Aventuri cu furnizori de utilități

Închid contractul la casa veche. Teoretic. Eu achit ultimele facturi, omul zice că preia el, doar că au trecut 3-4 luni în care nu a făcut-o. Mă rog. După un an îmi vine somație, aveți de plată, procese, nasolie. Bă, nu a stat nimeni acolo, nu a consumat nimeni acolo, încetați cu prostiile. Nu știm, nu ne pasă, noi avem aici consum, facturi neplătite, processss!!! Îl sun pe noul proprietar, cer poză cu contoarele, mă întorc la isteți. Voi cu ce index ați închis vechiul contract? Ah, da? Și atunci de ce mie mi-ați facturat 1.000mc? Cum i-am consumat eu dacă nu mai stăteam acolo? Ah, ups, greșeala noastră.

La curent și gaze poți schimba titularul de contract doar cu contractul de vânzăre-cumpărare. Nu și la Digi. Ei au condiții speciale. Trebuie să vii cu vechiul proprietar de mână. Mi-au trecut nervii inițiali și acum sunt curios de ce vor asta, cum s-au ars, ce scheme au făcut românii.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

44 comentarii

  1. eu cand am cumparat apartamentul m-am certat cu fostul proprietar pentru ca profitat ca am fost baiat bun si l-am mai lasat sa stea 2 luni, intr-o sambata a demontat ambele aparate de aer conditionat si le-a vandut. Asta desi ne intelesesem la negociere sa ramana in apartament.
    ma rog, a plecat jegosul si ma duc la digi. buna ziua, internet cablu bla bla, uite adresa. „a, pai stiti, trebuie sa venit cu titularul de contract bla bla”. Pisi? veni contractul de vanzare cumparare? va garantez ca nu mai aveti nici un cablu in casa aia, vreau contract nou.
    dupa cateva luni ma suna jegosu, ca de ce nu i-am spus ca nu am putut sa mut contractul? ca acum trebuie sa plateasca abonament degeaba pe 2 luni.

    Comentariu apreciat.1335
    • > Asta desi ne intelesesem la negociere sa ramana in apartament.

      Dupa atatea auzite de la amici, totul trebuie scris in CVC, nimic la „intelegere”.

      Comentariu apreciat.1553
    • din pacate n-am avut amici care sa ma sfatuiasca asa. apartamentul l-am cumparat in blocul in care deja locuiam, ma stiam cu proprietarul de 30 de ani. aia e viata, nu dau faliment pentru 1000 de euro, dar obrazul aluia nu-l mai spala nimeni vreodata.

      Comentariu apreciat.1635
    • Esti norocos :). La mine a luat in plus toate usile de interior, caloriferele (noroc ca aveau robineti de inchidere la vedere) si chiuvetele.

      Comentariu apreciat.782
    • @zz aia e obrazul aluia. stai linistit ca daca a facut asa are niste dureri in fund maxime si nu-l intereseaza pe el de obraz. Eu zic sa nu-ti mai faci atatea griji. Aia e, 2 aere conditionate. Gandeste-te ca era foarte probabil sa fie nevoie sa le repari X Y Z chestie, probabil aveau si niste ani.

      Comentariu apreciat.542
  2. La Digi n a gândit nimeni chestia cu schimbarea titularului de contract. Dacă tot vrei tu… vii cu fostul proprietar și schimbi până înnebunești. Explicația mai jos.

    Pe de altă parte, e penibil de simplu să schimbi adresa de livrare. „Bună ziua, m am mutat din județul X în județul Y, rog schimbare adresă de livrare servicii în județul Y la adresa cutare”. La revedere, în 48 de ore internetul merge și aia e tot.

    Dacă fostul proprietar are Digi la adresa respectivă, să și ia serviciile cu tot cu el. Are STB, router, PON sau alte kkturi care s pe numele său, în custodie. Eu vin cu ale mele de unde am fost sau le predau in baza unui PV și mi se dau altele la instalarea nouă (cazul meu ăsta a fost, am amici care și au luat jucăriile și au cerut fibră în noua casa)

    Schimbarea aia de serii de la Ion la Gheorghe nu se face decât cu un milion de acte adiționale, hârtii printate…etc.

    Comentariu apreciat.391
    • Zici digi, zici dosar cu șină.

      205
    • Vrei sa-ti zic ceva. Acum niste ani in tineretile mele se putea ce ziceti voi? Si cand m-am dus fizic in digipoint mi-a zis ca se poate. La telefon mi-a zis ca nu se poate. Nu stiu pe cine sa cred. L-am inchis pt siguranta

      120
    • Din punct de vedere legal, cred ca este destul de dificil sa muti un contract de pe un nume pe altul fara sa fie ambele persoane prezente.

      Sa spunem ca eu sunt chirias si am servicii de la Digi pe numele meu (inclusiv telefonie). Tu te duci ca proprietar si ceri sa se mute toate serviciile pe numele tau, ceea ce inseamna ca automat mi-ai „furat” si numarul de telefon.

      162
    • @AndreiG, posibil sa ai dreptate, dar pzm, in cazul asta vorbim de contracte de vanzare- cumparare, facute la notar. prin asta certificate, parafate si garantate de stat.
      in sensul ca statul garanteaza schimbarea proprietarului imobilului.
      ce spanacul meu mai vor vechiul proprietar, daca el nu mai e propritar?!

      103
    • @IonutAlt: acum 8 ani, se pune? M am mutat din Cluj în Florești. După aia, m am mutat în alt județ, acum 7.

      La Cluj am predat jucăriile, în Florești n am avut ce preda fiindcă venea sârmă direct de la pon ul de pe scară. Ăla din Florești l am mutat unde stau acum, în baza unei cereri verbale, făcută la punctul digi pe care l am la parterul blocului. Nu s a încheiat un contract și să mi deschidă altul. Au schimbat contul de net, nu mai e CJuser, e altul.
      Dar nr. de contract e tot ăla.

      43
    • @AB, si daca statul garanteaza schimbarea proprietarului, noul proprietar are dreptul sa beneficieze si de numarul meu de telefon pe care poate ca il am de 20 de ani?

      21
    • NOU
      #13

      @AB: Digi inseamna siinternet dar si telefonie mobila. Cum ar fi ca la vanzare sa iti ia noul proprietar si numarul de mobil de la VDF/Orange, ca si acolo facturile vin pe vechea ta adresa?

      02
  3. eu in 2017 am preluat contractul digi fara sa ma duc de mana cu el. cablu, hbo, net, telefon fix. In baza contract vanzare cumparare

    145
  4. Daca ai fi suveran, aceste probleme n-ar mai exista.

    Comentariu apreciat.963
  5. ,, Aventuri cu proști,, era mai potrivit.
    Anul trecut i-am făcut donație la fiu-miu un apartament.
    Trecem peste acte redactate greșit, o adeverință ,, în 5 zile domnul, nu avem taxă de urgență,, și primită în câteva ore ( te rezolvă fratele tău ) și zboruri cu bilete luate de azi pe mâine, trebuie să veniți să refacem actele, ați semnat cu pix negru în loc de albastru.
    Printre cele mai intense senzații tari, românești a fost cu cu administratoarea blocului. Sau aia care are firma, cum plm se numește aia care administrează.
    Merg la bloc o caut pe președintă ,, servus, nu mai sunt in funcțiune, la etajul 1 ap.6 tanti Florica.,,.
    Sărut mâna, mă cheamă X sunt și vreau o adeverință că sunt cu cheltuielile la zi.
    ( Apartamentul închiriat, chiriașii plecați în Germania în vizită la rude ).
    Iau numărul cucoanei administrante, o sun îi explic ce și cum.
    ,, Da, nici o problemă, dar e de platit pe luna în curs.
    No problemo, plătesc eu, am nevoie de adeverință.
    Vă sun mâine, sunt plecată din localitate,,.
    De aici black out.
    Nici sunat, nici răspuns la telefon, nici răspuns la mesaje.
    Am reușit într-un final să obțin adeverința de la președinta de bloc.
    După aproape două săptămâni
    și încă un zbor aeronautic.

    Comentariu apreciat.568
    • Donatie catre fiu. Check. Adeverinta. Check. Acuma iti mai lipseste sa bei red bull cu whisky in restaurant, ca mafiotii.

      Indecis. Tu ce zici?319
    • donatia e printre cele mai mari greseli cand vine vorba de imobiliare, pentru ca poate fi atacata de alte rude pe viitor

      00
    • A pă.
      Apă. Mafioții adevărați beau doar apă pentru a menține mintea limpede.
      Borș de whisky cu Red Bull beau doar găinarii și politicienii români.

      143
    • Juridic intr-o Asociatie de Proprietari Presedintele are legal-juridic prima semnatura . Deci puteati obtine f repede hartia. Eventual semnatura vice lui daca are Asociatia asa ceva.

      10
  6. Cel mai tare moment la Digi a fost returnarea echipamentelor la inchiderea contractului
    „Nu ati returnat cablul SCART si telecomanda, 20 de lei!”

    Comentariu apreciat.4419
    • Nu inteleg care e problema, cand ai facut contractul ai primit de la ei cablu SCART +telecomanda?

      Comentariu apreciat.536
    • Văzând că Digi tot face reclamă la router-ul lor minune, am zis să iau unul și să îl pun după ONT (ca să am viteză mai mare pe Wi-Fi). Zis și făcut, hai să dăm comanda. Doar că nu puteam face comanda, dintr-un motiv sau altul.

      Sun la ei, îmi face fata din call center comandă, aștept să fiu sunat. Ce să vezi? Nu aș fi predat eu un router mai vechi, când am trecut pe fibră. Eu știam că-l predasem, dar nu găseam procesul verbal.

      Vreo două săptămâni l-au căutat, până la urmă au dat de el.

      162
    • Am returnat saptamana trecuta la Digi un decodor. Nu aveam telecomanda, nu au zis nimic.
      Dar ce e drept, aveam cablul Scart in cutie :)

      Comentariu apreciat.250
    • @gupi, de ce ti se pare ciudat ca ti s-a cerut sa predai echipamentul complet?
      Daca de exemplu inchiriezi o masina pe termen lung si la final te duci sa o predai fara roata de rezerva si fara unitate radio, nu trebuie sa le platesti?

      Indecis. Tu ce zici?247
  7. Stai ca cineva de la Bucuresti inca mai scormone ceva pe numele tau.

    81
  8. NOU
    #28

    Daca nu sunt echipamente implicate, e simplu la Digi.
    Daca sunt echipamente implicate si raman la adresa, (terminal optic, router, tot ce e in incinta apartamentului la care nu are acces direct compania etc) si nu le preda fostul proprietar, atunci noul proprietar trebuie incarcat in „gestiune” sa zic asa cu echipamentele de la adresa, ceea ce nu se poate face, legal, opozabil noului titular decat pe baza de semnatura pe un document. Sau daca se poate altfel, asa a decis orificiul juridic de la Digi sa se actioneze.

    50
  9. digi sunt geniali, am acasa o hartie prin care contractul mamei trece pe mine, adaugare cablu digital si decodor hd cu ci-ul aferent, mi-a zis tipa ca e trecut de 15 si abia luna urmatoare se intampla ceva

    nici pana azi contractul ala nu s-a schimbat, decodorul digital nu exista pe cont, ci-ul merge perfect si acum cu toate ca nu apare nicaieri, probabil o sa pot sa-l folosesc si dupa ce inchei contractul, pacat ca nu am activat hbo pe el

    vorbind cu un prieten care stie un prieten care stie pe cineva si a cautat actul ala semnat dupa nr la rds, exista in sistem dar nu a fost procesat niciodata, si nu au trecut decat vreo 8-9 ani

    82
    • Prietenul ala care stie un prieten care stie pe cineva la Digi vorbeste prostii. Un act nu poate exista in sistem, dar sa nu fie procesat. Daca apare in sistem, este procesat. Daca a fost semnat pe hartie, atunci probabil este intr-o cutie undeva la arhiva si nu apare in niciun sistem.

      Gandeste-te ca ar fi absurd sa procesezi un act cu numar, date de identificare, servicii si tot ce mai ai acolo, dar la rubrica client sa lasi blank. Probabil ca nici nu permite sistemul sa faci asa ceva.

      11
    • @andrei G

      am vorbit la vreo 6 luni cu prietenul prietenului ca nu degeaba am facut transferul titularului, ca maica-mea se deplasa greu si la orice prostie era nevoie de ea, initial am intrebat de actul ala in ce stare este si a zis ca se vede in sistem daca il cauta dupa nr, dupa orice alta informatie nu e gasit (nume, contract, id client, serie ci, serie decodor). am intrebat care e rezolvarea si a fost ca in pom, o alta vizita acolo a mamei sa solicite rezolvarea problemei, insa m-a intrebat pt. ce vreau mai exact si a zis ca poate sa ma treaca direct ca si imputernicit, ceea ce s-a si intamplat deci nu vorbea degeaba. nu stiu ce post si ce nivel avea persoana de a putut sa ma adauge direct pe un cont ca imputernicit dar bine ca s-a rezolvat problema initiala

      10
  10. Nu și la Digi.

    Eu nu am facut transfer de contract. S-a dus proprietarul vechi, a reziliat, a doua zi m-am dus eu si am facut altul

    150
  11. La curent și la gaz este legislație care obligă furnizorii să încheie contract cu noul proprietar chiar și cu declarație pe proprie răspundere că solicitantul are dreptul de folosință al casei. ANCOM probabil e mai lent decât ANRE

    91
  12. Asa am eu un abonament la fostul romtelecom care nu vrea sa il inchida (e abonament din ala zero, platesti doar daca ridici receptorul) decat daca ma duc cu fostul propietar de mana acolo.

    Nici nu mi-am batut capul sa il inchid. Astept cu interes sa vad ce o sa ii treaca lui Orange prin cap cu ele :))

    52
    • singurul cu care am avut si eu probleme a fost romtelecom.
      in conditiile in care vanzatorii si-au inchis contul si au luat din apartament aparatele de telefon si nu mai stiu ce au facut cu cablurile.
      doar ca mi-au mai venit niste facturi. cand m-am dus sa reglementez cica sa vin cu fostii proprietari.
      de unde sa-i iau, ei au inchis abonamentul, s-au carat inapoi in canada, de ce sa mai plateasca avioane ca sunteti voi tampiti. pana la urma s-a rezolvat, in sensul ca n-am mai primit nicio factura, nicio somatie, nicio nimic.
      dar sunt aproape 13 ani de atunci si inca pastreze toate hartiile si numerele de inregistrare ale reclamatiilor mele. pt orice eventualitate.

      82
    • Dar de ce va agitati voi pentru contractele fostilor proprietari? Atata timp cat nu este pe numele tau, nu te afecteaza cu nimic. Facturi si alte notificari de recuperare ajung la voi fiindca aceea este ultima adresa cunoscuta a titularului de contract. Dar nu implica nici o obligativitate de plata.

      30
  13. A pățit un coleg cu firma de apă+canal de la noi. A făcut schimb de apartamente cu unu și cu actele de la notar s-a dus la sediul lor și a făcut cerere de reziliere contract pentru că el nu mai locuia la locul de consum. I-a zis lu ăla cu care făcuse schimb să meargă și el să-și facă contract pe numele lui dar l-a durut în cwr și s-a trezit ăsta al meu cu citație la tribunal că este dat în judecată de compania de apă pentru vreo 2000 de lei. S-a dus peste ăia de la apă și a aflat cu surprindere că tot el figurează la adresa respectivă și că e bun de plată pentru că nu au recunoscut că ar fi făcut cerere de rezililere.

    81
    • n-avea si el niste hartii, niste numere de inregistrare pt cererea de reziliere, ceva, orice?
      prefer sa pastrez toate hartoagele vietii si sa nu-mi trebuiasca, decat sa le arunc si sa am nevoie de ele la un moment dat.

      110
    • @AB, fix asta l-am întrebat când mi-a povestit:
      – Bă, dar tu când ai depus cererile alea de reziliere, că a avut vreo 2, ai cerut nr de înregistrare?
      – Aaaa, păi nu că nu știam că trebuie.
      Pur și simplu lucrătoarele alea i-au aruncat la gunoi cererile și pentru că nu au fost înregistrate nu a putut dovedi că el a făcut cerere de reziliere.
      Mă rog, a rezolvat la tribunal, l-a luat pe ăla de o aripă și l-a dus personal la sediul idioților de la firma de apă să-și facă contract pe numele lui.
      Nu știu cine a fost mai prost la faza asta.

      71
    • Nu stiu cum sta treaba la Apa Nova, dar eu stiu ca in general cererile de reziliere se semneaza in dublu exemplar. In plus, in urma rezilierii contractelor de utilizati, trebuie sa ajunga o echipa sa sigileze teava/contorul ca sa nu le mai poti folosi.

      Daca totul s-ar rezolva doar printr-o hartie in care tu spui ca vrei sa reziliezi contractul de apa, ar fi atat de simplu ca apoi sa stai bine mersi si sa consumi fara sa mai platesti.

      PS: cred ca prietenul tau vorbeste prostii, pentru ca nici o companie nu te da in judecata inainte sa iti trimita cel putin 2-3 notificari sau sa te sune departamentul de recuperare.

      00
  14. de ce sa schimbi titularul? E mai simplu sa inchizi si vine urmatorul proprietar si isi face contract. Sau isi muta contractul daca are. Eu mi-am facut contract la digi de cand stateam in chirie si am tot mers cu el pe unde am stat, inclusiv la casa mea. La fel si cu Electrica, contract de mai demult, pe numele meu, mutat pe unde s-a putut (pana s-a liberalizat piata si am trecut si eu la hidroelectrica ca tot omul).

    50
  15. eu am schimbat prin email si telefon titularul, dupa ce am vandut casa. drept e ca si acum, dupa jumatate de an, primesc avertizare sa introduc indexul, factura lunara si, evident, la final, avertisment pentru neplata. every fucking month.

    10
  16. La curent și la gaze nu trebuie și factura de pe ultima lună?

    10
  17. Acu 20 de ani a venit o doamna nervoasa la poarta:
    – domne, am venit sa curatam cosurile de la sobe.
    – noi nu avem sobe.
    – dar aveti cosuri si hornarul poate sa le curete si avem si contract cu proprietarul.
    – domnul nu mai e proprietar si noi nu mai avem sobe. Reveniti mai tarziu.
    N-a mai revenit nici in ziua de azi.

    20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile