Azi am condus #579

De două ori, două mașini diferite au oprit în giratorii pentru că șoferii erau la telefon. No joke. Se vede peste tot cât de mult sunt românii speriați de amenzile alea mărite pentru vorbit la telefon. Poliția își face treaba.


Sistematizarea prin Drumul Taberei a rămas la fel. Sens unic pe strada asta și pe următoarele, trebuie să ieși în bulevard și să faci a cincea la dreapta ca să ajungi unde ai treabă.


Uitați-vă ce mișto sunt străzile astea care se înfundă. Big brain right there. Câți credeți că vor o Românie mai bună?


Am claxonat un Passat la două semafoare, că uita să plece. După care mă prinde pe autostradă, eu mergeam cu 130 pe tempomat, m-a devansat pe b2, s-a tras pe b1 și a început să încetinească.


Două ore și 40 minute de la Piața Bartolomeu la Restaurant Drumețul. A fost liber. Tot atât și la întors.


Mici victorii surde. Mașini pe care le devansam pe banda 1 se trăgeau încet pe b1 de pe b2 pe porțiunea aia cu 3 benzi. DOUĂ CAZURI. DOAR MIE! Oamenii știuj că sunt jegoși, dar au nevoie să le mai aducă cineva aminte din când în când.


Fază: eram între un Ford de UKR și o Insignia de PH. Am ajuns la Câmpina, zona aia unde se coboară de pe pasarelă. Eu și Fordul ne-am tras pe B2 ca să le facem loc, meserie cu Insignia, care mersese tot drumul pe B2, în spatele nostru, s-a tras pe B1. Nu-mi dau seama dacă voia să îi facă pe ăia să oprească sau pur și simplu era imbecil.


Pe bucata aia din Pipera de la Permise Auto, eu și un ML eram pe b1 și două dube pe b2. Când a venit intersecția, dubele au făcut dreapta. De aia nu avem arme.


Sâmbătă era un filtru pentru camioane într-o parcare pe autostradă, și duminică două echipaje cu radarul pe DN1. N-am văzut picior de polițist prin București.


La Favorit, în zona asta unde au ras tot, nu au plantat nici un copac în ultimii 3 ani. Dar e cald în București, nene.

20211205908133219

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

37 comentarii

  1. Acum trei ani, umblau gaborii cu motorul prin trafic si daca te prindeau cu mana pe telefon, luai amenda, chiar daca telefonul era in suport.
    I-a tinut 2 zile

    00
    • 1. Ar trebui sa fie mai des.
      2. Am waze pe telefon. La semafor mai verific traseul, caut ruta mai rapida etc. Merit amenda? Daca folosesc navigatia masinii pentru acelasi lucru e legal…

      00
    • Eu nu am auzit pe nimeni care sa fie amendat pentru ca a folosit telefonul mobil cand era oprit la semafor.

      00
    • @Zarax: daca masina stationeaza, poti folosi telefonul, deci la semafor, daca ai tras pe dreapta, etc.

      00
    • La semafor nu se pune, legea spune asa: „în timpul mersului, conducătorului de vehicul îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

      00
  2. Unul care te depaseste relativ riscant pentru ca in 200 de m sa faca dreapta sau sa se opreasca este jegos sau prost? Parerea mea este ca sunt doar oameni simpli care nu vad mai departe de capota masinii.

    00
  3. Radare sunt in Bucuresti, slava Domnului. insa doar in zone unde nu e cazul (eg: sisesti, Vasile Milea, unde nu e bruma de pieton)… dar pe Aviatorilor, Caranfil, astea unde baga baietii cu motoare zdravene, nu vezi tipenie!

    00
    • Radar era duminica pe Soseaua Mihai Bravu la coborarea de pe pasaj, din directia Calea Vacaresti. Practic urcai cu viteza podul, luai curba si te lua radarul direct in varf. Avea clienti din belsug.

      00
  4. Eu azi nu am condus.
    Vineri, un pic. Două benzi, mergeam pe b1. Oarecum aglomerat. În fața mea, unul debusolat. De BV. Pendula de pe o bandă pe alta, mergând mai încet decât restul coloanei. Părea că nu știe cum să se încadreze la intrarea într-un giratoriu. Nu l-am stresat pe om cu flash-uri sau claxoane. Până la urmă a reușit să se încadreze corect și a mers mai departe, liniștit, spre casă. Eu, la fel, am mers până în Auchan să iau ceva de mâncare.
    Sâmbătă am mers până la Turda, lejer, pe A3. Lumea calmă, fără vitezomani, fără cascadorii. Seara am ajuns cu bine acasă, fără nervi sau vene pocnite.
    O zi frumoasă să avem.

    00
  5. Ca unul care ai crescut in militari, nu vad de ce te plangi de favorit, voi oricum nu vedeati verde decat in testele alea pentru daltonisti de la scoala de soferi.

    00
  6. Apropo de strazi care se infunda. Am avut acum ceva timp treaba prin Popesti Leordeni. Stiind ca nu e zona prietenoasa cu masinile, am luat metroul pana la Dimitrie Leonida si apoi ar mai fi fost 10 minute pe jos.
    Muuulte strazi cu bariera. Chiar daca nu erau infundate. Ciudat, dar ok, or fi proprietate personala, inteleg. Din fericire accesul pietonal era „la liber”.
    Pana ajung la o anumita strada. Lunga de cam 500m. Trec de bariera, merg… in fata se intrevede o poarta. Ma apropii, vad afis cu „Proprietate privata”. Pe INTERIOR!. Dau sa deschid poarta pietonala, incuiata. Cea de masini, la fel… Am ajuns sa sar gardul. Penibilitate maxima.

    00
  7. In Bucuresti ori nu ai copaci, ori ai ca la Negoita in 3 de planteaza copaci in loc de arbusti ca e misto sa arzi bani aiurea.

    00
  8. Macar la Favorit au loc sa planteze, daca ar si vrea sa faca asta, in rezidentialele noi n-ai loc nici sa intinzi mana pe geam, ca intri peste altul in casa .

    Or sa ajunga cum era Walled City ala din Hong Kong . 15 blocuri de 10 etaje intr-o patratica de 1 km cu o singura strada de acces catre restul lumii cu o banda pe sens. Bucurestiul va deveni din ce in ce mai amuzant .

    00
    • Am facut o excursie ieri in Militari, in zona aia nou construita dintre Lujerului si Plaza.
      Babaiatule ce e acolo. Militari Residence e un orasel linistit de provincie prin comparatie.
      Cred ca daca reuseste primaru sa desfiinteze sina de tren, cum se lauda, mai trag astia niste blocuri si in locul ei.

      00
  9. Legat de comentariul lui Zarax de mai sus, îmi provoacă o scârbă imensă dezvoltatorii imobiliari care pun garduri între „rezidenț” cum au făcut cretinii ăștia aici: https://bit.ly/3t83t4n

    00
    • Vorbesti de gardul ala care delimiteaza santierul?

      00
    • @floww, gardul ăla între Isaran și Mairer este doar la primul bloc unde încă e șantier. Mai in spate nu exista gard.

      00
    • Facem Brasovu verde. Oh wait…kkt nu chiar aici, mai mergeti si voi mai incolo putin aici nu avem loc, trebuie rezidentiale, daca da putin cu bomba in zona aia, se duce juma de populatie din Brasov.

      00
  10. Vineri au avut de munca aia de la rutiera cu Kamala. Au obosit. 2 luni stau la caldura.

    00
  11. Daca vrei sa vizitezi India, mergi pe prelungirea ghencea pana la centura. Nu mai dai banii pe avion degeaba.

    00
  12. Devansarea proștilor de pe B2 e plăcerea mea vinovată. Cam 2 din 10 se trag pe B1, doar italienii sunt rudele noastre de sânge…..

    00
    • Nu e nimic neregulamentar in a-i devansa pe banda 1, dar ai grija, ca oamenii astia de obicei nu au nici ea mai vaga idee despre ce se intampla in jurul lor, iar semnalizarea si oglinzile, mai ales cea din dreapta, le au doar pentru decor. Cateodata se plictisesc de mers pe banda 2 chiar cand ai ajuns in dreptul lor si trag dreapta peste tine.

      00
    • Am spus devansare în mod special pentru ăștia cu mânuțe roșii, abonați la B2 și B3.
      Devansare înseamnă atunci când tu vii pe banda 1, cu viteza reglementară, și treci de ăia mai lenți de pe celelalte benzi. Legea spune să folosești banda liberă din dreapta.
      Nu îmi e frică să nu vină peste mine, deoarece am furgon, aerul dislocat îi împinge destul încât să își dea seama ce se întâmplă. În 90% din cazuri. Majoritatea sunt cu telefonul în mână

      00
  13. Pana mea ! Eu nu mai consuc ! Aștept să fie 6 lei benzina! # Sărac.

    00
    • vezi sa nu iesi l apensie intre timp, azi gplu era 4.08, alea cu benzin ala 6 lei sunt fantezii cu bdsm

      00
  14. 1. Din ce am inteles eu daca strada are 2 iesiri primaria te poate obliga sa o donezi, daca are doar 1 n-au ce face cu ea si te lasa in plata domnului
    2. Cei din link-ul tau poate nu s-au inteles pe care margine a terenului sa faca drumul, ar fi interesant de vazut cum aratau parcelele acolo cand era camp agricol.

    00
  15. „pe autostradă, eu mergeam cu 130 pe tempomat”
    Cred ca i-a spart cineva blogul lui Vali si posteaza in numele lui.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.