Azi am condus #592

Pe porțiunea de autostradă cu 3 benzi de lângă București un Puma de BV circula pe B3 într-un mod ciudat. Se dădea când era cazul, foarte repede, mai cu semnal, mai fără, și imediat cum trecea mașina, trecea înapoi pe B3. Are rost să vă spun că Puma are motor de 1 litru și omul o cam forja pe la 140?


Ăia de la Brinks sunt cei mai proști șoferi din lume. Au tras pe nas atâta bășini după puterea și importanța pe care și-o dau că au uitat regulile de circulație. Toate. De fiecare dată când un prost de la Brinks face o prostie în trafic și îl claxonezi că e prost, creierul lui de prost crede că de fapt e cineva care vrea să îi atace și să le fure banii. Nu că e prost și conduce ca un idiot.


Aș putea să fiu frivol și uneori să spun “mă-ta conduce ca o cizmă”, dar nu, că problema nu e (la) ea. Problema ești tu, că ești un prost ajuns middle sau top manager și te-ai gândit că vechiul tău SUV e numai bun pentru ea, la 60-70 de ani. Și i l-ai dat și i-ai dat drumul pe șosele. Și biata de ea abia vede de volan, oglinzile nu sunt potrivite pentru înălțimea ei, nu știe să se uite în retrovizoare, e speriată de toți și toate și mai ale de faptul că mașina aia are ~200CP. N-a făcut până acum accident pentru că au tot ferit-o alții.

Cumpără-i naibii un hatchbach!!!

De curiozitate, fie pune-i o cameră video pe mașină, fie mergi o dată cu ea să vezi în cel hal conduce. Că într-o zi o să ți-o omoare unul mai prost ca ea și tu o să fii mirat că s-a întâmplat.


În 200m, o ambulanță fără semnale a fost claxonată de două ori, pentru lipsă semnalizare și încadrări aiurea. Pentru că știți cum e, când ești șofer de ambulanța, regulile de circulație sunt orientative. Aproape la fel de proști că ăia de la Brinks.


De curiozitate, câte probleme sunt în această poză?

vitezomanul-gica

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

69 comentarii

  1. Cu tot cu viteza 3 ?

    Comentariu apreciat.600
  2. Una singura ? I-ai ajuns din urma ? :D

    112
  3. Acum vreo 5 zile am facut un pariu cu o ruda cum ca o saptamana nu voi injura afurisi nici un sofer in trafic indiferent daca mi-a taiat calea daca a incurcat toata circulatia etc etc si voi fi cat se poate de zen. Cred ca am spus de 100 de ori Gusfraba si saptamana nu e gata.

    263
  4. Eu de ceva timp ascult Cigarettes After Se…works wonders in trafic.

    65
  5. @zoso lasi 400 de lei la caserie si iti zic care sunt celelalte cinci.

    164
  6. Hopaaa, bine ca mi-am adus aminte, camera mea a murit de sambata. Cica trebuie formatat cardul dar cand ii dau format zice ca nu poate.

    Cardul e OK in telefon.

    32
    • Daca este 70Mai camera, incearca sa formatezi cardul intr-un calculator si apoi sa-l introduci in camera.
      La mine de cate ori se umple cardul de memorie trebuie sa il formatez deoarece camera spune ca SD Card has damage. Uneori merge formatat din camera dupa ce il scot si introduc in ea de mai multe ori, altadata trebuie sa il formatez in laptop.

      100
    • Multumesc, incerc, il fac FAT32.

      31
    • Nu știu dacă neapărat FAT32, la mine ieri l-am formatat NTFS, iar când l-am introdus în cameră a cerut sa-l formateze cameră. Oricum îl formatezi din nou formatarea în calculator doar ca să îl recunoască camera.

      20
  7. O singura problema: lipsa amenzilor. Prin Ungaria stau politistii pe cate un pod ce trece peste autostrada si supravegheaza traficul (bine, ii ajuta si relieful, ca la ei vezi 5km de drum in linie dreapta) si daca nu te tragi de pe banda a doua / a treia dupa depasire, te opresc si te iau la intrebari. Prin Austria la fel, doar ca acolo nu stau pe poduri, ci circula si ei pe autostrada, in masini nemarcate. Pe un drum de 100km surprind si ei probabil cam tot atatea faze, dau prin statie si mai incolo te agata un echipaj. Despre circulat cu 169km/h nici nu mai discutam, decat daca ai castigat la loto si nu-ti pasa de bani. Te bucuri daca din cand in cand mai prinzi cate o bucata unde te lasa sa bagi 120, ca in rest e plin de limite de 100 cu IG-L.

    225
    • Poate e alta Ungaria de care zici. Am fost recent pe autostrada in Ungaria, Bors – Budapesta – Viena la dus, si Viena – Budapesta – Nadlac la intors si ungurii efectiv conduc MULT mai rau decat ai nostri pe autostrada. Banda 1 era goala in timp ce pe Banda 2 se mergea cu 100, 110, chiar 90, de erau momente cand cei e la B1 depaseau coloana de pe B2. Plus ca merg la aspiratie si fac depasiri cu 0.5km inainte. M-am pus pe B1 si asta a fost.

      Da, in Austria e altceva, parca s-a activat un switch in mom cand au trecut toti granita.

      124
    • Sa-mi trag una , daca stiu eu pe unde sofati voi in Ungaria !. Dar acolo inca se mai poarta meltenismul ala de a da flash-uri ca disperatul celor care sunt angajati in depasire (in limitele legale sau chiar mai mari de viteza) . Sau de a merge la aspiratie la 2 metri distanta de cel din fata.
      In Romania in ultimii ani s-au rarit mult lucrurile astea.
      Intr-adevar , diferenta se vede cand treci pe teritoriul Austriei .

      94
  8. Cred ca 6: 5 masini care merg pe banda gresita si o masina care merge cu +39km/h peste viteza legala

    212
  9. 1. Puma aia are 150cp si poate merge si cu 200kmph, in plus fiind ford este mai stabila si mai sigura decat orice toyota.
    2. 169kmph pe gps, probabil 180 in bord, pentru ca regulile de circulatie sunt optionale pentru blogeri
    4. toti ceilalti sunt prosti

    Comentariu apreciat.9627
  10. Puma poate avea de la 100 cp sau mai mult. Oricum efectele asupra motorului ca mergi cu 140 sunt 0. Am mers o gramada cu 130-140 kmh cu motor 1.2 benzina 75 cp. Singurul deranj e zgomotul de la cele 4500 turatii. Motorul merge ca in prima zi (avand masina de la 0 km si acu la 110.000 km nu se simte si nu se aude diferit)

    Comentariu apreciat.294
  11. câte probleme sunt în această poză

    una: îți pune camera un spațiu aiurea între km/ și h

    Comentariu apreciat.420
  12. De curiozitate, câte probleme sunt în această poză?

    Una singură, e un singur fraier care merge pe banda I. Toți ăia de pe 2 și 3 râd de el probabil…

    112
  13. între 2 și 5 probleme, depinde cum le încadrezi.
    1. circuli cu 169 km/h. nu știu cât e limina minimă pe autostradă, dar sunt 99,99% sigură că e sub 169.
    2. aici se poate contoriza fie una, fie 2, că-s doi tâmpiți care fac același lucru. doi tâmpiți care circulă cu viteză și mai mare de 169. nu aș vrea să fiu în mașina lor. chiar nu. (cel mai probabil, nici în a ta :) )
    3. poate fi combinat cu punctul 2, că se referă la aceiași 2 tâmpiți, sau poate fi clasificată ca problemă separată și eventual contorizată ca 2 probleme separate, că, la fel, sunt 2 tâmpiți care fac același lucru: circulă pe benzile 2 și 3 în timp ce în dreptul lor banda 1 e liberă. la ce viteze pare că aveți toți (având în vedere poziția în spațiu, unul față de altul), era loc pentru toți pe banda 1 fără probleme.

    147
  14. Pe porțiunea aia B1 e cam zdrențe și circulă puțini pe ea .
    Grosul se înghesuie pe B2, unde se merge cam cu 110-120.
    Dacă Puma rula cu 140, avea varianta să tot depășească de pe B2 pe B3 , sau să stea pe B3 și să se retragă pe B2 de câte ori îl prindea un avion din urmă.
    Am văzut și varianta în care vitezomanii execută flick-flackuri între cei de pe B1 și B2 și ajung apoi,magistral, pe B3.

    81
  15. Regula cu ocuparea benzilor de la 1 la 2/3 este o mare greseala strecurata in codul rutier. Corect ar fi ocuparea benzilor in functie de viteza de rulare si adaptata la conditiile de trafic. Daca mergi cu 170 km/h pe B1 risti sa accidentezi pe careva ce stationeaza pe banda de urgenta (dintr-un motiv temeinic) sau care vrea sa intre pe autostrada. Un alt caz, nu poti sa-mi ceri sa merg pe B1 cu 120 km/h prin gropi si denivelari. Asa ca trec pe B2 si eliberez banda cand apare vreun vitezoman. Ori bagi semn de „drum cu denivelari” si reduci viteza pe tot segmentul de drum, ori repari drumul. Altfel eu merg pe banda unde ma simt in siguranta. Desigur, in poza nu e cazul pentru ca autostrada e ok. Insa nicio masina din cele 3 nu se afla pe banda care trebuie.

    Indecis. Tu ce zici?2011
    • Corect, pe unele portiuni B1 are probleme evidente (simti masina cum tremura) si atunci merg si eu pe B2 (viteza mea de croaziera este de 110 km/h). Daca vin din spate masini, ma bag pe B1 ca sa le fac loc – daca vin cu 130 km/h e timp suficient ca sa nu ii deranjez; daca vin cu 169 km/h, ne injuram reciproc :P

      68
  16. ‘De curiozitate, câte probleme sunt în această poză?’

    3 , daca ce arata camera era viteza reala :))))

    41
  17. Mi-am dat seama și eu că tănticile pe la 60 sunt o problemă în trafic, dar la treaba cu SUV-ul care e prea mult e o variabilă nouă și interesantă. Bine, mi se pare că tot segmentul de vârstă de circa 60 de ani reprezintă o problemă, ca să nu discriminăm. Dacă doamnele sunt adesea super panicoase și crează probleme prin neatenție și prin mers stupid de încet, la neni treaba e un pic altfel: ei sunt ăia care se cred mai deștepți decât toți ceilalți, fiindcă ”eu conduc de când te-ai născut tu, bă!”. Fac tot felul de căcaturi care nu au nici un sens din pur orgoliu. Nu se asigură, nu sunt atenți, se bagă aiurea. La penultimul drum de Sibiu, l-am depășit pe unul din ăsta, care era singur în mașină, că mergeam mai repede decât el. Nu știu ce-am stârnit în el, dar omul s-a băgat să mă depășească la loc cât de repede a putut, deși a fost super riscant. Am lăsat-o mai moale și l-am lăsat în plata domnului, că nu avea sens.

    Altfel, una simpatică de ieri: am parcat în fața casei într-un loc strâmt în spatele unui SUV. Eu stăteam în poartă cu un prieten la povești, a venit o gagică să ia SUV-ul, poc cu cârligul în numărul meu, n-a observat. Îi fac semn, iese, îi zic că m-a lovit, pune o față nevinovată, îi spun că nu s-a întâmplat nimic și-mi bagă una simpatică ”știți, femeile la volan…”. Am râs. Deci ne supărăm pe clișeul obosit cu femeile care conduc prost când o ardem emancipat, dar îl folosim repejor când avem nevoie de scuze, eh? ;) Splendid!

    Mx

    132
  18. Condusul in Romania e ceva desprins din filme horror; soferi mai prosti si mai imbecili decat in Romania, rar mai vezi. Da, stiu, toti suntem asi la volan, dar cand vezi ce fenomene conduc in Romania, te ia durerea de cap. In August am condus de la Oradea la Constanta si cam asa a decurs drumul:

    Am plecat la 9 seara, ca sa nu am parte de aglomeratia din timpul zilei. Drumul foarte liber pana la Deva (gen intalneam o masina la 10 minute), dar n-a trecut mult timp pana sa dau de primul imbecil – undeva dupa Brad, un cretin cu TIR ma forta sa merg mai repede – flashuri, mers aproape in spatele meu, chestii dinastea dragute. Eram prin sate si aveam 75-80 de km/h, dar asta nu era destul pentru cretinul cu TIR. Bonus, la o iesire din localitate, se baga scurt sa ma depaseasca si tot el se oftica ca am accelerat si m-am dus, de parca se astepta sa merg tot cu 80. Plm, sofer de TIR, nu-l poti suspecta de prea multa inteligenta.

    Nu intru bine pe autostrada, ca dau de urmatorul cretin – un nea Caisa care statea pe banda 1 cu 100 km/h (macar atat) se gandeste ca fix atunci cand sunt eu angajat in depasire (cu 140 km/h pe banda a 2-a) trebuie sa intre si el in depasirea dubei din fata lui. O clipa daca nu eram atent, auzeati de mine la TV.

    N-a trecut mult timp pana cand un racer, cu cazan super sport in capul lui (A-Klasse primul model) a avut ocazia sa arate ca si el e imbecil: eram angajat in depasirea unui TIR, mai aveam o mica distanta pana la tir, ceva gen 20 de metri, cand m-am trezit cu cretinul cu Mercedes ca vine lansat din spate cu peste 150 de km/h si considera ca poate sa ma depaseasca in siguranta pe partea dreapta. M-am infipt in frana, ca altfel ori intra sub TIR, ori ma baga pe mine in parapet.

    Dupa inca cativa km erau ceva lucrari pe autostrada, se facea o singura banda. Semnalizate din timp, semne cu limita la 100, apoi 80, apoi 60, frumos, civilizat. Semnele alea n-au insemnat nimic pentru un alt tampit cu un cazan de 20 de ani (Ford Focus model 1) care-i dadea cu 150+ si a tinut sa ma depaseasca si pe mine desi mai erau ~10 metri pana la balizele alea ce blocau banda 2. M-am ferit cat am putut, am pus frana, dar n-am crezut ca se poate strecura fara sa ma loveasca. Din fericire, a reusit.

    Nu mai pomenesc de zecile de ratati care dormeau cu 100 de banda 2, prima banda fiind absolut libera, e ceva normal in Romania. Sau idioti care te depasesc doar pentru a-ti frana in fata pentru ca – guess what – ei de fapt trebuie sa iasa de pe autostrada in 100 de metri. Stiu, stiu, in Romania primesti +1 la valoare pentru fiecare masina depasita.

    Pe valea Oltului a fost festival. A inceput cu un TIR care s-a baga sa depaseasca 5 masini dintr-o bucata, pe linie continua, fortandu-ne pe noi, aia depasiti, sa franam si sa iesim pe margine sa ii facem loc sa intre inapoi pe banda, ca deh – veneau masini din fata. Depasire la modul „sunt mare, doar n-o sa intre in mine”. Apoi, zeci de imbecili care se bagau in depasire aiurea, in zone fara vizibilitate, pe linie continua – evident – si care apoi fortau intrarea pe banda pentru ca venea ceva din fata. Incepusem sa-i numar, pe la 25 am renuntat. Si nu era ca si cand – vezi dom’le – eram eu ala care mergea incet si-i tinea pe altii in spate, nu, era coloana de (multe) masini, se circula cu 80-90, dar pe unii ii manca sa depaseasca just because. Nu castigai nimic daca depaseai, ca erau zeci de masini in fata.

    Intre Ramnicu Valcea si Pitesti s-a condus cam la fel, dar cu niste bonusuri – pe dealurile unde sunt 2 benzi pe urcare era imposibil sa nu fie ori un camion care incerca sa depaseasca alt camion, ori cate un nea Caisa care dormea pe banda 2 cu 80 km/h pentru ca atata il ducea capul. Apropo, nu inteleg dupa ce logica gandesc soferii romani: conduc in localitate cu 70-80 km/h pentru ca ma grabesc, dar in afara localitatii tot cu 70-80 km/h conduc? Plus, in aproape fiecare curba am dat de cate un cretin care taie curba si e pe jumatate pe banda ta, pentru ca de ce nu.

    Dupa Pitesti incolo, pe autostrada, dezastru. Se conduce ori cu 100 km/h, ori cu 160. Nimic intre. Am numarat pe degete masinile care erau pe banda 1; 99% din romani au primit mostenire banda 2, asa ca stau pe ea, sa nu cumva sa le-o foloseasca altcineva. Mersul la aspiratie e sport national, mai tot romanul lasa fata de cel din fata lui distanta de o masina-doua, dar sunt unii delicios de imbecili – depaseam niste camioane, in fata mea era altul care depasea si el camioanele alea, iar in spate, la 1-2 metri (bai, nu-i mai vedeam farurile la cretin) un cacat cu ochi cu o dubita; asta la 140 km/h. Apropo, care-i chestia cu dubitarii astia, au impresia ca sunt pe o masina de formula 1? Toti merg de parca vor sa se dea la intrecere si nu prea inteleg de ce pentru ca si un Logan cu motorul ala de 1 litru accelereaza mai tare decat o dubita.

    Pe autostrada soarelui e plin de cocalari, se merge fara nici o regula, se depaseste pe dreapta, pe banda de urgenta, se opreste pe banda de urgenta pentru o tigara si stat la povesti (bai, pe bune, erau intr-un loc 2 masini oprite pe banda de urgenta, pasagerii erau intre masini, fumau si radeau, nu pareau ca au probleme cu masinile). Si acolo mi-a fost dat sa vad cea mai imbecila femeie din univers: era aproape oprita. PE BANDA 1 PE AUTOSTRADA! Era la o iesire dintr-o benzinarie, un TIR tocmai iesea (era pe banda de accelerare) si i-o fi dat eroare la doamna, asa ca s-a gandit ca trebuie sa se opreasca. PE BANDA 1. PE AUTOSTRADA.

    In Constanta se conduce haotic, semnele de circulatie sunt asa, orientative. Era sa intre in mine unu’ cu numar de Ilfov, el avea STOP, dar el a citit semnul ala la modul „da-i bataie cu 80 km/h prin intersectie”. Ma rog, n-am condus prea mult prin Constanta, ca nu face bine la nervi.

    La intoarcere am plecat dimineata. S-a condus la fel de prost, m-am convins pentru a mia oara ca romanii conduc de parca vor sa moara, doar ca drumul a fost muuuult mai aglomerat. Centura Bucurestiului era blocata, asa ca am intrat prin Bucuresti. Si bai, sunt romanii soferi prosti, da’ cei mai prosti si jegosi soferi din Romania sunt in Bucuresti. Stiu, stiu, voi astia care cititi pe aici si sunteti din Bucuresti sunteti convinsi ca cei mai epici soferi din Romania sunt in Bucuresti, da’ bai, traficul ala de mizerie din Bucuresti e din cauza voastra si din cauza ca conduceti ca niste animale. Semnele de circulatie si culoarea rosie a semaforului sunt asa, de decor, nici macar autobuzele RATB nu le baga in seama. Serios, oprisem la semafor ca era rosu, iar in stanga mea autobuzul intra lejer in intersectie pe rosu si se opreste in mijlocul intersectiei, ca nu avea unde sa mearga in fata, ca era ambuteiaj. De pe strada din dreapta au venit masini care s-au oprit langa autobuz si am stat acolo cam 10 minute asa, uitandu-ne unii la altii, cu intersectia blocata complet. Apropo, voi, astia din Bucuresti, imi puteti spune de ce e greu de inteles ca nu trebuie sa intri in intersectie daca in fata e ambuteiaj, ca doar blochezi intersectia? Absolut fiecare intersectie de pe bulevardul Iuliu Maniu pana la iesirea din oras era blocata pentru ca pe soferul bucurestean nu-l duce capul sa nu intre in intersectie daca nu are cum sa iasa din ea, asa ca mai bine o blocheaza, ca n-are ce sa mearga rau. Am condus prin orase mari, mai mari decat Bucuresti si desi sunt aglomerate, niciunde nu am vazut ambuteiajele din Bucuresti. Pentru ca pe aia ii duce capul (sau au fost „educati” cu amenzi) sa nu blocheze intersectiile. Alta chestie – bulevardul Unirii are banda dedicata de autobuz. Misto, doar ca nimanui nu-i pasa de banda de autobuz, toata lumea o foloseste ca pe o banda obisnuita. Ah, apropo, nu era complet tranzitul Bucurestiului daca nu dadeam de cel putin 13 tampiti care sa faca stanga de pe banda din dreapta sau invers, incurcand si mai mult traficul ala absolut infernal. Nu mai pomenesc de aia care-ti taie fata, aia care-si lasa masina pe avarii pe banda de circulatie, ca le e greu s-o lase intr-o parcare, aia care intra in sensul giratoriu de pe banda 1, dar ei ies la a 3-a sau a 4-a iesire din sens, ca n-are rost.

    Si inca o chestie valabila peste tot in Romania: cu cat masina romanului e mai veche si cu motor mai mic, cu atat conduce mai in forta, sa-ti arate ca are cu ce.

    Indecis. Tu ce zici?2714
    • Ăsta e comentariu sau articol?

      Oricum, subscriu la tot ce ai scris.
      Torino era (e încă) la fel cu Bucureștiul. Roșu înseamnă „uită-te și apoi treci”, intersecții blocate, șamd. Și au început să pună camere la semafor. Să vezi intersecții libere și opresc băieții la galben. Deci soluții există…. (amenzile vin automat)

      114
    • @Sabotor TL/DR
      Ti-as zice unde gresesti dar…. las-o asa.

      521
    • Deci cand nea caisa vroia sa depaseasca tirul, iar tu veneai cu 140 pe b2, caisa e prost.
      Apoi tu mergeai in spatele tirului si cand ai vrut sa l depasesti a venit un cretin pe b2 cu 150, si surprinzator de data aceasta prostul este care merge repede

      118
    • Romanii chiar conduc parca vor sa moara.
      Si in multe cazuri chiar reusesc, dovada ca efortul, pregatirea constanta si perseverenta duc intr-adevar la reusita.
      Unele reusite notabile primesc si acoperire mediatica, inclusiv la petrecerea de dupa care se organizeaza pentru castigatori de catre familie si prieteni dintre care, mobilizati de exemplu, se vor ridica urmatorii aspiranti la reusita suprema.

      32
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 554
    • Deci cand nea caisa vroia sa depaseasca tirul, iar tu veneai cu 140 pe b2, caisa e prost.

      Ce faci prima data cand vrei sa intri de pe b1 pe b2? TE ASIGURI!

      Apoi tu mergeai in spatele tirului si cand ai vrut sa l depasesti a venit un cretin pe b2 cu 150, si surprinzator de data aceasta prostul este care merge repede

      Nu boss, cretinul venea pe b1, eu eram pe b2, angajat in depasire, credeam ca-i evident din moment ce am scris

      vine lansat din spate cu peste 150 de km/h si considera ca poate sa ma depaseasca in siguranta pe partea dreapta.

      Hai, ca nu-i greu, am pus cu bold de data asta.

      @Andyan
      Stii ce trebuie sa sugi, asa ca hai, drum bun si mars la supt.

      189
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 141
    • @Andyan
      Repet: drum bun si mars la supt.

      03
    • Apropo, inainte sa se gaseasca inca unu’ care sa manance cacat ca vai, 75-80 km/h in sate, vorbim de zona asta:
      https://www.google.com/maps/@46.0431497,22.8348177,3a,75y,191.9h,77.17t/data=!3m6!1e1!3m4!1sgamW4EjdWi_Qsv8YyrL6fQ!2e0!7i16384!8i8192?entry=ttu

      Da, stiu, legal e sat, criminalul de mine, cum pot sa fac asa ceva.

      23
    • Ai număr de BH? Vezi, de-aia ne ferim de ăștia ca tine, care accelerează când cineva încearcă să-i depășească, care intra pe B2 cu 1km înainte că să depășească un TIR. Doar AB sunt mai presus de voi pe aici prin zonă.

      217
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 239
    • @Sabotor @Andyan calmati-va, nu rezolvati nimic.

      @Sabotor sper ca nu conduci un X3 alb cu numere de TM.

      11
    • @Sabotor
      Mie mi se par destul de valide toate observatiile tale. Se conduce salbatic, cu zero grija fata de ceilalti si, ceea ce e si mai curios, cu zero grija fata de propria pesoana si propria familie – instinctul de supravietuire fara sa-si fi dat demisia la unii romani.
      Mie imi place astia care repede ridica coada sus cand cineva recunoaste cinstit ca prin unele sate merge cu 70 si peste, desi toata lumea face asa (deci inclusiv ei).

      63
    • Ai număr de BH? Vezi, de-aia ne ferim de ăștia ca tine, care accelerează când cineva încearcă să-i depășească, care intra pe B2 cu 1km înainte că să depășească un TIR. Doar AB sunt mai presus de voi pe aici prin zonă.

      1 – nu
      2 – nu accelerez cand cineva incearca sa ma depaseasca, am accelerat ca ies din „sat” – de la 75-80 de km/h totusi. Iar ala cu TIR-ul oricum mai mult de 90 nu poate, in timp ce eu ajung la 100, stii ce zic?
      3 – nu stiu de unde ai tras tu concluzia asta, dar gresesti. Mai mult, te provoc sa gasesti in toata calatoria aia un caz in care m-am bagat cu 1km inainte ca sa depasesc ceva de pe prima banda.

      Si va invit pe toti aia care sariti sa ma muscati de cur sa-mi aratati in clipul asta unde am condus ca un meltean/pericol public. Si daca nu reusiti, sunteti liberi sa meargeti adupa Andyan, la supt. kthxbye.

      calmati-va, nu rezolvati nimic.

      Eu sunt calm. Chiar usor amuzat as zice.

      sper ca nu conduci un X3 alb cu numere de TM.

      Nu.

      83
    • @Florin

      Mie imi place astia care repede ridica coada sus cand cineva recunoaste cinstit ca prin unele sate merge cu 70 si peste, desi toata lumea face asa (deci inclusiv ei).

      Prin zona aia la care am facut referire, intre Brad si Deva, sunt kilometri buni de drum efectiv prin padure, dar considerat localitate, cu limita la 50. Acu sa ma scuze senseii condusului si sunt liberi sa ma acuze pana fac spume la gura ca sunt un pericol pe sosele, da’ pe acolo merg cu 70-80. Dar deh, unii trebuie sa gaseasca un nod in papura, ca singurul lor scop in viata e sa ma muste pe mine de cur.

      83
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 040
    • Si va invit pe toti aia care sariti sa ma muscati de cur sa-mi aratati in clipul asta unde am condus ca un meltean/pericol public.

      24 de ore mai tarziu, nimeni nimic. E de inteles, suneti (va stiti voi) buni doar sa mancati rahat si sa muscati de cur.

      62
  19. Mana sus care ati văzut soferi care merg cu oglindele pliate si de ce sunt femei toate? :))))

    40
  20. românul are o frică să schimbe benzi. Lucru ieșit în evidență pe autostrăzi, dar găsești și în oraș la greu exemple. Și ai crede că în oraș nu e mare brânza dar de fapt și de aici se cauzează mult trafic, pentru că nu se folosesc toate benzile în mod corespunzător și de multe ori ajunge să se circule pe o singură bandă.
    Exemplu de bulevard in bucuresti: banda 1 parcate masini, banda 3 sta goala. In apropierea intersectiei banda 3 devine obligatoriu stanga si banda 1 se goleste. Aproape nimeni nu trece pe banda intai cand devine libera, la fel cum nimeni nu foloseste banda 3 pentru ca devine obligatoriu stanga. Asadar cand se face rosu se face o coada kilometrica pe o singura banda. Apoi eu fiind cocalar depasesc toata coloana in mod regulamentar pe banda 3 apoi tai doua benzi si ma incadrez pe banda 1 care este libera și plec primul de la semafor, dupa intersectie banda 1 se ingusteaza dar nu pot schimba banda pentru ca niciun zombie nu trece pe banda a treia. Vorbesc de o portiune mica din iancu de hunedoara/stefan cel mare, unde benzile sunt gandite aiurea, dar s-ar putea circula pe doua fire daca romanii ar avea curaj sa mai schimbe banda din cand in cand

    Stai și aștepți la o coadă ca omul normal, ca atunci când te apropii de intersecție te apuca spumele când îi vezi pe cei din fața ta cum funcționează, nu văd semaforul, accelerează greu, nu folosesc toate benzile cand sunt disponibile, porțiuni de asfalt irosite pentru că sunt obligatoriu stânga/dreapta sau alte minuni, etc. Debitul de mașini care trece la fiecare semafor rămâne mic și după aia toți se miră ce e atâta trafic. Când vezi de fapt de ce se formează aglomerația îți dai seama că sunt cozi fantomă, nefiind numărul de mașini de vină, ci lentoarea șoferilor și infrastructura prost gândită.
    Lucrul ăsta devine evident când toată lumea e în concediu și cumva tot se circulă cam prost; când lumea revine observi că numărul mașinilor crește modic dar cresc exponențial timpii de așteptare pentru că fiecare șofer reacționează foarte încet.

    00
    • „banda 1 parcate masini” + „dupa intersectie banda 1 se ingusteaza” => dar ltaa se mira ca nimeni nu vrea sa fie pe B1 la semafor…

      „banda 3 […] devine obligatoriu stanga” => Itaa se intreaba de ce cei care vor sa mearga inainte nu se incadreaza pe B3

      „eu fiind cocalar depasesc toata coloana in mod regulamentar pe banda 3 apoi tai doua benzi si ma incadrez pe banda 1” => multi evita sa schimbe benzile ca le este frica de cocalarii care „croseteaza” benzile, fara sa le pese de regulile de circulatie

      00
    • hai sa iti explic un sistem foarte simplu: daca faci drumul ala mai mult de o data pe saptamana odihnit realizezi ce se intampla:
      pe portiunea x ai banda intai ocupata de masini, circulatia se poate face pe banda 2 si 3
      Apoi
      pe portiunea y ai banda intai libera, si banda 3 devine obligatoriu stanga, circulatia se poate face deci pe banda 1 si 2
      ce rezulta din aceste informatii? Că atunci cand se termina portiunea x si incepe portiunea y se poate realiza urmatorul lucru: masinile de pe banda 2 coboara pe banda 1, masinile de pe banda 3 coboara pe banda 2. La iesirea din intersectie se schimba benzile la loc. Dublezi numarul de masini care poate circula pe portiunea respectiva. Scade consumul de combustibil cu 50%. Te lauzi la greta ce tara verde esti.

      „multi evita sa schimbe benzile ca le este frica de cocalarii care „croseteaza” benzile, fara sa le pese de regulile de circulatie” Asta este ceva de genul oul sau gaina, adica fraierii nu schimba benzile din cauza la cocalari (nu pentru ca nu se gandesc sa faca treaba asta sau le e frica ca ar atinge ceva) sau cocalarii apar pentru ca este spatiu (asfalt) irosit?

      00
    • Nu conduc eu prea des, dar stiu o intersectie unde este exact situatia descrisa. Pot sa ma mut pe B1 si sa merg inainte, dar la scurta distanta dupa intersectie sunt din nou masini parcate => daca sunt primul pe B1, sau cel mult al doilea, pot sa plec in tromba si sa ii tai fata celui care este primul pe B2; daca nu imi iese schema asta, trebuie sa stau pe B1 pana trece toata coloana de pe B2, adica ajung in aceeasi situatie in care as fi fost daca asteptam de la inceput pe B2 la semafor.

      „sau cocalarii apar pentru ca este spatiu (asfalt) irosit?”
      cu asta ai justificat depasirea coloanei de masini mergand pe linia de tramvai…

      00
    • la scurta distanta dupa intersectie beneficiezi si de banda 3? Deci se poate circula pe doua fire

      „ai justificat depasirea coloanei de masini mergand pe linia de tramvai…”
      ceea ce este legal atunci cand sina este amplasata pe ceea ce ar fi banda a doua. Dar ce sa vezi, nu prea se foloseste respectiva banda si ne trezim iar cu cozi pana la infinit nu stim de ce. Ce-i drept pe sinele alea nu poti sa mergi cu mai mult de 10 km/h pentru ca majoritatea sunt distruse, dar ghici ce, nici tramvaiul nu poate merge mai repede sau se opreste ca nu are loc de masinile de pe cealalta banda, asa ca nu incomodezi pe absolut nimeni daca folosesti portiunea respectiva, si, din nou, te pupa greta la portofel.

      00
  21. La fel e si in UK. Pe autostrazi cu 3-4 benzi, stau toti pe banda din mijloc ca niste cretini (de curiozitate m-am uitat si erau in general femei aproape lipite de volan), mergand 50 de mile (limita oricum e jos la 70). Facem un calcul simplu si realizezi ca la un drum de 3-400 de mile ajungi mai greu cu 1h din cauza unor cretini care blocheaza banda mergand ultra incet.

    00
    • @venom Daca toti merg pe o singura banda din cele 3-4 disponibile, de ce pierzi tu 1h la drum lung? Ce te impiedica sa ii devansezi pe oricare din celelalte 2-3 benzi?

      00
    • @mihaiC
      nu vreau sa fiu rau pentru ca am fost si eu in pozitia ta, dar o data ce dai de permis si conduci din pasiune sau ca sa iti castigi traiul o sa intelegi mai multe chestii.

      Sa zicem ca sunt 3 benzi. Depasirea se face prin stanga, ai coada de fraierichi pe banda 2, banda 1 este relativ goala si pe banda 3 este cineva care merge putin mai tare decat cei de pe banda a doua.
      Intr-o situatie optima, cei de pe banda a doua revin pe banda 1, cel de pe banda 3 coboara pe banda 2 si tu poti sa depasesti daca ai cu ce.
      Altfel, tu ramai blocat in spatele tipului pe banda 3, banda 1 fiind goala.

      00
    • @ltaa Pe autostrada ai voie sa mergi pe B1 cu viteza mai mare decat cei de pe B2 (devansare). DacaTOTI (dar TOTI!) fraierichi merg pe B2, poti sa mergi linistit pe B1.

      00
    • daca b1 ar fi goala ar fi minunat. ce faci cand dai de camioane? tai doua benzi de 20 de ori? Nu mai bine invata fraierichii sa schimbi benzile?

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.