De ce avem pareri gogonate

Simt de la prima litera scrisa la acest post ca n-o sa ma mai spele nici Iordanul dupa ce voi apasa pe „Publish”.

Astazi am prima mea zi libera oficiala. Adica, din aia, de contract, cu salariu, cu vechime si cu pensia aferenta. Stau cocotat in vârful patului si ma uit la regatul meu de litere si cifre.

Din toata facultatea de inginerie, mi-a ramas in minte o chestie, iar acum imi pare rau ca nu-mi mai aduc aminte de profesorul sau persoana care mi-a spus-o: inginerii – si nu numai ei – trebuie sa isi pastreze mereu „bunul simt”. Le „bon sens”. Nu e vorba de ala cu „cei 7 ani de-a casa”, e vorba de bunul simt in evaluarea unei situatii, unui calcul, unei cifre rezultate in urma unui calcul mai mult sau mai putin complex. De exemplu, sa poti evalua o distanta fara sa fie nevoie sa ai instrumente de masura. Sa nu „vezi” 30 km acolo unde sunt, de fapt, doar vreo 10. Sa vezi ca daca te parchezi in felul ala, n-o sa poti iesi din masina pe partea aia si-l mai blochezi si pe celalalt. Si, oricum, când vei veni cu cumparaturile, n-o sa le poti baga in masina. Nu sa ai ruleta la tine si sa masori distanta ca sa fii sigur. De fapt, prima definitie din dictionar zice asa:

„Normă logică de apreciere, comună marii majorități a oamenilor.” – ha ha ha, nota mea.

Ma gândeam la chestia asta in urma unor comentarii la postul cu Bolojan si la ideea lui geniala cu camerele de supraveghere. In mod evident, pentru ca traim intr-o lume plina de imagini, camerele nu pot fi ceva rau. Ele pot descuraja niste comportamente, dar nu le pot opri. De fapt, daca am combina niste „bun simt” de care vorbesc mai sus cu putina gândire, ne-am da seama ca acele camere nu vor descuraja, in mare parte, decât comportamente deviante (asta e alta discutie) ale unor persoane relativ ok, care se vor fi enervat atunci, pe moment. Persoane care, in realitate, sunt bune platitoare de taxe si respecta legile. Dar care, ca noi toti, poate sunt mai stresate fix in momentul ala, poate ca ceva din mediul inconjurator (sau persoane) le-au trezit niste amintiri neplacute si ii face sa reactioneze „deviant” etc.

Unii ar spune „pai, foarte bine, asta e menirea camerelor, daca toti oamenii s-ar apuca sa explodeze pentru ca sunt ei stresati, unde am ajunge”. Bineinteles ca oamenii nu trebuie sa explodeze si sa dea in cap altora, dar reprimarile astea continue, cu legi si mai multe, cu interdictii la tot pasul, cu supraveghere continua, nu duc NICIODATA la mult dorita civilizatie. Oamenii vor continua sa acumuleze frustrari, pe care le vor exprima la un moment dat, cel mai probabil in mediul lor privat, batându-si nevasta, copiii, vecinii sau, in cazul „fericit” pentru societate, s-o ia pe ulei sau pe Prozac. Cool, macar nu mai zgârie masinile in parcare. Yupii, avem o societate civilizata.

Acolo unde ar trebui sa intervina iar bunul simt, e la calculele financiare ale unei operatiuni de instalare si intretinere a unei retele de camere conectate, cu un centru de supraveghere in timp real (altfel n-ai facut nimic daca doar inregistrezi si incepi sa cauti doar dupa eveniment… daca tot ai pus camere, vrei sa eviti violul atunci când e in desfasurare). Nicio comunitate actuala din România – oricât de multi bani la buget ar avea – nu isi permite o astfel de investitie + cheltuielile anuale de intretinere. Nici una. Pentru simplul fapt ca e mult prea scump pentru comunitate, fata de beneficiile reale pe care le aduce. In afara de a „linisti” niste frici ale unora, pentru marea majoritate rezultatul e nul. Nu au nevoie. S-au vândut miliarde de camere de bord, oamenii isi pun si in fata si in spate si pe laterale, dar in afara de a produce continut pentru Youtube – si a mânca din timpul celor care si le-au cumparat, pentru editare, pentru urcare pe YT, pentru nervi cu comentatorii etc – 95% din ele nu servesc la absolut nimic. Doar la „linistea mea, ca sofer”. Desigur ca ma astept la exemple de rahat putin mai jos, cum a evitat X un scandal, cum era unul cu copiii in masina si noroc ca a avut camera la bord, ca altfel il taia unu’ cu maceta etc. Exemplele voastre personale intra in 5%. Restul de 95% sunt asa cum am zis mai sus.

Când am dat exemplul cu New York-ul si cu gramada de cazuri de omucideri nerezolvate, mi s-a spus ca nu e bun exemplul. Pun aici un link, va las pe voi sa intelegeti cum e posibil sa ai atâtea camere si totusi… Homicide clearance rate crisis

La vreo doua zile dupa acele comentarii, am ajuns pe articolul asta: Beyond Broken Windows. Unii dintre voi ati auzit de „Teoria geamurilor sparte”. Ei bine, al doilea articol aduce vesti proaste despre teorie, dar mai ales despre (in)utilitatea camerelor de supraveghere.

Cum spuneam mai sus, nu e nevoie sa instalezi 2.000 de camere – cu costurile aferente – ca sa-ti dai seama ca e o prostie, pe lânga cheltuirea aiurea a banilor comunitatii. E suficient sa ai putin bun simt.

PS. Am mai scris in postul cu infrastructura. Când veti afla câti bani se cheltuie – din impozitele noastre – pentru montarea unui singur semafor, veti intelege mai bine cum e treaba cu investitiile statului, in general.