sa vad un mic (surpriza) peste antricotul de vita, chit ca nu il trece chelnerul pe factura. Ca imi strica toata vita. Si da, imi plac micii. Dar nu in combinatie cu antricotul de vita.

      Poate comparatia e exagerata. coldplay nu e vita.

      Indecis. Tu ce zici?286
    • M-au intrebat si copii mei cum sta treaba, le-am zis asa, suntem rasisti dar avem motive.

      Nu e nici vina tiganilor ca sunt saraci prosti si needucati si in general nu au alte alternative, nu e nici vina noastra ca nu-i putem accepta si include asa cum sunt.

      Solutia e aceeasi ca in multe alte cazuri (invatamant, sanatate, infrastructura), multi bani, multa vointa , strategie pe termen lung. N-avem noi din astea in Romania.

      In rest ipocrizie de ambele parti, nu sunt rasist dar… sa nu-i vad in fata ochilor, respectiv de ce esti rasist cand ei de fapt nu sunt integrabili intr-o societate decenta.

      209
    • @CristiX: Aceeași comparație cu mâncarea o făcusem și eu ieri: mergi la restaurantul asiatic și-ți trântesc ăia un mititel cu muștar peste sushi. Și-ți toarnă pălincă în sake. Iar dacă nu mănânci ți se spune că ai ceva cu tradiția/oșenii și ți se bate obrazul.
      Eu cred că oamenii ăia au avut tot dreptul să huiduie. Da – or fi strigat câțiva chestii rasiste, ceea ce e nasol; dar erau mii de oameni acolo iar majoritatea au huiduit pentru că ascultau rock și li s-a băgat pe gât o manea. Cam cum ar fi meci Manchester United, în poartă e Usain Bolt, iar dacă galeria huiduie apare cineva și le bate obrazul făcându-i rasiști.
      Ce-aș vrea eu să văd ar fi cum s-ar descurca în argumente majoritatea oamenilor dacă i-ai ruga să nu facă apel în discursul lor la rasism, masculinitate toxică și alte chestii de-astea negre din punct de vedere social. Cum ar argumenta oamenii între ei dacă le iei abilitatea de a face apel la ”emotional shaming”. Că e foarte ușor să scoți cartea rasismului din mânecă, ca pe un fel de tromf suprem, și apoi s-o fluturi pe-acolo triumfător în fața oricărei logici. E foarte convenabil să arunci orice contraargument în coșul cu etichete.

      Comentariu apreciat.413
    • NOU
      #70

      Tocmai mi-ai devenit simpatic.

      (Bine, o parte din simpatie ti-o datorez si pentru HaikuOS)

      61
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 439
    • Ba si daca nu vreau sa-mi justific rasismul?
      Ce etnie crezi ca aveau aia care ne alergau cu cutitele in anii 90 cel putin o data pe saptamanain drum spre scoala? Ce etnie au aia care deranjeaza tot cartierul bagandu-si cultura la volum maxim in boxe? Ce etnie crezi ca aveau cei care m-au amenintat de mai multe ori in timpul serviciului ca ma omoara daca nu ii tratez preferential? Mai vrei motive?
      Prejudecatile pe care le am sunt pur defensive si astept cu nerabdare sa fie demontate de indivizi de etnie care nu se incadreaza in tipar.

      Au fost toleranti si locuitorii tarii in care ma aflu acum pana a crescut numarul de violuri si talharii. Acum spun peste tot ca nu mai vor imigranti arabi si africani si nu-i mai acuza nimeni. Siguranta primeaza in fata acuzatiilor de rasism.

      Comentariu apreciat.300
    • @Marius:

      Esti ca turcul Razvane, oricat ti-ar explica cineva logic, tu o ti pe a ta si incerci sa iti justifici ura / rasismul / prostia (poti sa iti alegi 2 din 3) prin analogii tembele cu mancarea de restaurant, vrand sa pari cult cand e clar ca e pe dos.

      Lol. Cică aș fi ca turcul. Mnu, dar bunicul meu era mai tuciuriu ca turcii; cu nas d-ăla corvilin cu tot, if you catch my drift. Cealaltă jumătate a familiei cu ochi migdalați; toți, inclusiv eu. Asta apropo de ”rasism”, în caz că nu ajunge că am avut prieteni rromi inclusiv prin rockotecă. Mișto și placa cu ura, eu fiind căsătorit c-o unguroaică. Atât că n-am evrei prin familie, că bifam tot. Cât despre educație – e ironic că-mi zici de ea, tu scriind ”ții” cu un singur ”i” și invocând ”cultura” când vine vorba de o analogie sushi/mici.
      Analogia cu mâncarea la restaurant – dacă tot am ajuns la ea – nu făcea referire la rasă ci la muzică.

      Dar ca să fiu ceva mai pe înțelesul tău: nu judec oamenii în funcție de lucruri care n-au fost în decizia lor la naștere. Mi se pare complet idiot să urăști pe cineva pentru ceva asupra căruia n-are niciun control (fie el handicap, fie ea culoare a pielii, etnie sau naționalitate). Dacă e să am vreo prejudecată atunci e cea legată de educație. Prefer oameni educați în loc de oameni needucați, chit că știu că nu educația te face om ci mai degrabă modul în care te raportezi la semenii tăi. Încă lucrez la asta.
      Așa că lasă stindardul dreptății ceva mai jos.

      230
  28. Taci si aplauda omul dictat de lable si de baiatul cu microfonul de pe scena!

    Am intrat in epoca: nu iti place esti rasist/misogin.

    Comentariu apreciat.294
  29. Mai departe de scheme de industrie și bani, e mare păcat că mulți oameni s-au simțit foarte dezamăgiți, fie și doar de propriile speranțe și așteptări. Recunosc că eu m-am dus ca la un eveniment socialo-muzical de foarte mare amploare, cu atenție ca niciodată pe partea de sustenabilitate în organizare. Adică transport în comun și green suplimentar, brățări cu led eco-friendly, apă potabilă gratuită, posibilitatea de a avea propriile recipiente. N-am avut așteptări și speranțe clare legat de show-ul muzical și mă simt norocoasă pentru asta, deoarece consider că a fost un show extraordinar. Așteptări clare am avut doar față de organizare, în sensul că am sperat să nu mă simt haosată de o previzibilă aglomerație, combinată cu o potențială organizare deficitară. Am ajuns la fața locului la 16.45, cu așteptarea că porțile se vor deschide la 17.00, conform programului. Nu s-au deschis conform așteptării, m-a deranjat, dar nu cât să-mi bușească starea, să huidui sau mai știu eu ce. Până la concertul Coldplay am „cercetat” zona și partea comercială, m-am distrat (cu privirea) la fazele cu generarea de energie verde, la săriturile vesele pe podeaua cinetică sau pedalatul pe bicicletă, am văzut și ascultat cu plăcere una dintre trupele din deschidere, m-am emoționat la momentul în care prestația tinerei Maisie Peters a fost un pic întreruptă de o scurtă tuse, am fost surprinsă plăcut când s-a făcut testul cu brățările cu led înainte de concert și am văzut cum funcționează, m-am amuzat cu fetele cu care eram privind anticiparea procentului de returnare a brățărilor și al motivelor pentru care nu s-ar returna. Rămâne de văzut dacă apetitul pentru suveniruri al oamenilor va depăși apetitul pentru reciclare.
    Am fost încântată de super energia pozitivă de pe stadion chiar de la începutul concertului Coldplay. M-a emoționat momentul cu Paula, tipa care își serba ziua la concert, a fost invitată pe scenă și și-a dorit cadou ca solistul să cânte piesa Lost. Omul a oferit cadoul, declarând că e o piesă pe care n-a mai cântat-o de 16 ani și a fost simpatică Paula când l-a corectat la niște versuri. Apoi, a urmat un discurs entuziast de introducere al unui tânăr artist, care face muzică românească nouă și bună. Atunci, na, m-am așteptat să aud ceva nou și bun. După care a intrat tânărul și a început să interpreteze ceva ce mie mi-a sunat a amané. Amané-urile îmi sunt familiare din muzica grecească și pot fi agresive pentru o ureche/creier neexpuse la genul ăsta de interpretare. Personal, îmi plac doar anumite amané-uri, din muzica veche grecească, gen rebetiko, poate pentru că le percep ca fiind (mai) autentice în transmiterea de emoție. La cele făcute de artiști tineri, sau la compoziții noi, îmi place să analizez tehnica vocală. Tehnica lui Babasha mi s-a părut „în lucru”, dar înțeleg că studiază la Conservator, deci sigur și-o va îmbunătăți. Apoi, a urmat o interpretare cu versuri din care, la fața locului, am reușit să înțeleg doar “mama ta nu mă vrea” și “dragoste cu gust de Cola, mi-ai dat peste cap busola”. Ulterior, am dat search după versuri pe google și am descoperit că după versul cu cola urmează “Să te mănânc ca pe Ola.” Nu știu ce-i Ola, deci Chris Martin a setat niște așteptări care mi-au fost îndeplinite, am găsit ceva nou în muzica românească. Probabil o fi si bună. De Ola aia, zic.

    Indecis. Tu ce zici?1324
    • și la Atena a fost un fel de babusha…

      https://vm.tiktok.com/ZGebPq1b6/

      20
    • Drăguța, ai scris atât de frumos și atât de mult… dar mesajul tău e atât de fad, atât de insipid, incolor, și inodor.

      244
    • Car, da, un fel de Babasha în sensul că nici pe invitatul Zaf nu-l știu și nici piesa interpretată. Observ doar că parcă ar fi mers un amané la începutul piesei lui Zaf, care transmite ideea de vulnerabilitate puternică (în dragoste față de o altă persoană, în acest caz) și durere asemenea.
      Laur, adică am un mesaj, fie el fad, incolor, inodor și etc? Păi să-l aflu și eu, te rog. :))

      115
    • Dacă eu scriu: „Romulanu ăla nu trebuia sub nici o formă să cânte melodia aia acolo! S-o cânte cu familia lui când fac purcel la proțap cumparat din banii luați cu camăta!” e un mesaj de revoltă. Pe când mesajul din comentariul tău e cum am zis eu. Fad, insipid, incolor și inodor.

      242
    • De fapt, ai cel puțin două mesaje acolo. Cel cu revolta pentru ce s-a întâmplat și n-ar fi trebuit să se întâmple și cel că familia lui Babasha se ocupă cu cămătăria, care e ilegală în România și chiar infracțiune, dacă nu mă înșel. Adică și un mesaj de acuzație super gravă, cu nume și prenume, către omul cela și familia lui. Clar nu e fad, incolor, inodor, insipid mesajul tău. Doar că nu-s sigură că asta-i ceva de bine.

      220
    • Anduța, am zis că ai scris frumos… 😘

      94
  30. Multumim global & co pentru – tiganiada. practic ne-au pus eticheta pe tara, rromania, gg data viitoare sa aduceti si fetite de 12 ani in bikini pe scena

    Comentariu apreciat.261
  31. NOU
    #84

    Striblea si altii ne vorbesc de rasism. Cand jegurile de la timisoara terorizeaza de 20 de ani o familie, acolo nu mai e rasism ori au bagat capul la cutie. Deci conteaza etnia numai cand e vorba de victimizare, altfel e vorba de lipsa de educatie sau e vina societatii ca ei sunt cum sunt. Mi-e scarba. Si nu numai mie, de aia rezultatele la europarlamentare au fost cum au fost.

    Comentariu apreciat.382
    • Pai și cine îi lasă să terorizeze de 20 ani ?
      Cumva românii din primărie, poliție, justiție ?
      Aham…

      83
    • NOU
      #86

      @car cu ce schimba asta datele faptei? Da, sunt jeguri si de o parte si de alta. Problema e ca unii se caca pe ei cu rasism si pun in carca “majoritarilor” propria mizerie morala, iar altii se accepta asa cum sunt, imperfecti, fara sa dea vina pe unguri, turci sau mai stiu eu cine.

      131
  32. Babasha a facut story dupa concert dintrun bmw xm de 200k euro. Imi e jena de placa cu “tanar talent ce trebuie sustinut” si sper ca ceilalti sa deschida ochii si sa nu mai mearga pe fenta. Imi mai e jena ca cineva ca si coldplay ar fi de acord cu asa ceva

    Comentariu apreciat.440
    • Pai familionu lui de suedeji se ocupa de ani de zile cu cămătărie,infracțiuni, prostituție si altele. El e un amarat de tanar chinuit si crescut cu mancare din tomberoane

      Comentariu apreciat.310
    • Sa facem o cheta sa-i luam ceva de mancare si un instrument muzical

      70
  33. Străinii sunt convinși ca românii sunt suedeji. Fiindcă tiganii plecați din România se prezintă ca fiind români și când comit o ilegalitate iar Poliția îi legitimează crește infracționalitatea din țară X din cauza “românilor”. Poate ca acei oameni au fost dezamăgiți să vadă încă un străin pe care mulți îl și admiră, cum e convins ca a pregătit o surpriză pentru public, chemând “un român” să cânte pe marea scena Coldplay.
    Ce tot atâta acceptare când ne criticăm gusturile în materie de culori la haine? “Vaaai, ai combinat verdele cu roșu… Arăți penibil.”
    Eu cred ca oamenii au respins ideea ca tiganii sunt romani și ca ne reprezintă faptele lor.

    190
  34. Pai familionu lui de suedeji se ocupa de ani de zile cu cămătărie,infracțiuni, prostituție si altele. El e un amarat de tanar chinuit si crescut cu mancare din tomberoane

    90
  35. Stiam ca esti rasist dar nu si anti-coldplay /s

    33
  36. Va notează Paraschiv pe toți și va acuza de rasism, aveți grija de comentați, unde comentați și, mai ales, cum comentați. Mie deja mi s făcut frica.

    41

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube